BusinessMagazin

Tag: Bancheri

  • La 16 ani lucra deja la banca tatălui său, iar în anii ’90 ajunsese la o avere de 2,5 miliarde de dolari

    Edmond Safra s-a născut într-o familie bogată de evrei din Alep, Siria, despre a căror avere se spune că îşi are rădăcinile încă din perioada Imperiului Otoman. Tatăl său, Jacob Safra, a deschis banca J.E. Safra în 1920. La 16 ani, Edmond Safra lucra deja la banca tatălui său şi era implicat în schimburile valutare şi cu metale preţioase ale băncii. În 1949, familia s-a mutat în Italia, unde Edmond a început să lucreze pentru o companie de trading din Milano.

    Trei ani mai târziu, familia s-a mutat din nou, de data aceasta în Brazilia, unde Edmond Safra a fondat împreună cu tatăl său (şi cu cei trei fraţi ai săi, Joseph, Moise şi Elie) prima instituţie financiară braziliană, în 1955. Un an mai târziu, Edmond Safra s-a stabilit în Geneva, unde a pus bazele unei bănci private, ce a crescut de la 1 milion de dolari la 5 miliarde de dolari în anii ’80. Edmond Safra şi-a extins afacerile pentru a-şi satisface clienţii bogaţi din toată lumea, astfel că în 1966 a pus bazele the Republic National Bank of New York în 1966 (vândută ulterior către HSBC), iar mai târziu, Republic National Bank din New York (în Geneva).

    Banca opera 80 de sedii în zona New York, fiind a treia cea mai mare reţea din zona metropolitană, după Citigroup şi Chase Manhattan. În 1983, Edmond Safra a vândut Trade Development Bank către American Express, într-o tranzacţie de aproximativ 450 de milioane de dolari. Tranzacţia a fost rezultatul unei bătălii juridice, din care Edmond Safra a ieşit câştigător, după ce a primit a primit scuze publice de la American Express pentru campania de denigrare dusă împotriva lui, dar şi despăgubiri de 8 milioane de dolari, bani pe care i-a donat ulterior. În 1988, a fondat Safra Republic Holding, un holding bancar din Luxemburg.

    Până la începutul anilor ’90, averea lui Edmond Safra era estimată la 2,5 miliarde de dolari. În decembrie 1999, bancherul a murit sufocat de fum într-un incendiu deliberat la locuinţa sa din Monaco, unde aparent se simţea atât de în siguranţă încât nu avea gărzi de corp pe timpul nopţii.

    Fraţii săi, Moise, Elie şi Joseph Safra, au fost şi ei implicaţi în afacerile familie. Joseph Safra, singurul fiu al lui Jacob Safra în viaţă, este, potrivit celui mai recent clasament realizat de publicaţia internaţională Forbes, cel mai bogat bancher din lume: are o avere estimată la 17,8 miliarde de dolari şi se află pe locul 42 în clasamentul miliardarilor lumii. În 2014, şi-a extins afacerile prin achiziţia a 50% din afacerile din producătorul şi distribuitorul de banana Chiquita Brands International.

  • Cea mai disputată lege

    Dimensiunea legii dării în plată s-a văzut în luna februarie, când, la dezbaterile din Senat pe tema acestei legi, BNR fost reprezentată de cei doi viceguvernatori, Liviu Voinea şi Bogdan Olteanu, precum şi de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu.

    Sugestiv pentru amploarea fenomenului este şi faptul că, după luni de tăcere, când au încercat să negocieze şi să rezolve lucrurile în culise, şi şefii băncilor comerciale au coborât din turnul de fildeş şi au ieşit la atac împreună. Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a organizat o conferinţă de presă extraordinară pe tema celei mai controversate legi a momentului. Şi astfel, liderii celor mai mari bănci din sistem, afiliaţi la ARB şi la Consiliul Patronatelor Bancare din România, au reuşit să se adune în pre-mieră la aceeaşi masă încercând să combată pe aceeaşi voce legea dării în plată.

