Tag: ministri

  • Foştii miniştri Decebal Traian Remeş şi Avram Mureşan, condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare

    Tot în acest dosar, Gheorghe Ciorbă a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare.

    Decizia poate fi contestată la Completul de cinci judecători.

    În acest dosar, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, este acuzat de trafic de influenţă, iar Ioan Avram Mureşan de complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

    Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă este acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Speranţa cu steluţe albastre

    În acest sens, a fost pusă la punct o bază de date cu toate proiectele de investiţii, care va fi folosită pentru prioritizarea proiectelor în funcţie de posibilitatea de a le asigura finanţare. Pentru a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, Guvernul a aprobat o listă de 100 de proiecte prioritare finanţate din bani de la UE, a căror realizare va fi monitorizată strict, notează FMI, care cere Guvernului să amelioreze absorbţia fondurilor structurale şi calitatea portofoliului de investiţii cu bani publici.

    De asemenea, Guvernul va negocia cu Comisia Europeană o realocare a fondurilor între programele operaţionale, pentru a asigura suplimentarea banilor acolo unde este cazul şi nu a fost prevăzut în programarea bugetară 2007-2013.

    Cum arată evoluţia absorbţiei fondurilor europene structurale şi de coeziune, ca procent din totalul alocării pentru perioada 2007-2013:

  • După 535 de zile, belgienii ies din criza de guvern

    Evenimentul pune capăt perioadei de 535 de zile în care ţara a funcţionat fără un guvern central – un record mondial, după cum notează The Wall Street Journal. În zilele următoare va fi anunţată componenţa guvernului federal, primul de după criza politică din aprilie 2010. După ce vor fi selectaţi miniştrii, componenţa guvernului va fi prezentată spre aprobare regelui Albert al II-lea, după care se va trece la votarea ei în parlament.

    Elio di Rupo, 60 de ani, este francofon, descendent al unor imigranţi italieni, homosexual şi lider al Partidului Socialist din 1999, iar ulterior prim-ministru regional al Valoniei. El s-a impus ca viitor prim-ministru în urma eforturilor depuse cu succes şi a diplomaţiei de care a dat dovadă pentru negocierea unei formule de guvern.

    Acordul asupra bugetului, la care s-a ajuns la câteva ore după ce agenţia Standard&Poor’s a redus ratingul Belgiei de la AA+ la AA, prevede reducerea deficitului de la 3,6% din PIB în acest an la 2,8% anul viitor, pentru ca în 2015 să se ajungă la un deficit zero. Comisia Europeană estimează pentru 2012 o creştere economică de 0,9%, cu 0,1% peste estimarea pe care a fost construit bugetul.

  • Reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, programată pentru miercuri, a fost anulată

    Miniştrii nu se vor mai întâlni miercuri înaintea reuniunilor şefilor de state şi de guverne din UE şi zona euro, însă pachetul de măsuri care ar trebui să pună capăt crizei din zona euro este încă aşteptat pentru miercuri, au declarat mai multe surse apropiate situaţiei, potrivit Wall Street Journal. Un purtător de cuvânt al biroului Marii Britanii la UE a declarat că preşedinţia poloneză a UE “tocmai a confirmat că nu va avea loc miercuri reuniunea ECOFIN. Au spus că este o decizie finală”. Liderii UE au încredinţat duminică miniştrilor de Finanţe din UE sarcina de a încheia lucrările pregătitoare înainte de sosirea miercuri a şefilor de state şi de guverne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Remanierea care nu vrea să moară

    Mai exact, dacă e să dăm crezare relatărilor presei, remanierea ar fi fost într-adevăr în cărţi, ar fi urmat să se bazeze pe aducerea unor nemembri de partid, spre a evita conflictele interne şi s-ar fi făcut cu motivaţia expusă de Raluca Turcan la RFI (trecerea spre creştere economică şi pregătirea pentru alegerile locale). Planul s-a împiedicat însă de pretenţiile micului partener UNPR, care ar fi cerut mai mult decât era dispus PDL să cedeze (portofoliul Internelor şi al Externelor, cu justificarea că racolările de oameni de la USL din ultima vreme ar fi făcut ca parlamentarii uneperişti să-i depăşească numeric pe cei ai UDMR).

    În acelaşi timp, UDMR a dezavuat ideea de remaniere, declarând prin Marko Bela că nu e necesară nicio schimbare şi că, oricum, o remaniere n-ar trebui să vizeze niciun ministru al Uniunii. UDMR a anunţat că se opune ferm şi celuilalt proiect promovat de PDL, respectiv legea votului prin corespondenţă, apreciind că proiectul oricum nu va trece în Parlament, pentru că nu există majoritatea necesară.

    Până la votul prin corespondenţă, săptămâna trecută a fost oricum marcată de absenteismul senatorilor puterii, care a dus la căderea sau amânarea mai multor legi importante, între care cea privind Codul de asistenţă socială.

  • Care sunt ministrii preferati ai lui Traian Basescu

    Intrebat care este ministrul sau preferat din actualul Cabinet,
    Basescu a raspuns razand: “Daca as spune ca nu e Elena Udrea, nu
    m-ati crede, asa ca incep cu Elena Udrea”. El a mentionat-o, in
    acest context, si pe Anca Boagiu. “Imi place Anca Boagiu, ca a pus
    piciorul in prag la Ministerul Transporturilor. Imi place ministrul
    Justitiei, e un om cu calm, care a reusit in tot viesparul asta din
    Justitie sa se miste cumva, sa gaseasca niste solutii. Foarte mult
    imi place ministrul Educatiei, care a tinut foarte mult de lege. El
    a fost in Comisia prezidentiala de elaborare a Raportului pe
    Educatie, a lucrat la Presedintie, la proiectul Legii educatiei si,
    pe urma, cand a fost lucrat la Guvern proiectul legii, l-a sustinut
    cu onestitate formidabila si acum implementeaza legea, ceea ce e
    mare lucru”, a continuat seful statului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boc infiinteaza un comitet format exclusiv din ministri pentru turismul din Romania. Cum comentati?

    Constituirea comitetului interministerial privind turismul in
    Romania a fost reglementata prin decizie semnata de seful
    Guvernului la sfarsitul saptamanii trecute. Comitetul va fi format
    din ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, in calitate de
    coordonator, precum si din ministrii Transporturilor, Educatiei,
    Sanatatii si Mediului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Analistii ING vad presiuni de depreciere a leului daca Emil Boc demisioneaza

    In ultima perioada au aparut declaratii privind
    incompatibilitatea dintre pozitia de lider al PDL a lui Emil Boc si
    cea de prim-ministru, iar agentiile de stiri continua sa atribuie
    aceasta idee presedintelui Romaniei, arata Vlad Muscalu, analist la
    ING Bank. Nu este clar daca Emil Boc se va retrage din functia de
    prim-ministru, desi cele mai recente comentarii din guvern neaga
    existenta discutiilor privind schimbarea premierului.

    “Daca o astfel de schimbare ar avea loc, leul s-ar putea confrunta
    temporar cu o presiune de depreciere. Desi coalitia de guvernare a
    trecut de multe ori prin vremuri tulburi, pare sa functioneze in
    continuare, insa investitorii ar putea fi mai sensibili la
    tensiunea politica, pe masura ce ne apropiem de alegerile din 2012.
    Iar o schimbare a premierului ar duce la acest lucru, deoarece
    inseamna si inlocuirea unor ministri”, mai afirma analistul ING
    Bank.

    Prim-ministrul Boc a fost reales, sambata, presedinte al PDL.
    Comentatorii politici au speculat ca pretul realegerii lui Boc a
    fost renuntarea ulterioara la functia de premier, in favoarea unui
    premier tehnocrat, identificat de unii cu Mihai Tanasescu,
    reprezentantul Romaniei la FMI. Ratiunea acestei inlocuiri de
    prim-ministru ar fi dorinta PDL de a feri partidul de continuarea
    erodarii electorale, in perspectiva alegerilor din 2012.

    Leul s-a depreciat usor vineri, inchizand saptamana la 4,1167/euro,
    luni dimineata s-a apreciat pana la 4,1050/euro, in linie cu
    tendinta monedelor regionale, insa nu e exclusa o corectie, pe
    fondul discutiilor dificile de la Bruxelles ale ministrilor de
    finante din zona euro, pe tema sustinerii Greciei cu un nou pachet
    de salvare de la incapacitatea de plata.

  • Ministrii cu credite, nemultumiti ca bancile i-au tratat fara respect

    “Marturisesc: pana acum nu m-a anuntat nimeni. Am un
    credit pentru o masina si mai am un credit pe un card. Ma duc la
    sfarsitul lunii la Timisoara si ma prezint de buna voie”, spune
    ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara. “Nu m-a chemat nimeni sa semnez un nou contract. Nu am
    o experienta in relatia cu bancile, am doar un credit
    nesemnificativ”, spune Ioan Botis, ministrul muncii.

    Exista, totusi si ministri norocosi, care au
    semnat contracte transparente inca de la inceput. “Trebuie sa
    recunosc ca banca la care am eu creditul e o banca isteata care
    stie sa-si pastreze clientii. Nu mai era nevoie sa ma cheme, pentru
    ca isi reordonase prioritatile inca inainte de decizia BNR”,
    precizeaza Anca Boagiu.

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Puterea celor muti

    Dupa cum era de anticipat, cele mai multe victime au fost din
    randul ministrilor fara sustinere politica solida (Sebastian
    Vladescu, Mihai Seitan, Mihail Dumitru, Gabriel Sandu); surpriza a
    fost plecarea din Guvern a doua piese cu greutate din conducerea
    PDL, Adriean Videanu si Radu Berceanu, ambii “la cerere” pentru a
    se putea ocupa de gestionarea partidului. Inlocuirea celor doi era
    putin probabila daca premierul Emil Boc nu ar fi fost pus in fata
    presiunii grupurilor parlamentare ale partidului care si-au cerut
    recompensa in avans pentru a sustine cabinetul Boc V la proxima
    motiune de cenzura.

    Cu prilejul discutiilor despre remaniere, de care PDL a profitat
    pentru a ocupa aproape tot spatiul mediatic al saptamanii, a iesit
    la suprafata si la lupta aripa dura a partidului, care o are in
    frunte pe Elena Udrea, insotita de “rebeli” ai partidului ca Cezar
    Preda, Sever Voinescu, Raluca Turcan sau Sulfina Barbu. Acestia au
    cerut demisia intregului cabinet Boc, un atac la baioneta pe care
    premierul a reusit sa-l evite cu ajutorul unei majoritati
    consistente, dar care nu a ramas fara cicatrici. Iar acestea s-ar
    putea reactiva tocmai pe vreme rea, la votul asupra motiunii de
    cenzura a opozitiei, anuntata pentru urmatoarele saptamani.

    La randul sau, opozitia poate profita de aceasta perioada inca
    tulbure din interiorul partidului de guvernamant pentru a-si
    maximiza sansele de adoptare a unei motiuni de cenzura: la cat este
    de firav avantajul numeric al arcului guvernamental si la cat de
    serioase sunt nemultumirile din PDL, sunt destule premise ca votul
    cu bile asupra motiunii sa se dea pe o muchie de cutit foarte bine
    ascutita.