Tag: comunitate

  • Rusia, ACUZATĂ că vrea să provoace “al treilea RĂZBOI MONDIAL”

    “Tentativele de agresiune ale armatei ruseşti asupra teritoriului Ucrainei vor conduce la un conflict pe teritoriul Europei. Lumea nu a uitat al Doilea Război Mondial, iar Rusia vrea să lanseze al treilea război mondial”, a declarat Iaţeniuk într-o şedinţă de Guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul alunecării de teren din statul american Washington a ajuns la 24 de morţi şi 176 de dispăruţi

     Două corpuri au fost scoase dintre dărâmături, iar alte opt au fost localizate, adăugându-se celor 14 identificate anterior, a declarat pentru presă Travis Hots, comandantul pompierilor din comitatul Snohomish.

    Comunitatea rurală de la Oso, la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Seattle, a fost devastată sâmbătă de un torent de noroi, în urma alunecării versantului unui deal într-un curs de apă din apropiere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arhitecţi de talie mondială vin la conferinţa “Cities of Tomorrow” de la Bucureşti

     Conferinţa “Cities of Tomorrow” – cel mai important forum urban internaţional din România – va avea loc marţi, 25 martie, începând cu ora 09.00, în Bucureşti, la hotelul Crowne Plaza, sala Crown Ballroom şi este organizată de Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK Romania), în parteneriat cu Zeppelin şi cu sprijinul Agenţiei de presă Mediafax.

    Astfel, la cea de-a II-a ediţie a conferinţei “Cities of Tomorrow”, arhitecţi de talie mondială vor susţine prezentări şi vor discuta cu cei prezenţi, printre lectorii deja confirmaţi fiind profesorul Stephan Braunfels, Thomas Madreiter şi Reinhard Joecks.

    Stephan Braunfels este autorul unora dintre cele mai mari şi importante realizări arhitecturale din Germania ultimilor douăzeci de ani: sediile birourilor Parlamentului din Berlin, Pinakothek der Moderne din München, planul urbanistic pentru reconstrucţia centrului istoric al oraşului Dresda şi cel pentru centrul oraşului Neu-Ulm.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magazinul care oferă zilnic produse gratuit fără să intre în faliment

    Revoltată de o scenă la care a asistat într-un magazin din Missouri, SUA, când un cerşetor a cerut o haină pentru a se încălzi, iar managerul locaţiei l-a dat pe acesta afară, Andrea Berdine (38 de ani) a decis să organizeze o comunitate de voluntari.

    După ce a povestit mai multor cunoscuţi cele întâmplate, a reuşit să adune în doar câteva săptămâni zeci de persoane dornice să-i ajute pe cei mai puţin norocoşi, relatează Huffington Post. Oamenii participau cu haine, alimente sau chiar apă.

    Comunitatea a acceptat donaţii din partea oricui şi s-a organizat sub forma unui ONG. Membrii au decis să deschidă un magazin în care toate produsele au preţul de zero dolari. La aproape un an de la lansare, organizaţia fondată de Berdine a ajuns să aibă două sute de clienţi zilnic – atât donatori cât şi oameni care beneficiază de produsele primite. Doi furnizori locali de alimente, care ajută cauza, trimit suficiente produse pentru a hrăni 60 de oameni săptămânal.

  • Ucraina cere comunităţii internaţionale să nu recunoască “Republica Crimeea”

     Autorităţile separatiste din peninsula ucraineană au cerut alipirea la Rusia, care urmează să fie prevăzută de un acord încheiat între Moscova şi “statul” lor.

    “Având în vedere faptul că independenţa Crimeei a fost proclamată de un organism nelegitim la încheierea unui referendum anticonstituţional, organizat prin încălcarea grosolană a normelor europene (…) Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei adresează tututor membrilor comunităţii internaţionale o cerere presantă de a se abţine de la a recunoaşte pe plan internaţional «Republica Crimeea»”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul diplomaţiei de la Kiev.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Start în campania “Promovează-te”

    Această campanie îşi propune încurajarea asociaţiilor şi a grupurilor informale ale societăţii civile să-şi promoveze activităţile ce le desfăşoară în cadrul comunităţii.

    Campania se va desfăşura pe parcursul anului 2014 si va cuprinde: informarea cu privire la granturile oferite si la metodologia de concurs, selectia celor mai bune 10 proiecte la nivel national, finantarea si implementarea proiectelor, evaluarea activitatilor desfasurate.

    Proiectele care vor primi finantare sunt acele proiecte care isi vor demonstra caracterul social si comunitar, mai concret vor prezenta activitati in, si cu actori din comunitate, care sunt direct implicati in desfasurarea acestor activitati; si care, in acelasi timp, vor promova principiul solidaritatii si incluziunii sociale (proiecte pentru, si cu persoane aflate in dificultate).

    Prin finantarea acestui proiect social la nivel national, compania Samdam Gifts dezvolta valorile responsabilitatii sociale, demonstreaza interes pentru cresterea implicarii partenerilor din sectorul de afaceri in socialul romanesc.

    Debutul campaniei a avut loc la Ciumarna, Suceava.

  • Start în campania “Promovează-te”

    Această campanie îşi propune încurajarea asociaţiilor şi a grupurilor informale ale societăţii civile să-şi promoveze activităţile ce le desfăşoară în cadrul comunităţii.

    Campania se va desfăşura pe parcursul anului 2014 si va cuprinde: informarea cu privire la granturile oferite si la metodologia de concurs, selectia celor mai bune 10 proiecte la nivel national, finantarea si implementarea proiectelor, evaluarea activitatilor desfasurate.

    Proiectele care vor primi finantare sunt acele proiecte care isi vor demonstra caracterul social si comunitar, mai concret vor prezenta activitati in, si cu actori din comunitate, care sunt direct implicati in desfasurarea acestor activitati; si care, in acelasi timp, vor promova principiul solidaritatii si incluziunii sociale (proiecte pentru, si cu persoane aflate in dificultate).

    Prin finantarea acestui proiect social la nivel national, compania Samdam Gifts dezvolta valorile responsabilitatii sociale, demonstreaza interes pentru cresterea implicarii partenerilor din sectorul de afaceri in socialul romanesc.

    Debutul campaniei a avut loc la Ciumarna, Suceava.

  • Scandal la Bitcoin. Cum a ajuns moneda să fie folosită pentru spălare de bani

    PE LÂNGĂ POSTUL OCUPAT LA PLATFORMA BITINSTANT, ÎN PREZENT NEFUNCŢIONALĂ, Shrem a deţinut până la declanşarea scandalului şi postul de vicepreşedinte al Bitcoin Foundation, care reprezintă operatorii şi deţinătorii de monede bitcoin în faţa unei comisii înfiinţate de autorităţile financiare americane pentru supravegherea tranzacţiilor cu moneda virtuală.

    Shrem, 24 de ani, a trecut în numai trei ani de la postura de student care investea în ceva riscant şi ieşit din comun la a fi unul dintre cei mai cunoscuţi „multimilionari în bitcoin„ – o faţă umană pentru un concept care a intrat foarte recent în atenţia publicului. După arestare, Shrem a devenit şi un reprezentant al laturii întunecate a bitcoin, potrivit Business Insider.

    SHREM A NEGAT TOATE ACUZAŢIILE ADUSE DE AUTORITĂŢI. „Bitcoin este pe cale să fie instituţionalizată. Într-o primă fază a fost exploatată de infractori, pentru că era încă nouă şi accesibilă. Pe măsură ce mai mulţi investitori şi oameni de afaceri se implică, va fi tot mai greu să fie utilizată în scopuri ilicite„, a spus Gil Luria, analist la compania Wedbush Securities în Los Angeles.

    Shrem a fost eliberat pentru o cauţiune de un milion de dolari, dar trebuie să rămână în arest la domiciliu. Procurorii au explicat că există riscul ca acesta să plece din ţară, având în vedere că obişnuieşte să călătorească mult, are o avere de 6 milioane de dolari, conform declaraţiilor proprii, şi deţine un avion personal, scrie Bloomberg.

    În 2011, în timp ce era student la Brooklyn College, Shrem a cumpărat monede bitcoin la un preţ mai mic de 5 dolari, iar ulterior din nou la 20 de dolari. În prezent, moneda este cotată la circa 840 de dolari potrivit CoinDesk Bitcoin Price Index.

    Cu 10.000 de dolari împrumutaţi de la familie, Shrem a înfiinţat BitInstant, un serviciu care permitea utilizatorilor să cumpere rapid bitcoin. În prezent, activităţile BitInstant sunt suspendate, iar clienţii nemulţumiţi au intentat un proces colectiv împotriva acesteia, sub acuzaţia de înşelătorie.

    Faima şi conexiunile lui Shrem în comunitatea bitcoin au înre-gistrat o ascensiune constantă, odată cu extinderea BitInstant şi creşterea accelerată a preţului monedei. În decembrie 2011, la două luni de la lansare, BitInstant a atras primele fonduri de la investitori. Compania, care până la acel moment avea tranzacţii procesate în valoare de peste 500.000 de dolari, a angajat un designer şi un alt programator.

     

  • Social media adaptată la investiţii: Saxo Bank lansează conceptul de “social trading”

    “Am vrut să dezlănţuim forţa peer-to-peer a jucătorilor din lumea întreagă, permiţându-le să se conecteze online cu traderi experimentaţi, care li se aseamănă, sătui de informaţiie venite de la oamenii de vânzări sau bănci”, au spus, într-o declaraţie comună, cei doi fondatori şi co-preşedinţi Saxo Bank, Kim Fournais şi Lars Seier Christensen.

    Pe noul site, disponibil la beta.tradingfloor.com, investitorii pot să-şi împărtăşească tranzacţiile, într-o comunitate în care performanţa este verificată, deci traderii pot fi siguri de performanţele celor pe care îi urmează sau le copiază comportamentul tranzacţional. Saxo Bank, bancă globală de investiţii, specializată în tranzacţionări online şi investiţii pe pieţele financiare internaţionale, este primul jucător din lumea financiară care face o mişcare de o asemenea îndrăzneală în universul multi-asset de social trading online.

    Kim Fournais şi Lars Seier Christensen cred că acest portal va schimba regulile jocului:
    “Permitem investitorilor să îşi facă publice tranzacţiile, să interacţioneze, să posteze comentarii şi strategii, să discute idei, să se urmeze unul pe celălalt şi să-şi imite comportamentul tranzacţional. Credem că acest lucru va schimba fundamental atitudinea investitorilor faţă de tranzacţionarea de FX, CFD-uri, opţiuni, futures, titluri şi acţiuni în viitor, transformând-o într-o experienţă socială.”
    Noul site TradingFloor.com oferă şi noutăţi de pe pieţe, date, informaţii utile şi idei de tranzacţionare. Un canal de informaţii va afişa în timp real date legate de sentimentul investitorilor de pe piaţă.


     

  • Cine este noul preşedinte al Ursus Breweries

    Tikhonov şi-a început mandatul ca managind director al SABMiller în martie 2012. Cât timp a fost în această funcţie, Tikhonov a contribuit la consolidarea poziţiei pe piaţă a companiei şi a dezvoltat portofoliul de produse.
     
    Noul preşedinte al Ursus şi-a început cariera în Mars în 1993, având o serie de roluri comerciale şi de management general în Federaţia Rusă şi în Comunitatea Statelor Independente – CSI (Ucraina, Belarus şi Kazahstan).

    El s-a alăturat companiei SABMiller în 2001 pe postul de director de vânzări pentru Federaţia Rusă. În această poziţie, a dezvoltat cu succes o organizaţie comercială puternic orientată spre promovarea unui portofoliu de mărci premium, pentru care a implementat reţele de distribuţie pe mai multe canale şi în mai multe regiuni, la nivel naţional.

    În 2006 a fost promovat ca director de dezvoltare strategică pentru Rusia, unde a coordonat un amplu proces de planificare strategică, destinat să consolideze poziţia companiei în Rusia şi ţări din CSI. Ulterior, a preluat poziţia de director general CSI, dezvoltând operaţiuni de export cu o serie de ţări din Comunitatea Statelor Independente, între 2007 şi 2008. Numit director general pentru filiala din Ucraina în 2008, Igor Tikhonov a pus bazele companiei împreună cu o echipă de management multi-funcţională şi a relansat portofoliul de branduri locale de bere printr-un plan de afaceri de succes.

    În luna martie 2012, după crearea alianţei SABMiller-Efes, Tikhonov a preluat poziţia de director general în Slovacia.

    Igor vorbeşte limba engleză şi rusă şi are o diplomă în inginerie aeronautică, obţinută la Universitatea din Moscova.