BusinessMagazin

Tag: tranzactie

  • Îşi mai cumpără sau nu românii locuinţe după pandemie? 74% voiau să facă o tranzacţie imobiliară

    74% dintre respondenţii studiului Storia.ro aveau în plan să facă o tranzacţie imobiliară în acest an, cei mai mulţi dintre ei fiind interesaţi de vânzare sau de cumpărare (63%). Întrebaţi dacă informaţiile noi despre pandemie ar putea să le schimbe planurile, 56% dintre participanţii la studiu au răspuns afirmativ, cele mai afectate proprietăţi fiind apartamentele (43%), urmate de case (41%), terenuri (11%) şi alte tipuri de proprietăţi (5%), potrivit unui comunicat de presă al platformei referitor la un studiu axat pe tendinţele în imobiliare în context pandemic.

    Cum se schimbă procesul de achiziţie şi de închiriere în domeniul imobiliar şi în ce fel sunt influenţate planurile românilor atunci când vine vorba despre tranzacţiile imobiliare sunt doar câteva dintre informaţiile scoase la iveală de studiul Storia.ro.

    Dintre cei care plănuiau să cumpere sau să închirieze o locuinţă, 44% declară că planurile lor nu sunt influenţate în niciun fel de informaţiile cu privire la COVID-19. Totuşi, 27% se gândesc să aleagă o proprietate mai ieftină, iar 14% se gândesc să renunţe la cumpărare şi să ia în calcul închirierea.

    Cei mai mulţi dintre români cred că preţurile ar putea să scadă, în timp ce un procentaj mai mic crede că acest lucru este greu de estimat în acest moment.

    „Perioada pe care o traversăm i-a făcut pe oameni să reevalueze şi să reorganizeze mai multe aspecte ale vieţii lor, aşa că ne-am dorit să aflăm dacă şi în ce măsură s-au schimbat intenţiile, aşteptările şi deciziile românilor cu privire la activitatea imobiliară. Aceştia sunt în continuare interesaţi să cumpere şi să închirieze proprietăţi şi decizia celor mai mulţi dintre ei nu a fost influenţată de pandemie, în timp ce unii români se gândesc la o posibilă amânare a deciziei, de la trei luni şi până la un an. Un punct comun pe care l-am întâlnit la mulţi dintre respondenţi se referă la alegerea de a lucra cu un agent imobiliar. Dintre respondenţii care vor să cumpere sau să închirieze, 59% intenţionează să folosească serviciile unui agent”, a declarat Mihai Sava, Real Estate Business Manager OLX Group.

    Întrebaţi în ce fel le-a influenţat pandemia momentul cumpărării, 30% dintre respondenţi au declarat că nu intenţionează să amâne achiziţia. Doar 8% se gândesc să renunţe la achiziţie, în timp ce 31% dintre respondenţi doresc să amâne achiziţia cu maxim 3-6 luni. 8% dintre potenţialii cumpărători vor chiar să grăbească procesul. 

    Întrebaţi cum plănuiesc să finanţeze achiziţia imobiliară în plan, 53% dintre români spun că vor alege varianta unui credit ipotecar, în timp ce 35% dintre români declară că au toată suma necesară.

    În viitorul apropiat, 49% dintre românii care vor să achiziţioneze o locuinţă plănuiesc să exploreze online ofertele interesante, în timp ce 37% sunt dispuşi să meargă la vizionări.

    Întrebaţi care sunt factorii care le-ar face mai uşoară decizia de a cumpăra o proprietate, 50% au declarat că i-ar ajuta să vizioneze proprietatea printr-un tur virtual, în timp ce 22% au declarat că i-ar ajuta vizionarea unui video de prezentare.

    În ceea ce priveşte procesul de închiriere, 43% dintre români spun că pandemia nu le influenţează în niciun fel momentul deciziei. În acelaşi timp, 22% dintre respondenţi vor să grăbească procesul închirierii, iar 31% se gândesc să amâne procesul de închiriere – 20% pentru trei luni, 6% pentru şase luni şi 5% pentru până la un an.

    Întrebaţi cum plănuiesc să achite chiria, 73% dintre respondenţi au declarat că deţin toată suma necesară, 16% au spus că vor locui cu cineva şi că vor împărţi plata, iar 10% vor apela la împrumuturi.

    În viitorul apropiat, 40% dintre românii care vor să închirieze plănuiesc să exploreze online ofertele interesante şi alţi 40% sunt dispuşi să meargă la vizionări, iar 12% urmează să semneze actele finale.

    Pentru cei care vor să închirieze, factorii care le-ar face mai uşoară decizia sunt similari celor menţionaţi de potenţialii cumpărători – 52% au declarat că ar fi de folos să vizioneze proprietatea printr-un tur virtual, iar 19% au fost de acord că i-ar ajuta vizionarea locuinţei printr-un video de prezentare.

    30% dintre românii care plănuiau să scoată la vânzare o proprietate au publicat deja anunţul online, 19% sunt în etapa în care au renovat proprietatea pentru a-i creşte valoarea, urmaţi de 14% care caută un agent care să intermedieze procesul.

    În viitorul apropiat, proprietarii care vor să vândă plănuiesc să publice un anunţ (54%), iar alţi 31% vor primi potenţialii cumpărători la vizionări. Întrebaţi care sunt factorii care ar face vânzarea mai uşoară, 35% dintre respondenţi au ales filmarea unui tur virtual şi 23% cred în posibilitatea de a semna un contract fără ieşirea din casă, doar cu mijloace digitale.

    În momentul de faţă, 36% dintre românii care plănuiau să dea în chirie o locuinţă sunt în etapa în care au renovat proprietatea pentru a-i creşte valoarea, urmaţi de 29% care au postat deja anunţul în mediul online.

    În viitorul apropiat, toţi proprietarii care vor să dea în chirie un apartament, respondenţi la studiu, plănuiesc să publice un anunţ (100%). Întrebaţi care sunt factorii care ar face închirierea mai uşoară, 25% au ales filmarea unui tur virtual şi alţi 25% au ales ca răspuns filmarea unui video de prezentare a proprietăţii.

    Studiul a fost realizat în luna mai 2020, prin chestionar online aplicat vizitatorilor Storia.ro. Eşantionul cuprinde 2565 de respondenţi.

    Storia.ro este platforma de anunţuri dedicată exclusiv sectorului imobiliar, lansată de OLX, cu peste 200.000 de anunţuri active.

  • Tranzacţie gigant în mijlocul crizei: Se naşte un jucător de 38 miliarde dolari în industria de telecom

    Britanicii de la Libery Global şi spaniolii de la Telefonica au bătut palma pentru o tranzacţie care va crea cel mai mare operator de internet şi telefonie mobilă din Marea Britanie, marcând o nouă tranzacţie de referinţă pentru cunoscutul miliardar John Malone, care controlează grupul britanic, potrivit Bloomberg.

    Tranzacţia evaluează noua companie la peste 38 miliarde dolari, întrucât compania O2 din grupul Telefonica valorează peste 15,6 miliarde dolari, iar firma Virgin Media din grupul Liberty valorează circa 23 miliarde dolari.

    Companiile au început negocierile încă din luna decembrie pentru această tranzacţie, care le oferă ocazia de a reorganiza doi jucători de talie medie din industrie pentru a concura cu gigantul BT Group, oferind servicii convergente care combină telefonia fixă şi mobilă cu internetul şi serviciile de televiziune.

    Mai mult, aceasta este cea mai mare tranzacţie anunţată de când a început criza.

    Acţiunile Telefonica au crescut cu 4,4% pe bursă imediat după anunţ, în timp ce acţiunile britanicilor de la BT au scăzut cu 11% după ce aceştia au anulat dividendele.

    În 2019, operaţiunile UPC pe piaţa locală au fost preluate de Vodafone, în cadrul unei tranzacţii  de 18,4 miliarde euro între Liberty Global şi Vodafone Group, prin care Vodafone a preluat activităţile companiei din Germania, Cehia, Ungaria şi România. 

    Cum este structurată tranzacţia

    Telefonica va primi o plată iniţială de peste 3 miliarde dolari de la Liberty Global şi încă 7 miliarde dolari sub forma unor recapitalizări viitoare – ambele companii vor avea o participaţie egală în noul venture.

    Fiecare companie va numi jumătate din board-ul de 8 membri, care va avea un preşedinte care se va schimba o dată la doi ani. Tranzacţia ar trebui să se încheie la mijlocul anului 2021.

    Anunţul marchează cea mai recentă tranzacţie a miliardarului John Malone, care controlează grupul Liberty, care s-a aruncat într-o cursă neobosită de fuziuni şi achiziţii încă de când a vândut furnizorul de televiziune prin cablu Tele-Communications către americanii de la AT&T în 1999 pentru suma de 48 miliarde dolari.

    Pentru preşedintele grupului Telefonica, Jose Maria Alvarez-Pallete, tranzacţia reprezintă o oportunitate de a le dovedi investitorilor că se dedică restructurării datoriilor companiei.

    Investitorii au penalizat acţiunile Telefonica pe bursă încă de acum patru ani când Pallete a devenit preşedintele grupului, întrucât compania spaniolă nu a reuşit să le livreze acestora perspective clare de creştere şi planuri de reducere a datoriei.

    Acţiunile Telefonica au scăzut cu 30% de la începutul anului, chiar dacă în luna noiembrie Pallete a lansat o nouă strategie care se concentrează pe businessurile lucrative din Spania, Brazilia, Marea Britanie şi Germania – plasând alte activităţi din America Latină într-o divizie separată.

    În cadrul tranzacţiei, O2 va rămâne fără datorii, în timp ce Virgin Media vine cu datorii nete de 11,3 miliarde dolari. Cash flow-ul şi nevoile de finanţare vor fi împărţite între cele două grupuri.  

    Noua companie va avea 46 de milioane de clienţi, iar primul care preia preşedinţia rotativă a board-ului va fi Mike Fries, CEO-ul Liberty Global.

    Britanicii de la BT erau lider de piaţă cu o cotă de 32%, însă cele două companii combinate în urma acestei tranzacţii au o cotă de piaţă totală de 34%.

  • Ratări la mustaţă. Ce tranzacţii nu s-au mai făcut în România şi care sunt motivele?

    Ratări la mustaţă

    Cel mai recent astfel de exemplu a fost la începutul acestui an, când fondul de investiţii polonez Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori financiari din România ultimilor ani, a anunţat că a amânat decizia de a vinde reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, pe care o are în portofoliu. O tranzacţie cu potenţialul de a deveni una dintre cele mai mari, dar care însă a intrat pe lista proiectelor nefinalizate.
    Fie că părţile implicate s-au răzgândit, fie că nu au primit acordul autorităţilor responsabile să avizeze tranzacţia, fie că nu s-a găsit un cumpărător care să plătească „preţul corect”, mai multe tranzacţii pe care piaţa le aştepta cu sufletul la gură au luat calea eşecului. Cum se vede acest proces chiar din miezul industriei de M&A?
    „Tranzacţiile sunt procese extrem de complexe, cu multiple puncte de inflexiune, în care pregătirea procesului şi, ulterior, strategia şi execuţia sunt extrem de importante pentru finalizarea cu succes. În practica noastră, am văzut o diversitate de motive pentru care tranzacţiile eşuează, indiferent de caracterul lor exclusiv sau competitiv”, spune Ioana Filipescu Stamboli, partener corporate finance în cadrul firmei de audit şi consultanţă Deloitte România.
    Ea explică astfel că există tranzacţii care se realizează în exclusivitate, dar şi tranzacţii competitive. În unele cazuri, termenele în care trebuie semnate ultimele documente pot fi prelungite. Chiar şi aşa însă, există mutări care nu ajung să se concretizeze, iar cauzele sunt multiple.
    Uneori, este vorba despre factori care ţin de părţile implicate şi, poate, de asimetria aşteptărilor acestora. Actorii dintr-o posibilă tranzacţie pot intra în discuţii cu aşteptări foarte diferite, iar lucrurile se complică mai ales când este vorba despre companii relativ neexperimentate şi când nu sunt implicaţi consultanţi specializaţi în fuziuni şi achiziţii. Chiar şi cu cele mai bune intenţii în gând, nu pot ajunge la un acord.
    Luate separat, dezavantajele pot înclina balanţa de o parte sau de a alta a actorilor implicaţi. Adică în barca vânzătorului sau în cea a cumpărătorului.
    „Tranzacţiile pot eşua în situaţia în care un acţionar minoritar se răzgândeşte. Există situaţii în care cumpărătorii, deşi sunt încântaţi de activ şi le place preţul, nu vor să cumpere decât 100%. De multe ori, când este vorba despre corporaţii, procesele de guvernanţă corporativă sunt extrem de complexe, iar obţinerea tuturor aprobărilor se derulează incomplet. Am văzut tranzacţii care au picat după momentul ofertei angajante din cauza lipsei aprobărilor interne ale cumpărătorului”, dezvăluie Ioana Filipescu Stamboli.

    Blocaţi de aprobări
    Aprobările pot să devină o problemă şi atunci când acestea ar trebui date de autorităţile responsabile, care însă decid că nu pot aviza o tranzacţie. Pe piaţa locală, recent, s-a întâmplat ca fie Consiliul Concurenţei, fie Banca Naţională a României să nu avizeze potenţiale tranzacţii. Astfel, Concurenţa a blocat preluarea producătorului de cărămizi Brikston Iaşi de către austriecii de la Wienerberger, iar BNR nu a permis achiziţia Băncii Româneşti de către ungurii de la OTP.
    Printre cele mai complexe cauze pentru eşecul unei tranzacţii se numără factorii care ţin de active. În situaţia în care tranzacţiile sunt intermediate, iar o aliniere de preţ este înglobată în discuţii destul de repede şi, chiar şi aşa, tranzacţia eşuează, este de presupus că s-a întâmplat ceva cu activul în sine, că s-a produs o degradare a performanţelor, care poate să fie conjuncturală sau structurală.
    „În măsura în care vânzătorii pot dovedi că este conjuncturală, tranzacţia poate fi reluată şi diferenţa de preţ, negociată. Dacă este structurală, lipsa de aliniere din punctul de vedere al evaluării va produce frustrare ambelor părţi”, este de părere Ioana Filipescu Stamboli de la Deloitte.
    Tranzacţiile pot pica în etapa de due diligence, din cauza unor probleme de natură financiară, fiscală sau juridică, necunoscute cumpărătorului până la acel moment şi care îi schimbă viziunea despre tranzacţie. Sau pot eşua din cauza unor nemulţumiri ale cumpărătorului faţă de managementul businessului pe care urmează să-l preia, în condiţiile în care întâlnirea cu managementul are loc abia la finalul perioadei de due diligence, până la acel moment procesul fiind gestionat doar de către vânzători. Atunci, cumpărătorul poate să aprecieze că nivelul de calitate al boardului este dezamăgitor.
    „În faze foarte avansate, consultanţii pot să blocheze procesul, să nu dea confort clienţilor şi să identifice soluţii, iar procesul riscă să se transforme într-o luptă a orgoliilor, preţul fiind eşecul tranzacţiei.”


    Cum e la alţii?
    Piedici în calea încheierii cu succes a unor tranzacţii pot pune şi soluţiile de finanţare. În situaţia în care cumpărătorul are nevoie de surse de finanţare, există posibilitatea ca acesta să nu le poată accesa sau procesul să nu fie suficient de pregătit la nivel de finanţator. În cazuri excepţionale, diverşi alţi factori incontrolabili pot da peste cap luni sau ani întregi de negocieri.
    De pildă, Michael Schmidt, preşedintele şi acţionarul Automobile Bavaria Group, spunea, la începutul lui 2020, că vânzarea pachetului de 51% din acţiunile businessului său din Germania către Pappas Holding GmbH a fost anulată, precizând că „s-au schimbat anumite lucruri şi a fost mai bine aşa şi BMW este mai fericit aşa”. Ca urmare, grupul şi-a setat ca obiectiv achiziţia unor noi centre în Germania.
    „Particularităţile menţionate, derivate din zeci de tranzacţii, arată că este nevoie să concureze o mulţime de factori favorabili pentru ca o tranzacţie să se finalizeze, de aceea este extrem de important ca vânzătorii să fie asistaţi de consultanţi cu experienţă în tranzacţii”, adaugă Ioana Filipescu Stamboli.
    Cum se întâmplă însă lucrurile în străinătate? Specialiştii spun că diferenţele nu sunt substanţiale. Totuşi, în general în Europa de Vest, calitatea activelor este mai bună, inclusiv calitatea managementului, şi apar mai puţine surprize în etapa de due diligence. Restul cauzelor se aplică însă întocmai ca la noi.

    Vânzarea reţelei de servicii medicale private Regina Maria (2020)

    MOTIV:
    Proprietarul a renunţat la vânzare
    Fondul de investiţii polonez Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori financiari din România ultimilor ani, a anunţat, la începutul acestui an, că a amânat decizia de a vinde reţeaua de servicii medicale private Regina Maria, pe care o are în portofoliu.
    Oficialii fondului au motivat spunând că ideea vânzării a apărut în 2019, odată cu apariţia mai multor solicitări de informaţii de la investitori strategici şi de la fonduri de investiţii, până în acel moment Mid Europa Partners neintenţionând să renunţe la Regina Maria, al doilea jucător de pe piaţa românească de profil. Reţeaua se află în portofoliul fondului de aproape cinci ani. Fondul de investiţii a preluat reţeaua Regina Maria în 2015, printr-o tranzacţie de peste 100 mil. euro, conform datelor de la acea vreme. Mid Europa Partners mai deţine în România retailerul Profi, iar recent a preluat şi operatorul de curierat Urgent Cargus.
    Printre numele care erau vehiculate în piaţa de fuziuni şi achiziţii pentru preluarea reţelei Regina Maria, se numărau britanicii de la Bupa şi norvegienii de la Capio, dar şi mai multe fonduri de investiţii. În acel context, Regina Maria a fost evaluată la 300-400 de milioane de euro.Reţeaua a fost fondată de medicul cardiolog Wargha Enayati în 1995 şi a pornit de la un cabinet de cardiologie sub numele Centrul Medical Unirea, într-un apartament în Piaţa Unirii din Capitală. Medicul Enayati a vândut în 2010 pachetul majoritar de acţiuni fondului de investiţii Advent International, pentru ca în 2015 să iasă complet din acţionariatul reţelei după ce polonezii de la Mid Europa au preluat întregul pachet de acţiuni al Regina Maria.

    Nu şi-au găsit cumpărători
    Similar cu situaţia de la Regina Maria, şi vânzarea lanţului de centre fitness World Class a rămas în stand-by, deşi fondul polonez Resource Partners avea în plan să renunţe la acest business, care era singura investiţie a polonezilor pe piaţa locală. Tranzacţia era estimată la peste
    100 de milioane de euro.
    Nici hotelul Hilton Garden Inn din Bucureşti, amplasat lângă Banca Naţională a României, nu a trecut în mâinile unui alt proprietar. Grupul lituanian Apex Alliance, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de hoteluri din Bucureşti din ultimii ani, a scos la vânzare hotelul în 2019, proiectul fiind estimat la circa 40 de milioane de euro.

    Preluarea producătorului de cărămizi Brikston Iaşi de către grupul austriac Wienerberger (2018)

    MOTIV: Consiliul Concurenţei nu a autorizat tranzacţia
    Grupul austriac Wienerberger şi-a anunţat, la sfârşitul anului 2017, intenţia de a cumpăra producătorul de cărămizi Brikston Iaşi, în vederea consolidării poziţiei pe piaţa locală a materialelor de construcţii. Doar acordul Concurenţei mai era necesar, însă în vara anului 2018 Consiliul Concurenţei a spus că există risc de poziţie dominantă pentru Wienerberger prin această achiziţie, astfel că cele două părţi au anulat achiziţia. A fost o premieră pentru piaţa locală de fuziuni şi achiziţii din ultimii ani. În acel context, tranzacţia fusese evaluată la 25-30 de milioane de euro, potrivit datelor ZF.
    Un an mai târziu însă, Brikston tot a fost vândută de fondul de investiţii CEECAT, parte a fondului ADM, însă nu către Wienerberger, ci către un alt grup, tot din Austria – Leier. Cumpărătorii erau deja prezenţi în România din 2004, când au înfiinţat compania Leier ROM SRL, şi aveau deja o fabrică de materiale de construcţii în Alba.
    Brikston Iaşi nu s-a aflat la prima tranzacţie, în vara anului 2018 fondul ADM Capital (actual CEECAT) cumpărând compania de la fondul american de investiţii Advent International, care deţinea producătorul din 2007. Compania Brikston a fost înfiinţată în 1969 sub numele de Fabrica de Produse Ceramice. În anul 1973, firma a devenit parte a Întreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi, iar în 1992 a devenit companie independentă.Ca urmare a tranzacţiei cu Leier, a fost schimbată conducerea Brikston, astfel că, în locul lui Iulian Mangalagiu, a fost numit Adrian Mânzat, fostul director de vânzări şi logistică al companiei. Ca o ironie,

    Iulian Mangalagiu a preluat, câteva luni mai târziu, funcţia de CEO al Wienerberger România, grupul care curtase Brikston, însă fără succes.

    În 2019, pe final de an, austriecii de la Leier au mai făcut o mutare pe piaţa locală, cumpărând şi Siceram, un alt producător de cărămizi, cu o fabrică de cărămizi, una de ţiglă şi una de buiandrugi, toate în Sighişoara. Anterior, Siceram era deţinută de actuali şi de foşti angajaţi sau de moştenitori ai acestora, după ce, după revoluţie, a fost privatizată prin metoda MEBO.
    Astfel, Leier are acum trei fabrici funcţionale în România: la Iaşi (Brikston), la Sighişoara (Siceram) şi la Unirea, judeţul Alba (prin care şi-a făcut intrarea pe piaţa locală), dar şi una în construcţie la Arad.

    Achiziţia Băncii Româneşti de către grupul ungar OTP (2018)

    MOTIV: Banca Naţională a României a dat aviz negativ
    În martie 2018, după mai multe luni de suspans, Banca Naţională a României a anunţat că a respins cererea grupului ungar OTP de autorizare a achiziţiei Băncii Româneşti de la grupul elen National Bank of Greece (NBG), o decizie fără precedent la un asemenea nivel.
    Avizul negativ al BNR a frânat astfel extinderea OTP Bank, care urmărea ca, prin achiziţii şi creştere organică, să-şi majoreze cota de piaţă şi să urce în top zece cele mai mari bănci din România. Ungurii bătuseră palma cu NBG pentru achiziţia Băncii Româneşti în vara lui 2017, însă documentele au fost depuse la BNR abia în ianuarie 2018.
    Decizia vânzării a fost luată în 2017 şi a venit ca parte a unei înţelegeri încheiate pe plan internaţional după criza din Grecia, de a renunţa la anumite operaţiuni internaţionale. Cu două săptămâni înaintea deciziei BNR, Sandor Csanyi, preşedintele OTP Group, declarase că avea o presimţire rea legată de această hotărâre pe care o aştepta.
    Grecii de la NBG au fost nevoiţi astfel să caute un alt cumpărător pentru Banca Românească. În cele din urmă, în 2019, guvernul PSD şi fostul ministru de finanţe Eugen Teodorovici au luat decizia ca EximBank – bancă deţinută de statul român prin Ministerul Finanţelor – să achiziţioneze Banca Românească. BNR a dat avizul în decembrie 2019.
    Achiziţia Băncii Româneşti este o premieră în istoria bancară din România, fiind prima dată când o bancă de stat cumpără o bancă privată cu capital străin, până acum statul vânzând băncile mari deţinute. Totodată, EximBank, o instituţie de credit specializată pe zona corporate, intră pentru prima oară pe segmentul de retail banking din România, devenind astfel o bancă universală.

    Vânzarea birourilor AFI Park către fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman (2017)

    MOTIV: Părţile au decis întreruperea tranzacţiei
    În vara anului 2017, toată piaţa imobiliară aştepta cu sufletul la gură tranzacţia anului: achiziţia clădirilor de birouri AFI Park de lângă mallul Cotroceni de către fraţii Pavăl, acţionarii retailerului de bricolaj Dedeman. Era, de fapt, cea mai mare tranzacţie realizată până la acel moment pe piaţa românească de birouri. Ar fi fost. Doar că înţelegerea a picat după ce părţile implicate au decis să întrerupă orice deal. Acordul fusese semnat, iar tranzacţia ar fi urmat să se realizeze în două etape. Într-o primă fază, Dedeman ar fi preluat clădirile AFI Park 1, 2 şi 3, contra sumei de 86,5 milioane de euro, iar în a doua etapă ar fi preluat şi celelalte două imobile, pentru restul sumei până la 164 mil. euro.
    Lucrurile s-au prăbuşit însă treptat, astfel că mai întâi s-a renunţat la achiziţia clădirilor 4 şi 5, iar deal-ul a mers înainte pentru primele trei clădiri. Ulterior, şi această înţelegere a căzut. Pe bursa de la Tel Aviv, unde este listat grupul, AFI Europe a anunţat că nu mai intenţionează să vândă clădirile de birouri AFI Park din Bucureşti. Deşi a fost anunţată în 2017, tranzacţia a început să fie discutată încă din 2015.
    AFI Park constă în cinci clădiri de birouri, cumulând 70.000 de metri pătraţi. Acestea sunt ocupate integral, printre chiriaşi regăsindu-se companii multinaţionale precum Microchip Tehnologies, Electronic Arts (EA), Endava România, Cameron USA, SII România, ORTEC Central & Eastern Europe, Veea Software şi SecureWorks.
    Acum, AFI Park a desenat pe machetă un megaproiect imobiliar care ar urma să fie construit în jurul mallului AFI Cotroceni şi al birourilor AFI Park de la Politehnică, proiect care va ajunge să valoreze peste
    1 miliard de euro. Acolo se vor găsi noi spaţii de retail, ca extindere a mallului deja existent, hotel, birouri şi rezidenţial.
    Tot pentru a-şi extinde poziţia pe piaţa locală de real estate, AFI Europe a cumpărat, în 2019, întregul portofoliu de birouri din România al sud-africanilor de la NEPI Rockcastle, într-o tranzacţie record de peste 300 de milioane de euro.

    Pe scurt.  Factori care pot împiedica încheierea cu succes a unei tranzacţii
    ∫ Factori care ţin de părţi (vânzător, cumpărător);
    ∫ Factori care ţin de active;
    ∫ Factori care ţin de finanţare;
    ∫ Factori care ţin de consultant;
    ∫ Factori externi, absolut incontrolabili;
    ∫ Factori care ţin de aprobări.

    Preluarea a 51% din grupul petrolier Rompetrol de către China Energy Company Limited (2018)

    MOTIV: Părţile
    nu au ajuns la un acord în termenul stabilit
    Chinezii de la China Energy au decis, în vara anului 2018, la capătul mai multor runde de negocieri, că nu mai achiziţionează 51% din acţiunile KMG International, proprietarul Rompetrol Rafinare, în condiţiile în care data limită până la care părţile ar fi trebuit să îndeplinească condiţiile precedente, adică 30 iunie 2018, fusese depăşită, iar cele două părţi nu ajunseseră la un acord.
    La jumătatea lunii mai, CEFC Shanghai International, compania care voia să achiziţioneze Rompetrol, a intrat în incapacitatea de
    a plăti obligaţiuni în valoare de
    2,09 miliarde de yuani (327,3 milioane de dolari), anunţând că intenţionează să efectueze plăţile la şase luni de la data scadenţei.
    Rompetrol a fost înfiinţată în 1974, ca operator internaţional pentru industria petrolieră din România, iar pentru următoarele două decenii brandul a fost prezent atât în România, cât şi în străinătate, prin lucrări de construcţie conducte, foraj, rezervoare de depozitare sau prin produsele de profil livrate în ţări precum Algeria, Siria, Maroc, Iordania, Sudan, Ecuador, Angola, Egipt sau Turcia.
    În 1993, compania a fost privatizată prin metoda MEBO (trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea muncitorilor). În 1998, omul de afaceri Dinu Patriciu, alături de un grup de investitori, a achiziţionat compania. În 2007, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan KazMunayGas a demarat procesul de achiziţie a Rompetrol, încheiat în anul 2009.
    Cinci ani mai târziu, în 2014, grupul Rompetrol a început trecerea spre o nouă identitate, schimbându-şi
    numele în KazMunayGas International,
    dar păstrând brandul Rompetrol.
    Kazahii au anunţat, la
    sfârşitul anului 2016, că vând jumătate din companie
    chinezilor de la China Energy Company Limited (CEFC), tranzacţie
    care însă a picat. CEFC, unul dintre cele mai mari conglomerate din China, urma să deţină o participaţie de 51% în cadrul KMGI, dar problemele financiare apărute în 2018 au schimbat situaţia, astfel că acordul a căzut.

    Preluarea magazinelor Mr Bricolage de către grupul britanic Kingfisher (2015)

    MOTIV: Nu a fost obţinut acordul autorităţilor
    antitrust
    Britanicii de la Kingfisher au ratat, în 2015, preluarea celor trei magazine Mr. Bricolage din România, după ce autorităţile antitrust nu şi-au dat acceptul pentru această tranzacţie. Kingfisher încheiase, în 2014, un acord angajant cu acţionarii principali ai Mr. Bricolage pentru preluarea titlurilor deţinute de aceştia. Ulterior acestui deznodământ, familia Rapotan, cea care deţinea brandul Mr. Bricolage în franciză, a început să renunţe treptat la marcă, înlocuind-o cu MatHaus. Prima unitate sub brandul MatHaus a fost deschisă în Iaşi, în 2017, iar ultima – în zona Vitan din Bucureşti, în 2018. Sub brandul Mr Bricolage au existat în total trei magazine, însă numele MatHaus există astăzi pe şapte unităţi. MatHaus este acum numele diviziei de retail a Arabesque. Cele mai multe magazine ale companiei funcţionează însă ca centre de distribuţie de materiale de construcţii pentru companii şi sunt deschise sub numele Arabesque. Kingfisher şi-a făcut intrarea pe piaţa locală în 2013, tot printr-o achiziţie, cea a magazinelor Bricostore, redenumite ulterior Brico Dépôt. Magazinele au fost cumpărate de la familia Bresson din Franţa, iar surse citate de Bloomberg spuneau la acea vreme că valoarea tranzacţiei se ridică la 75 de milioane de euro, în condiţiile în care Bricostore avea şi credite de rambursat. În 2017, Kingfisher a cumpărat şi reţeaua de magazine Praktiker de la omul de afaceri Omer Susli, iar anul trecut a luat decizia de a trece toate unităţile Praktiker sub brandul Brico Dépôt.

    Cezar Rapotan, fondatorul distribuitorului de materiale de constructii Arabesque: A pus bazele companiei în 1994, pornind cu o investiţie de 2.000 de dolari, bani împrumutaţi de la familie şi prieteni. Două decenii şi jumătate mai târziu, businessul a ajuns la o cifră de afaceri de 1,7 mld. lei (370 mil. euro).

    Vânzarea unui pachet din distribuitorul de materiale de construcţii Ambient către fondul suedez de investiţii EQT (2008)

    MOTIV: Cumpărătorul şi-a îngheţat planurile de dezvoltare în contextul crizei economice
    Ioan Ciolan a demarat în 2008 discuţiile cu fondul suedez de private equity EQT în vederea vânzării unui pachet de acţiuni din distribuitorul de materiale de construcţii Ambient Sibiu. Ciolan era unul dintre acţionari, alături de Gheorghe Călburean, Ghiocel Lucian Bezeriţă şi alţii. Scopul era nevoia de finanţare în vederea extinderii reţelei de magazine. Discuţiile cu fondul de investiţii au ajuns până la realizarea unui due diligence şi au pus în stand by planurile de expansiune.
    Primele semnale ale crizei financiare globale au dat însă peste cap planurile fondurilor de investiţii, tocmai pentru că boomul nu avea să ţină la nesfârşit. Prin urmare, în septembrie 2008, când negocierile erau aproape de final, EQT a decis să îngheţe toate proiectele de dezvoltare din regiune, inclusiv planul de a intra în parteneriat cu acţionarii Ambient. Peste câţiva ani, Ambient a intrat în insolvenţă la propria cerere.
    Insolvenţa Ambient a venit după ce businessul fondat de Ioan Ciolan
    la începutul anilor ’90 trecuse printr-un amplu proces de restructurare în ultimii ani, care a implicat diverse măsuri pentru reducerea gradului de îndatorare. În 2014, Ciolan îşi diminuase participaţia deţinută în cadrul Ambient la 70% după ce a cedat un pachet de acţiuni unui fond de investiţii controlat de BCR, în schimbul stingerii unei creanţe de circa 4,5 mil. euro.
    După ce firma deţinută de omul de afaceri Ioan Ciolan a intrat în insolvenţă, a început francizarea magazinelor Ambient.
    În total, astăzi există opt magazine Ambient, dintre care patru sunt deţinute de Lehel András (în Bistriţa, Mediaş, Sighişoara şi Sibiu), trei de antreprenorul Dan Pitic (la Cluj-Napoca, Alba Iulia, Blaj), iar cel din Râmnicu Vâlcea aparţine firmei Profelis C&V din Sibiu, deţinută de Maria Anghel (75% din acţiuni) şi Vasile Bucurenciu (25%). Magazinul din Sibiu este ultimul care a fost francizat, el fiind deţinut anterior de Ambient SA, compania-mamă.

    Achiziţia fabricii de lapte Prodlacta Braşov de către producătorul de lactate Sole Mizo din Ungaria (2010)

    La începutul anului 2010, producătorul de lactate Sole Mizo din Ungaria, unde acţionar este, printre alţii, şi Sándor Csányi, cel care conduce grupul financiar OTP, intenţiona să cumpere o fabrică de lactate din România, printre companiile vizate numărându-se
    Prodlacta Braşov. O astfel de tranzacţie nu a mai avut însă loc, Prodlacta fiind deţinută astăzi de JLC Germany (30%), JLC Republica Moldova (29%), statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (4%) şi de alţi acţionari (37%), potrivit datelor de la Bursa de Valori Bucureşti, unde este listată compania.
    Sole Mizo România a fost înfiinţată în 2008 şi face parte alături de compania-mamă din Ungaria din grupul Bonafarm. Sole Mizo România are în portofoliu lactate sub brandul Sole Mizo şi mezeluri, fiind din 2013 distribuitorul exclusiv al mezelurilor fabricate de Pick Szeged din Ungaria, arată datele de pe site-ul companiei.
    Producţia de lactate nu este însă singurul domeniu adiacent celui bancar în care are investiţii miliardarul Sándor Csányi. El derulează investiţii şi în imobiliare, având cel puţin două terenuri pentru viitoare proiecte în Oradea. Averea lui Sándor Csányi, 65 de ani, este estimată de presa ungară la peste un miliard de euro, fiind totodată şi primul miliardar din Ungaria.

  • Cinteză, BNR: 17 bănci, implicate într-o tranzacţie ciudată. Suspiciuni de spălare de bani

    Banca Naţională a României verifică 16-17 bănci locale ce au fost implicate într-o „tranzacţie ciudată”, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Nicolae Cinteză, şeful direcţiei de supraveghere din BNR. În cazul uneia dintre bănci există suspiciuni de spălare de bani.

    „Serviciul nostru care are sarcină verificări în domeniul prevenirii spălării banilor face verificări la 16 – 17 bănci implicate într-o tranzacţie destul de ciudată”, a declarat Cinteză la conferinţa „Anul financiar bancar 2020″, organizată de FinMedia şi Piaţa Financiară.

    Pe data de 20 februarie, BNR a trimis Asociaţiei Române a Băncilor o scrisoare prin care detalia mecanismul folosit de bănci, a mai spus Cinteză.

    Potrivit acestuia, tranzacţia suspectă ar fi fost iniţiată în afara ţării, dar băncile locale nu au respectat normele privind verificarea clientelei.

    „Frauda este externă, dar prin felul în care s-au aplicat aici normele de cunoaştere a clientelei, s-a favorizat, s-a continuat, un mecanism de spălare de bani iniţiat undeva în străinătate şi continuat pe teritoriul ţării noastre”, a spus Cinteză.

    El a mai declarat că una dintre băncile anchetate pare a fi foarte implicată „în a favoriza spălarea de bani, operaţiunile derulându-se printr-o singură unitate şi existând indicii suficiente ca aceste costuri să fie închise”. Cinteză a precizat că DIICOT a deschis o acţiune penală în legătură cu tranzacţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ​Tranzacţie gigant cu Farmaceutica Remedia: 15% din companie şi-a schimbat proprietarii la un preţ cu 10% mai mic faţă de cel din piaţă. Acţiunile urcă cu 12,5%

    Miercuri la ora 12.07 a fost înregistrată în sistemul Bursei de Valori Bucureşti, operatorul pieţei locale de capital, o tranzacţie tip DEAL cu 15,9 milioane de acţiuni Farmaceutica Remedia (RMAH), respectiv 15% din companie, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BVB.

    Tranzacţia în valoare de 7,16 milioane lei a fost încheiată la preţul de 0,45 lei pe unitate, adică cu 9,6% mai mic faţă de cel din şedinţa precedentă, arată datele BVB.

    Vânzarea vine după ce Ionica-Mirela Pavel, acţionar cu 24,24% din capitalul social al distribuitorului de medicamente, a vândut luni acţiuni la companie în valoare de 200.000 de lei la un preţ cu 8,4% mai mic faţă de cel din şedinţa de vineri.

    Acţiunile Farmaceutica Remedia, cu 52,8 milioane lei capitalizare, înregistrează o creştere de 36,8% de la începutul anului după ce compania a anunţat la finalul săptămânii trecute că a vândut circa jumătate din farmaciile pe care le opera, marcând astfel trei sesiuni consecutive de creştere de până la 15%, respectiv aproape de limita superioară admisă de operatorul bursier.

    În şedinţa de azi, acţiunile RMAH înregistrau la ora redactării acestei ştiri o creştere de 12,45%.

  • După şase ani de tăcere, Sergiu Biriş şi Andrei Dunca vorbesc despre ce înseamnă, cu adevărat, o tranzacţie cu Facebook. Unele momente au fost exact ca în desenele animate

    Cei doi români implicaţi în construcţia LiveRail – care era în 2014 cel mai valoros produs al industriei de IT din România – au confirmat pentru prima oară – în cadrul unei discuţii filmate şi publicate chiar de ei – faptul că valoarea tranzacţiei cu Facebook a fost într-adevăr de o jumătate de miliard de dolari – la cât fusese estimată la acea dată de portalul american TechCrunch. Ce alte detalii a inclus una dintre cele mai mari tranzacţii din IT-ul românesc?

    După şase ani de la tranzacţia prin care Facebook a cumpărat LiveRail – o platformă de publicitate online care îşi are originile în Cluj – cei doi români care au fost cofondatori în cadrul start-up-ului au dezvăluit în premieră detalii spectaculoase despre tranzacţia care a făcut valuri în 2014, inclusiv că au cerut gigantului condus de Mark Zuckerberg 1,1 miliarde de dolari pe ideea lor, însă iniţial oferta americanilor a fost de doar 78 de milioane de dolari. Sergiu Biriş şi Andrei Dunca, cei doi români implicaţi în construcţia LiveRail au confirmat pentru prima oară şi faptul că valoarea tranzacţiei cu Facebook a fost într-adevăr de o jumătate de miliard de dolari – la cât fusese estimată la acea dată de portalul american TechCrunch.
    Andrei Dunca, un personaj puţin cunoscut în România, care a început să lucreze în anul 2007 în Cluj la dezvoltarea LiveRail şi mai apoi a plecat în Londra şi San Francisco pentru a continua dezvoltarea produsului, a povestit în cadrul unei ediţii a emisiunii „Neascultătorii” realizate online de Sergiu Biriş, fostul său partener în construcţia start-up-ului, detalii în premieră despre dezvoltarea produsului, negocierile cu Facebook, vânzarea companiei şi apoi despre închiderea proiectului şi experienţa în cadrul celei mai mari reţele sociale din lume chiar în campusul din Menlo Park. Până în prezent cei doi români implicaţi în construcţia şi dezvoltarea LiveRail au fost extrem de secretoşi în legătură cu acest subiect şi au oferit puţine detalii despre business şi tranzacţia cu Facebook.
    LiveRail – o companie care s-a născut după ce britanicul Mark Trefgarne şi-a externalizat în Cluj dezvoltarea de software şi astfel i-a întâlnit pe Sergiu Biriş şi Andrei Dunca – a atacat o zonă de nişă la acea vreme, publicitatea în clipurile video, ajungând la momentul vânzării către Facebook la venituri anuale de 250 de milioane de dolari şi înregistrând profit, au dezvăluit în cadrul emisiunii cei doi români.
    Iată principalele detalii ale afacerii LiveRail dezvăluite de cei doi în cadrul emisiunii „Neascultătorii”.

    Negocieri ca în desene animate: „Vrem totul. Nu vă dăm nimic. Vrem ceva. OK, ne-am înţeles!”

    Andrei Dunca povesteşte pentru prima oară în cadrul discuţiei câţi bani au cerut Facebook şi ce replică au primit. A fost ca în serialul de desene animate Family Guy, s-a amuzat acum Dunca.

    Andrei Dunca: Este o scenă în Family Guy în care Peter negociază cu cineva, este o scenă superscurtă. Şi Peter zice „We want everthing (Vrem totul)”, primeşte ca răspuns  „We give you nothing (Nu vă dăm nimic)”, iar atunci el zice „I want something (Vreau ceva)” (şi tranzacţia se încheie – n. red.). Cam aşa a fost şi la noi, noi am mers cu formulele noastre şi cu calculele noastre şi cu prezentarea noastră că vrem un miliard şi o sută de milioane de dolari. Nu, ei au venit cu formulele lor, cu calculele lor, cu justificările lor, cu (o ofertă de 78 de milioane – n. red.) .”
    Sergiu Biriş: Oh, my God.

    Emoţii în Hawaii – Facebook nu vrea să dea prea mult cash, va trebui să îi refuzăm

    Andrei Dunca povesteşte şi cum negocierile cu Facebook au trecut prin mai multe momente critice, când totul părea că se va prăbuşi.

    Andrei Dunca: Au fost multe momente în care vorbeam cu Mark Trefgarne şi spuneam că o să cadă tranzacţia, că nu o să se mai întâmple. Cel mai nasol a fost când eram în Hawaii, într-un un weekend prelungit de vineri până duminică, era ziua mea, împlineam 30 de ani şi am zis, chiar dacă eram în mijlocul negocierilor, că trebuie să plec trei zile, că nu mai pot aşa. Şi ştiu că conduceam şi mă sună Mark că am avut încă o discuţie şi (cei de la Facebook – n. red.) nu vor să facă niciun compromis şi că vesting schedule e prea lung şi că nu vor să facă compromisuri, că nu vor să dea cash prea mult şi că va trebui să spunem nu. Am spus OK, asta e.

    Project Vertigo. La ce s-a uitat Facebook: a contat tehnologia, nu oamenii de vânzări, nu PR-ul. Prima dată totul a murit

    Prima etapă a negocierilor cu Facebook s-a concentrat pe evaluarea tehnologiei LiveRail, după care a urmat discuţia despre bani. Firma pornită în Cluj a fost aleasă dintr-un număr total de peste 40 de firme aflate pe radarul Facebook.

    Andrei Dunca: Cam în perioada respectivă – în toamna lui 2013, deci cam cu 9 luni înainte de achiziţia finală – am început să avem discuţii cu Facebook. Discuţiile au fost mai degrabă de curiozitate – poate (pentru) un eventual parteneriat fiindcă, na, Facebook era o platformă mare, cu o grămadă de utilizatori şi timp petrecut în reţea şi nu aveau nicio soluţie de video. Avea sens să discutăm să vedem dacă putem lucra împreună şi aşa mai departe. Am discutat puţin, nu s-a ajuns la nicio concluzie. Relaţia a murit după discuţia respectivă. Facebook s-a întors la noi prin ianuarie 2014: „Hai să povestim încă o dată că ne gândim la o achiziţie şi o să ne înâlnim cu 40 de companii şi voi sunteţi una dintre ele“.
    În tot acest proces focusul s-a pus foarte mult pe tehnologie, voiau să vadă cine are tehnologia, cine are produsul, nu cine are echipa de vânzări sau de PR mai bună. Concluzia lor a fost că din toate cele 40 şi ceva de companii noi avem tehnologia cea mai bună. Am trecut printr-un due diligence foarte, foarte adânc şi foarte detaliat, ştiu că apogeul procesului a fost la un moment dat când tot managementul LiveRail – toţi cei de la C level şi VP level – timp de o săptămână am fost în birourile Facebook. Nu am apărut la noi la birou şi atunci toată lumea s-a întrebat ce se întâmplă. A trebuit să găsim scuze, că nu puteam să le zicem angajaţilor că asta se întâmplă, că era confidenţial. Am intrat şi în campusul Facebook prin altă clădire, sub un alt nume de companie, ca să nu se ştie cu cine discută. Eram Vertigo, project Vertigo – acesta era numele nostru de cod.

    Sergiu Biriş: Negocierile au început după due diligence, nu a fost pus un preţ pe masă dinainte.

    Primele oferte de achiziţie au venit în 2012-2013. Ne-am dat seama că trebuie să vindem unui gigant

    Compania a purtat negocieri de vânzare aproximativ doi ani până la achiziţia de către Facebook, a dezvăluit Andrei Dunca. El a precizat pentru prima dată şi câţi bani făcea compania la momentul vânzării.

    Andrei Dunca: Am avut mai multe oferte de achiziţie în 2012 – 2013 fiindcă începea să existe puţină consolidare în piaţă şi erau jucătorii mijlocii care încercau să-şi consolideze activele şi produsele. Am avut câteva oferte dar foarte, foarte slabe. De genul acţiuni în companie care nu era publică – „monopoly money“ – oferte cash foarte, foarte slabe, şi nu le-am dat foarte multă atenţie. Dar ne-am dat seama odată cu creşterea aceasta exponenţială că ajungem la un punct în care nu există aşa multe opţiuni, pentru că vor exista doar 3-4 companii care ar putea să-şi permită să ne cumpere şi celelalte două variante ar fi fost IPO sau să vindem către private equity. Ideea de IPO era interesantă dar în continuare ne era puţin groază de tot overheadul care se adaugă pentru a ajunge o companie publică şi a continua să fii o companie publică. Varianta optimă era o vânzare către un player mare. Ce opţiuni aveam – doar Google, Microsoft, Facebook, deci nu prea erau foarte multe variante. În 2014 am făcut cam 250 de milioane de dolari venituri. În 2013 probabil 80-90 mil. dolari. Eram profitabili din primăvara lui 2013. Deci eram deja profitabili de un an.

    Sergiu Biriş: Deci făceaţi 250 de milioane de dolari pe an şi eraţi profitabili. Asta dă o perspectivă.

    Emoţii cu banii. Şi dacă nu ne mai dau tot?

    Discuţia dintre Biriş şi Dunca atinge şi subiectul sensibil al banilor primiţi de la Facebook şi emoţiile că suma nu va fi încasată în totalitate după ce americanii au decis să închidă proiectul LiveRail.

    Sergiu Biriş: A deal is a deal, banii s-au luat, dar e foarte ciudat să vezi din exterior că pur şi simplu după ce ai muncit atâta, ai trecut prin due diligence, o grămadă de detalii, de frustrări, de nopţi nedormite, până la urmă, pică – nu pică, iese – nu iese, ajungi acolo, eşti la Facebook şi apoi boop.

    Andrei Dunca: Nici partea cu banii nu este foarte optimistă, să zic aşa, în sensul că ei nu au plătit toţi banii deodată, nimeni nu plăteşte toţi banii deodată. O grămadă din valoarea totală a fost împărţită pe un vesting schedule de 3 ani sau 4 ani, în funcţie de cât rămâi în companie. Vreo 20% din valoarea totală în escrow în caz că sunt probleme cu fraude si alte probleme legale timp de 18 luni, deci un an şi jumătate o grămadă de bani sunt în escrow, şi te întrebi: dacă nu mai este LiveRail şi nu mai lucrăm pe LiveRail, mai primim banii ăia? Nu îi mai primim, care e faza? Deci complicat.

    Ceva „destul de nasol”, când banii se terminaseră şi nimeni din Silicon Valley, în plină criză, nu mai răspundea la mailuri şi telefoane. „Dădusem deja 40% din companie”

    În plină criză, compania rămăsese fără bani şi nu reuşea să facă rost de alţii. Aşa a ajuns fondul care a dat primii bani firmei să ajungă la 40% din firmă din doar câteva runde.

    Andrei Dunca: Prima finanţare de 500.000 de dolari ne-a ajuns până în toamna lui 2009, un an şi un pic, în mijlocul recesiunii. Foarte, foarte greu nu doar să faci rost de bani, să te întâlneşti cu VC-uri, nimeni nu răspundea la mailuri, la telefoane, nimeni nu avea apetit de investiţie şi a fost destul de greu. Ţin minte că eu şi Mark nu ne-am mai plătit salariile de la un moment dat. I-am dat nişte bani împrumut lui Mark să-şi plătească chiria. Destul de nasol. Am avut noroc că Pond Ventures, investitorul nostru iniţial, a fost de acord, în momentul în care au văzut că nu există nimeni altcineva, au fost de acord să continue să investească doar ei, deşi nu e recomandabil să tot meargă aceiaşi investitori fără participare externă. Dar au crezut în produs, în echipă şi în misiunea noastră şi au continuat să investească. (Au fost – n. red.) termeni foarte buni pentru ei la momentul respectiv şi practic cred după primele două runde deja dădusem peste 40% din companie. Aveam venituri mici, nu destul cât să desenăm nişte grafice interesante. Cred că veniturile erau la nivelul miilor de dolari, deci destul de puţin.

    Cum moare o achiziţie de o jumătate de miliard de dolari: a plecat susţinătorul nostru în altĂ echipă. „Am fost pur şi simplu nervoşi şi frustraţi”

    Discuţia face lumină în premieră şi asupra motivului care a determinat Facebook să închidă LiveRail după ce a plătit o jumătate de miliard de dolari pe această tehnologie.

    Sergiu Biriş: Dacă te uiţi din afară la asta, zici What the fuck?, ăştia dau juma’ de miliard pe tehnologia asta şi după doi ani o închid şi nu o mai folosesc. De ce? Cum s-a ajuns acolo?

    Andrei Dunca: Problema este că orice achiziţie de genul acesta are un sponsor, sau o echipă internă care sponsorizează ideea, adică ei din intern merg la leadership şi spun că vrem să cumpărăm compania asta fiindcă ne ajută pe strategia respectivă. Şi noi am avut sponsori un director care a fost foarte angajat să se întâmple achiziţia. Totul a fost ok în timpul negocierilor şi due diligence şi toată lumea era pe aceeaşi lungime de undă. La 3 – 6 luni după achiziţie persoana respectivă s-a mutat intern în altă echipă, s-a mutat din Menlo Park în Londra pe un alt produs Facebook. Au venit persoane noi care au întrebat: „Ce facem aici?, Despre ce este vorba? A, păi nu ştiu, chiar asta să fie strategia, nu e cam complicat?, hai să facem altceva.“ Deci ne-am pierdut „internal champion“şi nu am avut niciunul dintre noi experienţa politicilor ăstora corporatiste, nu am ştiut cum să navigăm problemele de genul acesta, am fost pur şi simplu nervoşi şi frustraţi şi ne-a fost foarte greu să trecem peste ideea că LiveRail nu mai este copilul nostru.

  • Investitorul local Lotus Center a cumpărat complexul multifuncţional Oradea Plaza într-o tranzacţie consiliată de Colliers International

    Grupul de firme cu capital autohton Lotus Center, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Oradea, a achiziţionat complexul multifuncţional Oradea Plaza din portofoliul dezvoltatorului Portico Investments România, într-o tranzacţie consiliată de compania de consultanţă imobiliară Colliers International.

    Oradea Plaza este un proiect imobiliar mixt poziţionat strategic în Centrul Civic al oraşului, care dispune de o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 7.900 de metri pătraţi distribuiţi egal între birouri de clasa A şi spaţii de retail, la care se adaugă 2.400 de metri pătraţi de teren liber pentru dezvoltare viitoare. Complexul are în prezent chiriaşi de retail din toate ariile, de la servicii bancare sau de telefonie, până la farmacii, cafenele, magazine de fashion şi un loc de joacă pentru copii, printre care eMag, Carrefour, Staer, Sensiblu, Medlife, NN sau BRD. Dat în funcţiune în 2010 de către investitorul internaţional Portico Investments, complexul multifuncţional include prima clădire de birouri de clasa A dezvoltată în centrul oraşului Oradea.

    „Interesul pentru achiziţia Oradea Plaza a fost semnificativ atât din partea investitorilor internaţionali, cât şi din partea investitorilor locali. Oradea este un oraş cu o dezvoltare impresionantă în ultimii ani, care a atras sute de milioane de euro din fonduri europene şi investiţii private. Oraşul are un potenţial bun de dezvoltare economică şi imobiliară”, spune Robert Miklo, director investment services la Colliers International.

    Tranzacţia face parte din strategia Portico Investments de a-şi extinde amprenta în România prin achiziţia mai multor spaţii de retail cu chiriaş unic din Capitală şi din alte oraşe mari din ţară. În urma achiziţiei Oradea Plaza, grupul de firme cu capital autohton Lotus, care are în portofoliu şi centrele comerciale Lotus Retail Park, Oradea Shopping City, Trade Center şi Lotus Center, devine cel mai mare jucător imobiliar din segmentul de retail din Oradea.

    ”În trecut, România a avut un volum destul de mic de investitori locali pe piaţa de active imobiliare. Dar odată cu maturizarea graduală a pieţei, au prins elan tot mai mulţi investitori locali, inclusiv antreprenori români cu business-uri puternice în principalele centre regionale din ţară. Numai în ultimii doi ani, tranzacţiile de active imobiliare comerciale care au implicat cumpărători cu capital românesc s-au ridicat la peste 400 de milioane de euro”, precizează Simina Niculiţă, partner & head of retail agency la Colliers International.

    Valoarea investiţiilor cu capital autohton a reprezentat, în 2019, aproximativ un sfert din totalul investiţiilor imobiliare realizate în România, iar evoluţia din ultimii ani a fost accelerată. În perspectivă, există un potenţial important de creştere a investiţiilor locale în real estate, începând chiar din 2020, care se conturează a fi cel mai bun an pentru investiţiile imobiliare din România din perioada post-criză.

     

  • Tranzacţie record cu Vrancart Adjud marţi la bursă: nu mai puţin de 16% din companie a schimbat proprietarii pentru 26 milioane lei

    Producătorul de carton ondulat Vrancart Adjud (VNC) înregistrează marţi în jurul orei 15.30 o lichiditate de 26 de milioane de lei, fiind tranzacţionate 163 de milioane de acţiuni, ceea ce înseamnă că raportat la numărul total de acţiuni al companiei, 16% din capitalul social a schimbat proprietarii în ceea ce este cea mai mare tranzacţie înregistrată pe acest emitent din ultimii cel puţin 10 ani, arată datele ZF agregate din portalul BVB.

    Până la ora redactării acestei ştiri, nici cumpărătorii şi nici vânzătorii nu au fost raportaţi, dar având în vedere că SIF Banat-Crişana are 75%, iar potrivit celor mai recente date agregate de ZF două fonduri de pensii, respectiv NN şi AZT Viitorul Tău, controlează 12,4%, aceşti investitori sunt cel mai probabil printre cei care au tranzacţionat astăzi.

    Este posibil ca tranzacţiile să fi fost făcute prin Wood & Company, broker care de obicei lucrează cu investitori de calibru.

    Tranzacţia a fost încheiată la un preţ în creştere cu 3,25% faţă de şedinţa precedent.

     

     

  • Surpriză: Oraşele din România care au devenit starurile din imobiliare

    Interesul dezvoltatorilor pentru centrele regionale din România au fost în creştere în 2019, pe măsură ce aceştia doresc să intre pe noi pieţe în vederea expansiunii.

    În premieră şi Oltenia intră pe radarul marilor investitori într-o tranzacţie estimată la circa 24 de milioane de euro.

    „Oraşele star au fost Craiova, care a dat cea mai mare tranzacţie a anului – NEPI-Rockcastle care a cum­pă­rat în Balta Craioviţei 17 ha, tran­zacţie intermediată de Colliers, şi Timi­şoa­ra unde au fost câteva tran­zacţii de referinţă, prin jucătorii im­plicaţi sau poveştile din spatele terenurilor.

    În Cluj-Napoca şi Iaşi, deşi au existat mult interes şi negocieri interesante, nu s-au înregistrat tran­zac­ţii notabile“, a declarat Sînziana Oprea, director land agency în cadrul Colliers International.

    Tranzacţiile cu terenuri pentru dezvoltări imobiliare s-au ridicat în 2019 la peste 400 de milioane de euro, potrivit datelor companiei de consul­tanţă imobiliară Colliers International România. Cifra nu include terenurile agricole, pentru dezvoltări industriale sau păduri.

    În ceea ce priveşte evoluţia pre­ţu­rilor, în medie au urcat cu 10-15% în 2019, potrivit estimărilor Colliers, în special în Bucureşti, însă au existat şi scăderi pentru anumite locaţii. De partea cealaltă, în centrele regionale preţurile au rămas relativ stabile.

    „ A fost un an extrem de activ şi cu mult apetit de achiziţie în oraşele mai mici, dar multe tranzacţii urmează să se închidă în 2020 sau 2021, pentru că depind de finalizarea unor negocieri complexe (cu multe părţi implicate) şi obţinerea autorizaţiilor de construi­re“, a subliniat Sînziana Oprea.

  • Reper de preţ: cea mai mare tranzacţie cu un teren agricol în 2019 a fost de 3,4 mil. euro. Cumpărătorii sunt în mare parte cetăţeni străini, nemţi, italieni, turci sau arabi

    Ministerul Agriculturii a avizat în cursul anului 2019 vânzarea a 1.400 de hectare de teren arabil, în valoare de peste 8,5 mil. euro, iar aproape jumătate din suprafaţa scoasă la vânzare de proprietarii români a fost cumpărată de cetăţeni străini, majoritatea nemţi, italieni, turci sau arabi. Ministerul îşi dă avizul şi publică pe site-ul propriu toate tranzacţiile mai mari de 30 de hectare, asigurându-se că sunt respectate normele privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole.

    „Terenul agricol e ieftin, e roditor, iar străinii pot să se mute aici oricând. Românii nu au cultură antreprenorială pe termen lung, se gândesc să facă profit repede“, spune Dan Gabriel Ieremia, consultant de fonduri europene.

     Cea mai mare tranzacţie din acest an, avizată de Ministerul Agriculturii, implică 420 de hectare în judeţul Timiş şi a avut o valoare de 3,4 milioane de euro. Compania Agro Nevada Tim, controlată de antrepre­norul român Petru Corvin Mateiu, a achiziţionat 420 de hectare de teren în localitatea Ciacova, judeţul Timiş, la un preţ mediu unitar de 8.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul Agriculturii.

    Investitorii străini sunt atraşi de pământul românesc, pentru că preţul unui hectar de teren arabil este în medie 5.000-6.000 de euro, maximum 10.000 de euro, departe de celelalte state din UE, iar solul este foarte productiv.