Tag: beneficii

  • Comisia Europeană este sceptică faţă de solicitările în privinţa turismului pentru beneficii sociale

     Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Ocuparea forţei de muncă şi Afaceri sociale László Andor, Jonathan Todd, a declarat că Executivul UE nu a primit date de la ţările membre privind numărul de străini care solicită ajutoare sociale, relatează EurActiv.com.

    “Nu sunt date în scrisoare. Ei menţionează un fenomen, dar nu sunt fapte sau date care să ilustreze problema pe care o ridică. Iar noi nu am primit de la niciun alt stat membru date specifice privind amploarea acestui aşa-zis turism pentru beneficii sociale”, a declarat Todd.

    Purtătorul de cuvânt a explicat că legislaţia UE deja protejează împotriva turismului pentru beneficii sociale, cetăţenii străini fiind eligibili pentru asistenţă socială doar dacă ei sau un membru apropiat al familiei lucrează în alt stat UE sau locuiesc acolo permanent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Flanco lansează o platformă de comunicare pentru consumatorii de electroIT

    www.flancointeractiv.ro  a necesitat o investiţie iniţială de aproximativ 20.000 de euro si susţine strategia Flanco de a deveni retailerul preferat al românilor, prin capacitatea de a oferi mai mult decât produse, si anume prin oferirea de consultanţă pentru integrarea tehnologiilor în viaţa de zi cu zi a fiecărui consumator.

    “Prin această platformă ne apropiem de consumatori si de cerinţele lor, deoarece vom oferi consultanţă specializată nu doar în magazine, ci si în mediul online. Experienţa de shopping din magazinele Flanco va fi completată cu sfaturi online, cu tutoriale video, cu articole explicative si cu multă informaţie relevantă din domeniul electro-IT”, a declarat Marina Zara, marketing motor Flanco.

    Dinamica pieţei si multifuncţionalitatea produselor electronice si electrocasnice au determinat Flanco să opteze pentru crearea unui platforme interactive online al cărei concept inovator si secţiuni special create sunt de ajutor atât pentru cei care îsi planifică achiziţionarea de produse noi, cât si pentru cei care le-au achiziţionat deja, dar au nevoie de sfaturi de utilizare sau informaţii suplimentare. Datele din piaţă indică o crestere accentuată a vânzărilor de produse cu specificaţii tehnice complexe, din segmentul de tehnologie premium, care trebuie explicate cât mai accesibil, pentru ca utilizatorii să poată beneficia cu adevărat de toate funcţiile acestor produse.

    www.flancointeractiv.ro va ajuta întreaga industrie electro-IT din România să traducă funcţiile complexe ale electronicelor si electrocasnicelor de ultimă generaţie în beneficii ale produselor din casa fiecărui consumator.

    Conţinutul www.flancointeractiv.ro  va fi îmbogăţit continuu  cu informaţii noi pentru cele patru secţiuni principale: Viaţa cu Flanco, Noutăţi, Tutoriale si Reviews. Articolele vor aborda teme dintre cele mai diverse, de la cum se conectează un laptop la un smart TV, cum se utilizează cele mai noi aplicaţii de telefonie mobilă, cum se programează un cuptor cu reţete presetate sau cum se curăţă corect un espressor de cafea si până la destinaţii de vacanţă si tendinţe în designul interior.

  • Cât de motivaţi sunt angajaţii de tichetele cadou

    Tichetele cadou pentru cheltuieli de marketing, reclamă, publicitate şi protocol, precum şi soluţiile online de incentivare a partenerilor de business în atingerea obiectivelor stabilite sunt folosite cu precădere în industria bunurilor de larg consum (FMCG şi SMCG), telecom, auto, servicii financiare.

    Companiile multinaţionale au început să implementeze programele de incentivare non-cash la nivel local, în diferite ţări, simultan.Compania Sodexo Solutii pentru Motivare a studiat modul în care utilizarea soluţiilor de incentivare non-cash (sub formă de tichete sau programe online inovatoare) a partenerilor de business poate influenţa indicatorii companiilor pe parcursul unui an.

    Monitorizarea unui eşantion de 300 de companii la nivel internaţional reflectă faptul că rezultatele anuale obţinute de companiile care au apelat la recompensarea non-financiară a partenerilor din vânzări, distribuitorilor sau resellerilor pentru atingerea targeturilor stabilite au fost mult mai bune comparativ cu cele raportate, în acelaşi interval, de către firmele care au recurs la motivarea financiară.

    ”Incentivarea non-financiară îşi dovedeşte eficienţa datorată în primul rând faptului că declanşează un răspuns psihologic din partea beneficiarilor: utilizând-o, companiile mută competiţia partenerilor bazată strict pe recompensele băneşti într-o zonă a cadourilor şi a recompenselor memorabile”, explică Jean Istasse, director general al Sodexo Soluţii pentru Motivare.

    Conform cercetării Sodexo White Paper: Non-Cash Incentive&Recognition recent realizată la nivel global, în cazul companiilor care au implementat programe de incentivare non-cash, veniturile anuale au crescut cu 9,6%, faţă de avansul de 3% înregistrat de către companiile care au pus accent pe recompensele financiare.

    Veniturile medii generate de fiecare om de vânzări au crescut cu 2,1%, faţă de scăderea de 0,7% resimţită de acelaşi indicator în companiile care au recurs la motivarea în bani. Gradul de atingere a targetului a înregistrat un avans de 1,6% în companiile din prima categorie, în vreme ce în a doua categorie indicatorul a reflectat o scădere de 2,2%.

    Pe măsură ce multinaţionalele au început să îşi lărgească programele de incentivare la nivel local şi companiile de mici dimensiuni, inclusiv cele locale, le-au urmat exemplul, Sodexo Soluţii pentru Motivare a impus pe piaţa românească două soluţii de incentivare – tichetele Smart Pass şi platforma IncentiWise, un sistem online de administrare a programelor de incentivare.

    ”Aceste instrumente folosite pentru incentivarea pe termen mediu şi lung a partenerilor de afaceri şi a consumatorilor finali pun accentul pe personalizarea serviciilor şi pe monitorizarea continuă a impactului pe care îl au asupra dezvoltării businessului”, spune Jean Istasse.

    Tichetele cadou pentru cheltuieli de marketing, reclamă, publicitate şi protocol, precum şi soluţiile online de recompensare a partenerilor de business în atingerea obiectivelor stabilite sunt folosite cu precădere în industria bunurilor de larg consum (FMCG şi SMCG), telecom, auto şi servicii financiare.

    De exemplu, în industria alimentară, obiectivele programelor de incentivare sunt fidelizarea clienţilor, creşterea numărului de consumatori, iar participanţii la astfel de programe pot fi şcolile, cantinele, hotelurile, spitalele şi hipermarketurile. în funcţie de produsele cumpărate, participanţii acumulează puncte ce pot fi utilizate pentru achiziţionarea obiectelor dorite.

    Unul dintre cei mai mari producătorii de băuturi carbogazoase din lume care a apelat la un sistem online de incentivare în magazinele mici a obţinut, în decurs de un trimestru, o creştere cu 5% a veniturilor şi o rată de succes de 30%. în industria auto, companiile care şi-au incentivat dealerii dezvoltând o interfaţă web profesionistă şi interactivă au obţinut o mai mare vizibilitate şi un follow-up mai intens în procesul de vânzare din partea lor.

    Până în momentul de faţă, pe piaţa românească, serviciile financiare nebancare (IFN) şi industria auto au înregistrat cel mai ridicat ritm de implementare a soluţiilor de incentivare.

    ”În România, anticipăm un interes crescut pentru programele de incentivare din partea industriei construcţiilor, dar şi din partea industriei bunurilor de larg consum, întrucât ne aşteptăm la diversificarea paletei companiilor din FMCG, un domeniu destul de dinamic în implementarea acestui tip de soluţii”, estimează Jean Istasse.

    Folosind conceptul de marketing experienţial, una dintre etapele următoare în configurarea soluţiilor de incentivare va consta în colaborarea dintre operatorii de programe de incentivare şi clienţi pentru a implica participanţii în a-şi proiecta propriul catalog de recompense, în care, pe lângă premiile în produse, să fie incluse şi experienţe deosebite.

    Compania Sodexo a fost înfiinţată de către omul de afaceri francez Pierre Bellon, în 1966, cu credinţa că o bună calitate a vieţii contribuie la progresul indivizilor şi la performanţa organizaţiilor. în momentul de faţă, Sodexo este lider mondial în Soluţii pentru Calitatea Vieţii de Zi cu Zi, fiind totodată al 20-lea angajator la nivel mondial. Aproximativ 413.000 de angajaţi în 80 de ţări din întreaga lume oferă, zilnic, soluţii pentru 50 de milioane de consumatori.

  • Oficial CE: “Turismul beneficiilor sociale” nu există. E doar o percepţie în unele state membre

     “Niciun stat membru, inclusiv Marea Britanie, nu a prezentat Comisiei informaţii din care să rezulte că este vorba de o problemă a «turismului de beneficii». Dacă este o problemă, putem căuta soluţiile (…). Pentru moment, vorbim de o non-problemă. Nu există, este o percepţie în unele ţări membre care nu are nicio susţinere în realitate”, a afirmat Todd, purtător de cuvânt al comisarului Laszlo Andor, care gestionează portofoliul Forţă de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune.

    El a fost întrebat de jurnalişti în conferinţa de presă zilnică de la Bruxelles despre dezbaterea din Marea Britanie cu privire la acest subiect, precum şi la discuţiile purtate joi dimineaţă între oficiali din Regatul Unit, Germania, Olanda şi Austria în care s-ar fi decis să se solicite Comisiei Europene iniţierea unei modificări a legislaţiei europene în sensul combaterii problemei “turismului pentru beneficii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Codul de etică APMGR interzice acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medicament

    Oferirea, promisiunea sau acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medicament sunt interzise, potrivit Codului de Conduită Etica privind promovarea medica­mentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală adoptat de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). Potrivit APMGR, Codul de Conduită Etică urmăreşte să ofere cadrul necesar pentru implementarea standardelor eti­ce de promovare a medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală şi conţine un set obligatoriu de principii, reguli de transparenţă şi sancţiuni aplicabile tuturor mem­brilor Asociaţiei. Codul interzice oferirea, promisiunea sau acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medi­cament şi prevede sancţiuni aplicabile în cazul nerespectării dispo­ziţiilor acestuia. Asumarea, respectarea şi imple­men­tarea acestui Cod de Etică vor deveni cerinţe obligatorii pen­tru orice companie care doreşte să fie membră a APMGR.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Codul de etică APMGR interzice acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medicament

    Oferirea, promisiunea sau acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medicament sunt interzise, potrivit Codului de Conduită Etica privind promovarea medica­mentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală adoptat de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). Potrivit APMGR, Codul de Conduită Etică urmăreşte să ofere cadrul necesar pentru implementarea standardelor eti­ce de promovare a medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie medicală şi conţine un set obligatoriu de principii, reguli de transparenţă şi sancţiuni aplicabile tuturor mem­brilor Asociaţiei. Codul interzice oferirea, promisiunea sau acordarea de beneficii în schimbul prescrierii unui medi­cament şi prevede sancţiuni aplicabile în cazul nerespectării dispo­ziţiilor acestuia. Asumarea, respectarea şi imple­men­tarea acestui Cod de Etică vor deveni cerinţe obligatorii pen­tru orice companie care doreşte să fie membră a APMGR.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Statele care au sustinut opozitia libiana de la inceput vor avea beneficii economice

    “Cred ca tari care, ca Franta, s-au pozitionat de partea noastra
    foarte devreme vor avea avantaje”, a declarat Ali Tarhouni pentru
    editia de joi a saptamanalului Die Zeit, evocand viitorul economic
    al tarii sale daca rebelii vor castiga lupta cu regimul
    Kadhafi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cosmote tripleaza beneficiile cartelei Frog

    In prima faza, cartela Frog oferea 1.000 de minute si 1.000 de
    mesaje scrise in reteaua Cosmote. Noua oferta include acum 3.000 de
    minute si 3.000 de mesaje scrise, la care se adauga 75 de minute
    nationale si internationale si 75 de mesaje scrise catre alte
    retele, precum si un numar nelimitat de MMS-uri in retea, in
    conditiile in care pana acum erau incluse doar 15. Iar clientii vor
    putea folosi si extraoptiunea Connect Mobile 250 MB, pachetul de
    servicii incluse urmand sa insemne o economie de 15 euro credit in
    fiecare luna.

    “Cartela Frog a fost creata pentru tinerii moderni si activi
    care folosesc telefonia mobila ca portal de comunicare si
    divertisment. Am decis sa impingem si mai departe limitele
    comunicarii prin adaugarea de noi beneficii”, a declarat Costas
    Kapetanopoulos, directorul de marketing si comunicare al
    Cosmote.

    Cu un credit de 5 euro pe luna, utilizatorii Frog pot vorbi si
    trimite mesaje nelimitat catre alti utilizatori ai cartelei si pot
    beneficia de restul optiunilor incluse. Oferta se va actualiza si
    pentru cei care au activat cartela anterior.

  • Beneficii in hotelurile de lux: avion privat, masina si iPad

    “Cu bani poti obtine orice”. Este sintagma dupa care se ghideaza
    cel mai mult in ultima vreme hotelurile de lux, dupa spusele lui
    Jan Freitag, analist in industria hoteliera.

    Hotelurile de lux au inceput in ultimii ani sa includa tot mai
    multe beneficii in tarifele de altfel destul de piperate pe care le
    platesc clientii pentru o noapte de cazare. Si se asigura ca orice
    dorinta a acestora este indeplinita. In Turcia, un hotel de lux
    pune la dispozitia clientilor pe perioada sejurului un “inger”, cum
    este numita persoana desemnata sa raspunda la intrebarile
    clientilor, sa mearga la cumparaturi pentru ei sau sa le organizeze
    petreceri.

    Bineinteles, nu chiar totul este posibil, spune Freitag. Face
    referire la o intamplare legendara petrecuta intr-un hotel de cinci
    stele din Germania. Un client a vrut sa inchirieze un intreg parc
    de distractii pentru copilul sau, lucru pe care angajatii hotelului
    au increcat sa-l negocieze, insa n-au reusit.

    Sursa foto: CNBC.com

  • De ce au devenit angajatii dependenti de bonurile de masa

    La supermarket, multi scot la casa numerar, ceva mai putini
    platesc cu cardul si poate la mai bine de jumatate dintre cei care
    stau la rand in fata noastra vedem celebrele tichete de masa. Le
    scot tacticos, le completeaza pe loc si le desprind unul cate unul
    din carnetul special in care sunt legate. Si le vedem tot mai des,
    atata vreme cat numarul de magazine cu care emitentii de tichete au
    incheiat parteneriate si numarul angajatilor care le primesc la
    salariu a atins un nivel impresionant. Iata si cifrele: din circa
    4,2 milioane de angajati, peste doua milioane primesc bonuri de
    masa de la companiile la care lucreaza. Aceste tichete sunt insa
    oferite doar in mediul privat.


    Si numarul magazinelor care accepta aceasta modalitate de plata
    este mare. “Tichetele emise de Edenred sunt acceptate in 50.000 de
    magazine afiliate din toata tara”, spune Iulian Alexe, directorul
    de marketing si comunicare al emitentului de tichete Edenred,
    fostul Accor Services, cel mai mare jucator de pe piata
    tichetelor.


    De altfel, potrivit studiului salarial si de beneficii PayWell
    2010, realizat de PricewaterhouseCoopers, tichetele de masa
    reprezinta cel mai oferit beneficiu de companiile din Romania – 89%
    dintre companiile chestionate spun ca includ acest beneficiu in
    pachetul extrasalarial al angajatilor si cam asa au stat lucrurile
    si in anii trecuti, cand, in medie, procentul ajungea la circa 75%.
    Atractia acestui tip de beneficii tine de facilitatile fiscale pe
    care le ofera. Astfel, tichetele de masa, tichetele de vacanta si
    tichetele – cadou au adus importante beneficii fiscale companiei
    care le ofera, fiind deductibile la calculul impozitului pe profit
    si scutite de la plata contributiilor social-salariale si
    social-patronale. Incepand cu luna iulie, legea a fost modificata,
    iar aceste tichete au devenit impozabile cu cota de 16%,
    corespunzatoare impozitului pe venituri din salarii, platibil de
    angajat.


    Initiativa a fost in mod repetat criticata de angajati si
    angajatori deopotriva, insa in destul de putine cazuri a
    reprezentat un motiv pentru a exclude tichetele de masa din
    pachetul de beneficii.

    Raman, chiar si asa, beneficiile cele mai eficiente financiar pe
    care le pot oferi angajatorii, iar angajatii le pun in topul listei
    de preferinte tocmai datorita accesului imediat si foarte putin
    conditionat in ceea ce priveste utilizarea lor. La o valoare fixa
    de 8,72 de lei pentru un tichet de masa si, in general, la 22 de
    bonuri primite lunar, un angajat poate merge la cumparaturi si
    umple cosul cu produse necesare pentru o saptamana sau doua. Cei
    192 de lei reprezinta, in cele din urma, o suma destul de mica, asa
    ca, in cazul celor mai multi angajatori, tichetele de masa
    reprezinta doar o parte din pachetul de beneficii extrasalariale,
    completat de alte produse sau servicii, precum asigurarile de
    sanatate sau primele acordate la ocazii speciale.