Tag: clienti

  • Cum să probezi hainele online

    Comerţul online are avantajul comodităţii, dar nu poate oferi tot ce oferă comerţul tradiţional, cum ar fi posibilitatea de a proba hainele înainte de a le cumpăra. Un magazin online american însă, Lyon + Post, încearcă să convingă clientela că se poate şi altfel, implementând un model aparte de business.

    Clientele se pot înscrie pe site, unde li se prezintă produsele selectate pentru Lyon + Post de o expertă în domeniul modei care le alegea îmbrăcămintea pentru vedete, din care aleg şi fac o listă cu cele le interesează.

    Magazinul le trimite până la patru dintre ele pentru a le proba şi a se decide dacă le păstrează şi le pune la dispoziţie şi ambalaj pentru a returna ce nu doresc prin poştă, iar plata se face în monentul în care clientele anunţă ce doresc să păstreze. 

  • Cum a câştigat acest şofer Uber 90.000 de dolari în şase luni, fără să conducă aproape deloc

    În prima luna ca şofer Uber Joseph Ziyaee a câştigat peste 20.000 de dolari şi a făcut o singură cursă, informează Business Insider.

    Pentru a obţine acea sumă de bani, Ziyaee nu a condus un client de pe coasta de est a Statelor Unite pe coasta de vest, ci s-a folosit de sistemul Uber care recompensează şoferii dacă recrutează alte persoane. 

    Astfel, în şase luni Joseph Ziyaee a strâns 90.000 de dolari doar prin această metodă. Totul a început în momentul când şi-a rănit piciorul, iar condusul a devenit dificil.

    Cum funcţionează? Uber are un sistem prin care recompensează cu bonusuri şoferii noi care au realizat un număr de călătorii, iar dacă folosesc un cod de la un alt şofer, ambii primesc un bonus. Bonusurile diferă de oraşe. În localităţile unde sunt mai puţini taximetrişti bonusul creşte. Ziyaee a profitat de acest lucru şi a recrutat şoferi în mai multe oraşe. Pentru asta a folosit mai multe metode: social media, prin prieteni etc.

    “Cel mai important lucru este să-i ajuţi pe noi şoferi cu tot ce au nevoie, dacă întâlnesc obstacole să-i ajuţi să le depăşească”, spune Joseph Ziyaee, intitulat Regele Uber.

  • Cine este Liudmila Climoc, inginerul în microelectronică din Republica Moldova care va fi de la 1 mai noul şef al Orange România

    Liudmila Climoc, 40 de ani, care va prelua de la 1 mai poziţia de CEO al Orange România, cel mai mare jucător de pe piaţa de telefonie mobilă după cifra de afaceri şi numărul de clienţi, este licenţiată în microelectronică şi are o carieră de aproape 20 de ani în industria de telecom, conform datelor publicate de companie şi a informaţiilor din presa din Republica Moldova.

    După ce a absolvit Facultatea de Calculatoare, Informatică şi Microelectronică din cadrul Universităţii Tehnice din Republica Moldova, Liudmila Climoc şi-a început cariera în cadrul companiei de telefonie mobilă Voxtel de pe poziţia de consultant de vânzări. Compania de telefonie mobilă Voxtel din Republica Moldova s-a lansat în anul 1998 având încă de la început în acţionariat grupul France Telecom. Operatorul a trecut la brandul Orange în 2007, după ce în anul anterior francezii şi-au majorat participaţia la operator la 61%.

    După un an de zile în cadrul Voxtel, Liudmila Climoc a fost promovată în poziţia de manager al reţelei de magazine în cadrul departamentului comercial, poziţie ocupată până în anul 2002.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Jackie Chan a primit, săptămâna aceasta, un avion privat Embraer Legacy 500, primul de acest tip livrat unui client din China. Nu este primul avion privat al lui Chan, care este ambasador al producătorului brazilian Embraer.
     
    “În ultimii ani, avionul Legacy 650 mi-a adus nişte experienţe unice, ajutându-mă să continui activităţile caritabile din jurul lumii”, a spus actorul chinez într-un comunicat. “Aşa că sunt extrem de încântat să testez acest nou model, fiind convins că îmi va depăşi aşteptările.”
     
    Modelul executiv Embraer Legacy 500 se comercializează la preţul de 20 milioane dolari.

  • Un clujean de 38 de ani a construit o afacere de 5 milioane de euro cu 300 de angajaţi şi birouri în două ţări

    La 38 de ani, antreprenorul clujean Cătălin Chiş conduce grupul de firme Active Power Solutions, cu activităţi în domeniul tehnologiei. A ales în urmă cu 15 ani calea antreprenoriatului, o aventură care nu a fost deloc uşoară, şi a construit de la zero un grup de firme care are acum 300 de angajaţi, un birou la Londra şi o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.

    “În cel mai pesimist caz, creşterea cifrei de afaceri pentru anul în curs se plasează la 10-20%, în tandem cu angajarea a circa 30 de oameni. Varianta optimistă vizează să dublăm cifra de afaceri şi să creştem cu 25% numărul de angajaţi (încă 75 de persoane). Deocamdată suntem pe varianta pesimistă, am crescut cu circa 15% în prima parte a anului“, spune Cătălin Chiş, director executiv al Active Power Solutions. Grupul are acum circa 300 de angajaţi şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro, iar dezvoltarea grupului a avut o serie de momente cheie.

    Absolvent al Facultăţii de Calculatoare de la Cluj (1999), Chiş a lucrat vreme de doi ani şi jumătate în trei firme, parcurgând mai multe poziţii şi funcţii, de la agent de vânzări la director tehnic, programator sau project manager. Ideea antreprenoriatului s-a înfiripat în 2000, la întoarcerea din SUA. Un bun prieten îi spusese că pleacă în Statele Unite peste două săptămâni şi s-a hotărât brusc să-l însoţească. În numai două săptămâni, înaintea plecării, în cadrul programului Work & Travel, a găsit o slujbă trimiţând câteva mailuri şi susţinând un interviu telefonic. „Nici bani de bilet nu aveam, am împrumutat. A fost o experienţă interesantă“, povesteşte el acum despre aventura în SUA, unde vreme de patru luni a trecut prin tot felul de joburi, de la muncă necalificată până la domeniul în care profesa deja în ţara natală.

    Nu şi-a dorit însă să rămână acolo, deşi ocazia se ivise, iar la revenirea în ţară a vrut să se întoarcă la acelaşi loc de muncă de unde plecase. Un alt prieten primise pe parcursul celor patru luni cât Chiş fusese plecat o mărire de salariu de 20%, iar clujeanul voia să fie remunerat la fel, dar managerul i-a spus că nu are cum. A replicat atunci că în acele condiţii nu doreşte să rămână, pentru că valoarea sa ca angajat era aceeaşi, chiar dacă argumentul angajatorului fusese că suma se lega nu doar de valoare, ci şi de constanţa la locul de muncă. „În momentul re-spectiv nu am înţeles despre ce este vorba, şi când am ieşit din birou am spus că o să fac o firmă care să fie mai mare decât aceea“, îşi aminteşte antreprenorul. Şi aşa a şi fost.

    „Am început firma fără să ştiu de unde să o apuc, ştiam doar cam ce vreau să fac, adică într-o formă sau alta acelaşi lucru care îl făceam şi ca angajat, să creez soft, să dezvolt soluţii pentru client, de la ERP şi CRM până la aplicaţii complexe în domeniul financiar.“ Fără să aibă bani, îi era clar că trebuie să găsească rapid un client, dar nu ştia legislaţie, aspecte financi-are sau contabile. În primele două-trei luni a stat acasă şi s-a jucat, încercând să se liniştească şi să găsească o variantă de acţiune, iar la un moment a venit un prieten care i-a spus că are un client cu o imprimantă stricată, căreia nu reuşea să-i dea de cap.

    „Am mers şi am stat două sau trei zile până am înţeles ce nu funcţiona, dar nu ştiam cu cine am de-a face, cine e cli-entul respectiv, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari firme de arhitectură din Transilvania şi care a devenit primul cli-ent.“ Arhitecţii au fost plăcut surprinşi, dat fiind că imprimanta era scumpă, costa în jur de 50.000 de euro, şi nici măcar firma care le-o vânduse nu reuşise să o repare. „Cei doi asociaţi ai firmei au fost aşa entuziasmaţi încât mi-au propus să rămân“, povesteşte Chiş despre începuturile sale ca antreprenor. A început să le configureze calculatoarele, să lucreze la reţea, să facă mici aplicaţii de soft. „Emoţionant a fost momentul în care mi-au spus: «Cătălin, cred că e momentul să facturezi»“. Lucra deja de două luni, timp în care nu luase niciun ban, şi îşi aminteşte că nu avea nici măcar bani de transport, motiv pentru care mergea pe jos 4-5 km; „stăteam până dimineaţa cu unul dintre ei, alt workaholic, şi dimineaţa la 5 mergeam pe jos acasă, că nu aveam 3, 5 sau 7 lei să iau taxiul“. Surprins a fost şi pentru că i-au întors factura, spunându-i să dubleze suma, de la 5.000 de lei la 10.000 de lei pentru două luni. „Mi s-a părut foarte mult. De acolo am început totul.“

    Şi al doilea client are o poveste. Primea deja bani constant de la firma de arhitectură „şi am început să prind încredere în mine, că ceea ce fac e bine şi munca mea e apreciată“. Într-o zi, negocia cumpărarea unui calculator şi lângă el era un domn care voia să cumpere mai multe calculatoare, pentru o reţea. L-a auzit ce vorbeşte şi, încredinţat fiind că poate să lucreze pentru el, l-a aşteptat afară, i-a dat o carte de vizită şi i-a spus: „Cred că te pot ajuta“. Mai făcuse în facultate proiecte similare, „iar pentru el am făcut o reţea de calculatoare într-un internet cafe din oraşul natal“; au urmat apoi şi alte spaţii, iar antrepre-norul a găsit mai uşor clienţi şi proiecte.

    În martie 2001, la câteva luni de la începerea colaborării cu firma de arhitectură, a angajat primul om, iar cifra de afaceri din primul an a fost cam 1,7 milioane de lei. „Un an mai târziu depăşea deja 3 milioane de lei. E relativ simplu să creşti când ai o bază mică“, argumentează antreprenorul, al cărui grup de firme a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 12 ori mai mare decât în primul an de activitate.

  • Jean-Franҫois Fallacher părăseşte Orange România începând cu 1 mai. Liudmila Climoc, CEO Orange Moldova, va prelua conducerea companiei

    Orange România a anunţat astăzi o serie de schimbări în structura echipei de top management, ce fac parte dintr-un plan mai larg de evoluţie creat de Gervais Pellissier, deputy CEO şi Executive Director al regiunii europene a grupului Orange. 
     
    Astfel, Jean-Franҫois Fallacher îşi încheie mandatul ca Chief Executive Officer al Orange România şi dă curs unor noi oportunităţi la Orange Polonia. În acelaşi timp, grupul Orange o numeşte pe Liudmila Climoc, în prezent Chief Executive Officer la Orange Moldova, în rolul de CEO al Orange România. Julien Ducarroz, care deţine acum poziţia de Chief Commercial Officer la Orange România, este numit CEO al Orange Moldova. Aceste schimbări vor intra in vigoare de la 1 mai 2016.
     
    Liudmila Climoc are o experienţă extinsă în domeniul telecomunicaţiilor, obţinută de-a lungul celor 19 ani petrecuţi în această industrie. Şi-a început cariera la Orange Moldova, unde a condus numeroase proiecte şi lansări comerciale importante. În 2008, Liudmila a fost promovată din poziţia de Chief Sales Officer în cea de Chief Executive Officer. Sub conducerea sa, compania şi-a dublat baza de clienţi, la peste 2,6 milioane de clienţi astăzi, consolidând astfel leadership-ul puternic al Orange în Moldova, cu o cotă de piaţă de 57% din sectorul de mobil. Suporter pasionat al noilor tehnologii de comunicare şi o susţinătoare constantă a inovaţiei, Liudmila a asigurat într-un mod remarcabil conducerea pe plan tehnologic şi pe planul inovaţiilor a Orange în Moldova, unde are în palmares 2 premiere în industrie – lansarea HD Voice şi HD Voice Internaţional pentru mobil, înainte ca acestea să fie adoptate la scară largă în restul Europei.
     
    “Este o mare onoare pentru mine să devin CEO al Orange România, operatorul numărul 1 în telecomunicaţii mobile din această ţară, şi să mă alătur echipei remarcabile şi atât de dinamice de profesionişti. Orange România va continua să aibă toată atenţia îndreptată către client, oferindu-le celor peste 10 milioane de utilizatori o experienţă de neegalat, prin intermediul serviciilor de cea mai bună calitate şi al celor mai utile inovaţii.” a spus Liudmila Climoc, viitorul CEO al Orange România.
     
  • Plus 5% pentru Vodafone

    Operatorul de telefonie mobilă, numărul doi din piaţă în funcţie de cifra anuală de afaceri, raportează rezultatele financiare în funcţie de anul fiscal britanic, care începe la 1 aprilie şi se încheie la 31 martie. Rezultatele raportate corespund celui de-al treilea trimestru al anului financiar în curs, 2015-2016.

    La 31 decembrie 2015, numărul total de clienţi ai Vodafone România, depăşea 9,101 milioane de clienţi, în creştere cu aproape 500.000 faţă de perioada similară a anului precedent. Din numărul total de clienţi, 8,4 milioane sunt utilizatori ai serviciilor mobile. ARPU mobil al Vodafone România a ajuns la 6,2 euro în cele trei luni încheiate la 31 decembrie 2015. Rata de penetrare a smartphone-urilor în baza de utilizatori a crescut cu 8,4% în trimestrul încheiat la 31 decembrie 2015, în comparaţie cu perioada similară din 2014 a anului trecut iar vânzările de smartphone-uri au crescut cu 44%, în aclelaşi interval.

    La 31 decembrie 2015, abonaţii serviciilor Vodafone reprezentau 41% din baza de clienţi, iar utilizatorii cartelei, 59%. Numărul utilizatorilor serviciilor pre-plătite a scăzut cu 0,3% faţă de trimestrul anterior. Consumul de date mobile a crescut cu 129,2% în trimestrul încheiat la 31 decembrie 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior.

    Vodafone are divizii în 26 de ţări, 57 de reţele partenere în întreaga lume şi operaţiuni de broadband fix în 17 ţări. La 31 decembrie 2015, Vodafone avea 461 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 13 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.