Tag: fuziune

  • Prima fuziune bancară din România în ultimii cinci ani: Intesa Sanpaolo – CR Firenze

    Acestea vor fi reunite sub titulatura Intesa Sanpaolo Bank, ce va deţine 90 de unităţi cu circa 1.000 de angajaţi, active de peste 5 mld. lei şi o cotă de piaţă de cca 1,4%. Este prima fuziune de pe piaţa bancară din România în ultimii cinci ani, venind în urma unui lanţ de fuziuni şi reorganizări aprobate de grupul Intesa în această vară pe piaţa italiană. “Intesa Sanpaolo a devenit unul dintre cele mai importante grupuri financiare din lume în urma unor fuziuni succesive. Grupul nostru este printre primii jucători în multe din pieţele din Europa Centrală şi de Est, iar România rămâne una dintre pieţele cu potenţial semnificativ de creştere pentru banca noastră”, a declarat Ezio Salvai, directorul general al noii bănci.

    În procesul de fuziune, cele două bănci au fost asistate juridic de casa de avocatură Wolf Theiss şi Asociaţii. “Obiectivul nostru a fost de a ne asigura că fuziunea este finalizată şi produce efecte începând cu 1 octombrie, timpul fiind un factor foarte important pentru consolidarea eficientă a sistemelor informatice ale celor două bănci. Acest proces a necesitat o coordonare perfectă între firma de avocatură şi personalul celor două bănci, pentru a asigura respectarea numeroaselor termene, fiind necesară obţinerea aprobării BNR, a Consiliului Concurenţei, a Registrului Comerţului, precum şi aprobarea finală a instanţei competente”, au comentat Radu Simion, avocat senior si Alexandru Campean, avocat colaborator in cadrul Wolf Theiss.

    Intesa Sanpaolo Bank România, care păstrează profilul de bancă universală, are ca acţionari Intesa Sanpaolo SpA (cca 91,5%) şi CR Firenze (cca 8,2%).

    În primăvară a eşuat fuziunea între grupurile greceşti Alpha şi EFG Eurobank, care ar fi urmat să ducă în România la fuziunea corespunzătoare între Alpha Bank România şi Bancpost, ce ar fi creat a treia bancă din sistem după valoarea activelor (peste 7 miliarde de euro) şi o cotă de piaţă de peste 9%.

  • Fuziunea BCR Asigurări – Omniasig s-a încheiat. Noua companie este liderul pieţei de profil

    BCR Asigurări a încheiat procesul de fuziune cu Omniasig şi a preluat denumirea şi emblema societăţii absorbite, iar noua companie, funcţională de marţi, este liderul pieţei de asigurări, cu subscrieri de 1,2 miliarde de lei anul trecut, detronând Astra, care a avut venituri de 1,01 miliarde de lei.

    În 2011, fosta Omniasig a subscris prime de 761,55 milioane de lei, iar BCR Asigurări a raportat venituri de 441 milioane de lei. “Fuziunea dintre BCR Asigurări, în calitate de societate absorbantă şi Omniasig, în calitate de societate absorbită, s-a încheiat (…). Începând cu data de 1 mai, noua companie devine funcţională, iar vechiul Omniasig îşi încetează activitatea”, se arată într-un comunicat al Omniasig.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ofensiva Qatarului sau ce înseamnă un fond suveran de investiţii

    Fondul de investiţii arab – Qatar Investment Authority (QIA), care este acţionar şi la banca Credit Suisse, reţelele LMVH, Harrods, grupul media Lagardere ori firma petrolieră Total, a cumpărat acţiunile Xstrata, în valoare curentă de aproape 2,7 mld. dolari, de pe piaţa de capital, după ce grupul Glencore, cel mai mare comerciant de materii prime din lume, a anunţat achiziţia Xstrata, într-o tranzacţie de 41 mld. dolari, care va modifica peisajul mondial al mineritului, creând un gigant în valoare de aproape 90 mld. dolari, cu active în Asia şi Africa.

    QIA, cu active estimate la 100 mld. dolari, este la ora actuală cel mai agresiv din lume, investind banii din comerţul cu petrol şi gaze în companii occidentale bine cotate, proprietăţi imobiliare şi bănci. Reuters scrie că QIA ar putea acţiona în cazul tranzacţiei Glencore-Xstrata ca un arbitru, determinând creşterea sumei oferite de Glencore pentru Xstrata, de la 2,8 la 2,9 pence pe acţiune (faţă de circa 1,14, cât se estimează că a plătit QIA) şi dovedindu-şi astfel flerul de a acţiona în momente decisive pentru companiile unde cumpără acţiuni. Anul trecut, de pildă, a cumpărat 10% din capitalul firmei miniere European Goldfields, oferind astfel companiei finanţare exact când avea mai mare nevoie. În 2009, QIA a intervenit în impasul fuziunii Volkswagen-Porsche, oferindu-se să preia 10% din acţiunile Porsche exact după ce compania anunţase că renunţă la planul de vânzare a 49,9% din acţiuni către Volkswagen.

    Qatar Investment Authority îl are ca preşedinte şi CEO pe şeicul Hamad bin Jassem bin Jabr Al Thani, prim-ministrul statului Qatar. Şeicul Hamad face parte din familia emirului Hamad bin Khalifa al Thani, cel ce deţine în prezent 4% din acţiunile Alpha Bank şi controlează fondul de investiţii Paramount Services Holding din Qatar, care ar fi urmat să aibă un rol-cheie în fuziunea Alpha Bank cu EFG Eurobank.

  • Alpha Bank ar putea vinde BERD 30% din subsidiarele est-europene, inclusiv cea din România

    Grupul financiar elen vrea să separe diviziile din România, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Albania şi Macedonia de banca-mamă şi să le plaseze într-un holding, scrie Bloomberg.

    BERD ar urma să cumpere ulterior o participaţie la acest holding, potrivit ziarului de la Atena, care nu precizează sursa informaţiilor.

    Alpha Bank şi EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, au încheiat anul trecut un acord de fuziune, însă Alpha s-a retras în martie din înţelegere după pierderile peste estimări înregistrate de bănci în urma acordului de participare a investitorilor privaţi la restructurarea datoriilor Greciei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fuziunea Alpha-Eurobank: la loc comanda

    Poziţia celor de la Alpha este motivată de rezultatele recentei restructurări a datoriei publice a Greciei cu concursul creditorilor privaţi, restructurare ai cărei termeni avantajează Alpha, cu un portofoliu de obligaţiuni ale statului elen de circa jumătate din cel deţinut de Eurobank.

    Anularea fuziunii, conform Eurobank, “conduce la o pierdere potenţială de peste 4 miliarde de euro în sinergii combinate, conform valorii actualizate nete”, tocmai “într-un moment în care băncile greceşti sunt chemate să îşi consolideze semnificativ baza de capital”.

    “Într-un moment critic pentru Grecia şi în urma restructurării cu succes a datoriei suverane a ţării, băncile greceşti ar trebui să se ridice la nivelul provocărilor actuale şi să îşi asume responsabilităţile ce le revin faţă de economie, acţionarii şi clienţii proprii”, sus]ine Eurobank. “Decizia comună a Eurobank EFG şi Alpha Bank de a crea cea de a 23-a instituţie bancară ca mărime din Europa s-a bazat pe beneficiile substanţiale pe care prognozata fuziune le-ar fi generat, nu numai pentru cele două bănci, dar şi pentru economia Greciei în ansamblul său. Intenţia conducerii Alpha Bank de a propune revocarea deciziilor de fuzionare luate de acţionari, decizii adoptate în deplină cunoştinţă a parametrilor acordului de implicare a sectorului privat şi într-un moment în care aprobările de la toate autorităţile competente de reglementare din Grecia fuseseră de mult obţinute, conduce la o pierdere potenţială de peste 4 miliarde de euro în sinergii combinate, conform valorii actualizate nete, după cum a fost estimat de consultanţii externi comuni.”

    Necesităţile de capital suplimentar ale sistemului bancar grecesc, conform cerinţelor Autorităţii Bancare Europene, sunt estimate la 36-46 mld. euro.

    Creditorii Greciei, majoritatea bănci, firme de asigurări şi fonduri de investiţii europene şi greceşti, au convenit să schimbe circa 85% din obligaţiunile deţinute cu unele noi, cu o valoare nominală de 31,5% din valoarea celor vechi, plus titluri emise de Fondul European de Stabilitate Financiară, scopul fiind reducerea datoriei Greciei de la circa 160% din PIB în prezent la 120,5% din PIB până în 2020.

    Fuziunea Alpha cu Eurobank ar fi creat una dintre cele mai mari bănci din zona euro, cu o reţea de peste 1.300 de sucursale în opt ţări şi poziţie în top 3 al pieţei în Bulgaria, România, Cipru şi Serbia. Noul grup ar fi devenit cel mai mare din Grecia, cu poziţii de top în toate segmentele activităţii bancare din această ţară. În România, fuziunea corespunzătoare între Alpha Bank România şi Bancpost ar fi creat a treia bancă din sistem după valoarea activelor (peste 7 miliarde de euro) şi o cotă de piaţă de peste 9%.

  • Imagine indecentă folosită pentru a ilustra fuziunea dintre două companii aeriene (FOTO)

    Bloomberg Businessweek a realizat această copertă pentru a ilustra fuziunea companiilor aeriene Continental şi United Airlines, cu două aeronave care par să mimeze un act sexual. Revista este cunoscută pentru ştirile din domeniul afacerilor şi pentru sfaturile financiare, coperta reprezentând un adevărat risc pentru Bloomberg Businessweek. “Continental şi United au una faţă de cealaltă o indiscutabilă atracţie reciprocă, dar este oare o poveste de dragoste făcută să dureze?” este textul trimiterii de pe copertă.

    Josh Tyrangiel, editor al revistei, a publicat ulterior un mesaj pe Twitter în care a explicat că ideea copertei era de fapt “un omagiu pentru Marvin Gaye, filmul “Airplane” şi revista “Economist” aşa cum era ea pe vremuri”.

    Afisul comediei “Airplane!” din 1980:

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Alpha Bank amână fuziunea cu Eurobank

    Creditorii privaţi ai Greciei, între care băncile greceşti, germane şi franceze ocupă locuri de frunte, negociază sub egida autorităţilor din zona euro o reducere a poverii datoriei elene cu circa 100 de miliarde de euro, în virtutea căreia băncile urmează să-şi asume o pierdere de cel puţin 50% din valoarea nominală a obligaţiunilor greceşti din portofoliu.

    Negocierile pentru aşa-numitul PSI (acordul de implicare a creditorilor privaţi) sunt în derulare, iar o sursă citată de AP a relatat luni că acordul final ar putea viza mărirea pierderii creditorilor privaţi la 70% din valoarea obligaţiunilor.

    Alpha Bank “intenţionează să aştepte finalizarea termenilor PSI, al căror impact este aşteptat să fie diferit pentru părţile implicate în fuziune (Alpha şi Eurobank), iar apoi să convoace adunarea acţionarilor, astfel încât aceasta să fie corect informată în vederea deciziei ulterioare”, a comunicat grupul elen într-o declaraţie remisă bursei din Atena şi citată de Dow Jones.

    Băncile greceşti ar urma să-şi asume pierderi de circa 17 miliarde de euro din totalul de 100 de miliarde. Alpha Bank deţine obligaţiuni guvernamentale elene în valoare de 3,5 miliarde de euro, în timp ce Eurobank deţine circa 7 miliarde.

    Restructurarea datoriei elene cu implicarea creditorilor privaţi este o precondiţie pentru ca Grecia să primească noul pachet de susţinere financiară din partea zonei euro, estimat la 130 de miliarde de euro.

    Conform termenilor acordului de fuziune anunţaţi în august, acţionarii Eurobank ar urma să primească cinci acţiuni noi Alpha Bank pentru fiecare şapte acţiuni ale lor. La acea vreme, pierderea care ar fi trebuit să fie asumată de băncile deţinătoare de obligaţiuni elene era mult mai mică, de 21% din valoarea nominală.

    Tranzacţionarea acţiunilor Alpha Bank şi EFG Eurobank a fost oprită luni la bursa din Atena.

    Anunţul Alpha Bank intervine la câteva zile după ce autoritatea elenă pentru concurenţă şi-a dat acordul pentru fuziune.

    Fuziunea Alpha cu Eurobank ar crea una dintre cele mai mari bănci din zona euro, cu o reţea de peste 1.300 de sucursale în opt ţări şi poziţie în top 3 al pieţei în Bulgaria, România, Cipru şi Serbia. Noul grup ar deveni cel mai mare din Grecia, cu poziţii de top în toate segmentele activităţii bancare din această ţară. Acţionarii principali, care au aprobat în august 2011 fuziunea, vor fi familia Costopoulos (Alpha), familia Latsis (Eurobank) şi fondul de investiţii Paramount Services Holding Ltd. din Qatar (acţionar minoritar al Alpha).

    În România, fuziunea corespunzătoare între Alpha Bank România şi Bancpost va crea a treia bancă din sistem după valoarea activelor (peste 7 miliarde de euro) şi o cotă de piaţă de peste 9%.

  • Ce urmează în fuziunea Eurobank-Alpha: majorare de capital în primăvara lui 2012

    El a precizat, conform presei elene, că Alpha Bank îşi va majora capitalul în primăvara lui 2012, cu “o sumă ce va fi determinată la momentul respectiv” şi la care va participa fondul de investiţii Paramount Services Holding din Qatar, controlat de familia emirului Hamad bin Khalifa al Thani, cel ce deţine în prezent 4% din acţiunile Alpha Bank. Fondul ar urma să devină cel mai mare acţionar al noului grup Alpha-Eurobank, cu 17% din capital.

    La începutul lui noiembrie, Alpha Bank, Eurobank şi Piraeus au emis obligaţiuni garantate de guvernul grec în valoare totală de circa 6,4 miliarde de euro, conform informaţiilor vehiculate de presa internaţională. Titlurile vor fi folosite drept colateral pentru asigurarea de finanţare, iar emiterea lor face parte din pachetul de garanţii în valoare de 30 de miliarde de euro acordat de UE pentru întărirea sectorului bancar european. Statul grec trebuie să joace rolul de garantor al emisiunilor de obligaţiuni ale băncilor, conform acordului european.

    Ioannis Costopoulos a mai spus că problema băncilor greceşti nu ţine de credite acordate greşit, ci de obligaţiunile şi creditarea pentru sectorul public elen. Fuziunea între cele două bănci va însemna “un nou început” şi “va face diferenţa pentru Grecia”, a susţinut Costopoulos, adăugând că speră ca situaţia în sistemul bancar să se schimbe odată cu venirea la putere a noului guvern condus de Lucas Papademos, fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene.

    În România, fuziunea corespunzătoare între Alpha Bank România şi Bancpost va crea a treia bancă din sistem după valoarea activelor (peste 7 miliarde de euro) şi o cotă de piaţă de peste 9%.

  • Clasificarea universităţilor în funcţie de programele de studiu. Care sunt cele mai bune şi cele mai slabe

    În noul an universitar, universităţile sunt clasificate în funcţie de misiunea lor specifică în universităţi până la nivel de licenţă, universităţi până la nivel de master şi respectiv cele mai bune până la nivel de doctorat.

    Vezi clasificarea universităţilor din România conform nivelului de studii

    Vezi clasificarea universităţilor în funcţie de programele de studiu

    Într-un sistem universitar schimbat, universităţile mici s-ar putea să nu mai facă faţă singure în viitor cerinţelor şi să solicite sprijin instituţiilor de învăţământ superior puternice, cu care ar putea fuziona. Prima fuziune, între Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea Politehnica din Timişoara, a fost deja anunţată. Decizia consorţiului dintre cele două instituţii de învăţământ superior a fost considerată istorică, fiind încurajată de Ministerul Educaţiei.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Volkswagen nu poate finaliza fuziunea cu Porsche în acest an

    Porsche şi Volkswagen au convenit în 2009 să fuzioneze, tranzacţia urmând să se încheie până la sfârşitul acestui an. Companiile au anunţat însă în februarie 2011 că fuziunea va fi întârziată de mai multe litigii cu investitorii şi de anchetele penale împotriva a doi foşti directori executivi ai companiei. Volkswagen a recunoscut joi seară că fuziunea cu Porsche nu poate fi finalizată în acest an, scenariu anticipat de analişti. “După părerea nostră, nu s-au schimbat prea multe. Cel mai bun sfat pentru VW şi Porsche ar fi să extindă actualul acord de fuziune, pentru a adăuga că tranzacţia se va încheia imediat ce riscurile juridice vor fi scăzut”, a arătat analistul Credit Suisse Arndt Ellinghorst.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro