Tag: fortare

  • Şeful Mozilla, forţat să demisioneze la doar câteva zile de la numirea în funcţie

    Eich, unul dintre oamenii cheie de la Mozilla, care a inventat limbajul de programare JavaScript şi a contribuit semnificativ la construirea companiei încă din 1998, a fost criticat ca urmare a unei donaţii de 1.000 de dolari, făcută în urmă cu 6 ani pentru a sprijini o iniţiativă din California împotriva cuplurilor gay.

    Informaţiile cu privire la donaţie au fost publicate pe Internet la scurt timp după ce Eich a fost numit în funcţia de CEO. Mai mulţi angajaţi Mozilla au solicitat, prin intermediul reţelei de socializare Twitter, demisia lui Eich.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Israelul închide ambasade din toată lumea, ca urmare a unei greve a diplomaţilor

    Efectele acestei mişcări nu au întârziat să apară, una dintre ele fiind posibila amânare a vizitei anunţate de Papa Francisc în mai, relatează Reuters. Mişcarea diplomatică este prima din istoria statului Israelian şi a paralizat relaţiile externe ale Israelului prin închiderea celor 102 misiuni din străinătate.

    “Închidem complet oficiul ministerului de externe şi misiunile din afara statului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Yilgal Palmor.

    Diplomaţii cer creşterea salariilor şi compensaţii pentru membri familiei care nu au trebuit să renunţe la slujbe pentru a-i însoţi. Estimările arată că aproximativ 30% dintre demnitari au demisionat în ultimii 15 ani datorită condiţiilor de muncă.

  • Conferinţa “Cities of Tomorrow”: Merica – Problemele din oraşele româneşti le-au avut marile oraşe ale lumii acum 30-40 de ani

     “Problemele pe care le avem noi azi, le-a avut marile oraşe poate acum 30-40 de ani, au avut forţă, au avut legislaţia şi au avut fondurile necesare să convertească anumite zone şi să genereze arhitectură modernă şi soluţii moderne”, a spus Radu Merica, la conferinţa “Cities of Tomorrow”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, în parteneriat cu Zeppelin şi cu sprijinul agenţiei Mediafax.

    Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a arătat că oraşele pe care le vizităm acum în vacanţe au fost “cândva cum este Bucureştiul azi”, însă acestea s-au transformat ţinând cont de anumite principii.

    “Au fost prezentate azi principii de care trebuie să ţinem cont atunci când gândim oraşele şi trebuie să ştim că o decizie greşită în domeniul dezvoltării urbane afectează viaţa multor mii de oameni timp de mai mulţi ani. Soluţiile le vom găsi noi cu arhitecţii noştri, cu şcoala noastră de arhitectură, însă trebuie respectate principiile”, a mai spus Radu Merica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Geopolitica lui Vladimir Putin: Ucraina s-ar putea să regrete că a fost a treia mare putere nucleară a lumii

    AGRESIUNEA RUSIEI A DECLANŞAT O RETORICĂ DESTUL DE AGRESIVĂ DIN PARTEA STATELOR UNITE ŞI CHIAR A ŢĂRILOR EUROPENE. Moscova a acţionat pentru a-şi proteja interesele şi a pus Occidentul în faţa unei situaţii dificile. Statele UE, cu puternice legături comerciale cu Rusia, sunt însă reticente să adopte măsuri economice punitive împotriva celui mai important furnizor de hidrocarburi al spaţiului comunitar.

    În plus, Rusia este o importantă piaţă de desfacere a bunurilor companiilor europene. În acest context complicat, aspectele economice par a fi prioritare pentru puterile UE, precum Germania şi Marea Britanie, în timp ce pentru Rusia preşedintelui Vladimir Putin, care deţine încă iniţiativa în această criză, rolul economic este unul secundar.

    COSTURI. Politica pe marginea prăpastiei a lui Putin i-a costat, deja, pe unii dintre apropiaţii săi miliarde de dolari. Restul de 144 de milioane de ruşi ar putea avea, de asemenea, de plătit un preţ, scrie Bloomberg.  Concentrarea de trupe ruseşti în Crimeea a cauzat pe 3 martie cea mai masivă vânzare de acţiuni din ultimii cinci ani. A împins, de asemenea, rubla la un nou minim, forţând banca centrală să opereze cea mai amplă creştere a dobânzii de politică monetară începând din 1998, când Moscova se îndrepta către default.

    „Rusia va pierde cel mai mult din criza din Ucraina. Încrederea internă şi externă va avea de suferit, investiţiile vor fi mai puţine, ieşirile de capital probabil mai mari, băncile din Rusia cu expunere pe Ucraina vor avea probabil pierderi, rubla se va deprecia, iar creşterea economică va fi mai slabă„, spune Timothy Ash, analist-şef pentru pieţe emergente la Standard Bank Group.

    Pentru Putin, economia nu pare a fi decât o unealtă pentru atingerea unor obiective într-un joc mai amplu cu statele din Europa şi SUA. Criza a expus, însă, slăbiciunea economiei ruseşti, reconstruită de Putin pe bazele industriei de petrol şi gaze naturale. Hidrocarburile reprezintă aproximativ jumătate din exporturile Rusiei, iar stagnarea preţurilor a cauzat de ceva timp îngrijorare între oficialii de la Moscova.

    Economia de circa 2.000 de miliarde de dolari a Rusiei ar trebui să fie mai diversificată pentru a creşte, a afirmat, în februarie, şeful misiunii FMI la Moscova, Antonio Spilimbergo. Creşterea PIB a încetinit pentru al patrulea an consecutiv în 2013, odată cu declinul consumului intern şi al investiţiilor. Avansul de anul trecut, de 1,3%, a fost cel mai slab de după recesiunea din 2009.

    Încercarea lui Putin de a conserva interesele Rusiei în Ucraina, în contextul preluării puterii de către un regim pro-UE, a depreciat puternic rubla. Moneda Rusiei a pierdut 1,8% din valoare, chiar dacă banca centrală a crescut dobânda neaşteptat cu 1,5 puncte procentuale şi a cheltuit 12 miliarde de dolari pentru a apăra cursul, potrivit ING. Indicele Micex al bursei de la Moscova a scăzut cu până la 13%.

  • Ponta: Nu ştiu dacă era stricată sau nu carnea verificată de DIICOT, dar sigur erau documente false

     Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au făcut, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă.

    “Nu ştiu dacă era stricată sau nu carnea, dar sigur înţeleg că era vorba de documente false, deci, orice ar fi, e foarte bine că s-a intervenit în forţă, iar combaterea evaziunii în acest domeniu alimentar trebuie să meargă în două direcţii: reducerea TVA, dar şi combaterea celor care fraudează, că altfel facem TVA mai mic şi frauda e aceeaşi şi n-am realizat absolut nimic”, le-a spus Ponta miniştilor, miercuri, la începutul şedinţei săptămânale a Executivului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Traian Băsescu: După asumarea răspunderii, chiar dacă se depune moţiune de cenzură, numesc imediat miniştrii

    Nu se poate continua cu un program în care este menţionat USL, când USL nu mai este la guvernare”, a spus Băsescu.

    PNL nu mai apare în Guvern şi nu mai susţine Cabinetul.

    Potrivit preşedintelui, forţarea unui vot fără modificarea programului de guvernare are riscuri: 1. să fie atacată la CC de 50 de membri ai Parlamentului, ceea ce se va întâmpla, şi 2. declanşarea conflictului între Preşedinţie şi Parlament.

    Preşedintele Băsescu a susţinut că, dacă nu se va asuma răspunderea Guvernului pe programul de guvernare, atunci “va exista atacarea la CC, şi va trebui să aştepte până când se pronunţă Curtea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Borza: “Băieţii deştepţi” forţează la Curtea de Apel redeschiderea insolvenţei Hidroelectrica

     “«Băieţii deştepţi» forţează astăzi la Curtea de Apel redeschiderea insolvenţei Hidroelectrica. Ei au făcut recurs la măsura administratorului judiciar de a nu le recunoaşte creanţe de 1,3 miliarde lei, reprezentând daune pentru denunţarea contractelor cu Hidroelectrica. Dacă se admite doar unul din cele 14 recursuri Hidroelectrica va intra din nou în insolvenţă”, a declarat pentru MEDIAFAX Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica.

    El a adăugat că Hidroelectrica va fi listată la bursă pe 30 iunie, prin vânzarea a 15% din acţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oltean despre Ungureanu: Nu cred că Băsescu va susţine la prezidenţiale un candidat care nu are şanse

     Ioan Oltean a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că 2014 este un an “atipic”, întrucât este pentru prima dată când în an de alegeri prezidenţiale nu sunt cunoscuţi candidaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Cu excepţia PDL, partidele politice încă nu şi-au făcut cunoscuţi candidaţii, nu au garanţia candidatului definitiv. Mă refer la partidele serioase, PSD, PNL, partidele care contează şi care pot emite pretenţii. Nu avem niciun alt nume sigur, fie că e vorba de Crin Antonescu, Victor Ponta sau alt candidat al USL. Mai avem un candidat sigur, Mihai Răzvan Ungureanu, dar el reprezintă o forţă politică totalmente nesemnificativă. Oricât de bun candidat ai avea, dacă nu se află în spatele lui o forţă politică de anvergură, şansele lui sunt minime sau lipsesc cu desăvârşire”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt miliardarii pe care IT-ul i-a creat în 2013

    Anul 2013 a fost mai mult decât bun pentru Twitter. Listarea la bursa din New York a făcut cele mai multe valuri în acest an, veniturile companiei sunt în continuă creştere, iar analiştii îi prevăd un 2014 şi mai prolific. Compania a strâns 1,82 miliarde de dolari şi a ocupat a treia poziţie în clasamentul intrărilor pe bursa de la New York, după Google şi Facebook.

    Gigantul condus de Mark Zuckerberg a atras anul trecut 
16 miliarde de dolari, iar Google a obţinut 1,9 miliarde de dolari prin oferta publică iniţială derulată în 2004.

    Pe parcursul procesului de listare la bursă, Twitter a învăţat din greşelile pe care le-au făcut predecesorii săi. Astfel, Twitter a început cu un IPO sub 20 de dolari/acţiune şi a ridicat miza până a ajuns la preţul final de 26 de dolari/acţiune. De asemenea, Twitter şi-a ales drept consultanţi pe cei de la Goldman Sachs şi au ales să se listeze în luna noiembrie, perioadă favorabilă pentru cotaţii.

    După succesul de la bursă, Twitter a ajuns în atenţia multor investitori şi a devenit cea mai importantă intrare pe bursă a anului 2013. Această reuşită a alimentat şi concurenţa pe care o are cu reţeaua de socializare Facebook.

    Cele două companii sunt într-o rivalitate continuă, care nu ţine doar de concurenţa financiară: Facebook a dorit să cumpere Twitter încă din anul 2008 pentru suma de 500 de milioane de dolari. Mai mult decât atât, cei doi coloşi s-au luptat în 2012 pentru preluarea aplicaţiei Instagram, câştigătorul fiind Mark Zuckerberg. Lupta celor doi rivali a continuat şi în 2013, când Facebook a preluat de la Twitter butonul hashtag. Acesta are rolul de a grupa statusurile cu acelaşi subiect şi este o marcă inconfundabilă a reţelei Twitter.

    Nici concurenţa financiară nu este de neglijat. Cele două reţele de socializare câştigă sume importante din publicitate, iar acesta este un alt domeniu în care fiecare, la rândul ei, şi-ar dori să fie lider de piaţă. Twitter este numărul 1 în ceea ce priveşte publicitatea pe dispozitivele mobile. Potrivit datelor oficiale, compania a obţinut peste jumătate din veniturile pe 2013 din publicitatea pe smartphone-uri şi tablete. Facebook stă mai prost la acest capitol, însă se bucură de primul loc în domeniul publicităţii online accesate de pe PC-urile personale. Deşi aduce venituri consistente, acest tip de publicitate a rămas în urmă, iar Mark Zuckerberg a anunţat că îşi va centra atenţia pe dispozitivele mobile, adică pe publicitatea care i-a adus venituri de doar 41% în trimestrul al doilea al anului 2013.

    Pentru 2014, conducerea Facebook estimează venituri de cel puţin un miliard de dolari dintr-o nouă formă de publicitate, cea video, care va intra pe piaţă la începutul anului şi se va difuza fără sunet. Şi Twitter anticipează câştiguri de aproximativ un miliard de dolari din publicitatea de pe telefon sau tabletă.

  • Iulian Crăciun demisionează din Forţa Civică

     “Demisionez din Partidul Forţa Civică. Gestul meu este dictat de faptul că, între viziunea mea asupra politicii şi acţiunea politică a acestei formatiuni, au apărut diferenţe esenţiale”, anunţă Iulian Crăciun, într-o declaraţie remisă joi agenţiei MEDIAFAX.

    El menţionează că s-a înscris în Partidul Forţa Civică în vara anului 2012, din convingerea că oamenii care produc valoare adăugată în România – întreprinzători, liber-profesionisti, intelectuali, fermieri – au nevoie de o ofertă politică orientată către aspiraţiile lor. Crăciun precizează că aceşti oameni produc cea mai mare parte a Produsului Intern Brut, dau cel mai mult societăţii, dar primesc cel mai puţin de la stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro