Tag: articol

  • RADET anunţă că de vineri se opreşte căldura

    “Începând cu data de 28 aprilie 2017 vom iniţia procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul
    centralizat al Municipiului Bucureşti. Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că «oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00 – 06.00»”, se arată într-un comunicat al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputaţii au modificat Codul Penal. Cu ce au înlocuit sintagma „conflict de interese”

    Astfel, articolul 301 din Codul Penal denumit „Conflictul de interese”, în prezent, devine „Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” şi prevede la alineatul 1, că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani”, potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor.

    Dispoziţiile amintite nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Blestemul loteriei. Ce s-a întâmplat cu această familie după ce a câştigat milioane la loto

    Gareth şi Catherine Bull au devenit milionari peste noapte după ce au câştigat în 2012 peste 40 de milioane streline la loto. Însă, ulterior, Gareth s-a mutat din casa familiei, în timp ce Catherine continuă să locuiască acolo cu cei doi fii adolescenţi.

    Bărbatul în vârstă de 45 de ani locuieşte acum într-o cabană cu trei dormitoare, aflată la peste o milă distanţă. „Căsătoria era consumată de ceva timp. Sincer, nu erau foarte bine nici când au câştigat, dar au crezut că acest câştig îi poate ajuta. Dar blestemul loteriei pare să îi fi afectat şi pe ei”, declara o cunoştinţă.

    Familia Bull reprezintă, însă, doar unul dintre cazurile care au trecut prin această situaţie. Un alt exemplu sunt Les şi Samantha Scadding, care au câştigat 45,5 milioane de lire în 2009 şi au divorţat în 2013, dar şi Adrian şi Gillian Bayford, care au câştigat 148 milioane lire sterline în 2012, şi s-au despărţit doar un an mai târziu. Jason şi Victoria Jones erau căsătoriţi de mai puţin de o lună, când au câştigat 2,3 milioane de lire în 2004. Perechea a divorţat anul trecut, în august, după ce doamna Jones a întâlnit un om de afaceri de o sută de ori mai bogat decât soţul ei.

    Un alt exemplu al „blestemului loteriei” este Jane Park, cea mai tânără câştigătoare, care la 17 ani a câştigat 1 milion de lire sterline. Câţiva ani mai târziu aceasta a dat în judecată loteria, motivând că „viaţa sa era de 10 ori mai bună” înainte de a fi câştigat.

     

  • Care sunt produsele pe care trebuie să le EVITAŢI la unul dintre cele mai populare fast-food-uri. Un angajat al companiei face DEZVĂLUIRI

    Utilizatorul, care se autointitulează Nope_Nope_NOpe, spune că lucrează în schimbul de noapte ca ”Sandwich Artist” la o unitate Subway aflată pe Coasta de Est a Americii. Spune că lucrează acolo de un an şi pe baza experienţei sale, recomandă clienţilor să fie precauţi în ceea ce priveşte trei ingrediente de sandvişuri: chiftelele, friptura de vită şi brânza.”

    Dimineaţa, este ideal să întrebaţi dacă chiftelele sunt proaspete. Dacă verifică, înseamnă că răspunsul este categoric nu, fac verificarea pentru a vedea dacă produsele pot fi descrise drept proaspete. Credeţi-mă, chiftelele sunt greu de preparat, ştim foarte bine dacă sunt proaspete sau nu fără să verificăm”, a scris el.

    ”Este bine să fiţi atenţi şi în ceea ce priveşte carnea de vită, aceasta tinde să se învechească cel mai rapid. Dacă recipientul în care este ţinută brânza este aproape gol, probabilitatea ca produsul să fie umed este mare – nu este neapărat o problemă, dar totuşi este neplăcut.”

    Utilizatorul Reddit a spus că dacă clienţii se plâng, au şanse mari să primească un sandviş gratuit. ”Dacă vă arătaţi nemulţumirea în ceea ce priveşte modul în care este făcut sandvişul, comandaţi ceva, luaţi produsul la masă, deschideţi-l şi spuneţi-le apoi că nu este făcut corespunzător”, scrie presupunul angajat. Alţi clienţi pot primi discounturi sau produse gratis dacă sunt extrem de drăguţi.
    El a dezvăluit şi condiţiile neigienice care caracterizează suprafeţele pe care se taie alimentele şi care sunt curăţate doar de două ori pe lună în unitatea în care el lucrează.

    În pofida comentariilor negative, el spune că în continuare ”îi place cu adevărat” să lucreze pentru companie. Din experienţa lui, sandvişurile cu ton sunt cel mai popular produs al lanţului, iar preferatul lui este sandvişul ”Spicy Italian”.
    În Statele Unite, o investigaţie a Canadian Broadcasting Corporation (CBC) a dezvăluit în luna martie că puiul la cuptor al Subway este pui doar în proporţie de 53,6%, iar feliile tip chicken strips sunt pui în procent de 42,8% – compania a respins aceste acuzaţii.

  • În timpul zilei practică una dintre cele mai solicitante slujbe existente, iar noaptea fotografiază vedete rock

    ”Pacienţii mei sunt mereu pe primul loc aşa că sunt chirurg full time, iar fotografia este jobul meu de noapte. Am decis să devin chirurg când aveam 12 ani şi m-am concentrat pe acest lucru”, spune el în interviul acordat BBC: Fotografia a fost însă pasiunea lui începând cu vârsta de 15 ani, când a început să îşi folosească camera Leica în diferite proiecte.

    A primit prima acreditare de presă la festivalul de jazz Cheltenham şi a început să facă poze la evenimente muzicale în urmă cu 10 ani. De atunci, a fotografiat cântăreţi precum Jamie Cullum, Gregory Porter şi Wilko Johnson.

    Johnson a fost de altfel încurajat de Chan să caute o a doua opinie după ce a primit diagnosticul de cancer pancreatic în fază terminală, în 2013. Chan a făcut posibilă întâlnirea lui Johnson cu chirurgul Emmanuel Huguet, care l-a operat ulterior şi i-a salvat viaţa. Chan spune că atât în chirurgie, cât şi în fotografie, se bazează pe abilităţi similare. Când fotografiază în alb şi negru, vede ”lumina şi compoziţia care mă ajută la jobul meu de zi, când lucrez la o operaţie de reconstrucţie, spre exemplu.”

    Pentru Chan, ambele cariere sunt despre oameni. Vrea ca pozele lui să spună o poveste, iar spectatorul ”să fie prezent în acel moment”; el spune totodată că o parte importantă din viaţa de chirurg este că poată să aducă veşti bune cu pacienţii lui.
    Chan nu este singurul cu o carieră ”duală”: în timp ce unii oameni au mai mult de un job ca urmare a necesităţilor financiare, mulţi procedează aşa din lipsa de variante şi pentru găsirea unor provocări profesonale.

    Pe reţeaua socială LinkedIn există o tendinţă crescătoare a celor care, în descrierea de carieră, includ cuvintele ”multiplu”, ”dual”, ”portofoliu de cariere”.

    Un alt exemplu relevant în acest sens este cel al lui Goerge Osborne: consultant în cadrul BlackRock Investment Institute, membru al parlamentului britanic şi, în curând, redactor al London Evening Standard.               

  • Oraşul unde poţi cumpăra o casă cu mai puţini bani decât ai da pe un smart TV

     El face parte dintr-o nouă generaţie de  rezidenţi, una educată, cu un simţ al comunităţii puternic, care se bazează pe  cartea lui Drew Philip, ”A 500 $ house in Detroit” (O casă de 500 de dolari în Detroit). El a mărturisit că a cumpărat casa la licitaţie pentru doar 500 de dolari, “mai puţin decât ai da pe un televizor decent”

    ”Când am cumpărat casa, în 2009, venirea mea în Detroit părea ciudată”, povesteşte tânărul; pe vremea aceea lumea avea tendinţa să părăsească acest oraş, ca urmare a crizei imobiliare. Între 2005 şi 2007, 67.000 de case au intrat în executare silită în Detroit. Între 2011 şi 2015, Wayne Country a executat silit aproape una din fiecare patru case din Detroit pentru neplata taxelor de proprietate. Când şi-a căutat casă, în afară de cele abandonate, care arătau ca şi cum ar fi trecut printr-un război; Philip a găsit şi alte case, care aveau nevoie de mai puţine renovări şi în care s-ar fi putut muta, multe dintre acestea puteau fi cumpărate cu mai puţin 3.000 de dolari. ”Nu am putut să profit de nefericirea altora. Singurul lucru la care mă puteam gândi erau familiile care trăiau în aceste case şi ziua în care băncile i-au aruncat în stradă.”

    Casa în care s-a mutat el fusese abandonată de câţiva ani; a îndepărat gunoiul, a adăugat ferestre, electricitate şi a început să devină familiar cu locul şi cu vecinii. În cei opt ani petrecuţi acolo – oraşul trecea printr-o schimbare majoră, se dezvolta. S-a mutat în Detroit fără prieteni, fără să aibă un loc de muncă şi bani. Era pe punctul de a absolvi Universitatea din Michigan, una dintre cele mai bune universităţi din lume. Şi-a vândut maşina şi a cumpărat o camionetă pentru 1.000 de dolari şi a decis să construiască singur casa – fără granturi sau împrumuturi. ”Mi-am propus să lucrez pentru tot ce făceam în casa respectivă, nu toată lumea are acces la împrumuturi sau granturi din partea unor fundaţii.” Pe parcursul anilor petrecuţi acolo, unul dintre vecinii săi era pe punctul de a-i fi vândută casa la licitaţie; a reuşit împreună cu un alt vecin să plaseze o contraofertă – ”Ne-am răspuns la întrebarea – cât valorează vecinul tău – şi am reuşit să cumpărăm casa astfel încât să poată locui în continuare în aceasta”, descrie el în cartea sa cum a ajutat familie cu copii să îşi păstreze locuinţa.

    El spune că exemplul său este relevant pentru noua mentalitate a rezidenţilor din Detroit. Între 2010 şi 2014, în Detroit au venit aproximativ 14.000 de noi rezidenţi, aceasta fiind prima creştere importantă a populaţiei din ultimii 60 de ani; numerele sunt în continuă creştere. Noi restaurante se deschid zilnic şi galerii de artă se nasc între zidurile de beton.

     

     

  • A cumpărat un tanc de pe eBay, dar când l-a primit a avut parte de SURPRIZA vieţii. Este incredibil ce a putut să găsească

    Nick Mead, în vârstă de 55, a cumpărat acest tanc pentru a-l restaura şi a-l adăuga la colecţia sa de 150 de vehicule militare. Vehiculul a fost restaurat şi de către proprietarul anterior, care i-a înlocuit unele piese, dar fără a descoperi valoroasele lingouri. Mead a decis să filmeze operaţiunea, împreună cu mecanicul său, deoarece se temeau că ar putea găsi arme şi trebuiau să le justifice în cazul unor întrebări incomode. În schimb, la dezmembrare aceştia au scos câte un  lingou de cinci kilograme de aur fiecare.

    „Nu am ştiut ce să facem. Nu puteam vinde cinci bare de lingouri de aur fără a fi chestionaţi, aşa că ne-am hotărât să sunăm la poliţie”, a spus Mead. La un calcul rapid, cele cinci lingouri valorează 2 miloane de lire sterline.  „Când le-am găsit, ne-am amuzat cu toţii gândindu-ne pe ce am putea cheltui banii mai întâi. Însă nu aveam cum să le păstrăm”, a mai spus acesta. Între timp, doi ofiţeri de poliţie din Northamptonshire au luat lingourile pentru o anchetă, acum ele fiind păstrate într-un seif din Londra.

    Mead nu pare a fi foarte deranjat de faptul că 2 milioane de euro tocmai si-au alunecat printre degete, însă a declarat resemnat că „şansele de a le putea păstra erau foarte mici”. Mai spune că a primit mai multe telefoane ciudate, unul de la o persoană care pretinde a fi colonel în armata britanică şi care afirma că tancul ar fi fost al lui. Un purtator de cuvant al Poliţiei din Northamptonshire a declarat că nu pot comenta „din motive operaţional

  • Modul în care Facebook îţi distruge viaţa: un studiu al celor de la Harvard o confirmă

    Cercetările anterioare au arătat că utilizarea social media poate afecta relaţiile faţă-în-faţă, reduce implicarea în activităţi semnificative, creşte comportamentul sedentar, duce la dependenţa de internet şi erodează stima de sine prin comparaţii sociale nefavorabile. Alte studii au constatat că utilizarea social media are un impact pozitiv asupra bunăstării prin creşterea sprijinului social şi consolidarea relaţiilor din lumea reală.

    În studiul său, Deloitte a folosit trei grupuri de date de la 5.208 adulţi şi diverse măsuri de utilizare a Facebook, pentru a vedea modificarea stării de bine în asociere cu utilizarea acestuia, pe o perioadă de timp de un an. În măsurarea „stării de bine” a fost inclusă satisfacţia vieţii de zi cu zi,  percepţia individului despre sănătatea sa mintală, despre sănătatea sa fizică, cât şi indicele de masă corporală. Măsurile de utilizare Facebook include like-urile, crearea propriilor postări şi click-urile pe link-uri.

    Rezultatele au arătat că utilizarea Facebook a fost asociată negativ cu bunăstarea generală, cu un impact deosebit de puternic pentru sănătatea mintală. S-a constat că dând like-uri şi click pe link-urile altora duce, în timp, la o reducere semnificativă a nivelului de satisfacţie a vieţii, din punctul de vedere al utilizatorului.  

     

     

  • Un artist a inventat un nou tip de îmbrăcăminte. Hainele care te fac invizibil

    Utilizarea software-ului de recunoaştere facială în scopuri comerciale este o practică din ce în ce mai folosită, iar companii mari ca Amazon sau Facebook se bucură de efectele sale. Între timp, cei care se luptă pentru dreptul la intimitate ripostează.

    Proiectul Hyperface presupune imprimarea unor modele, pe textile sau articole de îmbrăcăminte, special create pentru a induce în eroare softurile de acest tip. Hyperface presupune anumite tipare de imprimeuri care pot fi interpretate de software ca părţi ale feţei umane, precum ochi, gura şi alte caracteristici. Interpretarea vestimentară a artistului Adam Harley reprezintă, după spusele sale, o ofensă la adresa tehnologiei intruzive. 

    Aceasta nu este prima dată când Harvey a încercat să inducă în eroare software-ul de recunoaştere facială. Pe parcursul proiectului precedent, CV-ul Dazzle, a încercat să creeze o estetică de machiaj şi hairstyling cu acelaşi scop, de a îngreuna sau stopa procesul software-ului. Mai multe detalii despre proiectul Hyperface vor fi dezvăluite de Harvey şi echipa sa luna aceasta.

     

     

  • A cumpărat un tanc de pe eBay, dar când l-a primit a avut parte de SURPRIZA vieţii. Este incredibil ce a putut să găsească

    Nick Mead, în vârstă de 55, a cumpărat acest tanc pentru a-l restaura şi a-l adăuga la colecţia sa de 150 de vehicule militare. Vehiculul a fost restaurat şi de către proprietarul anterior, care i-a înlocuit unele piese, dar fără a descoperi valoroasele lingouri. Mead a decis să filmeze operaţiunea, împreună cu mecanicul său, deoarece se temeau că ar putea găsi arme şi trebuiau să le justifice în cazul unor întrebări incomode. În schimb, la dezmembrare aceştia au scos câte un  lingou de cinci kilograme de aur fiecare.

    „Nu am ştiut ce să facem. Nu puteam vinde cinci bare de lingouri de aur fără a fi chestionaţi, aşa că ne-am hotărât să sunăm la poliţie”, a spus Mead. La un calcul rapid, cele cinci lingouri valorează 2 miloane de lire sterline.  „Când le-am găsit, ne-am amuzat cu toţii gândindu-ne pe ce am putea cheltui banii mai întâi. Însă nu aveam cum să le păstrăm”, a mai spus acesta. Între timp, doi ofiţeri de poliţie din Northamptonshire au luat lingourile pentru o anchetă, acum ele fiind păstrate într-un seif din Londra.

    Mead nu pare a fi foarte deranjat de faptul că 2 milioane de euro tocmai si-au alunecat printre degete, însă a declarat resemnat că „şansele de a le putea păstra erau foarte mici”. Mai spune că a primit mai multe telefoane ciudate, unul de la o persoană care pretinde a fi colonel în armata britanică şi care afirma că tancul ar fi fost al lui. Un purtator de cuvant al Poliţiei din Northamptonshire a declarat că nu pot comenta „din motive operaţional