Tag: Germania

  • O companie germană vrea să investească într-un parc eolian în Dobrogea

     Restul finanţării va fi asigurat de STEAG şi alte instituţii financiare, se arată într-un comunicat al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

    STEAG va deţine integral Crucea Wind Farm SA, beneficiarul împrumutului BERD.

    Investitorul german este controlat de un consorţiu de şapte companii de utilităţi din Germania, care au împreună o participaţie de 51%. Restul acţiunilor se află în posesia companiei Evonik Industries.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economiile Germaniei şi Franţei au depăşit aşteptările analiştilor

     PIB al Franţei a urcat cu 0,5% în perioada aprilie-iunie, după ce a consemnat contracţie în primele trei luni ale anului. Evoluţia din trimestrul al doilea este cea mai bună de la prelaurea postului de preşedinte de către Francois Hollande în mai anul trecut. Analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau o creştere de 0,2%.

    A doua mare economie a zonei euro a avut ultima dată o creştere mai puternică în primul trimestru din 2011, când PIB a avansat cu 1,1%. FMI se aşteaptă la o contracţie de 0,1% pentru Franţa în acest an, urmată de o intensificare a activităţii economice cu 0,8% anul următor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veşti bune pentru campania doamnei Merkel

    Revirimentul reflectă şi îl anunţă totodată o redresare economică în zona euro: în Germania, comenzile industriale au crescut în iunie cel mai mult pe ansamblul ultimelor opt luni, iar în zona euro, producţia în industria prelucrătoare s-a majorat pentru prima dată în ultimii doi ani, conform sondajului de profil al Markit Economics. Estimarea Bundesbank indică pentru Germania o creştere a PIB de 0,3% pentru tot anul, susţinută de exporturi mai mari către parteneri comerciali cu cerere stabilă: SUA, China, Marea Britanie, iar acum şi zona euro. Potrivit unui sondaj Bloomberg, economia zonei euro cel mai probabil a stagnat în trimestrul al doilea şi va creşte cu 0,1% în trimestrul al treilea.

    În cealaltă mare economie din zona euro, Franţa, banca centrală estimează o creştere de 0,1% a PIB în trimestrul al treilea, în timp ce Italia n-a ieşit încă din recesiune, dar măcar a raportat pentru aprilie-iunie o scădere a economiei de numai 0,2% faţă de trimestrul anterior.

    Lesne de înţeles, pentru campania Angelei Merkel orice ştire cât de cât pozitivă contează ca argument că politicile de austeritate susţinute de ea dau rezultate. Contracandidatul ei, social-democratul Peer Steinbrueck, al cărui partid are 38% din intenţiile de vot, faţă de 45% pentru creştin-democraţii lui Merkel, şi-a construit campania exact pe demolarea ideii de austeritate, ca ansamblu de politici care lovesc în primul rând în cei cu venituri mici.

    Steinbrueck a promis să impună reglementări drastice contra speculaţiilor bancare, măsuri de combatere a evaziunii fiscale şi creşterea impozitelor pentru nemţii cu venituri de peste 100.000 de euro anual, pentru ca statul să poată cheltui mai mult pentru educaţie şi infrastructură.

  • Fitch a confirmat ratingul triplu A al Germaniei, cu perspectivă stabilă

    Agenţia de evaluare financiară consideră că raportul dintre datorii şi PIB a atins nivelul maxim, iar economia “are toate ingredientele” pentru o tendinţă descendentă a datoriei publice.

    Ponderea de 81,9% a datoriei în PIB, la nivelul anului 2012, este ridicată, având în vedere o medie de 49% la nivelul ţărilor cu rating triplu A, totuşi corespunde acestei categorii.

    Fitch estimează că riscurile legate de zona euro au scăzut, iar o posibilă nevoie de sprijin guvernamental suplimentar pentru băncile germane reprezintă un pericol nesemnificativ.

    În Germania vor avea loc alegeri generale în luna septembrie, dar Fitch apreciază că politica germană va rămâne în mare neschimbată, la nivel intern şi european.

  • Francezii din apropierea graniţei cu Germania se angajează în ţara vecină pentru a scăpa de şomaj

     Şomajul în regiunea franceză Alsacia este de circa 10%, în timp ce de partea cealaltă a Rinului, în landul german Baden-Wuerttemberg, se situează la aproximativ 4%, potrivit Bloomberg.

    Alsacia simbolizează integrarea politică şi economică a Europei începând din anii ’50. Regiunea a intrat în componenţa Germaniei în 1871, în urma războiului franco-prusac, a revenit Franţei la sfârşitul Primului Război Mondial în 1918 şi din nou sub controlul Germaniei în Al Doilea Război Mondial. Franţa a recuperat provincia de graniţă în 1945, odată cu retragerea ocupaţiei naziste. În prezent, în oraşul Strasbourg îşi are sediul Parlamentul European, un simbol al reconcilierii europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania cere Europei să menţină presiunile asupra Greciei

     Miniştrii Finanţelor din zona euro au aprobat săptămâna trecută o nouă tranşă, de 2,5 miliarde euro, din programul de împrumuturi contractat de Grecia, asigurând astfel finanţarea guvernului elen până la alegerile generale din Germania, programate pentru 22 septembrie.

    Progresele Greciei vor continua să fie monitorizate în condiţii normale.

    “Presiunea rămâne, nu are nicio legătură cu programul electoral. Sunt departe de a fi trecut hopul”, a comentat Schaeuble la postul de radio Deutschlandfunk, preluat de Bloomberg.

    Cancelarul german Angela Merkel încearcă să obţină, în septembrie, cel de-al treilea mandat la conducerea guvernului elen, pe fondul nemulţumirii germanilor privind sumele uriaşe mobilizate de Berlin în sprijinul statelor din zona euro aflate în dificultate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania a înregistrat o creştere economică robustă în trimestrul al doilea

     “Presupunerea că, după începutul de an slab cauzat de vremea dificilă, economia Germaniei a crescut puternic în trimestrul al doilea a fost confirmată de indicatori. Pentru trimestrul de vară, semnele unei încetiniri a creşterii economice sunt mai puternice”, se arată în buletinul lunar al Bundesbank, scrie agenţia Reuters, preluată de cotidianul New York Times.

    Datele monetare nu indică o accelerare a inflaţiei în zona euro, în timp ce eventuale şocuri ar putea afecta disponibilitatea creditului şi economiile statelor de la periferia zonei euro, notează banca germană.

    Banca Centrală Europeană poate reacţiona, prin politica monetară, la riscuri specifice unei ţări doar dacă acestea pun în pericol stabilitatea zonei euro ca întreg, a adăugat instituţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ: Piaţa din SUA este medicament pentru economia Germaniei, în timp ce Europa e în criză

     Trendul este subliniat de datele economice recente, inclusiv de creşterea încrederii investitorilor germani în economie în luna iulie, după trei luni consecutive de declin.

    “În SUA are loc o renaştere pentru companiile germane”, comentează pentru WSJ Andreas Rees, economist la UniCredit Frankfurt.

    Exporturile către SUA, a doua mare piaţă externă pentru Germania după Franţa, au crescut în primele patru luni cu 3,5% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor UniCredit.

    În acelaşi timp, livrările către Franţa au coborât cu 1,2%, iar exporturile către China cu 2%. China este pe locul 5 în topul pieţelor de export pentru Germania. Exporturile germane către China au crescut constant după criza financiară asiatică de la sfârşitul anilor ’90.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viviane Reding: Troica ar trebui desfiinţată. Europa îşi poate rezolva problemele fără FMI

     “Troica ar trebui desfiinţată. (…) A fost necesară într-o stituaţie de urgenţă, în care trebuia acţionat urgent, dar acum Europa are experienţa şi instrumentele necesare pentru a derula analize adecvate şi pentru a interveni în chestiuni economice şi financiare”, a declarat Reading, potrivit Stuttgarter Zeitung.

    Europa îşi poate rezolva acum problemele şi fără implicarea FMI, a adăugat Reding.

    Troica negociază şi supraveghează programele de ajutor financiar pentru ţările cu probleme financiare din zona euro, precum Grecia, Portugalia, Irlanda sau Cipru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Merkel respinge acuzaţia că nu vrea să le arate germanilor costul real al crizei înainte de alegeri

     Merkel va cere în septembrie alegătorilor un al treilea mandat de cancelar, în fruntea aceleiaşi coaliţii de centru-dreapta, transmite Bloomberg.

    În interviul acordat în fiecare vară postului ARD, Merkel a fost întrebată dacă germanii vor vedea numai după alegeri “nota de plată” pentru rezolvarea crizei. Cancelarul a replicat că Spania, Portugalia şi Grecia au încă nevoie de programe de finanţare externă.

    “Nu ţinem pe nimeni în beznă legat de ceea ce trebuie făcut, şi vom continua în această manieră”, a declarat Merkel în interviul difuzat duminică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro