Tag: Cover story

  • Business Magazin, în 2009 – România lipseşte cu desăvârşire de pe harta mondială a internetului. Ce se poate face pentru a schimba asta

     

    N-avem mari companii de internet. N-avem antreprenori semnificativi. N-avem investitori in online. Lipsim aproape in totalitate de pe harta mondiala a internetului, pentru ca majoritatea antreprenorilor nu pot sau nu vor sa iasa din patratelul lor in care au inceput si au continuat sa existe si pentru ca investitorii sunt putini si pretentiosi. Ce e de facut?

    “Cand deseneaza conceptul unei afaceri online, orice antreprenor trebuie sa gandeasca in primul rand global si de-abia apoi sa aplice acel concept si la nivel regional”, considera Ramu Yalamanchi (35 de ani), antreprenorul american care a construit a treia cea mai mare retea de socializare din lume, hi5, pornind tocmai de la acest principiu. Punctul de plecare a fost exemplul Match.com, la acel moment un business de 100 de milioane de dolari, insa decizia de a dezvolta o retea sociala a luat-o ignorand piata americana, pe care o vedea oricum aglomerata de asemenea site-uri, intr-o perioada cand Facebook si MySpace nici nu existau inca.

    Reteaua hi5.com a fost lansata intai in tarile latine, cu vorbitori de limba spaniola, si extinsa apoi in restul lumii, dupa ce a fost tradusa in 50 de limbi. “SUA sunt doar o componenta a afacerii; cea mai mare parte dintre cei 50 de milioane de utilizatori unici provin din afara granitelor americane”, spunea saptamana trecuta Ramu Yalamanchi intr-un interviu pentru BUSINESS Magazin. Numai din Romania vin peste 4 milioane dintre utilizatori, care genereaza lunar peste doua miliarde de afisari, internetul romanesc fiind pentru hi5.com una dintre cele mai mari piete europene, cu mult peste alte tari din regiunea centrala si de est, daca luam in considerare faptul ca in Polonia reteaua are mai putin de un milion de utilizatori, si cot la cot cu Portugalia, care nu depaseste cu mult Romania din punctul de vedere al utilizatorilor.

    Si veniturile sunt mai consistente pe ansamblu pe pietele internationale, desi aici contributia Europei inseamna doar un sfert (realizat in cea mai mare parte in tarile vestice) din cifra de afaceri a companiei. Cam 80% din business-ul hi5.com vine din publicitate online, restul de 20% din venituri fiind generate direct de la utilizatorii care convertesc bani reali in moneda virtuala, pentru a cumpara bunuri virtuale sau diferite modele pentru pagina de profil. “In urmatorii ani insa, balanta va fi destul de echilibrata intre cele doua modele de business”, apreciaza Yalamanchi, care estima la inceputul acestui an ca veniturile din bunuri virtuale se vor cifra la aproximativ 25 de milioane de dolari (aproape 17 milioane de euro) in 2009.

    Din acest punct de vedere, Romania este pentru hi5.com una dintre tarile unde sistemul de monetizare direct de la consumatori a dat cele mai bune rezultate, ponderea bunurilor virtuale in veniturile retelei sociale de pe piata locala fiind de 25%. In ce priveste veniturile din reclame, “retelele sociale reprezinta in jur de 5% din piata de publicitate online”, dupa cum apreciaza Calin Rotarus, managing director in cadrul ARBO Interactive, regia de publicitate care vinde in exclusivitate reclame in Romania pe paginile hi5.com.

     

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2009.

  • Business Magazin, în 2009 – Unde a ajuns România după 20 de ani de capitalism şi spre ce ne îndreptăm de acum încolo?

     

    In urma cu 20 de ani aveam saracie multa, granite inchise, spectacole omagiale si activisti zelosi; acum avem multinationale, supermarketuri, libertatea de a calatori si acelasi gen de activisti zelosi. La mijloc, natia romana si o intrebare: unde a ajuns Romania dupa 20 de ani de capitalism si spre ce ne indreptam de acum incolo?

     In iarna anului 1989, un arhitect se afla in Abu Dhabi si tocmai se hotarase sa nu se mai intoarca in Romania, in timp ce cauta o solutie de umbrire a unei tribune oficiale. Un inginer la Intreprinderea de Avioane Bucuresti simtea ca, spre deosebire de restul tarilor din blocul comunist, in Romania nu se poate schimba nimic; poate omul era influentat de faptul ca refuzase, ce ceva timp in urma, sa intre in Partidul Comunist, fapt in masura sa blocheze orice cariera, daca de cariere putem vorbi in Romania comunista.

    Un student in anul II la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti remarca raceala, la propriu si la figurat, a salilor de curs. Un pusti tocmai se pregatea sa intre la liceu si era marcat de inghesuiala la cozile pentru alimente. Un tanar inginer stagiar lucra in subteran, la mina Livezi a Intreprinderii de Prospectiuni si Explorari Geologice Hunedoara, responsabil de utilaje si aeraj, condus fiind de un maistru, secretar de partid al minei.

    Doua decenii mai tarziu, arhitectul, pe numele sau Dinu Patriciu, este desemnat de cititorii Ziarului Financiar cel mai mare capitalist al Romaniei, inginerul de avioane Mihail Valeanu preda Kaizen, filozofia de management ce propulseaza companiile japoneze, fostul student Doru Bostina conduce un cabinet situat in primele cinci din topul cabinetelor de avocatura de business din Romania, pustiul licean Stefan Liute a devenit un specialist in identitate corporatista, director si actionar la agentia de specialitate Grapefruit, iar inginerul Tudor Furir a iesit din mina si vinde bauturi de la Pernod Ricard.

    Sunt numai cateva cazuri din ceea ce s-ar numi schimbarea Romaniei de dupa 1989, modul profund in care cariere si oameni s-au schimbat. Acesta este, de fapt, poate cel mai important castig al Romaniei capitaliste, libertatea de a incerca sa-ti schimbi destinul.

    Ne amintim ca pe vremea in care Mihail Valeanu sau Tudor Furir mai lucrau inca in intreprinderile lor, iar ambitia lui Doru Bostina nu depasea un post de magistat in orasul sau natal, un politolog, fost demnitar si ideolog comunist si fost disident, Silviu Brucan, lansa cea mai citata si mai detestata zicere a noii Romanii: “romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democratia”. Romania pare acum ca mai are nevoie de mult mai multi ani pentru a-si depasi tarele. “In 1990 am fost convins ca Brucan greseste. Si acum sunt la fel de convins ca a gresit.

    Numai ca in 1990 am considerat ca greseste supraestimand perioada, iar astazi ca a gresit subestimand-o. Se pare ca 50 de ani de lipsa a democratiei pot fi neutralizati doar de o perioada comparabila de democratie”, sustine Silviu Manolescu, managing partner la firma de audit si consultanta BDO Romania.

     

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2009.

  • Afaceri din România care fac bani frumoşi pe seama corporatiştilor

    În primul rând nu există în DEX o definiţie pentru «corporatist»“ spune pe blogul personal Tudor Galoş, consumer marketing manager în cadrul Microsoft. Galoş observă că în DEX termenul este explicat cumva cu sens peiorativ: „care ţine de corporatism şi de ideologia lui, privitor la corporatism şi la ideologia lui“. „Niciunul dintre cei care folosesc acest cuvânt nu ştiu prea bine să îl definească“, spune el încercând să apere categoria socială din care face parte. Observă totuşi că mulţi îşi ratează viaţa nealocând timp pentru familie sau pentru viaţă în general.

    „Corporatiştii din Pipera s-au legat cu lanţurile de birou: Protestăm împotriva zilelor libere de Paşti.“ Aşa sună titlul unui articol pamflet de pe unul din site-urile de umor din România, menit să ironizeze programul de muncă al angajaţilor din multinaţionale, care spuneau în pamfletul cu pricina că „este inacceptabil ca în secolul XXI să se dea zile libere pentru un eveniment care s-a petrecut acum aproape 2000 de ani“.

    Glumele şi clişeele legate de corporatişti pornesc însă de la o situaţie reală. Andrei are 25 de ani, este programator şi lucrează într-una dintre clădirile de oţel şi sticlă din Piaţa Victoriei. Munceşte cel puţin 10-12 ore pe zi şi spune că nu îi place situaţia în care a ajuns.

    „Cei de la serviciu îmi impun un volum de muncă atât de mare încât nici dacă aş sta continuu la muncă, 24 din 24, nu aş reuşi să termin.“ Tânărul spune că a discutat în repetate rânduri cu şefii lui şi a obţinut zile libere în contul orelor suplimentare muncite. Nu a fost pe deplin mulţumit, pentru că oricum i se reportaseră alte 15 zile din anul anterior. „Aş putea să-mi iau anul acesta două luni de concediu. Dar întrebarea este: chiar pot?“

    Ca să îl împiedice să îşi dea demisia, şefii i-au majorat salariul cu 10% şi îi oferă o zi de concediu în fiecare săptămână pentru orele lucrate: „Probabil când o să plec din firmă îmi vor plăti zilele de concediu, pentru că prea curând nu am cum să le iau“. Cât despre viaţa personală, spune că şi-a cunoscut iubita la masa de prânz, ea lucrează un etaj mai jos, şi nu ar avea timp să găsească pe cineva în afara serviciului.

    Câştigă bine, dar sunt deprimaţi pentru că nu au când să se bucure de bani.“ Andrei a observat că trei sferturi dintre colegii lui sunt deprimaţi, motivul fiind acela că „deşi câştigă bine, nu reuşesc să se bucure de banii pentru care muncesc şi îşi pierd scopul în viaţă“.

    Comportamentul observat de Andrei se regăseşte în rândul majorităţii angajaţilor din Bucureşti: studiile arată că unul din şase cazuri de depresie are printre principalii factori generatori stresul la locul de muncă. Andreea Enache a deschis la finele anului trecut clinica Bellanima, destinată tratării persoanelor cu probleme de depresie.

  • Business Magazin, în 2009 – A creat un holding cu 20 de firme pe care apoi l-a distrus. Povestea falimentului Paneuro, relatată de Zoltan Prosszer

    Istoria lui Zoltan Prosszer, omul de afaceri care a construit de la zero un holding cu peste 20 de companii si l-a distrus apoi aproape in intregime din cauza unor decizii gresite, poate sa devina povestea oricarui intreprinzator roman in vremuri de restriste economica. Fiecare trebuie sa isi invete propriile lectii in afaceri, dar marile greseli pot fi evitate invatand din experienta altora.

    Dupa multi ani in care a luptat pentru a-si salva afacerile, cu numeroase esecuri si cateva reusite care l-au repus pe linia de plutire, Zoltan Prosszer se simte acum ca in urma cu 20 de ani, dupa cum spune intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. Ca si atunci, cand abia punea bazele afacerii care avea sa ajunga un adevarat imperiu auto, si acum trebuie sa decida in ce directie se va indrepta.

    Pentru a deschide in 1991 un service auto in orasul natal, Targu-Mures, Prosszer a trebuit sa faca rost de 25.000 de marci ger­mane – “un efort ce mi se parea imposibil” -, iar pentru a-i aduna a decis sa puna gaj chiar apartamentul familiei. Acum miza e mult mai mare, pentru ca trebuie sa decida daca vinde sau incotro isi indreapta si ultimul business important care a mai ramas din Paneuro Grup – holdingul pe care l-a construit pas cu pas pornind de la atelierul de mecanica, ajuns in 2002 la afaceri de 55 de milioane de dolari, pe care tot el l-a ruinat cu cateva decizii pripite.

    In cei aproape 20 de ani scursi de la momentul inceputului, Zoltan Prosszer a trait o istorie putin diferita de majoritatea antreprenorilor – afland in urma cu multi ani ce sunt insolventa, reorganizarea, lupta cu bancile si falimentul. Putine companii s-au confruntat in trecut, intr-o perioada de plin avant economic, cu imposibilitatea de a-si plati ratele la banca sau cu executarea silita. In perioade de crestere, cum a avut Romania in ultimii opt ani, afacerile s-au dezvoltat rapid, in ritm cu piata, si au fost putine esecuri notabile. Falimentele rasunatoare se pot numara pe degete: esecul retelei de electroretail Cosmo (fondata de omul de afaceri Gyorgy Baba), al lantului de magazine Univers’all (creat de Razvan Petrovici) si, foarte de curand, al brokerului de credite IpoteciDirect (intemeiat de sapte oameni de afaceri cu experienta). Prosszer a trait insa o astfel de experienta si nu o data. Povestea lui capata un sens aparte in perspectiva in care economia nu mai duduie, pietele de desfacere s-au ingustat, bancile si-au inchis portile, iar blocajul financiar e tot mai comun in activitatea de zi cu zi. “Fiecare om poarta palaria potrivita”, spune Zoltan Prosszer, si trebuie sa invete propriile lectii in afaceri, dar la fel de importante pot fi invatamintele desprinse din experienta altora.

    Zoltan Prosszer a inceput afacerile in 1991, la 27 de ani, investind 1.400 de euro pentru deschiderea unui magazin de piese auto, pe care le aducea cu masina proprie din Italia; a urmat service-ul auto deschis cu banii din ipotecarea apartamentului, iar de atunci afacerea a crescut rapid. In 1996, grupul de firme pe care le-a dezvoltat, Paneuro Grup, devenea lider de piata pe segmentul pieselor auto, iar pana in 2002, grupul a tot crescut, ajungand sa includa peste 20 de companii si circa 1.400 de angajati. Fiecare linie de afaceri se desfasura printr-o companie separata, intr-un angrenaj de firme gandit astfel incat sa isi creeze una alteia piete de desfacere. “Miezul fierbinte” era firma de retail, Paneuro Trading, fondata in 1994 si care ajunsese zece ani mai tarziu la o cifra de afaceri de 20 de milioane de dolari. Prosszer a fost printre primii antreprenori romani care au creat un holding, o structura ce pana la urma s-a dovedit a fi calcaiul lui Ahile pentru businessul lui. “Am fost mereu pionier, chiar daca nu neaparat in sensul bun al cuvantului”, spune Prosszer acum. Dupa anul 2002 a inceput declinul, iar in perioada 2004-2005 firmele sale, care girasera intre ele pentru imprumuturi, ajungeau sa dea faliment in cascada (Paneuro Trading, Paneuro Leasing, Atu, Novator, Muss) sau sa fie vandute de nevoie (Aliat). Azi mai exista din grup doar cateva companii (Paneuro International, Romcab, Motoplus Paneuro).

    Romcab, fabrica de cabluri electrice de joasa tensiune din Targu-Mures, pe care Prosszer a cumparat-o acum zece ani cu un milion de dolari, mai mult pentru depozite si teren, a fost salvarea de la un faliment total si este acum principala lui afacere. El detine circa 72% din actiunile firmei, avand coactionari un fond olandez de investitii – MEI, cu 5% – si pe americanii de la Morgan Stanley (cu 23%).

    Desi se afla inca in proces de reorganizare – inceput in 2004, cand a preluat datorii de 11,5 milioane de dolari (9,5 milioane de euro) de la companiile intrate in faliment – Romcab e o firma solida, sustine Prosszer. Are o cota de piata de 10% si cereri cat nu poate sa duca, spune el, cu toate ca de la inceputul crizei economice a mai pierdut ceva contracte. Cu experienta ultimilor ani inca vie inca in memorie, Prosszer vorbeste insa despre viitor cu oarecare detasare. Nu vede in criza o mare problema pentru afacerea sa, ci mai degraba un avantaj. E constient ca nu va scapa cu totul de efecte – se asteapta ca ieftinirea materiilor prime sa injumatateasca cifra de afaceri a Romcab anul acesta, spre 7-9 mil. euro – dar faptul ca si competitorii sai au probleme e un atu pentru el. “Noi nu aveam sanse sa primim finantare, pentru ca bancile nu se uita la companii aflate in reorganizare juridica. Acum nici concurenta nu mai primeste bani, deci tot raul este spre bine.” Prosszer se afla in fata unei decizii dificile: daca ar putea sa se dezvolte, ar vinde si mai mult, crede el, mizand pe exporturile firave pe care le face Romcab, dat fiind ca acopera in primul rand cererea interna si doar excesul merge la export. “Sunt putine firme functionale care se pot dezvolta fara investitii masive, iar pietele de desfacere mari, Arabia Saudita sau Rusia, au nevoie de capacitati de productie cu costuri de productie foarte mici.” Pentru a-si creste capacitatea de productie are insa nevoie de capital – de care nu dispune. In trecut, exact aici i-a fost greseala: luat de valul potentialului de crestere enorm pe care il simtea la tot pasul, nu a stiut sa fie chibzuit, vrand sa-si dezvolte businessul fara sa aiba insa bani suficienti pentru a sustine aceasta dezvoltare.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2009.

  • Business Magazin, în 2008 – Dezindustrializarea României. Fabricile ajung la fier vechi. În locul lor apar malluri şi cartiere rezidenţiale

    O industrie in declin, dominata de companii cu productie tot mai mica, marje de profit injumatatite si fara vreo perspectiva prea apropiata de a reveni pe fagasul normal, a ajuns sa genereze totusi milionari in euro. Mina de aur sunt insa nu tesaturile si hainele, ci terenurile pe care sunt amplasate fostele fabrici de textile si pe care proprietarii le-au vandut la preturi frumoase, profitand de cererea mare de terenuri din partea dezvoltatorilor imobiliari.

    La 70 de ani, Paul Mircea Vasile, director si actionar majoritar al producatorului de tesaturi pentru casa Prodin, conduce o fabrica pe care a reusit s-o scoata dintr-un proces de faliment care a durat noua ani, din 1997 pana in 2006. “Ca sa rezistam am facut credite peste credite si la un moment dat am ajuns in situatia sa nu mai avem bani. Era simplu sa te imprumuti cand dobanda era 1-2%, dar intre timp s-au desteptat bancile si a inceput cresterea galopanta a dobanzilor, care au ajuns pana la 200%”, evoca directorul Prodin. La un moment dat a ajuns in proces cu Banca Comerciala Romana, dupa ce acumulase datorii de 2,5 milioane de dolari, cand tot rulajul fabricii in 1997 era de 3,5 milioane de dolari. Care a fost solutia salvatoare? “Terenul pe care produceam. Lichidatorul a vandut tot”, raspunde Vasile. Cei 17.000 de metri patrati ai fabricii Prodin, amplasata langa targul auto Vitan din Capitala, au fost vanduti cu peste cinci milioane de euro. Banii care au ramas dupa achitarea datoriilor au fost investiti in terenuri si intr-un nou sediu al firmei, intr-o zona periferica a Capitalei. “Cu circa un milion de euro am cumparat 10.000 mp, ne-am relocat productia si am luat utilaje mai performante. Si ca sa nu dam banii la banca, am facut si alte investitii imobiliare”, spune Mircea Vasile, fara sa intre in detalii.

    Chiar daca si-ar permite sa se retraga linistit din afaceri, directorul Prodin continua sa gandeasca strategii care sa ridice firma unde lucreaza de 24 de ani. Mai mult, vrea sa lanseze anul acesta inca doua noi afaceri, in domeniul imbutelierii de apa si in agricultura. “Am cumparat niste ferme la Balotesti. Sunt 15.000 mp pe care ii vom transforma in ciupercarii. Cat despre proiectul de a imbutelia apa din Muntii Vrancei, atat timp cat curge apa, curge si banul, ceea ce in textile nu am”, recunoaste Vasile, estimand ca va avea nevoie de investitii de circa 800.000 de euro in cele doua noi afaceri.

    Fortat de situatie sa accepte vanzarea terenului fabricii, Paul Mircea Vasile este exceptia de la o realitate pe cale sa devina regula; este vorba de o noua specie de romani imbogatiti – cei ce au cumparat, in general prin metoda MEBO, fostele fabrici comuniste de textile care azi inseamna active imobiliare ce pot fi valorificate in milioane de euro.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iulie 2008.

  • Business Magazin, în 2009 – Bomba demografică desăre care nu vorbeşte nimeni. Cum arată viitorul României

    Pe agenda viitorului presedinte si a urmatorului guvern ar trebui sa se afle, la loc de frunte, si problema demografica, pentru ca mandatele lor reprezinta perioada cand se mai poate face ceva pentru dezamorsarea problemei demografice a Romaniei. Este o bomba cu ceas, in care timpul se masoara in vieti omenesti.

    Dupa incetarea razboiului rece, imbatranirea populatiei va fi cea mai mare provocare pentru Europa. Dar pentru ca schimbarile demografice sunt atat de lente, suntem in pericol sa nu le observam”. Avertismentul apartine fostului cancelar german Helmut Kohl si a fost lansat in 1994, la o reuniune a sefilor de state si guverne din Uniunea Europeana.

    Un deceniu si jumatate mai tarziu, schimbarile demografice sunt ceva mai pregnante, dar multi dintre liderii europeni, oricum dintr-o alta generatie decat Helmuth Kohl, par sa ignore, in continuare, avertismentul.

    Cu toate acestea, fenomenul este real: parti consistente ale populatiei europene imbatranesc, iar Romania este si ar putea deveni una din cele mai afectate natii. Fenomenul antreneaza o suma intreaga de schimbari, in sistemul de pensii, in securitatea sociala, in medicina, in obiceiurile de consum, in structura populatiei. Unele sunt benigne, altele pot fi gestionate, dar pensiile si securitatea sociala au deja sau vor avea in timp probleme serioase.

    Un studiu al Fondului Monetar International estima, in urma cu trei ani, ca raportul dintre pensionari si populatia activa se va injumatati, in Europa, pana in 2050, de la patru la doua persoane active pentru fiecare pensionar. Tot in 2006, un raport al Comisiei Europene aprecia ca forta de munca in UE va scadea cu 48 de milioane de persoane, adica 16%, intre 2010 si 2050, in timp ce numarul persoanelor in varsta va creste cu 77%, adica 58 de milioane de persoane.

    Cu alte cuvinte, Europa se indreapta, incet-incet, catre un scenariu de film SF, eventual cu tenta comica: un continent-azil, cu multi batranei vegheati de delicate infirmiere de origine asiatica sau indiana.

    Dar pentru Europa saraca si mai ales pentru Romania, care este scenariul? Pentru mania, scenariile, elaborate fi e de organisme internationale, fi e de experti locali, sunt cat se oate de pesimiste:dupa scaderea cu aproape doua milioane de locuitori inregistrata dupa evolutie, populatia Romaniei ar putea ajunge undeva intre 13,3 milioane de locuitori, form BERD, si 16-17 milioane de locuitori, in studii intocmite de Uniunea Europeana, Banca Mondiala sau ONU, pana in 2050. Rata fertilitatii a scazut de la 2,3 copii/femeie

    in 1989 la 1,3 copii/femeie in 2008 (nivel constant in ultimii 12 ani), iar rata natalitatii (numarul brut de nasteri la mia de locuitori pe an) a scazut de la 13,7 la mie in 1990 la 10 la mie in 2008.

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din noiembrie 2009.

  • Business Magazin, în 2009 – România a pierdut cea mai de preţ generaţie. Nimeni nu îi mai poate aduce înapoi

    De ani buni s-a lansat ideea ca daca tinerii scoliti la cele mai bune universitati din lume – elitele noastre – s-ar intoarce sa lucreze in tara, economia Romaniei ar progresa mai repede. Insa, daca vorbiti cu studentii sau profesorii romani din strainatate, vor spune ca dorinta lor de afirmare profesionala e greu compatibila cu societatea de acasa. Si deci spera ca lucrurile vor merge mai bine. Deocamdata putini au intentia de a se intoarce, cum spune unul dintre ei, ”cu scopul de a schimba lucrurile in Romania”

    Mihai Duduta invata la una dintre cele mai bune universitati din lume, Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT). Are o bursa completa, munceste in campus, in cercetare, e in echipa de dans a scolii si castiga concursuri de inventica. Are un viitor promitator si e multumit de existenta lui actuala. S-ar intoarce in Romania? “Nu. Nu sunt tentat sa ma intorc in tara. Personal, eu vreau sa devin cat mai bun in ce fac, si in Romania n-as avea resursele pentru asta.” Este raspunsul pe care il va da nu numai el, ci multi alti romani, studenti sau oameni ce si-au terminat studiile in strainatate si au ales sa ramana in tarile respective.

    “Nu cred ca exista un post in tara care m-ar putea convinge sa ma intorc, pentru ca e vorba despre mai mult decat un job bine platit in care sa am si posibilitatea sa fac ce-mi place”, spune Duduta. Nu crede ca ar putea sa se adapteze usor intr-o Romanie ce traverseaza azi probleme pe care America le-a depasit de mult. “Vreau sa am o familie si vreau sa-mi pot creste copiii intr-o tara al carei sistem educational e bun, unde copiii au acces la locuri de joaca si unde poluarea din orase nu este atat de mare”, sustine Duduta, premiat anul trecut la un concurs de inventica pentru o solutie de producere a energiei aleternative.

    A plecat in SUA fiind olimpic la chimie si stiind foarte clar ca la facultatea unde invata in Romania ii va lipsi posibilitatea de a face cercetare. “Si nu vorbesc de cercetare de varf, cum se face la MIT, ci pur si simplu de un laborator unde sa nu ma tem sa sparg un vas pentru ca inlocuirea sa ar reprezenta 20% din bugetul laboratorului”, spune Duduta, care se specializeaza in stiinta si ingineria materialelor.

    La MIT sunt momentan in jur de 30 de studenti romani, daca numaram si studentii, si doctoranzii. Datele s-au schimbat in toamna aceasta, odata cu noul an universitar, si probabil ca s-au schimbat in bine. Presedintele Asociatiei Studentilor Romani de la MIT (RSA MIT), Emanuel Stoica, spune ca majoritatea studentilor romani beneficiaza de o bursa, de cele mai multe ori chiar integrala, asa cum e si cazul lui Mihai Duduta, iar doctoranzii ca Stoica primesc un stipendiu lunar ce le acopera costurile de cazare, masa si le asigura ceva bani de cheltuiala.

    Duduta si-a propus sa invete in Statele Unite inca din clasa a noua, cand la olimpiada de chimie a cunoscut o tanara admisa la Princeton. “M-am gandit ca daca alti oameni inteligenti au ales sa faca asta, de ce n-as face-o si eu?”. Asa ca a inceput sa candideze pentru burse. “Parintii m-au sustinut mereu, chiar de la inceput, si nu a fost nevoie sa-i conving eu ca acesta e cel mai intelept pas”, spune el.

     

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din decembrie 2009.

  • Business Magazin, în 2009 – România a pierdut cea mai de preţ generaţie. Nimeni nu îi mai poate aduce înapoi

    De ani buni s-a lansat ideea ca daca tinerii scoliti la cele mai bune universitati din lume – elitele noastre – s-ar intoarce sa lucreze in tara, economia Romaniei ar progresa mai repede. Insa, daca vorbiti cu studentii sau profesorii romani din strainatate, vor spune ca dorinta lor de afirmare profesionala e greu compatibila cu societatea de acasa. Si deci spera ca lucrurile vor merge mai bine. Deocamdata putini au intentia de a se intoarce, cum spune unul dintre ei, ”cu scopul de a schimba lucrurile in Romania”

    Mihai Duduta invata la una dintre cele mai bune universitati din lume, Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT). Are o bursa completa, munceste in campus, in cercetare, e in echipa de dans a scolii si castiga concursuri de inventica. Are un viitor promitator si e multumit de existenta lui actuala. S-ar intoarce in Romania? “Nu. Nu sunt tentat sa ma intorc in tara. Personal, eu vreau sa devin cat mai bun in ce fac, si in Romania n-as avea resursele pentru asta.” Este raspunsul pe care il va da nu numai el, ci multi alti romani, studenti sau oameni ce si-au terminat studiile in strainatate si au ales sa ramana in tarile respective.

    “Nu cred ca exista un post in tara care m-ar putea convinge sa ma intorc, pentru ca e vorba despre mai mult decat un job bine platit in care sa am si posibilitatea sa fac ce-mi place”, spune Duduta. Nu crede ca ar putea sa se adapteze usor intr-o Romanie ce traverseaza azi probleme pe care America le-a depasit de mult. “Vreau sa am o familie si vreau sa-mi pot creste copiii intr-o tara al carei sistem educational e bun, unde copiii au acces la locuri de joaca si unde poluarea din orase nu este atat de mare”, sustine Duduta, premiat anul trecut la un concurs de inventica pentru o solutie de producere a energiei aleternative.

    A plecat in SUA fiind olimpic la chimie si stiind foarte clar ca la facultatea unde invata in Romania ii va lipsi posibilitatea de a face cercetare. “Si nu vorbesc de cercetare de varf, cum se face la MIT, ci pur si simplu de un laborator unde sa nu ma tem sa sparg un vas pentru ca inlocuirea sa ar reprezenta 20% din bugetul laboratorului”, spune Duduta, care se specializeaza in stiinta si ingineria materialelor.

    La MIT sunt momentan in jur de 30 de studenti romani, daca numaram si studentii, si doctoranzii. Datele s-au schimbat in toamna aceasta, odata cu noul an universitar, si probabil ca s-au schimbat in bine. Presedintele Asociatiei Studentilor Romani de la MIT (RSA MIT), Emanuel Stoica, spune ca majoritatea studentilor romani beneficiaza de o bursa, de cele mai multe ori chiar integrala, asa cum e si cazul lui Mihai Duduta, iar doctoranzii ca Stoica primesc un stipendiu lunar ce le acopera costurile de cazare, masa si le asigura ceva bani de cheltuiala.

    Duduta si-a propus sa invete in Statele Unite inca din clasa a noua, cand la olimpiada de chimie a cunoscut o tanara admisa la Princeton. “M-am gandit ca daca alti oameni inteligenti au ales sa faca asta, de ce n-as face-o si eu?”. Asa ca a inceput sa candideze pentru burse. “Parintii m-au sustinut mereu, chiar de la inceput, si nu a fost nevoie sa-i conving eu ca acesta e cel mai intelept pas”, spune el.

     

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din decembrie 2009.

  • Cinci măsuri care ar creşte economia cu 5% pe an şi ne-ar ajuta să trăim ca în Vest

    Statistica a confirmat că România a avut în primul trimestru cea mai mare creştere a PIB din UE faţă de aceeaşi perioadă din 2013, respectiv 3,8%, după ce creşterea economică de 3,5% realizată anul trecut a fost surclasată pe ansamblul UE doar de cea din Letonia. Pentru anul în curs, cele mai optimiste prognoze vorbesc de o creştere de 3% (BCR) – 3,5% (Raiffeisen), cele mai reţinute nu coboară sub 2,2% (FMI) – 2,5% (CE), în timp ce pentru perioada 2014-2017, agenţia de rating Standard & Poor’s, ultima care a reinclus România în categoria ţărilor recomandate investiţiilor, estimează o creştere medie de 3%.

    E mult sau puţin? Mult, raportat la adâncimea recesiunii trecute. Dar e puţin faţă de ceea ce urmăreşte acum România: scăpată, în sfârşit, de chinul corecţiilor fiscale după boomul dinainte de criză, acum se poate concentra pe aceeaşi ţintă care în anii ’90 se numea „recuperarea decalajelor faţă de Vest“, iar acum se numeşte „convergenţă cu zona euro“, nu numai fiindcă oficial are ca obiectiv aderarea la euro în 2019, ci şi fiindcă decalajele de recuperat în economia reală nu sunt numai faţă de Vest, ci şi faţă de vecinii estici.

    Radu Crăciun, economistul-şef al BCR, estimează că pentru a ajunge la un PIB per capita la 60% din media UE, ca Letonia, ultima ţară intrată în zona euro la 1 ianuarie 2014, România ar avea nevoie de 9 ani cu o creştere economică de 3% dacă economia UE creşte cu 1% anual, respectiv 19 ani dacă UE avansează cu 2%; o creştere economică anuală de 5% ar duce România spre plafonul menţionat în 7 ani dacă UE ar creşte cu 1% şi în 9 ani dacă UE creşte cu 2%. Concluzia lui Crăciun e că o dată mai realistă pentru aderarea la zona euro ar fi undeva după 2021, mai ales în baza lipsei de convergenţă reală, exprimată în indicatori calitativi ca productivitatea muncii (sub 50% din media UE, faţă de aproape 60% pentru Letonia) sau ponderea persoanelor cu risc de sărăcie şi excludere socială (160% din media UE, faţă de cca 140% din media UE în Letonia). „Dar în acest răstimp va trebui să fie luate decizii dure pentru stimularea competitivităţii, între care restructurarea şi privatizarea companiilor de stat, majorarea veniturilor colectate la buget şi a absorbţiei fondurilor europene şi privilegierea investiţiilor în raport cu cheltuielile sociale“, afirmă Crăciun.

    După economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, PIB ar trebui să crească timp de 9-10 ani cu 2% peste media UE pentru a ajunge de la un PIB per capita de 52,8% din media europeană, cât avea anul trecut, la 60% din media UE. Media creşterii PIB în UE a fost anul trecut de 0,1%, dar pentru 2014 şi 2015 estimările CE indică 1,6%, respectiv 2%. Un alt posibil etalon îl avansează Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, care calculează că România ar avea nevoie de o creştere medie anuală a PIB real de cel puţin 4% în perioada 2014-2019 pentru a ajunge la un PIB per capita de 59% din media Germaniei şi a Franţei, de la 47% anul trecut. În raportul din martie al Comisiei Naţionale de Prognoză, PIB este însă estimat conservator să crească doar cu 2,3% în 2014, 2,5% în 2015, 3% în 2016 şi 3,3% în 2017, estimare ce figurează şi în Programul de convergenţă înaintat CE luna trecută.

    Ceea ce limitează optimismul autorităţilor este faptul că orice relaţie cu instituţiile UE se raportează din 2012 la tratatul fiscal pentru zona euro, prin care România îşi asumă limitarea la 1% din PIB a deficitului structural, adică a celui corespunzător PIB potenţial (estimat la utilizarea normală a capacităţilor de producţie, adică la mijlocul distanţei dintre boom şi recesiune). Deficitul structural a fost considerat mai relevant decât deficitul bugetar pentru că exclude influenţa înşelătoare a ciclului economic asupra peisajului macro (în perioade de supraîncălzire, deficitul bugetar efectiv este mai mic decât cel structural). PIB a evoluat peste potenţial înainte de criză (pentru 2008, an când economia a crescut cu 7,1%, Finanţele au estimat o creştere a PIB potenţial de cca 5%), iar din 2009 a început să evolueze mult sub potenţial, urmând ca decalajul dintre PIB efectiv şi cel potenţial, decalaj estimat în 2013 la -1,6% şi în 2014 la -1,4%, să se închidă abia în 2018, conform programului de convergenţă. Aceasta ar însemna că până în 2017 creşterea PIB potenţial ar urma să ajungă treptat la 2,7%, faţă de 2% anul trecut.

    Aşa se face că ideea avansată, de exemplu, de şeful BCR, Tomas Spurny, care spunea că orice guvern care nu oferă pe termen mediu o creştere economică de cel puţin 5% ar trebui demis, n-a găsit ecou. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, replica indirect că după efortul colosal de a corecta dezechilibrele acumulate în perioada de boom (mai exact, în 2010-2013 deficitul structural a fost redus cu nu mai puţin de 7,4% din PIB, a doua ajustare fiscală ca amploare din UE), „să stricăm macrostabilitatea doar pentru a avea o creştere de 5% nu mi se pare deloc o opţiune fericită“. Desigur, atât prognozele citate, cât şi aprecierea guvernatorului se referă la datele din prezent, care pot fi ameliorate însă dacă PIB potenţial creşte în următorii ani. Să ne uităm deci mai atent cum au fost detaliate resursele de creştere a PIB potenţial.

  • Business Magazin, în 2009 – Cum arată o lume fără criză şi în care Europa este reîmpărţită

     

    Economia mondiala duduie. Ungaria este cea mai mare putere economica, avand un produs intern brut dublu fata de SUA, iar Romania este din acest punct de vedere la acelasi nivel cu Marea Britanie. Nu e o gluma, se intampla in lumea virtuala eRepublik, finantata recent de un fond de investitii din Franta cu doua milioane de euro. Bani cat se poate de reali.

    Alaturi de Ungaria si Italia, Franta a intrat in conflict cu Suedia si Polonia. Disputa se da pentru teritoriile germane si daneze cucerite de alianta dintre suedezi si polonezi in urma cu doua saptamani. Bavaria apartine italienilor, iar Ungaria a ajuns sa imparta litoralul Marii Nordului cu Franta. Scenariul nu a parut sa-l deranjeze catusi de putin pe francezul Guillaume Lautour, partenerul fondului de investitii AGF Private Equity, cand a semnat saptamana trecuta ultimele documente privind majorarea participatiei detinute in eRepublik Labs, compania din spatele lumii virtuale eRepublik.

    Fondul francez, membru al Allianz Group, a finantat eRepublik cu doua milioane de euro, prin intermediul unei infuzii de capital, preluand astfel un procent minoritar nespecificat de actiuni nou emise special pentru a face posibila tranzactia. Colaborarea dintre cele doua companii a inceput in urma cu un an, cand AGF Private Equity a facut prima investitie, in valoare de 200.000 de euro, in schimbul a 4% din actiunile eRepublik. Una dintre cele mai mici operate in istoria sa, daca e sa luam in calcul ca fondul specializat in investitii nelistate detine un portofoliu de peste 2,5 de miliarde de euro, din care 20% directionate catre 60 de companii din IT&C si internet.

    S-ar putea spune ca prima investitie a fost un experiment, continuat acum cu o finantare de zece ori mai mare. “Uneori investim inca din primele etape de dezvoltare a unor companii cu potential, iar eRepublik este una dintre ele, aceasta noua tranzactie confirmand pariul facut pe lumea virtuala”, spune Lautour, membru de anul trecut in consiliul administrativ al companiei. Tot in iunie 2008, Alexis Bonte, actionarul majoritar si directorul executiv al eRepublik Labs, a investit inca 150.000 de euro, pe langa cele 200.000 de euro cu care a finantat initial afacerea, crescandu-si astfel participatia pana la 70%. In actionariatul companiei au mai intrat cu acelasi prilej opt antreprenori si investitori de tip “business angel”, printre care si doi romani stabiliti de mai multa vreme in Franta, investitia totala de pana acum in eRepublik depasind 2,75 de milioane de euro. In cifre, tranzactia de anul trecut – 11% din companie pentru 550.000 de euro – inseamna ca eRepublik a ajuns la o valoare de 5 milioane de euro, devenind astfel cel mai valoros site din Romania. “Dar finantarea actuala a fost facuta pe baza unei evaluari mai mari decat cea initiala”, mentioneaza Bonte.

    In ce il priveste pe Lautour, decizia de a se implica intr-o noua runda de finantare pentru eRepublik pare sa fie motivata de cresterea industriei jocurilor, chiar si in aceasta perioada economica dificila, dar si de costurile mici de intretinere a unei companii din acest domeniu. Un studiu realizat recent de compania de cercetare de piata Strategy Analytics la nivel mondial sustine ca lumile virtuale vor inregistra o crestere exploziva in urmatorii ani, urmand sa ajunga la un numar total de 640 de milioane de cetateni in 2015, de trei ori si jumatate mai multi decat in prezent. Barry Gilbert, coordonatorul studiului, tine insa sa precizeze ca adevarata explozie va avea loc in cazul veniturilor celor ce opereaza lumile virtuale – din microtranzactii, taxe lunare pentru diferite servicii sau bunuri virtuale, dar si publicitate online. Numai microtranzactiile, cu o valoare destul de mica, de cel mult cateva zeci de euro fiecare, sunt estimate sa depaseasca 12 miliarde de euro in 2015, fata de aproximativ 717 de milioane de euro anul trecut.

    “Cred ca singurele investitii care mai au sanse in perioada urmatoare sunt in special cele din mediul online”, crede Vlad Stan, fondatorul SeedMoney, un gen de fond de investitii care sustine proiecte online noi cu cel mult 50.000 de euro, in schimbul unui pachet minoritar de actiuni. Este insa de precizat ca un business bun in domeniul online nu inseamna adaptarea la scara mica a unui proiect international cunoscut, cum este YouTube, spre exemplu, sau in cazul de fata lumea virtuala Second Life, ci dimpotriva, dezvoltarea unui proiect local care sa aiba destul potential pentru a capata anvergura internationala. Iar criza economica este, in opinia lui Alexis Bonte, unul dintre cele mai prielnice momente pentru a investi intr-o companie aflata la inceput.

     

    CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iunie 2009.