Până în prezent, au fost acordate 109 Premii Nobel pentru Literatură, iar dintre scriitorii premiaţi, 14 au fost femei.
În patru ani, Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat ex aequo (doi laureaţi la aceeaşi ediţie).
Cel mai tânăr laureat (41 de ani) a fost scriitorul britanic Rudyard Kipling (autorul romanului “Cartea junglei”) recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1907.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Ades s-a născut în Manchester, Marea Britanie, în 1934. El a început încă de tânăr să lucreze ca vânzător stradal, mai întâi cu benzi desenate iar ulterior cu textile, bijuterii sau jucării.
După ce s-a căsătorit în 1956, având trei copii, Joe Ades s-a mutat în Australia şi apoi în Statele Unite. Primind o copie a cărţii London Labour and the London Poor, scrisă de Henry Mayhew, bărbatul a fost inspirat de modul în care era descrisă activitatea vânzătorilor stradali; prin urmare, el a început să vândă aparate de curăţat cartofi cu 5 dolari bucata în intersecţiile principale din New York.
Nu se ştie suma exactă câştigată de-a lungul timpului de Joe Ades, dar mai multe publicaţii vorbesc de peste 1 milion de dolari.
“Nu subestima o sumă mică strânsă zi de zi timp de 60 de ani” este lecţia pe care antreprenorii ar trebui să o ia de la Joe Ades.
Ades s-a născut în Manchester, Marea Britanie, în 1934. El a început încă de tânăr să lucreze ca vânzător stradal, mai întâi cu benzi desenate iar ulterior cu textile, bijuterii sau jucării.
După ce s-a căsătorit în 1956, având trei copii, Joe Ades s-a mutat în Australia şi apoi în Statele Unite. Primind o copie a cărţii London Labour and the London Poor, scrisă de Henry Mayhew, bărbatul a fost inspirat de modul în care era descrisă activitatea vânzătorilor stradali; prin urmare, el a început să vândă aparate de curăţat cartofi cu 5 dolari bucata în intersecţiile principale din New York.
Nu se ştie suma exactă câştigată de-a lungul timpului de Joe Ades, dar mai multe publicaţii vorbesc de peste 1 milion de dolari.
“Nu subestima o sumă mică strânsă zi de zi timp de 60 de ani” este lecţia pe care antreprenorii ar trebui să o ia de la Joe Ades.
Ades s-a născut în Manchester, Marea Britanie, în 1934. El a început încă de tânăr să lucreze ca vânzător stradal, mai întâi cu benzi desenate iar ulterior cu textile, bijuterii sau jucării.
După ce s-a căsătorit în 1956, având trei copii, Joe Ades s-a mutat în Australia şi apoi în Statele Unite. Primind o copie a cărţii London Labour and the London Poor, scrisă de Henry Mayhew, bărbatul a fost inspirat de modul în care era descrisă activitatea vânzătorilor stradali; prin urmare, el a început să vândă aparate de curăţat cartofi cu 5 dolari bucata în intersecţiile principale din New York.
Nu se ştie suma exactă câştigată de-a lungul timpului de Joe Ades, dar mai multe publicaţii vorbesc de peste 1 milion de dolari.
“Nu subestima o sumă mică strânsă zi de zi timp de 60 de ani” este lecţia pe care antreprenorii ar trebui să o ia de la Joe Ades.
Whitney Wolfe, co-fondator Tinder, cea mai cunoscută aplicaţie de dating, a creat o altă aplicaţie de dating, Bumble, la scurt timp după ce a părăsit compania.
Bumble funcţionează pe aceleaşi principii ca şi Tinder, unde utilizatorii se văd şi dacă se plac pot iniţia o conversaţie, însă Bumble le-a dat puterea femeilor. Aici femeile preiau controlul şi pot iniţia conversaţia. Bumble s-a lansat în urmă cu un an şi se laudă cu peste 5 milioane de conversaţii pornite de femei şi cu rată de creştere săptămânală de 15%.
Tinder s-a născut în 2012 într-un incubator de start-up-uri, iar acum compania este evaluată la 750 de milioane de dolari.
În cadrul incubatorului l-a întâlnit pe Sean Rad unde au lucrat la un alt proiect, dar care nu a mers. Mai târziu s-au gândit să facă o aplicaţie de dating şi aşa a apărut Tinder, nume pe care Wolfe l-a dat.
Din echipa Tinder au făcut parte şi Chris Gulzcynski şi Justin Mateen. De cel din urmă, Wolfe s-a îndrăgostit şi cei doi au format un cuplu timp de aproape un an de zile. Relaţia s-a terminat când, potrivit Wolfe, Mateen a devenit violent.
Se pare că disputa dintre cei doi a forţat-o să demisioneze din companie. Wolfe nu a cedat uşor şi l-a dat în judecată, proces care a fost soluţionat, în cele din urmă. Wolfe a căştigat 1 milion de dolari şi acţiuni în cadrul companiei.
Experienţa a marcat-o iar prin următorul proiect voia să promoveze comportamentul online responsabil. Nu voia o altă aplicaţie de dating, dar a fost convinsă de un prieten, Andrey Andreev. Cei doi l-au recrutat pe Chris Gulzcynski, alt co-fondator Tinder şi pe Sarah Mick, responsabilă de design în cadrul Tinder. La finalul lui 2014 aplicaţia a fost lansată.
Bumble forţează femeile să facă primul pas şi să contacteze bărbatul, dacă nu fac asta în 24 de ore contactul dispare. “Nu vrem să fim sexisti, nu asta e ideea. Ştiu că foarte mulţi tipi s-au săturat să facă primul pas şi în plus, de ce trebuie ca femeile să aştepte ca barbaţii să facă primul pas?”, a spus Wolfe. “La noi, 60% dintre potriviri (compatibilităţi) se transformă în conversaţii”, a adăugat ea.
Aplicaţia este disponibilă doar pe iOS, sistemul de operare Apple.
Whitney Wolfe, co-fondator Tinder, cea mai cunoscută aplicaţie de dating, a creat o altă aplicaţie de dating, Bumble, la scurt timp după ce a părăsit compania.
Bumble funcţionează pe aceleaşi principii ca şi Tinder, unde utilizatorii se văd şi dacă se plac pot iniţia o conversaţie, însă Bumble le-a dat puterea femeilor. Aici femeile preiau controlul şi pot iniţia conversaţia. Bumble s-a lansat în urmă cu un an şi se laudă cu peste 5 milioane de conversaţii pornite de femei şi cu rată de creştere săptămânală de 15%.
Tinder s-a născut în 2012 într-un incubator de start-up-uri, iar acum compania este evaluată la 750 de milioane de dolari.
În cadrul incubatorului l-a întâlnit pe Sean Rad unde au lucrat la un alt proiect, dar care nu a mers. Mai târziu s-au gândit să facă o aplicaţie de dating şi aşa a apărut Tinder, nume pe care Wolfe l-a dat.
Din echipa Tinder au făcut parte şi Chris Gulzcynski şi Justin Mateen. De cel din urmă, Wolfe s-a îndrăgostit şi cei doi au format un cuplu timp de aproape un an de zile. Relaţia s-a terminat când, potrivit Wolfe, Mateen a devenit violent.
Se pare că disputa dintre cei doi a forţat-o să demisioneze din companie. Wolfe nu a cedat uşor şi l-a dat în judecată, proces care a fost soluţionat, în cele din urmă. Wolfe a căştigat 1 milion de dolari şi acţiuni în cadrul companiei.
Experienţa a marcat-o iar prin următorul proiect voia să promoveze comportamentul online responsabil. Nu voia o altă aplicaţie de dating, dar a fost convinsă de un prieten, Andrey Andreev. Cei doi l-au recrutat pe Chris Gulzcynski, alt co-fondator Tinder şi pe Sarah Mick, responsabilă de design în cadrul Tinder. La finalul lui 2014 aplicaţia a fost lansată.
Bumble forţează femeile să facă primul pas şi să contacteze bărbatul, dacă nu fac asta în 24 de ore contactul dispare. “Nu vrem să fim sexisti, nu asta e ideea. Ştiu că foarte mulţi tipi s-au săturat să facă primul pas şi în plus, de ce trebuie ca femeile să aştepte ca barbaţii să facă primul pas?”, a spus Wolfe. “La noi, 60% dintre potriviri (compatibilităţi) se transformă în conversaţii”, a adăugat ea.
Aplicaţia este disponibilă doar pe iOS, sistemul de operare Apple.
Potenţiali terorişti la bord, pasageri rasişti sau incapacitatea pilotului de a acţiona sunt doar câteva dintre provocările pe care le pot întâlni stewardesele la fiecare zbor.
Mandy Smith, o stewardesă care a lucrat timp de 12 ani pentru Virgin Atlantic, povesteşte cum i-a fost aruncată mâncare în faţă şi cum a avut grijă de un pasager după ce acesta a suferit un infarct, toate acestea în timp ce trebuia să-şi păstreze calmul şi conduita profesională.
În cartea “Cabin fever: The sizzling secrets of a Virgin air hostess” (“secretele uluitoare ale unei stewardeze Virgin” – n.red.), Mandy Smith prezintă cele mai bizare şi periculoase situaţii în care s-a aflat de-a lungul anilor petrecuţi în aer.
“În timpul cursurilor de pregătire, suntem învăţate lucruri precum părăsirea avionului în caz de urgenţă, cum să reacţionăm în cazul unui incendiu sau chiar cum să ajutăm femeile să nască”, povesteşte Smith. “Pe lângă toate acestea, primim lecţii de bază de supravieţuire în cazul unei aterizări forţate în junglă sau deşert.”
Deşi a fost stewardesă de sute de ori, Mandy Smith spune că cea mai ciudată experienţă a avut-o atunci când a trebuit să lucreze cu pasageri având diferite culturi sau religii. “Anumite persoane nu vor să fie servite de femei aflate într-o anumită perioadă a lunii; mi s-a întâmplat de mai multe ori să fiu întrebată acest lucru de către pasageri, iar în acest caz suntem instruite să rugăm colegii să îi servească.”
Stewardesa spune însă că după ani de experienţă, nimic nu i se mai părea ieşit din comun. Membri echipajului se confruntă deseori cu situaţii de potenţial pericol, iar acest lucru îi ajută, în mod ironic, să nu îşi piardă calmul în astfel de situaţii.
Cea mai mare putere a lui Putin este însă cea politică: a condus Rusia cu o mână de fier, zdrobind orice fel de opoziţie politică, şi a fost recent acuzat chiar de implicare în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.
Cum a ajuns însă Putin dintr-un puşti sărac, născut în Sankt Petersburg, la spion al KGB-ului şi simbol al Rusiei moderne?
Vladimir Putin s-a născut în 1952, tatăl său fiind maistru la o uzină din Sankt Petersburg, iar mama sa casnică. Fiind copil, Putin a intrat în numeroase conflicte cu colegii săi, iar asta a pavat drumul către pasiunea sa pentru judo.
După absolvirea Universităţii de Stat din Leningrad, Putin a intrat în KGB, serviciul secret din Rusia, în 1975. A petrecut 16 ani acolo, iar în 1990, atunci când s-a întors în Rusia, el şi-a început cariera politică.
A lucrat mai întâi ca funcţionar public în primăria din Sankt Petersburg, iar rezultatele sale bune au atras atenţia consilierilor lui Boris Ielţîn, la acea vreme şeful statului. După trei ani petrecuţi la Moscova, Putin a fost numit prim-ministru al Rusiei în 1999.
Un eveniment tragic avea să-i definească traseul politic: atentatele din Rusia din septembrie 1999, soldate cu peste 200 de morţi, au reprezentat prilejul ideal pentru ca Putin să demonstreze abilităţi de conducere. El i-a acuzat pe separatiştii ceceni de organizarea atentatelor şi a dus o adevărată campanie împotriva acestora, iar imaginea sa în rândul ruşilor a devenit una extrem de bună.
Prin urmare, după demisia lui Ielţin din 2000, Putin a devenit noul preşedinte al Rusiei.
Vladimir Putin deţinea acum conducerea statului, dar nu avea încă suficientă putere pentru a schimba lucrurile după bunul său plac. Prima sa mişcare a fost de a discuta cu cei mai bogaţi oameni din Rusia, oligarhii, şi de a le oferi acestora două variante: fie susţin regimul Putin, fie ajung la închisoare.
Strategia lui Putin a fost întotdeauna simplă: restabilirea influenţei globale şi menţinerea statelor din fosta Uniune Sovietică în sfera de influenţă a Rusiei. Drumul său a fost unul cu multe obstacolo, dar popularitatea sa în rândul conaţionalilor continuă să se afle la cote extrem de înalte.
Vladimir Putin se află în ultimul an de mandat, dar sunt şanse mari ca el să candideze din nou şi să rămână şef al statului până în 2024.
Sursa: Bloomberg TV
La decenii distanţă, bărbaţii au observat că se îmbracă la fel, merg la fel, au acelaşi temperament şi ticuri, iubesc untul şi mâncarea picantă şi trag apa înainte să folosească toaleta, relatează Los Angeles Times.
“Sunt un exemplu perfect al modului cum gemenii, deşi au crescut în medii complet diferite, sunt foarte asemănători”, a spus Nancy Segal, profesorul de psihologie al Cal State Fullerton, care a studiat fraţii în cadrul unei cercetări al universităţii din Minnesota.
Gemenii care au crescut în circumstanţe complet diferite au sfârşit prin a avea foarte multe lucruri în comun. Oskar Stohr şi Jack Yufe au fost separaţi la naştere în anii ’30. Aveau şase luni când Stohr a plecat cu mama sa în Europa, iar Yufe a rămas alături de tatăl sau în Trinidad. Stohr a crescut în Germania, în timpul ascensiuni naziste, şi s-a alăturat Tineretului Hitlerist (Hitlerjugend), iar Yufe a fost crescut în credinţa evreiască în Port of Spain, Trinidad, apoi s-a mutat în Israel, la dorinţa tatălui său.
Totuşi, în ciuda diferenţelor atât de flagrante, atunci când s-au întâlnit prima dată, la 21 de ani, au descoperit că purtau acelaşi tip de ochelari şi purtau aceeaşi geacă (unul o cumpărase în Israel, celalt în Germania). Reuniunea a fost puţin jenantă datorită barierei de limbaj. “Oskar de e porţi aceleaşi haine ca şi mine?, l-am întrebat, iar el a răspuns “de ce porţi tu aceleaşi haine ca mine?”, a mărturisit Yufe pentru BBC.
Au trecut 25 de ani şi nu s-au mai văzut. În 1979 Yufe a văzut un articol despre “Gemenii Jim”, o pereche de gemeni care a fost separată la naştere, iar fiecare bebeluş a fost botezat JIm de către fiecare familie adoptivă. La fel ca şi Yufe şi fratele său, Oskar, Jim Springer şi Jim Lewis s-au întâlnit când erau adulţi şi au fost uimiţi să afle similarităţile dintre ei. Amândoi aveau joburi asemănătoare în poliţie şi amândoi fuseseră căsătoriţi şi divorţaseră două femei care aveau acelaşi prenume.
Cei doi Jim au fost primi subiecţi ai studiului universităţii Minnesota. Yufe a fost intrigat de studiu şi l-a rugat pe Oskar să participe. Astfel Yufe şi Oskar a devenit a şaptea pereche de gemeni care participa la studiu.
Thomas J. Bouchard, psihologul care a condus studiul, a observat că fraţii vorbeau la fel şi împărtăşeau aceleaşi obiceiuri destul de ciudate. “Am crezut că doar eu am obiceiul de a mă juca cu elastice sau cu agrafe când sunt emoţionat, însă şi Oskar făcea la fel”, a spus Yufe.
“Au avut o relaţie deosebită, una de iubire şi ură. Simţeau o repulsie, dar şi o atracţie, unul faţă de celalalt”, a spus Nancy Segal, care a scris în 2005 o carte despre cei doi gemeni.
Oskar Stohr, care a lucrat mulţi ani în mină, a murit de cancer la plămân în 1997. Jack Yufe a decedat pe 11 noiembrie 2015 la vârsta de 82 în San Diego, fiind răpus de cancer la stomac.
Când Nancy Segal l-a întrebat pe Jack Yufe dacă-l iubea pe fratele său, aceasta a răspuns că “nici măcar nu ştiu dacă ne plăceam”. Cei doi au petrecut împreună o lună pe parcursul studiului.
Pe Ionel Burtea, tânărul de 21 de ani care şi-a convins părinţii să investească într-o plantaţie de fructe de pădure şi care a lansat brandul Abund Berry, despre care am scris în numărul anterior al revistei, nu l-am găsit noi, ci invers. Ne-a invitat prin intermediul reţelei sociale Facebook să îi apreciem pagina prin care îşi promovează brandul. În urma interviului cu el, am aflat că la Academia de Studii Economice, pe care a absolvit-o anul acesta, a ales să aprofundeze disciplinele care i se păreau utile – apare deseori în postările sale citind cărţi de business.
Ne-a povestit şi că, la un moment dat, în perioada studiilor, s-a angajat într-o multinaţională, dar a renunţat la locul de muncă fiindcă nu i-a plăcut mediul de lucru de acolo. În afacerea cu fructe de pădure face de toate, de la promovare la culesul fructelor, şi simte că poate muta munţii de birocraţie când vine vorba de accesarea finanţărilor pentru dezvoltarea businessului.
Este prezent la majoritatea evenimentelor de business, lucru pe care l-am observat tot în pozele pozele pe care le postează pe Facebook; totodată, e mai uşor de găsit aici decât la telefon. Este un exemplu reprezentativ pentru Generaţia Z şi este acel tânăr din cinci al acestei generaţii care şi-a dorit să dezvolte o afacere pe cont propriu în România, potrivit studiului EY România Barometrul încrederii angajaţilor în companii – 2017. Potrivit aceluiaşi studiu 42% dintre ei preferă să lucreze într-o multinaţională. O parte dintre ei lucrează deja:
„ANGAJĂM LICEENI”
Deficitul de personal de pe piaţa muncii, dar şi „moda” angajării timpurii importată din modelul occidental au determinat tot mai mulţi angajatori să înceapă colaborări formale cu tinerii care au vârsta sub 18 ani. Astfel, în luna august a acestui an, Inspecţia Muncii înregistra aproape 40.000 de contracte de muncă încheiate cu minori, cele mai multe în domenii precum restaurante, comerţ sau industria hotelieră. Conform legii, minorii sunt angajaţi numai pe contracte pe perioadă determinată, cu program de lucru flexibil în funcţie de proiectul pe care îl aleg. Programul de lucru este în general de 6 ore, dar există şi contracte de 4 ore.
„În perioada 2015 – 2017 Adecco a avut 275 de proiecte în care au fost angajaţi minori. Pe parcursul celor trei ani, angajările au fost făcute pe salarii cuprinse între 508 lei şi 2.094 lei – salariul brut de bază (foarte aproape de salariul minim pe economie)”, spune Florin Godean, country manager al furnizorului de soluţii privind forţa de muncă Adecco România, cea mai mare firmă de recrutare de pe plan local.
În prezent, compania are 86 de proiecte active în care lucrează minori. Pentru un program de lucru de 4 ore, salariul brut de bază este de 725 – 750 lei, pentru funcţii precum plasator de informaţii şi comunicaţii sau lucrător comercial. „Pentru un program de lucru de 6 ore, salariile variază între 1.357 şi 1.700 de lei, în funcţie de poziţia ocupată. De exemplu, pentru teleoperator financiar-bancar (banking) este de 1.357 lei, pentru ambalator manual (construcţii) de 1.450 lei, pentru posturi precum casier, plasator sau vânzător (informaţii şi comunicaţii) salariul ajunge la 1.450 de lei”, a mai spus Godean.
Muncitorii necalificaţi din producţie minori primesc salarii de circa 1.450 lei (adică minimul pe economie), ucenicii din domeniul auto primesc circa 1.599 lei, iar lucrătorii comerciali din FMCG între 1.500 şi 1.700 de lei. Deşi găsirea candidaţilor minori dornici să lucreze în companii ar putea să mai degreveze din povara cu care se confruntă angajatorii în găsirea de personal, aceasta nu este, în opinia unora, o soluţie viabilă pe termen lung, în cazul în care afectează pregătirea tinerilor. „Vorbim de o perioadă de formare, iar educaţia primează la această vârstă. La nivel macro, nu putem suplini lipsa forţei de muncă cu elevi. Trebuie să atragem oamenii plecaţi înapoi în ţară şi trebuie să ne asigurăm că nu pleacă aceia care au mai rămas. Angajarea minorilor este o soluţie punctuală pentru anumite cazuri şi industrii”, a adăugat şeful Adecco România.