Tag: ieftin

  • Telefonul la fel de performant ca Samsung S8 dar la jumătate de preţ

    Noul Xiaomi Mi 6 vine echipat cu chipset-ul Snapdragon 835, acelaşi procesor prezent şi în Samsung Galaxy S8, însă acesta nu spune toată povestea. Avem de a face cu un dispozitiv compact, după standardele din prezent, cu un display IPS care măsoară 5,15” în diagonală şi rezoluţie Full HD. Acesta beneficiază de 6 GB memorie RAM în ambele variante care vor intra la vânzare (cu 64 sau 128 GB spaţiu de stocare) şi integrează un sistem dual-camera nu foarte diferit faţă de cel pe care l-am întâlnit şi pe iPhone 7 Plus, scrie Go4it.ro

    Cei doi senzori foto de 12 megapixeli beneficiază de obiective f/1.8 27mm, respectiv f/2.6 52mm. Primul este pentru cadre obişnuite, în timp ce al doilea este folosit pentru zoom optic 2X. Camera dispune şi de stabilizare optică, focalizare prin detecţie de faţă şi un blitz dual-tone cu LED.  Camera frontală nu iese prea mult în evidenţă, fiind echipată cu un senzor de 8 megapixeli, care poate filma în rezoluţie Full HD.

    Telefonul are acelaşi procesor ca S8, cu 2GB RAM în plus, şi costă cu vreo 400 de dolari mai puţin decât telefonul Samsung.

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Anunţul făcut de Vodafone: cât de ieftine devin serviciile de roaming

    Oferta face parte din campania prin care operatorul aniversează 20 de ani în România şi este valabilă pentru clienţii noi şi pentru cei care îşi reînnoiesc abonamentele începând de la 10 euro, precum şi pentru cei care îşi activează extra-opţiuni la cartele preplătite începând de la 8 euro. De asemenea, apelurile primite de abonaţii Vodafone România în roaming în Spaţiul Economic European vor fi gratuite.

    „În acest an aniversar, Vodafone, prima reţea mobilă digitală din România, devine şi prima care le oferă utilizatorilor săi flexibilitatea de a comunica în Europa în aceleaşi condiţii ca în România şi bucuria de a se simţi exact ca acasă”, a declarat Andrea Rossini, director, Consumer Business Unit, Vodafone România.

    Şi cel mai recent portofoliu de abonamente pentru companii lansat de Vodafone România oferă posibilitatea de a folosi, fără costuri suplimentare, beneficiile de minute şi de date incluse şi în ţările din Spaţiul Economic European, Vodafone România facilitând astfel comunicarea în roaming pentru toţi cei 8,7 milioane de utilizatori mobili.

    Vodafone este lider global pe segmentul serviciilor de roaming internaţional 4G, potrivit unui raport efectuat de firma globală independentă de cercetare Ovum. Studiul arată că, în majoritatea pieţelor incluse în studiu, Vodafone oferă roaming 4G în peste 100 de destinaţii, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul numărului de destinaţii oferite de ceilalţi operatori. Lista completă a ţărilor în care serviciile de roaming 4G ale Vodafone România sunt active este disponibilă aici.

    Vodafone România aniversează 20 de ani pe tot parcursul anului 2017 printr-o serie de iniţiative dedicate clienţilor, iar oferta specială de servicii în roaming pentru clienţii persoane fizice este cea mai recentă dintre acestea. Brandul Vodafone este prezent pe piaţa românească din anul 2005, când a achiziţionat Connex, care şi-a lansat serviciile în 1997. De-a lungul istoriei sale pe piaţa locală, operatorul a investit cu prioritate în inovaţie, fiind primul care a furnizat servicii GPRS (în 2001) şi mai apoi servicii 3G (în 2005) şi 4G (în 2012). Lansarea primului serviciu de Relaţii cu Clienţii (în 1997), a primei fundaţii corporative (în 1998), a serviciului de mesaje scurte – SMS – şi a celor de date şi fax (în 1998), precum şi a primului serviciu de recunoaştere automată a vorbirii (în 2014) se numără printre premierele pe care Vodafone România le-a marcat pe piaţa de telecomunicaţii din ţara noastră.

    Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. Vodafone are divizii în 26 de ţări, 49 de reţele partenere în întreaga lume şi operaţiuni de broadband fix în 17 ţări. La 31 decembrie 2016, Vodafone avea 470 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 14,3 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix.

  • Cum arată resortul lui Radu Mazăre din Madagascar. Cât costă aici un bungalow

    Mai exact, era vorba de 1,8 hectare de teren pe malul oceanului, într-un golf în nordul Madagascarului, pentru care a plătit, potrivit declaraţiei sale la momentul revenirii în ţară, 1 euro pe metru pătrat, consemnează Libertatea.ro.

    „Investiţia o să fie de vreo 200 – 300.000 de euro, bungalouri plus utilităţi. Cei care fac sporturi din astea, cei care se duc până acolo, nu sunt foarte pretenţioşi. Merg pentru frumuseţea locurilor şi pentru vânt. O să fie aşa, cam la două, două stele şi jumătate. Mâna de lucru o să fie ieftină, aşa că nu o să coste mult“, declara, în 2012, Radu Mazăre.

    Mai multe şi imagini pe www.one.ro

  • Românul care vrea să facă maşina autonomă de 4.000$. E din oraşul hacker-ilor şi Intel a pus ochii pe el

    Un proiect în care s-au investit zeci de milioane de dolari şi minţile multor cercetători, în timp ce Ionuţ Budişteanu a reuşit cu, evident, mult mai puţine resurse să gândească un soft care ar putea face mult mai accesibilă maşina autonomă. Tânărul român a conceput un soft mult mai ieftin decât sistemul folosit de cei de la Google. Softul lui Ionuţ procesează cu o foarte mare acurateţe imaginile de la o cameră webcam şi informaţiile de la un mini-radar.

    IATĂ AICI ÎN CE STADIU E MAŞINA DE 4.000 $ PENTRU CARE IONUŢ A PRIMIT BANI DE LA INTEL

  • Unde găseşti cele mai ieftine locuri de cazare din Europa

    Vouchercloud a analizat ofertele de pe Airbnb şi a stabilit că Islanda, Suedia şi Norvegia sunt cele mai scumpe ţări. În Islanda, o cameră pentru două persoane pe noapte te costă în medie 125 de euro, în timp ce în Suedia şi Norvegia preţul se apropie de 100 de euro.

    La capătul celălalt, Macedonia, Albania şi Moldova sunt cele mai ieftine destinaţii. În cele trei ţări preţul unei camere pentru două persoane pe noapte depăşeşte puţin suma de 25 de euro. În România preţul se învârte în jurul sumei de 50 de euro pe noapte pentru cupluri şi puţin peste 75 de euro pentru grupuri.

    Conform datelor, cele mai bune ţări pentru cupluri sunt Grecia, Elveţia şi Germania, iar cele mai bune destinaţii pentru grupuri sunt Andorra, Liechtenstein şi Georgia.

    Capitalele cele mai scumpe sunt: Amsterdam (+143%), San Marino (+134%),  Roma (+123%), Moscova (+120%) sau Lisabona (+116%). Pe când cele mai ieftine capitale sunt Ankara, Podgorica, Nicosia, Helsinki sau Bucureşti. 

  • Paradisul considerat cea mai IEFTINĂ destinaţie turistică din Europa

    Oraşul Paphos din sud-vestul insulei Cipru, este considerat cea mai ieftină destinaţie turistică din Europa. Aceasta este concluzia, la care au ajuns experţii companiei britanice Post Office.

    Ei au calculat cheletuielile pentru două persoane, necesare în cazul călătoriei în diferite localităţi, incluzând hotelul (două zile), preţul unei călătorii de la aeroport până în centrul oraşului, alimentarea şi distracţiile.

    În final, pentru Paphos, turiştii au nevoie de 160 euro. Locul II în top este ocupat de Vilnius (162 euro), urmat fiind de Riga (173 euro).

    În lista celor 10 cele mai ieftine destinaţii au mai fost incluse Varşovia, Budapesta, Cracovia, Lisabona, Praga, Atena şi Palma de Mallorca (Spania).

    Specialiştii au mai anunţat că, cel mai scump oraş pentru odihnă din Europa, este capitala islandeză Reykjavik. Pentru două zile de călătorie, vom scoate din buzunar 637 euro.

    În ianuarie, angajaţii Post Office au numit regiunea portugheză

    Algarve, cea mai preferată de turişti din lume în acest an. În ratingul celor 12 oraşe, a intrat şi Paphos (poziţia a VI-a).

    Unde găseşti cele mai ieftine locuri de cazare din Europa

  • Zendaya, apariţie spectaculoasă pe covorul roşu într-o rochie de doar 38 de dolari

    Aceasta a demonstrate că poate adopta o ţinută pe care oricine şi-o poate permite, la un preţ mic, dar într-o manieră plină de stil care a cucerit orice privire.

    Citeşte mai multe şi vezi imagini pe www.one.ro