Tag: utilizatori

  • Avertismentul către utilizatorii Facebook: Ignoraţi mesajul care anunţă că informaţiile private vă vor fi făcute publice

    Se bănuieşte că mesajul este vechi din 2012, deoarece face referire la faptul că Facebook s-a listat la bursă. Reprezentanţii reţelei au spus însă că „Este o ştire falsă. Oricine foloseşte Facebook deţine controlul conţinutului şi al informaţiilor postate, aşa cum se precizează şi în secţiunea cu termeni şi condiţii. Fiecare utilizator controlează modul în care conţinutul şi informaţiile sunt distribuite. Aceasta este şi a fost dintotdeauna politica noastră de confidenţialitate”, potrivit Daily Mail.

    Valoarea acţiunilor Facebook a scăzut puternic în ultimele luni, reţeaua fiind implicată în mai multe scandaluri – cel mai important dintre acestea fiind Cambridge Analytica. În acelaşi timp, rata de abonare a noilor utilizatori a scăzut pentru prima dată în istoria companiei anul trecut.

  • Apple face pace cu unul dintre cei mai mari rivali. Ce vor putea face de-acum utilizatorii iPhone

    Samsung Electronics a anunţat că va adăuga o nouă aplicaţie televizoarelor inteligente pe care le produce, permiţând astfel utilizatorilor de produse Apple să vizioneze direct filmele achiziţionate prin iTunes, notează Business Insider.
     
    Înţelegerea dintre Apple şi Samsung semnalează schimbarea de strategie a lui Tim Cook, CEO-ul Apple, care pare a investi tot mai mult pe zona de servicii.
     
    Această mişcare vine ca urmare a vânzărilor slabe de iPhone, principala sursă de venit a Apple. Tendinţa consumatorilor este de a păstra mai mult modelele de iPhone, afectând astfel vânzărilor companiei din Cupertino.
     
    Pe lângă aplicaţia destinată vizionării de produse iTunes, Samsung va adăuga televizoarelor proprii şi softul AirPlay 2, realizat tot de Apple, care permite utilizatorilor de iPhone să proiecteze conţinutul de pe telefon pe televizoarele inteligente.
     
    La începutul acestui an, Apple şi-a revizuieşte în jos estimarea veniturilor pentru prima dată în ultimele două decenii, pe fondul cererii slabe din China, care a declanşat o scădere a preţurilor pentru furnizorii chinezi, scrie Bloomberg.
     
    CEO-ul Apple Tim Cook a spus că vânzările se vor situa la aproximativ 84 mld. dolari în trimestrul care s-a încheiat pe 29 decembrie, mai puţin decât estimarea iniţială de 89 până la 93 mld. dolari. Apple a raportat un venit de 88,3 mld. dolari în trimestrul al patrulea din 2017, ceea ce înseamnă prima scădere a veniturilor în trimestrul sărbătorilor de iarnă de când Tim Cook a preluat cârma Apple în 2011.
  • De ce a ajuns BCR să îşi „boteze” bankingul inteligent „George”. Ce face concret „George”?

    Totul a început în 2012 cu o misiune destul de neclară, povesteşte Maurizio Poletto, şeful hubului de inovaţie al grupului austriac Erste şi cel care a coordonat proiectul George – pe care BCR, cea mai mare bancă locală din România, l-a importat anul acesta şi îl promovează intens ca „primul banking inteligent”.

    „La George am început să lucrăm în 2012. Misiunea proiectului nu era foarte clară la început, dar ştiam că vrem să facem ceva diferit. Tocmai de aceea am pus pe masă trei condiţii. Am vrut să avem mână liberă în alegerea oamenilor, să fim lăsaţi să recrutăm specialişti din piaţă.

    Am vrut în special oameni noi, din afara băncii. A doua condiţie a constat în asigurarea unui finanţări de câteva milioane de euro, iar cea de a treia condiţie pe care am pus-o a fost aceea de a ni se da posibilitatea de a lucra la dezvoltarea produsului timp de trei ani fără interferenţe din partea băncii.

    Aceste condiţii au fost acceptate de către boardul Erste, iar Andreas Treichl (CEO al Erste Group – n.red.) a zis „Hai să încercăm”, descrie Maurizio Poletto startul proiectului.

    George nu a fost nici pe departe prima sau singura variantă la care au lucrat IT-iştii angajaţi de Erste. Au fost multe prototipuri, multe idei eşuate, unele chiar „groaznice”, îşi aminteşte Maurizio Poletto, dar şi câteva care au fost prea devreme puse pe piaţă şi în consecinţă nu au fost înţelese de clienţi.

    „În acea perioadă, două proiecte s-au evidenţiat. În 2013 am realizat o aplicaţie – pe care am denumit-o Quick Check şi care nu făcea altceva decât să permită utilizatorilor săi să verifice câţi bani mai au în contul bancar fără să se logheze în mobile banking. Am păstrat această idee şi la dezvoltarea lui George.”

    Maurizio Poletto spune că el şi echipa sa au ajuns să dezvolte o astfel de aplicaţie care permite doar o verificare rapidă a soldului fără introducerea unei parole, deoarece datele statistice arătau că la fiecare 100 de logări în aplicaţia de mobile banking clienţii făceau doar cinci tranzacţii.

    „Deci, de 95 de ori introduceau username-ul (numele de utilizator -n.red.) şi parola doar ca să vadă câţi bani au în cont.”
    În timp ce lucrau la Quick Check, IT-iştii de la Erste au început să dezvolte şi un „proiect secret”. Cum a ajuns acesta să ia numele de George?

    „George se numeşte astăzi aşa nu pentru că am făcut o cercetare amplă de piaţă, ci pentru că la început George era un nume de cod. De ce? Pentru că mulţi dintre bancherii de la Erste din Austria nu doreau să mai lucrăm la o platformă de online banking, pentru că aveau deja una şi credeau despre ea că este foarte bună şi de succes. Atunci ne-am decis să punem un nume de cod pentru ca nimeni să nu îşi dea seama la ce lucrăm. Pe lângă George, am mai avut două variante de nume: Rico şi Otis, iar alegerea am făcut-o în câteva secunde”, îşi aminteşte Maurizio Poletto.

    Numele proiectului digital a fost rapid reţinut în cadrul băncii Erste din Austria, iar toată lumea a început să vorbească, să fie curioasă şi mai ales să se întrebe ce anume avea să facă. Dată fiind popularitatea de care s-a bucurat George în cadrul Erste Austria, echipa care l-a dezvoltat a decis să lanseze produsul pe piaţă sub acelaşi nume.

    „Numele a fost memorabil, uşor de reţinut. Am mers pe ideea că dacă funcţionează în comunitatea noastră din Austria, unde avem 12.000 de angajaţi, ar putea să funcţioneze în acelaşi mod şi în piaţă şi aşa s-a întâmplat.” 
    George, ca o nouă platformă de digital banking, uşor de folosit şi cu un design adaptat exigenţelor noilor generaţii, a fost introdus pentru prima dată în 2015 pe piaţa din Austria. Feedbackul pozitiv primit de la clienţi, dar şi reacţiile competitorilor au încurajat Erste să implementeze produsul şi în celelalte ţări în care operează. România a fost cuprinsă în cel de-al al doilea val de extindere, împreună cu Cehia şi Slovacia. Anul viitor, Erste vrea să implementeze George şi în Ungaria şi Croaţia.

    Ce face concret George?

    Platforma digitală George a fost construită cu misiunea de a sprijini clienţii Erste şi ai băncilor din portofoliul grupului să înţelegă cum îşi utilizează finanţele proprii, să-i ajute să-şi administreze bugetul mai eficient şi în final să-şi îmbunătăţească situaţia financiară şi să economisească mai mult, de exemplu, rezumă competenţele lui George artizanul său, Maurizio Poletto.

    „Noi credem cu tărie că misiunea noastră este să ajutăm clienţii să înţeleagă, să-şi administreze eficient finanţele şi să îşi îmbunătăţească viaţa financiară. Exact în această ordine este ceea ce se poate face prin intermediul lui George.”
    Şi pentru că o viaţă financiară sănătoasă se clădeşte după ce fiecare persoană înţelege cu exactitate câţi bani are şi pe cei îi cheltuie, IT-iştii de la Erste s-au concentrat foarte mult în dezvoltarea lui George pe zona de „înţelegere”, pe care ei o consideră fundamentală.

    „Înţelegerea este partea esenţială, fără aceasta noi nu ne puteam duce la îndeplinire celelalte obiective: managementul eficient al banilor şi îmbunătăţirea vieţii financiare. Cum să economiseşti mai mult dacă nu ştii cu exactitate de câţi bani dispui? Tocmai pentru că înţelegerea este un element cheie designul a fost esenţial în dezvoltarea lui George”, a explicat Poletto. 

    El spune că următorul nivel în dezvoltarea lui George va veni odată cu intrarea în vigoare a directivei europene de plăţi PSD2 care va permite şi terţilor să introducă noi funcţionalităţi în aplicaţie.
    „De aceea abia aşteptăm ca directiva PSD2 să intre în vigoare. Atunci vom putea să integrăm în George şi conturile pe care utilizatorii le au la alte bănci. În Austria se întâmplă deja asta. În acest moment un client îşi poate gestiona prin George şi conturile deschise la celelalte bănci”, a spus Maurizio Poletto. În prezent, platforma digitală a Erste Bank este utilizată de 3,8 milioane de clienţi.

    În România, George presupune, pe lângă aplicaţie, un întreg ecosistem digital, cu cont curent şi card dedicat, care poate fi contractat exclusiv online în mai puţin de 10 minute, de pe telefon, tabletă sau laptop, susţin reprezentanţii BCR. Accesul la platforma George se poate face prin PIN, pattern (tipar), amprentă sau recunoaştere facială.

    De anul viitor, George va permite şi plata cu telefonul în România, serviciu disponibil în prezent doar la Banca Transilvania şi ING.

    În prima lună de funcţionare pe piaţa din România platforma George a fost accesată de 100.000 de clienţi, iar circa 3.000 de clienţi noi sunt adăugaţi zilnic. Majoritatea clienţilor intră pentru a-şi verifica soldul, pentru a vedea pe ce au cheltuit banii, iar funcţia de auto-completare – recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste – este cea mai apreciată de utilizatori, potrivit reprezentanţilor BCR. Pachetul George vine şi cu o serie de beneficii, printre care comision zero la retragerile de la orice bancomat din ţară sau străinătate.

    BCR are peste 1,2 milioane de utilizatori de internet banking, iar obiectivul BCR cu platforma George este ca fiecare client care intră în contact cu banca să fie activ în mediul digital.


    Câteva dintre caracteristicile lui George:
    Are meniuri simple, intuitive, cu funcţie drag & drop; plăţile se fac simplu, ordonat şi intuitiv, la fel ca pe mail (poţi da reply).
    Îşi aminteşte fiecare tranzacţie şi ştie să indexeze comercianţii; poate scana contul IBAN, astfel că nu mai trebuie să memorezi conturi lungi.
    Face ca plata în străinătate să fie mult mai uşoară – George ştie automat unde se află destinatarul şi pregăteşte transferul cu toate informaţiile necesare.
    Te ajută să-ţi analizezi cheltuielile şi, dacă vrei, să faci economii.
    Are funcţie de căutare simplă, precum motoarele de pe internet, pentru tranzacţii, nume şi date. Poţi căuta, practic, orice (ex.: poţi căuta „luna trecută“); poţi căuta într-o arhivă de până la 7 ani.
    Are autocompletare: recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste. Rezultatele sunt afişate cu logo-urile comercianţilor.
    Are chat & magazine; George vine cu chat, prin care poţi intra în contact direct cu experţii de la BCR, fără timpi de aşteptare. Dispui, practic, de un canal de informaţii securizat pentru date financiare sensibile, fără e-mailuri; funcţie de printscreen al imaginii: dacă există o problemă, se poate salva imaginea, se pot adăuga comentarii şi se trimite unui expert de la BCR; are magazin de tip e-store, pentru opţiuni şi aplicaţii suplimentare; magazinul George este deschis dezvoltatorilor de aplicaţii (fintech-uri, start-up-uri).

  • Un nou scandal la Facebook: Compania a expus fotografiile a 7 milioane de utilizatori fără permisiunea acestora

    Facebook a anunţat luna aceasta că reţeaua socială a expus fotografiile private a milioane de utilizatori fără permisiunea acestora, potrivit CBS San Francisco.

    Compania a anunţat că o eroare recent descoperită a permis unei aplicaţii dezvoltate de terţi să acceseze fotografii pe care oamenii nu le-au încărcat în platformă drept „publice”. Facebook a anunţat că peste 6,8 milioane de utilizatori au fost afectaţi.

    Comisia Pentru Protecţia Datelor din Irlanda, autoritatea care supraveghează măsura în care s-a conformat Facebook la legislaţia europeană, a anunţat vineri că a lansat o anchetă asupra Facebook-ului, ca urmare a breşelor de securitate multiple cu care s-a confruntat compania anul acesta.

    Utilizatorii au fost expuşi timp de 12 zile în luna septembrie, potrivit unei postări pe blogul oficial a lui Tomer Bar, engineering director în cadrul companei.

     

     

  • Cum poţi să îţi faci mai uşor o afacere cu flori

    Elementul de  noutate:
    Prin webshopul Floria, revânzătorii din domeniu, ateliere de creaţie floristică, florării şi designeri florişti, organizatori de evenimente sau săli pentru evenimente, pot comanda flori proaspete rapid în regim en gros, acestea urmând să le fie livrate direct la florărie sau atelier.  Astfel, floriştii din toată ţara au acces la un sistem de comandă a florilor şi plantelor care le economiseşte timpul. Aceştia pot comanda florile en gros în doar câteva minute, verificând stocurile sau inspirându-se din platformă pentru a alege diverse soiuri de flori sau plante.

    Descrierea inovaţiei:
    Floria.shop este o platformă specializată de e-commerce adresata B2B, prin care grupul Floria promovează digitalizarea distribuţiei de flori şi plante. Clienţii tip small business, florării sau florişti independenţi, sunt deserviţi exclusiv prin acces la webshop, platforma online prin intermediul căreia pot comanda florile en gros, cu livrare oriunde în ţară. Webshopul Floria este singura astfel de platformă disponibilă la nivel naţional. Prin intermediul său, utilizatorii au acces instant la stocurile de flori ale furnizorului din Olanda şi pot plasa comanda online, aceasta fiind livrată direct în florărie sau atelier. Webshopul a devenit funcţional în 2017, la câteva luni de la deschiderea depozitului Floria. Provocarea principală a Floria.shop constă în schimbarea comportamentului obişnuit al vânzătorilor de flori, acela de a merge de două ori pe săptămână la depozitul de flori pentru achiziţie. Proiectul Webshop este implementat de personalul din depozitul Floria. Practic, s-a trecut de la vânzarea tip van sale la vânzarea digitalizată, în cadrul căreia clienţii folosesc interfaţa webshopului pentru plasarea comenzii.

    Efectele inovaţiei:
    Platforma are în prezent 100 de utilizatori activi, florării şi florişti din toată ţara, care plasează saptămânal comenzi de flori şi plante. Anul acesta, primul an cu promovare activă a platformei la nivel naţional, valoarea comenzilor rulate prin intermediul webshopului a crescut la peste 2,5 milioane lei. Efectul principal al implementării platformei Webshop în grupul Floria este digitalizarea comerţului en gros cu flori şi plante, care duce la creşterea eficienţei operaţiunilor de distribuţie şi retenţia clienţilor. Depozitul Floria operează astăzi ca hub logistic pentru distribuţia naţională, după modelul brokerilor de flori şi plante din Olanda, care preiau comenzile prin personal de tip key account de la depozitele regionale, şi prin webshopuri de la florării şi florişti independenţi.

    Proiectul Floria.Shop a apărut în ediţia specială Business MAGAZIN „Cele mai inovatoare companii din  România”.

  • Veşti bune pentru utilizatorii WhatsApp: Vor putea transfera bani prin aplicaţie

    Compania Facebook dezvoltă o criptomonedă care le va permite utilizatorilor să transfere bani prin aplicaţia WhatsApp, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

    Serviciul va fi testat prima dată pe piaţa din India. WhatsApp are peste 200 de milioane de utilizatori în acea piaţă.

    Decizia de a testa iniţial în India a fost determinată de poziţia ţării în ce priveşte nivelul remiterilor. India este ţara cu cele mai ridicat nivel al remiterilor din toată lumea – oamenii au trimis acasă 69 miliarde dolari în 2017, potrivit Băncii Mondiale.

    Compania dezvoltă un stablecoin – un tip de monedă digitală legată de valoarea dolarului american – pentru a minimiza volatilitatea din tranzacţii, potrivit surselor care au cerut publicaţiei americane să nu fie identificate deoarece planurile nu sunt încă publice.

    Facebook este departe de lansarea monedei digitale, deoarece încă se lucrează la strategia din spatele proiectului şi mecanismul prin care va funcţiona.

    Era de aşteptat ca Facebook să intre în serviciile financiare, după ce compania l-a angajat pe fostul preşedinte al PayPal, David Marcus pentru a conduce aplicaţia Messenger încă din 2014.

    Marcus a devenit şeful diviziei iniţiativelor pe blockchain în cadrul companiei, care nu au fost discutate public încă.

    Facebook angajează acum specialişti în dezvoltare de blockchain şi deja a adunat peste 40 de angajaţi în acea divizie, potrivit LinkedIn.

    „Ca multe alte companii, Facebook explorează moduri de a utiliza tehnologia blockchain”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. „Noua echipă explorează multe variante de aplicaţii. Nu avem nimic altceva de anunţat”.

     

     

     

  • Tânărul programator român care vrea să revoluţioneze monedele digitale

    La 24 de ani, inventatorul Ionuţ Budişteanu a lansat împreună cu o echipă de români moneda digitală WebDollar, despre care spune că va deveni moneda internetului şi se axează pe descentralizare şi universalitate.

    „WebDollar este o monedă digitală făcută de noi de la zero, scrisă pe un blockchain de JavaScript de la zero. Suntem primul sau al doilea blockchain scris pe JavaScript din lume, pentru că toţi ceilalţi au vrut să cloneze bitcoin, au luat bitcoin, au schimbat cinci linii de cod şi aia a fost. Foarte puţine blockchainuri sunt de la zero, maximum 15, iar unul dintre ele este al nostru. Vrem să facem o monedă a internetului, şi ca să fie o monedă a internetului trebuie să foloseşti Java, pentru că este cel mai folosit limbaj de programare. Orice dispozitiv electronic care are internet are un browser pe care rulează JavaScript”, a spus Ionuţ Budişteanu, în cadrul unei conferinţe TEDx.

    Platforma WebDollar oferă tuturor utilizatorilor ocazia de a mina monedă şi de a câştiga bani în schimbul acestor monede. Minarea poate fi efectuată direct din browserul de internet, indiferent de complexitatea computerului sau de puterea de calcul a acestuia. Un blockchain este consolidat prin minare, iar toate tranzacţiile care circulă prin intermediul acelui blockchain sunt validate de mineri sau de „pooluri” de mineri. „Poolul este un grup de minare. În blockchainuri este o competiţie pe care unul singur o câştigă o dată la 40 de secunde în cazul nostru, 10 minute în cazul bitcoin. Practic, cine are cea mai mare putere de calcul pentru a rezolva problema matematică respectivă câştigă 12,5 bitcoin odată la 10 minute. În sistemul nostru, îţi dăm posibilitatea de a-ţi crea propriul pool, poţi mina şi primi banii pe secundă. Avem acum 9.000 de calculatoare care minează solo. Toată lumea concurează pentru următorul pool de 6.000 de WebDollari. Acum, 100.000 de WebDollari echivalează cu 250 de euro în trading”, spune Budişteanu.


    Pentru a putea fi achiziţionată, şi nu doar obţinută prin minare, o criptomonedă trebuie să fie listată pe o platformă de exchange, cea mai mare din lume fiind Binance. „În momentul de faţă nu ne-am listat pe exchange, am lansat proiectul abia acum o lună. Acum trebuie să terminăm poolurile de minare şi sperăm ca într-o lună să ne listăm şi pe exchange. Fiind o comunitate foarte descentralizată, nu avem bani să plătim către Binance 5 milioane de dolari ca să intrăm pe exchange. Creştem organic comunitatea, exact cum a fost cu bitcoin.”Proiectul îşi propune să se bazeze pe descentralizare. „WebDollar este un protocol open source, suntem o comunitate, nu o firmă, fundaţie sau organizaţie. Vrem să facem ceva similar cu bitcoin, să nu fie centralizat şi să nu fie controlat de o companie, de investitori. Noi nu am acceptat niciun fel de prevânzare, niciun fel de investitori”, explică programatorul.


    Tehnologia blockchainului este testată de mai mulţi jucători mari din industriile lumii, în special în sfera contabilă şi cea bancară. Bănci precum JPMorgan Chase şi UBS testează tehnologii precum cea a criptomonedei Ripple pentru a transfera bani cu taxe mai mici. „Ripple nu este un blockchain, este un sistem foarte centralizat în care peste 70% dintre monede le au creatorii. (…) Noi chiar suntem în contact cu cei de la Google, pentru că toată lumea încearcă să creeze un sistem financiar foarte bun.”
    Ionuţ Budişteanu face programare de peste 15 ani şi a fost unul dintre pionierii domeniului în România. „Fac programare din clasa a III-a. Am început să învăţ singur pentru că îmi doream să construiesc un joc. În clasa a III-a făceam filme 3D, iar în clasa a patra am vrut să învăţ mai mult pentru a crea jocul. Aveam tutoriale pe CD, cumpăram CD-uri, îmi amintesc că mă duceam la şcoală cu discheta şi îmi luam coduri de acolo”, îşi aminteşte Ionuţ Budişteanu.
    Însă, câţiva ani mai târziu, acesta a devenit interesat de tehnologia din spatele criptomonedelor. „Eu mai am o firmă în Râmnicu Vâlcea unde produc roboţi industriali, iar la început nu am dat atât de multă atenţie blockchainului. Nu aprofundasem, ştiam doar lucrurile de bază, ştiam că e un sistem descentralizat, ştiam că se bazează pe o putere mare de calcul, dar aveam impresia vagă că e un sistem cam tras de păr. Apoi am văzut că nu este aşa, că funcţionează foarte bine şi am decis să îl facem pe al nostru.”
    Acum, prin noul proiect, Ionuţ Budişteanu vrea să rezolve atât problema unei monede unice a internetului, cât şi cea a sistemelor financiare, pe care le consideră imperfecte. „Problema este că sunt bănci care merg una faţă de alta pe încredere. În sistemele noastre totul e despre descentralizare şi neîncredere, iar băncile se bazează total pe încredere. În multe ţări sunt probleme cu sistemele bancare, şi în Statele Unite, şi în Mexic. Consider că monedele digitale pot rezolva această problemă pentru că poţi verifica istoricul tranzacţiilor, pentru că atunci când te duci la un exchange, oriunde să scoţi banii respectivi, trebuie să treci prin procedura de KYC (n.red.: Know Your Customer – procedura de identificare prin care orice portofel virtual este asociat unei persoane). Din punctul meu de vedere, viitorul va fi al monedelor digitale, pentru că totul este într-o continuă schimbare.”


    Deşi astăzi este pornit să schimbe lumea finanţelor şi internetul, Budişteanu îşi aminteşte că în liceu toată lumea îi spunea că se joacă prea mult pe calculator. „Toată lumea spunea că fac ceva cu carduri. A trebuit chiar să mă mut de la un liceu, pentru că am fost acuzat că am spart conturile profesorilor. Întotdeauna eşti asociat cu lucruri ilegale, că eşti pe calculator. Culmea, oamenii care stau pe calculator sunt cei care schimbă lumea. (…) Nu îmi place că oamenii sunt întotdeauna interesaţi de lucrurile negativiste. Şi noi, românii, suntem foarte prost văzuţi în străinătate. S-a creat această ştampilă, iar străinii au învăţat-o foarte uşor. Greu de învăţat că românii sunt inteligenţi, greu de învăţat că românii fac lucruri interesante.”

  • Facebook, acuzată că a oferit acces selectiv la datele utilizatorilor. Companiile cunoscute care au beneficiat de informaţii

    Printre firmele care au primit acces preferenţial la date ale utilizatorilor Facebook se numără Netflix, Airbnb, Badoo şi Lyft, informează agenţia Reuters.

    Deputatul britanic Damian Collins a obţinut documentele de la Six4Three, un dezvoltator de aplicaţii online implicat într-un litigiu cu Facebook.
     
    Compania americană a respins acuzaţiile. “Documentele colectate de Six4Three pentru cazul lor lipsit de fundament sunt doar o versiune asupra situaţiei şi sunt prezentate într-un context foarte înşelător. Susţinem modificările introduse pe platforma de socializare online în anul 2015 pentru a opri o persoană să distribuie datele din lista de prieteni dezvoltatorilor de aplicaţii”, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook.
     
    Potrivit site-ului Politico.com, directorul general Facebook, Mark Zuckerberg, şi alţi membri ai conducerii companiei au discutat strategii prin care să stimuleze firme să achiziţioneze spaţiu de reclame digitale pe reţeaua de socializare, iar în caz contrar să le reducă accesul la date.
     
     
  • Conţinutul piratat a dus la creşterea accentuată a programelor ilegitime de mining de criptomonede în 2018

    În 2018, programele de mining de criptomonede au prevalat în faţa principalei ameninţări a anilor trecuţi: ransomware-ul. Numărul utilizatorilor de Internet atacaţi cu programe de mining de criptomonede a crescut constant în prima jumătate a anului, cu un vârf în martie, aproximativ 1,2 milioane de utilizatori fiind atacaţi într-o lună.

    Experţii Kaspersky Lab au investigat contextul economic al izbucnirii febrei criptomonedelor, pentru a descoperi ce a condus la răspândirea ei la nivel global. Au analizat reglementările, preţul la electricitate în primele 10 ţări vizate de programe de mining şi principalii vectori de infectare pentru familiile malware cele mai răspândite.

    Analiza arată că nici legislaţia în domeniul criptomonedelor, nici costul electricităţii nu au un impact semnificativ asupra răspândirii malware-ului de mining. Investigaţia asupra familiilor malware arată, însă, că au infectat dispozitivele mai ales păcălind utilizatorii să instaleze software piratat şi conţinut fără licenţă.

    „Analiza noastră asupra mediului economic al fenomenului de mining ca activitate malware şi a motivelor pentru prezenţa sa, foarte răspândită în anumite regiuni, a arătat o corelaţie clară: cu cât este mai simplu să distribui software fără licenţă, cu atât mai multe incidente de acest gen au fost detectate”, spune Evgeny Lopatin, security expert la Kaspersky Lab. „Pe scurt, o activitate care nu este în general percepută ca periculoasă – descărcarea şi instalarea unor programe dubioase – a dus la ceea ce este, probabil, cea mai importantă ameninţare cibernetică a anului: mining-ul nelegitim de criptomonede.”

    Alte rezultate ale reportului:  

    -Numărul total de utilizatori care au întâlnit programe de mining a crescut cu peste 83%, de la 2.726.491, în 2017, la 5.001.414, în 2018.

    -Procentul de programe de mining detectate a crescut de la 5%, în 2017, la 8% în 2018 – din numărul total de ameninţări.

    -Numărul total de utilizatori care s-au confruntat cu programe de mining pentru dispozitive mobile a crescut de peste cinci ori, de la 1.986, în 2017, la 10.242, în 2018.

     

  • Povestea tânărului care a zguduit întreaga lume când a creat cel mai mare scandal în care a fost implicat Facebook

    Christopher Wylie, denunţătorul care a zguduit întreaga lume la începutul lunii martie după ce a anunţat că Facebook le permite terţilor să colecteze date personale despre utilizatori, a venIt la Bucureşti în cadrul conferinţei How To Web şi a discutat despre internet, reţele sociale şi reglementări. Internetul nu este un loc sigur. Cum te poţi apăra? „Nu te poţi apăra. Este ca şi cum ai încerca să te salvezi dintr-o clădire în flăcări care nu are ieşiri de incendiu”, spune Christopher Wylie, denunţătorul care a adus scandalul Cambridge Analytica în atenţia publicului larg, prezent în cadrul evenimentului How To Web, desfăşurat săptămâna trecută în Bucureşti.

    „Problema nu este privită cum trebuie. Lumea se întreabă cum se pot proteja utilizatorii, însă tu, ca cetăţean, nu ar trebui să fii nevoit să te protejezi singur de o infrastructură, pentru că ăsta este internetul. Când urci într-un avion, nu te asiguri tu că funcţionează motoarele şi că pista este pregătită de decolare. Când intri într-o clădire, în sediul unei instituţii sau al unei companii, nu trebuie să te asiguri tu că este bine construită acea clădire, cum nu e treaba ta să verifici dacă mâncarea ta de la restaurant e otrăvită sau nu. Totul este o infrastructură”, consideră Wylie.

    El scoate în evidenţă ideea că siguranţa pe internet ar trebui asigurată de companii şi de organele de reglementare, în special datorită frecvenţei cu care oamenii accesează mediul online.
    „Când laşi oamenii să acceseze ceva pe internet, trebuie să fie sigur pentru ei. Dacă zbori cu avionul de câteva ori pe an, intri în câteva clădiri pe zi sau mănânci de trei ori pe zi, nu se compară cu accesul la internet, pentru că intri pe internet de 150 de ori pe zi. Oamenii chiar merg la culcare cu telefonul.”

    De ce oamenii care construiesc dispozitivele nu au obligaţia de a se asigura că acestea nu vor face rău? De ce nu iau în calcul impactul acestor tehnologii asupra societăţii şi a utilizatorului? Întrebările lui Wylie sunt îndreptăţite pe fondul scandalului recent Cambridge Analytica: 87 de milioane de utilizatori au fost afectaţi de acest scandal, pornit de la o aplicaţie ce funcţiona în cadrul platformei Facebook şi care a colectat datele personale ale utilizatorilor şi ale prietenilor utilizatorilor care au accesat-o.

    Respectivele date au fost utilizate mai târziu de Cambridge Analytica pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump, servind drept instrumente de profilare. Dintre cele 87 de milioane de conturi afectate, peste 100.000 aparţin românilor. În momentul în care Christopher Wylie, director de cercetare în cadrul companiei Cambridge Analytica, a ieşit în faţă şi a discutat cu publicaţia britanică The Guardian despre modul în care firma ajută campania lui Trump, reacţia reprezentanţilor Facebook a fost una defensivă. Mai exact, aceştia au declarat că problema a pornit de la faptul că firma de consultanţă Cambridge Analytica i-a minţit şi a abuzat de politica companiei. Criticii au aruncat ulterior vina şi asupra reţelei de socializare, cerând o serie de explicaţii în numele utilizatorilor şi solicitând noi reglementări pentru companiile de profil.

    Scandalul amintit nu este însă singurul din ultimii ani, iar una dintre întrebările care nu au primit răspuns este „Cum am putea începe totuşi să reparăm internetul?”. Un prim pas, crede Wylie, ar fi o mai bună reglementare a spaţiului virtual. „Cum un inginer sau un arhitect trebuie să aibă standarde în meserie şi este răspunzător pentru ceea ce proiectează şi construieşte, aşa trebuie să fie şi pentru inginerii de software şi pentru specialiştii în date digitale. Telefoanele au ajuns o extensie, iar oamenii care le construiesc trebuie să îşi asume responsabilitatea şi să anticipeze ce se poate întâmpla”, spune denunţătorul.
    În urma dezvăluirilor din cadrul Cambridge Analytica, Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a fost audiat atât în Statele Unite cât şi în Marea Britanie pentru a explica implicarea companiei. „Facebook ştia de colectarea de date, au semnat un contract cu compania prin care ne-au permis la momentul respectiv să facem asta, iar apoi au zis pur şi simplu că ei nu au citit termenii şi condiţiile, doar pentru a se putea scuza. Facebook ştie şi de actuala propagandă care se desfăşoară în cadrul aplicaţiei”, a declarat Christopher Wylie.
    În esenţă, activitatea firmei de cercetare Cambridge Analytica şi utilizarea instrumentelor de colectare de date şi profilare de către aceasta nu au plecat de la intenţii dăunătoare, ci doar s-au transformat în momentul în care au încăput pe mâna lui Steve Bannon, fostul strateg-şef al preşedintelui american, Donald Trump.
    „Iniţial lucram cu guvernul britanic şi cu clienţi care căutau expertiză în operaţiuni cibernetice. Spre exemplu, colectam date, profilam şi analizam cine ar putea fi, spre exemplu, recrutor pentru ISIS. După ce Bannon a intrat în contact cu şeful meu şi după mai multe conversaţii, compania s-a reorientat spre aplicaţii politice. Aici a intervenit cea mai mare problemă. A fost luată tehnologie dezvoltată pentru terorişti şi utilizată pe electorat”, îşi aminteşte Chris Wylie.

    Analistul susţine că alegătorii americani au fost manipulaţi în 2016. „Aşa cum nu învinuim victimele fraudelor, nu trebuie nici să acuzăm oamenii că nu au avut realitatea alături de ei. Faţă de o piaţă de consum în care poţi manipula oamenii spre un produs sau altul, alegerile nu au elasticitate, alegerile au doar învingători şi câştigători. Aşa că, oricât de mult sau puţin a influenţat aplicaţia rezultatul alegerilor, cu siguranţă a contat.”

    Wylie atrage atenţia că în prezent principala ameninţare vine dinspre Rusia, iar principala ţintă a propagandei digitale în 2018 este reprezentată de alegerile europarlamentare care urmează, România fiind unul dintre principalele fronturi de acţiune. „Ruşii cred că toate ţările din fostul bloc comunist sunt încă ale lor. Ruşii vor putere dar sunt faliţi, aşa că îşi exercită puterea prin propagandă. România este o zonă fierbinte pentru propaganda rusă deoarece principala ţintă acum sunt alegerile europarlamentare”, spune analistul. El susţine că ruşii se gândesc de mai mulţi ani la posibilitatea de a folosi datele de pe reţele sociale pentru a căpăta influenţă. „Prin 2011-2012, mai mulţi generali ruşi scriau şi publicau comentarii şi declarau prin conferinţe că li se pare incredibil faptul că Vestul dublează bazele de date şi personalităţile oamenilor în online prin reţele sociale, dar mai ales faptul că aceste baze de date sunt deschise.”

    În  prezent, Christopher Wylie lucrează cu mai multe agenţii de securitate pentru a ajuta la identificarea şi eliminarea unor astfel de sisteme de propagandă. În acelaşi timp, canadianul colaborează cu guvernul britanic pentru a crea un cadru de reglementare potrivit pentru mediul online.


    Carte de vizită Christopher Wylie

    Vârstă 29
    Naţionalitate canadiană
    Profesie specialist   în date digitale
    Studii London School
    of Economics;
    Universitatea
    George   Washington
    Cunoscut denunţător
    pentru în scandalul
    Cambridge
    Analytica