Tag: CÎŢU

  • Cîţu îi cere lui Barna să vină cu explicaţii publice şi în Guvern despre acuzaţiile lui Voiculescu

    Florin Cîţu a fost întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, despre datele prezentat de Vlad Voiculescu, privind raportarea greşită a românilor morţi de COVID-19. Premierul i-a cerut public lui Dan Barna, vicepremierul din partea USR PLUS care avea în coordonare Ministerul Sănătăţii să vină cu un raport în şedinţa de Guvern.

    „Îi cer public domnului vicepremier Barna să prezinte în şedinţa de Guvern şi public dacă avea cunoştinţă de aceste acuzaţii şi cu ce soluţii a venit. Şi aici sunt foarte serios. Domnul vicepremier Barna este coordonatorul MS, dacă avea cunoştinţe de aceste acuzaţii şi nu le-a prezentat şi vedem ce s-a întâmplat, să vedem ce soluţii a dispus”, a spus Cîţu.

    Premierul a precizat că în nicio şedinţă de Guvern de până nu a fost prezentată o notă de informare în care să fie prezentate aceste acuzaţii, el spunând că dacă ar fi ştiut, ar fi luat măsuri.

    „De fiecare dată când mi-au fost prezentate deficienţe într-un minister, am luat măsuri. Nu am aşteptat să le anunţ mai târziu”, a mai spus Cîţu.

    Există diferenţe fundamentale între decesele reale şi cele raportate, spune fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în prima ieşire publică după demiterea sa.

    „Îl rog pe domnul ministru interimar să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut, cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. Nu aş vrea să arunc numere pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră ne arată că există diferenţe fundamentale înre numerele reale şi cele raportate”, a spus Vlad Voiculescu.

  • Ce reacţie a avut Cîţu la acuzaţiile lui Voiculescu

    „Nu comentez declaraţiile… Vă daţi seama cum ar fi să comentez declaraţiile celor din Opoziţie în fiecare zi. Nu aş avea timp. Avem o pandemie de guvernat, de trecut ţara prin pandemie, lucruri foarte importante de făcut. Opinii personale nu comentez”, spune Florin Cîţu.

    El dă asigurări că „guvernarea funcţionează”.

    „Guvernul funcţionează foarte bine. Pe lângă faptul că spun eu acest lucru se vede în cifre. Se vede în creşterea economică, în veniturile de la buget, în cheltuielile cu investiţii şi în încrederea instituţiilor internaţionale”, adaugă premierul.

    Întrebat despre acuzaţiile lui Vlad Voiculescu despre falsificarea datelor campaniei de vaccinare, el i-a cerut vicepremierului Dan Barna, care are în coordonare Ministerul Sănătăţii, să spună dacă ştia despre aceste lucruri şi ce măsuri a dispus.

  • Cristoiu: După ce s-au curcănit pe Facebook la Florin Cîţu,miniştrii USR PLUS s-au dus ca nişte oiţe

    Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

    Adevărul e că de mult n-am mai râs de cineva ca acum.

    De cine?

    Cum, de cine?

    De mine.

    Om bătrân, cu peste 50 de ani de experienţă de presă, dintre care 30 în supa de tăiţei numită democraţie postdecembristă, mă găsii să susţin pe cristoiublog.ro şi la emisiunile lui Marius Tucă şi lui Ionuţ Cristache, şi nu oricum, ci pasional, că USRPLUS nu se va lăsa până când nu-l va debarca pe Florin Cîţu, autorul Loviturii de guvern, prin care un ministru al USRPLUS, a fost demis în zori, fără ca Dacian Cioloş şi Dan Barna să ştie, şi, mai ales, fără nici o explicaţie dată opiniei publice.

    Pentru a vedea, după nici 24 de ore, că miniştrii USRPLUS s-au dus la şedinţa de guvern ca oiţele, fără să ridice măcar privirile când Florin Cîţu, luându-i peste picior, le-a urat Bun revenit în Coaliţie.

