Tag: incheiere

  • A creat acum 70 de ani o companie care a ajuns la venituri de zeci de miliarde, iar acum o vede intrând în faliment

    Charles P. Lazarus s-a născut pe 4 octombrie 1923 în Washington, DC. În copilărie, Lazarus îl ajuta pe tatăl său, care deţinea o mică afacere cu biciclete, cu diverse reparaţii şi obişnuia, de asemenea, să îi asiste pe clienţii care vizitau magazinul. Cu tatăl său drept model, el visa la ziua când va putea extinde afacerea familiei şi, de ce nu, îşi va deschide propriul magazin.  

    Întors de pe front după încheierea celui de-al doilea război mondial, tânărul Lazarus a decis că perioada postbelică reprezintă momentul oportun pentru a porni o nouă afacere. Inspirat de unchiul său, care se ocupa cu comerţul mobilei pentru bebeluşi, Lazarus şi-a deschis, în aprilie 1948, primul magazin de profil  Children’s Bargain Town, chiar în oraşul natal.

    Doi ani mai târziu, în martie 1950, în urma numeroaselor cereri venite din partea clienţilor săi, antreprenorul a introdus alături de piesele de mobilier şi o gamă de jucării. Curând, Lazarus a învăţat că, spre deosebire de mobilă, jucăriile se strică sau se demodează mult mai rapid, fapt care îi determina adesea pe părinţi să se întoarcă în magazinul său. Cum cererea creştea din ce în ce mai mult, gama de jucării a devenit tot mai variată.

    La sfârşitul anilor ’50, motivat de succesul pe care l-a avut noul model de autoservire introdus în supermarketuri, Lazarus şi-a reorganizat modelul de business şi magazinul, pentru a permite clienţilor să îşi aleagă singuri produsele şi să folosească coşuri de cumpărături. În iunie 1957, antreprenorul a deschis, în Rockville, Maryland, primul  magazin Toys ”R“  Us, dedicat în totalitate jucăriilor, şi a creat totodată logo-ul iconic al companiei, cu un R întors, pentru a da senzaţia că un copil l-ar fi scris astfel în joacă. În perioada precedentă apariţiei mallurilor, antreprenorul a adoptat politica preţurilor reduse, transformându-şi astfel afacerea într-o companie cu rădăcini comunitare stabile şi o clientelă fidelă. Mascota companiei, girafa Geoffrey, a fost aleasă în mai 1965.

    După deschiderea fondului de caritate Toy R Us Children’s Fund în februarie 1992, compania a continuat să iniţieze şi să se implice în numeroase proiecte caritabile. Începând cu anul 2004, Toys ”R“ Us a colaborat cu Fundaţia Toys for Tots, cu scopul de a strange bani şi jucării pentru copiii ai căror părinţi nu îşi permiteau să le ofere acestora cadouri de Crăciun. Prin intermediul acestui parteneriat, compania a strâns peste 55 de milioane de dolari şi a donat peste 4 milioane de jucării.

    Charles Lazarus s-a retras din funcţia de CEO al companiei în anul 1994. În ciuda faptului că anul trecut, potrivit datelor furnizate de publicaţia internaţională Forbes, Toys ”R“ Us a avut venituri de peste 11,5 miliarde de dolari, acestea au fost în scădere cu 2,2% faţă de 2016, iar viitorul companiei nu pare a fi unul roz. Cu 64.000 de angajaţi şi circa 1.600 de magazine răspândite la nivel mondial, com-pania, sub conducerea CEO-ului David Brandon, a depus actele pentru faliment în data de 18 septembrie 2017, invocând Capitolul 11 al codului pentru faliment al Statelor Unite. Datoriile de 400 mil. dolari acumulate, faptul că din 2013 compania nu a mai avut profit anual, din contră, a avut pierderi anuale uriaşe – 164 de milioane doar în 2017 -, reprezintă numai câţiva dintre factorii care au contribuit la declinul companiei.

    După ce, la începutul anului 2018, Toys ”R“ Us plănuia închiderea a 182 de magazine din SUA, pe 2 martie compania a anunţat că toate locaţiile Toy ”R“ Us UK vor fi închise, fapt care pune sub semnul întrebării locurile de muncă a peste 3.200 de oameni.

  • Fostul preşedinte sud-african Jacob Zuma este urmărit penal pentru fapte de corupţie

    Printre cele 16 capete de acuzare formulate se regăsesc infracţiuni de fraudă, spălare de bani, înşelătorie şi luare de mită. Contractul vizat, pentru achiziţie de armament, a fost semnat la finele anilor ’90, înainte ca Zuma să devină preşedinte.

    Jacob Zuma a respins acuzaţiile şi a caracterizat acţiunea procurorilor drept un “comportament iraţional”, bazat pe mai multe materiale de presă.

    “După analizarea acestui caz, am stabilit că sunt circumstanţe rezonabile pentru urmărirea penală a domnului Zuma, în baza acuzaţiilor menţionate în cerere”, a spus Shaun Abrahams.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Max Bet a făcut un profit de 100 milioane de lei din păcănele, cu o marjă de 21%

    Prin urmare, marja de profitabilitate a afacerilor Max Bet în România a ajuns la 21% în 2017, nivel aproape similar cu cel din 2016.

    „Cifra afaceri a crescut pe fondul creşterii numărului de locaţii, la care se adaugă creşterea productivităţii şi eficienţei economice“, a explicat Gherghina Ionescu, administratorul grupului Max Bet în România.

    Grupul Max Bet este prezent pe piaţa locală prin două entităţi juridice (Max Bet SRL – prin care se administrează sălile de jocuri de dimensiuni medii şi mari şi Max Bet Jocuri Electronice SRL – prin care se administrează sălile de dimensiuni mai mici, care au un număr mai redus de aparate de tip slot machine).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Plusuri şi minusurile săptămânii care tocmai se încheie

    UPS

    + România se află pe locul 9 în clasamentul ţărilor cu cel mai ridicat procent al afacerilor deţinute de femei, potrivit studiului MasterCard Index of Women Entrepreneurs 2018, dar în ceea ce priveşte condiţiile de sprijin şi oportunităţile de dezvoltare antreprenorială pe care le au femeile, piaţa locală ocupă locul 32 din 57, cu un procent de 61,9%, în scădere faţă de anul trecut

    +  Valoarea pieţei bunurilor de folosinţă îndelungată de anul trecut depăşeşte nivelul din 2008. Piaţa a crescut anul trecut cu peste 14%, la o valoare de 2,9 mld. euro. Cea mai mare contribuţie la acestă evoluţie a avut-o segmentul produselor de telecom, cu o valoare de 1,16 miliarde euro, în creştere cu 29,5%, potrivit datelor Gfk. După telecom, cea mai mare creştere a avut loc în electrocasnice mici (17,1%), apoi categoria de electronice (9,2%). Singura scădere a fost înregistrată de dispozitivele de printare, care au pierdut 12,5%, vânzările totalizând 32 milioane euro

    +  Noul Volvo XC40, SUV-ul de clasă mică al constructorului suedez, a fost desemnat Maşina Anului 2018 în Europa cu ocazia deschiderii pentru presă a celei de-a 88-a ediţii a Salonului Auto de la Geneva. Este pentru prima oară când Volvo primeşte acest premiu de prestigiu

    Piaţa recrutării va creşte cu 25-30% în acest an ca urmare a investiţiilor anunţate de către companiile străine care acum intră pe piaţa din România, dar şi pentru că angajatorii existenţi sunt în curs de extindere, apreciază analiştii firmei Adecco

    + Deţinătorii de paşapoarte care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil vor fi notificaţi printr-un SMS că le expiră paşaportul înainte cu una- trei luni

    + CITR Group, fraţii Pavăl, Dan Şucu şi Astra Industries au creat o  platformă de investiţii pentru companiile româneşti aflate în dificultate financiară. ROCA are un capital social de 4,5 milioane de euro, la care au contribuit toţi asociaţii

    DOWNS

    – România va plăti în 2018 peste 10 miliarde de lei doar pentru dobânzi şi comisioanele la datoria externă, potrivit proiecţiei serviciului datoriei publice guvernamentale efectuate de Ministerul Finanţelor

    – Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Cluj plăteşte peste 200 de pensii speciale unor beneficiari din judeţ, cea mai mai mare depăşind 28.000 de lei pe lună. Aceasta aparţine unui fost judecător sau procuror

    – La doar o zi după ce a fost acuzat de viol, Ahn Hee-jung, principalul candidat la preşedinţia Coreei de Sud, a recunoscut pe Facebook că a greşit şi a demisionat din funcţia de guvernator al provinciei Chungcheong

    – Femeile ezită să îşi asume posturi de conducere, dar când se prezintă la interviu vin cu CV-ul mult mai bine organizat şi îndeplinesc cerinţele postului într-o măsură mai mare decât bărbaţii, arată specialiştii în recrutare ai Adecco

    – Nivelul ridicat al Oceanului Pacific ameninţă să înghită republica insulară Kiribati. Aici trăiesc aproximativ 100.000 de oameni. „Insulele noastre ar putea deveni nelocuibile în deceniile viitoare”, a declarat fostul preşedinte al Republicii Kiribati, Anote Tong

     

  • TBNR, accelerator de startupuri din Iaşi, şi-a anunţat primele echipe admise în program şi primele investiţii

    Startuprile sunt:

    – Nify LAS, soluţie de learning administration, investiţie de 33.000 EUR
    – RedSuns, drone de cartografiere
    – AMAP, soluţii industriale din zona SCADA, smart metering, energy efficiency
    – Trip & Treat, platformă de turism medical inbound şi outbound
    – Oaza Mamelor, marketplace pentru servicii de wellness pentru mame în perioada sarcinii şi după naştere
    – MKBH, aplicaţie de relaţie de cuplu

    TBNR a fost fondat în Octombrie 2017 de un grup de profesionişti IT din Iaşi, se bucură de susţinerea a 19 mentori şi 21 de investitori, actori reprezentativi ai mediului IT şi de business din Iaşi şi din ţară. Investiţiile TBNR sunt făcute din capital privat şi TBNR va continua să identifice noi oportunităţi de investiţie, în primul rând dintre startupurile admise în propriul său programul de accelerare, ca investitor unic, lead sau partener de rundă cu reţeaua noastră de angel investors.

    TBNR caută startupuri preponderent de software, cu idei scalabile şi potenţial de creştere exponenţială. Echipe din Iaşi, din ţară sau din străinătate pot aplica şi vor fi invitate la discuţii.

  • Tânărul care şi-a vândut Porsche-ul cu 22 de euro vrea să-şi dea Jaguarul cu aceeaşi sumă. Care este sigura condiţie pe care cumpărătorul trebuie să o îndeplinească

    Ed Bezzant este un om de afaceri prosper din Chelsea. El a anunţat pe Instagram că organizează o tombolă cu 2.500 de bilete la preţul de 20 de lire sterline. Câştigătorul va primi maşina sa: un Porsche Cayman, al cărui preţ este de aproximativ 42.000 de lire.

    Dacă reuşea să vândă toate biletele, bărbatul câştiga  50.000 de lire sterline, cu 8.000 mai mult decât preţul unui Cayman 718 nou-nouţ, ultima ediţie. A reuşit să vândă aproape 2300 de bilete şi a luat 46.000 de lire sterline. 

    „Îmi vând Porsche-ul pentru 20 de lire. Vând 2.500 de bilete de loterie, iar extragerea va avea loc doar când se vor epuiza toate biletele. Puteţi cumpăra câte bilete doriţi, iar confirmările şi modalităţile de plată le veţi primi pe e-mail. Să înceapă jocul”, a postat tânărul pe Instagram.

    Tânărul reia tombola, dar de data aceasta vinde 3000 de bilete la 20 de lire. Practic, dacă va vinde toate biletele va lua pe maşină 60.000 de lire sterline. Totuşi, există o nouă condiţie: după ce biletul câştigător este extras, Bezzant îl va contacta pe norocos apoi îl va pune să-l găsească pe “Wally” într-o imagine “Wheres Wally” şi are doar 60 de secunde la dispoziţie pentru a-l găsi. Dacă nu reuşeşte să dea de Wally, Bezzant va extrage încă un bilet până când personajul este găsit în imagine.

     

  • Oltchim a vândut divizia de materiale de construcţii, cu 2,6 milioane euro

    Conform celui mai recent plan de reorganizare a Oltchim, compania a vîndut sau vinde nouă pachete de active – şase uzine, serviciul de ecologizare, un lot de 1.010 vagoane de marfă, divizia de materiale de construcţii. În luna decembrie Chimcomplex Borzeşti, companie a omului de afaceri Ştefan Vuza, a preluat activelor din pachetele cinci pachete şi unul parţial, pentru 582 milioane de lei (127 de milioane de euro).

    Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

    Dynamic Selling Group este producător şi distribuitor de profile şi accesorii pentru tâmplărie PVC, înfiinţat în 2004.

  • PRIMA ŢARĂ din Europa care anunţă că ÎŞI SCHIMBĂ NUMELE. Motivul surprinzător al deciziei care tocmai a fost anunţată OFICIAL

    Skopje şi Atena au fost de acord anul acesta să intensifice negocierile pentru a încheia disputa care blochează aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană şi NATO.

    Grecia, care deţine drept de veto în ceea ce priveşte admiterea în ambele organizaţii, consideră că denumirea fostului stat iugoslav reprezintă o revendicare teritorială pentru una din regiunile sale nordice, care poartă acelaşi nume.

    Macedonia, care speră că problema va fi rezolvată înainte de summitul NATO care va avea loc în luna iulie la Bruxelles, a sugerat folosirea unui calificativ geografic pentru a diferenţia denumirea celor două teritorii.

    “Sugestiile sunt Republica Macedoniei de Nord, Republica Macedoniei de Sus, Republica Macedonia Vardar şi Republica Macedoniei (Skopje)”, a declarat premierul Zoran Zaev, în urma unui summit al statelor din Balcanii de Vest, ţinut la Londra.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Grecia ar putea avea nevoie de un program financiar preventiv începând din august

    Grecia a primit asistenţă financiară în valoare de 260 de miliarde de euro începând din anul 2010, iar al treilea program internaţional de creditare expiră în august.

    Guvernul de la Atena vrea să demonstreze că se descurcă singur, iar în ultima lună a reuşit să colecteze trei miliarde de euro prin emiterea de obligaţiuni. Însă unii oficiali europeni nu cred că Grecia se poate descurca fără o linie de creditare preventivă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plusurile şi minusurile săptămânii care se încheie

    UPS

    + Nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF a fost, la finele lunii ianuarie, de 8,8 mld. lei, în creştere cu 3,7% faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2017. Cele mai multe SIF au înregistrat evoluţii pozitive, fiind consemnate creşteri de 7,6% la SIF Moldova, 7,4% la SIF Muntenia, 4,2% la SIF Transilvania, 2,1% la SIF Oltenia, precum şi o scădere de 0,1% în cazul SIF Banat-Crişana.

    + Compania Sumitomo Forestry va construi o clădire din lemn de 70 de etaje. Aproximativ 8.000 de locuinţe vor fi în această clădire, care va mai avea copaci şi verdeaţă pe balcoane la fiecare nivel. Totuşi, în construcţie va intra şi 10% oţel, combinat cu 180.000 de metri cubi de lemn provenit din Japonia.

    + Libris.ro, cel mai mare retailer online de carte din România, a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 31.2 milioane de lei, în creştere cu 14% faţă de anul anterior. Valoarea medie a unei comenzi plasate pe Libris.ro a crescut anul trecut cu 20% faţă de 2016, până la pragul de 70 lei.

    + Poliţia Română a recuperat un prejudiciu de 94 de milioane de lei de la o societate care comercializa produse alcoolice supuse regimului accizelor, acuzată de evaziune fiscală.

    + A fost descoperit un nou test pentru detectarea autismului la copii. Cercetătorii de la Universitatea din Warwick au realizat un test care ar putea duce la diagnosticarea mai devreme a tulburărilor din spectrul autismului la copii, care ar putea primi apoi un tratament adecvat mult mai devreme.

    + Judecătoarea Geanina Terceanu, care a primit mită de la inculpaţii din Dosarul Transferurilor din fotbal, a fost condamnată definitiv la şapte ani de închisoare. Ioan şi Victor Becali s-au întors la închisoare. Borcea a fost achitat.

    + Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a denunţat bombardamentele violente ale regimului sirian împotriva rebelilor în Ghouta Orientală (aproape de Damasc), atacuri ce au durat trei zile şi în care şi-au pierdut viaţa aproape 200 de civili, în pofida apelurilor ONU de a se pune capăt acestei „suferinţe fără sens”.

    DOWNS

    – Româniafilm a intrat în insolvenţă. Regia de distribuţie a filmelor are datorii de peste 25 de milioane de lei. Regia a fost înfiinţată după Revoluţie şi avea un portofoliu de circa 600 de săli de cinematograf, iar azi mai are doar 16 cinematografe la nivel naţional.

    – În proporţie de 93,3%, întreprinzătorii chestionaţi de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România au apreciat că reformele privind creşterea salariului minim, trecerea contribuţiilor la salariat şi creşterea contribuţiilor pentru salariaţii cu timp parţial au generat efecte negative. Şase din 10 antreprenori spun că au întâmpinat dificultăţi în trecerea contribuţiilor la angajat, iar 68,7% spun că au avut salariaţi cu timp parţial cu salarii mai mici decât cuantumul contribuţiilor sociale aferente întregului salariu de bază minim brut, de  665 de lei.

    – Investiţiile statului român au atins cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani ca pondere din PIB. Investiţiile publice au scăzut cu 9,6% faţă de 2016.

    – Tarom a plătit despăgubiri de 3,8 milioane de lei din cauza întârzierilor, în perioada 2012-2016, arată un raport al Curţii de Conturi.

    – La Poşta Română au fost descoperite nereguli. În 2016 s-au acordat bonusuri ilegale în valoare de 237.000 de lei pe baza unui contract în cuantum de 579.000 de lei, dar al cărui obiect s-a suprapus cu atribuţiile Direcţiei Juridice şi Reglementări.

    – 170 de elevi, puşi de Primăria Timişoara să facă şcoală în containere. Şase containere au fost achiziţionate cu 100.000 de euro de către autorităţi pentru a fi transformate în săli de clasă deoarece Şcoala Generală Nr. 30 este supraaglomerată, iar acum sute de copii merg la cursuri după-amiază.