BusinessMagazin

Tag: criza

  • Şeful TotalSoft: Programatorii români sunt alintaţii crizei – salariile cresc şi uneori cer şi bonă sau o maşină cu un portbagaj mai mare

    “Am crezut că se va schimba ceva pe fondul crizei dar nu s-a schimbat nimic. Orice programator de la TotalSoft îşi poate găsi în 24 de ore un job mai bine plătit cu 100 de euro, presiunea pieţei este în continuare puternică pentru că orice firmă, de la cele cu 5 angajaţi la cele cu 5.000 de angajaţi au nevoie de IT. Anul acesta am mărit salariile cu aproximativ 10% la TotalSoft şi le vom mări şi anul viitor. Nu este o creştere în concordanţă cu ceea ce se întâmplă pe piaţă – în Europa spre exemplu salariile nu cresc. În România softiştii sunt o categorie alintată”, a spus Drăgan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criză cu noroc: s-au înmulţit milionarii

    Sursa datelor este studiul Barclays Wealth, realizat de analiştii băncii Barclays, care estimează că până în 2020, numărul britanicilor milionari va creşte cu o treime, până la 826.000.

    Totodată, mare parte dintre milionarii ce şi-au agonisit singuri averea de care dispun (în loc s-o moştenească pur şi simplu) au învăţat la şcoli de stat şi la Universitatea din Londra, mai degrabă decât să frecventeze şcoli private şi universităţi de elită precum Oxford.

    Numărul miliardarilor a crescut şi el de la 53 la 73, iar nouă dintre ei au atins acest statut în ultimele douăsprezece luni.

  • Coface: Islanda, singura surpriză plăcută într-un peisaj economic european tot mai întunecat

    În plus, datoria externă a ţării, deşi rămâne ridicată, s-a îmbunătăţit considerabil (de la 564% din PIB anului 2008 la 250% din PIB actual). Sectorul bancar a fost de asemenea, curăţat de active toxice. Ca urmare, Coface a pus sub supraveghere pozitivă calificativul de risc A4 acordat Islandei, după ce o depunctase în martie 2009.

    În afară de Islanda însă, peisajul economic în Europa şi SUA s-a înrăutăţit, constată Coface, care a pus sub supraveghere negativă opt ţări dezvoltate, iar evaluarea riscului de ţară pentru Grecia şi Cipru a scăzut cu un nivel, la C, respectiv la B.

    Criza de încredere, ilustrată de volatilitatea pieţelor financiare, a început să se răspândească în economia reală, apreciază analiştii Coface. Suişurile şi coborâşurile crizei din zona euro şi impasul politicii economice din SUA împiedică în prezent conturarea unui scenariu previzibil, iar aceste incertitudini ar putea duce la o deteriorare a consumului şi a investiţiilor. Neîncrederea faţă de bănci din cauza expunerii lor la riscul suveran ar putea afecta accesul la credite pentru companiile europene.

    În prima jumătate a anului 2011, nivelul creditării în Grecia, Spania, Portugalia şi Irlanda s-a contractat, iar acum, un risc major este reprezentat de posibilitatea de scumpire şi rărire a creditelor din nucleul UE. În acest context, plăţile restante înregistrate de către Coface indică din nou o tendinţă ascendentă, în special în economiile din zona euro periferică. Coface estimează pentru 2011 o creştere economică moderată faţă de estimările iniţiale de 1,6% în zona euro.

    În acest context, activitatea companiilor va suferi un declin, chiar dacă cererea din ţările emergente, care va creşte cu 5,8% în 2011, mai poate încă fi luată în considerare. În ciuda faptului că este în declin net în comparaţie cu 2010, comerţul global va continua să înregistreze rate pozitive ale creşterii.

    “Modificările negative ale evaluărilor riscului de ţară confirmă faptul că am trecut de faza de îmbunătăţire globală a comportamentului de plată al companiilor, observat din a doua jumătate a anului 2009. Are loc o scădere a încrederii actorilor implicaţi în economia reală, cu impact asupra activităţii”, comentează Yves Zlotowski, economistul-şef al Coface.

    Absenţa unui consens între actorii politici cu privire la soluţiile care ar trebui luate pentru a face faţă crizei datoriilor suverane sau creşterii slabe din America este unul dintre elementele care alimentează această criză de neîncredere, iar cea mai mare provocare pentru construcţia europeană este stabilirea unor măsuri pentru a împiedica răspândirea crizei datoriilor din Grecia în alte economii din zona euro. “Acest lucru va fi elementul cheie care va asigura că încetinirea nu se transformă într-o recesiune”, apreciază Zlotowski.

  • Erste: Ţările din Europa Centrală şi de Est ar trebui să reziste mai bine la noua criză financiară care se anunţă

    “La prima vedere, situaţia actuală din Europa Centrală şi de Est poate părea asemănătoare cu cea din perioada post-Lehman, deoarece canalele de contagiune rămân aceleaşi – posibila prăbuşire a cererii globale şi oprirea bruscă sau chiar inversarea fluxurilor de capital. Aşadar, dacă economia din zona euro frânează brusc, Europa Centrală şi de Est nu va evita contagiunea. Dar există trei motive pentru care regiunea ar trebui să reziste mai bine (decât zona euro) de această dată comparativ cu perioada post-Lehman: niveluri mult mai reduse ale datoriei publice, îmbunătăţirea consolidării fiscale şi diminuarea deficitelor de cont curent”, a declarat într-un raport Juraj Kotian, co-director de cercetare macro/fixed income ECE în cadrul Erste Group. Nicunul dintre cele opt state din ECE analizate de Erste nu se află într-o situaţie atât de problematică precum ţările de la “periferia” zonei euro (Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania, Italia – n.r.) în privinţa dezechilibrelor contului curent, sustenabilităţii datoriei publice sau expunerii din sectorul bancar, notează Erste.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zece principii pentru Guvern: repetaţi după noi

    ~ LA ACEST ARTICOL AU CONTRIBUIT ANCA ARSENE-BĂRBULESCU, IOANA MIHAI, ANA RĂDUŢĂ, RĂZVAN MUREŞAN ~

    Prin măsurile pe care le-a luat Guvernul, s-au evitat derapaje de genul celor din “ţări cu ştaif în UE, care astăzi au mari probleme”, spunea în decembrie trecut premierul Emil Boc, într-una dintre numeroasele sale declaraţii despre cât de bine stă România în raport cu diverse alte ţări europene, graţie restricţiilor bugetare adoptate de guvernul lui. “Uitaţi-vă în ce greutăţi majore intră ţări precum Irlanda, pentru că nu au făcut ceea ce trebuie şi astăzi sunt practic în pragul colapsului. Dacă noi nu luam aceste măsuri, eram o ţară cu greutăţi mult mai mari decât Letonia, Lituania, Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia”, susţinea premierul.

    Aproape toţi oamenii de afaceri şi analiştii chestionaţi de BUSINESS Magazin menţionează, într-adevăr, fixarea unor ţinte de disciplină bugetară prin acordul cu FMI şi reducerea cheltuielilor în sectorul public (mai puţini apreciază şi majorarea TVA) ca măsuri pozitive luate de actualul guvern, alături de programul Prima Casă, modificarea Codului Muncii şi menţinerea nivelului cotei unice de impozitare.

    Toţi se grăbesc să adauge însă o listă mult mai lungă de măsuri considerate neinspirate sau nocive, de la mărirea salariilor şi a pensiilor înainte de alegeri şi până la impozitul forfetar, seria prea mare de investiţii nefinalizate sau inutile, permiterea creşterii arieratelor şi chiar aplicarea în mare grabă şi nediferenţiat a unor măsuri (tăierea uniformă a salariilor cu 25% în sectorul bugetar, fără criterii de performanţă, şi majorarea uniformă a TVA, reclamate de pildă ca atare de Sorin Popescu, şeful Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – ARPIM). Şi nici nu e vorba doar de actualul guvern, ci de întârzierea cu care statul în general înţelege momentul şi ciclurile economice. “De investiţii era nevoie din prima zi de când România a intrat în criză”, afirmă economistul Florin Cîţu. “Relaxarea fiscală ar fi trebuit să vină la începutul crizei, pentru a stimula economia şi a sprijini IMM-urile foarte fragile şi puternic îndatorate. Acum nu înseamnă altceva decât a face duşuri scoţiene cu un bolnav cardiac”, consideră Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.

    Pentru următorul an, situaţia se prezintă şi mai dificilă decât până acum, iar capcanele pândesc la tot pasul atât economia, cât şi pe cei care trebuie să construiască politicile economice. Pe de o parte, mutarea crizei financiare în Europa şi perspectiva unei perioade delicate pentru băncile străine care au investiţii în România şi pentru economiile zonei euro ne periclitează direct şansele de relansare; pe de altă parte, ţara intră într-un an electoral cu o economie nerefăcută după criză şi susţinută de motoare aflate majoritar în afara controlului său (industria depinde de investitorii străini, exporturile depind de cererea din zona euro, agricultura depinde de starea vremii).

    Este adevărat că, faţă de anii trecuţi, România are în ochii investitorilor un avantaj nou, mai ales pentru o ţară în ajun de alegeri: analizele care ajung la investitori relevă acum mai multă încredere în capacitatea guvernului de a rezista populismului, chiar dacă ţintele de deficit negociate cu FMI ar putea fi uşor depăşite: “actualul acord cu FMI şi UE va rămâne în grafic, fiindcă guvernul şi-a demonstrat deja hotărârea de a consolida finanţele publice, iar deficitul structural al bugetului se va menţine sub 3% din PIB”, estimează analiştii BCR, care mizează pe un deficit al bugetului general de 4,2% în 2012, calculat după standardele europene ESA95). Acest avantaj poate fi însă eclipsat cu uşurinţă de faptul că reticenţa faţă de risc, mărită de criză, îi face pe investitori să ocolească Europa de Est în bloc, cel puţin deocamdată: ultimul raport de strategie al Citigroup, de pildă, recomandă investitorilor să-şi crească expunerea pe Asia, dar s-o reducă pe America Latină şi încă mai mult pe Europa Centrală şi de Est, regiunea cea mai direct vulnerabilă faţă de efectele crizei datoriilor din zona euro, pentru care analiza Citi aşteaptă o intrare în incapacitate de plată a Greciei, a Irlandei şi a Portugaliei undeva în a doua parte a anului viitor.

    Ce poate face şi ce nu ar trebui să facă statul în aceste condiţii?

  • Salvaţi băncile! Noua notă de plată pentru contribuabilii europeni

    În virtutea proiectului, care va fi discutat la reuniunea din la 23 octombrie a Consiliului European şi a şefilor de state şi de guverne din zona euro, băncile europene vor fi obligate ca în termen de până la 9 luni să-şi majoreze ponderea capitalului propriu de rang I la 9% (în loc de 6-7%), ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de recapitalizări ce vor depăşi cu mult 200 de miliarde de euro, cifră vehiculată anterior de FMI şi respinsă ulterior de europeni. Conform Morgan Stanley, cifra corectă, valabilă pentru 12 bănci europene (în loc de 40, cât luase în calcul FMI) ar fi de 275 de miliarde de euro.

    De asemenea, băncile ar urma să fie obligate să accepte nu o reducere cu 21% a valorii creanţelor greceşti, aşa cum era planul convenit în luna iulie, ci cu 50%, conform noului plan. Interesant e că deja deţinătorii de obligaţiuni se pregătesc deja pentru o reducere de 60%, conform Bloomberg, care îl citează pe Emiel van den Heiligenberg, director de investiţii la BNP Investment Partners din Londra, cu fraza “Toată lumea e de acord că e nevoie de o restructurare mult mai profundă a datoriilor Greciei pentru ca acestea să ajungă să fie sustenabile”.

    Spre bucuria investitorilor de pe pieţele financiare, Fondul European pentru Stabilitate Financiară, destinat iniţial salvării ţărilor care nu se mai pot împrumuta de pe piaţă, ar putea fi majorat de la 440 la aproape 2.000 mld. euro, urmând să fie folosit inclusiv pentru preluarea de la bănci a obligaţiunilor emise de ţările cu probleme din zona euro, adică pentru curăţarea bilanţurilor acestora pe banii contribuabililor.

  • #15octombrie. Sunteţi de acord cu mişcarea “Occupy Wall Street”? (FOTO, VIDEO)

    “N-o să vedeţi o singură revendicare de la mişcarea asta. O să vedeţi mii, fiindcă aşa funcţionează o democraţie, cu mii de voci”, scrie utilizatorul “roguedeath98” pe YouTube, comentând un clip legat de mişcarea “Ocupaţi Wall Street-ul”. La începutul manifestaţiei, faptul că nu exista o singură revendicare sau listă de revendicări acceptate de majoritatea protestatarilor era un cusur: pe bună dreptate, reporterii şi comentatorii s-au întrebat ce anume vor demonstranţii, pentru ce ies în stradă şi-şi întind corturi în parcul Zuccotti şi s-au declarat miraţi că nu pot găsi un răspuns mulţumitor (e departe de realitate ideea că toţi protestatarii ar subscrie unor idei precum “garantarea unui salariu indiferent dacă primitorul este angajat sau nu” ori “investiţii de un trilion de dolari în infrastructură”, înşirate de un utilizator al primului site ale mişcării, OccupyWallSt.org şi ridiculizate de Fox News).

    Patru săptămâni mai târziu, lipsa unui program unic ajunsese un avantaj. Nu doar pentru că se apropia data de 15 octombrie, când manifestaţiilor din SUA li s-au alăturat oameni din aproape 80 de ţări, începând cu “indignaţii” spanioli şi greci care îşi ocupaseră propriile capitale în primăvară şi vară, şi ar fi fost cam greu să existe un program comun pentru toţi. Ci şi pentru că astfel s-au putut feri cât de cât de atingerea politicienilor, ce s-au grăbit fie să-i laude, fie să-i înfiereze ca să câştige puncte în faţa propriului electorat.

    Democraţii, rând pe rând, s-au raliat mişcării, de la Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Senatului, care a descris mişcarea drept “tânără, spontană, concentrată, eficace” şi i-a binecuvântat pe manifestanţi, şi până la preşedintele Barack Obama, care s-a solidarizat cu protestul, afirmând că exprimă “o frustrare pe scară largă” în rândul americanilor dezamăgiţi că “după cea mai profundă criză de la Marea Depresiune, îi vedem acum pe aceiaşi oameni care au acţionat iresponsabil încercând să combată eforturile noastre de a elimina practicile abuzive ce ne-au adus în situaţia de azi”.

    În tabăra conservatorilor şi a republicanilor, reacţia a fost la fel de previzibilă: comentatorul Rush Limbaugh a acuzat direct mişcarea de stradă că a fost orchestrată de Casa Albă cu sprijinul banilor lui George Soros, cu scopul de a forţa realegerea lui Barack Obama ca preşedinte prin intermediul violenţelor de stradă pornite de “anarhişti şi huligani de la sindicate”. Republicanul Peter King, membru al Camerei, a cerut chiar presei să nu mai mediatizeze atâta protestele, fiindcă aşa le dau legitimitate: “Îmi amintesc ce s-a întâmplat în anii ’60, când stângiştii au ieşit în stradă, presa i-a ridicat în slăvi şi au sfârşit prin a impune ei politicile în SUA. Nu putem permite să se mai întâmple asta”.

    În fine, comentatorul conservator Glenn Beck i-a acuzat direct pe manifestanţi că ar pune la cale o revoluţie sângeroasă cu scopul de a instaura comunismul în SUA, judecând după declaraţia unui tip din Philadelphia care cerea trecerea la un sistem “maoist” şi a altui tip din Los Angeles care spunea că revoluţiile paşnice inspirate de “tumori” precum Gandhi nu merg în lumea de azi şi că modelul bun de urmat ar fi Revoluţia Franceză. Există chiar o fotografie de la una dintre manifestaţiile din ultima perioadă în care printre pancarte şi simboluri apare şi un carton reprezentând capul lui Lloyd Blankfein, preşedintele Goldman Sachs, tras în ţeapă.

    La polul opus al violenţei simbolice, un clip cu un fundal muzical aproape angelic îndeamnă la ocuparea băncilor în 15 octombrie, asociind logo-urile Bank of America, Chase, Citibank, Wells Fargo cu propoziţii ca “Ei ne-au preluat casele, locurile de muncă, economia, democraţia. La 15 octombrie, noi preluăm băncile”; evident, pentru americanii alarmaţi că vine revoluţia comunistă, astfel de îndemnuri ies din sfera protestului simbolic şi intră direct în sfera penală.

    October 15th: Occupy Banks from Mary Matthews on Vimeo.

    CONTINUARE >>>>>>>>>

  • Decalajul tot mai mare între bogaţi şi săraci expune SUA la noi crize financiare

    Această tendinţă de creştere a inechităţii, lăsată liberă în ultimele decenii, ar putea condamna Wall Street, timp de o generaţie, la profituri mediocre şi ar putea provoca chiar instabilitate socială, potrivit analiştilor şi directorilor din sectorul financiar. “Diferenţele de venituri din această ţară devin din ce în ce mai grave”, a declarat James Chanos, preşedinte fondator al companiei Kynikos Associates din New York. El a arătat că tendinţa nu este o reţetă de creştere economică stabilă, atunci când bogaţii devin mai bogaţi iar toţi ceilalţi sunt lăsaţi în urmă. Din 1980, circa 5% din venitul naţional anual a trecut de la clasa de mijloc la familiile cele mai bogate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Organizaţia contabililor: Vârful crizei financiare nu a ajuns încă în România, ci va fi în 2012

    “Nu fac previziuni. Studiile organizaţiilor abilitate arată că sunt foarte multe aşteptări ca situaţia globală să devină din ce în ce mai dificilă în 2012-2013. Cred că vârful crizei încă nu a ajuns la noi, ci va fi în 2012. Suntem prudenţi şi este bine că putem şti acest lucru dinainte şi că firmele au posibilitatea să-şi regândească afacerile, să se reorganizeze ca eficienţă a costurilor şi ca nivel de servicii. Putem vedea şi partea plină a paharului – este cu siguranţă loc pentru inovare şi pentru întreprinzători curajoşi”, a declarat Stanciu la o conferinţă pe tema IMM-urilor organizată de ACCA Ea anticipează că vor continua, cu siguranţă, falimentele, având în vedere că firmele nu mai fac profituri din cauza scăderii cererii, dar vorbitorii din cadrul eveni­men­tului atât din sectorul public, cât şi privat, nu s-au concentrat atât pe statisticile negative, cât pe facilităţile oferite în prezent IMM-urilor şi pe modalităţile de îm­bunătăţire a activită­ţilor în acest sector.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Buni de plată în criza datoriilor: contribuabilii europeni

    Declaraţia în acest sens a şefului CE, Jose Manuel Barroso, este cea mai explicită de până acum în sensul restabilirii încrederii în sistemul bancar al zonei euro, iar ea e urmată de întâlnirea de duminică între cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, de la care se aşteaptă nu doar o decizie privind asistenţa financiară pentru Grecia, ci şi una referitoare la folosirea Fondului European pentru Stabilitatea Financiară (EFSF).

    Sarkozy ar dori ca fondul, în valoare de 440 de miliarde de euro, să fie folosit pentru recapitalizarea băncilor (în primul rând a celor franceze, cu mare expunere la datoria Greciei), în timp ce Merkel consideră că fondul n-ar trebui folosit într-un astfel de scop decât ca o resursă de ultimă instanţă, dacă toate celelalte moduri de a consolida capitalul băncilor ar fi epuizate.

    Problema cea mai mare ţine însă de suma estimată (cca 200 mld. euro, după estimările FMI – incomparabil cu cele 2,5 mld. estimate de CE după testul de soliditate financiară din vară) şi de dificultatea de a face opinia publică europeană să suporte din nou costurile salvării unor bănci. Conform Reuters, ministrul irlandez de finanţe a estimat că necesităţile de capital ale băncilor europene nu ajung chiar la suma apreciată de FMI, dar că ar putea fi depăşit plafonul de 100 de miliarde de euro.