Tag: critici

  • Ce faci cand te critica Banca Mondiala

    Banca Mondiala reproseaza ministerului condus de Elena Udrea ca
    autoritatile locale au fost astfel descurajate sa mai acceseze
    fonduri europene, iar proiectele pe care acestea le dezvolta acum
    sunt de o calitate inferioara. In fine, Banca Mondiala considera ca
    birocratia excesiva, capacitatea redusa de cofinantare si lipsa de
    experienta sunt cauzele absorbtiei scazute a fondurilor
    europene.

    “Sunt de acord cu aproape toate concluziile raportului Bancii
    Mondiale. Ele vin sa intareasca toate lucrurile pe care le-am tot
    spus fata de activitatea ministerului si fata de nevoia acestuia de
    a se schimba”, a dat replica, pe blogul sau, Elena Udrea.

    “Atat eu personal, cat si alti functionari din MDRT, le-am explicat
    expertilor BM problemele si dificultatile cu care ne confruntam,
    cerand in schimb solutii de rezolvare si eficientizare a
    activitatii ministerului. Am discutat cu cei de la BM asupra
    elementelor pe care eu le consideram ineficiente sau redundante.
    Printre acestea se numarau suprapunerea programelor ministerului
    cu cele ale altor ministere peste POR, dar si nevoia de a
    eficientiza activitatea institutiei prin refacerea organigramei si
    redistribuirea atributiilor angajatilor”, arata ministrul
    dezvoltarii.

    Concluziile analizei functionale facute de Banca Mondiala au fost
    prinse intr-un raport ce urmeaza a fi discutat si aprobat in
    Guvern. De mentionat ca asemenea analize functionale au fost
    realizate si in cazul altor ministere, adauga Elena Udrea.

  • Hotelierii bulgari asteapta 4 milioane de turisti in sezon, majoritatea romani si greci

    Directorul institutului, Rumen Draganov, a declarat pentru
    Novinite ca majoritatea turistilor vor veni din tarile vecine –
    Romania, Grecia, Macedonia – precum si din Germania si Rusia.
    Sectorul de turism estimeaza un numar maxim de vizitatori in
    Bulgaria de 6,3 milioane in acest sezon.

    Draganov a admis insa ca rata medie de ocupare a paturilor in
    unitatile de cazare din Bulgaria este cea mai scazuta din Europa –
    27% in 2010, pentru 2011 fiind asteptat un progres mic, la
    29%.

    Directorul institutului afirma ca Bulgaria are lacune serioase in
    administrarea proprietatilor publice din statiunile turistice,
    adaugand ca “tragedia celor care au investitii in sector e ca ei
    continua sa spere ca guvernul va lua masurile promise” –
    infiintarea unui Minister al Turismului, crearea unui catalog al
    atractiilor turistice si impartirea tarii in zone turistice.

    Rumen Draganov a criticat, de asemenea, clipurile de reclama create
    pentru a promova Bulgaria ca destinatie turistica pe posturile de
    televiziune europene, afirmand ca ele nu promoveaza deloc
    proprietati publice – atractii istorice, culturale, naturale
    bulgaresti – doar de dragul proprietatii private si al “unor
    lucruri care nu exista in industria turistica a tarii”.

  • Guvernul, Politia si judecatori romani, criticati in Raportul Departamentului de Stat al SUA

    Romania a transmis semnale contradictorii privind eforturile de
    aplicare a legii in domeniul traficului de persoane. Pedepsele in
    domeniu sunt destul de severe, fiind comparabile cu cele in cazul
    violului, noteaza autorii raportului. In 2010, autoritatile romane
    au investigat cu 42 de cazuri de trafic de persoane mai putine
    decat in 2009. Peste 400 de traficanti au fost pusi sub acuzare si
    peste 200 au fost condamnati in 2010, 145 dintre acestia din urma
    primind sentinte cu executare. Totusi, Guvernul nu a raportat ce
    sentinte a impus traficantilor condamnati si nici numarul de cazuri
    privind exploatarea prin munca identificate in 2010 sau numarul de
    persoane puse sub acuzare in aceste dosare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oltean: Nu ne putem permite sa sanctionam jurnalistii pentru ca nu manifesta simpatie fata de partid

    Deputatul Ioan Oltean a facut aceste declaratii dupa ce un
    jurnalist i-a cerut sa comenteze o declaratie a purtatorului de
    cuvant al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, care a acuzat ca, prin
    Ordonanta 58/2010, PDL a vrut sa sanctioneze presa ostila actualei
    puteri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Nu ne putem permite sa sanctionam un segment important, cel al
    jurnalistilor, doar pentru ca ei nu manifesta simpatie fata de
    partidul de guvernamant. Va asigur ca afirmatia PSD e rauvoitoare.
    Ea se inscrie intr-un comportament cu care ne-a obisnuit. Legea nu
    e perfecta. Sunt absolut de acord, dar eu nu cred ca aceasta lege
    are ca obiectiv sanctionarea jurnalistilor si nu cred ca o lege,
    indiferent cine o da, poate sa aiba un asemenea obiectiv. PSD
    neglijeaza un lucru – acela ca Ordonanta ajunge in Parlament si
    acolo poate fi corectata”, a spus Ioan Oltean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Chestiunea rromilor”, transformata in arma electorala in Franta

    Guvernul din Franta, patria “drepturilor omului” (proclamate de
    Revolutia de la 1789), a fost acuzat de “rasism” de catre un
    oficial ONU, din pricina campaniei de evacuare a taberelor de
    rromi, majoritatea provenind din Romania. In ciuda criticilor,
    programul de “injumatatire” a taberelor, impus de presedintele
    Nicolas Sarkozy, continua intr-un ritm accelerat.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Windows 7 repara Vista cu Apple

    Un lucru e sigur: Microsoft nu va mai sta alti cinci ani ca sa scoata pe piata urmatorul Windows. Compania vrea sa lase in urma Vista cat mai repede. De fapt, urmatoarea versiune de Windows este deja pe aproape. Se numeste Windows 7. Arata si functioneaza foarte asemanator cu Vista. De fapt, Microsoft pare sa vrea ca Windows 7 sa fie “Vista, reparata”. Daca-i intrebati pe utilizatori ce nu le place la Vista (asa cum am facut eu folosind Twitter), probabil ca veti obtine cam acelasi set de raspunsuri. Lista de nemultumiri este numai buna de schita de proiect pentru asamblarea Windows 7, care este asteptata in urmatoarele 12 luni.

    ESTE PISALOG SI INTRUZIV. Windows Vista emite tot timpul pop-up-uri de avertisment si alte mesaje, facandu-te sa-ti doresti sa fii lasat in pace. Multe dintre ele isi au originea in componenta mult-hulita si botezata orwellian drept Control al Contului Utilizatorului (UAC), care se presupune ca ar trebui sa te avertizeze cu privire la instalarile de programe spion sau chiar de virusi, ce s-ar petrece altminteri pe la spatele tau. Problema e ca UAC este prea suspicios, cerand numele si parola utilizatorului chiar cand e vorba despre schimbari minore (cum e schimbarea orei computerului). In Windows 7, poti amuti UAC atunci cand tu, ca utilizator, esti cel care face schimbarile. Mai departe, zece categorii de alerte de urgenta redusa nu mai apar in bara de navigare; acum sunt toate adunate intr-o noua componenta din panoul de control, numita Action Center. O mica ideograma apare in coltul din dreapta jos si te anunta ca ai mesaje care asteapta sa fie citite.

    E GREOI. Si Microsoft a receptionat pe deplin mesajul. Inca din versiunea de test, se simte ca o multime de aplicatii sunt mai rapide: initializarea (40 de secunde la fiecare dintre cele trei computere pe care am incercat), inchiderea, reconectarea la retelele wireless sau copierea de fisiere si recunoasterea memoriilor flash. Nu e ca la Windows XP, dar chiar daca urmeaza cateva luni de reglaje de finete, Windows 7 pare ager. (Paradoxal, pe un Macintosh se misca realmente cu viteza supersonica).

    ESTE UN DEVORATOR DE RESURSE. Microsoft are de gand sa pastreze pentru Windows 7 aceleasi cerinte de sistem pe care le-a avut si Windows Vista (procesorul de cel putin 1 GHz, memorie de 1 GB etc.) De data aceasta, totusi, vor fimai putini cei ce se vor trezi obligati sa isi cumpere PC-uri noi ca sa poata rula Windows 7, pentru ca deja au trecut trei ani; mai putini isi vor instala noul Windows pe computere din 2003. Se presupune, de asemenea, ca Windows 7 va fi mai putin incarcat (“Gradul de utilizare a memoriei a fost redusa in sute de locuri”, se spune in ghidul versiunii de test).

    ESTE INCOMPATIBIL. O mare parte din nemultumirile legate de Vista includeau incompatibilitatea cu diverse programe software si drivere. Nu este durere de cap mai mare decat sa descoperi ca, dupa ce ti-ai actualizat PC-ul, nu te mai poti conecta la imprimanta, la scanner sau la programul preferat. Chiar dupa numaratoarea Microsoft, doar 2.800 de programe au primit aprobare sa ruleze in Windows Vista pana acum, din cele cateva zeci de mii care sunt disponibile. Dupa cum spun si cei de la Microsoft: “Daca merge in Windows Vista, va merge si in Windows 7”. Nu e mare lucru, dar ce altceva ar putea Microsoft sa faca?

    CREEAZA CONFUZII. In Vista, o multime de lucruri au fost mutate sau redenumite, adeseori fara un motiv inteligibil. Si asta va continua si se va amplifi ca in Windows 7. Printre alte schimbari, directoarele cu fotografii, documente si filme au fost inlocuite cu ceva foarte cool – dar foarte confuz – numit Biblioteci (Libraries). Acestea sunt directoare virtuale. Daca dai clic pe biblioteca de fotografii, spre exemplu, vei vedea toate fotografiile de pe tot PC-ul sau chiar din toata reteaua de calculatoare, indiferent in ce directoare sunt ele salvate.

    Ca tot veni vorba de confuzie: programele de baza pentru un sistem de operare din zilele noastre – e-mailul, agenda de contacte, calendarul, organizatorul de imagini, editorul de filme si mesageria instant – nu vor fi integrate in Windows 7. Daca nu va cumparati un PC de la o companie care le preinstaleaza pe calculatoare, va trebui sa le descarcati singuri de pe un site al Microsoft. Microsoft a explicat ca acest inconvenient permite “oferirea de actualizari mai frecvente pentru consumatori”. Poftim? Cati sunt cei ce se plang de frecventa de actualizare a programului care ofera agenda de contacte?

    EDITIILE SUCCESIVE SUNT DERUTANTE. Windows Vista este comercializat in cel putin sase versiuni: Home Basic, Business, Ultimate s.a.m.d., fiecare dintre ele cu un subset de caracteristici, chiar ilogice uneori. Oficial, Microsoft spune ca nu a ales schema de versiuni pentru Windows 7, desi un manager de produs mi-a spus la o conferinta ca probabil va fi aceeasi ca la Vista. Asta e, nu poti sa castigi tot timpul. Nu toate componentele Windows 7 sunt menite sa indrepte deficientele din Vista. Unele sunt cu totul noi. Spre exemplu, bara de navigare de la Windows 7 seamana cu cea de la Mac OS X: un sir de ideograme mari si patratoase care reprezinta programele dumneavoastra favorite, indiferent daca ele ruleaza sau nu.

    Aceasta a inlocuit functia de initializare de programe din vechea bara de lansare rapida a programelor. E o componenta care poate fi oprita, dar eu va sfatuiesc sa nu o faceti: e foarte simpatica. Alte imprumuturi de la Apple: imagine de fond pentru desktop care se modifica la intervale regulate. Un program de post-it-uri galbene. Un meniu simplu cu retelele wireless disponibile. “Navigare privata”, prin care domeniile/programele pentru adulti pe care le-ati accesat nu lasa nicio urma in lista cu site-uri vizitate sau oriunde altundeva. Liste dinamice (meniuri rapide de navigare care ies din ideogramele din bara). Si, pentru ceea ce Microsoft spera ca va fi o noua generatie de laptopuri special echipate, navigare tactila, dupa modelul celei de la iPhone. Adica veti putea sa rotiti o imagine cu doar doua degete puse pe ecran, sa apasati pe ea pentru a o mari si asa mai departe.

    Mai sunt si noile versiuni de Internet Explorer, Paint, WordPad, Calculator si System Restore si multe alte programe mult mai bune de back-up. Windows Firewall va protejeaza acum si de schimburile de informatii nedorite spre si dinspre internet. Microsoft a adaugat si unele chestii chiar spumoase de management al ferestrelor. Spre exemplu, se poate maximiza sau minimiza o fereastra doar tragand-o dinspre sau spre partea de jos a ecranului. (Sunt si combinatii de taste care pot face aceasta.) Durata de viata a bateriei se presupune ca va fi mai buna la laptopuri, datorita schimbarilor evidente, precum eliminarea alimentarii mufelor audio atunci cand nu e nimic conectat la ele. Iar HomeGroup-urile sunt fantastice.

    Tastati parola comuna pe fiecare dintre computerele cu Windows 7 si gata: aveti o retea configurata automat, fara sa mai fie nevoie sa completati zeci de campuri cu conturi, permisiuni si asa mai departe. Fiecare PC poate vedea fotografiile, muzica, filmele si documentele celuilalt, anumite directoare pe care le alegeti, poate si sa foloseasca imprimanta la care este conectat unul dintre ele. Chiar si in versiunea de test, aceasta facilitate merge brici. Si inca o idee extraordinara in aceasta era a ecranelor de inalta rezolutie si a ochilor de slaba rezolutie: cu un singur clic puteti mari corpul de litera peste tot, in toate programele, fara a afecta restul ecranului.

    Bineinteles, o multime de internauti au intampinat Windows 7 cu mormaieli: “Ce bine, adica trebuie sa platesc inca 150 de dolari ca sa primesc versiunea de Windows care chiar functioneaza? Ce-ar fi sa ma platiti ca am testat vreme de trei ani versiunea beta de la Vista?”. E corect, dar daca o sa tot fiti amarati, n-o sa va alegeti cu un PC mai bun. In schimb, daca o sa luati Windows 7, probabil ca o sa aveti. De decenii, strategia de baza a Micro soft a fost sa scoata la inaintare ceva mediocru si apoi sa-l slefuiasca, sa-l sle fu iasca si sa-l slefuiasca, indiferent cat de mult timp si cu cate costuri, pana cand izbandeste. Asta e atractiv la perspectiva Windows 7: e un Windows Vista cu o gramada de operatiuni de slefuire in spate.

  • Coruptul Taubman

    Chiar inaintea ultimei saptamani de pregatire a referendumului pentru votul uninominal si a alegerilor pentru Parlamentul European, Nicholas Taubman a criticat modificarile aduse in Parlament Codului Penal si celui de Procedura Penala.
    Ambasadorul a reprosat lipsa de dialog cu partenerii din societatea civila, precum si adoptarea "aproape fara dezbateri, fara transparenta" a unor amendamente care ar ingradi desfasurarea anchetelor penale. Taubman s-a referit, intre altele, la limita de sase luni pentru anchetele penale, la eliberarea din arest a suspectilor retinuti daca avocatul lor nu se prezinta in 24 de ore in fata instantei si la propunerea de ridicare la 9 milioane de euro a pragului pentru prejudiciile care se circumscriu infractiunilor cu consecinte deosebit de grave.
    Cea mai virulenta reactie la adresa ambasadorului a avut-o liberalul Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, care i-a cerut sa-si respecte statutul de diplomat si sa se abtina de la astfel de observatii – cu atat mai mult cu cat americanul si-ar fi obtinut mandatul diplomatic in urma donatiilor pentru un anume candidat prezidential din SUA, fapta care in Romania ar fi considerata coruptie. Cazul anunta noi dezvoltari in aceasta saptamana, mai ales dupa ce ambasada Marii Britanii s-a solidarizat cu legatia americana, facand cunoscut ca impartaseste criticile lui Taubman fata de modificarea celor doua coduri.