    Legea privind darea în plată a imobilelor a generat reacţii puternice şi contradictorii la nivelul întregii societăţi, pornind de la pledoarii privind caracterul social şi până la atenţionări privind o posibilă înăsprire a condiţiilor de creditare şi chiar efecte nefavorabile asupra creşterii economice.

    Bancherii au avertizat că „nota de plată“ după aplicarea legii privind darea în plată a imobilelor va fi plătită într-o primă fază de bancheri, însă costurile finale vor fi transferate către clienţi, vor fi suportate de români. „Cine plăteşte nota de plată? Într-o primă fază, băncile, pentru că trebuie să constituie provizioane suplimentare. În mod evident, este o pierdere pentru sistemul bancar. Poate fi suportată de sistem? În mod cert, da. Dar acesta este doar primul pas de impact. Ce se întâmplă mai departe? După promulgarea legii se dau case în plată, băncile vor fi obligate să le vândă, creşte oferta pe piaţă. Pentru a se proteja de risc, băncile vor înăspri condiţiile de creditare“, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele ARB. El a recunoscut pierderea de către bănci a „bătăliei populisto-mediatice“ privind legea dării în plată, susţinând că bancherii nu au reuşit să comunice foarte bine pe acest subiect.

    Reacţia bancherilor a venit după ce guvernatorul BNR Mugur Isărescu a criticat „vocea stinsă“ a ARB şi a arătat că există confuzie foarte mare în rândul societăţii în privinţa legii dării în plată.
    Varianta iniţială a legii a atras critici şi de la Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. Daniel Zamfir, iniţiatorul legii dării în plată, deputat PNL, susţine că băncile nu-şi asumă niciun risc şi a spune astăzi că dispare creditarea imobiliară în România din cauza legii dării în plată este o minciună.

    „Dacă un client îşi asumă dobânda şi eventual fluctuaţia cursului, este echitabil ca banca să-şi asume riscul ipotecii. Nu este normal să urmăreşti un om toată viaţa pentru un credit pe care tu, bancă, l-ai dat şi tot tu ai considerat o ipotecă evaluată de tine care să acopere acel împrumut. După căderea pieţei imobiliare din 2008 a scăzut şi preţul imobilelor puse în garanţie, ceea ce înseamnă că în prezent clienţii sunt cei care suportă devalorizarea“.

    Subiectul potenţialilor beneficiari ai legii privind darea în plată şi pretinsul caracter social au provocat reacţii contradictorii. O sursă a dezbaterilor a fost chiar faptul că legea nu vizează doar persoanele care în mod real nu mai pot rambursa creditul, ci orice debitor care nu mai vrea să plătească, favorizând astfel în special debitorii cu credite de peste 150.000 de euro, respectiv speculatorii imobiliari din perioada de boom.

    Senatorii au adoptat cu unanimitate de voturi legea dării în plată, dar cu modificări faţă de proiectul iniţial. Concret, senatorii au decis ca programul Prima casă să rămână sub incidenţa legii, dar, în acelaşi timp, au admis propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii.
    Acum urmează o nouă etapă, legea intrând în malaxorul Camerei Deputaţilor. Rămâne de văzut dacă parlamentarii din camera decizională vor agrea sau nu propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă. Şi dacă Prima casă va intra sau nu sub incidenţa acestei legi.

    Cu toate că bancherii au avertizat că vor ma-jo-ra avansul la creditele ipotecare dacă va fi aprobată legea privind darea în plată a imobilelor, deja trei bănci – Raiffeisen, Bancpost şi Banca Ro-mânească – nu au mai avut răbdare şi au decis să facă deja această mişcare pentru împrumuturile imobiliare în lei şi euro în toiul dezbaterilor din Parlament pri-vind darea în plată.

    Raiffeisen, un jucător de top cinci din sistem, a majorat la finele lunii ianuarie avansul solicitat pentru creditele imobiliare de la 15% la 35% pentru segmentul finanţărilor în lei şi de la 25% la 40% pentru cele în euro. Bancpost, care are ca acţionar majoritar grupul elen Eurobank, a decis să majoreze avansul pentru creditele în lei de la 15% la 33%, iar cele în euro de la 25% la 43%. Banca a argumentat că „proiectul legii dării în plată determină schimbarea profilului de risc asociat produsului de creditare“. Totodată, Banca Românească, un jucător de talie medie din sistemul bancar şi tot cu acţionariat elen, a majorat avansul so-li-citat unui client pentru creditele imo-biliare în lei de la 15% la 35%, iar pen-tru cele în euro de la 20% la 40%.

    BRD-SocGen, a doua bancă din sistem, a majorat deocamdată doar avansul pentru  creditele ipotecare în euro de peste 25 de ani. Concret, BRD a decis să majoreze avansul la 50% pentru creditele ipotecare în euro acordate pe o perioadă mai mare de 25 de ani, în timp ce pentru împrumuturile în aceeaşi monedă, dar pe o durată mai mică de 25 de ani, avansul este de 25%.
    Forma finală a legii rămâne deocamdată o necunoscută. Indiferent cum va ieşi din Parlament, cert este că de această dată preşedintele Klaus Iohannis nu mai poate trimite legea înapoi în forul legislativ, rămânând doar posibilitatea contestării actului normativ la Curtea Constituţională.

     

  • Veşti bune pentru românii cu credite în euro: referinţa costului creditului îşi continuă traseul în teritoriul negativ

    Indicatorul Euribor cu scadenţa la trei luni, referinţa pentru costul creditelor în euro, îşi continuă tot mai determinat avansul în teritoriul negative la minus 0,2% pe an. Astfel, tendinţa descendentă a indicatorului (Euribor a păşit în teritoriu negativ în luna aprilie din 2015) creează premisele ieftinirii creditelor acordate în euro de băncile din România.

    Dobânda medie pentru un credit în euro pentru populaţie era la finele lunii ianuarie de 4% pe an, faţă de un nivel de 5,6% în aceeaşi lună din 2015. Pe de altă parte, costul mediu la care bancherii vând credite noi în lei era în ianuarie de 7%, cu circa un punct procentual sub nivelul din aceeaşi lună din 2015.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Ufuk Tandogan, Garanti Bank: “Încearcă să nu devii un om de succes, ci mai degrabă un om de valoare”

    Garanti Bank a urcat pe locul 10 în topul sistemului bancar în funcţie de active, acestea majorându-se anul trecut cu 16%, până la 10,5 miliarde de lei. Planurile băncii pentru 2016 vizează trei direcţii clare: creştere, diversificarea portofoliului şi consolidarea poziţiei, spune Ufuk Tandogan, care de patru ani este CEO Garanti Bank Romania. Cât de folositoare se dovedeşte experienţa celor două crize din Turcia din perioada în care lucra în sistemul bancar turc, care sunt diferenţele dintre cele două pieţe şi care sunt principalele obiective ale mandatului său ne spune chiar liderul Garanti.

    “Încearcă să nu devii un om de succes, ci mai degrabă un om de valoare”, îl citează Ufuk Tandogan pe Albert Einstein atunci când este întrebat despre stilul său de management. Tot el completează: a avea succes nu este întotdeauna un lucru greu de realizat, dar a adăuga valoare la ce faci şi cine eşti este mult mai dificil. Este însă încredinţat că acest lucru e posibil, dacă sunt îndeplinite cinci criterii esenţiale: muncă, viziune, răbdare, ambiţie şi timp.

    „Cred cu tărie în puterea exemplului, iar în cazul meu, cel puţin, a fost nevoie de mulţi ani şi de multă muncă pentru a ajunge să acumulez experienţa pe care o am astăzi.” Motiv pentru care îi sfătuieşte pe membrii echipei sale să acorde timpul necesar construirii unei cariere, să înveţe câte un lucru nou în fiecare zi, să îşi păstreze urechile, ochii şi mai ales minţile deschise, să devină mai înţelepţi şi din ce în ce mai buni în meseria pe care o practică şi să nu sară peste etape. „E nevoie de timp pentru a deveni expert. Nu poţi trişa în carieră, trebuie să o construieşti temeinic, pas după pas”, spune Ufuk Tandogan, care şi-a construit cariera tocmai după acest principiu.

    În urmă cu 30 de ani trecea pentru prima oară pragul grupului din care face parte Garanti Bank şi povesteşte că a ales acest drum la sfârşitul anilor ’80, într-o perioadă care a marcat transformarea Turciei şi care a însemnat că sectorul bancar a făcut faţă multor provocări, dar şi multor oportunităţi. Ţara se îndrepta spre o economie liberală, iar industrii precum comerţul extern, turismul şi domeniul bancar aveau ocazia să crească exponenţial. „În acea perioadă am absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universităţii de Economie şi Ştiinţe Administrative din Uludag.” La scurt timp, s-a angajat la Turkiye Garanti Bankasi, care era deja la acea vreme una dintre cele mai puternice instituţii financiare din ţara natală. Acum, instituţia este cea mai mare bancă din Turcia din punctul de vedere al capitalizării bursiere; în 2015, a înregistrat un venit net consolidat de 3,61 miliarde lire turceşti (1,15 miliarde euro), iar volumul de active a ajuns la 279,65 miliarde lire turceşti (88,53 miliarde euro).

    Miza pe o carieră în cadrul acestei bănci s-a dovedit pentru Ufuk Tandogan un veritabil loz norocos. El îşi aminteşte că „încă de la primul interviu am ştiut că trebuie să iau parte la această călătorie şi recunosc că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat”. La şase ani după angajare, în 1994, a fost promovat branch manager în cadrul Garanti Bank în Turcia, poziţie pe care a ocupat-o timp de aproape opt ani; în 2005 a preluat funcţia de senior vicepresident commercial and corporate credits, fiind responsabil de portofolii importante şi clienţi mari. De asemenea, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Biroului de Credit din Turcia şi al Garanti Credite Ipotecare Turcia.

    Pentru Ufuk Tandogan, criza din anii ’90 din Turcia a fost un antrenament mai mult decât util pentru perioada dificilă de criză economică din ultimii ani, cu care s-a confruntat pe ambele pieţe – Turcia şi România. „Turcia a întâmpinat, într-adevăr, diverse provocări în anii ‘90”, spune şeful Garanti Bank. În ultimul deceniu de dinainte de 2000, problemele economice s-au acumulat, treptat, de-a lungul anilor, iar peste acestea s-a suprapus instabilitatea politică ce a caracterizat scena locală din 1990 până în 2002. Însă după criza din 2001 care a zguduit economia ţării autorităţile au făcut reforme structurale: au fost înfiinţate mai multe instituţii şi organisme, printre care Agenţia de Supraveghere şi Reglementare a Băncilor, Autoritatea pentru Concurenţă sau Autoritatea pentru Achiziţii Publice.

    După 2002 ţara s-a stabilizat şi din punct de vedere politic, iar criza financiară mondială declanşată de căderea Lehman Brothers a afectat economia turcă într-o măsură mai mică decât alte pieţe europene. Astfel, bancherul turc a experimentat şi perioadele mai dificile din economia ţării natale, înainte de a prelua mandatul de conducere al filialei româneşti  a Garanti Bank. „Fiecare perioadă vine cu provocări, dar şi cu oportunităţi, iar a gestiona acele vremuri pentru a ajunge la cele mai bune rezultate a adăugat valoare sporită experienţei mele în această industrie. După cum ştiţi, ultimii ani au adus provocări în toate industriile, inclusiv în domeniul bancar.”

    Toamna lui 2012 a fost momentul în care a Ufuk Tandogan a făcut un pas important; a primit aprobarea BNR pentru a prelua funcţia de CEO al Garanti Bank Romania şi a devenit şi preşedinte al Garanti Leasing şi Garanti Credite de Consum. Care a fost prima reacţie atunci când a aflat că va prelua conducerea Garanti Bank România? „Sentimentul nu poate fi exprimat într-un singur cuvânt. A fost un mix de emoţii, entuziasm şi simţ al responsabilităţii.”

    Entuziasmul promovării nu a fost umbrit de adaptarea la piaţa bancară din România, pe care o descrie ca fiind destul de lină: „Nu aş caracteriza adaptarea mea la piaţa locală drept una dificilă. Există într-adevăr câteva diferenţe culturale, dar am reuşit în aproximativ şase luni să mă acomodez”. Una dintre principalele diferenţe dintre cele două sisteme bancare este dimensiunea – sectorul bancar din Turcia este unul dintre cele mai mari din Europa emergentă, cu un volum total al activelor de peste 800 de miliarde de dolari, de aproape nouă ori mai mare decât al pieţei bancare româneşti. Ambele sisteme sunt însă foarte bine reglementate, monitorizate şi guvernate, apreciază Tandogan, încercând să găsească asemănări şi deosebiri între cele două pieţe.

  • Povestea corporatistului transformat în Superman. A lăsat fotoliul de bancher pentru curse de 560 de kilometri la -50 de grade Celsius

    Acum a ridicat ştacheta şi se pregăteşte pentru două noi curse „nebune, nebune, nebune“, create pentru oameni care vor să arate că imposibilul este doar un cuvânt, din ce în ce mai mic, din ce în ce mai slab.

    Cei mai mulţi nici nu ştiu ce este un ultra-triatlon cunoscut şi ca Iron Man, iar dintre cei care ştiu, puţini sunt aceia care nu consideră o misiune imposibilă să înoţi 3,8 kilometri, să pedalezi 180 de kilometri şi să alergi un maraton (42,195 kilometri). După cum îi spune şi numele, trebuie să ai o rezistenţă de fier. Pentru Andrei Roşu o astfel de cursă a fost doar începutul.

    Apoi, el a alergat un triplu şi un cvintuplu ultratriatlon şi se pregăteşte anul acesta pentru un deca ultra-triatlon, respectiv echivalentul a zece Iron Man-uri. „O să fac asta în toamnă, însă ţelul este setat din 2013.“

    Până în toamnă însă, fostul corporatist devenit coach şi speaker motivaţional are de terminat însă o altă cursă, Ultra 6633, considerată cea mai dificilă din lume, după cum spune chiar el. Numele îi vine de la coordonatele Cercului Polar, unde se va şi desfăşura.

    „În luna martie voi participa la cursa 6633 Ultra. Voi merge astfel în nordul Canadei şi va trebui să alerg 560 de kilometri într-o zonă unde temperatura coboară de regulă la -50 de grade Celsius, iar vântul suflă cu până la 100 de kilometri pe oră”

    Citiţi continuarea pe www.da.zf.ro

  • Românii aduc bani la bănci la fel ca acum un an, dar bancherii plătesc dobânzi la jumătate

    Marja de câştig a băncilor a ajuns la 5,8 puncte procentuale în ianuarie pe segmentul în lei, maximul din septembrie 2013.

    Clienţii persoane fizice au adus la bănci în luna ianuarie depozite în lei de 7,1 miliarde de lei (echi­valentul a 1,6 miliarde de euro), cu doar 500 mil. lei în scădere faţă de nivelul din prima lună din 2015.

    În intervalul de 12 luni, bonificaţia medie plătită de bancheri s-a înjumătăţit, la 1,3% pe an, potrivit datelor BNR.

    Citiţi continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • Dobanzile negative vor fi un dezastru pentru economie – avertismentul a doi fosti mari bancheri centrali

    Alan Greenspan si Mervyn King sunt doua nume din lumea financiara ce nu mai au nevoie de nici o introducere. Alan Greenspan a fost presedintele Bancii Centrale a Americii, Mervyn King a fost guvernatorul Bancii Centrale a Angliei. In ultima perioada ambii au facut declaratii in care afirma practic acelasi lucru: ultima politica implementata de Bancile Centrale – dobanzile negative – nu este cea corecta si va avea un efect negativ pentru economia globala.
     
    Cea mai mare problema este incertitudinea
     
    In unul din ultimele sale interviuri, Alan Greenspan spune ca economia are probleme mari in principal datorate lipsei investitiilor. In opinia sa, principala cauza a lipsei de investitii este data de incertitudinea fata de viitor si “vinovatul” pentru acest lucru sunt politicile bancilor centrale care urmaresc dobanzi zero sau chiar negative.
     
    Dobanzile zero sau negative au doua influente in pietele financiare: incurajeaza speculatorii pe termen scurt si descurajeaza investitorii pe termen lung. Speculatorii vor alerga intotdeauna dupa castiguri rapide si vor urmari masurile bancilor centrale. Investitorii pe termen lung vor fi insa tematori. Pentru o investitie pe 10-20 de ani e nevoie de stabilitate si predictibilitate altfel riscurile sunt mari. Un investitor realizeaza ca preturile din pietele financiare sunt denaturate de dobanzi zero si nu va risca o investitie de durata: el realizeaza ca acele preturi nu sunt naturale si au valorile respective doar pentru ca undeva o Banca Centrala intervine in piata. Riscul este ca peste cativa ani, acea politica de interventie sa inceteze, preturile sa se schimbe major si investitia sa sa fie sortita esecului.
     
    Dobanzile artificiale denatureaza comportamentul economic
     
    Mervyn King, fostul Guvernator al Bancii Angliei sustine aceeasi idee doar ca privita din alt unghi. Politicile monetare din ultima perioada au distorsionat pietele financiare si au creeat dezechilibre majore intre tari. In mod normal, investitorii cer randamente mai mari atunci cand dezechilibrele si/sau incertitudinile cresc. Insa, politicile monetare cu dobanzi zero au eliminat practic investitiile cu randament mare. Pe de o parte preturile activelor sunt nesustenabil de mari, pe de alta parte randamentele oferite sunt minime si nu pot sustine cheltuielile multor firme ce se ocupa cu astfel de investitii/plasamente. Astfel, practic multe investitii sunt blocate pentru ca randamentul viitor sperat nu este satisfacator si nu acopera riscurile acelui plasament.
     
    In momentul de fata, Bancile Centrale sunt prinse intr-o capcana financiara (pe care chiar ei au creat-o, adaug eu). Daca lasa pietele libere, dobanzile vor creste si va exista un soc economic. Daca nu lasa pietele libere, dezechilibrele vor continua sa se agraveze si in timp tensiunile vor fi atat de mari incat vor da nastere unei noi crize de proportii.
     
    Din pacate, ambele variante sunt no-win, asa ca tot ce pot face bancherii centrali e sa continue stimularea in speranta ca poate-poate medicamentul prezis are intr-un final efect si readuce inflatia si cresterea economica mult-dorita.
     

  • Restaurantul în care bancherii nu sunt primiţi:”Accept animale, dar intrarea bancherilor este interzisă”

     Alexandre Callet, în vârstă de 30 de ani, care deţine un restaurant în Hauts-de-Seine în regiunea Parisului, a postat în faţa uşii restaurantului lui un anunţ în care a scris: „Accept animale, dar intrarea interzisă bancherilor, cu excepţia cazului în care plătesc 70.000 de euro”, informează cotidianul parizian „Le Figaro”.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Povestea bancherului român din Madagascar: Acolo, sunt singurul director de bancă care nu are gardă de corp

    Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul finanţărilor dintre care mai bine de jumătate în poziţii executive, Adrian Chindriş şi-a construit o carieră solidă pe piaţa românească. Din 2001 până în 2009, când a plecat în Afghanistan, a fost CEO şi membru în bord al CAPA Finance (anterior Patria Credit), cea mai mare instituţie de microfinanţare din România.

    De-a lungul carierei sale a fost implicat direct şi indirect în activitatea companiilor World Vision International şi MEDA Canada. La nivel internaţional, Adrian Chindriş a fost implicat în diferite proiecte în ţări ca Georgia (2012), Nicaragua (2000), Kenya şi Tanzania (2011).

    „Sunt singurul director de bancă din Madagascar care nu are gardă de corp, colegii mei se distrează spunând că majoritatea gărzilor de corp ar trebui să fie protejate de mine pentru că îmi ajung până la umăr. Ne distrăm pe tema asta, dar am încercat, la fel cum am procedat pe vremuri şi în Afganistan, o variantă de <camuflaj>”, declară Adrian Chindriş, românul care povesteşte experienţa sa de bancher în Madagascar pentru Business Magazin într-o zi călduroasă de vară.

    E venit în ţară în concediu, „în fiecare an am trei-patru săptămâni de concediu, dar pentru asta trebuie să renunţ la multe week-enduri libere din timpul anului,” explică el calm, relaxat, vorbind cumpănit, poate o reminiscenţă a originii sale de clujean sau poate apanajul de bancher. Chindriş este unul din cele câteva zeci sau poate sute de români care au mandate în ţări în care conaţionalii noştri sunt mai puţin întâlniţi prin comparaţie cu destinaţiile preferate de regulă, ca SUA, Canada, vestul Europei sau zona apropiată.

    În Madagascar, de pildă, nu numai că nu există o comunitate de români, dar nici nu „există vreunul, de care să ştiu eu,” spune Chindriş, care completează însă că a fost un român care a avut un mandat de câteva luni în cadrul Orange în Madagascar. Ţara are rezonanţă la nivel mondial mai degrabă mulţumită seriei de filme „Pinguinii din Madagascar”, dar acolo nu există nici zebre, nici lei şi cu atât mai puţin pinguini. De fapt, singurul personaj care îşi găseşte în insula africană ţara de baştină este lemurianul King Julien. „Este o ţară extraordinar de săracă, de coruptă, o fostă colonie franceză. Un loc în care un român se adaptează repede pentru că dreptul francez este prezent şi acolo, ca şi la noi. Forma sistemelor economice şi sociale seamănă cu cele de la noi. Au un trecut socialist căruia nu vor să-i spună comunism, dar recunosc clădirile, construcţii ministeriale de tip sovietic”, spune Adrian Chindriş, care de doi ani deţine funcţia de CEO al CEO of Accés Banque Madagascar.

  • Marile familii italiene stau pe un munte de cash

    Bancherii bat la uşa familiei italiene Benetton, şi pe bună dreptate. Holdingul familiei şi-a sporit lichidităţile cu 1,3 mld. euro în urma vânzării unei participaţii majoritare în retailerul World Duty Free către Dufry în martie, scrie Bloomberg. Până acum, preşedintele holdingului Gilberto Benetton a refuzat ofertele variate ale investitorilor pentru că vrea ca firma de investiţii a familiei, de 12 mld. dolari, să se transforme într-un „fond suve­ran“, administrând deţineri minori­tare în diverse industrii.

    Familia Benet­ton, care deţine lanţul de articole vestimen­tare cu acelaşi nume, nu este singurul clan de business italian care atrage oferte de investiţii. După ce unele dintre cele mai cunoscute companii familiale italiene au fost vândute către investitori străini în 2015, mai mulţi antreprenori renumiţi au dificultăţi în a alege în ce să-şi investească muntele de cash.

    Tranzacţiile având drept ţintă companii italiene au avansat cu 81% anul trecut, la 67 miliarde de dolari. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro