BusinessMagazin

Tag: cladiri

  • Cum arată viaţa unui ROMÂN din Gherla care a ajuns să administreze 3 MILIOANE de mp şi are 1700 de angajaţi

    Clujeanul Tudor Marchiş administrează 3 milioane de metri pătraţi din clădirile de birouri din Bangalore, localitate cunoscută drept echivalentul indian al Silicon Valley-ului. Firma pe care o conduce, Technique Control Facility Management, are 1.700 de angajaţi şi asigură activităţi de facility, property şi energy management pentru Embasy Group, un dezvoltator care deţine milioane de metri pătraţi de birouri închiriate firmelor din industria IT din Bangalore.

     

    Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Hobby… cred că viaţa mea e un hobby. Practic de când mă ştiu sunt o persoană activă. Locuinţa pentru mine e un loc în care mă odihnesc şi încerc să nu o transform în locul în care îmi trăiesc viaţa.

    Fac de toate în funcţie de persoanele din jurul meu. Când am venit în India ştiam numai de fotbal şi a fost greu să îmi găsesc în primele şase luni un grup, pentru că atunci nu erau terenuri sintetice şi mergeam la o şcoală unde jucăm pe zgură cu localnicii. Un fel de băieţi de cartier care se ocupau cu nimica toată ziua, dar eu eram fericit că alergam şi eu două ore şi băteam mingea cu ei.

    Ulterior m-am implicat în tot felul de activităţi – ba cu un vecin, ba cu un nou „prieten” sau om de afaceri – şi am început să joc badminton, tenis, golf, cricket, squash, în funcţie de partener. După aproximativ un an m-am întâlnit cu un român şi m-a invitat să joc cu echipa lui. Se fac cinci ani de când în fiecare luni seară două ore jucăm fotbal cu băieţi din cele mai diverse naţii: român, american, canadian, neamţ, spaniol, francez, columbian, grec, iranian şi aşa mai departe. De doi ani joc în The Amator League dumincă de duminică, pe teren mare, într-o competiţie locală organizată foarte bine. Mult peste nivelul ligii 3 la noi din punctul de vedere al condiţiilor şi audienţei. Nivelul de joc e absolut de amator şi nu se compară cu ce avem noi acasă. Aici fotbalul este destul de nou pentru ei.

    Joc şi golf, dar depinde de întâlniri; în principiu în weekend şi dimineţile sau serile, în funcţie de timp şi familie. În complexul în care locuiesc avem un club sportiv unde joc badminton, tennis sau squash cu vecinii. În cazul în care nu am altă activitate sportivă, mă antrenez în sala de forţă. În biroul meu am sac de box şi speed bag.

    Zilnic fac ceva; dacă nu, sunt bolnav. La propriu şi la figurat.

    Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

    Aş pune altfel problema şi cred că e şi reţeta succesului meu. Gândeşte-te că ai aceeaşi maşină timp de aproximativ 80 de ani. Înveţi să o conduci vreo doi ani, apoi o upgradezi. Cu maşina faci de toate: duci copiii la şcoală, apoi mergi la serviciu şi o foloseşti în schimbul unor bani pentru interesul companiei. Când e gata ziua de muncă, mergi acasă. Cum întreţii maşina, aşa o ai şi de asta se leagă productivitatea ei. Sportul e modalitatea prin care păstrezi motorul şi pompele în stare optimă de funcţionare, şi alimentaţia e combustibilul. Trebuie să fie o combinaţie echilibrată şi ai o maşină în perfectă stare de funcţionare, la care vârsta e doar un număr.

    Indiferent câţi bani faci, există un punct critic care, odată depăşit, sănătatea nu mai poate fi cumpărată cu bani.
    Un exemplu concret: să foloseşti maşina 2 km pe zi, dar să o alimentezi zilnic la fiecare masă cu 10 litri de benzină; dacă rezervorul e elastic, se măreşte până explodează. Nimeni nu ar face aşa ceva cu propria maşină, dar cu propriul corp e ceva acceptat: nu faci mişcare, dar mănânci ca un atlet. Nu are logică.

    Mă uitam la nişte studii despre activitatea fizică şi mediul de muncă. Cu cât am avansat tehnologic, cu atât am redus activitatea fizică. Cu toate acestea, nu înseamnă că activitatea fizică în exces este benefică. Dacă efortul excesiv e sănătos, poştaşii nu ar trebui să moară niciodată.

    Pe de altă parte, sportul te ajută să lucrezi, să înţelegi şi să motivezi personalităţi. Când eşti pe terenul de joc, relaţiile umane se schimbă. Nu prea contează statutul social şi totul se limitează la statutul abilităţilor sportului respectiv.

    În sport, personalitatea fiecăruia e influenţată de dorinţa de câştig. Pe mine mă ajută să văd ce fel de partener/angajat/client întâlnesc prin modalitatea în care exprimă dorinţa de a câştiga. Poţi câştiga o competiţie respectând regulile ei sau prin înşelăciune. Poţi citi oamenii prin sport şi modalitatea primară de a-şi ghida viaţa. În funcţie de semnalele date, îmi iau măsurile necesare astfel încât în business să câştig întodeauna.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    E o vorbă din bătrâni: „cine se aseamănă se adună”. E vorba de interese şi e cu siguranţă o relaţie strânsă între domeniul de activitate şi sport. Când am plecat din România îmi aduc aminte de sportul „la cafele dimineaţă cu ţigară în gură” prin tot felul de baruri şi diferenţa era dată de preţul meniului. Îţi poţi petrece timpul liber constructiv şi există în fiecare disciplină oameni din aria ta de interes cu care poţi lega prietenii şi/sau relaţii de afaceri.

    Îmi aduc aminte că eram prin 2012 la o decernare de premii în Delhi (după aproximativ zece luni în India),

    la o discuţie în cinci la care luau parte un arhitect australian cunoscut pe plan mondial şi câţiva importanţi oameni de afaceri. La o ţigară şi cafea în pauza de masă se discuta tocmai de hobby şi mă întrebau ce fac. Eu jucam doar fotbal pe atunci şi am spus că joc de trei ori pe săptămână. Automat arhitectul mi-a spus de faţă cu toţi că e un sport de săraci şi că ar fi bine să mă implic în golf dacă vreau să fac ceva în viaţă. M-am simţit extrem de jignit. Îmi venea să îi ard una îngâmfatului, pe loc. Ulterior l-am cunoscut mai bine şi am înţeles că nu avea intenţia să mă jignească, însă eu am interpretat ca o jignire discuţia, din pricina realităţii pe care era greu să o accept, când am bătut mingea o viaţă şi am câştigat şi bani din fotbal ceva vreme ca jucător şi apoi zece ani ca arbitru. Mi-a dat un sfat preţios şi uşor l-am urmat. Iubesc fotbalul, dar e o raritate să întâlneşti oameni importanţi pe terenul de fotbal – mai ales în India.

    La golf am constatat că e o raritate să nu întâlneşti factori de decizie pe teren. Pe de altă parte, am întâlnit şi la pescuit oameni de afaceri care conduc companii mari; dar golful pentru afacerile de o anumită dimensiune este o reţetă sigură. Motivul e simplu: doar un CEO sau om cu bani are timpul şi banii necesari unei activităţi atât de îndelungate – o partidă durează, în medie, cinci ore.

    Practic rămâne la latitudinea fiecăruia cum şi în ce mod îşi petrece timpul. Practicarea unui hobby este benefică pentru orice persoană. Cine nu are niciun hobby nu are nici vise, nici idealuri; e practic o plantă. Pentru mine e foarte important ca oamenii din jurul meu să aibă un hobby; dar cititul şi jocurile pe calculator neînsoţite de activitate fizică, parte a rutinii săptămânale, sunt nişte hobbyuri distrugătoare pentru sănătate.

    Din punctul de vedere al companiei, mi-am promovat liderii în India în urma competiţiilor de cricket din firmă. Acum lucrează în firmă 1.700 de angajaţi. Turneul de cricket din ianuarie va avea cam 300 de participanţi şi premii totale de peste 5.000 de euro. E o sumă uriaşă şi cei de la HR nu înţelegeau de ce „arunc” banii aceştia pe sport.

    Practic, am structurat echipele în funcţie de contracte şi clădiri. Văd cine este căpitanul pe hârtie, cine este liderul de drept, cine vine la timp, se încălzeşte, ia în serios şi doreşte să câştige banii din competiţie, cum comunică între ei, cine vorbeşte, cine ascultă, cum joacă când sunt conduşi, cine dă semnalul de revenire în caz de eşec, cine e în conflict cu cine, de ce etc. Pe teren vezi harta organizaţională a personalităţilor din companie.

    De cinci ani am promovat liderii de pe teren şi practic sunt adevăraţii lideri din viaţa de zi cu zi a companiei. Sunt cei care trag echipa după ei şi echipa îi urmează acceptându-i ca şefi. Promovarea unei persoane bune profesional e greşită dacă echipa nu îl acceptă ca lider. Cu cât e mai mare firma, cu atât e mai uşor să cuplezi echipele pe potriviri de personalităţi şi astfel să diminuezi conflictele. Prefer să am un lider slab pregătit profesional dar care are o echipă bine pregătită profesional sub el. Până la urmă, contează scorul la final de lună în buzunarul fiecăruia.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Nu cred că există viaţă sănătoasă fără sport. Nu există obiceiuri sănătoase fără sportul ca parte din viaţă. Nu poţi fi gras şi ambiţios. Nu am văzut obez harnic, să fie ordonat şi determinat să treacă peste orice obstacole ca să reuşească. Corpul e o imagine a caracterului, a modului de viaţă şi de alimentaţie. În lumea de azi, unde toată informaţia e accesibilă, nu prea există scuze că nu am cum, nu ştiu cum. Nu am timp e o oarecare scuză, dar… insuficientă.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Extreme. Unde integritatea şi securitatea îmi sunt puse în pericol sau riscul de accidentare e mare, bazat mai mult pe securitatea echipamentului folosit decât pe abilităţile mele. Nu îmi place să nu am control şi să depind de echipament.
     

  • Arcadia Apartments Domenii intră în faza a II-a de dezvoltare, cu 225 de apartamente noi

    Cele două clădiri noi din cadrul complexului vor conţine unităţi de tip studio, apartamente cu două, trei şi patru camere, precum şi duplex-uri şi penthouse-uri, concepute să ofere un nivel înalt de funţionalitate a spaţiului. Noile blocuri dispun de o mare diversitate de compartimentări şi includ 39 de tipuri de apartamente cu suprafeţe diverse. Suprafeţele pornesc de la 46 de metri pătraţi pentru studio-uri şi ajung la 197 de metri pătraţi pentru penthouse.

    Preţurile apartamentelor pornesc de la 72.000 de euro + TVA pentru studio şi ajung la 402.000 de euro pentru penthouse. Pe durata Salonului Imobiliar Bucureşti (2 – 4 martie), unde unităţile din cele două noi clădiri ale complexului vor fi prezentate în premieră, cumpărătorii vor beneficia de un discount special de 10%.

    În prezent, la jumătate de an de la momentul lansării proiectului Arcadia Apartments Domenii, se lucrează în ritm susţinut la suprastructura primei clădiri de apartamente, în paralel cu subsolurile celor două clădiri din faza a II-a. Faza I a complexului urmează să fie finalizată în luna decembrie a acestui an, iar faza a II-a în mai 2019.

    „Lucrările de construcţie decurg conform graficului, iar ritmul vânzărilor se menţine alert. În şase luni, am vândut circa 80% din prima clădire şi avem deja solicitări pentru apartamente din următoarele două clădiri.”, declară Daniela Barbu, director de comunicare Arcadia Apartments Domenii.

    Întregul complex Arcadia Apartments Domenii este prevăzut să cuprindă 800 de apartamente şi are ca termen de finalizare trei ani.

  • Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe investeşte peste 90 de milioane de euro într-un proiect din Pipera

    H Pipera Lake are ca proiectant general biroul de arhitectură Răzvan Bârsan + Partners şi va livra 1.350 de apartamente de tip studio dublu, 2 şi 3 camere, dispuse în 17 imobile cu un regim de înălţime S+P+6E+7R. Acestora li se adaugă mai mult de 1.600 de locuri de parcare, dar şi grădini proprii pentru apartamentele de la parter.

    Demararea lucrărilor noului proiect imobiliar H Pipera Lake este estimată pentru primăvara lui 2018. Primele 5 clădiri cu regim de înălţime P+6E+7R vor însuma 390 de apartamente cu suprafeţe între 55 mp şi 97 mp construiţi. Primele clădiri din cadrul proiectului vor fi livrate în a doua jumătate a anului 2019.

    HAGAG Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidenţiale şi comerciale în România. Compania este implicată în achiziţionarea, dezvoltarea şi renovarea unor imobile şi proiecte care implică mai mult de 150 de milioane de euro investite în zonele de lux şi de dezvoltare ale Bucureştiului. 

    Înfiinţat în 2003, Hagag Group activează ca investitor internaţional specializat în dezvoltarea, managementul şi marketingul proiectelor imobiliare. Compania este responsabilă de implementarea şi dezvoltarea unui număr considerabil de proiecte de lux, unice, amplasate în cele mai atractive locaţii din Israel.

  • Thailanda: ţara cu o mie de feţe

    Imaginile erau absolut spectaculoase, iar contrastul cu perspectiva pe care o aveai de la baza hotelului era pur şi simplu fascinantă. Mergând pe jos prin Bangkok te loveşti de localnici care gătesc pe marginea drumului, de vânzători care încearcă să te atragă la tarabele lor, de sute de maseuze ieşite din salon care vor să te facă să înţelegi de ce masajul thailandez e cunoscut în toată lumea. E un haos de nedescris, care te împinge să te pierzi pe străzile întortocheate; plimbându-mă, nu aveam în minte decât una dintre replicile filmului Hangover 2: ”Bangkok a pus mâna pe el“.

    Prima impresie pe care am avut-o a fost cea de copleşire: în faţa milioanelor de oameni de pe străzi, a aromelor care împânzesc fiecare metru pătrat, a mirosului emanat de miile de beţişoare aprinse la templele de pe stradă şi mai ales în faţa culturii omniprezente pe care nu o mai întâlnisem până atunci.

    Există multe mituri despre Thailanda, multe dintre ele fără nicio legătură cu realitatea; altele conţin însă un sâmbure de adevăr. Spre exemplu mâncarea: da, poţi mânca în Thailanda cu 7-8 dolari pe zi, dar s-ar putea ca după câteva zile să visezi la o porţie de cartofi prăjiţi de la McDonald’s. Mâncarea thailandeză se bazează în mare măsură pe tăiţei, orez şi porc şi e extrem de picantă, indiferent dacă o cereţi sau nu aşa. Eu m-am lămurit din primele zile de asta, când la întrebarea ”Spicy?“ răspundeam tot timpul ”nu“, după care fugeam la primul magazin după câteva sticle de apă; pentru unii, aromele din Thailanda s-ar putea dovedi prea puternice. Lăsând însă la o parte iuţeala mâncărurilor tradiţionale, vă recomand să gustaţi din produsele vândute la marginea străzii. Aparenta lipsă de igienă poate da de gândit, dar nu o să găsiţi în niciun restaurant felurile tradiţionale pe care le gătesc oamenii simpli. Eu am mâncat de multe ori şi n-am avut niciun fel de problemă – de altfel, singura experienţă neplăcută din Thailanda a venit după o cină la un restaurant ”cu pretenţii“.

    În Thailanda aproape totul se negociază, de la mâncare până la excursiile de o zi; după două săptămâni ajunsesem să ofer nişte sume atât de ridicole încât nu înţeleg cum reuşeam, în final, să cad la un acord cu vânzătorii. O recomandare (valabilă de altfel în orice alt loc): nu cumpăraţi din zonele pline de turişti. Preţurile sunt mult mai mari decât în alte locuri din oraş, în vreme ce produsele sunt de aceeaşi calitate.

    Cea mai ieftină metodă de transport din capitala Thailandei e taxiul, mai ieftină chiar decât autobuzele dacă sunteţi 3-4 persoane, dar traficul o face şi extrem de ineficientă. Noi am preferat să folosim SkyTrain, un metrou suspendat care circulă pe două linii – nord-sud şi est-vest – şi oferă posibilitatea de a ajunge în apropierea obiectivelor turistice în 20-25 de minute. Dacă vreţi să evitaţi transportul în comun puteţi opta pentru taxi, dar trebuie să aveţi în vedere câteva lucruri: în primul rând, taximetriştii lor sunt ca taximetriştii noştri, adică cei mai mulţi vor încerca să umfle preţul. Nu vă urcaţi niciodată în maşină înainte ca şoferul să pornească taximetrul şi nu acceptaţi să negociaţi preţul – cea mai convenabilă variantă va fi cea afişată pe aparat. Tariful pe kilometru e foarte ieftin, echivalentul a 45-50 de bani, aşa că o cursă de 8 sau 9 kilometri (din centrul oraşului până spre principala zonă turistică, unde sunt amplasate cele mai mari temple) nu ar trebui să vă coste mai mult de 100 de bahţi (12-13 lei). De pe lista lucrurilor ”must do“ nu are cum să lipsească o plimbare cu tuk tuk-urile, un soi de triciclete motorizate care împânzesc străzile din Bangkok.

    Aici nu aş putea să dau un preţ, pentru că totul ţine de distanţă şi mai ales de puterea de negociere (nefiind dotate cu taximetre); nu rataţi însă, pentru că experienţa e într-adevăr unică.

    Sunt multe lucruri de văzut în Bangkok, dar ca orice turist venit pentru prima dată am încercat să bifez obiectivele recomandate de site-urile de profil. Mai exact, pentru a-mi construi itinerarul, am accesat câteva agregatoare şi am cules cele mai populare excursii din capitala Thailandei. Un loc absolut minunat este Wat Arun (Templul Răsăritului), la care puteţi ajunge extrem de uşor folosind bărcile care tranzitează Chao Praya (râul care străbate Bangkokul). Deşi nu poate fi vizitat în interior, Wat Arun m-a impresionat prin pereţii oblici, din marmură, împânziţi de motive tradiţionale thailandeze.

    Tot aici, într-un templu, am reuşit să primesc ”binecuvântarea“ unui calugăr budist.

    Pe cealaltă parte a râului Chao Praya se află Wat Pho, templul care-l adăposteşte pe Buddha întins, şi Wat Traimit, casa celei mai mari statui a lui Buddha din aur. E un obiectiv la care se ajunge ceva mai greu, dar a meritat efortul: statuia e realizată din 5,5 tone de aur şi are peste 3 metri înălţime.

    Unul din locurile care nu m-au impresionat în mod extraordinar a fost Marele Palat, obiectiv trecut de altfel pe toate pliantele cu obiective de văzut în Bangkok. Folosit de regele Thailandei pentru a-şi primi oaspeţii sau pentru evenimente de un deosebit interes naţional, Marele Palat e de fapt o colecţie de clădiri extrem de reuşite din punct de vedere arhitectural, dar care nu oferă nimic special faţă de ceea ce puteţi găsi pe străzile din Bangkok. Am găsit totuşi ceva interesant, şi anume o statuie a lui Buddha din jad, cocoţată pe un tron aurit, unică în Thailanda.

    Bangkok e un loc care oferă mult mai multe decât poate un turist să experimenteze în câteva zile, iar dorinţa de a te întoarce, cândva, vine instinctiv atunci când te îndepărtezi de coloşii din sticlă. Am părăsit aşadar capitala Thailandei, entuziasmat de ceea ce urma; nu-mi dădeam însă seama de ce aveau să-mi ofere zilele următoare. Insulele Phi Phi, aflate la două ore de mers cu ferry-ul de portul din Phuket, sunt aşternute parcă în mijlocul oceanului; nu există niciun semn că în spatele stâncilor ridicate din apă există plaje cu nisip alb şi ape turcoaz.

    Lucrul de care m-am îndrăgostit imediat (şi iremediabil) atunci când am păşit pe Phi Phi Don a fost sentimentul că sunt rupt de restul lumii. Culorile, mirosul, peisajul care te înconjoară îţi dau senzaţia că ai îndoit cumva bariera realităţii şi ai intrat într-o fotografie; una neprelucată, fără filtre, din care nu ai vrea să mai ieşi.

    Unul dintre primele lucruri care m-au fascinat e faptul că maşinile sunt complet interzise pe Phi Phi Don, insula pe care am fost cazat. Nu doar maşinile, ci şi tuk tuk-urile sau scuterele. Nu-mi amintesc să fi petrecut vreodată 4-5 zile în care să nu aud măcar un motor, dar îmi doresc să repet experienţa cât de curând.

    |n timpul zilei, plajele de pe Phi Phi Don arătau exact aşa cum mi le imaginam: petice de nisip rupte parcă din vederi, o apă turcoaz care devenea transparentă atunci când soarele se ascundea în spatele norilor şi sute de peşti, de toate culorile, care mă însoţeau la tot pasul. Mă bucur că pot ilustra acest material cu imagini, pentru că e greu să cuprinzi, în cuvinte, frumuseţea locului.

    Totul se schimba însă noaptea, după cum mi-a fost dat să aflu încă din prima seară; ieşit la o scurtă plimbare pe plajă – să tot fi fost vreo 10, 10.30 seara – m-am trezit în mijlocul unei petreceri aşa cum sunt cele pe care le vezi în filmele americane despre puştii ajunşi la colegiu. Nu era de fapt o singură petrecere, pentru că toate barurile închise în timpul zilei se mutaseră lângă apă, oferind găleţi cu băutură în stânga şi în dreapta.

    Spun găleţi pentru că în Thailanda moda nu e să bei din pahar, ci dintr‑un soi de găletuşă de vreo jumătate de kilogram pe care poţi să o umpli cu toate felurile posibile de alcool. Distracţia ţine toată noaptea, aşa că e mai bine să nu vă faceţi planuri pentru dimineaţa următoare.
    Nu puteam rata nici insula Phi Phi Leh, una dintre cele mai frumoase din Thailanda, intrată în atenţia turiştilor din toată lumea după filmul The Beach, avându-l ca protagonist pe Leonardo DiCaprio. Sigur, imaginile idilice cu golful Maya din film lipseau în mare măsură, pentru că plaja era ocupată de câteva sute de turişti. Locul e însă rupt parcă din alte lume: o fâşie de nisip alb, ca făina, aflată în mijlocul unor pereţi de stâncă. Există o singură intrare prin care bărcile pot pătrunde, un soi de spărtură în barajul uriaş de piatră, aşa că momentul când plaja ţi se arată în cele din urmă e unul care îţi ia răsuflarea. Vorbind cu localnicii, am înţeles că varianta cea mai bună e să vizitezi Maya dis-de-dimineaţă, la răsărit, atunci când majoritatea turiştilor sunt încă pe drum; am lăsat-o ca obiectiv pentru următoarea vizită.

    Hotelul din Phi Phi Don era exact lângă plajă, aşa că am putut să mă bucur din plin de trecerea spectaculoasă de la flux la reflux. Dacă într-una din zile a trebuit să închiriez un caiac pentru a ajunge la o mică plajă din apropiere, Monkey Beach (despre cum mi-a furat o maimuţă pălăria, în alt episod), ziua următoare puteai să mergi câteva sute de metri până ca apa să-ţi ajungă la nivelul umărului.
    După prea puţine zile petrecute în paradisul thailandez, a venit timpul pentru ultima destinaţie a excursiei noastre: insula Phuket, locul unde turiştii merg să petreacă zi şi noapte.

    Cea mai aglomerată localitate din Phuket e Patong Beach, iar hotelul nostru era destul de aproape de centrul staţiunii. Centru care se numeşte Bangla Road: o arteră pietonală pe care vezi vrute şi nevrute.

    Bangla Road e un fel de loc în care toate regulile dispar; toată lumea trage de tine să intri într-un club sau altul, cu oferte în general interzise minorilor (nu că ar verifica cineva vârsta). De altfel, nebunia de pe Bangla Road e atât de mare încât restul saloanelor de masaj din Phuket au simţit nevoia să menţioneze ”NO SEX!“ pe uşa de intrare. E singurul loc în care am văzut asta specificat în mod direct, dar înţeleg perfect motivele. Nu pot să intru prea mult în detalii, dar e o experienţă pe care nu trebuie să o rataţi dacă drumurile vă duc în Patong.

    Phuket nu oferă imagini spectaculoase cum sunt cele din Phi Phi Leh, dar reprezintă un bun punct de plecare pentru multe activităţi turistice. De aici am plecat, spre exemplu, în excursii către insula James Bond (unde s-a filmat ”The Man with the Golden Gun“, cu Roger Moore) sau către o fermă locală de elefanţi. Sunt foarte multe lucruri pe care aş putea să le recomand în Phuket, dar o să încerc să mă rezum la câteva: în primul rând Big Buddha, o statuie uriaşă, de 45 de metri, din marmură a cărei construcţie a fost finalizată recent, în urmă cu 4-5 ani. Imaginea lui Buddha este aşezată în vârful unui deal şi priveşte, parcă, asupra întregii insule.

    Un al doilea loc pe care nu ar trebui să îl rataţi este Tiger Kingdom, centru destinat creşterii tigrilor. Şi înainte să spuneţi că e crud să ţii animale sălbatice în captivitate doar de dragul de a mai scoate nişte bani de la turişti (la asta m-am gândit şi eu, ca să fiu cinstit), trebuie să ştiţi că Tiger Kingdom e de fapt un proiect derulat de o asociaţie neguvernamentală care creşte felinele până la vârsta de cinci ani, după care le eliberează în sălbăticie, de obicei în zonele din nordul Thailandei, aşa cum ar fi Chang Mai. Cu alte cuvinte, o vizită aici nu ar trebui să vă aducă niciun sentiment de vină. De regrete nu se pune problema, pentru că senzaţia pe care o ai atunci când mângâi unul dintre cele mai periculoase animale este inegalabilă. Noi am ales să intrăm în zona tigrilor mari (poţi alege dintre pui de tigri, tigri tineri sau unii ajunşi la maturitate), dar recunosc că ne‑au tremurat puţin picioarele când a trebuit să ne apropiem de feline. Nu ştiu unde mai poţi avea parte de o astfel de experienţă, aşa că ar fi bine să o treceţi pe listă atunci când schiţaţi planurile unei vizite în Thailanda.

    Insula Phuket e un bun loc pentru a încerca şi varietatea de reţete thailandeze care au la bază peştele sau fructele de mare.
    Există câte ceva pentru fiecare, iar sutele de restaurante de Patong rămân deschise până târziu în noapte. Dacă nu vreţi totuşi să mai pierdeţi timpul pe la mese, pot să vă recomand Pad Thai: e un fel tradiţional pe care îl puteţi cumpăra de la orice tarabă, preparat în faţa clientului, care nu o să coste mai mult de 100-150 de bahţi (12-15 lei). E un soi de amestec care conţine tăiţei, ouă crude şi legume; eu l-am încercat şi cu pui, iar gustul nu a fost rău deloc. Pad Thai veţi găsi peste tot în Thailanda şi asta îl face oarecum o alegere sigură.

    Am lăsat Thailanda în urmă cu regret, dar mai ales bucurie; regret că am descoperit prea puţine dintre secretele unei ţări superbe, dar bucuros că am avut ocazia să ajung aici. Aş încheia spunând că în Thailanda nu mergi în vacanţă, ci te îmbarci într-o aventură care te aruncă de la o extremă la alta; este, fără îndoială, cel mai fascinant loc pe care am avut ocazia să îl vizitez.

  • Birourile AFI Park 5 au un nou chiriaş

    Vivo Food Bar din AFI Park este cel de-al treilea restaurant al reţelei, după cel deschis în 2014 la Iaşi, vis-a-vis de complexul de birouri Palas şi cel din Bucureşti, inaugurat în urmă cu trei ani, în zona Calea Floreasca, tot la parterul unei clădiri de birouri.

    „Serviciile personale, în special cele de food şi de întreţinere prin sport, au o pondere din ce în ce mai mare în cadrul proiectelor de birouri şi estimăm că acest trend se va amplifica, în următorii trei ani, pe măsură ce se vor da în folosinţă centrele mari de birouri anunţate.Primele astfel de iniţiative, de închiriere a spaţiilor de operare a unor servicii destinate corporatiştilor chiar în incinta clădirilor de birouri s-au manifestat în zona  Centru-Nord a Capitalei, în proiectele mari din Pipera, Barbu-Văcărescu şi Floreasca, acolo unde a pornit şi partenerul nostru VIVO Food Bar cu primul restaurant din Bucureşti. Acum însă acest concept a fost îmbrăţişat de către dezvoltatori la toate proiectele mari de birouri în curs de inaugurare, precum sunt cele din zona Centru-Vest, Orhideea-Cotroceni-Politehnică-Vladimirescu sau din zona  Centru-Est Unirii-Timpuri Noi. Ne aşteptăm ca fiecare clădire de birouri mare, cu o suprafaţă de peste 20.000 mp să aibă spaţii de servicii în  incintă si din ce in ce mai mulţi chiriaşi să ţină cont la alegerea noului sediu şi de serviciile pe care angajaţii le găsesc la locul de muncă”, declară Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.

    AFI Park este un complex cu cinci clădiri de birouri de clasă A, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 71.000 mp, construit lângă centrul comercial cu acelaşi nume din Bucureşti. Ultima fază, AFI Park 4&5 a fost dată în folosinţă anul trecut şi are 48.000 mp şi suprafaţa totală construită şi 32.000 mp suprafaţă închiriabilă.

    VIVO Food Bar este un business local, dezvoltat de patru antreprenori români, Mircea şi Bogdan Panache, Bogdan Zaharescu si Ştefan Georgescu, conceptul fiind de restaurant gourmet care se adresează tuturor iubitorilor de burgeri, inclusiv celor care lucrează în clădirile de birouri din vecinătatea restaurantelor. În acest moment, reţeaua VIVO Food Bar deţine trei restaurante specializate, două în Bucureşti şi unul în Iaşi.

    V

  • Oraşul din România care merită să fie vizitat de turiştii din toată lumea. A fost capitală otomană timp de 160 de ani – GALERIE FOTO

    Potrivit US News, printre oraşele care merită să fie vizitate de turiştii din toată lumea, se numără şi Timişoara, care ocupă locul secund după Geneva. 

    Turiştii care vor să se aventureze în Timişoara, al treilea oraş ca mărime din România, pot admira clădirile cu influenţe arhitecturale baroce, scriu jurnaliştii de la US News. Oraşul a fost capitală otomană timp de 160 de ani, în acea perioadă fiind construit un front în perimetrul său.Părţi ale acestuia există şi astăzi, turiştii mai putându-se bucura de baruri de jazz, restaurante şi galerii de artă.

    Citiţi mai multe şi vedeţi imagini pe www.one.ro

  • Care vor fi clădirile spectaculoase ale anului 2018

    Printre clădirile cele mai spectaculoase care ar trebui inaugurate în acest an se numără un palat de justiţie de sticlă la Paris compus din patru volume suprapuse ce descresc în dimensiune de la bază spre vârf, lăsând loc unor grădini pe acoperiş ce însumează circa un hectar de spaţiu verde, un zgârie-nori cu siluetă subţire ca de creion la New York, 111 West 57th Street, a cărui zvelteţe este dictată de o clădire istorică din apropiere pe care trebuie să o pună în valoare, şi un proiect mixt nerezidenţial la Sankt Petersburg, Lakhta Center, care ar trebui să devină cea mai înaltă clădire din Europa.

    Recordul de înălţime al anului, aproape 528 de metri, îl va deţine însă China Zun Tower din Beijing, dacă va fi terminat la timp. O altă clădire spectaculoasă urmează să fie inaugurată în luna mai la Gizeh, în vecinătatea piramidelor din Egipt, care va găzdui un muzeu dedicat Egiptului antic. în Australia, la Sydney, ar trebui să se încheie anul acesta lucrările la Darling Exchange, o clădire multifuncţională în care vor funcţiona, printre altele, o bibliotecă publică şi un restaurant pe acoperiş.

    Darling Exchange aminteşte, în viziunea celor care au proiectat-o, de un stup de albine, fiind îmbrăcată de sus până jos în inele de lemn. în oraşul Portland din statul american Oregon se află în construcţie o clădire multietajată din lemn, Framework, care se doreşte a fi cea mai înaltă de acest tip din SUA şi se încadrează într-o tendinţă mondială de a acorda mai multă atenţie acestui material în domeniul construcţiilor cu regim mare de înălţime.

  • De ce la Timişoara se poate şi la Bucureşti nu? Încep lucrările la o parcare supraetajată de 9 etaje

    În următoarele zile vor demara lucrările la una din cele mai înalte parcări supraetajate din ţară, desfăşurată pe 9 etaje şi cu o capacitate de peste 700 de locuri. Parcarea va deservi noua clădire de birouri din proiectul multifuncţional ISHO,  dar va putea fi folosită şi de şoferii care au nevoie să acceseze zona centrală a oraşului. Lucrările vor fi finalizate la mijlocul anului viitor şi noua facilitate va putea fi dată în folosinţă, contribuind la îmbunătăţirea condiţiilor de trafic din zona Take Ionescu – Punctele Cardinale.

    Celor 700 de locuri de parcare disponibile odată cu darea în folosinţă a noii facilităţi, li se vor adăuga alte 1.300 în zona subterană a clădirilor de locuinţe şi birouri care vor constitui proiectul multifuncţional ISHO, astfel încât în noul cartier să fie disponibile peste 2.000 de locuri de parcare. ISHO va deveni astfel cel mai bine deservit cartier din Timişoara din punct de vedere a spaţiilor de parcare.

    Organizarea parcajului în cartierul ISHO, în subteranul clădirilor de locuinţe şi în parcarea supraetajată, este gândită pentru a putea crea o zonă rezidenţială complet pietonală la nivelul solului. Spaţiul care rezultă este utilizat pentru amenajarea unui parc generos, pentru piste de biciclete, precum şi pentru crearea unui frumos parcurs pietonal care va fi animat de magazine, restaurante şi cafenele. ISHO va asigura astfel cel mai plăcut mediu de locuire din oraş, lipsei autovehiculelor adăugându-se şi poziţionarea ideală pe malul Begăi şi posibilitatea de a ajunge în Piaţa Unirii în 10 minute de mers pe jos.

    Mulberry Development este o companie specializată în dezvoltarea proiectelor imobiliare, fondată de antreprenorul Ovidiu Şandor. Compania este cunoscută pentru realizarea a două proiecte majore în cele mai importante oraşe secundare din România: City Business Centre, Timişoara şi The Office, Cluj-Napoca. În prezent, Mulberry Development dezvoltă ISHO, un proiect major în Timişoara. La final celor trei etape de dezvoltare,ISHO va forma un cartier nou cu peste 1.000 de apartamente, 50.000 mp de birouri de nouă generaţie, 2.000 de locuri de parcare, spaţii verzi de peste 7.500 mp,locuri de joacă, after-school, supermarket, un centru medical, farmacie, bănci şi alte funcţiuni comerciale complementare. Zona pietonală a ansamblului va oferi restaurante, cafenele, terase şi alte spaţii de socializare şi relaxare.

  • Prostestarii kurzi au incendiat birourile partidelor politice principale din Kurdistanul irakian

    Manifestanţii au incendiat clădiri din zona Piramagrun, provincia Sulaimaniyah, cerând demisia liderului actual, a informat un oficial al partidului de opoziţie. Abdel Razak Sharif, liderul partidului Goran, a declarat că nu au existat victime.

    Tensiunile din regiune au fost intensificate din cauza anulării referendumului pentru independenţă, de către Guvernul central de la Bagdad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată viaţa clujeanului care administrează 3 milioane de mp de birouri şi are 1700 de angajaţi

    Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Hobby… cred că viaţa mea e un hobby. Practic de când mă ştiu sunt o persoană activă. Locuinţa pentru mine e un loc în care mă odihnesc şi încerc să nu o transform în locul în care îmi trăiesc viaţa.

    Fac de toate în funcţie de persoanele din jurul meu. Când am venit în India ştiam numai de fotbal şi a fost greu să îmi găsesc în primele şase luni un grup, pentru că atunci nu erau terenuri sintetice şi mergeam la o şcoală unde jucăm pe zgură cu localnicii. Un fel de băieţi de cartier care se ocupau cu nimica toată ziua, dar eu eram fericit că alergam şi eu două ore şi băteam mingea cu ei.

    Ulterior m-am implicat în tot felul de activităţi – ba cu un vecin, ba cu un nou „prieten” sau om de afaceri – şi am început să joc badminton, tenis, golf, cricket, squash, în funcţie de partener. După aproximativ un an m-am întâlnit cu un român şi m-a invitat să joc cu echipa lui. Se fac cinci ani de când în fiecare luni seară două ore jucăm fotbal cu băieţi din cele mai diverse naţii: român, american, canadian, neamţ, spaniol, francez, columbian, grec, iranian şi aşa mai departe. De doi ani joc în The Amator League dumincă de duminică, pe teren mare, într-o competiţie locală organizată foarte bine. Mult peste nivelul ligii 3 la noi din punctul de vedere al condiţiilor şi audienţei. Nivelul de joc e absolut de amator şi nu se compară cu ce avem noi acasă. Aici fotbalul este destul de nou pentru ei.

    Joc şi golf, dar depinde de întâlniri; în principiu în weekend şi dimineţile sau serile, în funcţie de timp şi familie. În complexul în care locuiesc avem un club sportiv unde joc badminton, tennis sau squash cu vecinii. În cazul în care nu am altă activitate sportivă, mă antrenez în sala de forţă. În biroul meu am sac de box şi speed bag.

    Zilnic fac ceva; dacă nu, sunt bolnav. La propriu şi la figurat.

    Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?

    Aş pune altfel problema şi cred că e şi reţeta succesului meu. Gândeşte-te că ai aceeaşi maşină timp de aproximativ 80 de ani. Înveţi să o conduci vreo doi ani, apoi o upgradezi. Cu maşina faci de toate: duci copiii la şcoală, apoi mergi la serviciu şi o foloseşti în schimbul unor bani pentru interesul companiei. Când e gata ziua de muncă, mergi acasă. Cum întreţii maşina, aşa o ai şi de asta se leagă productivitatea ei. Sportul e modalitatea prin care păstrezi motorul şi pompele în stare optimă de funcţionare, şi alimentaţia e combustibilul. Trebuie să fie o combinaţie echilibrată şi ai o maşină în perfectă stare de funcţionare, la care vârsta e doar un număr.

    Indiferent câţi bani faci, există un punct critic care, odată depăşit, sănătatea nu mai poate fi cumpărată cu bani.
    Un exemplu concret: să foloseşti maşina 2 km pe zi, dar să o alimentezi zilnic la fiecare masă cu 10 litri de benzină; dacă rezervorul e elastic, se măreşte până explodează. Nimeni nu ar face aşa ceva cu propria maşină, dar cu propriul corp e ceva acceptat: nu faci mişcare, dar mănânci ca un atlet. Nu are logică.

    Mă uitam la nişte studii despre activitatea fizică şi mediul de muncă. Cu cât am avansat tehnologic, cu atât am redus activitatea fizică. Cu toate acestea, nu înseamnă că activitatea fizică în exces este benefică. Dacă efortul excesiv e sănătos, poştaşii nu ar trebui să moară niciodată.

    Pe de altă parte, sportul te ajută să lucrezi, să înţelegi şi să motivezi personalităţi. Când eşti pe terenul de joc, relaţiile umane se schimbă. Nu prea contează statutul social şi totul se limitează la statutul abilităţilor sportului respectiv.

    În sport, personalitatea fiecăruia e influenţată de dorinţa de câştig. Pe mine mă ajută să văd ce fel de partener/angajat/client întâlnesc prin modalitatea în care exprimă dorinţa de a câştiga. Poţi câştiga o competiţie respectând regulile ei sau prin înşelăciune. Poţi citi oamenii prin sport şi modalitatea primară de a-şi ghida viaţa. În funcţie de semnalele date, îmi iau măsurile necesare astfel încât în business să câştig întodeauna.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    E o vorbă din bătrâni: „cine se aseamănă se adună”. E vorba de interese şi e cu siguranţă o relaţie strânsă între domeniul de activitate şi sport. Când am plecat din România îmi aduc aminte de sportul „la cafele dimineaţă cu ţigară în gură” prin tot felul de baruri şi diferenţa era dată de preţul meniului. Îţi poţi petrece timpul liber constructiv şi există în fiecare disciplină oameni din aria ta de interes cu care poţi lega prietenii şi/sau relaţii de afaceri.

    Îmi aduc aminte că eram prin 2012 la o decernare de premii în Delhi (după aproximativ zece luni în India),

    la o discuţie în cinci la care luau parte un arhitect australian cunoscut pe plan mondial şi câţiva importanţi oameni de afaceri. La o ţigară şi cafea în pauza de masă se discuta tocmai de hobby şi mă întrebau ce fac. Eu jucam doar fotbal pe atunci şi am spus că joc de trei ori pe săptămână. Automat arhitectul mi-a spus de faţă cu toţi că e un sport de săraci şi că ar fi bine să mă implic în golf dacă vreau să fac ceva în viaţă. M-am simţit extrem de jignit. Îmi venea să îi ard una îngâmfatului, pe loc. Ulterior l-am cunoscut mai bine şi am înţeles că nu avea intenţia să mă jignească, însă eu am interpretat ca o jignire discuţia, din pricina realităţii pe care era greu să o accept, când am bătut mingea o viaţă şi am câştigat şi bani din fotbal ceva vreme ca jucător şi apoi zece ani ca arbitru. Mi-a dat un sfat preţios şi uşor l-am urmat. Iubesc fotbalul, dar e o raritate să întâlneşti oameni importanţi pe terenul de fotbal – mai ales în India.

    La golf am constatat că e o raritate să nu întâlneşti factori de decizie pe teren. Pe de altă parte, am întâlnit şi la pescuit oameni de afaceri care conduc companii mari; dar golful pentru afacerile de o anumită dimensiune este o reţetă sigură. Motivul e simplu: doar un CEO sau om cu bani are timpul şi banii necesari unei activităţi atât de îndelungate – o partidă durează, în medie, cinci ore.

    Practic rămâne la latitudinea fiecăruia cum şi în ce mod îşi petrece timpul. Practicarea unui hobby este benefică pentru orice persoană. Cine nu are niciun hobby nu are nici vise, nici idealuri; e practic o plantă. Pentru mine e foarte important ca oamenii din jurul meu să aibă un hobby; dar cititul şi jocurile pe calculator neînsoţite de activitate fizică, parte a rutinii săptămânale, sunt nişte hobbyuri distrugătoare pentru sănătate.

    Din punctul de vedere al companiei, mi-am promovat liderii în India în urma competiţiilor de cricket din firmă. Acum lucrează în firmă 1.700 de angajaţi. Turneul de cricket din ianuarie va avea cam 300 de participanţi şi premii totale de peste 5.000 de euro. E o sumă uriaşă şi cei de la HR nu înţelegeau de ce „arunc” banii aceştia pe sport.

    Practic, am structurat echipele în funcţie de contracte şi clădiri. Văd cine este căpitanul pe hârtie, cine este liderul de drept, cine vine la timp, se încălzeşte, ia în serios şi doreşte să câştige banii din competiţie, cum comunică între ei, cine vorbeşte, cine ascultă, cum joacă când sunt conduşi, cine dă semnalul de revenire în caz de eşec, cine e în conflict cu cine, de ce etc. Pe teren vezi harta organizaţională a personalităţilor din companie.

    De cinci ani am promovat liderii de pe teren şi practic sunt adevăraţii lideri din viaţa de zi cu zi a companiei. Sunt cei care trag echipa după ei şi echipa îi urmează acceptându-i ca şefi. Promovarea unei persoane bune profesional e greşită dacă echipa nu îl acceptă ca lider. Cu cât e mai mare firma, cu atât e mai uşor să cuplezi echipele pe potriviri de personalităţi şi astfel să diminuezi conflictele. Prefer să am un lider slab pregătit profesional dar care are o echipă bine pregătită profesional sub el. Până la urmă, contează scorul la final de lună în buzunarul fiecăruia.

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

    Nu cred că există viaţă sănătoasă fără sport. Nu există obiceiuri sănătoase fără sportul ca parte din viaţă. Nu poţi fi gras şi ambiţios. Nu am văzut obez harnic, să fie ordonat şi determinat să treacă peste orice obstacole ca să reuşească. Corpul e o imagine a caracterului, a modului de viaţă şi de alimentaţie. În lumea de azi, unde toată informaţia e accesibilă, nu prea există scuze că nu am cum, nu ştiu cum. Nu am timp e o oarecare scuză, dar… insuficientă.

    Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

    Extreme. Unde integritatea şi securitatea îmi sunt puse în pericol sau riscul de accidentare e mare, bazat mai mult pe securitatea echipamentului folosit decât pe abilităţile mele. Nu îmi place să nu am control şi să depind de echipament.