Tag: Olanda

  • Cum a ajuns un rege să fie pilot pe avioanele de pasageri. Şi tu te-ai putea afla într-un avion pilotat de el

    Regele Olandei, Willem-Alexander, a dezvăluit public într-un interviu acordat ziarului De Telegraaf, că pilotează în secret aeronavele companiei KLM. Regele a recunoscut că timp de două decenii a zburat cu KLM în calitate de copilot. Pasiunea de a pilota îl ajută să se relaxeze şi să se detaşeze de îndatoririle regale, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    În ultimii 21 de ani, regele Olandei a zburat în calitate de copilot de două ori pe lună cu KLM. Willem-Alexander a păstrat discreţia de fiecare dată când a fost la bordul aeronavelor. „Avantajul de a fi copilot constă în faptul că nu este nevoie să-mi spun numele. Întotdeauna când le urez pasagerilor un zbor plăcut alături de noi, menţionez doar numele căpitanului şi al echipajul. Deci nu trebuie să mă prezint.” a declarat regele. Întrucât prezenţa regelui nu va fi anunţată niciodată, pasagerii nu vor fi notificaţi când membrul familiei regale se va află la bord.

    Suveranul olandez a precizat că se antrenează în prezent pentru a pilota aeronavele Boeing 737 din flota KLM. Regele va continua să zboare de două ori pe lună în calitate de copilot, la fel cum obişnuia în timp ce pilota avioanele de dimensiuni mai mici, Fokker 70. Acesta alege de obicei zborurile scurte, ca să poată reveni rapid în Olanda în caz de urgenţă.

    Compania KLM a fost fondată în anul 1919, fiind astfel cea mai veche linie aeriană care şi-a păstrat numele original. În 2004, Air France şi KLM au format alianţă Air France KLM. Din această aliantă a rezultat cel mai puternic grup aviatic european, bazat pe două brand-uri şi hub-uri puternice-aeroportul Schiphol din Amsterdam şi aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Păstrand identitatea celor 2 companii, grupul se concentrează pe 3 aspecte esenţiale: transportul pasagerilor, mentenanţa aeronavelor şi transportul de marfă.   

    Air France şi KLM sunt companii membre ale alianţei globale SkyTeam, care numără 20 membri şi care oferă pasagerilor din intreagă lume acces la o reţea globală de peste 17.300 de zboruri către 1.062 de destinaţii din 177 de tări.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 22 mai 2017

    COVER STORY:  Miza pe abonament

    Piaţa locală a abonamentelor de sănătate a depăşit anul trecut pragul de un milion de unităţi, la împlinirea a două decenii de la apariţia serviciului. Profitul rezultat din avântul acestor pachete de prevenţie s-a reflectat şi în reinvestiţii ale furnizorilor privaţi în sistemul naţional de sănătate. CEO-ul reţelei de sănătate Regina Maria explică de ce “furnizorii privaţi construiesc sistemul de sănătate din România” şi care sunt perspectivele acestui segment pe termen lung.

    INVESTIŢII: Marketing de ţară

    LIDERI: Strategul polonez de la Starbucks

    INDUSTRIE: Bordeaux nu este doar despre vinuri

    SPECIAL: Ce iese când David colaborează cu Goliat
     
    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Cum arată satul de vis unde nu există drumuri, maşini sau aglomeraţie – GALERIE FOTO

    2.600 de oameni trăiesc în satul Giethoorn din Olanda, supranumit “Veneţia ţărilor de jos”. Nu există drumuri sau maşini, singura cale de acces fiind de-a lungul canalelor ce străbat pitorescul loc.

    Aşezământul datează din secolul XVIII, fiind fondat de un grup de imigranţi din zona Mării Mediterane.

    Sursă foto: Daily Mail

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 15 mai 2017

    COVER STORY:  Ce fac millenniali cu banii şi de ce trebuie să se gândească la pensie

    Statisticile arată că millennialii nu au cunoştiinţele necesare de educaţie financiară pentru a-şi putea gestiona cu abilitate o viaţă independentă, dar în acelaşi timp sunt îngrijoraţi de viitor cu toate că dau mai mulţi bani pe cafea decât economisesc pentru pensie. Ce fac millennialii cu banii şi de ce ar trebui să se gândească la pensie?

    STUDIU: Ce mărci ne trezesc cele mai puternice emoţii

    INTERNAŢIONAL: Telenovela portoricană se apropie de final

    LIFESTYLE: Forţă, viteză şi profit

    RESURSE UMANE: Antreprenor din întâmplare
     
    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Softelligence Engineering vrea să angajeze peste 100 de programatori până la finalul anului 2018

    La inceputul acestui an, Softelligence, companie specializată în servicii software de business, a deschis un nou birou în oraşul Craiova, Softelligence Engineering. Divizia, specializată în software engineering, este condusă de Sorin Găvănescu  şi Şerban Ionescu în calitate de Managing Partners

    ”Ne orientăm spre deschiderea mai multor divizii Softelligence, care să deservească în mod aplicat nevoile în creştere ale companiei. În perioada următoare, Softelligence Engineering va gestiona dezvoltarea şi implementarea unor proiectelor software de anvergură, în special pentru clienţii internaţionali, de la design şi arhitectura software până la lansare în producţie şi servicii post-implementare”, menţionează Teodor Blidăruş, Managing Partner Softelligence.

    ”În ultimul an, am încheiat contracte cu jucători globali şi recrutăm programatori pentru mai multe echipe de dezvoltare, persoane pasionate şi motivate să construiască software care să conteze. Noile poziţii din cadrul Softelligence Engineering vizează specialişti Microsoft .Net, dezvoltatori web cu expertiză în Javascript, Angular şi React, programatori Java şi Python, precum şi specialişti în testare manuală şi automată”, spune Sorin Găvănescu, Managing Partner Softelligence Engineering.

    Conform estimărilor companiei, piaţa craioveană a forţei de muncă în domeniul IT este una matură, depăşind în prezent 1.300 de specialişti.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 8 mai 2017

    COVER STORY:  It’s all about coincidences

    Să auzi despre ambiţia unui viitor fără fum de ţigară nu este un lucru la care te aştepţi într-o discuţie cu cel care conduce afacerile locale ale liderului global în industria tutunului. Totuşi, renunţarea la ţigările convenţionale a tuturor fumătorilor de pe plan local reprezintă principalul obiectiv al lui Branislav Bibic, director general al Philip Morris România de jumătate de an. care sunt paşii pe care îi face în această direcţie?

    TENDINŢE: Politica Amsterdamului pentru sharing economy

    AUTO: Strategie pentru 40 de lansări

    FARMA: Boala genericelor româneşti

    COMERŢ: Catalizator pentru afaceri de e-commerce
     
    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Andrei şi Alexandru Cernătescu, Infinit Solutions: ”Contractele din afară ajung la valori de două până la cinci ori mai mari decât cele de pe piaţa locală”

    Grupul oferă servicii la cheie, de la consultanţă şi analiză de business, până la strategie, creaţie, project management, web development şi servicii de digital media planning, buying & reporting. Compania  a  raportat venituri de peste 2,2 milioane de euro la finalul lunii octombrie, în creştere cu peste 20% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

    Grupul a început în 2016 să opereze prin compania sa localizată în Rotterdam şi o serie de clienţi din Olanda. Cei doi fraţi spun că au ales să se extindă în Olanda prin prisma relaţiilor comerciale dintre cele două ţări, dar şi a modului de a fi al olandezilor: „clientul olandez de exemplu, în majoritatea cazurilor, e parte din echipă, vine aici, îi motivează, stă cu ei, felul în care vorbeşte cu echipa, ne înţelegem  foarte bine cu ei”. Din perspectivă de business, au ales această poziţionare prin prisma faptului că pot ţinti clienţii din regiunea Benelux mai uşor. În prezent, în cadrul biroului din Rotterdam lucrează patru angajaţi olandezi: doi oameni de vânzări, un account manager şi partenerul lor. Pentru a mări echipa de acolo, şi-ar dori să angajeze români deja stabiliţi acolo sau, în funcţie de cum decurg proiectele de acolo, să trimită oameni de aici.

    Cei doi mărturisesc că unul dintre motivele pentru extinderea prin intermediul sucursalelor se leagă de necesitatea de a câştiga mai multă credibilitate în faţa clienţilor de acolo. „Ca antreprenori români, atunci când mergem în afară ducem două lupte: cea clasică, de a fi mai performant, mai bun, de a câştiga un business, dar şi lupta de a combate toată imaginea negativă adusă de greşelile generaţiilor anterioare”, descriu fraţii Cernătescu în lucrul cu companiile străine de până acum.

    Oferă ca exemplu o prezentare pe care au ţinut-o pe Skype unui client din Anglia a unui proiect pe care l-au câştigat. „Le-am prezentat portofoliul, iar a doua zi au venit aici. Voiau să vadă dacă este pe bune ce facem în România”. Prima luptă pe care spun că o au de dus este una legată de percepţii: „În primă fază te lupţi cu percepţiile – noi ni le-am asumat; într-o discuţie cu un client din Olanda, ne-a spus: «Voi aveţi o experienţă foarte mare în a privi doar spre Vest şi cu asta vă luptaţi, băieţi»”, descrie şi Andrei Cernătescu o discuţie cu un client olandez. Pe de altă parte, după experienţa lucrului cu românii, clienţii s-au dovedit mulţumiţi. „Vorbim limba engleză foarte bine, spre deosebire de Polonia, de pildă, şi suntem mai multitasking decât vesticii; apreciază la noi faptul că suntem dispuşi să facem mai mult decât ceea ce scrie în contract; la ei, la finalizarea orelor de muncă, la 5-6 pleacă toţi”, descriu cei doi câteva din plusurile apreciate de clienţii internaţionali.

    În sens invers, au făcut şi ei propriile observaţii legate de modul de lucru cu românii şi cu vesticii: „Dacă clienţii români deseori îşi spun preferinţele legate de cele mai mici detalii ale proiectelor, expaţii au cultul expertului sau consultantului, te ascultă şi te lasă să faci cum consideri tu mai bine”. Diferenţele nu se opresc însă aici. „Majoritatea clienţilor din vest spun aşa: «am o urgenţă foarte mare, un buget mic şi îmi trebuie repede. Am 50.000 de euro şi îmi trebuie în două luni», asta înseamnă urgenţă mare şi buget mic pentru ei; aici: «am o urgenţă foarte mare, am câteva sute de euro, îmi trebuie mâine»”, descriu antreprenorii extremele observate, fără să generalizeze.

    Următoarea piaţă pe care vor să se extindă este în Germania, iar cei doi spun că în prezent poartă discuţii în acest sens; planurile de deschidere se vor concretiza până la finalul acestui an sau  începutul lui 2017. Anul viitor însă vor să bifeze şi Emiratele Arabe Unite, prin deschiderea unui birou în Dubai. „Nu e foarte dificil, sunt, în mod clar, bariere culturale, dar au o deschidere foarte mare către business, nu sunt aşa protocolari ca vesticii de la noi, businessul e o oportunitate pentru ei.” Prin prisma întâlnirilor anterioare avute în Dubai şi Abu Dhabi, observă că acestea sunt interesate de dezvoltarea în zona IT – fie că vorbim despre strategie, creaţie, digital. Şi-au propus ca toate aceste sucursale să fie lansate în colaborare cu un partener local, cu cunoştinţe în e-business.

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Robert Rekkers, director general al Agricover Credit IFN

    Născut la Amersfoort, Olanda, a absolvit în 1984 University of Business – Economics (Rotterdam), iar în 1985 Facultatea de Drept din acelaşi oraş. Cu peste 25 de ani de experienţă, Robert Rekkers este unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri din România, fiind timp de aproape zece ani la conducerea Băncii Transilvania.

    În acest interval, banca din Cluj a ajuns de la o poziţie de mic jucător local în topul instituţiilor de profil din România; în acea perioadă, Robert Rekkers a adus acţionarilor băncii profituri de 400 milioane euro, dar a şi trăit momente dramatice în toamna lui 2008, când a izbucnit criza, iar BNR a acordat Băncii Transilvania, peste noapte, un împrumut de urgenţă care a salvat-o de la o criză de lichiditate.

    În iulie 2012, Rekkers s-a alăturat Consiliului de Administraţie al grupului Agricover şi a devenit director general al Agricover Credit IFN, companie specializată pe finanţarea agriculturii. Agricover Credit IFN a acordat credite în valoare de 950 milioane lei în 2015, în creştere cu 14% faţă de anul precedent.

    Firma de creditare şi-a mărit numărul de clienţi cu 10% anul trecut, ajungând la 1.700 de clienţi activi.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 1 mai 2017

    COVER STORY:  Mereu spre est

    Eric Stab şi-a început cariera în Germania, la scurt timp după căderea zidului Berlinului, şi a trecut apoi prin mai multe funcţii de conducere în cadrul companiei ENGIE. A depăşit cu bine criza financiară din 2008 şi a venit apoi în România pentru a coordona filiala locală a grupului. A fost mai mult decât o întâmplare, pentru că drumul său în carieră a luat-o întotdeauna către est.

    ANTREPRENORIAT: Jucător nou cu ştate vechi

    STRATEGIE: Profitul, văzut prin fereastra mansardei

    TEHNOLOGIE: PC-ul a murit, trăiască PC-ul

    LIFESTYLE: Show businessul, văzut de Smiley
     
    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.