Tag: produse

  • Mittelstand sau IMM-urile germane: un produs de succes chiar şi în criză aproape imposibil de exportat

    Ei caută sectretul succesului nostru. Dar nici noi nu ştim care este. Pur şi simplu facem ceea ce facem în ultimii 130 de ani”, a explicat Klais. Orgile sale tronează în săli de concerte din întreaga lume, din Taiwan până în Argentina, scrie agenţia Thomson Reuters. “Mittelstandurile” germane, firme produ­cătoare mici şi mijlocii adesea deţinute de familii, au devenit motiv de invidie din partea liderilor politici şi din afaceri din întreaga lume, dornici să le copieze. IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei germane, cea mai mare din Europa şi motorul de creştere al continentului. “Unele state nu s-ar fi cufundat în crize atât de adânci dacă ar fi avut IMM-uri mai puternice”, a declarat ministrul adjunct al economei, Ernst Burgbacher, alimentând mândria unui sector care contribuie cu jumătate la PIB-ul german şi a ajutat ţara să treacă cu bine prin criza financiară globală.

    Mai multe pe zf.ro

  • De unde provin carnea şi cartofii pe care le mănânci la McDonald’s în România?

    Furnizorul de carne de vită este Inalca Italia – folosită mai ales în hamburger, Big Mac şi Big Tasty. Potrivit oficialilor companiei, carnea de vită trece prin 31 de puncte de control de la fermă până la centrul de distribuţie şi prin trei puncte de control în restaurante.

    Carnea de pui folosită de McDonald’s în România este furnizată de OSI Group LLC, companie cu activitate în America, Asia şi Europa, dar fără activitate de producţie pe piaţa românească, ci în Ungaria, Polonia, Austria şi Ucraina, dincolo de statele din Europa de Vest. Carnea de pui stă la baza unor preparate precum McPuişor, McChicken, Chicken Grill, Chicken McNuggets şi aripioare.

    Peştele folosit în restaurantele McDonald’s România este cod importat din Danemarca de la compania A. Espersen A/S.

    Furnizorii de carne de porc sunt OSI Germania şi Angst România – utilizată în omleta cu şuncă, sandvişurile McToast, dar şi în gama de produse McMuffin.

    Cartofii, unul dintre produsele preferate de clienţi, provin de la compania Frisch&Frost Nahrungsmittel&Gesmbh Austria. Potrivit oficialilor companiei, există peste 120 de evaluări calitative necesare pentru a pregăti cartofii prăjiţi.

    Legumele din salate sunt importate pe timp de iarnă din Spania, Grecia şi Turcia, iar vara din Germania, Polonia şi România.

    Furnizorii de ouă ai McDonald’s România sunt maghiarii de la Capriovus KFT Ungaria, care asigură găinilor o dietă ce include, printre altele, porumb, soia şi calciu.

    Chiflele McDonald’s sunt produse de fabrica Titan S.A., în exclusivitate pentru companie după o reţetă McDonald’s.

    Laptele din McSundae şi McFlurry provine tocmai din Austria de la companiile Meggle AG şi Berglandmilch Egen. Laptele folosit este de tip UHT de calitate A.

    Sucurile oferite spre vânzare în restaurantele McDonald’s România provin de la Coca-Cola România, sucul de mere de la fabrica Răureni, iar cel de portocale e furnizat de Wild Flavors, Inc. Ceaiurile sunt produse de Pepsico, iar cafeaua de compania italiană Segafredo Zanetii S.P.A.

    Compania Hochland este furnizorul de brânzeturi pentru sandvişurile McWrap şi pentru salate, în timp ce compania Eisberg e furnizorul principal de salată şi legume.

  • Acţiunile grupului APPLE au scăzut, după lansarea noilor produse. Care este motivul

    Acţiunile au coborât cu până la 2,86%, la un minim de 615,91 dolari, în urma prezentării noilor produse, dar a revenit ulterior la un declin de numai 1,8%, scrie Wall Street Journal.

    Grupul american Apple a prezentat, marţi, o versiune mai mică a tabletei iPad, conform aşteptărilor analiştilor, la preţuri începând de la 329 de dolari pentru modelul de 16GB, şi a patra generaţie a iPad standard, care începe de la 499 de dolari.

    Ambele tablete reprezintă ultimele completări ale unei game despre care Apple se laudă că “va oferi câte ceva pentru fiecare”.

    După aproape un an de speculaţii şi o lună de la lansarea iPhone 5, directortul general Tim Cook a prezentat mai multe dispozitive, incluzând versiuni îmbunătăţite ale MacBook Pro, iMac şi Mac Mini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai stupide produse inventate vreodată – GALERIE FOTO

    Puteţi acum să aflaţi datorită unei serii de gadgeturi bizare create cu gândul la cei mai leneşi oameni şi lansate pe piaţă în SUA, potrivit dailymail.co.ok. De la frigidere care îţi toarnă berea până la papuci care şterg podeaua în timp ce mergi; inventatorii s-au gândit la cele mai inedite obiecte care să îi ajute să economisească cât mai mult timp.

    Iar dacă mersul la sală te deprimă, poţi ca de acum înainte să porţi o centură care imită muşchii abdominali, pentru a nu mai fi nevoit să munceşti pentru ei

  • Real afişează preţuri minime pentru 2.000 de produse

    Campania vizează 1.184 de articole alimentare şi 868 de produse nealimentare, cu un accent particular pe produsele alimentare de bază, produse fresh şi ultra-fresh (fructe, legume, produse şi preparate din carne, brânzeturi, lactate, produse de brutărie, produse congelate etc). Pentru această campanie reţeaua a realizat un catalogul special.

    “Cheia strategiei noastre o reprezintă îmbinarea a două elemente: dezvoltarea portofoliului de mărci proprii şi întărirea relaţiilor de colaborare cu furnizorii români. (…) Suntem permanent preocupaţi nu doar de reducerea preţurilor, ci şi de îmbunătăţirea serviciilor auxiliare pe care le oferim clienţilor, de natură să contribuie într-o măsură tot mai mare la eficientizarea bugetelor de cumpărături, precum transportul gratuit la domiciliu al produselor nealimentare, pentru cumpărături care depăşesc 500 de lei; în plus, am crescut numărul de curse gratuite pentru clienţii Real şi am redesenat rutele de transport, ca să acopere cât mai mult din oraşele în care suntem prezenţi”, declară Eugen Mihai, director de marketing la Real Hypermarket România.

    Catalogul cu cele peste 2000 de produse cu preţuri reduse este valabil până pe 11 septembrie a.c. şi vizează întreaga reţea naţională a magazinelor Real.Real Hypermarket România s-a lansat oficial în martie 2006 şi operează 24 de magazine pe piaţa locală în 18 oraşe din ţară – 4 în Bucureşti, câte 2 în Timişoara, Oradea şi Constanţa şi câte unul în Arad, Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Deva, Sibiu, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Piteşti şi Craiova. Reţeaua magazinelor real,- comercializează aproximativ 70.000 de produse alimentare şi nealimentare, provenind de la peste 1.700 de furnizori, dintre care 90% sunt din România.

  • Război Apple-Samsung: Sud-coreenii promit să riposteze cu toate mijloacele la interzicerea produselor lor în SUA

    După ce a câştigat un proces intentat în SUA împotriva Samsung, pe care a acuzat-o de încălcarea mai multor patente, Apple a cerut luni judecătorului care a prezidat cazul să interzică permanent comercializarea a opt telefoane ale companiei sud-coreene, relatează Wall Street Journal.

    Reprezentanţii Apple au spus judecătorului că îşi rezervă dreptul să ceară interzicerea permanentă a vânzării pentru toate cele 28 de aparate produse de Samsung care îi încalcă drepturile de proprietate intelectuală. Judecătorul va lua o decizie pe 20 septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Război Apple-Samsung: Sud-coreenii promit să riposteze cu toate mijloacele la interzicerea produselor lor în SUA

    După ce a câştigat un proces intentat în SUA împotriva Samsung, pe care a acuzat-o de încălcarea mai multor patente, Apple a cerut luni judecătorului care a prezidat cazul să interzică permanent comercializarea a opt telefoane ale companiei sud-coreene, relatează Wall Street Journal. Reprezentanţii Apple au spus judecătorului că îşi rezervă dreptul să ceară interzicerea permanentă a vânzării pentru toate cele 28 de aparate produse de Samsung care îi încalcă drepturile de proprietate intelectuală. Judecătorul va lua o decizie pe 20 septembrie. Samsung a reacţionat marţi cu o singură frază.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Justiţia americană ar putea interzice comercializarea produselor mobile ale Samsung în SUA

    Apple a câştigat mai puţin de jumătate din suma solicitatată drept despăgubire, dar judecătorul districtual Lucy Koh ar putea tripla ulterior suma impusă Samsung, potrivit legislaţiei federale, relatează Bloomberg. Samsung a evitat totuşi plata de daune pentru încălcarea legislaţiei antitrust. Koh, care a prezidat procesul timp de patru săptămâni, a programat luna viitoare o audiere pentru a analiza cererea Apple de interzicere permanentă a vânzărilor în SUA a unor produse precum tableta Galaxy 10.1, şi extinderea interdicţiei pentru alte produse.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Milioane de euro din fructe, legume şi alimente congelate

    5 milioane de euro este cifra de plecare a investiţiei pe care o au în plan doi antreprenori, Daniel Nistor (42 de ani) şi Cristian Dărmănescu (38 de ani), parteneri în afacerea Alfredo. Cu aceşti bani, din fonduri europene (40%), credite bancare şi fonduri proprii, cei doi doresc să ridice de la zero o platformă la Afumaţi, Ilfov. După paşi şovăielnici la începuturi, adică în urmă cu 20 de ani, Alfredo a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de circa 50 de milioane de euro, iar pentru 2012 cei doi acţionari se aşteaptă la o creştere de cel puţin 20%.

    Fiecare dintre cei doi a pus bazele unei firme proprii de distribuţie – cu alimente congelate şi, respectiv, fructe şi legume proaspete – şi s-au asociat în 1999. Întâmplarea, şansa şi determinarea sunt deopotrivă elemente care le marchează poveştile. Daniel Nistor spune că începuturile nu au fost câtuşi de puţin line şi după ce şi-a dorit să emigreze, dar nu a primit viză, a încercat mai multe variante de a câştiga bani. “Am început afacerea cu fructe pentru că la un moment dat, în Bucureşti, am vrut să cumpăr banane, iar vânzătorul nu a vrut să-mi vândă decât la bax”, spune acum uşor amuzat.

    A fost o decizie oarecum hazardată, de vreme ce a cumpărat cele cinci baxuri doar pentru a-i arăta vânzătorului că poate. Surpriza a fost însă că odată ajuns la Brăila, unde avea o firmă prin care distribuia pe atunci cafea, bananele s-au vândut imediat. Aşa i-a venit ideea de a-şi încerca norocul cu distribuţia de fructe şi legume. Câţiva ani mai târziu s-a asociat cu Cristian Dărmănescu, iar acum fiecare dintre cei doi se ocupă de câte una dintre diviziile afacerii, care îşi împart în mod egal cifra de afaceri. “Ne consultăm doar dacă vrem să modificăm bugetele stabilite, în rest, fiecare are libertate deplină cu divizia de care este responsabil”, spune Nistor. El este managing partner al Alfredo Fresh, care distribuie fructe şi legume proaspete, sub mărcile Alfredo şi Alfresh. Vârful de lance al afacerii este importul şi distribuţia de fructe exotice, ce are în acest moment o cotă de piaţă estimată la 10-12%, la fel ca şi firma “soră” în segmentul ei. Principalul canal de desfacere sunt super şi hipermarketurile (80%), urmate de magazinele tradiţionale (20%).

    Proporţia este complet inversată în cazul diviziei de alimente congelate: aproape o treime din produse ajung pe rafturile reţelelor moderne, restul fiind vândute prin intermediul a 25.000 de puncte de vânzare la nivel naţional. Cât priveşte valoarea totală a pieţei de fructe şi legume proaspete, nu există estimări, cele mai mari volume fiind nefiscalizate. În zona alimentelor congelate, unde s-a dezvoltat Alfredo Foods, estimările se referă la o valoare anuală de 500 de milioane de euro. În distribuţia de alimente cu temperatură controlată, cei mai importanţi competitori sunt Macromex, controlată de antreprenorul Dan Minulescu, şi Agroalim care a fost preluată în urmă cu câţiva ani de Smithfield.

    Alfredo Foods s-a axat, mai cu seamă în ultimii ani, când firma s-a reorganizat şi reaşezat în piaţă, pe distribuţia de peşte şi fructe de mare, care realizează peste 50% din vânzările diviziei, fiind urmate de legume congelate şi carne. “Puţină lume ştie, dar peştele congelat este foarte proaspăt, fiind congelat imediat după ce a fost pescuit. Cel mai adesea, în galantare peştele proaspăt este de fapt decongelat”, susţine Cristian Dărmănescu, care argumentează că preţul logisticii ar fi altminteri foarte mare. El se declară încrezător în evoluţia viitoare a firmei, de vreme ce “consumul de peşte în România este de 4-5 kg pe an per capita, adică mai puţin de jumătate din media europeană”.