    Să mă explic.

    Miercuri dimineaţă, sunat fiind de la Aleph News pentru a interveni în direct ca să comentez demiterea lui Vlad Voiculescu, am întrebat de îndată, cum era şi firesc:

    „De unde ştiţi că Vlad Voiculescu a fost demis?”

    Era o întrebare nu numai profesionistă, de ziarist care nu poate da din gură despre ceva până n-are confirmarea oficială a întâmplării, dar şi una exprimÂnd o neîncredere în această informaţie. Cui să-i treacă prin cap, după derularea evenimentelor din ultimele săptămâni, că Vlad Voiculescu va fi demis de însuşi Florin Cîţu. E suficient să amintesc faptul că la începutul săptămânii burzuluiala PNL împotriva lui Vlad Voiculescu s-a sleit după ce Ludovic Orban a declarat că ministrul e responsabilitatea USRPLUS.

    A venit apoi confirmarea că Florin Cîţu a fost de dimineaţă, contrar obiceiului său de a se trezi târziu, la Cotroceni, cu documentul prin care cerea revocarea din funcţie a lui Vlad Voiculescu.

    Evenimentele s-au derulat cu repeziciune. Preşedintele a semnat pe loc, fără să ezite, dezvăluindu-se dacă nu că autor al Loviturii de guvern, atunci măcar complice, şi deja pe la prânz decizia a apărut în Monitorul Oficial. Aveam programat pentru miercuri, ora 14, la Evenimentul zilei, la emisiunea lui Mirel Curea, Dosarele presei un interviu despre istoria presei postdecembriste, despre meseria de gazetar, despre ce cred eu în legătură cu presa de azi. Am ajuns la Evenimentul zilei (desigur, pe drum parcurgând în viteză ultimele ştiri de pe site-uri) şi, înainte de emisiune, care şi-a schimbat tema (de la Istoria Presei am sărit la Istoria Clipei) am stat de vorbă cu Mirel Curea, cu Robert Turcescu şi cu directorul executiv al Evenimentului zilei, Virgil Munteanu. Mirel Curea spunea că USRPLUS nu va ieşi de la guvernare, că în afară de a face un pic de gură nu se va întÂmpla nimic. Eu, dimpotrivă, m-am apucat să arăt că USRPLUS nu-şi poate permite să înghită o asemenea lovitură cu bocancul în gură. Dacă o înghit, dracu i-a luat. Era greu de crezut că liderii formaţiunii nu percepeau importanţa covârşitoare a momentului pentru relaţia dintre PNL şi USRPLUS în Guvernul de Coaliţie. Dacă se mulţumesc să dea din gură şi nu merg pÂnă la ieşirea de la Guvernare dacă nu li se dă satisfacţie, PNL va începe să-i călărească. Aşa cum a procedat cu Voiculescu, Florin Cîţu va proceda cu orice alt ministru care va căuta să transpună în practică programul USRPLUS.

    Într-un Guvern de Coaliţie, fiecare partid îşi desemnează, în urma negocierilor, omul pe post de ministru. Din punct de vedere formal revocarea aparţine premierului dar din punct de vedere politic aparţine partidului care l-a trimis în guvern. Acest lucru se mai discutase în momentul în care Florin Cîţu a declarat că revocarea este o prerogativă exclusivă a premierului, din punct de vedere constituţional, la care Dan Barna, vicepremier şi unul din şefii USRPLUS, a reacţionat de îndată, după părerea mea în chip corect, amintind că e vorba de un Guvern de Coaliţie şi că într-un Guvern de Coaliţie premierul nu este Şeful, Dictatorul, ci doar Primus inter pares, cu misiunea principală de a negocia cu celelalte partide deciziile importante, chiar dacă el vine din partea unui partid.

    Funcţia de premier într-un Guvern de Coaliţie, şi mai ales guvern de colaborare, nu e dată de alegeri, de rezultatul alegerilor, ci de rezultatul negocierilor. Şi nu întotdeauna negocierile duc automat la desemnarea unui premier din partea formaţiunii cu cel mai mare scor electoral. În cazul guvernului PNL-USRPLUS-UDMR se putea ajunge ca premier să fie cineva de la UDMR, în schimbul unor concesii făcute celorlalte partide în alte domenii.

    Nu numai într-un Guvern de Coaliţie se întâmplă asta, dar şi într-un Guvern monocolor. E greu de crezut că Viorica Dăncilă şi-ar fi permis să demită un ministru PSD fără aprobarea conducerii PSD. Legea e valabilă şi când premierul e preşedintele partidului. Chiar şi atunci decizia o ia în ultimă instanţă conducerea colectivă a partidului. Ea nu funcţionează când guvernul e tehnocrat, cum a fost cel condus de Dacian Cioloş. Precizarea se impune, deoarece ziariştii de casă ai PNL i-au sărit în ajutor lui Florin Cîţu susţinând că şi Dacian Cioloş a demis pe cineva fără a avea aprobarea partidului.

    Acesta era un prim argument că USRPLUS nu-şi poate permite să accepte gestul de forţă, ostentativ brutal, al lui Florin Cîţu.

    Un alt argument adus de mine în aceeaşi discuţie s-a referit la electoratul USRPLUS. Am susţinut că e un electorat aparte, un electorat fanatic. USRPLUS nu se bazează pe un electorat scos din case la vot de baronii locali, ci pe unul care crede în programul partidului. Vlad Voiculescu exprima poziţia acestui electorat faţă de administrarea unui domeniu în România de azi. Dincolo de gafele ministrului, electoratul USRPLUS nu avea cum să nu remarce bătălia pentru transparenţă, pentru curmarea miş-maşurilor de tip USL, adică PNL+PSD, în materie de pandemie, prin care baronii locali îşi asigură un judeţ verde, cu toate instituţiile, cu toate crâşmele deschise, numai şi numai pentru că nu fac testări, deşi infectaţi şi bolnavi sunt cu duiumul.

    La toate acestea Mirel Curea mi-a răspuns că cei de la USRPLUS nu vor pleca de la friptură. Şi-au plasat şi ei neamuri, neveste, cumnate, ibovnice în diferite şefii. Cum să lase toate astea şi să plece în Opoziţie?!

    În acest dialog, repet, plecam de la premisa că USRPLUS este un altfel de partid, un partid deosebit de partidele tradiţionale, partide dispuse să lase arunce principiile pentru a fi mai sprintene în fuga spre friptura din zare.

    Spre finele emisiunii Robert Turcescu a intervenit prin Zoom şi ne-a anunţat că birourile reunite ale USR şi ale PLUS au decis să retragă sprijinul lui Florin Cîţu.

    Această ştire îmi confirma într-un fel credinţa că liderii USRPLUS sunt conştienţi de momentul de răscruce pe care-l reprezintă nu atît demiterea lui Vlad Voiculescu, cât mai ales modalitatea brutală, dictatorială, ceauşistă aş putea spune, prin care un ministru al USRPLUS a fost dat afară. Ca să nu mai spun că Dacian Cioloş şi Dan Barna au fost trataţi de Florin Cîţu ca nişte slugi proaste din bucătăria Stăpânului, care-şi fac veacul pe lângă supa aburindă din cazan şi bucile pline de nuri ale bucătăreselor.

    Florin Cîţu a avut două intervenţii în ziua respectivă în care n-a suflat o vorbă despre motivele demiterii. E drept că televiziunile care au participat la complot, unele dintre ele aşa-zis PSD-iste, sau aşa-zis de Opoziţie, nu au ridicat nici un moment această problemă absolut inevitabilă într-o democraţie care se bazează pe transparenţă:

    Necesitatea ca premierul, demnitar al României, să explice un gest de o asemenea importanţă.

    A trecut mai mult de 24 de ore şi mi-am dat seama cât de prost am fost pariind pe USRPLUS ca un alt fel de partid, decât partid postdecembrist românesc.

    După ce s-au curcănit pe Facebook, liderii USRPLUS s-au resemnat. Vor mai da din gură în bula lor de pe Facebook. Da, dar când vor ieşi îi vor face plecăciuni lui Florin Cîţu.

    Desigur, am râs de mine, mai întâi.

    După asta, mi-am dat seama că nu e nici un temei să râd de mine. Era inevitabil să fac o asemenea greşeală, să-i cred pe cei de la USRPLUS politicieni altfel decât politicienii postdecembrişti:

    Uitasem, între timp, că trăiesc în România.

    Cei de la USRPLUS sunt şi ei români.

  • Voiculescu, sabotat de Arafat? Fostul ministru: Cîţu nu e premierul de care România are nevoie

    Întrebat dacă a fost sabotat de dr. Raed Arafat, fostul ministru Vlad Voiculescu a spus că nu a simţit acest lucru.

    El spune, însă, că nu crede că dr. Andreea Moldovam şi cu el au fost demişi din cauza ordinului cu noi criterii de carantinare emis marţi noaptea.

    „Referitor la cine trebuia să informeze premierul, există un comitet tehnico-ştiinţific care este condus, are un preşedinte. Şi acest preşedinte este dr. Raed Arafat. (..) Acesta este parcursul: dr. Raed Arafat, MAI, structura unde este sediul materiei. MAI carantinează localităţi, nu Ministerul Sănătăţii. Da, dacă ar fi trebuit să îl informeze cineva, probabil că ar fi fost (Raed Arafat – n.r.)”, a spus fostul ministru al Sănătăţii.

    Acesta precizează că dacă ordinul ar fi fost o problemă cu ordinul semnat de dr. Andreea Moldovan, aceasta putea fi rezolvată, pentru că putea fi revocat. În realitate, spune Voiculescu, ordinul nu producea efecte.

    „Lucrurile acestea, într-o echipă se rezolvă în circa 15 minute. Ordinul putea fi abrogat. Ordinul oricum nu era aplicabil până nu exista o metodologie a INSP. Ordinul nu îşi producea efecte imediat şi ordinul nu carantinează localităţi. Ordinul stabileşte nişte date pe baza cărora pot fi luate decizii care se iau la nivel politic”, mai spune Voiculescu.

    Fostul ministru a declarat că nu a avut o discuţie cu premierul Florin Cîţu despre ordinul care a dus la demiterea sa şi a secretarului de stat Andreea Moldovan, pentru că primul ministru nu a răspuns la telefon: „A fost şocant”.

    Întrebat dacă USR PLUS ar trebui să iasă de la guvernare, Voiculescu a spus că această decizie trebuie să o ia Alianţa, însă, din punctul său de vedere, „Florin Cîţu nu este premierul de care România are nevoie în momentul acesta şi asta din perspectiva celor întâmplate recent, care arată o lipsă maturitate politică, dar şi felul în care dumnealui înţelege să ia decizii care să pună în pericol însăşi guvernarea”.

    Întrebat în continuare, dacă şi-a încheiat cariera politică, Voiculescu a spus că e o chestiune asupra căreia el este cel care trebuie să decidă.

    Despre modul în care a fost înlăturat de la conducerea MS, Vlad Voiculescu a spus că „nu au fost momente uşoare”.

  • Voiculescu, atac direct la Cîţu: S-a transformat în primul epidemiolog al ţării

    Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a lansat, vineri, un atac direct la Florin Cîţu, care a decis revocarea sa din funcţie, spunând că premierul s-a transformat în „primul epidemiolog al ţării”, care „şi-a bătut joc de munca unei echipe”.

    Voiculescu a spus că a preluat, în urmă cu 113 zile, mandatul de ministru al Sănătăţii, când Ministerul era „în colaps”, iar în aceste zile a avut parte de „ciocniri între mentalităţi”.

    „Am crezut că premierul numit de o coaliţie în care s-au stabilit reguli clare nu va folosi forţa pe care ia îndată pentru raţiuni care ţin mai degrabă de cariera sa politică (…). Cred că în general România are nevoie de politicieni care să acţioneze în interesul oamenilor şi care fac asta în fiecare zi, cu fiecare gest, cu fiecare vorbă. Am crezut, de asemenea, că am ieşit din epoca de epoleţilor, a specialilor, a privilegiilor nemăsurate”, a spus Vlad Voiculescu.

    De asemenea, Vlad Voiculescu a spus că prima „ciocnire de mentalităţi” a venit când el a divulgat existenţa centrelor speciale de vaccinare.

    „Vaccinarea este unul dintre subiecte. Am insistat la începutul acestui an ca vaccinarea să fie făcută mai întâi pentru bătrâni şi bolnavi. A fost decizia altcuiva ca lucrurile să se întâmple altfel. Am reuşit să obţinem acel procent de trei sferturi din vaccinurile care să meargă către bătrâni şi bolnavi. Nu am anticipat că la un moment dat vom avea mai multe centre închise pentru speciali, pentru esenţial, pentru un fel sau altul de privilegiaţi decât centre deschise. Atunci când am spus lucrul acesta public în ianuarie, a trecut. Atunci când am arătat lucrul acesta cu date, atunci când am făcut un gest nici măcar menit să arate acest aspect, ci un gest firesc de transparenţă, (…)am avut un o investigaţie a unui corp de control, culmea a premierului României. România o ţară care şi asumat un anumit nivel de transparenţă, un guvern învestit cu doar câteva luni în urmă, în care transparenţa, în care reforma, în care ideea că toţi suntem egali, în faţa legii şi, în general, în faţa statului era una dintre ideile de bază”, a mai spus Voiculescu.

    El a mai spus că un alt moment de „ciocnire de mentalităţi” cu premierul Cîţu a fost în privinţa deschiderii şcolilor.

    „Dacă vrei să afli informaţii publice, trebuie să te temi pentru că dacă deranjezi, dacă deranjez pe cine nu trebuie, dacă deranjez un anumit sistem de privilegii, atunci sistemul va acţiona împotriva ta cu tot ce are. Deschiderea şcolilor este un succes al acestui guvern, dar dintr-un efort comun s-a transformat într-o pasare continua a vinii către Ministerul Sănătăţii, pentru că un lucru sau altul nu ar fi mers perfect”, spune Voiculescu.

    Fostul ministru mai spune că premierul Cîţu s-a transformat în „primul epidemiolog al ţării”, care a dat ţinte nereale, fără să discute cu specialiştii.

    „Gestionarea pandemiei aşa cum s-a petrecut în ultimele luni… premierul României discutând aproape niciodată cu Ministerul Sănătăţii, premierul României lansând target-uri, ţinte fără să discute cu nimeni, premierul României îi transformându-se în primul epidemiolog al ţării, premierul României a vorbind despre lucruri pe care nu le cunoşteam, despre lucruri despre care nu s-a sfătuit cu nimeni din toată structura Ministerului sănătăţii, nici cu comisiile de specialitate, nici cu experţi precum doamna dr. Andreea Moldovan şi întreaga echipă de la Ministerul Sănătăţii”, acuză Voiculescu.

  • Cioloş: Cerem un premier cu care să putem lucra cu încredere şi deschidere

    „După mai bine de 24 de ore, Florin Cîţu nu a oferit o explicaţie coerentă despre motivului pentru care l-a revocat pe Vlad Voiculescu, deşi, între timp, am avut chiar şi o convorbire telefonică cu el. Nici în această discuţie directă nu a reuşit să îşi explice gestul şi motivele reale pentru care a luat acea decizie. Am urmărit şi ieşirile publice ale premierului. Pe de o parte, fuge de această întrebare, pe de altă parte se străduieşte să arate că lucrurile sunt sub control”, scrie pe Facebook Dacian Cioloş.

    Acesta adaugă că se aşteaptă de la Florin Cîţu era un comportament transparent şi onest: „să ne informeze despre intenţiile sale, să ne comunice nemulţumirile şi să evalueze activitatea miniştrilor din cabinetul său, indiferent de culoarea lor politică. Un prim-ministru nu face evaluări ale miniştrilor noaptea în somn şi dimineaţa îi demite fără să le comunice nici lor – o chestiune de minimă decenţă profesională – şi nici partenerilor de coaliţie care i-au încredinţat un mandat în fruntea Guvernului”.

    Potrivit lui Cioloş, supărările personale şi strategiile de imagine nu ţin loc de obiectivitatea unei evaluări. Decizii luate în acest fel destructurează exact acel element esenţial într-o coaliţie politică: încrederea.

    „Am observat că premierul continuă să invoce o prerogativă constituţională prin care are acest drept. Da, îl are şi nu îl contestăm. Dar suntem într-o coaliţie în care am stabilit câteva reguli elementare de colaborare. La niciun punct din protocol nostru nu este trecut că dacă într-o seară se enervează premierul poate să revoce pe oricine doreşte el pentru că îi permite Constituţia. Cum ar fi dacă parlamentarii noştri s-ar apuca să voteze în Parlament proiectele de lege care vin de la Guvern invers decât cum am stabilit în Coaliţie? Nu de alta, dar ar fi tot constituţional. Am intrat în această Coaliţie pentru a duce la capăt reformele pentru care ne-am angajat în faţa oamenilor. Pentru asta cerem câteva lucruri legitime: predictibilitate şi seriozitate la vârful Guvernului şi, mai ales, un premier cu care să putem lucra cu încredere şi deschidere”, adaugă liderul PLUS.

  • Ce a răspuns Florin Cîţu când a fost întrebat despre retragerea sprijinului de USR PLUS

    Premierul Florin Cîţu a evitat să spună dacă va demisiona în cazul în care liderii USR PLUS nu vor reveni asupra deciziei de a-i retrage sprijinul politic: „Au găsit tăria să treacă peste decizia de ieri. Guvernarea continuă”.

    „În şedinţa de guvern de astăzi (joi – n.r.) le-am mulţumit colegilor mei că au găsit tăria să treacă peste decizia de ieri (miercuri – n.r.) şi că au înţeles că este mult mai important să venim să rezolvăm probleme importante pentru România. A fost mesajul meu pentru colegii mei şi le mulţumesc din nou. Au făcut un pas important în a debloca situaţia”, spune Florin Cîţu.

    Premierul a evitat să spună dacă o va demisiona în cazul în care liderii USR PLUS îşi vor menţine poziţia de retragere a sprijinului politic pentru el.

    „Guvernarea continuă! Acum vin de la o şedinţă de guvern în care am aprobat acte normative foarte importante, la care au participat toţi membrii guvernului sau care au trimis secretarii de stat. Deci guvernarea continuă. Eu zic că avem de guvernat o situaţie dificilă şi o campanie de vaccinare de succes”, răspunde Cîţu.

    La insistenţele jurnaliştilor, Cîţu a evitat să răspundă direct întrebărilor.

    Întrebat dacă a discutat despre situaţie cu preşedintele Klaus Iohannis, Cîţu a precizat că vorbeşte „foarte des” cu şeful statului, însă nu a dat detalii concrete.

  • Ordinul cu noile criterii de carantinare a fost revocat de premierul Florin Cîţu – surse

    Ordinul cu noile criterii de carantinare publicat de fostul secretar de stat Andreea Moldova în Monitorul Oficial a fost revocat de premierul Florin Cîţu, în prezent ministru interimar la Ministerul Sănătăţi.

    După ce a fost numit interimar la Ministerul Sănătăţii, premierul Florin Cîţu a revocat ordinul privind noile criterii de carantinare publicat, marţi seara, de fostul secretar de stat Andreea Moldovan, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse politice.

    Ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, de la care a izbucnit scandalul ce a dus la demiterea sa şi a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculesu, introducea noi criterii pentru carantinarea localităţilor, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidenţă şi de gradul de ocupare a paturilor din spitale şi secţiile ATI.

    Documentul introducea un punctaj pe baza unei grile.

    Municipiile şi zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori ar puteau intra în carantină, potrivit ordinului, dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităţilor dacă au minimum 70 de puncte. Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu, respectiv rata de incidenţă de sub trei cazuri la o mie de locuitori.

  • Barna: Cîţu s-a pregătit pentru o lovitură spectaculoasă, dar imatură şi dăunătoare coaliţiei

    Dan Barna a scris pe Facebook, miercuri noaptea, că Florin Cîţu ştia că USR PLUS este un partener loial şi că ar fo găsit disponibilitate la discuţii pentru a se ajunge la un acord care să păstreze unitatea coaliţiei.

    „Florin Cîţu ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali. A verificat asta de zeci de ori în ultimele luni. Ştia că suntem corecţi, ştia că eu personal, dar şi colegii mei, am căutat întotdeauna calea unui acord rezonabil. Ştia Florin Cîţu la fel de bine că eram la câteva birouri sau un telefon distanţă şi eram dispus să discut zile întregi dacă era nevoie pentru a păstra unitatea coaliţiei, pentru a rămâne concentraţi pe reforme, pentru a continua un efort pe care l-am început împreună”, spune Barna.

    Barna a precizat că Florin Cîţu s-a pregătit din timp pentru o lovitură spectaculoasă.

    „În loc de asta, Florin Cîţu a decis să anunţe public demiterea unui ministru al USR PLUS în timp ce stăteam de vorbă despre variantele mature de soluţionare a diferendului. S-a pregătit din timp pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă dar care s-a dovedit incredibil de imatură şi dăunătoare stabilităţii coaliţiei. Florin Cîţu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă pentru o victorie măruntă de orgoliu”, mai spune Cîţu.

    Alianţa USR PLUS a anunţat că Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru şi a cerut de urgenţă o şedinţă a Coaliţiei pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premier.

     

  • Florin Cîţu dezvăluie ce va face în prima zi în care este interimar la Ministerul Sănătăţii

    După ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care Florin Cîţu a preluat interimarul la Ministerul Sănătăţii, premierul a spus ce va face în prima zi, în acest mandat.

    „Am avut deja o întâlnire cu o parte din conducerea Ministerului Sănătăţii, iar mâine (joi – n.r.) o să două conferinţe online, cu toţi directorii de DSP şi cu toţi directorii spitalelor COVID. În continuare rămâne o prioritate pentru noi în această perioadă dificilă să asigurăm cele 1.600 de paturi pentru Terapie Intensivă şi, în acelaşi timp, să gestionăm această perioadă dificilă”, a spus Cîţu.

    Premierul a anunţat că şedinţa de Guvern care trebuia să aibă loc miercuri va avea loc joi, pentru că sunt acte normative care nu suportă amânare, unele dintre ele chiar de la Ministerul Sănătăţii.

    Premierul a precizat că a preluat mandatul interimar la Sănătate până când cei de la USR PLUS vor numi alt ministru.

    „Odată cu propunerea de revocare din funcţie a ministrului Vlad Voiculescu i-am transmis domnului preşedinte şi propunerea de numire a domnului Dan Barna în funcţia de ministru interimar al Sănătăţi. Având în vedere refuzul domnului Dan Barna de a-şi asuma această responsabilitate în acest moment am înaintat preşedintelui României o nouă propunere, în persoana mea, propunere care a fost acceptată de către domnul preşedinte. Astfel, o să preiau interimatul la Ministerul Sănătăţii până când colegii noştri de coaliţie vor numi un ministru care să preia aceste atribuţii”, a mai spus Cîţu.

    Premierul Florin Cîţu preia, de miercuri, interimatul la Ministerul Sănătăţii, după ce vicepremierul Dan Barna a refuzat funcţia. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul.