Tag: familii

  • Papa Benedict la Colosseum: Familiile sunt ameninţate de şomaj şi de efectele crizei (GALERIE FOTO)

    “Experienţa suferinţei şi a crucii este prezentă în viaţa întregii omeniri, a familiilor al căror destin devine atât de des chinuitor şi greu”, a spus Papa. “Drumul Crucii, pe care îl rememorăm acum, ne invită pe toţi să-l contemplăm pe Isus cel răstignit pentru a găsi puterea să depăşim propriile noastre dificultăţi. Misterul suferinţei, al morţii şi al reînvierii lui Crisos ne inspiră speranţă în aceste vremuri de încercări.”

    Ceremonia de Vinerea Mare la Colosseum (GALERIE FOTO)

    Ceremonia Căii Crucii, organizată în fiecare an în Vinerea Mare pentru cinstirea Patimilor lui Isus Cristos, s-a desfăşurat la Colosseumul din Roma, iluminat de făclii şi de o imensă cruce luminoasă, în prezenţa a mii de credincioşi catolici, pelerini şi turişti.

    Calea Crucii constă într-o procesiune a preoţilor şi a credincioşilor care poartă pe rând o cruce simbolică de lemn prin dreptul a 14 reprezentări ale suferinţelor lui Isus, culminând cu momentul morţii sale pe cruce. Cele 14 “staţiuni”, după cum le denumeşte ritualul, au fost montate la Colosseum în 1744 de către Papa Benedict al XIV-lea.

    Sâmbătă seara, Papa Benedict va oficia liturghia cu ocazia Vigiliei Pascale, la Basilica Sf. Petru, iar duminică dimineaţa va celebra liturghia de Paşte în Piaţa Sf. Petru, ocazie cu care va rosti şi binecuvântarea pentru pelerini.

  • Stiti ca, legal, aveti obligatia de a va apara pe voi si familiile voastre in caz de dezastru?

    Notiunea de proprietate privata in caz de dezastru isi modifica
    usor sensul, proprietarii fiind obligatii sa asigure accesul
    autoritatilor pe domeniile lor.Pentru prevenirea dezastrelor, daca
    autoritatile doresc sa instaleze sisteme de avertizare contra
    pericolelor pe proprietatea dumneavoastra nu va veti putea opune si
    nici nu veti putea pretinde bani pentru asta.

    Cetatenii sunt obligati, arata legea 481, “sa-si asigure
    mijloacele individuale de protectie, trusa sanitara, rezerva de
    alimente si apa, precum si alte materiale de prima necesitate
    pentru protectia familiilor lor”. Legea nu instituie sanctiuni
    pentru incalcarea acestor prevederi normative. In schimb, cetatenii
    sunt obligati sa participe la programele de prevenire a
    dezastrelor, sub imperiul unor sanctiuni: “Neparticiparea la
    instruirile, exercitiile si aplicatiile de pregatire privind
    protectia civila” se sanctioneaza cu amenda “de la “500.000 lei la
    1.000.000 lei” (vechi, legea fiind data in 2004 – n.n.).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un milionar american a fondat o tabara de vara pentru copiii celor mai bogate 20 de familii din lume.In ce consta?

    Cei implicati vor lua cursuri formale dar se vor putea aventura
    si in mici excursii la fiecare sfarsit de saptamana, scrie Business
    Insider.
    Persoana care a lansat acest program, Michael Loeb, care are
    afaceri in media si investitii a spus ca nu vrea sa fie snob prin
    crearea unui tabere destinata in special copiilor bogati. “Noi
    targetam familiile bogate deoarece acestea sunt cele care au
    resurse sa faca intr-adevar schimbari majore in lume”. Fetele si
    baietii care vor participa la acest proiect vor fi instruiti de
    antrenori de strategii de business si “capitani ai industriei”.

    Programul:Este facut in parteneriat cu Universitatea din New
    York
    Va oferi cursuri formale, o competitie legata de crearea unor
    planuri de afaceri si un internship de patru saptamani cu
    intreprinderi sociale nonprofit

    Sursa: businessinsider.com

  • Un sfert din familiile din Romania, dependente de banii primiti de la stat

    Dependenta romanilor fata de banii veniti de la stat a crescut
    semnificativ in perioada de criza. In urma cu doi ani, o gospodarie
    avea venituri de 2.164 de lei, insa numai 20,8% din acestia
    proveneau de la autoritati. “Nivelul actual este foarte mare. Sunt
    categorii largi care castiga bani din asistenta si nu din munca.
    Exista cazuri izolate in care familii primesc de la stat intre
    3.000 si 5.000 de lei pe luna. Intregul sistem trebuie regandit
    pentru ca s-a pierdut posibilitatea de a verifica cui dam banii.
    Ajutoarele, marite chiar pe alocuri, trebuie date foarte targetat”,
    a declarat pentru gandul Mihai Seitan, fostul ministru al
    Muncii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Mari afaceri de familie din Europa

    Soarta afacerilor de familie sta de obicei intre doua
    coordonate: pe de o parte, relatiile de rudenie cresc eficienta si
    ii motiveaza pe manageri, pe de alta parte exista mereu pericolul
    ca de la o generatie la alta sa se piarda o parte din avere sau
    macar din spiritul initial al afacerii.

    Banca de investitii Credit Suisse a lansat in 2007 un indice al
    companiilor de familie listate, care a aratat ca acestea sunt mai
    profitabile decat cele unde actionariatul este disipat. Un studiu
    facut in colaborare de Harvard Business School si Wharton Business
    School a conchis, in 2004, ca firmele detinute de familii obtin
    profituri mai bune atunci cand sunt conduse de fondatorii lor.
    Problema apare cand se face transferul catre a doua generatie,
    fiindca rezultatele se deterioreaza in majoritatea cazurilor.

    Una peste alta, modelul de afacere de familie predomina in
    Europa si inca detine o importanta parte din businessul de
    anvergura la nivel mondial. Comisia Europeana estima in urma cu doi
    ani ca 70-80% din companiile de pe continent sunt afaceri de
    familie, totalizand circa 40-50% din numarul de angajati la nivel
    european.

    O mare parte din intreprinderile mici si mijlocii din Europa
    sunt afaceri de familie, la fel ca si unele dintre cele mai mari
    companii de pe continent. Studiul conchidea ca pe ansamblu, desi
    sunt active in toate sectoarele economiei, afacerile de familie
    incep sa faca pasul spre domeniile industriale mai moderne, dinspre
    domeniile traditionale, care necesita munca intensiva si
    specializare puternica.

    De asemenea, fiind mai putin orientate spre expansiune agresiva,
    unele dintre marile companii controlate de familii au o expunere
    mai redusa la credite, trecand mai usor de turbulentele crizei
    economice mondiale. Cu conditia sa nu faca pariuri riscante, de
    genul celui pe care Porsche l-a pus si l-a pierdut cu
    Volkswagen.

    RAZBOIUL FRATRICID PORSCHE – VOLKSWAGEN

    In interiorul afacerilor de familie, observa acelasi studiu al
    Comisiei, exista o puternica interrelationare intre rude si
    afacerea respectiva: familia este formal sau informal in centrul
    companiei pe care o controleaza, ceea ce creste probabilitatea unor
    conflicte cu efect atat in sfera familiala, cat si in cea de
    afaceri. Sau, dupa cum spunea Ferdinand Karl Piëch, presedintele
    grupului Volkswagen, “intr-o afacere de familie, cariera iti e pusa
    in joc daca n-o saluti cum se cuvine pe una dintre rude la micul
    dejun”.

    Nu intamplator a ajuns Piëch la aceasta concluzie: ca nepot al
    lui Ferdinand Porsche, intemeietorul marcii si al dinastiei de
    business cu acelasi nume, actualul presedinte al board-ului VW a
    luptat intreaga viata cu cealalta ramura a familiei pentru
    suprematia pe piata auto germana.

    Rivalitatea din interiorul clanului Porsche-Piëch a facut ca
    Germania sa aiba cea mai competitiva piata auto din Europa si a
    doua cea mai mare companie auto a lumii – Volkswagen – care si-a
    fixat ambitiosul tel s-o depaseasca pe prima clasata, Toyota, pana
    in 2018, presupunand ca economia nemteasca va putea depasi socul
    restrictiilor bugetare si ca Europa va iesi intr- adevar din
    recesiune in urmatorii ani.

  • Discriminare? Persoanele singure sau familiile cu venituri medii de maximum 1.000 de lei plătesc restanţele la întreţinere fără penalizări

    Măsura a intrat în vigoare pe data de 23 iulie, odată cu
    publicarea în Monitorul Oficial a Legii 175 care o modifică pe cea
    referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea asociaţiilor de
    proprietari. Potrivit noului act normativ, “proprietarii care îşi
    achită integral cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor
    de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare
    a prezentei legi vor fi scutiţi de la plata penalităţilor generate
    de suma restantă cu titlu de bază. Prin cotele de contribuţie la
    cheltuielile asociaţiilor de proprietari se înţelege datoria cu
    titlu de bază fără suma rezultată din penalităţi”.

    Aceste prevederi se vor aplica familiilor al căror venit net
    lunar pe membru de familie, respectiv al unei persoane singure, nu
    depăşeşte suma de 1.000 lei.

    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Bucurestenii cu venituri peste 2.500 lei pe familie si firmele ar putea suporta integral gigacaloria

    “Este vorba de un alt scenariu luat in calcul de municipalitate
    avand in vedere ca ne gandim si la aparitia unui card municipal cu
    puncte, in care punctele sa reprezinte si ajutorul dat de
    municipalitate. Ce este sigur este ca firmele care functioneaza in
    apartamente nu vor primi acest ajutor”, a declarat, joi, Sorin
    Oprescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Polonia a platit ajutoare de peste doua milioane de euro pentru familiile victimelor de la Smolensk

    Pana in prezent, au fost platite ajutoare in valoare de 9,3
    milioane de zloti (2,2 milioane de euro), care includ si ajutoare
    de inmormantare pentru 67 de persoane, conform cotidianului
    Rzeczpospolita. Fiecare dintre familii urmeaza sa primeasca si cate
    un ajutor de 40.000 de zloti (9.800 de euro), iar copiii ai caror
    parinti au murit in acccident vor primi lunar cate 2.000 de zloti
    (490 de euro). Unii dintre parintii supravietuitori vor primi, in
    cazul in care au mai multi copii in ingrijire, cate 4.000 de zloti
    lunar (980 de euro), iar o parte dintre membrii familiilor
    victimelor vor primi pensii lunare de 2.000 de zloti pentru tot
    restul vietii.

    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro