Tag: dezvoltare

  • Care a fost primul oraş din lume şi care este cea mai populată metropolă în prezent – GALERIE FOTO

    Încă de la începuturi oamenii s-au grupat în aşezări pentru a supravieţui.  De-a lungul istoriei, aceste grupări au evoluat în aşezări din ce în ce mai populate. În urmă cu 9.000 de ani, cea mai mare aşezare urbană era Çatalhöyük cu 1.000 de locuitori. Azi Tokyo conduce cu o populaţie de 38 milioane de oameni!

    După Războaiele Mondiale cele mai multe oraşe s-au dezvoltat apid şi agresiv, care a generat o atracţie majoră pentru locuitorii ţării.

    Această expansiune rapidă a adus de multe ori şi probleme de mediu, cauzate de poziţionarea geografică şi numărul ridicat de uzine şi maşini din trafic. De altfel, gestionarea unor astfel de oraşe gigant reprezintă una dintre principalele provocări ale secolului XXI, cu atât mai mult cu cât în multe dintre ele populaţia este în creştere. 

    1. Çatalhöyük este considerat de foarte mulţi ca fiind primul oraş al lumii, iar în anul 6500 î.e.n avea deja o populaţie de 3000 de oameni. Oraşul era atât de dens, încât oamenii mergeau pe acoperişuri şi nu pe stradă, potrivit Business Insider. Oraşul a fost abandonat în 5700 î.e.n

    2. Uruk avea o populaţie de 40.000 de locuitori în 3300 î.e.n

    Aflat pe malul râului Eufrat, Uruk s-a extins într-o perioadă în care agricultura a avut de suferit şi oamenii a trebuit să se grupeze pentru a putea supravieţuii. Legendarul Gilgamesh a condus oraşul în secolul 27 î.e.n.

    3. Babylon (populaţie 60.000 în 1770 î.e.n)

    Oraşul a devenit cunoscut în lume în secolul 6 î.e.n când a fost construite Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.) pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. De asemenea, oraşul este cunoscut din Biblie ca fiind un oraş al materialismului şi păcatului. Orşul a rămas o urbă importantă până în secolul 7 er noastră.

    4. În anul 300 î.e.n în Alexandria trăiau 150.000 de oameni

    Alexandria, Egipt, a fost fondat de către Alexandru cel Mare în 331 î.e.n. Oraşul s-a dezvoltat foarte mult şi a fost capitala ţării timp de 1000 de ani. Măreţia Alexandriei a scăzut în timpul imperiului roman.

     

  • Volkswagen plănuieşte să lanseze 30 de modele de maşini electrice în următorii 10 ani

    La o conferinţă de presă recentă, directorul executiv Volkswagen, Matthias Müller, a prezentat „Împreună – Strategia 2025”, o nouă iniţiativă prin care compania doreşte să lanseze 30 de modele de maşini electrice în următorii 10 ani.

    Aflată în plin scandal al emisiilor, care ar putea reprezenta costuri totale de 18,5 miliarde de dolari, compania germană Volkswagen speră că maşinile electrice îi vor asigura viitorul, scrie Go4it.

    Grupul auto se va concentra pe „e-mobilitate” şi va dezvolta propriile baterii, la fel cum va face Tesla Motors, cel mai cunoscut producător mondial de maşini electrice.

    Volkswagen speră ca în 2025 să ajungă să vândă între două şi trei milioane de vehicule electrice pe an. Maşinile autonome reprezintă o parte importantă a strategiei companiei. Potrivit lui Müller, Volkswagen va dezvolta o tehnologie competitivă pentru automobile fără şofer, pe care o va oferi şi altor companii.

    Investiţiile necesare pentru derularea planului vor fi de miliarde de dolari. Pentru asta, compania va trebui fie să strângă bani, fie să îşi crească veniturile. De asemenea, trebuie, potrivit lui Müller, crescută eficienţa departamentului de cercetare şi dezvoltare.

  • Volkswagen plănuieşte să lanseze 30 de modele de maşini electrice în următorii 10 ani

    La o conferinţă de presă recentă, directorul executiv Volkswagen, Matthias Müller, a prezentat „Împreună – Strategia 2025”, o nouă iniţiativă prin care compania doreşte să lanseze 30 de modele de maşini electrice în următorii 10 ani.

    Aflată în plin scandal al emisiilor, care ar putea reprezenta costuri totale de 18,5 miliarde de dolari, compania germană Volkswagen speră că maşinile electrice îi vor asigura viitorul, scrie Go4it.

    Grupul auto se va concentra pe „e-mobilitate” şi va dezvolta propriile baterii, la fel cum va face Tesla Motors, cel mai cunoscut producător mondial de maşini electrice.

    Volkswagen speră ca în 2025 să ajungă să vândă între două şi trei milioane de vehicule electrice pe an. Maşinile autonome reprezintă o parte importantă a strategiei companiei. Potrivit lui Müller, Volkswagen va dezvolta o tehnologie competitivă pentru automobile fără şofer, pe care o va oferi şi altor companii.

    Investiţiile necesare pentru derularea planului vor fi de miliarde de dolari. Pentru asta, compania va trebui fie să strângă bani, fie să îşi crească veniturile. De asemenea, trebuie, potrivit lui Müller, crescută eficienţa departamentului de cercetare şi dezvoltare.

  • 10 lecţii despre succes şi afaceri de la Bill Gates pentru antreprenori

    1. Ţinteşte sus

    Foarte puţini oameni ştiu că Bill Gates a reuşit datorită faptului că a spus o minciună. În 1975, Gates a fost contactat de o companie MITS şi le-a spus că a dezvoltat un intepretator pentru un microcomputer. MITS era interesată să vadă programul, numai că Gates şi prietenul spu, Paul Allen, încă nu dezvoltaseră software-ul. Asta l-a determinat pe Gates şi pe Allen să dezvolte produsul în grabă şi l-au prezentat celor de la MITS în doar câteva săptămâni. Microsoft a fost infiinţată o lună mai târziu, împingându-i pe Gates să livreze peste aşteptări.

    2. Gândeşte în perspectivă

    Microsoft a avut succes datorită faptului că a reuşit să gândească în perspectivă, în viitor să se gândească la următoarea inovaţie. Astfel a fost cu un pas înainte competitorilor.

    3. Nu lăsa succesul să te distragă de la muncă

    “Succesul este un profesor foarte prost. Acesta seduce oamenii inteligenţi în a crede că nu pot pierde”, este unul dintre citatele celebre ale lui Gates. E bine să reflectăm asupra succeselor obţinute, dar trebuie să ne asigurăm că nu ne întunecă judecata şi să nu devenim prea încrezători.

    4. Valorifică timpul

    “Oricât de mulţi bani ai avea, nu poţi cumpăra mai mult timp”. Gates înţelege importanţa valorificării şi managementului timpului din fiecare zi, şi prioritizarea sarcinilor. Dacă simte că nu este nevoie de el într-o şedinţă, nu se duce. Are grijă să comunice cu cei dragi şi se asigură că are destul de mult timp pentru evenimentele importante din viaţa lui.

    5. Controlul calităţii este crucial

    Pe măsură ce Microsoft a crescut, Bill Gates a angajat din ce în ce mai mulţi programatori, iar el şi-a luat rolul de CEO al companiei, ceea ce însemna că nu trebuia să scrie cod sau să verifice programele, dar asta nu l-a împiedicat să nu verifice linii de cod scrise de programatorii săi în fiecare zi. În plus, era foarte familiar cu toate produsele Microsoft.

    6. Ideile revoluţionare se arată, nu se spun

    În anii 80, Bill Gates şi Steve Ballmare călătoreau prin SUA pentru a participa la seminarii în care explicau că interfeţele grafice erau viitorul sistemelor de operare, dar nimeni nu-i credea. Totul s-a schimbat în 1984 când Apple a lansat primul Macintosh ce avea o interfaţă grafică. La doar un an, Microsoft a lansat Windows 1. Dacă ai o idee revoluţionară începe să lucrezi la ea acum şi să fii pregătit să o arăţi la momentul potrivit.

    7. Împărtăşeşte viziunea ta asupra viitorului cu echipa ta

    În 1995, Bill Gates era convins că internetul era viitorul Microsoft şi s-a simţit nevoit să împărtăşească asta cu angajaţii săi.

    “Internetule este un tsunami. Va schimba reguliele. Este o oportunitate incredibilă, dar şi o provocare incredibilă. Aştept de la voi păreri cu privire la modul în care ne-am putea îmbunătăţii strategia pentru a continua succesul companiei”, a scris Bill Gates.Windwos 95 a venit la pachet cu Internet Explorer.

    8. Învaţă de la clienţii nemulţumiţi

    Mulţi oameni s-au plâns, se plâng de produsele Microsoft, de Windows, dar şi aşa majoritatea populaţiei foloseşte sistemul de operare al lui Bill Gates. În 2011, Windwos avea o cotă de piaţă de 82%.

    “Cei mai nemulţuimiţi clienţi ai tăi sunt resursa cea mai importantă de învăţare”

    9. Foloseşte-te de poziţia ta pentru a da înapoi comunităţii

    Gates nu este faimos pentru felul în care şi-a risipit averea, ci pentru faptul că a donat de-a lungul anilor milioane de dolari şi este implicat în multe proiecte benefice omenirii, mai ales prin intermediul fundaţiei Bill şi Melinda Gates.

    10. Citeşte mult şi din domenii variate

    An de an, Bill Gates cataloghează cărţile pe care le citeşte pe blog-ul său şi face recomandări anuale.

     

  • Aceşti oameni şi maşinile lor zburătoare

    În ultimele luni, Donald J.Trump, candidatul la preşedinţia americană, a fost văzut traversând ţara într-un business jet tip Cessna 750 Citation X, preferat de omul de afaceri american în campanie datorită dimensiunilor reduse. În afară de acesta, Trump deţine încă patru aeronave – un Boeing 757 şi trei elicoptere Sikorsky, o flotă devenită parte importantă a imaginii miliardarului american. Boeingul model 757-200, pe care este scris cu litere aurii numele lui Trump, a costat 100 de milioane de dolari. Spre comparaţie, totalitatea avioanelor deţinute de oamenii de afaceri de pe piaţa locală au o valoare cumulată tot de aproximativ 100 de milioane de euro. Ce şi cât mai pilotează oamenii de afaceri din România?

    „Zborul are multe faţete – pentru unii este un sport, acrobaţie, pentru alţii este un mijloc de transport, în acelaşi timp reprezintă şi o relaxare, dar şi o pasiune – nu te urci în avion şi porneşti de la A la B – pilotarea unei aeronave implică pregătirea, e vorba despre o poveste, despre experienţa zborului“, descrie Radu Merica, preşedinte al Aircraft Owners and Pilots of Romania (AOPA România) şi al Camerei de Comerţ Româno-Germane, experienţa sa de pilot. Merica deţine în prezent o aeronavă de mici dimensiuni, model Cirrus SR 20, numit şi „Mercedesul avioanelor mici“. El spune că pasiunea lui pentru zbor a început în urmă cu 21 de ani, pe un aerodrom din Germania – iar de atunci şi-a obţinut nu doar licenţa de pilot în Europa, ci şi în SUA şi Africa.

    Radu Merica povesteşte că a ajuns să parcurgă anual circa 150 de ore de zbor, atât în interes personal, cât şi de business. „Cu avionul meu pot să plec până la Paris – dar ar dura aproximativ 6 ore şi jumătate zborul, este de preferat să te deplasezi cu acest model pe distanţe de până în 1.000 km, în ţară sau în ţări precum Croaţia, Grecia, Ucraina“, explică el.

    În prezent, în Registrul Unic de Înmatriculare al Aeronavelor Civile din România se regăsesc 72 avioane înmatriculate pe numele unor persoane fizice din România, potrivit asociaţiei pe care o conduce Merica. Preşedintele AOPA crede însă că 50 este numărul real de avioane mici din România, excluzându-le pe cele ultrauşoare, de două locuri, folosite la agrement. Parte din aeronavele persoanelor fizice din România sunt înmatriculate în afara ţării, din cauza complicaţiilor birocratice şi a costurilor mai mari de pe piaţa locală, potrivit reprezentanţilor aceleiaşi asociaţii.

    În acelaşi timp, Radu Merica observă că numărul aeronavelor private din România este mult mai mic, prin comparaţie, faţă de Cehia sau Polonia, unde pe un singur aerodrom de aviaţie generală sunt parcate circa 20-30 de persoane.

    Un vârf al numărului de aeronave înmatriculate pe piaţa locală a fost atins în 2008, când a urcat la 10, iar dacă ar fi să ne ghidăm după numărul de înmatriculări ca indicator economic, în 2015 numărul aeronavelor private înmatriculate în România l-a depăşit pe cel din 2008, atingând un maxim de 12. „În lume este mult mai dens traficul de aviaţie generală decât traficul de linie – chiar dacă aviaţia de linie transportă mult mai mulţi pasageri, mişcările sunt mult mai dense în aviaţia generală. În plus, nu poţi ajunge pilot de linie până când nu treci prin toate activităţile de pregătire, trebuie să acumulezi o experienţă de zbor pe care o faci în cadrul aviaţiei generale. O ţară  nu poate să aibă o aviaţie foarte dezvoltată dacă nu are partea de aviaţie mică – business aviation – dezvoltată, oameni de afaceri care trebuie să ajungă repede dintr-un punct în altul şi pentru care time is money“, explică Merica necesitatea dezvoltării aviaţiei necomerciale, cunoscută şi ca „aviaţia mică“ sau „generală“ (operaţiunile de aviaţie civilă neremunerate, n.r.).

    Unul dintre motivele pentru care acest tip de transport nu e foarte popular în rândul oamenilor de afaceri din România este lipsa infrastructurii, potrivit preşedintelui AOPA. „În Germania, unde infrastructura rutieră este mai dezvoltată, infrastructura de zbor este la fel de dezvoltată; la noi, deşi nevoia de un mijloc de transport alternativ este mai mare, costurile legate de infrastructură sunt mai mari.“ În prezent, în afară de cele opt aeroporturi internaţionale (Băneasa, Arad, Timişoara, Sibiu, Henri Coandă, Baia Mare, Avram Iancu – Cluj-Napoca, Mihail Kogălniceanu – Constanţa) şi cele şapte aeroporturi naţionale (aeroportul Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Ştefan cel Mare – Suceava, Transilvania – Târgu-Mureş, Delta Dunării – Tulcea, Tuzla), în România există încă opt aerodromuri şi 11 heliporturi certificate. „Densitatea de aerodromuri în România este mult sub media europeană.

    Aparent avem multe aeroporturi internaţionale, însă nu avem decât două aerodromuri certificate, deşi numărul de mişcări de aviaţie generală este la fel de mare ca numărul de mişcări de linie. (…) Nu ştiu dacă există vreun aeroport naţional cu hangar în România, în timp ce pe toate aeroporturile din Europa există spaţii de hangare.“ Merica explică necesitatea unor proceduri de aviaţie generală cu zone clar delimitate şi oferă ca exemplu cazul aeroportului Băneasa: „Băneasa se confruntă cu o indecizie între păstrarea statutului dedicat aviaţiei generale şi întoarerea la operatorii de linie. Ca efect al acestei indecizii se confruntă cu o problemă de infrastructură, se plătesc taxe de handling, de pildă, ceea ce nu este necesar“.

     

  • Echilibrul între corp şi minte

    Există o categorie importantă de oameni pentru care faptul că Amy Cuddy a ţinut să dezvolte al doilea cel mai vizionat discurs pe site-ul TED înseamnă foarte mult. Speech-ul profesoarei de psihologie de la Harvard Business School, vizionat de 34 de milioane de ori, arată modul în care suntem definiţi şi percepuţi de ceilalţi în funcţie de limbajul propriului trup.

    În regnul animal, expresiile nonverbale ale puterii şi dominaţiei ţin de expansiune, subiecţii se fac mari se extind, ocupă mult spaţiu; se deschid. Oamenii procedează la fel şi când deţin puterea, dar şi când se simt puternici pe moment. Când se simt fără putere fac exact invers, se strâng tot mai mult, se fac mici. Când e vorba de putere, contrabalansăm elementele nonverbale ale celorlalţi. Este doar un prim exerciţiu din „Prezenţă“, cartea scrisă de Cuddy în siajul discursului de la TED, menită să ajute oamenii să devină conştienţi de semnalele transmise de corpul lor şi să-i ajute să îşi construiască prezenţe puternice, menită să genereze respect şi încredere în propria persoană.

    Sigur că asta nu trebuie să se transforme într-un soi de kabuki prost, cu personalităţi „răcnite“ şi prost jucate, ci mai degrabă identificarea căilor care vă vor transforma în mod natural într-o prezenţă alfa. Pare complicat şi va deveni complicat dacă veţi dori asta; dar dacă în timpul unei discuţii sau al unei prezentări veţi adopta posturile corespunzătoare, puterea va veni în mod firesc, însoţită de autenticitate şi pasiune. Şi asta nu este tot: puterea poate fi cedată, interlocutorul poate fi ascultat cu atenţie şi asta se traduce, în cele din urmă, tot printr-un câştig de putere, pentru că astfel ceilalţi capătă încredere în noi, pot fi obţinute informaţii utile şi ajungem să-i vedem pe ceilalţi ca pe nişte parteneri potenţiali.

    Şi nu, nu competenţa este valuta supremă în relaţii, aşa cum suntem tentaţi să credem de cele mai multe ori, ci încrederea este cel mai important factor al evaluărilor la care suntem supuşi. Prezenţa lui Amy Cuddy este mai adâncă şi mai pătrunzătoare decât speech-ul de la TED, în paginile cărţii veţi descoperi de exemplu o analiză amănunţită a sindromului impostorului, care macină nu numai oameni obişnuţi, ci şi scriitori de talia lui Neil Gaiman, sau despre rolul magic al haka în cultura jucătorilor All Blacks. Sau, şi asta sper să vă minuneze, legătura neaşteptată dintre dimensiunea ecranelor şi a dispozitivelor cu care lucraţi şi sentimentul de putere: cu cât ecranul este mai mic, cu atât mai lipsiţi de fermitate sunt utilizatorii; aşa că de fapt smartphone-ul, în loc să ne facă mai productivi şi mai eficienţi, ne subminează aceste bune intenţii. Şi mai e şi postura aceea cocoşată pe ecran…

    De citit musai!

  • Populaţia îmbătrânită a Japoniei şi rata în creştere a mortalităţii poate fi o mină de aur pentru bănci

    Cu un sfert dintre locuitori în vârstă de peste 65 de ani, populaţia Japoniei este una din cele mai bătrâne dintre statele cu o economie dezvoltată. Dacă tendinţa actuală se menţine, Japonia va avea în anul 2050 o populaţie de doar 80 de milioane de locuitori, dintre care 40% vor fi cu vârsta de peste 65 ani, comparativ cu 127 milioane în prezent. Rata mortalităţii a crescut în 2015 la 10,4 decese/1000 locuitori faţă de 9,5 decese/1000 locuitori în 2010.

    Însă, acest declin poate fi începutul unui nou boom pentru industria sa financiară, scrie Reuters. Clienţii în vârstă de peste 60 ani deţin peste jumătate din activele financiare ale ţării de 14.000 miliarde dolari americani, iar în fiecare an active în valoare de 470 miliarde dolari sunt lăsate moştenire următoarelor generaţii. Conform analiştilor de la Nomura, suma va creşte la 660 miliarde dolari pe an în 2030, ceea ce înseamnă că până în acel moment active ce depăşesc PIB-ul de astăzi al Japoniei de 4.700 miliarde dolari vor trece pe mâna noilor generaţii.

    Nevoia de a administra transferul averilor părinţilor şi bunicilor către următoarele generaţii a făcut bănci japoneze precum Nomura, Daiwa şi Mizuho să îşi adapteze ofertele şi să introducă noi produse şi servicii care au ca scop cucerirea unui nou segment al pieţei. Aceste bănci vin puternic din urmă, fiind o ameninţare pentru Sumitomo Mitsui, care are o cotă de piaţă puternică pe segmentul de moşteniri.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Cum poţi să faci 20.000 de dolari dacă ai un iPod funcţional pe acasă

    Când au apărut primele walkman-uri toată lumea a fost uimită, apoi au apărut player-ele mp3 şi iPod-ul celor de la Apple. Acum toate aceste produse au fost date uitării şi înlocuite cu smartphone-urile.

    De-a lungul ultimilor ani piaţa ipod-urilor pentru colecţionari a crescut foarte mult, iar un ipod neutilizat poate fi vândut şi cu 20.000 de dolari pe ebay sau cu câteva mii de dolari dacă a fost utilizat.

    La vremea respectivă iPod-ul era un produs foarte important pentru Apple, generând miliarde de dolari în vânzări pe tot globul. Însă după 13 ani de activitate, Apple a încetat dezvoltarea produsului în 2014. Vânzările au început să scadă după ce tot compania californiană a lansat în 2007 primul iPhone.

    Aşadar dacă aveţi vreun iPod ce adună praf printr-un dulap poate ar fi bine să-l scoateţi la vânzare.

  • Un puşti de clasa a VI-a vinde parole care nu pot fi ghicite cu doar 2 dolari

    Pentru a creea asemenea parole, puştiul foloseşte Diceware, sistem dezvoltat de Arnold G. Reinhold, iar prin această metodă se creează parole care sunt greu de spart de către hackeri.

    Cum funcţionează Diceware?

    Simplu. Tot ce trebuie să faci este să arunci cu zarul de cinci ori şi notezi fiecare număr, apoi cauţi numărul de cinci cifre în dicţionarul Diceware, care conţine o listă de cuvinte. Creatorul recomandă formarea unei parole din cel puţin 5-6 cuvinte. Aceste parole sunt foarte greu de spart, fiind nevoie de resurse foarte mari (multe calculatoare, bugete foarte mari), iar parolele formate din 7 sau 8 cuvinte sunt foarte greu de spart cu tehnologia disponibilă în prezent. Oricine poate utiliza Diceware, însă nu toată lumea are timp şi răbdare să facă asta.

    “Să cumperi parole pare o nebunie. Însă ştii că parolele tale pot fi mai puternice, mai lungi, mai greu de spart”, spune tânărul pe site-ul său.
    “Folosind o metodologie dovedită, eu îţi construiesc o parolă puternică, memorabilă, folosind o serie de cuvinte din dicţionar, cuvinte selectate cu ajutorul unui zar”, scrie el.

    Parolele de şase cuvinte costă 2 dolari. Poţi ţine minte parolele, le poţi nota într-un carneţel sau pot fi salvate într-un program de tipul password manager.

    Cei care apelează la serviciul tânărului vor primii parolele prin poştă, într-un plic sigilat. 

  • S-a lansat primul centru pentru dezbateri publice şi initiative civice din Bucureşti

    Astazi, 13 iunie 2016 s-a lansat « La firul ierbii », primul centru din Bucureşti pentru dezbateri publice şi iniţiative civice. Centrul se află într-un spaţiu neconvenţional : fosta hală industrială de la Industria Bumbacului.  Spaţiul de 230 mp este deschis publicului şi se adresează cu precădere grupurilor de cetăţeni activi sau de iniţiativă cetăţenească, organizaţiilor non-guvernamentale, autorităţilor publice locale din Capitală, comunităţii creative, sectorului de business implicat în acţiuni de dezvoltare urbană sau de mobilizare comunitară.

    Investiţia totală este de sub 50.000 de euro, dar va continua pe parcurs. Din suma totală, 10.000 euro provin din bursa secţiei de Design urban – programul Mobilizăm Excelenţa, finanţat de Porsche România şi dezvoltat împreună cu Fundaţia comunitară Bucureşti; 2.200 euro din concursul de vot public pentru accesibilizarea spaţiului pentru persoane cu dizabilităţi, iar 15.000 euro provin din finanţarea proiectului Urban Inc (Centrul pentru Investigaţii urbane) de către Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

    De la dezbateri publice la întâlniri de asociaţii de proprietari de bloc, de la proiecţii de filme pe teme utile dezvoltării oraşului la evenimente ale grupurilor cetăţeneşti de initiaţivăsau  mese rotunde – La firul ierbii va fi deschis pentru bucureşteni şi îşi propune să devină un spaţiu ce încurajează dialogul, colaborarea şi implicarea tuturor actorilor sociali (cetăţeni, autorităţi).

    « La firul Ierbii a apărut din nevoia de a aduce împreună cetăţenii şi autorităţile şi de a crea un spaţiu primitor care să faciliteze dialogul între aceste entităţi. Credem în importanţa dezbaterilor civice pentru evoluţia societăţii. Bucureştiul are nevoie mai mult ca oricând de un cadru propice în care acestea să se desfaşoare. La firul ierbii este un prim pas şi sperăm să devină un model de replicat în mai multe oraşe din ţară » declară Iulian Canov, Urbanist Wolfhouse Productions, parte din grupul de intitiativa La Firul Ierbii.

    Spaţiul a găzduit până in prezent evenimente precum: expoziţie în cadrul Romanian Design Week şi finalul circuitului Noaptea Muzeelor; dezbaterea electorală între candidaţii la Primăria Sectorului 4, cu focus pe dezvoltarea zonei de sud de-a lungul Dâmboviţei; Zilele Deschise ale Economiei Circulare la Bucureşti – atelier participativ cu tema“Transformarea deşeurilor textile în resurse!“ Y plan – atelier de intervenţii urbane pentru elevi de liceu.