Tag: relaxare

  • ANALIŞTI: Cursul poate ajunge la 4,54 lei/euro la finalul anului, dacă BNR va continua să reducă dobânda

     Deşi inflaţia se află pe un traseu descendent în România, iar ultimele estimări susţin o creştere economică de 2% pentru anul acesta, în următoarea perioadă leul ar putea cunoaşte o tendinţă mai largă de depreciere, cu mici episoade optimiste, potrivit X-Tade Brokers.

    Conform unei analize a casei de brokeraj, cursul de schimb leu/euro s-ar putea situa în jurul pragului de 4,54 unităţi la finalul anului, în timp ce leu/dolar ar putea ajunge la 3,55 unităţi în aceeaşi perioadă.

    Paritatea leu/euro estimată de analiştii XTB este cu 1,67% peste cursul de referinţă anunţat marţi de Banca Naţională a României (BNR), de 4,4653 unităţi, şi cu 2,32% sub maximul istoric atins în 3 august 2012, de 4,6481 lei/euro. Comparativ cu nivelul de la finele anului trecut, de 4,4287 lei/euro, estimarea XTB este cu 2,51% mai sus.

    Rata de schimb leu/dolar prognozată pentru finele anului de casa de brokeraj este cu aproape 5,3% peste cursul anunţat marţi de BNR, de 3,3719 unităţi, şi cu 7,41% sub recordul istoris înregistrat pe 24 iulie 2012, de 3,8343 lei/dolar. Raportat la nivelul din ultima şedinţă a anului trecut, de 3,3575 lei/dolar, estimarea XTB este cu 5,73% mai mare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Ungaria a devenit un focar de instabilitate. România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei

     Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităţilor în România, Traian Băsescu a afirmat: “Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat”.

    Şeful statului român a susţinut că politicienii maghiari care au venit în Harghita şi Covasna au depăşit limita decenţei.

    “Anul ăsta au ajuns la limita la care le spun: e prea mult”, a continuat preşedintele Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coreea de Nord şi Coreea de Sud au reluat negocierile pentru redeschiderea complexului industrial Kaesong

     Negocierile au fost reluate către ora locală 10.00 (4.00, ora României) şi au loc după alte două reuniuni, luna aceasta, care nu au fost suficiente în vederea unei apropierei a poziţiilor asupra unei redeschiderii pe termen a complexului, închis în mod unilateral la începutul lui aprilie de către Phenian, în plină perioadă de tensiune între cele două ţări.

    “Voi face tot ceea ce este posibil pentru a redeschide Kaesong şi a-l transforma într-un parc industrial internaţional”, a declarat pentru jurnalişti Kim Ki-woong, şeful diplomaţiei sud-coreene.

    Phenianul şi Seulul vor să repornească această zonă de activităţi industriale considerată crucială atât pentru economia nord-coreeană, cât şi pentru întreprinderi sud-coreene care au pierdut milioane de dolari după plecarea celor aproximativ 53.000 de muncitori nord-coreeni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Secretele bine ascunse ale unor angajaţi fericiţi

    Şinşilele atrag în special persoane care locuiesc singure, fiind potrivite pentru cei care vin târziu acasă, deoarece atunci sunt în general active şi în plus mai seamănă şi cu Pikachu, îndrăgitul personaj din Pokemon.

    Ca atare, au început să fie căutate şi de companiile din industria high-tech, cum ar fi Apple sau Google, care au instalat şinşile în sălile de recreare pentru angajaţi, după cum afirmă reprezentaţii unei asociaţii din California dedicate acestor animale.

  • Refugiul din curte: piscine decorate cu plăci de ceramică şi foiţă de aur

    ROMÂNII PUN ACCENT PE PARTEA VIZUALĂ A PISCINEI MAI MULT DECÂT PE ALTE ASPECTE, cum ar fi calitatea apei, de exemplu. Vor ca piscina să arate bine, să fie cât mai mare, unii solicită chiar să fie decorată cu ceramică şi foiţă de aur. Există această tendinţă„, spune Bogdan Precup, proprietarul companiei Reve, apărută pe piaţa locală în 2007. Firma pe care o conduce se ocupă de proiectarea şi execuţia piscinelor private şi publice, precum şi de montarea echipamentelor şi accesoriilor. Pe lângă piscine, antreprenorul român produce şi alte produse destinate relaxării, precum spa-uri sau băi de aburi, pentru care cererea creşte mai cu seamă iarna. Fiecare client primeşte o ofertă personalizată, în funcţie de cerinţele pe care le are.

    „Preţul piscinelor variază în funcţie de cerinţele clientului. Preţul unei piscine supraterane începe de la câteva mii de euro iar în cazul uneia îngropate plaja de preţ se plasează  între 15.000 şi 60.000 de euro. Am avut o comandă chiar pentru o piscină mare de 60.000 de euro„, spune el. Pentru Reve lucrează acum şase persoane, faţă de doi angajaţi iniţial. Afacerile companiei s-au ridicat anul trecut la 400.000 de euro, potrivit lui Bogdan Precup. Reve execută patru tipuri de piscină: cea supraterană, cele clasice de beton, tip Isoblock şi unele modulare, din panouri de oţel.

    ODATĂ CU DIVERSIFICAREA GUSTURILOR PENTRU PRODUSELE DESTINATE RELAXĂRII A CRESCUT ŞI NUMĂRUL DE MODELE ŞI FORME DE PISCINE. Un alt producător de profil, Cristina Grigorescu, proprietara Kasta Metal, spune că profilul cumpărătorului a cunoscut multe modificări în ultimii 20 de ani. „Într-un fel raţionau clienţii în 1996, când optau pentru construcţia unei piscine şi cu totul altfel pun problema în prezent. În primul rând, în România, oamenii încă pun preţul înaintea calităţii„, afirmă ea.

    Antreprenoarea, care a realizat anul trecut 17 proiecte de piscină, cu o suprafaţă totală de 1.730 metri pătraţi, spune că durata de negociere a unui contract este mai lungă ca în trecut. „Odată cu dezvoltarea internetului oamenii sunt mult mai informaţi cu privire la ce presupune o piscină şi la aspectele tehnice ale acesteia.„

    Valoarea celei mai scumpe piscine vândute anul trecut s-a ridicat la 50.000 de euro. Preţul depinde, în mod evident, de complexitatea proiectului şi a soluţiei tehnice, precum şi de dotările şi accesoriile pentru care clientul optează. Un alt aspect este modelul şi forma aleasă de client, dar şi de tipul de acoperiş. Kasta Metal a introdus pe piaţa românescă tehnologia vestică a piscinelor modulare, sistem care permite construirea rapidă a unei piscine.

    Bazele companiei Kasta Metal au fost puse imediat după Revoluţie de Cristina şi Nicolae Grigorescu, iar în 1998 doi investitori americani, Jean-Elizabeth Dvorak şi Norval Dvorak, au preluat 10% din acţiuni.
    Anul trecut, Kasta Metal a avut o cifră de afaceri de un milion de euro. „Aceasta s-a datorat în proporţie de 80% vânzării piscinelor şi echipamentelor specifice, diferenţa reprezentând din serviciile conexe pe care le oferim în industria construcţiilor, respectiv vânzarea de saune, spa-uri şi obiecte pentru grădină.„

    Totuşi, în plin sezon, în iunie-septembrie anul trecut, afacerile Kasta Metal au înregistrat  scăderi de până la 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit antreprenoarei, care speră însă că evoluţia din acest an va fi mai bună. „Pentru 2013 estimăm o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 25%. Piaţa piscinelor din România nu a atins maturitatea. În urma crizei economice, cererea a scăzut drastic, însă aceasta este din nou pe un trend pozitiv, înre-gistrând o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut„, precizează Cristina Grigorescu.

    ANTREPRENOAREA SUBLINIAZĂ CĂ ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PISCINELE PRIVATE, evoluţia pieţei este strâns legată de cea a construcţiilor de locuinţe individuale şi a ansamblurilor rezidenţiale. Majoritatea producătorilor de profil şi-au îndreptat atenţia spre clienţii persoane fizice pentru a-şi creşte vânzările, în condiţiile în care tot mai multe lucrări la ansambluri rezidenţiale care urmau să aibă loc s-au amânat sau oprit.

    În ultima perioadă, o pondere importantă a început să aibă sectorul piscinelor publice,  dezvoltarea unităţilor hoteliere şi a centrelor spa având influenţă asupra sectorului de activitate al companiei. Şi proiectele de reabilitare a ştrandurilor, investiţiile în aqua parcuri şi licitaţiile publice joacă un rol important în evoluţia pieţei.s „Ţinând cont de proiectele demarate în trecut, consider că anul acesta piaţa se va încadra într-un trend crescător„, a conchis Cristian Grigorescu.

  • Creditorii internaţionali au relaxat condiţiile de austeritate impuse Ciprului pentru împrumuturi

     Cipru va trebui să ajungă la un surplus bugetar primar, excluzând cheltuielile cu serviciul datoriei, de 4% în 2017, faţă de ţinta anterioară de 2016, întrucât şocul cauzat de închiderea sistemului bancar pentru aproape două săptămâni în martie ameninţă să afecteze grav economia ţării, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    Pentru acest an, Cipru estimează un deficit bugetar primar de 2,4% din PIB.

    “Aşezarea finanţelor publice pe o cale sustenabilă este prioritară pentru stabilizarea economiei şi revenirea încrederii companiilor, populaţiei şi investitorilor străini în perspectivele economice pe termen lung ale ţării”, se arată în proiectul de acord obţinut de Wall Street Journal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un mic cadou pentru băncile din lumea-ntreagă

    Comitetul a decis că băncile vor fi obligate să constituie doar 60% din necesarul cerut de numerar şi active lichide până în 2015, iar restul până în 2019, faţă de cerinţa iniţială ca acest proces de consolidare să fie încheiat în 2015. Reglementările Basel III ar urma să intre în vigoare treptat în perioada 2013-2019, urmărind ameliorarea rezistenţei la şocuri a băncilor şi a gradului de transparenţă a funcţionării lor, însă pe măsură ce a devenit clar că anul acesta nu e de aşteptat o ieşire decisivă a statelor din criză, şefi de bănci centrale îndeosebi din Europa, ca Mario Draghi de la BCE sau Mervyn King de la Banca Angliei, alături de şefi de bănci comerciale, au criticat calendarul Basel III, pe motiv că le impune băncilor o povară suplimentară care le-ar face şi mai vulnerabile.

    Comitetul a făcut concesii şi în privinţa tipurilor de active clasificate drept lichide, incluzând acum, de pildă, şi obligaţiunile corporatiste, anterior excluse. Presa financiară anglo-saxonă scrie însă că relaxarea Basel III n-ar trebui să facă pe nimeni să se aştepte la un boom brusc al creditării care să impulsioneze economia zonei euro, iar analiştii de la Capital Economics susţin chiar că nu va avea niciun impact economic major.

  • Italia pregăteşte relaxarea fiscalităţii pentru stimularea economiei, în special în infrastructură

    Executivul de la Roma discută vineri mai multe propuneri privind un plan de revigorare a economiei, aflată în cea de-a patra rundă de recesiune din ultimii 11 ani, transmite Bloomberg. Declinul economic s-a adâncit în timpul guvernării Monti, după ce premierul a fost constrâns de turbulenţele de pe pieţele europene să introducă măsuri de austeritate. Ministerul Economiei face presiuni în Cabinet pentru deduceri de taxe de până la 50 miliarde euro pe parcursul următorilor opt ani în domeniul infrastructurii, în timp ce ministerul Muncii a propus beneficii fiscale pentru companiile care investesc în forţa de muncă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Simon Cowell se relaxează pe un iaht de lux în St Barts

    Inchirierea iahtului de 100 de metri lungime costă între 450.000 şi 900.000 de dolari pe săptămână, dar pentru Cowell, a cărui avere e estimată la 130 de milioane de dolari, preţul este nesemnificativ. Creatorul X Factor şi-a luat o binemeritată vacanţă în Caraibe după ce a închiriat ambaracaţiunea cu un echipaj de bord de 12 oameni. Se zvoneşte că pe iaht s-ar afla şi logodnica lui, Mezhgan Hussainy, alături de prieteni apropiaţi ai starului.