Tag: vanzare

  • Grupul Praktiker a vândut operaţiunile din România unui om de afaceri turc

     Anunţul oficial urmează să fie făcut în curând, posibil chiar marţi.

    Omul de afaceri, fost preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), este acţionar la o firmă de distribuţie de materiale de construcţii, iar tranzacţia s-ar fi încheiat luni şi dă dreptul noului proprietar să utilizeze brandul Parktiker.

    În urmă cu o săptămână grupul german a vândut şi operaţiunile din Ucraina, unde avea patru magazine.

    Grupul german s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăţi, astfel că la finele anului 2011 a anunţat că va închide magazine în Germania, că renunţă la piaţa din Albania şi că are în vedere evaluarea operaţiunilor internaţionale. În 2012, compania austriacă de inverstiţii Maseltov, cel mai mare acţionar al grupului german Praktiker, a comunicat că vrea ca retailerul de bricolaj să se retragă din Europa de Est. Ulterior, reprezentanţii Praktiker au susţinut că retailerul nu are în plan să renunţe la filiale importante, precum cea din România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Administrator judiciar: Activitatea Carpatair se desfăşoară normal. Cumpărătorii de bilete sunt protejaţi

     “Comunicatul ANAT conţine informaţii eronate şi este menit să dezinformeze opinia publică, aducând grave prejudicii materiale şi de imagine societăţii Carpatair. Manifestarea iresponsabilă a ANAT şi comunicarea prin care somează agenţiile să oprească vânzarea biletelor de avion pe zborurile Carpatair reprezintă o acţiune în vădită contradicţie cu prevederile legale menite să aducă prejudicii insurmontabile companiei Carpatair”, se arată într-un comunicat al RTZ & Partners.

    Administratorul judiciar a anunţat că, în aceste condiţii, va face toate demersurile legale pentru repararea prejudiciilor.

    “Carpatair îşi desfăşoară activitatea de zbor în mod normal, iar vânzarea biletelor de avion se face atât prin utilizarea canalelor proprii de vânzare (online pe site-ul companiei sau prin call center Carpatair) cât şi prin intermediul agenţiilor acreditate IATA, utilizând pentru emitere documentele partenerilor de interline ai Carpatair. Persoanele care achiziţionează bilete de călătorie pe liniile Carpatair se află, de asemenea, sub protecţia legii insolvenţei, beneficiind de un statut legal preferenţial faţă de creditorii de dinaintea deschiderii procedurii”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAT: IATA cere agenţiilor de turism să suspende “imediat” vânzarea de bilete în numele Carpatair

     “IATA a suspendat Carpatair, cu efect imediat, întrucât compania aeriană se află sub protecţia legii falimentului, în vederea reorganizării. Agenţii de turism BSP (Billing and Settlement Plan – n.r.) trebuie să suspende imediat toate emiterile de bilete în numele Carpatair, inclusiv utilizarea tuturor sistemelor pentru procesarea returnărilor sau a altor tranzacţii cu carduri de debit/credit în numele Carpatair”, se arată în mesajul ANAT.

    De asemenea, agenţiilor li se solicită să regleze toate debitele restante şi vânzările în curs de procesare direct cu SC Carpatair SA şi să se abţină de la deducerea sau efectuarea oricărei rambursări din sumele ce corespund debitelor restante, vânzărilor în curs de procesare sau altor tranzacţii viitoare ale Carpatair.

    Orice viitoare tranzacţii între agenţiile de turism şi compania aeriană se vor realiza şi deconta bilateral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O firmă din San Francisco vrea să scoată ouăle de pe piaţă

    “Avantajul este costul de producţie, iar noi suntem cu 48% mai eficienţi decât producătorii obişnuiţi. Preţul de vânzare pentru ouă provine din hrana găinilor. Singurul mod prin care fermierii ar putea să concureze cu preţurile noastre ar fi să găsească o metodă de a nu a mai hrăni găinile”, a spus Josh Tetrick, CEO al Hampton Creek, relatează Businessinsider.com.

    Antreprenorul american a obţinut de curând a doua rundă de finanţare, în valoare de 23 milioane de dolari, de la fondul chinez de investiţii Horizon Ventures. El a spus că a primit numeroase oferte, însă a ales un fond din China pentru că vrea să profite de relaţiile pe care investitorii le au în Asia; China, spre exemplu, asigură 38% din producţia de ouă la nivel mondial.

    Cel mai bine vândut produs al companiei este maioneza bazată pe înlocuitorul de ouă. Aceasta este deja comercializată în mai multe magazine, iar o unele dintre cele mai mari lanţuri de fast-food şi-au anunţat deja intenţia de a o folosi în prepararea sandwich-urilor.

    Departamentul de Research & Development al Hampton Creek lucrează momentan la testarea unui nou produs care să ia locul omletei.

  • Spania va începe privatizarea Bankia, la doi ani după un bailout de 20 miliarde euro

     Spania deţine 68,4% din acţiunile Bankia, a patra mare bancă din Spania, prin fondul de restructurare a sectorului bancar, FROB.

    Privatizarea va fi realizată în etape, pe parcursul următorilor câţiva ani, a declarat preşedintele Bankia, Jose Ignacio Goirigolzarri, pentru ziarul ABC, preluat de Reuters.

    “Cel mai probabil model de privatizare este similar cu cel al Lloyds. Primele pachete vândute vor fi mai mici. Ne gândim la 5-10%. Acţiunile vor fi plasate către investitori instituţionali”, a afirmat bancherul.

    Guvernul birtanic a atras în luna septembrie 3,2 miliarde lire sterline prin vânzarea unei participaţii de 6% la grupul financiar Lloyds, naţionalizat în urma crizei financiare mondiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Judeţul din România unde s-au vândut patru maşini noi în 2014: două Dacii, un Seat şi un Volkswagen

    Dintre maşinile noi, cea mai populară marcă a fost Dacia, cu două unităţi, urmată de Volkswagen şi Seat, cu cîte o unitate. Numărul de maşini second-hand înmatriculate a fost de 271, iar peste 150 de maşini au fost reînmatriculate.

    Următoarele judeţe cu cele mai puţine înmatriculări au fost Giurgiu (opt unităţi) şi Vaslui şi Botoşani (câte nouă unităţi). La polul opus s-a situat Bucureşti, cu peste 3200 de maşini noi înmatriculate, urmat de Ilfov, Constanţa şi Timiş.

    Piaţa auto de maşini noi din România a ajuns în decursul anului 2013 la doar 20% din nivelul înregistrat în anul 2008, conform unei analize Auto.ro. Înmatriculările de maşini noi din România au înregistrat la finalul anului 2013 doar 57.700 de unităţi, reprezentând 20% din nivelul anului 2008, când s-au înregistrat 285.500 de unităţi. Piaţa maşinilor reînmatriculate a înregistrat în 2013 cel mai scăzut nivel din ultimii 6 ani, de doar 205.553 de unităţi, comparativ cu cele 411.439 de unităţi din 2011, sau cele 343.444 de unităţi înregistrate în 2008. Scăderea s-a accentuat în 2013, în urma introducerii timbrului de mediu, inclusiv pentru maşinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007.

  • Tânărul care la 30 de ani a ajuns brand manager al Jack Daniel’s: De frica zilei de mâine, românii beau mai puţin whisky

    Pe piaţa de whisky, estimată la 85 de milioane de euro pe an, Jack Daniel’s s-a impus pe poziţia fruntaşă în 2010, în plină criză economică, când obiceiurile de consum şi tendinţele erau date peste cap, iar alte categorii de produse începeau să „muşte” din piaţa whisky-ului.

    La un an de când are în grijă Jack Daniel’s în România, Cezar Gârbea spune despre piaţă că este încă în formare şi într-o permanentă schimbare. „Ultimii ani au dat puţin peste cap creşterea naturală a acestei categorii, fiind strâns legată de starea de spirit a românilor. Astfel, o piaţă care arăta o creştere promiţătoare s-a oprit din avântul pe care îl avea şi chiar a început să scadă odată cu reducerea încrederii românilor în ceea ce le va aduce ziua de mâine”, spune Cezar Gârbea.

    Tendinţa s-a reflectat atât în retail, unde a scăzut frecvenţa cumpărăturilor, cât şi mediul HoReCa, iar românii au început să ia în considerare şi alte băuturi, precum vodca, datorită versatilităţii acesteia, dar şi băuturi mai uşoare cum ar fi prosecco.

    La nivelul pieţei de spirtoase, whisky-ul este al patrulea sortiment în topul vânzărilor, după băuturile cu arome (rachiu), vodcă şi brandy, arată datele companiei de cercetare de piaţă IWSR. În această categorie, Jack Daniel’s se bate în principal cu J&B, Ballantine’s, Johnnie Walker sau Teacher’s.

    În România, marketingul Jack Daniel’s şi al vodcii Finlandia este realizat de către Brown Forman, în timp ce distribuţia este asigurată de către BDG Import.

    Comparativ cu alte state, piaţa locală de whisky este similară în ceea ce priveşte gradul de maturitate, spune Cezar Gârbea, diferenţele aparând în ceea ce priveşte restaurantele, barurile şi cluburile, unde există alt tip de consumator.

    „Dacă acum câţiva ani ieşitul în oraş însemna fie o bere cu prietenii, fie în club cu o sticlă de whisky şi de vodcă, acum consumatorii au evoluat foarte mult şi sunt foarte diferiţi, astfel încât nu mai există un tipar. Totodată devin mai sofisticaţi, la curent cu noile trenduri, caută evenimente şi locaţii care să le ofere ceva nou şi cred că, cel mai important, să le ofere o experienţă unică.”

    În aceste condiţii, jobul brand managerilor este să construiască o marcă pe termen lung, susţinută de o comunicare coerentă, adaptată realităţilor pieţei. În industria de whisky, importante sunt şi notorietatea internaţională, dar şi continuitatea în procesul de comunicare.

    Brand managerul pentru Jack Daniel’s este de părere că cea mai mare provocare în slujba sa este să facă alegerea corectă din punctul de vedere al comunicării pentru brand într-un mediu plin de alternative. Odată găsit mixul perfect, urmează un pas la fel de important, execuţia, care în cazul brandurilor premium, cum este Jack Daniel’s, poate face diferenţa între reuşită şi eşec.

    „Comunicarea bazată în bună parte pe BTL şi dependenţa de mediul on trade, HoReCa, fac ca opţiunile să fie nenumărate, dar fiecare are avantaje şi dezavantaje. Pe de altă parte, ar trebui ca aceste opţiuni să fie în linie cu ceea ce vrei tu ca brand să comunici şi să fie identificabil cu tine, dar nu într-un mod intruziv pentru consumator, ci într-unul natural.”

    Cum piaţa este departe de a fi matură, mai este loc pentru noi jucători, însă cei nou intraţi trebuie să-şi croiască drumul către consumatori având de înfruntat branduri vechi de sute de ani, care au avut timp să „înveţe„ cum să se promoveze şi au de asemenea experienţa anilor de creştere, dar şi de criză economică.

    „E nevoie de atenţie la detalii atât în conceperea strategiei pe următorii ani, cât şi la fiecare activare pe care o faci în piaţă (…) pornind de la a comunica cât mai fidel valorile brandului în ochii consumatorului şi până la ultimul şurub pus la un eveniment din cadrul Studio No. 7.”

  • Mega Image deschide un nou magazin în Bucureşti

    Cu deschiderea noului magazin Shop&Go, Mega Image ajunge la o reţea de 297 de magazine, reîntărindu-şi astfel poziţia de cel mai mare lanţ de supermarketuri din România.

    Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (168),  Shop&Go (128), AB COOL FOOD (1).

  • Apartamente de două milioane de euro în Bucureşti

    Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro pe baza ofertelor listate pe portal, cele mai scumpe apartamente disponibile spre vânzare în marile oraşe ale ţării sunt, de regulă, unităţi locative nou-construite – penthouse-uri, cel mai adesea.

    În Capitală, cel mai scump apartament are un preţ cerut de două milioane de euro. Este vorba despre un penthouse tip duplex situat într-un bloc construit în anul 2009, în zona Şoseaua Nordului-Herăstrău. Locuinţa are şase camere şi o suprafaţă utilă de 330 de metri pătraţi. Proprietatea dispune de mai multe terase, cu o suprafaţă cumulată de 140 de metri pătraţi, iar în preţul de achiziţie sunt incluse două locuri de parcare în subteran.

    Pe locul al doilea în clasament se situează tot un penthouse din zona Herăstrău, disponibil însă spre vânzare pentru 1,65 milioane de euro. Tot în zona de nord a Capitalei, un penthouse finalizat anul trecut are un preţ cerut de 1,6 milioane de euro. Proprietatea face parte dintr-un bloc cu cinci nivele, are patru camere şi o suprafaţă utilă de aproximativ 217 metri pătraţi.

    Lansat în ianuarie 2000, www.imobiliare.ro este cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 725.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

  • Are 27 de ani şi a renunţat la antreprenoriat ca să muncească pentru alţii: le-a mărit afacerea de zece ori în criză

    AM TRECUT PRINTR-UN PROCES DE RECRUTARE CARE A CONSTAT ÎN CINCI INTERVIURI, DINTRE CARE DOUĂ ÎN BUDAPESTA, IAR INTERVIUL FINAL  S-A DESFĂŞURAT ÎNTR-UN APARTAMENT DIN VITAN„, descrie Octavian Moroianu, business partner al furnizorului de soluţii pentru pardoseli Decor Floor, unul dintre momentele definitorii în carieră. Avea 23 de ani atunci, iar poziţia pentru care aplica era de sales team leader al companiei ungureşti ce avea ca business principal vânzarea de mochetă medium şi premium către corporaţii.

    A acceptat jobul în pofida sediului improvizat într-un apartament al firmei şi la 27 de ani conduce operaţiunile subsidiarei locale a companiei. Din momentul când a fost recrutat, filiala din România a crescut de zece ori: de la o cifră de afaceri de 230.000 euro în 2009 la 2,6 milioane de euro anul trecut.

    Afacerea Decor Floor este împărţită în două segmente, în funcţie de tipul de client: divizia de retail şi divizia de contract business, care reprezintă motorul businessului. Ambele vând soluţii pentru pardoseli din categoria medium şi premium, dintre care comercializarea mochetei reprezintă 65% din activitate. Cei mai mulţi clienţi sunt companii multinaţionale şi companiile care se ocupă de construcţii de spaţii, partea de retail ocupând 10% din afacere, fiind lansată de mai puţin de doi ani.

    CONCOMITENT CU CREŞTEREA CIFREI DE AFACERI, FIRMA S-A MUTAT DIN APARTAMENTUL DIN CARTIERUL VITAN AL CAPITALEI ÎNTR-UN SPAŢIU DE BIROURI ÎN ZONA UNIRII ÎN CARE AU INVESTIT CIRCA 100.000 DE EURO, iar apoi în showroomul Point Zero Casa – destinat în special diviziei de retail a companiei, din zona Pipera. Un al doilea showroom a fost deschis în Târgu-Mureş, iar pe viitor există planuri de extindere în mai multe oraşe mari ale ţării.

    RECRUTAREA LUI MOROIANU S-A DESFĂŞURAT ÎNTR-UN MOMENT-CHEIE AL COMPANIEI UNGUREŞTI, ÎN CARE REPREZENTANŢII ACESTEIA HOTĂRAU DACĂ SE JUSTIFICĂ SĂ PĂSTREZE FILIALA DIN ROMÂNIA. Decor Floor a intrat pe piaţa locală în 2005, urmând unul dintre clienţii-cheie ai companiei, OTP Bank, singurul proiect în afara băncii fiind centrul comercial Polus Center din Cluj. Odată ce OTP şi-a blocat activitatea de expansiune, conducerea companiei avea ca alternative fie închiderea firmei, fie resuscitarea acesteia.

    S-a decis reorganizarea activităţii companiei, iar Octavian Moroianu a fost ales responsabil pentru aceasta. Absolvent al Facultăţii de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, tânărul a dorit să se lanseze în afaceri chiar înainte de a împlini 18 ani. „A trebuit să aştept majoratul pentru a înfiinţa o firmă care se ocupa cu un sistem de publicitate în lift. Am reuşit cu greu să obţin câteva contracte cu clienţi precum Omniasig, Volksbank, Jerry’s Pizza, iar la exit, când aveam 19 ani, am reuşit să câştig 700 de dolari de la asociaţii mei„, descrie Moroianu prima experienţă de business.