Tag: perchezitii

  • Bihor: Percheziţii la şase firme şi la locuinţele a şapte persoane, într-un caz de evaziune fiscală

    Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Bihor, la acţiune participă peste 30 de agenţi şi ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, precum şi inspectori antifraudă de la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Percheziţiile se desfăşoară la sediile a şase societăţi comerciale şi la locuinţele a şapte persoane.

    “Facturile emise de acestea s-ar fi folosit de către diverşi beneficiari în scopul obţinerii unor fonduri de finanţare pentru diverse lucrări publice”, se arată în comunicatul citat.

    De altfel, “la instrumentarea cauzei şi la stabilirea prejudiciilor aduse bugetului de stat a stat la bază actul de sesizare recepţionat la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea”, mai precizează sursa citată.

    Prejudiciul cauzat bugetului de stat în acest caz este estimat de autorităţile fiscale şi judiciare la peste 6,1 milioane de lei şi 600.000 de euro.

    Surse judiciare au declarat că persoanele şi firmele vizate de percheziţii activează în domeniul construcţiilor.

     

  • Percheziţii la o şcoală din Târgu Jiu într-un dosar de posibile fraude la evaluarea naţională

     Potrivit surselor citate, percheziţiile sunt făcute de procurori de la Parchetul Tribunalului Gorj şi de poliţişti, fiind vizate posibile fraude la evaluarea naţională produse la corectarea lucrărilor după contestaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzători de anabolizante contrafăcute, prinşi de Poliţie (GALERIE FOTO)

    Poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. au desfăşurat 26 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi judeţelor Argeş, Călăraşi, Iaşi, Sălaj, Bihor şi Timiş, la domiciliile membrilor a 3 grupări infracţionale, precum şi în locuri de producţie şi depozitare a unor substanţelor interzise.

    Mai multe persoane erau bănuite de implicarea în producţia, depozitarea şi comercializarea ilegală în România şi în alte state comunitare de produse medicamentoase interzise.

    În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit o instalaţie clandestină utilizată la producerea şi ambalarea substanţelor medicamentoase şi au ridicat peste 150.000 de comprimate, fiole, flacoane şi alte recipiente conţinând substanţe anabolizante, hormoni de creştere şi alte asemenea produse conţinând diverse substanţe active.

    De asemenea, au mai fost găsite şi ridicate diverse materii prime şi materiale folosite la producerea şi ambalarea produselor, aproximativ 350.000 de euro, susceptibili a proveni din activitatea infracţională a bănuiţilor, precum şi 5 arme de foc cu care ar fi fost deţinute ilegal.

    În urma audierilor şi a probatoriului administrat în cauză, 12 persoane au fost reţinute, 9 dintre acestea urmând a fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă, faţă de 3 persoane fiind dispusă măsura controlului judiciar de către procuror.

    Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) Codul Penal, falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 357 alin. (2) Codul Penal, evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi comercializarea de produse alterate în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 358 alin. (3) Codul Penal.

    Aceste medicamente erau comercializate atât în România, prin intermediul internetului, cât şi în alte state comunitare, în special în Spania şi Ungaria, prin intermediu unor persoane interpuse.

    Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat până în prezent depăşeşte 1.000.000 de lei.

    Activităţile, desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
     

  • Percheziţii în şase judeţe, la firme şi la persoane suspectate de evaziune fiscală de 2,5 milioane de lei

    Percheziţiile au loc în judeţele Argeş, Ilfov, Teleorman, Prahova, Vâlcea şi Dâmboviţa, la 47 de adrese, dintre care 22 la sediile unor societăţi comerciale şi 25 la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

    Potrivit anchetatorilor, din noiembrie 2013 şi până în prezent, 19 reprezentanţi ai unei societăţi comerciale ar fi achiziţionat, comercializat şi procesat produse de morărit, panificaţie şi patiserie, fără a înregistra în evidenţele contabile aceste operaţiuni şi veniturile realizate.

    Prejudiciul produs bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit şi a TVA a fost estimat de anchetatori la 2,5 milioane de lei.

    La percheziţii participă 165 de poliţişti de la IPJ Argeş, inspectoratele de poliţie judeţene Ilfov, Teleorman, Prahova, Vâlcea, Dâmboviţa, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, precum şi 50 de jandarmi. Acţiunea este sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi de Serviciul Român de Informaţii.

  • Percheziţii domiciliare în patru judeţe la membrii unei reţele specializate în fraude bancare în SUA

    Din cele 21 de percheziţii, 14 se desfăşoară în Drobeta Turnu Severin şi satul Dedoviţa din Comuna Cerneţi, din judeţul Mehedinţi, celelalte şapte fiind în judeţele Timiş, Arad şi Hunedoara.

    Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, liderii grupării sunt din Drobeta Turnu Severin, iar aceştia ar fi condus operaţiunile de imprimare a datelor de pe aproximativ şase mii de carduri bancare din Statele Unite ale Americii, cu ajutorul unui soft special. Membrii grupării identificau cu ajutorul softului respectiv POS-urile vulnerabile de la diferite restaurante şi benzinării din SUA, au precizat sursele citate.

    Ulterior, cu ajutorul unui program informatic, membrii grupării furau datele cardurilor care erau folosite în POS-urile respective, iar informaţiile care ajungeau pe mail erau vândute altor membri care clonau carduri şi scoteau banii.

    Sursele citate au mai declarat că cei care mergeau la bancomate să scoată banii de pe cardurile falsificate primeau un comision de 40% din suma extrasă, care de cele mai multe ori nu depăşea o mie de euro.

    Surse judiciare au precizat, de asemenea, că printre suspecţi este şi fiica unui fost ofiţer de la Serviciul de Investigare a Fraundelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi.

    În urma percheziţiilor de miercuri dimineaţă, suspecţii urmează să fie duşi la DIICOT Timiş, pentru audieri.

  • PERCHEZIŢII la Ministerul Sănătăţii, Spitalul Cantacuzino şi Asociaţia de Neonatologie, într-un dosar privind fapte de corupţie privind achiziţii

     Potrivit surselor citate, percheziţiile în acest dosar vizează şi achiziţii pentru programul de neonatologie.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac, luni, percheziţii la 20 de adrese din Bucureşti, printre care şi la spitale, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe.

    DNA face cercetări în această cauză pentru “suspiciunea săvârşirii, în perioada 2008-2011, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PERCHEZIŢII în Capitală şi în două judeţe: Directorul APIA Bucureşti, un preot, un avocat, medici veterinari, suspectaţi într-un dosar de corupţie. Parohii şi mănăstiri, subvenţionate ilegal

     UPDATE 10:24 – Directorul general al APIA, Gheorghe Benu, ridicat şi dus la audieri la DNA Suceava – surse

    Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, a fost ridicat în urma percheziţiilor care au loc miercuri, în dosarul privind acordarea ilegală de subvenţii agricole, acesta urmând să fie dus la audieri la DNA Suceava, potrivit unor surse judiciare.

    Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX că directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, este suspectat în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie în legătură cu acordarea ilegală a unor subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

    UPDATE 9:39 – Gruparea care acorda ilegal subvenţii agricole, coordonată de directorul adjunct al APIA Suceava

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PERCHEZIŢII într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de două milioane de euro. 22 de persoane, între care un primar şi soţia sa, ridicate de poliţişti

     UPDATE 17:40 Mehedinţi: 22 de persoane, între care un primar şi soţia sa, ridicate în cazul de evaziune fiscală

    Primarul comunei mehedinţene Prunişor, Nandi Covlea (PSD), a fost ridicat de la locuinţa sa de către poliţişti, acesta fiind dus la sediul DIICOT Mehedinţi pentru audieri.

    Întrebat de jurnalişti, la ieşirea din locuinţa sa, dacă are vreo implicare în dosarul de evaziune fiscală în care sunt cercetaţi şi mai mulţi romi din Strehaia, Covlea a spus că procurorii urmează să stabilească dacă este vinovat.

    Ulterior, poliţiştii de la Serviciul de Combaterea Criminalităţii Organizate Mehedinţi au descins şi la sediul firmei de construcţii şi transporturi LORI COM SRL, administrată de Elena Covlea, soţia primarului, aceasta fiind şi ea dusă la audieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Descinderi în Capitală şi la Sibiu, fiind vizată o reţea de traficanţi de droguri

     Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că descinderile au loc într-un dosar în care 30 de persoane sunt suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc – cannabis, ecstasy, dar şi etnobotanice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii la persoane suspectate că au vândut pe internet bijuterii şi parfumuri contrafăcute

     Percheziţii sunt făcute de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor, la locuinţele a trei persoane, la sediul a două societăţi comerciale, la două puncte de lucru dintr-un complex comercial şi la un depozit, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

    Poliţiştii ridică înscrisuri de la două societăţi de curierat şi pun în executare cinci mandate de aducere.

    Şapte persoane sunt suspectate, în acest caz, de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de bijuterii şi cosmetice contrafăcute. Acestea ar fi fost vândute prin intermediul unei pagini de internet, fără evidenţierea operaţiunilor în contabilitate, pentru a nu fi plătite taxele şi impozitele datorate bugetului de stat, a precizat Poliţia Română.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro