Tag: fashion

  • 2Parale: Peste 1 milion de click-uri şi 9.000 de vânzări în primele ore de Black Friday

    Vânzările magazinelor online au intrat pe un trend ascendent încă de joi şi au explodat  în primele ore ale zilei de vineri, odată cu afişarea primelor promoţii. În numai 12 ore, advertiserii din 2Parale au vândut de 7 ori mai mult decât în ziua anterioară, de joi. Despre evoluţia vânzărilor de la momentul ştirilor de seară puteţi citi mai multe aici.

    Cele mai cumpărate produse au fost cele IT&C, de la tablete şi laptop-uri la memorii, şi electronicele, în contextul în care cele mai multe magazine cu reduceri au fost din acest domeniu. Cărţile au înregistrat însă una dintre cele mai spectaculoase creşteri. În topul preferinţelor de Black Friday sunt şi hainele şi încălţămintea, multe magazine online de fashion pregătind cele mai atractive promoţii pentru vinerea de 29 noiembrie.

    Anul acesta, campania de Black Friday a atras interesul unui număr mai mare de comercianţi online, numai în 2Parale fiind peste 100 de magazine online cu oferte speciale, de la electronice şi electrocasnice la fashion, cosmetice, cărţi, produse home&deco, asigurări şi chiar alimente. 
    În 2012, prin 2Parale, cea mai mare reţea de afiliere din România, s-au înregistrat de 15 ori mai multe vânzări de Black Friday decât într-o zi obişnuită de vineri. Cele peste 200 de magazine online din 2Parale au atras într-o singură zi 9.477 de comenzi,  în valoare de 3,2 milioane de lei (fără TVA).
    Lista completă a magazinelor online cu oferte de Black Friday 2013 este disponibilă pe www.2parale.ro/home/blackfriday.

    Despre 2Parale

    2Parale este prima şi cea mai mare reţea de afiliere din România şi Bulgaria, iar Divizia de PPC (fondată şi condusă de Cristian Ignat – unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti şi traineri români Google AdWords) este agenţie Platinum Google Engage. 2Parale e singura reţea de marketing afiliat membră a IAB România.

    Portofoliul 2Parale include peste 290 de campanii (printre care se numără Avon România, Elefant, OTP Bank, Provident, evoMAG, Fashion Days, RCA-ieftin.ro, F64, Miniprix şi TinaR) şi mai bine de 28.600 de afiliaţi, care au livrat 93 de milioane de click-uri şi au generat advertiserilor vânzări de peste 68 de milioane de lei (fără TVA). Conversiile generate prin 2Parale sunt publicate si pot fi accesate in in timp real.


    Pentru informaţii suplimentare, vă rog să ma contactaţi:
    Roxana Ivan, 2Parale, telefon: 0743.034500, e-mail: roxana.ivan@2parale.ro
     

  • Kenvelo vrea să deschidă un magazin online anul viitor

     “Am considerat că acum este momentul pentru deschiderea unui e-shop, acesta este viitorul. În Franţa este un succes. Dezvoltăm o platformă online pentru toate brandurile, împreună cu cei care au dezvoltat magazinul online al Miniprix. În România era o problemă cu transportul, dar cred că am găsit soluţia”, a arătat Besadoux, prezent la conferinţa Retail Arena.

    Pe lângă brandul Kenvelo, care cuprinde 42 de magazine, grupul Kenvelo are în România mărcile Time Out (10 magazine), Lee Cooper (25 de magazine) şi Tom Tailor (7 magazine).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A condus cinci ani cel mai de succes produs românesc în străinătate, iar acum vinde cămăşi în magazinul Cocor

    Începând cu luna noiembrie, odată cu intrarea brandului în Galeria Designerilor Români, va fi disponibilă şi prima colecţie de cămăşi ready to wear pentru bărbaţi si femei. 

    „Am ales să marcăm colaborarea cu Cocor Store prin lansarea primei colecţii Răzvan Vâlceanu ready to wear şi ne dorim o relaţie pe termen lung. Cocor Store va deveni un showroom permanent în care clienţii noştri să îşi poată comanda inclusiv cămăşi made to measure,” a declarat Răzvan Vâlceanu.

    Răzvan Vâlceanu (36 de ani) a absolvit Academia de Studii Economice (două facultăţi – Comerţ-Turism şi Marketing) şi după ce a lucrat aproape un deceniu în industria de securitate atât virtuală la Bitdefender, cât şi fizică la Assa Abloy, a decis să îşi facă un business propriu, de cămăşi made to measure, de la care aşteaptă o cifră de afaceri de 100.000 de euro în primul an.

    Prima colecţie ready to wear Răzvan Vâlceanu cuprinde şapte modele de cămăşi smart casual pentru bărbaţi şi femei. În afară de colectia ready to wear Răzvan Vâlceanu, în Galeria Designerilor Români va exista şi posibilitatea achiziţionării cămăşilor made to measure. Clienţilor li se vor lua măsurile, îşi vor alege stilul cămăşii (business, smart casual sau festiv) şi elementele pe care doresc să le personalizeze, iar acestea le vor fi livrate ulterior.

    Sub sloganul “We speak shirts”, brandul  propune o imagine clasic-modernă, de inspiraţie hi-tech, minimalist-luxuriantă. Cămăşile Răzvan Vâlceanu se adresează oamenilor  cu venituri peste medie din zona de business: mid-manageri, manageri, CEO şi antreprenori.  Pentru aceştia, imaginea personală este o preocupare activă, venind în completarea pregătirii şi competenţelor lor profesionale.  Totodată, ei sunt oameni care nu dispun de mult timp liber pe care să îl aloce cumpărăturilor de fiecare dată când doresc să-şi reînnoiască garderoba.  Gândit pentru această categorie de consumatori, conceptul brandului vine în întâmpinarea nevoilor lor, oferindu-le posibilitatea de a-şi personaliza cămăşile până în cele mai mici detalii, de la tipare până la butoniere.

    Răzvan Vâlceanu a absolvit Academia de Studii Economice, însă s-a angajat încă din timpul facultăţii, din primul an. Primul job a fost de agent de asigurări, apoi a devenit operator PC la un institut de cercetare de piaţă şi apoi a lucrat în cercetare la aceeaşi companie. În 2002 a ajuns la dezvoltatorul imobiliar Impact, iar după doi ani s-a mutat la Bitdefender, afacere deţinută de antreprenorul român Florin Talpeş, ca partner account manager. În 2007 a ajuns director general, poziţie pe care a rămas până anul trecut.

  • H&M România deschide primul magazin stradal, pe Lipscani

     Noul magazin are o suprafaţă de aproximativ 1.800 metri pătraţi si cuprinde şi colecţia de decoraţiuni interioare.

    Pentru decembrie compania are în plan deschiderea unui magazin în Iris Shopping Center din Titan şi a altei unităţi în Galaţi şi va incheia anul cu 30 de magazine în România.

    De asemenea, H&M va extinde cu 800 metri pătraţi magazinul din AFI Cotroceni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grecul care face cinci milioane de euro pe an din slăbiciunile româncelor

    “Cine e mai bogat, cel care are un palat de 200.000 euro şi datorează 200.000 de euro sau cel care are o casă de 100.000 de euro pentru care datorează 30.000 euro?” este metafora pe care o foloseşte Evangelos Poulios, care a adus marca de haine BSB pe piaţa autohtonă pentru a arăta că situaţia economică din Balcani nu este chiar atât de neagră. El îşi petrece cea mai mare parte a timpului în Grecia, ţara natală, şi în celelalte ţări unde BSB este prezent, dar revine în România săptămânal. Lucru justificat mai ales prin faptul că, din punctul de vedere al investiţiilor, piaţa locală este cea mai importantă pentru afacerile sale, după cea din Grecia.

    Compania a ajuns la 17 magazine, prin spaţiul deschis recent pe Calea Victoriei, în Capitală, primul spaţiu fiind inaugurat în urmă cu şapte ani. Anul acesta, cifra de afaceri se va apropia de 5 milioane euro, în creştere faţă de 2012, când vânzările s-au plasat la 4,3 milioane euro, iar profitul la 11%. Pe rafturi se găsesc haine pentru femei, la preţuri de vânzare peste medie, de circa 200 de lei pentru o bluză şi 400 pentru o rochie.

    La nivel global, reţeaua BSB cuprinde 100 de magazine în Europa şi Asia, îndeosebi în regiunea de sud-est, în Liban, Turcia, Rusia, Bulgaria, Cipru, Olanda, Albania, Egipt. Cu circa 500 de angajaţi în total, din care peste 100 în România, BSB este, din punctul de vedere al lui Evangelos Poulios, cel mai puternic brand local din segmentul său. Poulios, care a venit în ţară în urmă cu peste două decenii, povesteşte cum a ajuns aici. „De 30 de ani, mentalitatea grecilor era ca după ce termini şcoala să-ţi găseşti un loc de muncă la stat; nu e o surpriză faptul că s-a ajuns la criză„, explică el cauzele crizei elene. Poulios a hotărât să urmeze un alt drum şi, deşi oportunitatea de a lucra la stat exista, a părăsit oraşul natal din nordul Greciei, Serres, şi a venit în România în 1992, ţară unde s-a simţit ca acasă.

    A început cu o afacere cu covoare fabricate manual, în Piteşti, după care s-a înscris la Facultatea de Drept. Povesteşte că a lucrat cu firme consacrate în domeniu, din Cisnădie şi din Alba Iulia, ba chiar începuse activitatea de producţie proprie prin firma lui de atunci. Însă piaţa imobiliară a început să îl atragă şi a cumpărat primul apartament în 1996, când „încă nu investea nimeni în domeniu pentru că le era frică„; investiţia sa a dat roade odată cu dezvoltarea acestei pieţe, însă nu doreşte să dea şi alte detalii.

    Îşi aminteşte că povestea folosind „cuvinte frumoase„ despre potenţialul pieţei din România în cadrul conferinţelor pe care le ţinea ca membru al Camerei de Comerţ elene. „Credeam în ţară şi în viitorul ei şi voiam ca aici să vină şi alţi dezvoltatori. Însă ei asociau România cu Bulgaria, unde era foarte periculos să faci afaceri.„ Poulios a continuat însă să caute oportunităţie pe piaţa locală şi le-a găsit în industria puţin dezvoltată a modei. „Femeia din România era aranjată, dar nu prea avea cu ce să se îmbrace, doar cine călătorea în afara ţării avea posibilitatea să-şi ia haine ale mai multor mărci.„ Astfel că, imediat cum a intrat în acţionariatul reţelei elene de magazine BSB – dezvoltată în urmă cu aproape 30 de ani de o familiei de localnici greci – a făcut demersurile necesare pentru a-l aduce pe piaţa românească.

    Deşi se apropia aderarea României la UE şi exista ameninţarea deprecierii leului, a hotărât să nu aplece urechea la zvonuri şi să aducă totuşi marca pe piaţa locală. Spaţiul pe care a candidat în mallul din Vitan, primul deschis din România şi încă cel mai bine cotat în 2006, era la acea vreme râvnit de o sută de alte firme, însă l-a închi-riat după ce i-a prezentat planul afacerii într-o singură întâlnire lui Radu Tănăsescu, responsabilul managementului Vitan Mall de atunci. „Mi-a dat spaţiul atât de uşor, încât am început să îmi pun eu întrebări dacă este bine ce fac.„ Dorea un prim magazin de impact şi a investit 300.000 euro în el, făcând lucruri pe care acum nu le-ar repeta, cum ar fi montarea unor plăci de granit scumpe, îşi aminteşte, amuzat.

  • H&M a inaugurat joi al doilea magazin din Ploieşti

     Noul magazin are o suprafaţă de aproximativ 1.500 metri pătraţi şi este situat în cadrul centrului comercial AFI Palace Ploieşti.

    “Primul nostru magazin în acest oraş a fost foarte bine primit şi am convingerea că de acelaşi succes se va bucura şi magazinul pe care îl deschidem astăzi”, a declarat, într-un comunicat, Ralf Wein, country manager al H&M România.

    Prima unitate H&M din Ploieşti a fost deschisă în Ploieşti Shopping City.

    Până la sfârşitul anului, retailerul va deschide încă trei magazine noi în Bucureşti, dintre care unul în Iris Shopping Center din Titan, unul în mallul Promenada Floreasca şi prima unitate stradală pe Lipscani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu de caz: Site-ul care vrea să devină Amazon de România

    CONTEXTUL: Aproximativ 27% din totalul românilor cu acces la internet cumpără produse şi servicii online, potrivit unui studiu realizat la începutul anului de compania de cercetare de piaţă Daedalus Millward Brown. Întregul comerţ online din România a avut însă anul trecut o pondere de doar 2% din piaţa de retail, estimată la 50 de miliarde de euro, comparativ cu ponderile de 4% şi 6% din Polonia şi Cehia. Pentru articole de îmbrăcăminte, românii au plătit anul trecut în medie 240 de lei,  însă au cumpărat de aproape cinci ori mai mult din punctul de vedere al numărului de tranzacţii comparativ cu 2011.

    DECIZIA: Transformarea librăriei online elefant.ro într-un mall online: după introducerea în ofertă a jucăriilor şi asigurărilor RCA, magazinul online a lansat o odivizie de fashion, unde vinde produse din toate categoriile de preţ.

    EFECTELE:  În 2013, cifra de afaceri a companiei Universal Online Promotion, care controloează elefant.ro, se va dubla şi va ajunge la 7,2 milioane de euro. Reprezentanţii companiei previzionează pe termen mediu o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, de cinci ori mai mare decât cea actuală.


    “VREM CA ELEFANT.RO SĂ DEVINĂ AMAZON DE ROMÂNIA”, explică Ana-Rita Da’Ros, directorul de e-commerce al elefant.ro, planul pe termen lung al site-ului de comerţ online. Lansat în 2010 şi promovat prin formularea „peste 70.000 de cărţi„, acesta va vinde acum „peste 90.000 de produse„: de la sfârşitul anului trecut a inclus în ofertă jucăriile, din luna iunie anul acesta vinde şi asigurări RCA, iar din septembrie a intrat oficial pe segmentul fashion. Astfel, printre „Infernul„ lui Dan Brown, una dintre cele mai cumpărate cărţi anul acesta, sau cartea de educaţie financiară „Tată bogat, tată sărac„ de Robert Kiyosaki, cumpărătorii pot răsfoi şi ofertele de haine, încălţăminte sau accesorii. Rochiile Bella Rosa de 50 de lei, pantofii Marc Jacobs de 700 de lei, jachetele Carla Ferreri de 60 de lei sau cămăşile bărbăteşti de peste 400 de lei sunt câteva exemple. Decizia diversificării ofertei a fost luată la sfârşitul anului trecut, după un studiu de piaţă corelat cu baza proprie de date, formată din circa 250.000 de înscrieri. O majoritate de 70% a femeilor în rândul clienţilor i-a determinat să aleagă ca direcţie de dezvoltare publicul feminin. Decizie care se justifică şi prin studiul DaedalusMillwardBrown care indică o creştere de 50% în 2012 faţă de anul anterior pentru domeniul „Frumuseţe şi sănătate„ în ce priveşte retailul online.

    Astfel, deşi există şi produse pentru bărbaţi, 60% dintre brandurile listate pe elefant.ro se adresează femeilor, potrivit Anei Da’Ros. Preţurile pentru produsele listate variază în funcţie de categorie: A – brandurile de lux, ce au de obicei un preţ ridicat, cum ar fi Dolce & Gabbana, Calvin Klein sau Versace; B – branduri de masă cunoscute precum Tommy Hilfiger, Lacoste, Benetton, cu preţuri medii, şi C – branduri care nu sunt prezente în România, cu un preţ care poate varia de la câteva zeci de lei până la un preţ echivalent cu al celor pentru produsele de lux. „Oferta este importantă: dacă nu ai suficientă diversitate pe site, nu ai cum să supravieţuieşti„, explică directorul de e-commerce motivul pentru care vor aduce în ofertă branduri şi produse din toate cele trei categorii. Segmentul de fashion este împărţit în componenta de catalog, unde produsele sunt listate în funcţie de colecţii şi se schimbă în fiecare sezon, şi componenta „flash„, care funcţionează pe branduri de lux şi pe discounturi mari.

    Dacă în prezent elefant.ro listează circa 8.000 de produse, până la sfârşitul anului ţinta propusă este de 16.000. Campaniile sunt active între trei şi cinci zile, iar în prezent pe site există circa zece campanii. Creşterea afacerii este susţinută şi de un plan de comunicare printr-o campanie susţinută exclusiv în mediul online şi în zona de social media destinată educării publicului în direcţia achiziţiilor prin internet. „Există nevoie de educaţie pe segmentul de comerţ online, pentru că românii sunt reticenţi în a face astfel de achiziţii: se tem încă de furt prin plata cu cardul şi cumpără haine când merg să bea o cafea în mall„, spune Ana Da’Ros, explicând motivul supraintitulării fostei biblioteci „Noul mall al familiei tale”.

    Din piaţa de retail de haine, estimată la circa 3 miliarde de euro, potrivit lui Da-Ros, mai puţin de cinci procente vin din online, în timp ce în alte ţări din Europa Centrală şi de Est acesta ajunge la 12%. Potrivit ei, doar 10% dintre clienţi plătesc cu cardul. Plăţile online, pentru produse din IT&C, haine, flori şi până la oferte turistice, au însumat anul trecut 220 de milioane de euro, cu 38% mai mult decât anul anterior, iar valoarea va ajunge anul acesta la 286 de milioane de euro, potrivit datelor procesatorului RomCard. Totuşi, există estimări care evaluează cumpărăturile consumatorilor români de internet la peste un miliard de euro. Estimări mai puţin optimiste plasează valoarea totală a cumpărăturilor făcute online, indiferent de modalitatea de plată, la aproape 650 de milioane de euro anul trecut, în creştere faţă de nivelul de 527 de milioane de euro raportat pentru 2011, potrivit datelor companiei de consultanţă PwC România, care, în baza unei creşteri medii anuale de 17% calculează valoarea industriei la 1,14 miliarde de euro în 2016. Pe plan local există aproape 4.000 de magazine virtuale care vând pe internet aproape orice tip de produse, inclusiv alimentare. Pe segmentul fashion, elefant.ro va concura cu magazine online precum Fashion Up, Fashion Days, Band of Creators, Zaza Boutique sau Band of Creators.

    IN PRIMA PARTE A ANULUI VIITOR, CIRCA NOUĂ NOI CATEGORII VOR FI INCLUSE ÎN OFERTA ELEFANT.RO, potrivit directorului de e-commerce al acestuia. „Cu excepţia fashionului, estimăm creşteri de 100% pentru toate categoriile listate pe site„, crede Da’Ros. Din 2010 până în prezent circa 3 milioane de euro au fost investiţi de companie în direcţia operaţiuni, logistică, depozite, sisteme, iar acum un procent important merge în zona de comunicare. În ce priveşte segmentul care i-a consacrat, cartea, un cumpărător cumpără, în medie, de aproape trei ori pe an, în timp ce la jucării numărul de comenzi pe an estimat este de peste patru. Bucureştiul are o pondere de circa 37% în rândul clienţilor şi este urmat de Cluj, Iaşi şi Timişoara cu câte 3%. Odată cu introducerea hainelor în ofertă, Ana-Rita Da’Ros crede că proporţia se va schimba, ţinând cont că locuitorii din Bucureşti au acces şi în offline la brandurile pe care le reprezintă. Majoritatea clienţilor au vârstele cuprinse între 30 şi 39 de ani, dar se apropie şi cei din segmentul 25 – 29.

    Elefant.ro este deţinut de compania compania Universal Online Promotion, care este, la rândul său, controlată în proporţie de 56% de Greenlight Invest, deţinut de Ion Sturza, fost director general adjunct al Rompetrol şi fost premier al Republicii Moldova.

  • Magazinul online elefant.ro a introdus în ofertă produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte

     “Tot din 2 septembrie, elefant.ro lansează serviciul «365 de zile retur gratuit», în premieră pentru România. Cumpărătorii de produse fashion de pe elefant.ro pot returna gratuit produsele comandate oricând doresc, în termen de un an, în condiţiile specificate pe website”, se arată într-un comunicat al www.elefant.ro.

    Portofoliul de produse fashion este disponibil permanent în catalogul online actualizat continuu, accesibil la adresa www.elefant.ro/fashion/.

    Noua strategie de extindere a elefant.ro a fost anunţată în prima jumătate a acestui an, iar de atunci magazinul a adăugat în ofertă asigurările auto de tip RCA, un nou model de business – campaniile Happy Days şi s-a repoziţionat drept mall-ul online pentru familie.

    Oferta www.elefant.ro include peste 90.000 de produse – cărţi, eBooks, jucării, filme, muzică, eReadere, tablete, asigurări RCA şi produse din categoria fashion.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magazinul online elefant.ro intră pe piaţa de fashion

    Pasionaţii de fashion vor găsi în oferta elefant.ro atât colecţii actuale ale unor branduri renumite,  cât şi colecţii anterioare, la preţuri reduse. În afara brandurilor consacrate, oferta elefant.ro va cuprinde şi creaţii ale designerilor români. 

    “În lunile ce urmează vom aduce în oferta elefant.ro noi produse si servicii pentru a oferi românilor un loc unic de unde pot cumpăra tot ce îşi doresc pentru ei şi familiile lor. Pentru a sparge tiparele şi a oferi cea mai bună experienţă pe elefant.ro am gândit un sistem de abonare la newsletter facil pentru utilizatori. Acum, fiecare îşi poate alege categoria despre care doreşte să fie informat cu un simplu click în Contul Meu din site-ul elefant.ro”, explică Ana-Rita Da’Ros, director e-commerce la elefant.ro.

    Noua strategie de extindere a elefant.ro a fost anunţată în prima jumătate a acestui an, iar de atunci magazinul a adăugat în ofertă asigurările auto de tip RCA, un nou model de business – campaniile Happy Days şi s-a repoziţionat drept mall-ul online pentru familie. elefant.ro continuă să îşi trateze clienţii iubitori de carte cu aceeaşi atenţie ca şi până acum, aceştia având acces la cele mai noi titluri, preţurile cele mai bune la bestsellers, dar şi o ofertă tot mai diversificată de carte digitală.

    Oferta www.elefant.ro include peste 90.000 de produse – cărţi, eBooks, jucării, filme, muzică, eReadere, tablete, asigurări RCA şi produse din categoria fashion.
    După trei ani de la lansare, magazinul online are o cifră de afaceri de 3,6 milioane de euro în 2012.
    www.elefant.ro este deţinut de Universal Online Promotion SRL Bucureşti, societate controlată de Fribourg Capital SRL (fosta Greenlight Invest SRL) – 56% şi Dan Vidraşcu-Anatolevici – 38%.

     

     

  • H&M aduce colecţia de decoraţiuni interioare în magazinul din Promenada

     “Deschiderea noului nostru magazin din Promenada marchează continuarea expansiunii H&M, acesta fiind cel de-al 26-lea magazin în România şi al 8-lea deschis în Capitală. În acelaşi timp, facem un pas înainte în dezvoltarea noastră, prin extinderea ofertei cu colecţia H&M Home, care sunt sigur că va fi foarte apreciată şi de clienţii noştri din România”, a declarat Ralf Wein, country manager H&M pentru România.

    Compania precizează că acesta este primul magazin din ţară care va găzdui colecţia de decoraţiuni interioare.

    Noul magazin, care va avea o suprafaţă de peste 2.300 metri pătraţi şi va fi deschis în 17 octombrie, odată cu centrul comercial, va cuprinde pe lângă colecţia H&M Home şi colecţiile pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro