BusinessMagazin

Tag: venit

  • Altă Lara, aceeaşi Croft

    Facem cunoştinţă cu o Lara Croft tânără, pasionată de arheologie, care nu e însă foarte sigură de cum va arăta viitorul ei. În urma unui incident cu autorităţile, ea ajunge în compania Anei Miller (Kristin Scott Thomas), cea care conduce compania pornită de tatăl Larei. Acesta lipseşte de ani buni, fiind dat dispărut în timp ce încerca să găsească mormântul pierdut al lui Himiko, o puternică regină din Japonia; Lara nu acceptă însă că tatăl său a murit şi pleacă în căutarea acestuia.
    Diferenţa majoră faţă de filmele ce o aveau ca protagonistă pe Angelina Jolie este că Roar Uthaug se concentrează mai mult pe defectele Larei, aşa cum ar fi statura ei, decât pe abilităţile ei ieşite din comun.
    Alegerea Aliciei Vikander pentru rolul Larei Croft e una corectă din punctul meu de vedere, pentru că franciza avea nevoie de o faţă nouă, care să nu fie încă asociată multor filme. Poate părea surprinzător ceea ce am scris, având în vedere că Vikander a câştigat deja un premiu Oscar pentru interpretarea sa din The Danish Girl; ea nu a fost însă imaginea vreunui blockbuster, preferând rolurile complexe în locul celor superficiale. A fost o decizie bună până acum, zic eu, şi sunt curios cum va evolua cariera ei după episodul Tomb Raider.
    Aici, Vikander îşi face treaba destul de bine, găsind echilibrul între agresivitate şi fragilitate. Nu e aceeaşi Lara Croft pe care spectatorii şi-o aminteau din filmele cu Jolie, iar asta e foarte bine; filmele care tratează originea personajelor trebuie să îţi prezinte omul de dinainte de erou, cel care ezită şi îşi pune semne de întrebare înainte de a se arunca în cine ştie ce aventură.
    Şi pentru că am vorbit la început la apetitul americanilor pentru relansarea unor filme de succes, anul acesta vă mai puteţi aştepta la versiuni noi ale unor poveşti vechi cu Peter Pan, Grinch, Corbul, The Grudge, Re-Animator, Robin Hood sau Sherlock Holmes.
    Revenind la Tomb Raider, am remarcat că multe scene spectaculoase din film seamănă extrem de mult cu cele folosite pentru a promova seria de jocuri Tomb Raider. Nu ştiu dacă e o întâmplare şi nu ştiu cât din acţiunea prezentată în joc se regăseşte şi în film, dar mi s-a părut o idee bună.
    Pe de altă parte, vorbim de un film bazat pe un joc, iar asta înseamnă că la un moment dat va trebui să renunţi la sentimentul de realism şi să le dai oamenilor spectacolul pentru care au plătit biletul de acces. Lara Croft trebuie să sară din avioane în flăcări şi să doboare, de una singură, câte 10-20 de adversari, altfel n-ar mai fi Lara Croft.
    O să concluzionez spunând că Tomb Raider e un film care va fi pe placul celor care urmăresc aventuri nerealiste, cu personaje care au puteri supranaturale şi cu întâmplări care pun la grea încercare logica. Pe scurt, ar trebui să aibă destul de mulţi fani.

    Nota: 7/10

  • Venitul pe cap de locuitor a crescut cu 0,7% în UE28 în ultimul trimestru al anului 2017

    În Uniunea Europeană (UE28), venitul real pe cap de locuitor a crescut cu 0,7% în al patrulea trimestru al anului 2017, după o creştere de 0,6% în trimestrul precedent, iar consumul real pe locuitor pe cap de locuitor a crescut cu 0,3% în al patrulea trimestru al anului trecut, după o creştere de 0,7% în al treilea trimestru din acelaşi an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii care au creat un produs unic în lume şi este 100% românesc

    Jocul de societate Triathlon Series, creat de compania AfterRace Games, a venit ca o îmbinare a două pasiuni ale lui Andrei Dordea şi ale altor trei prieteni: cea pentru sport, triatlon în special, şi cea pentru board game-uri.

    „Ideea şi unele mecanisme au stat în background cam zece ani. Ceea ce nu ştiam e că ne vom apuca de sport şi că va deveni noul viciu. Acest lucru s-a întâmplat de şase ani încoace. Cele două traiectorii, aparent paralele, s-au întâlnit în AfterRace Games”, spune Dordea.

    Triathlon Series a apărut mai mult ca un proiect secundar al businessului principal: Scriptmedia, o agenţie de advertising. „Boardgame-ul s-a născut ca un proiect boem, un pariu câştigat cu noi, cum că ne facem timp, printre proiecte şi clienţi, să ne urmăm şi visurile.” Andrei Dordea spune că agenţia are multe proiecte sportive şi că jocul a funcţionat şi ca instrument de marketing. „Considerăm că, după un an şi jumătate de la lansare, ne-am recuperat investiţia iniţială şi de marketing de 50.000 de euro”, adaugă el.

    Ei au lansat jocul chiar în cadrul târgului de la Essen (cel mai mare târg de board games din Europa) şi prima mare comandă a venit din Asia, pentru pieţele din Singapore şi Malaysia. Punctul maxim de cerere pentru joc a fost de 150 de unităţi pentru pieţele din Asia şi încă 150 pentru România. „Acum vindem în toată lumea, pieţele din Statele Unite şi Marea Britanie fiind cel mai interesate”, explică Dordea, care leagă gradul de interes pentru joc de apetitul mare pentru activităţi sportive în aceste pieţe.

    Tocmai pentru că jocul are un element sportiv, publicul ţintă pentru Triathlon Series este puţin diferit faţă de cel clasic, mai degrabă sportivul amator şi mai puţin jucătorul avid de board game-uri. „Producţia se face în România, acesta fiind al doilea pariu câştigat: să facem un produs unic în lume, 100% românesc, în tot procesul de la idee la execuţie”, spune el.

    Ce presupune, mai exact, procesul de realizare a jocurilor? Cum se creează un board game? În primul rând, este nevoie de un concept, de mecanisme şi reguli clare de joc, şi această parte este de obicei făcută în totalitate de inventatorul jocului. Apoi se trece la etapă de testare şi modificare, „până în momentul în care considerăm că avem un produs competitiv şi interesant, eventual unic”, spune Novac.  

    „Idee, temă, mecanism, optimizare, testare şi multă distracţie”, enumeră Andrei Dordea ingredientele necesare în acest demens. El precizează că apoi se urmează paşii clasici ai lansării oricărui produs: producţie, depozitare, distribuţie, marketing, comunicare. „Este singurul joc din lume inspirat din triatlon şi ceea ce e cert este că va rămâne primul.”

    În hora jocurilor de societate se prind din ce în ce mai mulţi jucători la nivel global, chiar şi români, chiar dacă sunt cu mulţi paşi în urma germanilor sau americanilor, jucători cu tradiţie. Fondatorul NSKN Games crede că este greu de prezis viitorul industriei, dar spune că nu sunt ameninţări „existenţiale pentru industria de board game-uri şi nici nu cred că vor apărea curând. Eu sper ca jocurile pe tablă să ajungă măcar la un sfert din popularitatea celor video”.

    Andrei Dordea spune că „o seară de joc este un context pentru relaxare, o experienţă unică de fiecare dată, iar acest gen de «retreat» social va fi căutat şi într-un viitor controlat, parcă mai mult ca niciodată de viteza şi nevoia de reacţii rapide, care, fără un balans, te secătuiesc de energie”.

    Despre fenomenul board games-urilor din România şi la nivel global citiţi aici

  • Surpriză COLOSALĂ pentru clienţii Telekom România: După numai şase luni a venit ANUNŢUL care cutremură sistemul bancar

    Prin intermediul acestora, clienţii pot împrumuta sume de până la 100.000 lei pe o durată de maximum 5 ani. Telekom Banking a fost lansată în octombrie anul trecut, atunci oferta incluzând doar conturi curente, carduri de debit şi servicii de schimb valutar. Din martie anul acesta, Telekom Banking a lansat şi serviciul de plată în rate a telefoanelor mobile. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Airbnb vs chirie: ce este mai profitabil?

    România a atras anul trecut peste 12 milioane de turişti, fiind cel mai bun an din 1990 încoace din acest punct de vedere, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Capitala a depăşit pragul de 2 milioane de turişti anul trecut, iar odată cu ei a crescut şi numărul de hoteluri. Capacitatea de cazare a Bucureştiului aproape că s-a triplat în ultimii 15 ani. Dacă în 2000 erau 7.422 de locuri de cazare, în prezent sunt de aproape trei ori mai multe (în jur de 20.000). |n aceşti ani au apărut atât hoteluri noi, cât şi multe apartamente care funcţionează în regim hotelier, fiind clasificate ca hosteluri sau închiriate prin Airbnb. Bucureştiul a devenit o ţintă de city break de vacanţe atât pentru români, cât şi pentru străini.

    Mădălin Pop este una dintre persoanele care s-au gândit să-şi închirieze o proprietate pentru a obţine un venit în plus. Ideea i-a venit când se uita după un spaţiu de cazare în urmă cu patru ani în Copenhaga. ”Am reuşit să găsesc un apartament perfect pentru ce aveam nevoie la acel moment şi m-am gândit că şi eu aş putea introduce în acest sistem o mansardă, care se afla în casa unde avem birourile afacerii de familie“, spune el.

    Mădălin Pop trăieşte în Braşov, unde are două locuinţe listate pe Airbnb, şi a primit distincţia de ”superhost“, ce îi asigură o vizibilitate mai mare şi, drept urmare, şi mai mulţi clienţi.

    Livia Radu este antreprenoare, cu experienţă în real estate şi în management; şi ea a vrut să încerce modelul de business Airbnb. A început în vara anului trecut cu o proprietate în centrul vechi şi acum a ajuns la cinci şi la statutul de ”superhost“. ”Cel mai important pentru o afacere în sistem Airbnb este locaţia. În Bucureşti, cel mai bine se mişcă centrul vechi. Am avut un apartament care nu era central şi în iarnă am mers pe pierdere cu el, am renunţat la proprietate“, spune Livia Radu.

    În acest moment, preţul pe noapte al celor două locuinţe deţinute de braşovean începe de la 159 de lei, iar Pop consideră că este ”o afacere profitabilă deoarece costurile de întreţinere şi funcţionare sunt mici“. În cazul mansardei nu a existat o investiţie iniţială, pentru că spaţiul era deja amenajat, astfel pentru acest spaţiu a făcut câteva modificări decorative şi a cumpărat electrocasnice. ”Cea mai nouă locaţie, Sunset Cottage, pe care am finalizat-o în vara anului 2016, este o veche căsuţă aflată în aceeaşi curte cu mansarda. Din cauză că era o casă relativ veche, investiţia cu renovarea ei şi amenajarea grădinii cât şi a interioarelor ne-au costat peste 10.000 euro, investiţie pe care am estimat că o vom recupera în aproximativ doi ani“, spune Mădălin Pop.

    O garsonieră centrală în Bucureşti se poate închiria în mod tradiţional cu 300-400 de euro pe lună, este de părere Livia Radu, care adaugă că prin Airbnb se poate câştiga chiar mai bine; pentru aceeaşi locuinţă ”închiriată cu 20-25 de euro pe noapte, cu un grad de ocupare de 60-70%, câştigi cam 550 de euro“. Totuşi, cei 150 de euro în plus nu sunt un profit net deoarece intervin costuri de curăţenie, de spălare a lenjeriilor şi trebuie plătită o persoană pentru primirea oaspeţilor. ”Dacă te ocupi tu de primirea clienţilor, atunci trebuie să renunţi la jobul tău deoarece, în general, check in-urile se fac între 12 şi 14“, crede antreprenoarea.

    ”Am pornit businessul acesta având experienţă în real estate şi în management HoReCa şi în mare am avut know-how-ul pentru a-l face să crească şi să aducă profit, totuşi nu consider Airbnb o afacere satisfăcătoare până acum, după opt luni de activitate. Există un profit, dar nu este cel aşteptat“, spune Livia Radu.

    Mihai, o altă gazdă din Bucureşti, al cărui nume a fost schimbat pentru a-i păstra anonimatul dorit, spune că închirierea prin Airbnb este mai rentabilă decât închirierea tradiţională. ”|n loc de 200 de euro net lunar pentru închirierea tradiţională, avem în medie cam 500 de euro, din care trebuie scăzute însă utilităţile şi întreţinerea, 150-200 de euro, şi curăţenia“, spune el. Mihai consideră totuşi că avantajul cel mai mare este că nu trebuie să revinvestească în locuinţă la fel de mult ca în cazul unor chiriaşi tradiţionali. ”Plus, sistemul de rating îi stimulează pe clienţi să fie grijulii cu locuinţa.“

    El a început să închirieze prin Airbnb în urmă cu câţiva ani. ”Aveam locuinţa disponibilă şi am fost încântat de noua posibilitate de închiriere. Prin Airbnb ai un control mai precis asupra locuinţei faţă de varianta de închiriere tradiţională, cu poveştile clasice despre chiriaşi care abuzează de locuinţă sau care sunt rău-platnici. Ai posibilitatea de a o retrage de la inchiriere pentru perioade determinate, iar rentabilitatea este ceva mai mare“, spune Mihai.

    Achiziţia unui imobil pentru închiriere este o afacere veche. Apartamentele din zona centrală sau semicentrală, cele situate aproape de centre comerciale şi de birouri atrag cele mai bune randamente, respectiv valoare a chiriilor în raport cu valoarea de achiziţie. |n timp ce zonele centrale atrag cele mai mari venituri din chirii, raportat la preţul apartamentelor acestea nu reprezintă neapărat cea mai bună investiţie, fără a lua în calcul aprecierea în timp a imobilului.

    Cel mai mare randament (de 8,5%) este înregistrat de locuinţele din cartierul bucureştean Dristor, iar investiţia de 78.000 de euro (cât este în medie preţul de achiziţie al unui apartament cu două camere) ar urma să fie amortizată în mai puţin de 12 ani, potrivit datelor imobiliare.ro şi calculelor ZF. Datele iau în calcul o chirie lunară medie de 550 de euro. De partea cealaltă, cele mai mari venituri din chirii în cazul unui apartament nou sunt generate de cele din cartierul Dorobanţi, unde preţul mediu de achiziţie la două camere este de 176.000 de euro, iar chiria aproape 800 de euro lunar. |nsă, deşi chiria este cea mai mare, investiţia în apartament se poate amortiza în peste 18 ani, luând în calcul strict venitul din chirie, nu şi din posibila apreciere în timp. Nested, agenţie imobiliară din Londra, a realizat Real Estate Return on Investment Index, pentru a vedea în ce oraşe investiţia în imobiliare este cea mai rentabilă.

    Aşadar potrivit cercetării realizate de Nested, Bucureştiul se află pe locul 10 în topul celor mai rentabile investiţii, exemplificând faptul că o locuinţă cu trei camere se vinde în medie cu 157.966 de euro, iar chiria lunară, în medie, ar fi de 601 euro, ceea ce ar însemna că investitorul şi-ar recupera suma în 263 de luni (aproape 22 de ani). Totuşi, proprietarul ar putea să-şi recupereze suma mai rapid prin închirierea locuinţei pe Airbnb. Potrivit Nested, chiria lunară pentru o locuinţă cu 3-4 camere pe Airbnb este de 3.441 de euro, ceea ce ar însemna o recuperare a investiţiei în 46 de luni (aproape 4 ani). ”Oraşele turistice precum Braşov sau Sibiu cred că merg mai bine ca Bucureştiul. Cei care vin în Capitală văd Casa Poporului, Muzeul Satului, centrul vechi, apoi fac excursii la Peleş şi la Bran. Airbnb merge cel mai bine în ţări turistice cum sunt Marea Britanie, Turcia, Grecia, Italia, Spania“, este de părere Livia Radu.

    Cel mai rentabil oraş pentru investiţie în imobiliare ar fi, potrivit sursei citate, Durban (Africa de Sud), unde o locuinţă cu trei camere costă în medie 88.400 de dolari, iar suma ar fi recuperată în 167 de luni (în regim de chirie normală) şi în doar 18 luni prin Airbnb, unde chiria pentru un apartament cu 3-4 camere ar fi de 4.967 de dolari.

    ”Le recomand Airbnb persoanelor care deja deţin o proprietate. Câştigul poate fi mai mare dacă te ocupi tu de una-două proprietăţi; astfel, în loc să faci 500-550 de euro pe lună prin închiriere tradiţională, poţi să câştigi 700-900 de euro. Şi ca să-ţi fie mai uşor, trebuie gândit un sistem de primire a oaspeţilor care să nu presupună prezenţa ta“, spune Livia Radu, care atrage atenţia că deşi venitul este mai mare prin platforma online, şi efortul depus este mai mare faţă de închirierea normală.

    Investitorii care se ocupă de mai mult timp de închiriere prin Airbnb spun că este bine să ai cât mai multe proprietăţi. ”Dar dacă ai 30 de proprietăţi, trebuie să angajezi 3-4 persoane pentru a face curăţenie şi nu mai poţi lasa una singură să se ocupe de primirea clienţilor, ci îţi trebuie 2-3 persoane, pe care trebuie să le plăteşti cu 1.500-2.000 de lei, sau un sistem bine pus la punct de self-check-in. Venitul creşte progresiv, dar nu suficient“, explică antreprenoarea.

    ”Acum câţiva ani, preţurile pe Airbnb erau mai mari. Cred că va continua tendinţa de aliniere a pieţei de închiriere pe termen scurt la piaţa tradiţională, pe măsura ce tot mai multe locuinţe intră în oferta locală Airbnb şi a altor platforme similare“, consideră Mihai.

    Cine foloseşte Airbnb în România? Turiştii care se cazează prin Airbnb sunt tineri, până în 40 de ani, deopotrivă români cât şi străini. |n mod tradiţional, perioadele cele mai aglomerate pentru închirierile în regim Airbnb sunt de la începutul lui mai până în noiembrie, dar variază în funcţie delocul apartamentului. De exemplu, pentru Mădălin Pop din Braşov, cel mai mare grad de ocupare este pe timpul verii şi iernii.

    ”Câteodată turiştii au cereri mai mari decât ca la hotel: cineva s-a plâns că lenjeria mirosea a detergent, altul că nu avem cuptor cu microunde sau altcineva s-a plâns că apartamentul nu vine cu parcare personală. Totuşi, majoritatea turiştilor care ne-au trecut pragul au fost foarte drăguţi. Unii şi-au spălat lenjeriile, alţii au şters pe jos, ne-au lăsat sticle de vin, flori drept cadou“, mărturiseşte Livia Radu.

    La fel ca şi în cazul Uber şi al altor servicii de tip shared economy, închirierea prin Airbnb nu este complet reglementată. |n acest moment, poţi închiria o locuinţă pe PFA, SRL şi chiar pe persoană fizică, fără să plăteşti taxe, dar rişti să fii reclamat. ”Dacă alegi să funcţionezi ca societate comercială, este mai multă bătaie de cap, însă pe termen lung este mai OK, pentru că poţi deconta cheltuieli şi poţi emite facturi pentru clienţii care au nevoie. Pentru persoanele fizice care deţin un imobil şi doresc să îl închirieze în regim hotelier ştiu că există o taxă unică care se plăteşte către ANAF. Cunatumul taxei depinde de capacitatea de cazare“, spune Mădălin Pop. ”Autorităţile sunt lăsate în urmă de economia de acces (n.r. shared economy). Dacă ar fi să urmăm legislaţia din domeniul hotelier, am fi sufocaţi în cerinţe pe care clienţii evident nu le doresc sau de care nu se sinchisesc, din moment ce Airbnb merge atât de bine în România şi probabil nimeni nu o face cu aprobare de la numeroasele autorităţi de resort“, explică şi Mihai.

    Mădălin Pop îi sfătuieşte pe cei care vor să înceapă o astfel de afacere să fie flexibili, ”deoarece oaspeţii nu ajung niciodată la ora pe care o comunică. Nu de puţine ori am aşteptat câteva ore până ca oaspeţii să ajungă“. Un alt aspect pe care Pop îl consideră esenţial pentru o afacere de succes pe Airbnb este curăţenia locuinţei. ”Spaţiile trebuie să fie impecabile în momentul în care oasptele ia camera în primire.“

    ”Recomandarea mea pentru cei ce vor să înceapă o asemenea afacere este să se documenteze foarte bine înainte să investească toate economiile sau să-şi pună mari speranţe în profituri senzaţionale. Există costuri pe lângă cele ale întreţinerii locuinţei, care pot fi mai mari decât te aşteptai: curăţenia spaţiului şi a lenjeriilor, necesarul pentru fiecare apartament, uzura, daunele, timpul şi energia implicate“, admite Livia Radu.

     

  • Airbnb vs chirie: ce este mai profitabil?

    România a atras anul trecut peste 12 milioane de turişti, fiind cel mai bun an din 1990 încoace din acest punct de vedere, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Capitala a depăşit pragul de 2 milioane de turişti anul trecut, iar odată cu ei a crescut şi numărul de hoteluri. Capacitatea de cazare a Bucureştiului aproape că s-a triplat în ultimii 15 ani. Dacă în 2000 erau 7.422 de locuri de cazare, în prezent sunt de aproape trei ori mai multe (în jur de 20.000). |n aceşti ani au apărut atât hoteluri noi, cât şi multe apartamente care funcţionează în regim hotelier, fiind clasificate ca hosteluri sau închiriate prin Airbnb. Bucureştiul a devenit o ţintă de city break de vacanţe atât pentru români, cât şi pentru străini.

    Mădălin Pop este una dintre persoanele care s-au gândit să-şi închirieze o proprietate pentru a obţine un venit în plus. Ideea i-a venit când se uita după un spaţiu de cazare în urmă cu patru ani în Copenhaga. ”Am reuşit să găsesc un apartament perfect pentru ce aveam nevoie la acel moment şi m-am gândit că şi eu aş putea introduce în acest sistem o mansardă, care se afla în casa unde avem birourile afacerii de familie“, spune el.

    Mădălin Pop trăieşte în Braşov, unde are două locuinţe listate pe Airbnb, şi a primit distincţia de ”superhost“, ce îi asigură o vizibilitate mai mare şi, drept urmare, şi mai mulţi clienţi.

    Livia Radu este antreprenoare, cu experienţă în real estate şi în management; şi ea a vrut să încerce modelul de business Airbnb. A început în vara anului trecut cu o proprietate în centrul vechi şi acum a ajuns la cinci şi la statutul de ”superhost“. ”Cel mai important pentru o afacere în sistem Airbnb este locaţia. În Bucureşti, cel mai bine se mişcă centrul vechi. Am avut un apartament care nu era central şi în iarnă am mers pe pierdere cu el, am renunţat la proprietate“, spune Livia Radu.

    În acest moment, preţul pe noapte al celor două locuinţe deţinute de braşovean începe de la 159 de lei, iar Pop consideră că este ”o afacere profitabilă deoarece costurile de întreţinere şi funcţionare sunt mici“. În cazul mansardei nu a existat o investiţie iniţială, pentru că spaţiul era deja amenajat, astfel pentru acest spaţiu a făcut câteva modificări decorative şi a cumpărat electrocasnice. ”Cea mai nouă locaţie, Sunset Cottage, pe care am finalizat-o în vara anului 2016, este o veche căsuţă aflată în aceeaşi curte cu mansarda. Din cauză că era o casă relativ veche, investiţia cu renovarea ei şi amenajarea grădinii cât şi a interioarelor ne-au costat peste 10.000 euro, investiţie pe care am estimat că o vom recupera în aproximativ doi ani“, spune Mădălin Pop.

    O garsonieră centrală în Bucureşti se poate închiria în mod tradiţional cu 300-400 de euro pe lună, este de părere Livia Radu, care adaugă că prin Airbnb se poate câştiga chiar mai bine; pentru aceeaşi locuinţă ”închiriată cu 20-25 de euro pe noapte, cu un grad de ocupare de 60-70%, câştigi cam 550 de euro“. Totuşi, cei 150 de euro în plus nu sunt un profit net deoarece intervin costuri de curăţenie, de spălare a lenjeriilor şi trebuie plătită o persoană pentru primirea oaspeţilor. ”Dacă te ocupi tu de primirea clienţilor, atunci trebuie să renunţi la jobul tău deoarece, în general, check in-urile se fac între 12 şi 14“, crede antreprenoarea.

    ”Am pornit businessul acesta având experienţă în real estate şi în management HoReCa şi în mare am avut know-how-ul pentru a-l face să crească şi să aducă profit, totuşi nu consider Airbnb o afacere satisfăcătoare până acum, după opt luni de activitate. Există un profit, dar nu este cel aşteptat“, spune Livia Radu.

    Mihai, o altă gazdă din Bucureşti, al cărui nume a fost schimbat pentru a-i păstra anonimatul dorit, spune că închirierea prin Airbnb este mai rentabilă decât închirierea tradiţională. ”|n loc de 200 de euro net lunar pentru închirierea tradiţională, avem în medie cam 500 de euro, din care trebuie scăzute însă utilităţile şi întreţinerea, 150-200 de euro, şi curăţenia“, spune el. Mihai consideră totuşi că avantajul cel mai mare este că nu trebuie să revinvestească în locuinţă la fel de mult ca în cazul unor chiriaşi tradiţionali. ”Plus, sistemul de rating îi stimulează pe clienţi să fie grijulii cu locuinţa.“

    El a început să închirieze prin Airbnb în urmă cu câţiva ani. ”Aveam locuinţa disponibilă şi am fost încântat de noua posibilitate de închiriere. Prin Airbnb ai un control mai precis asupra locuinţei faţă de varianta de închiriere tradiţională, cu poveştile clasice despre chiriaşi care abuzează de locuinţă sau care sunt rău-platnici. Ai posibilitatea de a o retrage de la inchiriere pentru perioade determinate, iar rentabilitatea este ceva mai mare“, spune Mihai.

    Achiziţia unui imobil pentru închiriere este o afacere veche. Apartamentele din zona centrală sau semicentrală, cele situate aproape de centre comerciale şi de birouri atrag cele mai bune randamente, respectiv valoare a chiriilor în raport cu valoarea de achiziţie. |n timp ce zonele centrale atrag cele mai mari venituri din chirii, raportat la preţul apartamentelor acestea nu reprezintă neapărat cea mai bună investiţie, fără a lua în calcul aprecierea în timp a imobilului.

    Cel mai mare randament (de 8,5%) este înregistrat de locuinţele din cartierul bucureştean Dristor, iar investiţia de 78.000 de euro (cât este în medie preţul de achiziţie al unui apartament cu două camere) ar urma să fie amortizată în mai puţin de 12 ani, potrivit datelor imobiliare.ro şi calculelor ZF. Datele iau în calcul o chirie lunară medie de 550 de euro. De partea cealaltă, cele mai mari venituri din chirii în cazul unui apartament nou sunt generate de cele din cartierul Dorobanţi, unde preţul mediu de achiziţie la două camere este de 176.000 de euro, iar chiria aproape 800 de euro lunar. |nsă, deşi chiria este cea mai mare, investiţia în apartament se poate amortiza în peste 18 ani, luând în calcul strict venitul din chirie, nu şi din posibila apreciere în timp. Nested, agenţie imobiliară din Londra, a realizat Real Estate Return on Investment Index, pentru a vedea în ce oraşe investiţia în imobiliare este cea mai rentabilă.

    Aşadar potrivit cercetării realizate de Nested, Bucureştiul se află pe locul 10 în topul celor mai rentabile investiţii, exemplificând faptul că o locuinţă cu trei camere se vinde în medie cu 157.966 de euro, iar chiria lunară, în medie, ar fi de 601 euro, ceea ce ar însemna că investitorul şi-ar recupera suma în 263 de luni (aproape 22 de ani). Totuşi, proprietarul ar putea să-şi recupereze suma mai rapid prin închirierea locuinţei pe Airbnb. Potrivit Nested, chiria lunară pentru o locuinţă cu 3-4 camere pe Airbnb este de 3.441 de euro, ceea ce ar însemna o recuperare a investiţiei în 46 de luni (aproape 4 ani). ”Oraşele turistice precum Braşov sau Sibiu cred că merg mai bine ca Bucureştiul. Cei care vin în Capitală văd Casa Poporului, Muzeul Satului, centrul vechi, apoi fac excursii la Peleş şi la Bran. Airbnb merge cel mai bine în ţări turistice cum sunt Marea Britanie, Turcia, Grecia, Italia, Spania“, este de părere Livia Radu.

    Cel mai rentabil oraş pentru investiţie în imobiliare ar fi, potrivit sursei citate, Durban (Africa de Sud), unde o locuinţă cu trei camere costă în medie 88.400 de dolari, iar suma ar fi recuperată în 167 de luni (în regim de chirie normală) şi în doar 18 luni prin Airbnb, unde chiria pentru un apartament cu 3-4 camere ar fi de 4.967 de dolari.

    ”Le recomand Airbnb persoanelor care deja deţin o proprietate. Câştigul poate fi mai mare dacă te ocupi tu de una-două proprietăţi; astfel, în loc să faci 500-550 de euro pe lună prin închiriere tradiţională, poţi să câştigi 700-900 de euro. Şi ca să-ţi fie mai uşor, trebuie gândit un sistem de primire a oaspeţilor care să nu presupună prezenţa ta“, spune Livia Radu, care atrage atenţia că deşi venitul este mai mare prin platforma online, şi efortul depus este mai mare faţă de închirierea normală.

    Investitorii care se ocupă de mai mult timp de închiriere prin Airbnb spun că este bine să ai cât mai multe proprietăţi. ”Dar dacă ai 30 de proprietăţi, trebuie să angajezi 3-4 persoane pentru a face curăţenie şi nu mai poţi lasa una singură să se ocupe de primirea clienţilor, ci îţi trebuie 2-3 persoane, pe care trebuie să le plăteşti cu 1.500-2.000 de lei, sau un sistem bine pus la punct de self-check-in. Venitul creşte progresiv, dar nu suficient“, explică antreprenoarea.

    ”Acum câţiva ani, preţurile pe Airbnb erau mai mari. Cred că va continua tendinţa de aliniere a pieţei de închiriere pe termen scurt la piaţa tradiţională, pe măsura ce tot mai multe locuinţe intră în oferta locală Airbnb şi a altor platforme similare“, consideră Mihai.

    Cine foloseşte Airbnb în România? Turiştii care se cazează prin Airbnb sunt tineri, până în 40 de ani, deopotrivă români cât şi străini. |n mod tradiţional, perioadele cele mai aglomerate pentru închirierile în regim Airbnb sunt de la începutul lui mai până în noiembrie, dar variază în funcţie delocul apartamentului. De exemplu, pentru Mădălin Pop din Braşov, cel mai mare grad de ocupare este pe timpul verii şi iernii.

    ”Câteodată turiştii au cereri mai mari decât ca la hotel: cineva s-a plâns că lenjeria mirosea a detergent, altul că nu avem cuptor cu microunde sau altcineva s-a plâns că apartamentul nu vine cu parcare personală. Totuşi, majoritatea turiştilor care ne-au trecut pragul au fost foarte drăguţi. Unii şi-au spălat lenjeriile, alţii au şters pe jos, ne-au lăsat sticle de vin, flori drept cadou“, mărturiseşte Livia Radu.

    La fel ca şi în cazul Uber şi al altor servicii de tip shared economy, închirierea prin Airbnb nu este complet reglementată. |n acest moment, poţi închiria o locuinţă pe PFA, SRL şi chiar pe persoană fizică, fără să plăteşti taxe, dar rişti să fii reclamat. ”Dacă alegi să funcţionezi ca societate comercială, este mai multă bătaie de cap, însă pe termen lung este mai OK, pentru că poţi deconta cheltuieli şi poţi emite facturi pentru clienţii care au nevoie. Pentru persoanele fizice care deţin un imobil şi doresc să îl închirieze în regim hotelier ştiu că există o taxă unică care se plăteşte către ANAF. Cunatumul taxei depinde de capacitatea de cazare“, spune Mădălin Pop. ”Autorităţile sunt lăsate în urmă de economia de acces (n.r. shared economy). Dacă ar fi să urmăm legislaţia din domeniul hotelier, am fi sufocaţi în cerinţe pe care clienţii evident nu le doresc sau de care nu se sinchisesc, din moment ce Airbnb merge atât de bine în România şi probabil nimeni nu o face cu aprobare de la numeroasele autorităţi de resort“, explică şi Mihai.

    Mădălin Pop îi sfătuieşte pe cei care vor să înceapă o astfel de afacere să fie flexibili, ”deoarece oaspeţii nu ajung niciodată la ora pe care o comunică. Nu de puţine ori am aşteptat câteva ore până ca oaspeţii să ajungă“. Un alt aspect pe care Pop îl consideră esenţial pentru o afacere de succes pe Airbnb este curăţenia locuinţei. ”Spaţiile trebuie să fie impecabile în momentul în care oasptele ia camera în primire.“

    ”Recomandarea mea pentru cei ce vor să înceapă o asemenea afacere este să se documenteze foarte bine înainte să investească toate economiile sau să-şi pună mari speranţe în profituri senzaţionale. Există costuri pe lângă cele ale întreţinerii locuinţei, care pot fi mai mari decât te aşteptai: curăţenia spaţiului şi a lenjeriilor, necesarul pentru fiecare apartament, uzura, daunele, timpul şi energia implicate“, admite Livia Radu.

     

  • Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic

    Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.

    El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat.

    La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.

    “Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. “El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”

    Un alt “job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.

    Inspiraţi de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunţat că doresc să angajeze un “explorator-şef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de ţări şi este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.

