BusinessMagazin

Tag: Cursuri

  • Academia de Vară Atlantykron a devenit cea mai longevivă manifestare pentru tineret din România

    Între 29 iulie şi 7 august, la Capidava, judeţul Constanţa, s-a desfăşurat Academia de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction ATLANTYKRON – ediţia 27

    Atlantykron 2016 a însemnat 18 invitaţi speciali, români şi străini, 35 de lectori şi instructori, o echipă de organizare formată din circa 60 de membri şi peste 350 de participanţi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani. Curent electric, reţea wireless, patru bacuri ponton, restaurant şi servicii de catering, echipă medicală, pază asigurată de Poliţia de frontieră şi de Civitas.

    Organizatorii actualei ediţii a Academiei Atlantykron au fost  Centrul Pentru Studii Complexe şi Fundaţia World Genesis din SUA în colaborare cu Societatea CYGNUS din Suceava şi cu Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport.

    În cadrul unei teleconferinţe-record, cu durata de peste o oră, Erisa K Hines (Jet Propulsion Laboratory), membră a misiunii Curiosity de cercetare a planetei Marte, a prezentat proiectul următoarei misiuni, care este programată pentru 2020. Astfel, noul Rover va avea roţi mai eficiente, cu o tracţiune mai bună şi formă modificată, va colecta mostre de roci, va produce oxigen din atmosfera dominată de dioxid de carbon a planetei şi va înregistra sunetele planetei Marte. De asemenea, noul Rover va putea realiza fotografii în timpul amartizării. Amintim că, la o zi de la amartizarea roverului Curiosity, în 2012, participanţii la Academia Atlantykron au putut dialoga, în cadrul unei videoconferinţe, cu un alt membru al misiunii Curiosity, Ravi Prakash.

    O altă teleconferinţă l-a avut ca invitat pe Jacque Fresco, futurolog şi inginer social, care a împlinit recent 100 de ani şi este cunoscut prin lansarea „Proiectului Venus”. Deşi acesta s-a declarat optimist în privinţa dezvoltării unei societăţi a cunoaşterii, consideră că între oameni nu vor înceta conflictele, atât timp cât vor exista naţiuni, graniţe şi interese locale.

    Purtând genericul „Amintiri despre viitor”, Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiţie de 27 de ani şi, potrivit multor invitaţi speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Inedita Academie, organizată în natură şi departe de civilizaţia urbană, are ca scop accesul la cunoaştere al tinerilor şi reuneşte experţi de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesaţi) şi tehnologie de ultimă generaţie, pe o insulă care are mai puţin de 1 km2. Aici se desfăşoară demonstraţii ştiinţifice şi cursuri de artă sau de comunicare aşa cum în nicio şcoală nu se predau, stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.

  • Singurul sat din lume aflat într-o peşteră. Cum e viaţa locuitorilor – GALERIE FOTO

    Despre satul Zhongdong din provincia Guizhou, China se crede că este singura localitate locuită aflată într-o peşteră din lume.

    Satul se află la într-o peşteră din munte la o altitudine de 1800 de metri, iar accesul se face după o drumeţie de o oră pe un drum anevoios. În sat trăiesc în jur de 100 de oameni şi singura şcoală a fost închisă în 2011 de către guvernul chinez. Guvernul le-a făcut oamenilor case în valea de lângă peşteră, dar oamenii nu vor să plece. “Ne-am gândit să plecăm, dar nu dorim. Aici e casa noastră”, a declarat un locuitor în 2007 pentru un reporter Reuters. Şcoala a fost închisă în 2011 deoarece “China nu este o societate a oamenilor cavernelor”. Acum copiii merg acum la cursuri în altă localitate, dar se întorc în weekend pentru a fi alături de familii.

    Potrivit aceluiaşi reportaj Reuters, locuitorii au curent electric, iar patru case au chiar şi televizoare.
     

  • Singurul sat din lume aflat într-o peşteră. Cum e viaţa locuitorilor – GALERIE FOTO

    Despre satul Zhongdong din provincia Guizhou, China se crede că este singura localitate locuită aflată într-o peşteră din lume.

    Satul se află la într-o peşteră din munte la o altitudine de 1800 de metri, iar accesul se face după o drumeţie de o oră pe un drum anevoios. În sat trăiesc în jur de 100 de oameni şi singura şcoală a fost închisă în 2011 de către guvernul chinez. Guvernul le-a făcut oamenilor case în valea de lângă peşteră, dar oamenii nu vor să plece. “Ne-am gândit să plecăm, dar nu dorim. Aici e casa noastră”, a declarat un locuitor în 2007 pentru un reporter Reuters. Şcoala a fost închisă în 2011 deoarece “China nu este o societate a oamenilor cavernelor”. Acum copiii merg acum la cursuri în altă localitate, dar se întorc în weekend pentru a fi alături de familii.

    Potrivit aceluiaşi reportaj Reuters, locuitorii au curent electric, iar patru case au chiar şi televizoare.
     

  • De ce foarte puţini români se înscriu la o şcoală profesională, în timp ce Germania 70% dintre absolvenţii de clasa VIII-a aleg această variantă

    Doar 20% din tinerii români se înscriu la şcoala profesională; în Germania, procentul e de 70%. În opinia lui Alexandru Blemovici de la Schaeffler, problema lipsei de personal se rezolvă prin orientarea corectă a tinerilor. Sunt mulţi tineri care nu au luat bacalaureatul – numai 50.000 anul acesta – şi se află într-o situaţie în care nu ştiu încotro să se îndrepte, fiindcă nu au alternativă.

    „Unii poate ar fi interesaţi să aibă un job, o meserie. Dar ce şansă au în clipa de faţă? Se pot duce undeva să facă un curs de formare adulţi, care costă, sau merge la unele finanţate din fonduri europene. Mai sunt unele cursuri pe care le fac companiile de la care ar avea certitudinea unui loc de muncă. Dar şi aici sunt multe situaţii nelalocul lor, pentru că ajung să facă un curs de formare pentru o calificare pe care deja o au dacă au absolvit liceul industrial“, a spus Alexandru Blemovici, director general, Schaeffler.

    Cu alte cuvinte, dacă un absolvent de liceu industrial vrea să se angajeze şi să urmeze un curs de operator de maşini controlate de calculator la o companie, de exemplu, ar trebui să primească o diplomă care îi atestă un anumit nivel de cunoştinţe. Însă oficial nu se poate înregistra o diplomă a cuiva care a absolvit un astfel de curs cu nivelul 3, având în vedere că la absolvirea liceului industrial respectiva persoană a primit o diplomă cu o calificare superioară, de nivel 4.

    „În afară de faptul că se organizează cursuri care nu pot fi anunţate oficial, şi tinerii au o problemă, pentru că vin în fabrică, învaţă o meserie pentru care deja au o calificare din liceu fără să fie plătiţi în acea perioadă, în timp ce compania depune un efort foarte mare în pregătirea unor oameni despre care nu se ştie dacă vor putea face faţă. S-a format un cerc vicios, te-ai aştepta ca orice om care nu are un loc de muncă să vină să facă aceste cursuri. Dar nu este aşa de mare interesul“, explică Blemovici. Un grad ridicat de interes vine din partea persoanelor mai în vârstă care îşi dau seama că se plimbă de la un loc de muncă la altul, care văd că nu au un viitor şi vor să vină să înveţe o meserie.

    „În România, 20% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a se îndreaptă spre o şcoală profesională. Spre comparaţie, în Germania 70% se duc spre o şcoală profesională, pentru că au toate variantele deschise: au un anumit statut, învaţă o meserie, au o sursă de venituri, iar a avea o meserie este un lucru acceptat social. Ulterior, dacă simt nevoia, angajaţii se pot înscrie la bacalaureat, pot urma chiar şi o facultate tehnică şi pot ajunge ajunge director de companie pe această rută educaţională profesională“, adaugă Blemovici.

    În schimb, în România există ideea preconcepută că şcoala profesională este pentru copiii cei mai slabi şi chiar iniţiativele private  – cum e şcoala profesională Kronstadt, în care s-au implicat 12 companii – au dificultăţi în a atrage candidaţi. Principalele dificultăţi, mai ales la oraş, sunt generate de mentalitatea părinţilor, care au de ales: „Dau copilul la şcoala profesională să mă fac de râs în faţa tuturor celorlalţi pentru că al meu e mai prost sau îl dau la un liceu? Şi aleg liceul, pentru că, dacă ia sau nu bacul, copilul va primi o diplomă care atestă o pregătire peste nivelul celei obţinute la şcoala profesională“, mai spune Blemovici.

    Şi alţi angajatori susţin este obligatorie implicarea companiilor în educaţia următoarelor generaţii de angajaţi. „Cred că viitorul constă în implicarea companiilor în calificarea şi pregătirea forţei de muncă tinere şi nu numai“, a spus Olga Savaniu, directorul de resurse umane al producătorului de componente pentru industria aeronautică Premium-AEROTEC. Iar directorul de personal din cadrul Continental spune că grupul deja se implică foarte mult în relaţia cu universităţile şi încearcă să îi ajute inclusiv în promovarea lor în licee, pentru a atrage cei mai buni viitori studenţi. „În aceste condiţii sperăm că putem contribui la creşterea numărului şi mai ales a calităţii studenţilor din facultăţile tehnice“, declară Anica Stoica de la Continental.

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.

  • La doar 15 ani a descoperit o planetă pe care specialiştii o căutau de mai bine de 20 de ani

    La doar 15 ani, Tom Wagg a descoperit ceea ce specialiştii căutau de mai bine de 20 de ani – o planetă situată în afara sistemului nostru solar.

    Wagg este unul dintre cei mai tineri oameni care au descoperit planete, potrivit unui comunicat de presă emis de Universitatea Keele din Anglia. Mai exact, planeta descoperită de Wagg se aseanănă cu una dintre primele exoplanete descoperită în anii ’90.

    Planeta este de tip Jupiter fierbinte, adică de dimensiuni asemănătoare cu Jupiter dar care orbitează aproape de soarele sistemului, astfel încât temperatura este extrem de ridicată (poate ajunge la 1.000 de grade Celsius).

    Tom Wagg a folosit sistemul numit WASP (Wide Angle Search for Planets) pentru a descoperi această planetă. Metoda nu este una extrem de sigură, acesta fiind motivul pentru care confirmarea planetei a durat mai bine de doi ani.

    Wagg are acum 17 ani şi vrea să urmeze cursurile unei facultăţi specializată în fizică.

  • Şi-a început afacerea în anii studenţiei şi a ajuns în NY Times sau Wall Street Journal. Care este povestea Photoliu, un business care reinventează fotoliul din odaie?

    Irina Pogonaru s-a gândit în perioada în care era studentă la University College London, una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ din Marea Britanie, că nu ar arăta deloc rău o ţesătură cu infleunţe pop pe un fotoliu în stil Ludovic al XVI-lea. Avea dreptate. De atunci au urmat cursuri de design, participări la târguri, călătorii în jurul lumii, iar ceea ce a pornit dintr-o joacă în camera de studentă s-a transformat într-un business bine echilibrat. Aveţi poftă de poveşti? Luaţi atunci loc pe un Photoliu.

    „Photoliu a început în vara anului 2009, pe vremea când eram încă studentă la University College London. Am simţit nevoia să adaug camerei mele puţină personalitate şi am găsit să fac acest lucru printr-un fotoliu în stil Ludovic al XVI-lea retapiţat cu o ţesătură cu influenţe pop. De atunci, linia estetică spre care am migrat a fost influenţată de cursurile de la KLC Design School şi de participarea la târguri precum Salone Del Mobile, 100% Design, Maison & Objet şi altele“, spune Irina Pogonaru, manager al Photoliu, un business de design şi producţie de mobilier personalizat.

    Photoliu este practic un transformator de obiecte clasice. Cine a zis că doar pisicile au nouă vieţi? Fotoliile pot avea mii.

    Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.

  • Tânărul de 21 de ani pe care Apple vrea cu disperare să-l angajeze. I-a refuzat fără să clipească

    John Meyer, un tânăr de 21 de ani din Statele Unite, a renunţat recent la studii pentru a se concentra pe startup-ul său, Fresco News. Aplicaţia Fresco News este un agregator de ştiri, iar Meyer speră să îi aibă printre clienţi pe cei de la New York Times sau Wall Street Journal.

    Meyer urma cursurile New York University, acolo unde mama sa era profesoară.

    Părinţii au fost reticenţi la început, dar au înţeles că Meyer este deja un antreprenor de succes: el scrie aplicaţii încă din anul 2008, învăţând de unul singur limbajul de programare C+.

    Meyer câştigat sume considerabile din aplicaţiile pentru iPhone, având astfel posibilitatea să locuiască singur şi să plătească taxele universitare din banii săi. El a dezvoltat până acum peste 40 de aplicaţii, printre care şi prima lanternă pentru iPhone.

    Succesul său a atras atenţia celor de la Apple: compania condusă de Tim Cook i-a propus tânărului John Meyer un internship plătit cu aproape 6.000 de dolari pe lună. Deşi pentru cei mai mulţi tineri de vârsta lui acesta ar fi jobul de vis, Meyer a refuzat. “Primesc emailuri de la agenţii de recrutare tot timpul”, povesteşte tânărrul. “Cu toate acestea, eu mă consider un antreprenor. Nu aş vrea să lucrez pentru altcineva.”

    El nu exclude ideea de a se întoarce cândva la universitate. Pentru moment, însă, este mulţumit de veniturile pe care le obţine.

    Apple ocupă locul al 34-lea în topul angajatorilor la nivel global, realizat din perspectiva angajaţilor, clasament condus de compania Facebook.