Tag: recunoastere

  • Un funcţionar public povesteşte cum a fost plătit de stat timp de 14 ani fără să facă nimic

    Un bărbat de 65 de ani, funcţionar public în Germania, a trimis un mesaj colegilor săi prin care le recunoştea că a fost plătit de stat timp de 14 ani fără să lucreze nimic. El a spus că a primit peste 740.000 de euro în acest interval; mail-ul a fost trimis în 2012, înainte ca bărbatul să iasă la pensie datorită tăierilor de posturi.

    “Încă din 1998 am fost prezent la serviciu, dar într-un fel fel eram în altă parte. Aşa că sunt bine pregătit pentru ieşirea la pensie. Adio!” le-a scris bărbatul colegilor săi. El a acuzat autorităţile locale, arătând că acestea au creat un sistem ineficient, angajând de multe ori mai multe persoane pe acelaşi post. “În mod evident, acest lucru mi-a uşurat mult viaţa”, a mai scris neamţul, potrivit celor de la The Telegraph.

    Volker Fleige, primar al oraşului unde bărbatul era angajat a spus că mesajul l-a enervat teribil, pentru că funcţionarul nu venise niciodată cu astfel de acuzaţii de-a lungul celor 38 de ani de muncă la stat. “Comportamentul de acest gen este extrem de îngrijorător”, a spus Fleige.
     

  • Să baţi din palme cu o singură mână

    Bun titlu. Şi dacă vă întrebaţi care este semnificaţia, trebuie să spun că autorul însuşi a recunoscut că terminase de scris cartea şi nu avea titlu, aşa că a ales această variantă de nevoie, părându-i-se cea mai bună opţiune. Dincolo de titlu, cartea, a doua scrisă de australianul Richard Flanagan, este bună, cu un touch special pentru est-europeni, pentru că prezintă istoria unor imigranţi din Slovenia, tată şi fiică, în Tasmania.

    Flanagan pare să fie familiarizat cu astfel de personaje; într-un interviu el recunoaşte că s-a inspirat, pentru cei doi, din mulţii imigranţi cu care a venit în contact în Tasmania natală, fiecare dintre aceştia contribuind la conturarea pesonajelor. Şi, probabil, partea leului revine soţiei lui Flanagan, care este imigrantă din Slovenia. Aşa că omul ştie ce spune când scrie: „«-Viaţa noastră…Viaţa noastră a fost mai rea decât a unui câine. Îmi pare rău. Ştiu că nu ai să te mai întorci. Crede-mă, n-am vrut niciodată să beau, să mă cert, n-am vrut apartamentele astea pentru venetici, unele lucruri ţi se întâmplă fără să vrei şi, oricât ai încerca, oricât de mult ai spera, nu poţi să schimbi nimic»… Înainte să deschidă frigiderul pentru prima sticlă a zilei, uitând că e dimineaţă, adăugă ceva în boarera de vânt ce pătrundea de afară: «- Am venit în Australia să fim liberi»“.

    Pentru ei libertatea a însemnat şi înstrăinarea membrilor familiei, plecarea mamei/soţiei, abuzurile unui tată beţiv, plecarea fiicei şi întoarcerea acesteia după două decenii. Redescoperirea şi în cele din urmă transformarea celor doi, a tatălui şi a fiicei. Trebuie să mai spun că Richard Flanagan face parte şi din specia rară a scriitorilor care îşi pot ecraniza aşa cum vor ei cărţile; a făcut-o, filmul apărând în 1998. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de nota de pe IMDB, acolo lucrurile au luat-o razna demult; mergeţi şi pe mâna literaturii.

  • Un puşti de 13 ani a rezolvat problema cu care se confruntă 300 de milioane de oameni

    Shubham Banerjee are doar 13 ani, dar este recunoscut în lumea întreagă ca unul dintre cei mai promiţători antreprenori. Tânărul născut în Belgia este CEO al Braigo Labs, o companie care produce imprimante pentru oamenii orbi.

    Ideea i-a venit în urmă cu un an, atunci când a găsit un flyer care promova o strângere de fonduri pentru oamenii orbi. Întrebându-se cum pot aceştia citi, el a aflat despre limbajul Braille şi cât de complicat este procesul de printare a cărţilor pentru cei care suferă de această deficienţă.

    “Când am aflat cât costă o imprimantă Braille, nu mi-a venit să cred”, a povestit Banerjee celor de la Business Insider. “Am vrut să îi ajut pe oameni, aşa că am încercat să construiesc un dispozitiv din materialele pe care le aveam la dispoziţie.” Aceste materiale erau piese de Lego, cu care tânărul a reuşit să dezvolte prima parte a proiectului său, de aici venind şi numele companiei Braigo: Braille şi Lego. Părinţii l-au ajutat să cumpere restul materialelor şi Banerjee a testat, cu succes, imprimanta sa.

    În lume există aproape 300 de milioane de persoane ce nu pot vedea, iar 90% dintre ei trăiesc în state  în curs de dezvoltare. Costul actual al unei imprimante Braille este de aproape două mii de dolari, dar prototipul lui Banerjee este de patru ori mai ieftin. Acest lucru a atras atenţia mai multor publicaţii de specialitate, el primind premiul The Tech Awards 2014 şi o invitaţie la Casa Albă pentru un eveniment dedicat tinerilor antreprenori şi inventatori.

    Compania Intel a fost impresionată de idee şi a decis să investească în dezvoltarea produsului. Astfel, Banerjee a devenit cel mai tânăr antreprenor în care o companie de venture capital să investească. “Nu am crezut că o companie mare va fi interesată de proiectul meu”, povesteşte tânărul. “A fost o surpriză extraordinară”.

    Cu finanţarea primită, Banerjee spune că vrea ca Braigo Labs să dezvolte un alt prototip care să semene cu o imprimantă normală. El vrea ca produsul să intre pe piaţă până la sfârşitul anului 2015.

  • Teama de numarul 4 sau faţă de ideea că gravitaţia s-ar putea modifica.17 fobii de care nu stiai că există – GALERIE FOTO

    Pe lângă fobiile cunoscute, precum teama de păienjeni sau frica de înălţimi, există numeroase alte fobii, recunoscute ca afecţiuni medicale, de care marea parte a oamenilor nu a auzit niciodată.

    1. Tetrafobia – teama faţă de numărul 4

    Sursă foto: bigpicture.ru

  • Teama de numarul 4 sau faţă de ideea că gravitaţia s-ar putea modifica.17 fobii de care nu stiai că există – GALERIE FOTO

    Pe lângă fobiile cunoscute, precum teama de păienjeni sau frica de înălţimi, există numeroase alte fobii, recunoscute ca afecţiuni medicale, de care marea parte a oamenilor nu a auzit niciodată.

    1. Tetrafobia – teama faţă de numărul 4

    Sursă foto: bigpicture.ru

  • Povestea hotelului deţinut de aceeaşi familie timp de peste 1300 de ani – GALERIE FOTO

    Nishiyama Onsen Keiunkan din prefecura Yamanashi, Japonia, este recunoscut drept cel mai vechi hotel din lume, care a servit, de-a lungul istoriei de peste 1300 de ani, samurai şi turişti moderni, informează atlasobscura.com

    Cum arată cel mai vechi hotel din lume – GALERIE FOTO

    Hotelul a fost stabilit în anul 705  de către unul dintre ajutoarele regelui Tenji şi este, si în prezent, o destinaţie de lux pentru cei doritori de tratament şi relaxare într-un cadru natural. Apele termale din zonă au atras vizitatori, artişti şi militari, din zonele apropiate ani de-a rândul. Printre clienţii hotelului s-au numărat şi samurai. Încă de la înfiinţare şi până în ziua de azi administrarea hotelului a fost în mâinile familiei fondatoare. Nu mai puţin de 52 de generaţii au condus hotelul până acum. Complexul Nishiyama Onsen Keiunkan este situat în Munţii Hayakama, în apropiere de Kyoto, şi are o arhitectură tradiţională, în care domină lemnul şi piatra.

    Între timp hotelul s-a extins, dar atmosfera a rămas aceeaşi. În momentul de faţă este atestat în Cartea Guiness a Recordurilor drept cel mai vechi hotel din lume, dar este pe cale să-şi dobândească şi titlul izvorul  de apă termală cu cel mai mare debit din lume, izvor ce produce peste 1000 de litri pe minut.



    VEZI CUM ARATA SI CEL MAI BUN HOTEL DIN LUME

  • Un nou produs românesc a fost recunoscut oficial la nivelul UE

    Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a primit din partea comisarului european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, dovada înregistrării în Registrul Denumirilor de Origine Protejate şi al Indicaţiilor Geografice Protejate pentru produsul Telemea de Ibăneşti. Astfel, utilizarea acestei denumiri este rezervată pentru producătorii din aria geografică delimitată care îndeplinesc condiţiile prevăzute în caietul de sarcini”, arată Ministerul Agriculturii.

    Acesta este cel de-al treilea produs romanesc care a obţinut protecţia la nivelul Uniunii Europene, după ce, recent, şi “Salamul de Sibiu” a fost protejat la Bruxelles, iar în 2011 a fost recunoscut “Magiunul de prune de Topoloveni”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai frecvente greşeli din timpul interviului de angajare. Acestea duc, de obicei, la pierderea locului de muncă dorit

    Un studiu prezentat de cei de la Interview Laboratory, realizat pe baza răspunsurilor primite de la peste 2.000 de manageri de resurse umane, a evidenţiat faptul că cel puţin o treime dintre angajatori decid dacă vor oferi sau nu un job în primele 90 de secunde ale interviului.

    Studiul arată că primele impresii sunt date de modul în care candidaţii se îmbracă (55%), calitatea vocii şi încrederea în sine (38%) şi cuvintele sau expresiile folosite (7%).

    Peste 70% din manageri au explicat că nu vor ca cei care se prezintă la interviu să poarte haine ce ies în evidenţă, în vreme ce 65% au recunoscut că îmbrăcămintea poate fi factorul decisiv în alegerea lor dintre doi candidaţi similari.

    Studiul a enumerat şi cele mai dese greşeli nonverbale pe care le fac candidaţii în timpul unui interviu:

    67% nu stabilesc contact vizual cu angajatorul;
    47% nu au cunoştinţe despre compania la care vor să se angajeze;
    38% nu zâmbesc în timpul interviului de angajare;
    33% au o ţinută necorespunzătoare;
    26% au strângere de mână “prea moale”;
    21% se joacă cu părul sau îşi ating faţa;
    21% ţin braţele încrucişate la piept;
    9% gesticulează prea mult.

    Sursă infografic: LinkedIn

  • Daniela Necefor: Nu întotdeauna românilor le este recunoscută munca iar aici poate să intervină frustrarea şi demotivarea.

    La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim şi care reprezintă pentru mulţi soluţia pentru creştere economică şi pentru o dezvoltare rapidă. La colţul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apţi de muncă, dar care nu îşi caută o slujbă. La o altă extremitate sunt şefii români, mai bine plătiţi în Bucureşti chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiştii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca şi modul cum relaţionăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a naţiei.

    Daniela Necefor, managing partner al Total Business Solutions răspunde la câteva întrebări legate de felul în care relaţionează românii cu munca.

    BM:Care sunt caracterisitcile angajatului roman, in ansamblu si pe categorii – muncitori, functionari, birocrati, sefi.

    Daniela Necefor: Există diferite caracteristici ce pot fi atribuite angajaţilor români printre care putem enumera, dar fără să generalizam: standarde personale ridicate – foarte mulţi angajaţi tind către perfecţiune şi pot să piardă din vedere anumite aspecte importante cum ar fi nivelul de toleranţă scăzut şi faptul că nu pot admite greşeli, să nu uităm că a greşi este omeneşte. O altă caracteristică ar fi critica, care iarăşi ne poate influenţa negativ, nemaiputând vedea şi părţile bune. Aş include şi pesimismul, dificultatea în comunicare, unii dintre noi sunt foarte tranşanţi – văd lucrurile doar în alb sau negru, îşi limitează viziunea, nu pot trece peste anumite bariere, pasivitatea şi nonimplicarea apar la anumite pozitiţii şi în anumite condiţii. Aici nu aş putea face o clasificare deoarece în fiecare domeniu există diverese tipuri de personalităţi, nu consider că ţin neapărat de poziţia deţinută. De asemenea sunt angajaţi care ştiu să se automotiveze, având deja o ţintă clară în ceea ce priveşte cariera şi viaţa lor şi alţii care vin la muncă doar de dragul de a veni, considerând că nu fac bani pentru patroni, fiind mulţumiţi doar cu cât li se acordă, neavând nici măcar ambiţia de a îşi dovedi că pot face ceva în viaţă.

    BM:Ce ne diferentiaza pe piata europeana/mondiala a muncii? Din ce cauze?

    Daniela Necefor: Românii sunt gata să se implice şi să îşi asume noi responsabilităţi, oricând. Nu ezită atunci când li se cere să se implice în proiecte noi, chiar dacă nu au mai îndeplinit task-ul  respectiv, învaţă cu uşurinţă şi le plac provocările. În alte ţări, fiecare este obişnuit să se ocupe doar de activităţile în care sunt specializaţi, acest lucru conferindu-le o stare de confort şi relaxare. Tocmai de aceea angajaţii români sunt poate mai stresaţi şi ajung să devină workohoolici. Nu întotdeauna românilor le este recunoscută munca iar aici poate să intervină frustrarea şi demotivarea.

    BM: Se poate vorbi de o diferentiere a angajatului pe generatii? Daca da, in ce fel?

    Daniela Necefor: Da, există diferenţieri între angajaţii din generaţii diferite. Uneori sunt preferaţi cei mai tineri datorită „suflului” nou pe care îl aduc odată cu vârsta şi alteori cei din generaţii mai vechi care pot aduce valoare prin experienţă vastă dar şi prin înţelepciune. Însă trebuie ţinut cont că este nevoie într-o organizaţie de oameni din toate categoriile de vârstă. Tendinţa actuală de a nu angaja oameni peste 45 de ani este discriminatorie şi în acelaşi timp dăunează companiilor. Experienţa de viaţă dar şi profesională a acestora pot crea din ei mentorii noilor generaţii. De asemenea tinerii pot fi instruiţi de aceştia mult mai uşor, uneori fiind trataţi de cei mai „în vârstă” părinteşte, fără să existe „frica” de a îi lua locul, şi duce la costuri scăzute pentru companie, nemaifiind nevoie de training outsourced.

    BM: Suntem o natie de angajati sau de angajatori, exista suficient spirit antreprenorial sau suntem subalterni innascuti?

    Daniela Necefor: Românii au spirit antreprenorial, unii îşi joacă rolul chiar foarte bine, sunt suficiente exemple de români care au clădit business-uri solide, brand-uri româneşti bine cunoscute. Consider că spirit antreprenorial există în mulţi dintre români. Cum de altfel putem vorbi de cei cărora le place să fie doar executanţi, care îşi fac treaba cu pasiune – iar asta nu este rău.

    BM: Ce meserii i se potrivesc romanului si care nu?

    Daniela Necefor: Este bine cunoscut faptul că românii sunt foarte inteligenţi, că se pot adapata uşor şi plia pe necesităţile unui angajator, totodată sunt dispuşi să înveţe lucruri noi. În industria IT s-a dovedit că românii sunt foarte curtaţi de către companiile din afara ţării, semn că sunt bine pregătiţi. În acelaşi timp s-a dovedit că românii excelează şi în domenii precum: medicină, cercetare, financiar-contabilitate, advertising, avocatură, tehnic iar lista poate continua. Considerăm că dacă un om este motivat şi lăsat să îşi pună amprenta asupra a ceea ce face, cu siguranţă reuşeşte.

    BM: Care sunt tendintele pe piata internationala a muncii?

    Daniela Necefor: Aş putea spune că generaţia Y este o tendinţă pe piaţa internaţională a muncii, aceştia vin cu idei şi cu un nou stil de lucru, au alte aşteptări şi încearcă să îşi creeze un mediu propice. Ei îşi doresc flexibilitate, sunt mai puţin rigizi şi se adaptează cu uşurinţă, astfel într-un departament putem regăsi o multitudine de naţionalităţi.

    BM: In sistemul de valori sociale locale, care este locul pe care il ocupa munca? Ce este de facut?

    Daniela Necefor: Munca ocupă un loc foarte important în sistemul de valori, asta bineînţeles pentru cei care conştientizează importanţa acesteia şi faptul că din muncă se pot naşte şi alte valori. Prin muncă ajungem să ne identificăm, să avem satisfacţii, asta în cazul în care facem ceea ce ne place, tocmai de aceea este important să încercăm pe cât posibil să ne orientăm către ceea ce ne place cu adevărat, să ne implicăm şi să punem pasiune. În acelaşi timp este important să nu facem compromisuri atunci când vine vorba de alegerea unei meserii – să nu alegem o meserie doar pentru că ne poate aduce beneficii materiale, vom fi surprinşi să descoperim că nu este chiar aşa.

    BM: Un fapt – muncitorul roman poate fi lenes si nepasator acasa, dar harnic si implicat in Italia, Spania sau Marea Britanie? De ce, care este explicatia, ce si cum putem schimba?

    Daniela Necefor: Este adevărat că în alte ţări precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania muncitorii români au livrat rezultate mult mai bune şi şi-au însuşit atributul de oameni extrem de muncitori şi s-au dovedit a fi mult mai eficienţi decât în ţara lor. Aici putem vorbi despre motivaţie – faptul că sunt mai bine plătiţi, condiţiile de lucru şi siguranţă şi de ordin psihologic – faptul că se află într-o ţară străină şi trebuie să dovedească. Românii sunt competitivi, se adaptează cu uşurinţă la medii diverse şi ştiu să facă o impresie bună. Aşadar, pot face faţă cu uşurinţă provocărilor şi situaţiilor diverse. Ar trebui să ne schimbăm mentalitatea în ceea ce îi priveşte pe muncitorii români şi să îi tratăm cu mai mult respect, să le acordăm mai multă încredere şi bineînţeles să le oferim un echilibru între munca depusă şi remuneraţie. În acelaşi timp, dintr-un exemplu concret al unor prieteni: au angajatţ muncitori români pentru a le construi casa, angajaţi care au lucrat în Germania, deoarece au văzut ce au putut face acolo. Când casa era la roşu au constatat că pereţii nu erau drepţi, pe la colţuri, nu prea erau colţuri ci mai mult rotunjimi, şi evident i-au intrebat ce s-a întâmplat. Răspunsul a fost năucitor penrtu ei: „Hai Domle’ că suntem în România! Merge!”. De aceea, schimbarea de mentalitate, de a lucra calitativ este imperios necesară. De asemenea, pentru a ajunge aici, clientul la rândul său nu trebuie să accepte orice- refuzând orice nu îndeplineşte caracteristicile pentru care a plătit. Aşa cum turiştii români au surpriza că nu sunt trataţi ca alţii din vest când merg în afara ţării în concedii, trebuie să îşi revendice drepturile pentru care au plătit.

     

     

  • Cronică de film: The Revenant

    În primul rând, rolul lui Leonardo DiCaprio constă, în mare parte a filmului, într‑un soi interpretare ultrarealistă a condiţiilor vitrege în care personajul lui s-a nimerit să se afle. Explic: personajul principal, pe numele său Hugh Glass, este o călăuză în serviciul unor vânători. În urma unei serii nefericite de evenimente, el se trezeşte (mai mult mort decât viu) abandonat în mijlocul unei păduri. De aici, regizorul Alejandro G. Ińárritu prezintă cu o doză inutilă de realism traumele prin care trece Glass pentru a se întoarce la civilizaţie. 

    Nu spun că DiCaprio nu este un actor bun, dar acesta nu este nici pe departe cel mai bun rol al său. Dar, aşa cum ne-a obişnuit de-a lungul anilor, Academia Americană de Film nu premiază cel mai bun rol al unui actor, ci rolul pe care s-a nimerit să-l jocare respectivul atunci când acesta trebuia să ridice un premiu.

    Foarte bun în film este Tom Hardy, talentatul actor britanic care revine astfel în atenţia criticilor. Este, cu siguranţă, unul dintre cele mai bune roluri ale sale. Iar 2015 stă ca o dovadă a evoluţiei sale profesionale: filmele cu cele mai multe nominalizări la premiile Oscar, The Revenant şi Mad Max, l-au inclus în distribuţie.

    Revin: The Revenant („cel care se întoarce din morţi“ – în traducere liberă) are 12 nominalizări la Oscar, printre care cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună regie, cel mai bun montaj de film, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj, cel mai bun montaj de sunet şi cele mai bune efecte vizuale. Cred sincer că premiul pentru machiaj ar fi mai mult decât suficient.

    Ińárritu are însă meritele sale: imaginile prezentate sunt spectaculoase, iar modul în care The Revenant a fost filmat este una din principalele calităţi ale filmului. Fără a grăbi acţiunea, regizorul reuşeşte să dea senzaţia trecerii timpului prin cadre largi, inserate strategic în mai multe momente. Nu m-ar mira ca el să câştige premiul pentru regie, deşi sunt de părere că George Miller sau Ridley Scott ar fi mult mai îndreptăţiţi.

    The Revenant este regizat de Alejandro G. Ińárritu, cunoscut publicului larg pentru Birdman (or the Unexpected Virtue of Ignorance), Biutiful sau 21 Grams. În rolurile principale îi regăsim pe Leonardo DiCaprio (Titanic, Shutter Island, The Departed, The Aviator), Tom Hardy (Mad Max: Fury Road, Locke, Legend, Inception) şi Will Poulter (The Maze Runner, We’re the Millers, Chronicles of Narnia), iar scenariul este semnat de Mark L. Smith şi acelaşi Ińárritu.

    The Revenant este un film decent, pe alocuri captivant, dar care nu justifică avalanşa de premii şi nominalizări primite în ultima perioadă.