    Din miile de candidaţi care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câştigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin şi Paris.

    Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum şi a desfăşurat activităţi caritabile în Uganda şi în alte state din Africa.

  • Când a început nu-şi permitea un Rolex, dar în cinci ani a construit o companie de ceasuri de 180 milioane de dolari

    În 2011, Filip Tysander a pornit o afacere cu 24.000 de dolari o afacere cu ceasuri. Acum are 31 de ani şi compania sa are venituri anuale de 180 milioane de dolari, cu o margine de profit de peste 50%, scrie Business Insider. Iar totul a venit întâmplător.

    Ca mulţi dintre prietenii săi, Tysander a călătorit în Australia după ce a terminat liceul. Acolo Tysander a întâlnit un englez pe nume Daniel Wellington, care purta un ceas Rolex şi care l-a impresionant cu alura lui de James Bond. Astfel i-a venit ideea de milioane de dolari, dar şi un nume pentru brandul de ceasuri: Daniel Wellington.

    „Mi-am dat seama că exista o piaţă pentru astfel de ceasuri, ceva mai pretenţioase”, a declarat el. Dar succesul nu a venit peste noapte. S-a întors în Suedia unde a lucrat în mai multe locuri, de unde a fost concediat apoi s-a înscris la cursuri de business. A început două companii: prin care vindea online cravate şi ceasuri de plastic. Cu banii obţinuţi, 24.000 de dolari, a început cea de-a treia companie, care avea să-i schimbe viaţa.

    „Am făcut un mic magazin online şi am creat chiar eu logo-ul în Photoshop apoi am trimis design-ul la o fabrică din China”, a spus Tysander.

    Ceasul a fost un succes, nu doar datorită design-ului frumos, ci şi faptului că a s-a folosit de social media pentru promovare.  Acesta a apelat la mai multe personalităţi online pentru a-i promova produsul. Acum este la ordinea zilei acest lucru, dar la vremea respectivă nu era ceva foarte întâlnit. Acum compania are peste 2.2 milioane de urmăritori pe Instagram, iar în 2014 s-au vândut peste 1 milion de unităţi, ceea ce înseamnă 70 milioane de dolari. În 2015 veniturile companiei au crescut la 170 milioane de dolari şi Tysander, singurul proprietar al companiei, a făcut un profit de 66 milioane de dolari.

    „Nu-mi imaginam în 2013 că Daniel Wellington va creşte atât de mult. Sunt foarte norocos”, a mai spus tânărul care a cumpărat recent un apartament în centrul oraşului Stockholm în valoare de 12.8 milioane de dolari.

    „O parte din mine îşi doreşte să-l contacteze pe Daniel Wellington şi să-i explic ce s-a întâmplat, dar poate mai bine este să-l las în pace. Dacă ar apărea într-o zi la birou, probabil că m-aş ascunde sub masă”, a declarat Tysander.

  • S-a TERMINAT cu forţa de muncă ieftină. A venit timpul pentru schimbări drastice în piaţa muncii

    Salariile cresc în toate fostele state comuniste din Europa de Est, tensionând până la limite modelele economice de aici, bazate de costuri mici ale forţei de muncă.

     
    Companiile care nu au angajamente faţă de aceste state şi produc în regiune doar pentru că este mai ieftin decât în alte părţi şi mai aproape de Germania au început deja să plece.
     
    Grevele sunt rare în Cehia, a cărei creştere economică este susţinută de sectorul auto. Cu un avans puternic al PIB-ului în ultimii ani şi cu rata şomajului la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, salariile  cresc accelerat în multe sectoare ale economiei cehe, punând presiuni pe angajatori, scrie Reuters. Lipsa forţei de muncă cu pregătirea cerută de angajatori încurajează salariaţii să ceară mai mult.
     
    Cele mai recente date ale ministerului muncii arată că în 2017 salariul mediu lunar din Cehia a crescut cu 7%. În pofida creşterii, 65% din salariaţi câştigă sub media de 30.000 de coroane (1.184 euro).
    Salariul mediu de anul trecut este de 26.000 de coroane (1.026 euro). Printre cei mai bine plătiţi se numără controlorii de trafic aerian şi oficialii de stat, care câştigă în medie 200,000 de coroane (7.893 euro) pe lună. Salariile din sectorul public au crescut mai mult decât cele din sectorul privat.
     

  • Noi reguli de impozitare pentru sportivi: cine va fi afectat şi cum

    Referitor la impozitul pe venit, proiectul îi vizează pe contribuabilii care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă încheiate conform Legii nr. 69/2000, Legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, stabilind că aceştia „datorează impozit pe venit, impozitul fiind final”. Iar plătitorii de venituri, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, „au şi obligaţia de a calcula, de a reţine, de a plăti şi de a declara impozitul corespunzător sumelor plătite în baza contractelor de activitate sportivă”.

    Impozitul sportivilor se va se calcula „prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut şi se reţine la sursă, de către plătitorii de venituri, la momentul plăţii”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro