Tag: international

  • Tânăra care coordonează o companie de logistică ce are venituri de peste 70 mil. euro

    Loredana Dan este manager general al companiei de transport şi logistică International Alexander, care activează în România, Serbia, Ungaria şi Germania şi a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de aproximativ 70 milioane euro. Înainte de a prelua funcţia actuală Loredana Dan a lucrat într-o agenţie de turism, apoi într-o firmă austriacă de expediţii internaţionale şi ca manager  în cadrul unei multinaţionale franceze de transport şi logistică. „Consider că drumul către succes este diferenţiat de alegeri la momentul potrivit, alături de oameni potriviţi lângă care simţi că poţi construi pe termen lung”, spune ea, adăugând că fiecare schimbare pe care a făcut-o a fost importantă. „În fiecare loc am pus suflet şi am făcut tot ce a depins de mine pentru a avea proiecte de succes.” Cea mai bună alegere pe care a făcut-o, din punct de vedere profesional, a fost în anul 2014, atunci când a decis să se alăture echipei International Alexander. „Am crescut profesional alături de oameni profesionişti, ambiţioşi şi dedicaţi, în care am crezut încă de la început.” Spune că „armele sale secrete” sunt adaptabilitatea şi încrederea în forţele proprii, iar „modul în care îmi reîncarc bateriile este timpul petrecut alături de familie şi cei doi copii ai mei”.

    Profilul Loredanei Dan a apărut în ediţia de anul acesta a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

  • Doi fraţi din România vor să scape lumea de pungile de plastic. Afacerea lor generează deja venituri de milioane de euro

    Tudor Georgescu a lansat împreună cu fratele său, Adrian,  alături de alţi doi parteneri de business, o afacere care oferă în prezent o gamă largă de ambalaje de unică folosinţă 100% biodegradabile şi compostabile (reciclabile – n.red.), făcute din plante.

    Biodeck îşi propune să ofere astfel o soluţie sustenabilă pentru ambalajele din plastic de unică folosinţă, fiind primul brand românesc care oferă astfel de produse. Firma a fost înfiinţată în 2017, dar operaţiunile de vânzări au început susţinut în 2018. „Ne propunem să închidem anul 2019 la o cifră de afaceri de 2 mili­oane de euro”, descria Tudor Georgescu obiectivele pentru anul în curs.

    Pentru dezvoltarea proiectului, au găsit finanţare prin intermediul producătorului de mase plastice Prodplast SA, o companie al cărei director executiv este şi despre care el spune că „a înţeles impactul plasticului asupra mediului şi a decis să oprească producţia de plastic de unică folosinţă încă de acum 10 ani”.

    Planurile lor pe termen lung vizează extinderea internaţională; un prim pas în acest sens a fost distribuţia produselor pe Amazon UK – urmează apoi diversificarea canalelor de distribuţie pe pieţele străine.

    Totodată, şi-au propus să desfăşoare şi campanii de educaţie de mediu la nivelul regiunii Europei de Est, motiv pentru care au stabilit o serie de parteneriate în această direcţie.

  • Alexandra Rîştariu, CEO Mondelez România: „Am plecat de la iluzia că în afară sunt mai multe oportunităţi, dar celor care pleacă, le-aş spune să se întoarcă”

    Alexandra Rîştariu a preluat conducerea Mondelez România începând cu luna iunie. Din poziţia actuală, ea coordonează strategia de creştere a businessului Mondelez pe piaţa locală prin alinierea acesteia la strategia globală, lansată recent.
    În prezent, România generează 15-20% din businessul Mondelez în regiune. „Mi-am început cariera la Mondelez International acum 11 ani şi am lucrat, anterior, în alte ţări – Austria, Polonia – , iar din poziţia de sales controlling manager SCE am coordonat activitatea financiară din regiunea Europei Centrale şi de Sud, cu expunere în 10 ţări din regiune: România, Bulgaria şi ţările est-adriatice”, îşi aminteşte Alexandra Rîştariu, care adaugă faptul că s-a întors în România pentru oportunităţile profesionale. În anul 2015 ea a devenit membru al echipei de leadership a Mondelez SCE, iar din 2017 a coordonat departamentul de vânzări al Mondelez România, format dintr-o echipă de 120 de persoane. Alexandra Rîştariu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Sisteme Informaţionale din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi este membru al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA).

    Alexandra Rîştariu a apărut în anurul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019 şi a fost premiată de Business MAGAZIN în gala de lansare a catalogului.

  • Irina Costache, tânăra din spatele jocurilor FIFA şi Need for Speed

    Din rolul curent, Irina Costache conduce o echipă de 16 oameni din cadrul Electronic Arts România.

    „Echipa noastră oferă atât departamentului de marketing, cât şi echipelor de dezvoltare informaţii şi recomandări care permit îmbunătăţirea jocurilor şi creşterea satisfacţiei jucătorilor”, explică ea. Primul punct de cotitură în parcursul profesional al Irinei Costache a fost cel în care a descoperit că vrea să lucreze în acest domeniu, al doilea moment important din cariera sa a fost cel în care a descoperit „universul jocurilor video” alăturându-se echipei Electronic Arts România, iar un alt moment esenţial din cariera sa a fost în urmă cu cinci ani, când colegii săi din San Francisco i-au oferit oportunitatea de a crea şi conduce echipa de analytics din cadrul Electronic Arts România.

    Ea spune că cea mai mare reuşită sa este echipa. „Avem o rată de retenţie de aproape 100%, iar anul trecut ne-am dublat ca număr, pe o piaţă extrem de competitivă, reuşind în acelaşi timp să livrăm proiecte de cea mai bună calitate.” De-a lungul celor opt ani petrecuţi în EA Irina Costache a lucrat de multe ori, pentru intervale scurte de timp, în studiouri din afara României, însă, chiar dacă a luat în calcul şi varianta de a-şi continua cariera în afară, a decis să rămână deoarece crede în posibilitatea de creştere a echipei pe care o conduce acum.

    Ea este absolventă a Facultatăţii de Electronică şi Telecomunicaţii a Universităţii Politehnica din Bucureşti şi a urmat şi un master în comunicare managerială şi resurse umane la SNSPA.

    Irina Costache a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 Tineri Manageri de Top.

  • Francezii şi spaniolii vor un european ca succesor al Christinei Lagarde la şefia Fondului Monetar Internaţional

    Următorul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI) ar trebui să fie european, apreciază miniştrii de Finanţe din Franţa şi Spania după ce guvernele au început negocierile pentru a decide cine va urma la conducerea instituţiei după Christine Lagarde, care a fost numită la conducerea Băncii Centrale Europene, potrivit Bloomberg.

    „Ce vrem noi în Franţa este să avem un candidat al Uniunii Europene care să o poată urma pe Lagarde la şefia FMI. Mai mult, vrem să putem lua rapid o decizie. În al treilea rând, vreau să avem un candidat unic, prezentat de UE fără rivalităţi interne”, spune Bruno Le Maire.

    În acelaşi timp, Nadia Calvino, ministru de Finanţe în Spania, spune că numirea unui european la şefia instituţiei este „prioritară”.

    Liderii UE au nominalizat-o anul trecut pe Lagarde la şefia Băncii Centrale Europene pentru a-i lua locul lui Mario Draghi.

     

  • Mark Carney, guvernatorul băncii centrale din Marea Britanie, ar putea ajunge noul şef al Fondului Monetar Internaţional

    Guvernele europene negociază în mod activ numirea unui nou şef la Fondul Monetar Internaţional, după ce actuala şefă, Christine Lagarde, a fost numită la conducerea Băncii Centrale Europene.

    Potrivit Bloomberg, varianta favorită pentru a conduce mai departe Fondul Monetar Internaţional este Mark Carney, guvernatorul băncii centrale din Marea Britanie.

    Ultimii 11 directori ai Fondului Monetar Internaţional au provenit din Europa, inclusiv Christine Lagarde care este din Franţa.

    Chiar dacă ar mai putea apărea propuneri, experienţa lui Carney este greu de combătut. Acesta a lucrat timp de 13 ani pentru Goldman Sachs în Londra, Tokyo şi Toronto, iar apoi fost viceguvernator al băncii centrale din Canada.

    Din 2008 a fost adjunctul ministrului de Finanţe din Canada, de unde a plecat pentru a prelua conducerea băncii centrale canadiene în perioada 2008-2013. Începând cu anul 2013, Carney a fost guvernatorul băncii centrale a Marii Britanii.

     

     

  • Criza vine din Rusia: Fenomenul care ar putea paraliza întreaga Europă

    În Nikolaievka, la est de o cotitură a fluviului Volga, spun autorităţile, cloruri corozive au intrat, în aprilie, în reţeaua de conducte de petrol de 65.000 de kilometri a Rusiei, provocând prima închidere din istorie a principalei artere de export către Europa. Preşedintele Vladimir Putin s-a grăbit să dea vina pe operatorul naţional Transneft, spunând pe 30 aprilie că această criză provoacă pagube „uriaşe. Opt zile mai târziu, anchetatorii au acuzat o grupare de contrabandişti care lucrau în înţelegere cu o companie locală ce avea acces la sistemul Transneft prin linii de alimentare din Nikolaievka, unde are o rafinărie, scrie Bloomberg.

    Valia Martinenko, în vârstă de 72 de ani, poate vedea clar din curtea casei albastre în care trăieşte de-o viaţă depozitul unde se presupune că a avut loc contaminarea. Ea povesteşte că acel du-te-vino continuu de camioane-cisternă care o trezea la orice moment din zi şi din noapte s-a oprit în mod misterios prin aprilie.„Nu le duc lipsa, spune ea în timp ce urmăreşte cu privirea găinile care ciuguleau liniştite de-a lungul drumului. „Nu făceau decât să ridice praful. Iar depozitul ăla nu a angajat niciodată oameni de-ai locului.”
    Comisia de Investigaţii a Rusiei acuză grupul de furtul unei cantităţi de petrol în valoare de cel puţin 1 milion de ruble (15.400 dolari) pregătite pentru a fi livrată prin conducte. Hoţii şi-au acoperit urmele înlocuind petrolul cu un volum similar de amestec lichid format din ţiţei brut şi cloruri organice.

    Schema a durat aproximativ 10 zile şi a dus la contaminarea a 5 milioane de tone de petrol exportat prin oleoductul Drujba în Belarus şi de acolo mai departe, afectând activitatea rafinăriilor din Europa de Est şi Germania. O parte semnificativă din exporturi a luat calea Balticii, fiind transportată cu tancuri petroliere. Uriaşele vapoare au stat ancorate mult timp prin porturi cu ţiţeiul poluat până când s-a găsit o rezolvare crizei. Clorurile organice pot coroda echipamentele rafinăriilor dacă sunt încălzite.

    Nodul din Nikolaievka avea capacitatea de a pompa până la 40.000 de tone de petrol pe lună, sau aproximativ 1.300 de tone pe zi. Asta înseamnă că fiecare tonă de ţiţei fals s-ar putea să fi ajuns să contamineze aproape 400 de tone de petrol aflat deja în reţea.
    „Aceasta este o poveste despre lăcomie şi fraudă la scară mică ce se ciocnesc de incompetenţă şi de lipsa controlului asupra a ceea ce se întâmplă în conductă, explică strategul specializat în petrol al Bloomberg Julian Lee. Cel puţin patru dintre cei şase suspecţi luaţi în colimator de Comisia de Investigaţii au fost arestaţi. Printre ei este şi o femeie, proprietarul cu numele al companiei care controlează depozitul din Nikolaievka. Unnele surse spun că adevăraţii proprietari s-ar putea să fie străini.

    Fostul proprietar al instalaţiei, Roman Truşev, cetăţean cu dublă cetăţenie, ruso-malteză, a declarat că a vândut depozitul anul trecut, potrivit ziarului rusesc Kommersant. Truşev, care este căutat pentru a fi interogat în Rusia, a spus publicaţiei că era în Germania când scandalul a izbucnit şi arestările au început şi că şi-a anulat planurile de a se întoarce la Moscova. Zvonurile spun că s-ar ascunde în Germania.
    Şeful de la Transneft, Nikolay Tokarev, care a fost, ca şi Putin, agent al serviciilor secrete sovietice KGB la Dresda în timpul Războiului Rece, a declarat la întâlnirea cu preşedintele că operatorul de conducte pentru petrol are aproximativ 150 de puncte de colectare în toată ţara similare cu cel din Nikolaievka. Cele mai multe dintre ele, a spus el, sunt operate de mari companii petroliere. Tokarev este prieten cu Putin. O mare parte din petrolul exportat de Rusia este extras de compania de stat Rosneft, condusă de un alt aliat al lui Putin, Igor Secin.
    Diluarea petrolului contaminat ar costa Transneft, companie de stat, mai mult de 370 milioane de dolari, potrivit analistului Citigroup Inc. Ronald Smith. Petrolul alterat trebuie amestecat cu ţiţei curat pentru a se evita avarierea instalaţiilor din rafinării.

    „Transneft a fost prins cu garda jos pentru că, ei bine, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, crede Vitali Iermakov, expert în petrol la Institutul Oxford pentru Studii Energetice de la Moscova. Viceprim-ministrul Dmitri Kozak a declarat că Transneft va plăti factura pentru orice daune fizice suferite de partenerii săi din Belarus, Polonia şi din alte state ca urmare a fluxurilor contaminate. Nota de plată  finală va fi probabil sub 100 milioane de dolari, potrivit ministrului energiei, Aleksander Novak.

    Truşev, fostul proprietar, a declarat pentru Kommersant că depozitul din Nikolaievka nu are o capacitate atât de mare încât să poată contamina atât de mult petrol. Transneft testează fluxul de contaminanţi la fiecare 10 zile, aşa că dacă Nikolaievka a fost singura sursă de diclorură, atunci concentraţia trebuie să fi fost extraordinar de ridicată, apreiază Rustam Tankaev, şeful consultanţei Infotek-Terminal de la Moscova.

    „Companiile de petrol mari nu se ating de soluţie pentru că este vorba de tehnologie din epoca de piatră, iar micii producători care o folosesc nu au capacitatea de a face rău, a spus Tankaev. „Aşa că, dacă nu a fost un accident, probabil că a fost un act intenţionat. Şi autorităţile de la Kremlin dau de înţeles că şi ele cred la fel.

    Înapoi în sat, Elena şi Valeri, un cuplu, ambii trecuţi de 50 de ani, spun oricui îi întreabă că ştiau că ceva nu este în regulă când instalaţia şi-a schimbat proprietarii, iar noii patroni au încetat să interacţioneze cu localnicii. Ei povestesc că vechiul management era generos, construind o biserică şi oferind cadouri şcolii în timpul sărbătorilor.„Însă de la noul management noi nu am obţinut nimic, a spus bărbatul. În plus, intervine Martinenko, care trăieşte din copilărie în acel sat, toţi acei oameni ai petrolului sunt inofensivi în comparaţie cu pericolul real – instalaţia de reciclare a bateriilor de la marginea oraşului. „Nu poţi respira când vântul se schimbă în direcţia greşită, a spus ea. „Am încercat totul pentru a o închide, dar nimic nu merge. De ce nu este acesta un scandal internaţional?”

    Între timp, Ungaria a raportat că a început să primescă petrol curat prin oleoductul Drujba. La fel şi mai multe rafinării din Germania. Rusia este cel mai mare furnizor de petrol al Germaniei, iar principala rută de transport pentru acest combustibil către cea mai mare economie europeană este conducta Drujba, construită în anii 1960, aminteşte Deutsche Welle.

    Nu există date exacte, dar se estimează că această criză a adus producţia de petrol a Rusiei la minimul ultimelor 11 luni şi a forţat unele ţări să-şi folosească rezervele strategice. Unele rafinării şi-au redus la minimum activitatea. În Germania de Est, criza a provocat o penurie de păcură, iar preţurile combustibilului au urcat rapid. Cu toate acestea, cazul Drujba nu a avut parte de prea multă acoperire în presa naţională germană, sau internaţională, în ciuda faptului că a afectat o bună parte din ţări est-europene, printre care Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Belarus şi Ucraina. În Germania, este posibil ca mass-media să fi fost înşelată de politica oficială de informare. Timp de câteva săptămâni, oficialii ruşi, precum şi companiile petroliere europene s-au grăbit să minimalizeze impactul sau chiar să ascundă consecinţele a ceea ce a fost probabil cel mai mare dezastru din istoria industriei petroliere din Rusia.

    De exemplu, pe pagina de start a rafinăriei PCK din Schwedt, Germania – care este alimentată prin conducta Drujba încă din perioada fostei Germanii de Est – nu se menţionează oprirea livrărilor de petrol. „Problema petrolului brut este coordonată de partenerii noştri, a declarat pentru DW purtătorul de cuvânt al PCK, Vica Fajnor. Iar aceşti parteneri sunt compania rusească deţinută de stat Rosneft şi grupul anglo-olandez Shell, care are interese mari în Rusia. Interese mari acolo are şi compania petrolieră franceză Total, care operează o rafinărie în oraşul Leuna din estul Germaniei – este vorba de una dintre cele mai mari rafinării din Europa. Şi această rafinărie a avut de suferit de pe urma importului de petrol contaminat. În luna mai, exporturile de petrol către Polonia şi Germania au fost efectiv zero, în timp ce exporturile către Cehia, Slovacia şi Ungaria au scăzut cu 60%.

    Unii comentatori cred că arestările făcute de autorităţile ruse sunt doar peşti mărunţi prăjiţi pentru miros, pentru a crea impresia de ospăţ. Sunt zvonuri care spun că poluarea ţiţeiului exportat prin Drujba este un act de sabotaj, executat într-o perioadă în care concurenţa cu SUA creşte, iar Rusia intenţiona ca în mai să-şi majoreze exporturile lunare până la maxime pe cinci ani, înainte de expirarea unei înţelegeri privind reduceri de producţie convenite cu OPEC. Conducta are o capacitate de 1 milion de barili pe zi sau 1% din cererea globală totală de ţiţei, ceea ce are un impact asupra preţurilor la nivel mondial. Preţurile petrolului Brent au sărit la maximul pe 6 luni, de 75 de dolari pe baril, din cauza contaminării.  Rusia este al doilea exportator de petrol ca mărime din lume, după Arabia Saudită. Moscova se pare că a pierdut o jumătate de miliard de dolari pe zi în profiturile din petrol.

  • Cronică de film: Pierduţi în spaţiu

    Dacă filmul din 1997 îi propunea pe Will Smith şi Tommy Lee Jones în rolurile principale, reinterpretarea din 2019 aduce o altă pereche în prim-plan, una care s-a remarcat în Thor: Ragnarok. Lucrurile nu stau la fel şi aici, pentru că oricât de bine s-ar înţelege Thompson şi Hemsworth, scenariul şi în general toate ideile producătorilor par menite să îi încurce.

    La fel ca şi filmele anterioare, Men in Black: International prezintă aventurile agenţilor care trebuie să ţină sub control diverse specii care se aventurează pe Pământ. Ne întâlnim acum cu agenţii H şi T (Chris Hemsworth şi Liam Neeson), cărora ulterior li se alătură şi agenta M (Tessa Thompson).

    Am rămas cu impresia că scenariştii au uitat toate regulile prezente în primele trei părţi, aşa cum ar fi faptul că tehnologia extraterestră nu era niciodată văzută în public. Regizorul F. Gary Gray reuşeşte să mai lege puţin scenele, dar când materialul sursă e complet lipsit de logică, nu sunt multe de făcut.

    Filmul nu aduce nimic nou francizei, din contră, elimină replicile amuzante care aduceau zâmbete pe feţele spectatorilor. Nu cred că a fost ceva intenţionat, ci o neputinţă a scenariştilor de a gândi câteva momente care să provoace râsul. De încercat au încercat, dar nu-mi aduc aminte să fi auzit în sala de cinema vreun spectator care să râdă.

    Recunosc că m-am raportat şi la buget – unul extrem de generos, de 110 milioane de dolari – atunci când mi-am creionat aşteptările pentru acest film. Am mai văzut eşecuri costisitoare, dar asta se întâmpla de obicei atunci când producătorii nu aveau o structură deja testată pe care să construiască filmul.

    Cei care au finanţat proiectul nu vor rămâne însă cu buzunarele goale, pentru că Men in Black: International a generat deja, în câteva zile, venituri de peste 100 de milioane de dolari.

    În concluzie, aş spune că ultima apariţie a lui Will Smith ar fi trebuit marcheze finalul francizei Men in Black. E o situaţie pe care mi-e teamă că o voi revedea în anii următori atunci când vor fi relansate serii precum Indiana Jones sau Harry Potter.

    Notă: 5,5/10

  • Povestea „Directoarei desculţe”, femeia care te învaţă cum să începi o afacere în care poţi lucra de acasă

    Barefoot Executive este şi numele site-ului pe care îl deţine şi a cărţii bestseller pe care a creat-o cu scopul de a ajuta oamenii să lucreze de acasă într-un mod profesionist.

    „Carrie Wilkerson a pornit la drum cu oportunităţile unei fete obişnuite, dintr-un oraş mic, capabilă să gândească dincolo de limite”, începe secţiunea About me (Despre mine) a site-ului său, care s-a dezvoltat de la un simplu blog, la un imperiu cu zeci de mii de abonaţi. Astăzi, Wilkerson este autoare a bestseller-ului Barefoot Executive, speaker internaţional, câştigătoare a numeroase premii pentru activitatea sa de consultant şi influencer în social media şi un invitat solicitat al posturilor de radio. De asemenea, a apărut la CNN, Fox Business News şi a fost numită de Forbes în topul influencerilor la segmentul small business (afaceri mici). Conform site-ului său, este şi consultant de marketing şi trainer în vânzări, lucrând cu cu clienţi precum Google, John C. Maxwell, Zig Ziglar etc. În anul 2009 a fost numită „cel mai bun om de marketing al anului”.

    Carrie Wilkerson are în spate o experienţă vastă ca reprezentant de vânzări şi consultant în afaceri. În prezent, aceasta îşi câştigă existenţa oferind sfaturi a peste 100.000 de bărbaţi şi femei, din experienţa sa ca „Barefoot Executive”. „Te poate învăţa cum să îţi construieşti afacerea de care ai nevoie şi cum să conectezi punctele „DE CE” şi „CUM. De asemenea, te va ajuta să îţi faci un plan prin care poţi obţine ceea ce îţi doreşti, conform condiţiilor tale, din propria casă, chiar şi desculţ, dacă asta vrei ””, arată descrierea de pe site-ul acesteia.

    Deşi a pus bazele mai multor afaceri în ultimii 19 ani, Carrie Wilkerson a crescut şi patru copii, cel mai mic fiind la grădiniţă, iar cel mai mare la liceu. Porecla de „Barefoot Executive” a primit-o cu ani în urmă, când era gravidă şi, cu toate acestea, conducea de acasă operaţiunile unei firme. „Cred că oricine îşi poate crea viaţa pe care o doreşte, menţinându-şi priorităţile intacte”, este motto-ul acesteia. 

  • Cronică La Gomera: Un nou pas în direcţia corectă

    La Gomera sau The Whistlers, aşa cum a fost filmul prezentat la Festivalul de la Cannes, unde a fost acceptat în selecţia oficială, este cel mai nou lungmetraj semnat de Corneliu Porumboiu şi primul filmat (parţial) în afara României.
    Filmul spune povestea lui Cristi (Vlad Ivanov), un poliţist român corupt care ajunge atras într-un joc ciudat care are ca scop eliberarea din arest a traficantului Zsolt. Pentru a-şi îndeplini misiunea, Cristi trebuie să meargă pe insula Gomera, din arhipelagul Canarelor, pentru a învăţa un limbaj ciudat care nu se rosteşte, ci se fluieră. Deşi filmul combină mai multe stiluri, l-aş descrie ca un film de acţiune cu accente de comedie neagră.
    Absurditatea e un atribut care poate fi alăturat mai multor situaţii din filmele lui Porumboiu, uneori fiind chiar elementul central al poveştii. Aici lucrurile nu stau chiar aşa, pentru că limbajul fluierat e folosit destul de puţin. Şi cu toate că scenariul are destul de multe probleme, trebuie totuşi aplaudat pentru modul în care a reuşit să dea o notă de umor unei poveşti cu mafioţi şi crime şi care tratează, în general, un subiect delicat.
    În ceea ce priveşte distribuţia filmului, aş spune că aceasta e una interesantă. Vlad Ivanov e un actor excelent, care m-a impresionat anul trecut cu interpretarea din Un pas în urma serafimilor. Este genul de artist care poate aborda o gamă extrem de largă de personaje şi pare că este prea puţin pus în evidenţă în rolurile pe care le acceptă. A nu se înţelege că Ivanov nu a jucat bine – dimpotrivă, el se achită onorabil de sarcină -, dar Cristi nu este un personaj multifaţetat, care să necesite o analiză (fie ea şi elementară) a spectatorului. Am fost plăcut impresionat de Catrinel Marlor, care a reuşit să intre bine în pielea personajului Gilda – cea care îl convinge pe Cristi să intre în joc, dar care îi poate fi şi premiu dacă lucrurile se termină cu bine.
    Proiecţia de la TIFF a avut loc cu casa închisă, iar asta spune multe atât despre apetitul românilor pentru filme realizate de cineaştii din noul val, cât şi despre gradul de anticipare pe care îl generează prezenţa unui film românesc la un festival precum cel de la Cannes.
    În concluzie, La Gomera e un film care merită apreciat din multe puncte de vedere, şi mai ales pentru faptul că se apropie de producţiile din ţări cu o industrie cinematografică superioară mizând nu pe elemente care să şocheze, ci pe unele care oferă pur şi simplu o perspectivă nouă, inedită asupra unui subiect care este, la bază, unul simplu. Filmul va ajunge la finalul acestui an în cinematografe şi vă invit să îl urmăriţi.

    Nota: 7.5/10


    ​La Gomera
    Regia: Corneliu Porumboiu
    Distribuţie: Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr
    Durată: 1 oră 37 minute
    Data lansării: ecembrie 2019