BusinessMagazin

Tag: bogati

  • Povara datoriilor, mai mare ca niciodată: Cele mai bogate ţări din lume adună datorii noi de peste 17.000 miliarde dolari în lupta cu virusul şi cu criza economică

    Statele bogate ale lumii se pregătesc să acumuleze datorii noi care ar putea ajunge la un total de 17.000 miliarde dolari, întrucât acestea se înarmează cu pachete de măsuri şi stimuli pentru a combate consecinţele economice ale pandemiei – precum scăderea abruptă a veniturilor din taxe şi impozite – conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), citată de FT.

    În ţările bogate din OCDE, datoria guvernamentală ar putea creşte în medie de la 109% din PIB la peste 137% din PIB în acest an, ceea ce înseamnă că mai multe state ar putea ajunge la un nivel al datoriei similar cu cel din Italia

    Datoriile suplimentare acumulate acum ar însemna o povară în viitor de circa 13.000 de dolari pe fiecare persoană dintre cei 1,3 miliarde de cetăţeni care trăiesc în ţările membre OCDE.

    Nivelul datoriilor ar putea creşte chiar mai mult dacă revenirea economică va fi în realitate mai lentă decât previzionează economiştii.

    Randal Kroszner, fost guvernator al Rezervei Federale, a spus că situaţia actuală ridică întrebări cu privire la sustenabilitatea pe termen lung, atât a datoriei publice, cât şi a celei private.

    „Trebuie să ne obişnuim cu realitatea dură că nu vom avea o revenire în formă de V”, a spus Kroszner.

    Organizaţia a anunţat că datoria publică în cele 28 de ţări membre a crescut cu 28% din PIB în criza financiară din 2008-2009, datoria suplimentară ajungând la circa 17.000 miliarde dolari.

    „Pentru 2020, impactul economic al pandemiei de Covid-19 va fi mai rău decât criza financiară”, a notat OCDE.

    Deşi multe guverne au introdus măsuri fiscale în ultimele luni, care variază de la 1% din PIB în Franţa şi Spania, până la 6% din PIB în SUA, acestea ar putea fi depăşite de creşterea datoriei publice – întrucât veniturile din taxe scad de obicei mai repede decât activitatea economică într-o recesiune adâncă, precum aceasta, conform OCDE.

    În urmă cu un deceniu, gândirea economică de până atunci sublinia ideea că o datorie publică ce depăşeşte un nivel de 90% din PIB devine nesustenabilă pentru guverne. În timp ce mulţi economişti cred şi acum că această limită nu există, mulţi consideră că dacă datoria publică va creşte, va ajunge să submineze consumul din sectorul privat, ceea ce poate încetini creşterea.

  • Una dintre cele mai bogate ţări din lume se află în pragul dezastrului. Peste 70% din afacerile din cel mai mare oraş de acolo se închid

    Este previzionat ca 70% din afacerile din Dubai să se închidă în următoarele şase luni ca urmare a pandemiei de coronavirus şi a scăderii cererii cauzate de izolare, potrivit unui studiu al Camerei de Comerţ a Dubaiului citat de CNBC. 
     
    Camera de Comerţ a făcut un studiu în rândul a 1.228 de CEO din mai multe industrii între 16 aprilie şi 22 aprilie. Aproape două treimi din aceste afaceri reprezentau firme mici cu mai puţin de 20 de angajaţi. 
    Din rândul respondenţilor, mai mult de două treimi manifestau îngrijorarea moderat spre mare că vor ieşi din business în următoarele şase luni. 27% dintre ei spuneau că se aşteaptă să îşi piardă afacerile în următoarea lună, iar 43% în următoarele şase.
     
    Dubai are una dintre cele mai diversificate şi mai puţin dependente de petrol economii ale Golfului, bazându-se pe industrii precum HoReCa, turism, entertainment, logistică, imobiliare şi retail.
     
    Hotelurile şi restaurantele de aici sunt printre cele mai bune din lume, dar aproape jumătate dintre acestea se aşteaptă să îşi închidă uşile ca afect al pandemiei. 74% din companiile din domeniu se aşteaptă să se închidă în următoarele şase luni, iar 30% din firmele din transport, depozitare şi telecomunicaţii cred că vor avea aceeaşi soartă. 
     
    Afacerile din Emiratele Arabe Unite, la fel ca oriunde în lume, renunţă la mulţi dintre angajaţi sau îi trimit în concedii fără plată, reducând personalul la niveluri minime. 
     
    EAU au circa 26.000 de cazuri confirmate de îmbolnăviri cu coronavirus, iar numărul deceselor cauzate de acesta a ajuns la 233 joi, 21 mai. 
    Pentru o ţară care se bazează în procent de 80% pe populaţia de expaţi, miza este chiar mai ridicată: dacă rezidenţii nu îşi mai găsesc locuri de muncă s-ar putea întoarce în ţările de origine, reducând astfel şi numărul de consumatori potenţiali atât de necesari revenirii economice. 
     
    „Ne aşteptăm la o contracţie a populaţiei cu cel puţin 10% pe an” a spus într-o postare pe Twitter Nasser al-Shaikh, fost director în departamentul de finanţe al directorului. 

     

  • Miliardarii care şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic

    Cel puţin 20 dintre cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie au beneficiat de schemele de şomaj tehnic acordate de statul britanic, potrivit unui articol al publicaţiei britanice The Mirror.

    Se pare că cei mai bogaţi oameni ai ţării au pierdut mai mult de 54 de miliarde de lire serline în ultimele două luni, ca urmare a pandemiei de coronavirus, potrivit unui articol al Sunday Times Rich.

    Cancelarul Rishi Sunak a sugerat că în jur de 7,5 milioane de oameni ai circa un milion de businessuri britanice sunt în prezent în şomaj tehnic, dar folosirea schemei de anumiţi miliardari a creat controversă.

    Mulţi dintre cei mai bogaţi 10 oameni ai ţării au trimis angajaţii în şomaj tehnic, schemă prin care în Marea Britanie aceştia sunt plătiţi cu 80% din salariu de către guvern – cu până la 2.500 de lire sterline pe lună.

    Lista îi include pe Sri şi Gopi Hinduja care au ajuns în lista celor mai bogaţi oameni ai ţării cu o avere de 22 miliarde de lire sterline.

    Cei doi fraţi au înregistrat o scădere a averii cu 6 miliarde de lire sterline anul acesta.

    Sir Jim Ratcliffe, coproprietarul lanţului de hoteluri Pig, a fost criticat pentru trimiterea în şomaj tehnic a majorităţii angajaţilor.
    De asemenea, printre oamenii de afaceri britanici care şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic se numără fraţii Reuben (private equity) şi familia Weston.

    Un alt angajator bogat care a cauzat controverse din cauza faptului că a beneficiat de ajutorul de şomaj tehnic este Sir Richard Branson care are o avere de 3,625 miliarde de lire sterline şi a trimis în şomaj tehnic 8.000 de angajaţi ai Virgin Atlantic.

    Câţiva dintre cei care au fost acuzaţi de folosirea schemei, printre care Joe Lewis (3,992 miliarde de lire sterline) şi Daniel Levy (329 milioane de lire sterline), amândoi proprietari ai clubului de fotbal Tottenham Hotspur şi Victoria Beckham (370 de milioane de lire sterline), au renunţat la folosirea schemei.

     

  • Rusia: credinţa şi serviciile secrete

    Averea personală a patriarhului Chiril I al Moscovei, fostă gazdă a unui show TV la televiziunea publică, a fost estimată de Moscow News în 2006 la 4 miliarde de dolari, potrivit Forbes. Despre averea lui Putin nu se ştiu prea multe, dar se speculează că l-ar face pe conducătorul ruşilor cel mai bogat om de pe planetă.

    În decembrie 2017, când Ucraina era în război cu Rusia, serviciile de securitate ucrainene au declasificat documente care arată cum Biserica rusă a luat fiinţă sub ghidajul NKGB (Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului), precursorul KGB.

    Astfel, consiliul local din 1945 care l-a ales pe patriarhul Aleksei I şi a adoptat numele actual al bisericii a fost organizat şi condus de poliţia politică sovietică, reiese din documentele ucrainene, după cum scrie revista Newsweek. Delegaţii consiliului din ianuarie 1945 au fost aleşi dintre „persoanele care erau preţuite în mod deosebit de către cler şi de credincioşi şi care, în acelaşi timp, şi-au dovedit valoarea ca parte a intelectualităţii sau a muncii patriotice”. Sinodul, prima adunare de acest fel de la revoluţia din 1917, a decis că biserica va fi numită de acum „Biserica Ortodoxă Rusă”. Consensul este că sinodul din 1945 a fost vital pentru biserica aflată sub stăpânirea sovietică: încrederea în patriarhul Aleksei a ajutat la readucerea în „turmă” a multora dintre credincioşii care se îndeptaseră de patriarhul precedent, Sergius, din cauza loialităţii sale faţă de Stalin exprimate public. (Trebuie spus însă că nici Sergius şi nici instituţia bisericii nu ar fi supravieţuit altfel).
    Însă, potrivit celor care se opuneau radical guvernării sovietice, bolşevicii au distrus complet canoanele Bisericii Ortodoxe care au existat până în zilele revoluţionare ale anului 1917.
    Patriarhia Moscovei ar fi, potrivit acestui punct de vedere, o organizaţie apărută în istorie abia în 1943, anul în care Stalin i-a convocat la Kremlin pe cei trei episcopi de rang înalt ai vremii şi le-a spus că este pregătit să legalizeze Biserica Ortodoxă şi să redeschidă bisericile.
    Documentele făcute publice de agenţia de securitate ucraineană au arătat că întâlnirile cruciale ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi procesul de selecţie a patriarhului au fost controlate de poliţia secretă. Colonelul KGB Gheorghi Karpov, a cărui semnătură se află pe scrisoarea prin care sunt instruiţi şefii locali ai KGB cu privire la modul de selecţie a delegaţilor, a fost decorat cu Ordinul Stindardul Roşu al Muncii pentru organizarea consiliului din 1945. Karpov a fost cunoscut pentru cruzimea extremă de care a dat dovadă în timpul Marii Epurări. De asemenea, el face parte şi din istoria Bisericii: timp de 17 ani a condus Consiliul pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse – adică a guvernat de facto Biserica într-un mod asemănător cu cel al procuratorului-şef al Preasfântului Sinod.
    Karpov a rămas fără noroc sub Hruşciov pentru că s-a opus închiderii parohiilor: Nikita Hruşciov, care i-a succedat lui Stalin, a fost mult mai dur cu religia decât Stalin în anii ’40 şi începutul anilor ’50. Documentele ucrainene n-au afectat cu nimic relaţiile ruşilor credincioşi cu Biserica Ortodoxă. Mai mult de jumătate din cetăţenii ruşi cred în minuni religioase. Iar Biserica Ortodoxă Rusă este cea mai puternică sursă a tot ceea ce este miraculos. De fapt, singurul lucru pe care îl are în comun cu adevărat majoritatea ortodoxă este credinţa în minuni. Această credinţă se corelează doar indirect cu opiniile sau valorile lor politice. „Turmei” nu-i pasă prea mult de viaţa internă a Bisericii, de istoria ei sau de relaţiile sale cu statul.
    Există sfinţi care sunt foarte populari. Se pare că întreaga ţară se roagă Sfintei Matrona din Moscova (născută Matrona Dimitrievna Nikonova în 1881), o bătrână cu o biografie neclară, căreia oamenii îi cer o varietate de lucruri, cum ar fi să treacă un examen, să aibă o căsnicie fericită, să aibă copii sau sănătate.


    A existat o canonizare în masă a unor sfinţi noi în timpul renaşterii credinţei de la sfârşitul anilor 1990 şi începutul anilor 2000: mii de clerici şi oameni de credinţă au pierit în secolul XX şi astfel fiecare eparhie şi-a câştigat propriii sfinţi noi.
    Eparhiile au primit şi sfintele moaşte ale sfinţilor prerevoluţionari care s-au pierdut în perioada sovietică: Sfântul Serafim din Sarov, Alexandru din Svir şi alţii. Noi culte au apărut peste tot, iar cele vechi au fost reînviate şi reconstruite cu o notă de evlavie postsovietică. La începutul anilor 2000 a apărut o nouă practică – scoaterea şi plimbarea de moaşte. Principalul act de credinţă este acum statul la coadă multe ore pentru atingerea sau vederea rămăşiţelor sfinte. A apărut un fel de „teologie a cozii” care justifică nevoia de a depăşi greutăţile pe drumul către o sfântă relicvă. Coada a devenit analogul pelerinajului.
    Coada poate fi urmărită în timp ca un fenomen până în toamna anului 2011, când centura Fecioarei Maria a fost adusă în Rusia de pe Muntele Athos. Aproximativ 3 milioane de oameni au aşteptat la rând să o vadă când relicva a făcut turul oraşelor ruseşti timp de 39 de zile. O altă relicvă de la Muntele Athos, Darurile Magilor, a fost adusă în 2014. În 2017, timp de două luni, Catedrala lui Hristos Mântuitorul a expus moaştele Sfântului Nicolae, care au părăsit bazilica oraşului italian Bari pentru prima dată în aproape un mileniu. Cu toate acestea, o serie de documente arată că Biserica Rusă, sau mai bine zis Patriarhia Moscovei, nu este condusă de credinţă, ci de Kremlin prin agenţi ai serviciilor de securitate. Această situaţie reiese din rapoartele anuale din 1958 ale ramurii estoniene a KGB. Documentele au fost lăsate în urmă, la Tallinn, când autorităţile sovietice s-au retras din noul stat independent în 1991, scrie The Guardian.
    Rapoartele, văzute de The Guardian, sunt strânse într-un teanc de pagini îngălbenite scrise la maşină, legate împreună ca o carte care poartă legenda „Top Secret Ex. Nr. 2 Seria K” şi titlul „Rezumatul lucrărilor de informaţii operaţionale ale departamentului 4 al KGB în Consiliul de Miniştri al SSR Estonia în 1958”.
    La pagina 125 este prezentat un scurt raport al recrutării, în acel an, a unui tânăr preot ortodox, menţionat cu numele de cod „Drozdov”. Numele real al agentului nu este dat, dar caracteristicile cheie coincid cu viaţa omului devenit în 1990 patriarhul Aleksei  al II al Moscovei.
    Ca şi patriarhul, Drozdov s-a născut la Tallinn în 1929, vorbea fluent rusa şi estoniana, era doctor în teologie şi slujea ca preot ortodox în Estonia în 1958.

     

    Drozdov, care a impresionat KGB-ul cu dorinţa, discreţia şi calitatea de a ştii cum să se facă plăcut oamenilor, şi-a început cariera de agent furnizând informaţii despre un preot corupt la o biserică din micul oraş Jyhvi.
    Patriarhul a fost rectorul Bisericii Bobotezei din Jyhvi din 1950 până în 1957. În 1961 a devenit episcopul Tallinnului şi al Estoniei la vârsta de doar 32 de ani. Rapoartele KGB din 1958 despre Drozdov spuneau că promovarea sa în acest post a fost „avută în vedere” în timpul recrutării sale.
    În acelaşi an în care a devenit episcop, Aleksei  şi-a început ascensiunea rapidă în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor – chiar cursul planificat de KGB pentru Drozdov.
    Indrek Jurjo, istoric estonian care a investigat raportul KGB, a spus: „Trebuie să fie el. În acea perioadă erau foarte puţini preoţi ai Bisericii Ortodoxe. Descrierea, vârsta, planul pentru el de a deveni episcop – totul se potriveşte.”
    Rapoartele îl descriu pe Drozdov ca fiind de acord să lucreze pentru KGB din motive patriotice. „Este descris aici ca agent”, a explicat Jurjo. „Asta înseamnă că a avut un ofiţer KGB cu care se întâlnea în mod regulat în locaţii clandestine şi care l-a interogat. Ar fi scris şi el rapoartele.”
    Părintele Gleb Yakunin, preot ortodox şi fost parlamentar care a căutat prin dosarele KGB, a declarat că a găsit mai multe referinţe la Drozdov. Spre regretul său, nu a făcut copii şi niciodată nu a găsit indexul în care numele de cod ale agenţilor erau potrivite cu adevăratele lor identităţi.
    O referinţă din raportul din octombrie 1969 spune: „Agenţii Drozdov şi Peresviet au călătorit în Anglia ca parte a delegaţiei la Conferinţa Bisericilor Europene”. Părintele Gleb, care a fost încarcerat în epoca sovietică pentru opoziţia sa faţă de ingerinţele statului în Biserică, a spus că patriarhul trebuie să conducă clerul în pocăinţă.


    „Să coopereze cu un stat care are ca obiectiv distrugerea religiei este un mare păcat şi o trădare a creştinismului”, a spus el. Nici informaţiile din Tallinn nu au reuşit să altereze imaginea Bisericii în Rusia. De altfel, ruşii nici n-au aflat despre ele.


    Lui Aleksei  al II-lea i-a urmat în 2009 la conducerea Bisericii Chiril I, mitropolitul Smolenskului care s-a remarcat apoi prin susţinerea lui Putin şi a unei ideologii antioccidentale.
    Conform informaţiilor din arhivele sovietice, Chiril a fost agent KGB. Aceasta înseamnă că a fost mai mult decât un simplu informator, cum în Uniunea Sovietică erau milioane. A fost un ofiţer activ al organizaţiei de securitate. Nici Chiril şi nici Aleksei  nu au recunoscut şi nu şi-au cerut scuze pentru legăturile lor cu agenţiile de securitate. În calitate de şef al departamentului de relaţii cu biserici străine al Bisericii, Chiril şi-a câştigat reputaţia de conducător relativ luminat. S-a întâlnit cu papa Benedict şi a fost atacat de conservatorii bisericii pentru „ecumenism”.
    Mai important decât contactele sale cu catolicii a fost sprijinul dat de Chiril unei noi ideologii ruse bazate pe negarea drepturilor omului. La cea de-a zecea şedinţă a Consiliului Mondial al Ruşilor – o organizaţie publică internaţională condusă de patriarh, la Moscova, pe 4 aprilie 2006 – Chiril a acuzat liderii drepturilor omului din Occident că au forţat „dictatorial” societăţile să accepte dreptul de a paria la jocuri de noroc, eutanasia şi homosexualitatea.
    Consiliul a spus că există valori „care nu sunt mai mici decât drepturile omului”. Acestea sunt „credinţa, moralitatea, locurile sacre şi patria”. Atunci când aceste valori intră în conflict cu drepturile omului, „societatea şi guvernul şi legea ar trebui să le îmbine armonios”. Cum s-ar putea face acest lucru nu a fost clar, dar, potrivit Consiliului, este imposibil de tolerat o situaţie în care drepturile omului „au ameninţat existenţa patriei”.
    În ziua următoare preluării rolului de patriarh, Chiril a elaborat ideile sale pentru combinarea „armonioasă” a cerinţelor statului şi drepturile omului. El a spus că doreşte să pună bazele relaţiilor biserică-stat pe conceptul bizantin de „simfonie”, în care se face distincţie între autoritatea imperială şi preoţie, cu prima preocupată de treburile omului şi ultima cu chestiunile divine. Cele două părţi sunt privite ca fiind strâns interdependente, dar niciuna nefiind subordonată celeilalte.

     

    Experţii în domeniu au subliniat că nu există niciun exemplu de simfonie care să definească cu succes relaţiile biserică-stat în vremurile noastre, iar istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Ruse indică faptul că faţă de puterea Kremlinului nu are niciun interes să devină o forţă morală.
    După căderea Uniunii Sovietice, Biserica a primit privilegii oficiale, inclusiv dreptul de a importa fără taxe alcool şi tutun. În 1995, mănăstirea Nikolo-Ugreşki, aflată în subordinea directă a Patriarhiei, a câştigat 350 de milioane de dolari din vânzarea de alcool. Departamentul de relaţii bisericeşti a Patriarhiei, pe care îl conducea Chiril, a câştigat 75 de milioane de dolari din vânzarea tutunului. Însă Patriarhia a raportat un buget anual în 1995-1996 de numai 2 milioane de dolari. Averea personală a lui Chiril (Vladimir Gundiaev în buletin) a fost estimată de presa moscovită în 2006 la 4 miliarde de dolari. Activităţile sale sunt principalul motiv pentru care organizaţiile non-profit nu plătesc taxe în Rusia. Chiril importa ţigări de milioane printr-o astfel de organizaţie pe care le vindea la preţuri care distrugeau concurenţa – aceasta trebuia să-şi plătească taxele către guvern. Din 1994, Chiril a fost prezentatorul unei emisiuni ortodoxe săptămânale (Lumea păstorului) la principalul canal de televiziune de stat.

  • Cum de cele mai multe cazuri de infectare sunt in cele mai bogate tari ale lumii? O explicatie oferita de analiza nodala

     

    În ultima perioadă am fost surprins că în emisiunile televiziunilor apar constant statele din topul contaminării cu virusul Covid19 şi că ele sunt aceleaşi în topul listei zi după zi.

    Această observaţie m-a determinat să analizez repartiţia teritorială a contaminărilor cu acest virus, aplicând metodologia analizei nodale economice. Am obţinut baza de date validată de OMS pentru toate ţările lumii care au raportat contaminări. Am început cu testarea grupului G7, constituit din ţările cele mai dezvoltate, care încearcă să elaboreze un program mondial pentru creşterea prosperităţii şi dezvoltării durabile. Aceste state sunt: sua, Japonia, Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie şi Canada.

    Am constatat că grupul G7 cumulează 58,1% din contaminările mondiale cu noul coronavirus. Ţinând seama că acelaşi grup acoperă între 42 – 46 % din PIBul mondial nominal, am tras concluzia că repartiţia teritorială a contaminărilor are o concentrare mai ridicată decât cea medie a PIB mondial.

    Analizând mai în detaliu repartiţia teritorială a contaminării am constatat că din primele 6 ţări ierarhizate descrescător din punct de vedere al contaminărilor, 5 sunt ocupate de ţările grupului G7 (SUA loc 1, Italia loc 3, Franţa loc 4, Germania loc 5, Marea Britanie loc 6).

    În aceste condiţii, am hotărât să aplic integral analiza nodală economica repartiţiei teritoriale a pandemiei.

    Din cei 16 indicatori ai analizei nodale economice, am selectat 10, care sunt cei mai importanţi şi pe care îi prezint în tabelul 1 în comparaţie cu valorile din anul 2018, ultimul an cu date economice disponibile.

    Tabelul 1        

     

    Nr.

    Denumire indicator

    Valori

     

    crt.

     

    PIB mondial 2018

    Contaminări Covid19  2020

    1

    Număr state şi teritorii autonome ale lumii

    212

    210

    2

    Cota medie a repartiţiei structurale

    0,004717

    0,004739

    3

    Asimetria repartiţiei

    Foarte pronunţată asimetrie pozitivă

    Foarte pronunţată asimetrie pozitivă

    4

    Indicele clasic de concentrare a repartiţiei structurale Herfindahl, H

    0,09713

    0,129603

    5

    Cota liderului repartiţiei structurale, Cl, %

    24,19

    32,09

    6

    Numărul de state cu cota peste medie

    30

    23

    7

    Ponderea din total a statelor cu valoarea peste medie, %,

    86,72

    88,90

    8

    Numărul de state care acoperă 80 % din valoarea totala, (state noduri)

    19

    13

    9

    Ponderea statelor noduri din totalul statelor şi teritoriilor autonome r80

    8,96

    6,19

    10

    Numărul ecuaţiilor de regresie identificate în analiza nodală economică aplicabile şi în cazul pandemiei

    3

    3
     

     

    Concluziile sunt clare. Repartiţia teritorială în cazul pandemiei se încadrează integral în modelul analizei nodale economice.

    Informaţia dată de grupul G7 a fost total confirmată. Repartiţia teritorială a pandemiei are un grad de concentrare mai ridicat decât concentrarea economică a statelor lumii din 2018.

    În lista de mai jos se prezintă ierarhia ponderilor contaminărilor statelor cu valori peste medie

    Tabelul 2        

    Lista statelor cu contaminări în ziua de 22 aprilie 2020 (total cazuri 2.628.469)

    Nr. crt.

    Ţara

    Cazuri

    Cota contaminărilor

    1

    United States

    842803

    32,09

    2

    Spain

    208389

    7,94

    3

    Italy

    187327

    7,13

    4

    France

    159877

    6,09

    5

    Germany

    150062

    5,71

    6

    United Kingdom

    133495

    5,08

    7

    Turkey

    98674

    3,76

    8

    Iran

    85996

    3,27

    9

    China

    82788

    3,15

    10

    Russia

    57999

    2,21

    11

    Brazil

    45757

    1,74

    12

    Belgium

    41889

    1,60

    13

    Canada

    39813

    1,52

    14

    Netherlands

    34842

    1,33

    15

    Switzerland

    28268

    1,08

    16

    Portugal*

    21982

    0,84

    17

    India

    20471

    0,78

    18

    Peru*

    19250

    0,73

    19

    Ireland*

    16671

    0,63

    20

    Sweden

    16004

    0,61

    21

    Austria

    14925

    0,57

    22

    Israel*

    14498

    0,55

    23

    Saudi Arabia

    12772

    0,49
     

    * ţările care nu fac parte din cele 30 de ţări cu cota PIB peste medie

     

    19 din aceste 23 de state, adică circa 83 %, se regăsesc în cele 30 de state cu cota peste medie a pib mondial,

    În funcţie de aceste rezultate, există o întrebare fundamentală: reprezintă concentrarea repartiţiei teritoriale a pandemiei un caz neîntâlnit în istoria ultimilor 48 de ani ai economiei mondiale? Răspunsul este nu.

    De exemplu:

    Tabelul 3        

    Indicatori ai analizei nodale economice comparativ cu indicatorii  contaminării cu Covid19

    Nr.

    Denumire indicator

    Valori

     

    crt.

     

    PIB mondial 2018

    Contaminări Covid 19 2020

    1

    Număr state şi teritorii autonome ale lumii

    187

    210

    2

    Cota medie a repartiţiei structurale

    0.005348

    0,004739

    3

    Asimetria repartiţiei

    Foarte pronunţată asimetrie pozitivă

    Foarte pronunţată asimetrie pozitivă

    4

    Indicele clasic de concentrare a repartiţiei structurale Herfindahl, H

    0,13093

    0,129603

    5

    Cota liderului repartiţiei structurale, Cl, %

    32,29

    32,09

    6

    Numărul de state cu cota peste medie

    28

    23

    7

    Ponderea din total a statelor cu valoarea peste medie, %,

    88,16

    88,90

    8

    Numărul de state care acoperă 80 % din valoarea totala, (state noduri)

    15

    13

    9

    Ponderea statelor noduri din totalul statelor şi teritoriilor autonome r80

    8,02

    6,19

    10

    Numărul ecuaţiilor de regresie identificate în analiza nodală economică aplicabile şi în cazul pandemiei

    3

    3
     

     

    Concluzia care rezultă din tabelul 3 are o importanţă covârşitoare. Se constată că o repartiţie similară cu cea a pandemiei, din perspectiva concentrării economice, a avut loc în anul 1985. Foarte important este faptul că anul 1985 este cel în care a demarat în mod concret prăbuşirea economică a urss, care a condus în anul 1989 la schimbarea ordinii mondiale.

    Analiza nodală economică comparativă, (care se va elabora împreună cu dl. Prof. Dumitru Miron, Preşedintele frapec şi dl. Conf. Dr. Octavian-Dragomir Jora) între structura de putere a lumii în anul 2018 şi cea care va rezulta pentru anul 2020 este de natură să conducă la surprize importante din punct de vedere economic.

    În final, este de reţinut faptul că repartiţia teritorială a pandemiei poate constitui o bază consistentă referitoare la elaborarea modelului de dezvoltare a pandemiei.

    Prof. Dr. Cezar Mereuţă Membru aderent al Fundaţiei Româno – Americane pentru Educaţie şi Cultură (FRAPEC) Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România

  • 95% dintre români deţin propria locuinţă, ceea ce reprezintă principalul activ al lor în această nouă criză. Să nu îi invidiaţi deloc pe americani sau nemţi pentru salariile lor.

    Am pornit de la o statistică a BNR privind averea netă a populaţiei, care pentru români era de 22.000 de dolari la finalul anului 2018, din care 78% însemnau active imobiliare (pentru statistică, BNR a calculat o avere netă de 2.023 miliarde de lei, adică
    430 miliarde dolari).
    Averea netă a unui american era de 332.110 dolari, din care cea mai mare parte o reprezintă investiţii în acţiuni sau alte titluri financiare.
    În România, cele mai bogate 10% gospodării deţin 60% din avuţie, în timp ce în America primii 10% deţin 74% din avuţie, iar ceea ce este mai interesant este că 1% din cei mai bogaţi americani deţin 30% din avuţia totală.
    Deşi fiecare american, pe medie, este de 10 ori mai bogat decât un român, egalitatea distribuţiei bogăţiei este mai bună în România.
    În timp ce românii deţin proprietăţi imobiliare, americanii deţin acţiuni sau titluri financiare. Această putere de a deţine propria casă îi face pe români să fie mult mai confortabili în aceste vremuri de criză atât în privinţa prezentului, cât şi a viitorului.
    Faptul că 95% dintre români deţin o proprietate imobiliară, cel mai ridicat nivel din Europa, este şi principalul activ al românilor, nu al României, în această criză.
    Având în vedere că românii deţin proprietatea în care stau, chiar şi cei cu un credit imobiliar, românii vor traversa mai bine această criză.
    Chiar dacă o parte dintre români îşi vor pierde jobul (prima estimare indică 1 milion de români pe o perioadă cuprinsă între câteva luni şi 2-3 ani), faptul că deţin proprietatea în care locuiesc reprezintă ceva extraordinar.
    Asta ca să nu mai vorbim de faptul că şi părinţii, şi bunicii lor deţin câte o proprietate.
    În America, această criză va crea cea mai mare dramă, peste cea din 1929-1933. Joi seara, 23 aprilie 2020, când scriu acest articol, în America sunt deja 26 de milioane de şomeri, o cifră şocantă inclusiv pentru cel mai pesimist analist.
    Doar jumătate dintre americani, cei mai bogaţi, deţin locuinţa unde stau, iar restul stau cu chirie. Pierderea jobului şi mai ales criza de pe piaţa muncii îi vor arunca pur şi simplu în stradă, pentru că acolo „land lord-ul” nu stă la discuţie.


    Conform unui articol din Wall Street Journal, cel mai mare ziar economic american, cea mai mare temere a angajaţilor americani este că îşi pierd jobul, ceea ce înseamnă că nu-şi mai pot plăti chiria, şi apoi nu mai au acces la asigurările sociale, care, dacă le-ar plăti într-o stare de urgenţă, i-ar ruina pur şi simplu.
    Donald Trump a promis că trimite fiecărui american un cec de
    1.200 de dolari ca să treacă prin această perioadă de două luni, când economia este închisă, dar suma este insuficientă în realitate: chiria poate ajunge la 500-700 de dolari, iar dacă mai pui asigurarea de sănătate pentru tine şi familie, pur şi simplu un american nu mai rămâne cu nimic.
    Mulţi se întreabă cum pot trăi o treime din angajaţii din România din sectorul privat care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, de
    1.200 de lei (250 de euro sau 300 de dolari), plus celebrele bonuri de masă şi o primă de 200-300 de lei de două ori pe an.
    Răspunsul este că majoritatea acestor angajaţi deţin locuinţa în care stau şi nu mai trebuie să plătească chirie, deci toţi banii pe care îi câştigă sunt ai lor, mai ales că sistemul de sănătate şi educaţie este gratis.
    Această nouă criză va aduce scăderea veniturilor pentru mulţi angajaţi, mergând până la pierderea locului de muncă, dar faptul că toţi aceştia au unde să locuiască, reprezintă cel mai puternic câştig al capitalismului după 1990 pentru populaţia României.
    Programul Prima casă, apărut în 2009, a fost extraordinar şi a dat posibilitatea câtorva sute de mii de români să aibă acces la o locuinţă la un cost care poate fi plătit.
    Cu toţii îi invidiem pe nemţi, dar în Germania numai 55% deţin o proprietate. În Berlin 70% din locuitori stau cu chirie, ceea ce nu este chiar un activ.
    Dacă îţi pierzi jobul şi nu ai economii suficiente, eşti aruncat în stradă.
    Înainte de criză, noua generaţie spunea că achiziţia unei locuinţe nu reprezintă o prioritate, aşa cum a fost pentru părinţii şi bunicii lor.
    Ar putea ca acum să-şi schimbe părerea şi să se uite cu atenţie la ce moştenire vor primi. 

  • Bogaţii, obligaţi de coronavirus să-şi cureţe singuri casele pentru prima dată: ”Nu ştiu unde să duc gunoiul. Am oameni pentru asta”

    Elita americană a avut de înfruntat o alt fel de dilemă pe timp de epidemie: se izolează cu menajera sau îşi fac singuri treburile casei

    Unii dintre ei s-au baricadat în vile alături de menajere, şoferi şi grădinari, alţii şi-au dus gunoiul singuri, au spălat şi au curăţat
    Cei care au renunţat şi la dădace au schimbat scutece murdare pentru prima dată
    Americanii bogaţi, obişnuiţi să se bazeze pe valeţi, menajere, bucătari, dădace, grădinari sau şoferi au descoperit că trebuie să înveţe să se descurce fără ei în timpul epidemiei de COVID-19.

    Celebra Martha Stewart, femeie de afaceri, scriitoare şi personalitate de televiziune, cu o avere de 600 de milioane de dolari, s-a izolat cu menajera, şoferul şi grădinarul, scrie presa americană. Alţii s-au temut să nu ia coronavirus de la angajaţi aşa că au renunţat la serviciile lor în perioada de izolare.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • IPOCRIZIA BOGAŢILOR. Tot mai mulţi oameni cu bani îndeamnă oamenii să stea izolaţi, iar ei stau în palate pe insulele lor şi pe iahturi. Mulţi s-au testat de COVID înaintea tuturor

    Clipurile în care celebrităţi bogate îndeamnă din casele lor luxoase, din ranch-uri uriaşe sau din izolarea pe iahturi oamenii să stea acasă sunt ipocrite pentru unii. Financial Times a scris despre acest lucru, la fel şi The Guardian. Sunt ziare puternice, cu public fidel şi numeros. The New York Times a făcut un studiu în SUA, o economie unde inegalitatea este la ea acasă, în care se arată că „a sta acasă în timpul coronavirusului este un lux”.

    Bogaţii şi-au permis să se retragă mai devreme – limitându-şi astfel expunerea la virusul care provoacă pandemia – decât oamenii de rând, obligaţi să rămână activi mai mult timp pentru a-şi câştiga traiul. Ziarul a tras această concluzie pe baza datelor privind locaţia persoanelor furnizate de serviciile de telefonie mobilă.

    De asemenea, oamenii cu bani şi-au permis să se testeze de COVID din timp. Asupra acestui lucru atrage atenţia The Atlantic. Tot în SUA, când testul pentru SARS-CoV-2 al jucătorului vedetă de baschet Rudy Gobert a ieşit pozitiv, s-a simţit un scurt moment de panică naţională. Mijlocaşul clubului de baschet Utah Jazz a fost în contact strâns cu coechipierii, personalul şi fanii care căutau autografe.

    Atinsese mânerele uşilor, mingiile, microfoanele, dispozitivele de înregistrat – ar fi putut transmite virusul la sute de oameni. Asociaţia Naţională de Baschet (NBA) a acţionat agresiv. După doar câteva ore, statul Oklahoma testase deja 58 de jucători şi membri ai personalului de la Utah Jazz şi Oklahoma City Thunder. Jucătorilor de la Raptors din Toronto, care au jucat cu Jazz cu două zile înainte, li s-au făcut şi lor teste, din precauţie.

    Unul dintre coechipierii lui Gobert, Donovan Mitchell, a fost găsit pozitiv. Restul testelor au fost negative. NBA a suspendat totuşi sezonul. Acţiunea rapidă a contrastat puternic cu răspunsul la nivel de stat. Spre exemplu, în perioada 6 – 12 martie, statul Alabama – care a anunţat primul caz confirmat de COVID-19 – a efectuat doar 12 teste. În Oklahoma, Utah Jazz a consumat 20% din întregul stoc de kiturilor de testare ale statului.

    „Oamenii vor să vorbească despre acest virus ca despre un agent patogen care nu face discriminare, dar nu este chiar aşa”, spune Ashwin Vasan, profesor de sănătate publică la Universitatea Columbia. „Virusul atacă direct prin fisurile societăţii noastre.”

    În Financial Times, Angus Deaton, autor alături de Anne Case al cărţii „Moarte şi disperare şi viitorul capitalismului”, scrie că oamenii din păturile superioare ale societăţii sunt mai sănătoşi şi trăiesc mai mult. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19 pare că oferă o excepţie de la regulă – este o infecţie care nu-i iartă pe liderii mondiali, pe politicienii de rang înalt sau chiar pe membrii caselor regale şi nici pe celebrităţi.

    Ciztiti articolul integral aici

  • Ipocrizie de oameni bogati: de la celebrităţi bogate care îi îndeamnă pe oameni să stea acasă din casele lor luxoase sau de pe iahturi, la cei care s-au testat de COVID înaintea tuturor

    Clipurile în care celebrităţi bogate îndeamnă din casele lor luxoase, din ranch-uri uriaşe sau din izolarea pe iahturi oamenii să stea acasă sunt ipocrite pentru unii. Financial Times a scris despre acest lucru, la fel şi The Guardian. Sunt ziare puternice, cu public fidel şi numeros. The New York Times a făcut un studiu în SUA, o economie unde inegalitatea este la ea acasă, în care se arată că „a sta acasă în timpul coronavirusului este un lux”.

    Bogaţii şi-au permis să se retragă mai devreme – limitându-şi astfel expunerea la virusul care provoacă pandemia – decât oamenii de rând, obligaţi să rămână activi mai mult timp pentru a-şi câştiga traiul. Ziarul a tras această concluzie pe baza datelor privind locaţia persoanelor furnizate de serviciile de telefonie mobilă.

    De asemenea, oamenii cu bani şi-au permis să se testeze de COVID din timp. Asupra acestui lucru atrage atenţia The Atlantic. Tot în SUA, când testul pentru SARS-CoV-2 al jucătorului vedetă de baschet Rudy Gobert a ieşit pozitiv, s-a simţit un scurt moment de panică naţională. Mijlocaşul clubului de baschet Utah Jazz a fost în contact strâns cu coechipierii, personalul şi fanii care căutau autografe.

    Atinsese mânerele uşilor, mingiile, microfoanele, dispozitivele de înregistrat – ar fi putut transmite virusul la sute de oameni. Asociaţia Naţională de Baschet (NBA) a acţionat agresiv. După doar câteva ore, statul Oklahoma testase deja 58 de jucători şi membri ai personalului de la Utah Jazz şi Oklahoma City Thunder. Jucătorilor de la Raptors din Toronto, care au jucat cu Jazz cu două zile înainte, li s-au făcut şi lor teste, din precauţie.

    Unul dintre coechipierii lui Gobert, Donovan Mitchell, a fost găsit pozitiv. Restul testelor au fost negative. NBA a suspendat totuşi sezonul. Acţiunea rapidă a contrastat puternic cu răspunsul la nivel de stat. Spre exemplu, în perioada 6 – 12 martie, statul Alabama – care a anunţat primul caz confirmat de COVID-19 – a efectuat doar 12 teste. În Oklahoma, Utah Jazz a consumat 20% din întregul stoc de kiturilor de testare ale statului.

    „Oamenii vor să vorbească despre acest virus ca despre un agent patogen care nu face discriminare, dar nu este chiar aşa”, spune Ashwin Vasan, profesor de sănătate publică la Universitatea Columbia. „Virusul atacă direct prin fisurile societăţii noastre.”

    În Financial Times, Angus Deaton, autor alături de Anne Case al cărţii „Moarte şi disperare şi viitorul capitalismului”, scrie că oamenii din păturile superioare ale societăţii sunt mai sănătoşi şi trăiesc mai mult. Cu toate acestea, pandemia de COVID-19 pare că oferă o excepţie de la regulă – este o infecţie care nu-i iartă pe liderii mondiali, pe politicienii de rang înalt sau chiar pe membrii caselor regale şi nici pe celebrităţi.

    Pe măsură ce bursele de acţiuni se prăbuşesc, boala loveşte la fel de feroce portofelele precum atacă plămânii. Companiile din industria farma lucrează din greu pentru a dezvolta teste, pe care le vor furniza gratuit, şi investesc în dezvoltarea rapidă a unui vaccin. În SUA, o industrie scumpă arată lumii un chip mai blând. În Marea Britanie, un sistem naţional de sănătate cronic subfinanţat se confruntă cu un tsunami de cazuri de îmbolnăviri şi decese. Poate că pandemia de COVID-19 va inversa inegalitatea crescândă din ultimele decenii. Dacă da, este puţin probabil ca aceste efecte ale virusului să dureze. Istoria arată că în epidemiile anterioare, în fazele incipiente, când bolile sunt noi sau slab înţelese, cei bogaţi şi puternici nu sunt scutiţi.

    Cu timpul, situaţia se schimbă. În Anglia modernă timpurie, ciuma şi bolile epidemice erau încă un flagel frecvent. Speranţa de viaţă a fluctuat sălbatic, scăzând brusc atunci când variola sau ciuma cuprindea ţara. Speranţa de viaţă la naştere era aceeaşi în 1800 ca în 1550. În cea mai mare parte a timpului, aristocraţia nu s-a descurcat mai bine; ducii şi familiile lor bogate trăiau la fel de mult (sau de puţin) ca lucrătorii, slujitorii sau iobagii. Nimeni, bogat sau sărac, nu a înţeles cum să evite ciuma şi nici cum să se protejeze de variolă.

    O schimbare esenţială a venit odată cu variolizarea – o formă incipientă de imunizare împotriva variolei – şi mai târziu cu vaccinarea. Inocularea s-a extins printre păturile sociale, dar începând cu familia regală. A ajuns la mulţime mult mai târziu şi mai lent. Ducii au început să trăiască mai mult în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar creşterea longevităţii generale nu s-a manifestat serios până în anii 1850. Cei bogaţi şi puternici s-au descurcat mai bine, odată ce şi-au dat seama ce să facă – sau după ce cineva şi-a dat seama pentru ei. De atunci, sănătatea mai bună a celor avuţi este documentată anecdotic şi în statisticile naţionale, fie ele şi înscrise în piatră.

    Pietrele funerare dintr-un cimitir din Glasgow sunt mai mari şi mai ostentative atunci când datele arată că defunctul a ajuns la bătrâneţe. În ultimii ani, pe măsură ce speranţa de viaţă la nivel naţional s-a apropiat de stagnare, mortalitatea în Anglia a crescut în zonele mai defavorizate din nord şi a scăzut în sud-estul mai activ economic. Americanii zilelor noastre aflaţi în al patrulea deceniu de viaţă trăiesc mai mult cu 15 ani dacă declaraţiile lor fiscale arată că au un venit din top 1% comparativ cu cei 1% de la nivelul cel mai de jos al societăţii. Începând cu mijlocul anilor 1990, decalajul educaţional în ceea ce priveşte vârsta morţii s-a lărgit. Numărul celor care „mor din disperare” – prin sinucidere, supradozaj de droguri şi boli hepatice cauzate de alcool – s-a ridicat în SUA de la 65.000 în 1995 la 150.000 în 2018, sprijinit de utilizarea la scară largă şi de abuzul de OxyContin şi alţi opioizi.

    Aproape toată creşterea a fost în rândul americanilor mai puţin educaţi. O diplomă universitară de patru ani a reprezentat un certificat de exceptare aproape infailibil. În aceeaşi perioadă, de creşterea de şase ori a preţurilor acţiunilor, măsurată prin evoluţia S&P 500, au beneficiat în mod disproporţionat americanii mai înstăriţi, care sunt mai susceptibili să deţină acţiuni, direct sau prin planurile de pensie. Între timp, câştigul mediu pe oră pentru salariaţii obişnuiţi, ajustat la inflaţie, abia dacă depăşeşte nivelul anilor ’70.

    Va inversa aceste tendinţe pandemia de COVID-19? Datele sunt disponibile doar parţial. Testarea în SUA şi Marea Britanie a fost extrem de inadecvată. Poate că virusul este astăzi cum au fost variola sau ciuma bubonică din Europa înainte ca aceste boli să fie bine înţelese şi tratabile. Acest virus este nou, nimeni nu are imunitate şi, în afară de autoizolare, oamenii de azi sunt la fel de neputincioşi ca oraşul italian Pistoia în anii 1630-31, când autorităţile au blocat porţile împotriva ciumei şi au expulzat străinii.

    Desigur, comercianţii săi pofticioşi după bani au insistat pe o deschidere temporară pentru toţi cei de veneau acolo pentru a facilita exportul vinului. Unii directori de firme fac astăzi presiuni mari pentru un sfârşit prematur al distanţării sociale. Dar 400 de ani au făcut o diferenţă. ARN-ul coronavirusului a fost decodificat rapid – nu va trebui să aşteptăm secole pentru un vaccin sau un tratament. Cu toate acestea, şansele sunt ca, odată ce vom şti să controlăm virusul, nu toată lumea va beneficia în egală măsură de succes.

    Odată ce pandemia se va termina, scenariul cinic este ca producătorii farma şi spitalele din SUA să devină mai puternici şi mai bogaţi ca niciodată până acum. Sau poate că nu. Dacă americanii vor fi indignaţi de costurile tratamentului sau de un tratament preferenţial pentru doar câţiva, ei cel puţin ar putea să solicite ca asistenţa medicală să ajungă sub controlul comunităţii. În Marea Britanie, indignarea privind pagubele produse NHS, sistemul naţional de sănătate, de anii de restructurare a serviciilor pentru a spori eficienţa va îngreuna subfinanţarea serviciului – cel puţin pentru un timp.

  • Ce fac ultra-bogaţii lumii în perioada izolării: cei 1% pot să trăiască după cu totul alte reguli

    Avioane private, livrări de piane şi construirea de terenuri subterane – sunt câteva dintre modalităţile prin care se răsfaţă în vremea pandemiei cei 1% ai planetei, cum sunt numiţi miliardarii lumii,  potrivit unui articol  scris de jurnaliştii care lucrează pentru subisidara britanică a publicaţiei Vice.

    În timp ce muncitorii cheie ai economiilor lumii nu se pot autoizola, riscându-şi vieţile pentru furnizarea serviciilor esenţiale, mulţi dintre noi lucrează de acasă, încercând să gătim, jucând The Sims, coafându-ne singuri ca modalitate de a face timpul să treacă. Există însă acei 1% care pot să trăiască după cu totul alte reguli, după cum subliniază reprezentanţii publicaţiei citate.


    Majoritatea au decis să urmeze sfaturile autorităţilor şi să se autoizoleze – dar casele lor sunt vile uriaşe, ticsite cu toate lucrurile pentru care oamenii obişnuiţi tind să iasă din casă. Jennifer Lopez, de pildă, primeşte băuturi pe marginea piscinei, iar muzicianul Drake este singur acasă, însă îi ţine companie maşina de aruncat mingi de pe terenul lui de baschet.

    Între timp, cîţiva dintre cei care erau în vacanţe atunci când s-a anunţat perioada de izolare, au decis să rămână acolo. Complexuri de lux din Mexic, Indiile de Vest şi Bahamas raportează că oaspeţii bogaţi şi-au extins perioadele de şedere pentru termene nedefinite, alegând să muncească de la hoteluri la costuri care pornesc de la 812 lire sterline pe noapte, în loc să se înghesuie în aeroporturi şi să stea în carantină acasă.

    Monarhul thailandez Maha Vajiralongkorn a făcut chiar un pas în plus şi a închiriat o întreagă staţiune din Alpii germani, care include o piscină, spa, un teren de golf de care să se bucure el şi haremul lui, în timp ce restul hotelurilor din regiune au fost închise.Totuşi, nu este nevoie de coroană pentru a închiria un hotel: o agenţie de turism specializată în închirieri în staţiuni de lux a înregistrat o creştere a numărului de cereri venite din partea persoanelor care voiau un loc sigur în care să stea până când vor putea să iasă din izolare şi să se întoarcă acasă.

    „Avem un client care a solicitat un castel privat în Franţa pentru petrecerea de ziua lui, la care a invitat prieteni apropiaţi”, explică şeful de marketing al Rent-a-Resort, Daniel Rudolf. Altul a vrut doar să se bucure de timp petrecut în una dintre vilele agenţiei în apropiere de Malaga, care vor fi disponibile exclusiv pentru ei cât timp lumea din afară vorbeşte despre cum corona distruge lumea.” În situaţia acaesta, privilegiul de a crea propria realitate vine cu un preţ pe măsură: de la 9.000 de dolari pe noapte.


    Cu toate aceste proprietăţi la îndemână, servicii de charter precum PrivateFly au înregistrat creşteri de mai mult de 60% luna aceasta, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut – deşi compania se aşteaptă ca aceste rezultate să scadă după ce oamenii rămân în locurile de carantină pe care le aleg. „Am aranjat un zbor din Grand Bahama până în Gibraltar pentru doi adulţi şi un câine, cu o oprire în Miami”; spune CEO-ul PrivateFly, Adam Twidell. „În acest caz, clienţii erau cetăţeni britanici cu rezidenţă în ambele locuri.”

    Oamenii bogaţi mai speriaţi au mizat însă pe cumpărarea de adăpostori tip buncăr pe care să le pună în propria grădină: cea mai recentă vânzare de acest tip se referă la un adăpost cu patru dormitoare şi două băi, care costă 400.000 de dolari, la care se adaugă încă 243.000 de dolari pentru ca proprietarii să îşi poată creşte propria grădină în cazul în care pandemia se va transforma într-un război pentru resurse.

    Majoritatea celor care deţin un iaht au ales să stea departe de el în această perioadă – probabil după ce au observat ce s-a întâmplat cu numeroase nave de croazieră. Dar magnatul media David Geffen se numără printre cei care au decis să rămână pe apă – mai exact pe iahtul său în valoare de 590 de milioane de dolari – Rising San, care are şi o pivniţă de vinuri la bord.
    „Avem câţiva clienţi care sunt pe propriile bărci în Caraibe în acest moment”, spune Raphael Sauleau, CEO-ul Fraser Yachts. care vinde yachturi în regim charter. „Câţiva dintre ei au plecat cu ceva timp în urmă, înainte ca situaţia să se agraveze. Yachtul lor este o extensie a casei, aşa că se simt în siguranţă acolo. Merg la bord cu familiile şi chiar şi cu un profesor pentru copiii lor.”