Energic şi optimist, Cătălin Păduraru poate vorbi ore în şir despre vin: planuri, trecut şi viitor, lingvistică, istorie, economie sau strategii. El este antreprenorul care în urmă cu câţiva ani a vândut afacerea Vinexpert, cu activităţi în distribuţia şi retailul de vinuri. „Prima generaţie de antreprenori nu a ajuns încă la etapa de vânzare a afacerilor pe care le-a întemeiat. Pentru mine a fost proiectul de viaţă, îmi propusesem să ies din afacere până la 45 de ani; am reuşit chiar mai devreme. Pentru a mă dedica acestei părţi de consultanţă, formare, educaţie”, povesteşte el.
Intrarea în universul vinului s-a făcut cu plata unui preţ: visul său legat de actorie. „Când intrai la IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti) erai vârful mic al unei piramide a studenţimii româneşti. Noi am fost spre mia de candidaţi pe loc, cu examene de trei săptămâni.” Spune că odată cu capitalismul s-au ivit şi dezavantaje, nu numai avantaje, şi a apărut un con de umbră pentru cei care voiau să facă film în perioada aceea. „Şi eu asta voiam să fac – film, nu teatru. Nu a fost nicio filosofie să îmi stabilesc un plan în zona de afaceri. A fost frica zilei de mâine şi am încercat să fiu foarte realist. Am evaluat resursele şi singura resursă era o apetenţă foarte mare pentru a vinde, şi când am ajuns la ce să vând mi-am dat seama că rădăcinile mele sunt foarte solide în viticultură”; tatăl şi unchiul său erau ingineri viticoli.
Prin urmare, alegerea vinului era cea mai logică opţiune, „nu a fost o asumare de cauză sau o misiune, ci pur şi simplu a fost extrem de bună nişa din Bucureşti, pentru că la începutul anilor ’90 erau doar vinuri proaste”. Spune că şi-a propus să aducă doar vinuri bune şi prin asta să se diferenţieze; iar firma de distribuţie a funcţionat foarte bine până în 1998-1999, când, spune actorul antreprenor, a constatat că este nevoie de mai mult; concret, a hotărât să deschidă magazinele Vinexpert. Pentru că, inspirat de ce se întâmpla pe pieţele externe, aducea idei şi concepte noi, adaptate local, dar operând o firmă de distribuţie, mesajul se dilua; de aceea şi-a propus să facă o entitate prin care să lucreze direct cu consumatorul şi aşa a apărut Vinexpert.
Iar Păduraru povesteşte că apoi s-a întâmplat ca în filmul Beckett, cu Peter O’Toole şi Richard Burton: regele l-a numit şef al bisericii pe prietenul său de joacă şi tinereţe agitată, crezând că aşa poate controla mai bine poporul; doar că prietenul, ajuns şeful bisericii, şi-a luat rolul în serios. „Aşa am păţit şi eu când am făcut Vinexpert. Era atât de greu Expertul din coadă, încât am luat-o într-o altă direcţie, a educaţiei, mai întâi în ceea ce mă priveşte şi apoi în ce îi priveşte şi pe alţii.” Apoi şi-a dat seama că nu pot exista foarte uşor, la un loc, şi afacere, şi educaţie, comunicare etc., pentru că genera neînţelegeri, inclusiv cu asociaţii săi sau cu angajaţii – care nu înţelegeau de ce nu profitau de toate oportunităţile de piaţă; de pildă, se vindea Angelli cu tirul de la poarta fabricii pe un schimb de facturi şi se câştigau mii de dolari americani „şi noi nu făceam asta. Pentru că nu se potrivea cu mesajul pe care îl aveam noi. Atunci mi-am propus să mă opresc în jurul vârstei de 45 de ani”.
Despre vânzare spune că nu a fost o afacere în plan financiar, în schimb a constituit un câştig în plan personal: „Perioada a coincis cu vârsta la care copilul are foarte mult nevoie de prezenţa părinţilor, or noi în contextul de comercianţi nu prea existam pe acasă nici măcar de sărbători, când erau punctele forte în activitate”. Decizia a avut un impact foarte bun pe plan personal, într-o altă proiecţie bugetară pe familie; a câştigat şi timp penru a acumula cunoştinţe despre vin. Cătălin Păduraru crede că mulţi dintre cei care au afaceri în domeniul vinului încep să simtă aerul rece al intrării în marea piaţă, „care nu va fi nicicum miloasă cu noi şi România va fi extrem de expusă dacă nu se întăresc valorile care ţin neapărat de preţ şi etichetă”. Şi pentru că românii se uită cu mai mult interes la experţi din străinătate, a identificat câteva personaje recunoscute la nivel mondial şi „am început să introduc în România economia vinului.
Încerc să transpun educaţia şi comunicarea mea într-o arie holistică – poate e o exprimare pretenţioasă, dar aşa este. Istorică, antropologică, socială, chimică, economică. Concursul a venit de la sine, ca o componentă”. Spune că a pornit proiectul organizării International Wine Contest Bucharest (IWCB) în regim de voluntariat, care s-a perpetuat; concursul, cel mai mare eveniment de acest tip din Europa de Est, a ajuns la a XIV-a ediţie şi va fi organizat anul acesta între 23 şi 25 mai. „Este deja mai bine apreciat de străini, dovadă că anul trecut 52% din probe au venit din străinătate, am fost primiţi în asociaţia mondială de profil şi extindem panelurile de juraţi.” Ţinta este ca IWCB să depăşească Berlinerul, cel mai important târg european de vinuri.
Concursul atrage atenţia asupra României, spune Păduraru, iar acest context este favorabil pentru o serie de alţi paşi, importanţi, care să plaseze ţara în universul vinului. „Avem afirmaţii pe care le putem susţine doar dacă facem studii istorice: că suntem cu mii de ani înaintea Franţei, Spaniei şi Italiei în viticultura modernă, nu pentru a ne reclama întâietatea sau a deveni axul lumii vinicole, ci pentru a veni în piaţa aceasta măcar cu drepturi egale. Este o afirmaţie de forţă şi ea poate fi justificată pentru că există toate informaţiile, ele trebuie doar puse cap la cap: de unde a plecat vitis vinivera, de ce şamd. Există şi acele întâmplări cu Burebista – nu a fost vorba de tăierea viilor, ci a fost pur şi simplu o informaţie, o informaţie adusă de Deceneu că la 1.000 km a apărut vitis vinifera, care era mult mai productivă, mai sănătoasă. Nu putea Burebista să ia o asemenea decizie.”