Ministerul Finanţelor Publice (MFP) urmăreşte săptămânal evoluţiile de pe pieţele externe pentu a determina momentul oportun să vândă obligaţiuni denominate în euro, a declarat într-un interviu pentru Bloomberg scretarul de stat în MFP Enache Jiru, potrivit BusinessWeek.com. “Cu o anumită marjă de siguranţă, aş spune că vom emite sigur eurobonduri în următoarele două luni. Monitorizăm pieţele săptămânal şi discutăm constant cu investitorii, care manifestă tot mai mult interes”, a afirmat Jiru. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a recomandat României să cedeze presiunilor din piaţă şi să accepte plata unor randamente mai ridicate, pentru a reconstrui rezervele-tampon în zona finanţelor publice, a declarat săptămâna trecută pentru Bloomberg şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer.
Tag: obligatiuni
-
Cum se rezolvă criza din zona euro: Ne daţi ori nu ne daţi?
Unul dintre membrii Consiliului BCE, austriacul Ewald Nowotny, a amintit în această săptămână (dar fără a face vreo promisiune) de ideea că MES ar putea obţine licenţă de bancă, în aşa fel încât să se poată împrumuta nelimitat de la BCE şi să ofere mai departe fonduri nelimitate statelor cu probleme din zona euro – o idee respinsă până acum, fiindcă încalcă statutul BCE.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a plusat, promiţând că va face “orice este nevoie a apăra euro” şi a sugerat că va lua măsuri de reducere a costului de îndatorare pentru Spania şi Italia. Aceasta ar putea însemna un nou program de cumpărare de obligaţiuni, dacă nu chiar visul suprem al pieţelor – transformarea BCE în tiparniţă nelimitată de bani, după modelul Rezervei Federale a SUA, ceea ce ar putea satisface nevoia de resurse financiare a statelor, foamea de lichidităţi a băncilor şi ar putea garanta creditorilor privaţi (bănci şi fonduri de investiţii) că şi-ar putea recupera integral banii daţi statelor şi că vor avea un risc zero pentru viitoarele credite acordate. BCE a rezistat eroic până acum unei asemenea revoluţii în statutul său, pentru că, dacă graţie statutului unic în lume al dolarului, Rezeva Federală a SUA a putut să exporte în 2009 şi 2010 inflaţia rezultată, în loc ca aceasta să afecteze America, zona euro nu e în aceeaşi situaţie.
Ca să arate că aceasta e calea de urmat pentru BCE şi nu prudenţa de până acum, pieţele financiare au răsplătit vizibil ambele declaraţii, chiar dacă nimeni nu se aşteaptă ca bunăvoinţa pieţelor să dureze prea mult: euro a crescut spectaculos cu aproape 2%, trecând de 1,23 dolari, iar bursele europene au urcat cu 2-4%.
-
Cum arată reţeta falimentului pentru zona euro
În schimb, acţiunea Moody’s a lovit euro, care în aceeaşi zi a scăzut la 1,2194 dolari, faţă de 1,23 la începutul săptămânii.
Explicaţia unor asemenea evoluţii divergente e simplă: pieţele au reţinut din motivaţia Moody’s lauda adusă guvernului Monti pentru eforturile sale de a tăia cheltuielile publice, ceea ce e pozitiv pentru Italia din punctul de vedere al disciplinei fiscale pe care investitorii o cer statelor, dar au reţinut şi avertismentul agenţiei că ratingul va fi din nou redus dacă Monti va apela, după cum a spus, la fondurile de salvare pentru zona euro pentru a reduce presiunea dobânzilor pentru statul italian.
Dacă agenţia şi-ar pune în practică ameninţarea, ar însemna, practic, penalizarea unei ţări tocmai pentru că apelează la banii zonei euro, deşi constituirea unor fonduri de rezervă pentru susţinerea ţărilor cu probleme (Fondul European pentru Stabilitate Financiară şi viitorul său succesor, Mecanismul European de Stabilitate) a fost la vremea ei salutată de pieţe, ca element de stabilitate pentru zona euro.
Mario Monti afirmase recent că Fondul European pentru Stabilitate Financiară ar putea cumpăra obligaţiuni ale unor state ca Italia sau Spania atunci când acestea se confruntă cu creşterea costurilor de îndatorare pe piaţă. Aceasta ar înlătura perspectiva temută ca Italia şi Spania să calce pe urmele Greciei, ale Irlandei şi ale Portugaliei, care atunci când nu s-au mai putut împrumuta la costuri rezonabile de pe piaţă au fost silite să apeleze la FMI, cu tot cu setul de condiţii aferente impuse de FMI. Pe de altă parte, folosirea fondurilor de salvare pentru zona euro în folosul statelor ar dezavantaja băncile europene cu probleme, primele interesate să obţină bani din aceste surse.
Comisia Europeană a dezavuat decizia Moody’s de a retrograda Italia, afirmând, prin vocea purtătorului de cuvânt Simon O’Connor, că “se poate pune întrebarea legitimă asupra momentului când a fost luată această decizie” (respectiv cu doar câteva ore înainte ca Italia să iasă pe piaţă cu vânzarea de obligaţiuni de vineri).
-
Cum vrea un magnat grec să-şi scoată ţara din sărăcie
Crescut în Marea Britanie, absolvent de istorie a economiei la Princeton şi ajuns investitor la Londra, Peter Nomikos, 33 de ani, se ocupă cu finanţări de proiecte comerciale şi non-profit şi declară pentru Der Spiegel că petrece circa 70% din timp pentru investiţii, iar restul cu acţiuni filantropice. În Grecia natală are o fabrică de bere, Volkan, pe insula Santorini, iar în SUA, împreună cu o echipă de şapte oameni, a înfiinţat o fundaţie prin care conduce o campanie pentru “Grecia fără datorii”.
Ideea lui de a-şi elibera ţara de datorii e să cumpere obligaţiuni greceşti şi apoi să şteargă datoria respectivă. “Eu mă ocup, ca investitor, cu afacerile legate de datoriile cu probleme, aşa încât am văzut rapid ce oportunitate are Grecia. Dezechilibrul e aici între moneda euro, care e puternică, şi preţul obligaţiunilor de stat greceşti, care s-a prăbuşit. Aşa încât se pot cumpăra obligaţiuni la preţuri foarte mici, iar costul reducerii datoriei greceşti va rămâne relativ mic”, a declarat Peter Nomikos pentru Der Spiegel.
El a făcut apel la greci, indiferent de averea lor, să facă donaţii pentru cumpărarea obligaţiunilor, calculând că “preţul libertăţii pentru fiecare grec e de circa 3.000 de euro”, din moment ce povara datoriei pe cap de grec e de circa 25.000 de euro, iar obligaţiunile de stat greceşti se tranzacţionează în prezent la circa 12 cenţi.
Nomikos spune că deja fundaţia lui, Greece Debt Free, a cumpărat obligaţiunile cu cel mai mare discount, investind 273.000 de euro, iar la ora actuală deţine instrumente de datorie grecească în valoare de 2,2 mil. euro. “Guvernul grec s-a împrumutat în total cu 280 mld. euro. Pentru cele mai ieftine, investitorii cred că şi-ar putea recupera circa 12 cenţi pentru un euro. Aşa că se poate cumpăra datorie de stat grecească de 8 euro cu un euro”, a explicat Nomikos pentru o publicaţie elenă.
În afară de 34 de membri ai familiei lui Nomikos, care au făcut donaţii, ideea i-a plăcut şi lui Evangelos Marinakis, proprietarul clubului Olimpiakos Pireu. “Aşa o să cumpăr şi eu libertatea angajaţilor mei”, ar fi zis Marinakis, care a plătit câte 3.000 de euro pentru 55 de angajaţi ai clubului.
Fundaţia lui Nomikos este înregistrată în statul Delaware, ca să beneficieze de regimul fiscal de acolo, unde donaţiile sunt deductibile. “Ironia e că, pe măsură ce criza se adânceşte, obligaţiunile se ieftinesc. La ora actuală, pentru oricine vrea să susţină Grecia, nici că se poate o afacere mai bună.”
Nomikos a comentat şi alte cazuri faimoase când cetăţenii şi-au salvat ţara, cum a fost în timpul crizei financiare asiatice din 1997, când coreenii au donat bijuterii de aur guvernului, ca să-l ajute să plătească datoria la FMI. “Grecii au un avantaj faţă de coreeni, fiindcă euro e puternic, iar datoriile Greciei sunt în euro. În Coreea de Sud, a căzut moneda naţională, wonul, pe când creditul lor faţă de FMI era în dolari. De aceea a fost nevoie ca ei să doneze aur.”
-
GRAFICUL SĂPTĂMÂNII: De ce companiile iau mai greu credite
Explicaţia este înăsprirea condiţiilor de creditare de către bănci, de la garanţiile cerute până la nivelul comisioanelor. Aceeaşi înăsprire a condiţiilor de creditare a fost raportată în sondajele BCE şi de firmele mijlocii sau mici.
-
Spania, pe urmele Greciei: Randamentul obligaţiunilor ţării a trecut peste pragul psihologic de 7%
Moody’s a retrogradat Spania cu trei trepte, la “Baa3”, la ultimul nivel din categoria recomandată pentru investiţii, potrivit MarketWatch. Randamentul obligaţiunilor Spaniei pe zece ani a crescut de la 6,73% miercuri la 7,01% (12:00 ora României), stabilind un nou record de la intrarea ţării în zona euro. “Pieţele financiare ne spun că nu sunt convinse de planul pentru bănci, iar următorul pas este că statul va trebui să cedeze, să capituleze şi să ceară un împrumut pentru guvern. Pare destul de probabilă această evoluţie şi cred că se extinde, chiar în aceste momente, de la Spania la Italia”, a declarat James Stewart, analist la firma de cercetare AX Markets, pentru Bloomberg.
-
Cum era cât pe ce să ajungă Spania la mâna FMI
Trezoreria spaniolă a trebuit să plătească în jur de 5,1% pentru obligaţiuni pe 4 ani, faţă de 3,37% la ultima licitaţie, iar randamentele pentru titlurile la 10 ani au depăşit iar 6% (dacă ar atinge şi pragul de 7%, atunci Spania nu s-ar mai putea finanţa de pe piaţă şi ar trebui să apeleze la FMI).
Cifra de 1 mld. euro reprezintă doar sub 1% din depozitele băncii, iar oficiali din guvern au dezminţit ferm că ar avea loc retrageri masive. Mai mult, faptul că Bankia a fost recent preluată de stat, din cauza problemelor create de bula imobiliară, ar trebui să scadă riscul altor retrageri de depozite, nu să-l crească. Incidentul a fost suficient însă pentru a aduce Spania cu un pas mai aproape de a cere ajutorul FMI şi al UE, adică exact ceea ce i se prezice Spaniei de luni de zile în presa anglo-saxonă.
Apelul Spaniei la FMI şi UE ar fi taxat de pieţele financiare drept o premisă a destrămării zonei euro, având în vedere că fondul de stabilitate european, din care sunt ajutate ţările cu probleme şi care are o capacitate de 440 mld. euro, este considerat insuficient pentru susţinerea financiară a unei ţări ca Spania sau Italia.
-
Grecia ar putea achita obligaţiunile investitorilor care nu au participat la restructurarea datoriei
Grecia are pe 15 mai scadente obligaţiuni în valoare de 450 de milioane de euro, care nu au fost incluse în procesul de restruturare. Autorităţile elene, după negocieri cu creditorii privaţi cu obligaţiuni emise de guvernul de la Atena, au şters circa 100 de miliarde de euro din datoria ţării. Investitori cu obligaţiuni în valoare de câteva miliarde de euro, aflate sub incidenţa legii altor state decât Grecia, au refuzat, însă, să participe. Potrivit unor surse, propunerea de plată a fost transmisă biroului premierului Lucas Papademos, care înaintea unei decizii urma să se consulte cu şeful statului şi cu liderii partidelor politice.
-
Care e dovada că problemele zonei euro nu se opresc la Grecia sau Portugalia
Miliardarul american John Paulson, unul dintre investitorii cei mai învinuiţi de atacurile speculative contra monedei euro, a declarat că el pariază pe deprecierea obligaţiunilor suverane europene şi că a cumpărat contracte CDS (de asigurare contra riscului de neplată) pentru titlurile europene de datorie. Paulson, fondatorul unui fond speculativ ce administrează active de 24 mld. dolari, le-a spus investitorilor că e cu deosebire îngrijorătoare situaţia băncilor din Spania, întrucât portofoliile de obligaţiuni ale statului spaniol pe care le deţin şi retragerile de depozite le fac foarte dependente de finanţarea de la Banca Centrală Europeană.
Reflecţiile unor mari investitori speculativi că o ţară sau alta din zona euro sunt pe marginea prăpastiei nu mai sunt de mult noutăţi. Ştirea despre Paulson apărea însă pe Bloomberg cu doar patru zile înainte de marea licitaţie de obligaţiuni spaniole pe care mulţi comentatori au considerat-o un moment de cotitură în evoluţia crizei datoriilor europene, pentru că un eşec al licitaţiei ar fi marcat trecerea la o fază complet nouă, în care Spania, a patra economie din zona euro şi de două ori mai mare decât cele combinate ale Greciei, Irlandei şi Portugaliei, ar fi împlinit în sfârşit profeţiile Casandrelor din pieţele financiare şi ar fi apelat la ajutorul FMI-BCE-UE, adică exact ceea ce a evitat cu înverşunare până acum.
Mai mult încă, în condiţiile în care FMI n-a reuşit să strângă încă de la statele membre banii pentru fondul de protecţie contra crizei datoriilor din zona euro (sumă estimată de Christine Lagarde, şefa instituţiei, la 400-500 mld. dolari), un eşec al licitaţiei spaniole ar fi fost exact elementul de care era nevoie ca Banca Centrală Europeană să fie împinsă spre o a treia rundă de creditare ieftină pentru bănci (LTRO – long term refinancing operations), după cele din decembrie şi februarie, în urma cărora peste 800 de bănci au beneficiat în total de peste 1.000 mld. euro pe trei ani, la o dobândă simbolică. Primele două runde de LTRO au avut darul să liniştească apele pe pieţele financiare, pe de o parte pentru că băncile din Spania sau Italia au folosit banii nu ca să dea credite în economie, ci ca să-şi amelioreze bilanţul, pe de altă parte fiindcă au împrumutat banii folosind drept colateral chiar deţinerile lor de obligaţiuni suverane, ceea ce a îmbunătăţit întrucâtva randamentele acestora.
Numai că, la fel ca şi în cazul Rezervei Federale cu operaţiunile sale de “relaxare monetară”, când, după ce începea să treacă efectul unei runde, reapăreau mişcări de piaţă ori speculaţii de natură să provoace o nouă rundă, şi cu BCE se întâmplă acum la fel. Moody’s a anunţat zilele trecute că se pregăteşte ca în mai să taie ratingurile a 114 bănci din Europa, ceea ce ar lovi, evident, nu numai în băncile zonei euro, majorându-le brusc necesităţile de finanţare, ci şi în statele lor de origine.
FMI, în ultimul raport asupra stabilităţii financiare globale, scrie că 58 de mari bănci europene, care trebuie să ajungă până la 30 iunie la o rată a capitalului de bază de 9%, considerată reper de stabilitate, vor sfârşi prin a-şi reduce activele cu un total între 2.200 şi 3.800 mld. dolari până la sfârşitul anului viitor, prin restructurări şi scăderea creditării. Acesta e contextul în care Christine Lagarde, după ce nu cu multă vreme în urmă spunea că norii crizei s-au mai risipit, a cerut acum liderilor UE să folosească o parte din Fondul European pentru Stabilitate Financiară direct pentru recapitalizarea băncilor.
Licitaţia de joi s-a încheiat cu bine: în segmentul cel mai important, cel al obligaţiunilor pe zece ani, Spania a atras 1,4 mld. euro, în condiţiile suprasubscrierii de 2,42 ori a ofertei, la un randament de 5,74%, faţă de 5,4% la oferta din ianuarie. Un insucces al licitaţiei ar fi însemnat fie o cerere insuficientă de obligaţiuni, fie randamente de peste 6-7%. Pericolul însă n-a trecut: în aceeaşi zi, contractele CDS pentru datoria spaniolă au crescut iarăşi la peste 500 de puncte de bază, după ce scăzuseră la 490.