Tag: critici

  • Cum a ajuns o vedetă cu o avere de peste 50 de milioane de euro să îşi vândă hainele pe eBay

    De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obişnuită să cheltuiască zilnic mii de lire pe tratamente de lux şi cadouri ridicol de scumpe?
     

    Cu trei căsnicii la activ şi obişnuită deopotrivă atât cu un complimentele venite din partea fanilor înfocaţi, dar şi cu critici aspre, vedeta cu o avere cotată cândva la 45 de milioane de lire sterline (peste 50 de milioane de euro), care s-a reorientat spre lumea businessului după ce a fost mulţi ani un model de succes, a fost nevoită să înceapă un plan de reorganizare după ce a ajuns în pragul falimentului. 

    Recent divorţată de cel de-al treilea soţ, cu care are doi copii în vârstă de 13, respectiv 11 ani, Price a simţit pe propria piele gustul amar al eşecului pe toate planurile. Cu o carieră de succes în modelling, invidiată sau criticată de mii de femei şi bărbaţi, starul a demonstrat că nu poţi cumpăra orice cu bani. Cândva, a locuit într-o casă de 2 milioane de lire, care astăzi a ajuns pustie şi neîngrijită, după ce femeia a fost nevoită să concedieze  îngrijitorii, menajerele, grădinarii şi bonele.

    O mare parte din avere a “investit-o” în cadouri scumpe pentru partenerii săi, însă majoritatea profitau de banii săi şi apoi se reorientau spre alte femei, iar soţul său a înşelat-o cu cea mai bună prietenă. Din păcate, Price a uitat să ţină cont de faptul că toată lumea îmbătrâneşte şi, în ciuda faptului că era obişnuită să cheltuiască anual 15.000 de lire pe extensii de păr şi tratamente cu botox, astăzi realizează cât de inutile au fost acele cheltuieli. Acum este nevoită să îşi vândă hainele pe eBay, după ce businessul său a eşuat.

    Caii săi, premiaţi la diverse concursuri, au fost vânduţi, la fel şi lamele, pe a căror îngrijire Price pierdea zeci de mii de lire. “Când ai în spate un trecut fără bani, cu multe greutăţi, este mereu o parte din tine care se teme că te-ai putea întoarce acolo”, povestea ea în urmă cu câţiva ani. Acum, încearcă să îşi schimbe total comportamentul financiar şi să înveţe din lecţiile amare pe care viaţa i le-a oferit.

  • Trump critică Bitcoin,criptomonede; cere ca emitenţii să se supună reglementărilor bancare

    “Nu sunt un fan Bitcoin şi al altor criptomonedelor, care de fapt nu sunt bani, şi a căror valoare este foarte volatilă şi nu se bazează pe nimic”, a scris liderul de la Casă Albă pe Twitter.

    “Activele virtuale nereglementate pot facilita comportamentul ilegal, inclusiv traficul de droguri şi alte activităţi ilegale”, a avertizat Trump.

    “În mod similar, «moneda virtuală» Libra a Facebook va avea o fiabilitate şi o reputaţie scăzută. Dacă Facebook şi alte companii doresc să devină o bancă, trebuie să obţină o nouă cartă bancară şi să se supună tuturor reglementărilor bancare, la fel ca şi celelalte bănci, naţionale şi internaţionale”, a afirmat Trump pe Twitter.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul lui Donald Trump critică raportul elaborat de Robert Mueller

    Pentru CNN, Giuliani a declarat că unul dintre avocaţii lui Mueller este “asasin”, iar echipa acestuia “aproape a torturat oamenii” care au fost interogaţi.

    Avocatul liderului de la Casa Albă a afirmat pentru NBC că Robert Mueller a încercat “să îi însceneze totul” lui Trump.

  • Cum a ajuns o vedetă cu o avere de peste 50 de milioane de euro să îşi vândă hainele pe eBay

    De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obişnuită să cheltuiască zilnic mii de lire pe tratamente de lux şi cadouri ridicol de scumpe?
     

    Cu trei căsnicii la activ şi obişnuită deopotrivă atât cu un complimentele venite din partea fanilor înfocaţi, dar şi cu critici aspre, vedeta cu o avere cotată cândva la 45 de milioane de lire sterline (peste 50 de milioane de euro), care s-a reorientat spre lumea businessului după ce a fost mulţi ani un model de succes, a fost nevoită să înceapă un plan de reorganizare după ce a ajuns în pragul falimentului. 

    Recent divorţată de cel de-al treilea soţ, cu care are doi copii în vârstă de 13, respectiv 11 ani, Price a simţit pe propria piele gustul amar al eşecului pe toate planurile. Cu o carieră de succes în modelling, invidiată sau criticată de mii de femei şi bărbaţi, starul a demonstrat că nu poţi cumpăra orice cu bani. Cândva, a locuit într-o casă de 2 milioane de lire, care astăzi a ajuns pustie şi neîngrijită, după ce femeia a fost nevoită să concedieze  îngrijitorii, menajerele, grădinarii şi bonele.

    O mare parte din avere a “investit-o” în cadouri scumpe pentru partenerii săi, însă majoritatea profitau de banii săi şi apoi se reorientau spre alte femei, iar soţul său a înşelat-o cu cea mai bună prietenă. Din păcate, Price a uitat să ţină cont de faptul că toată lumea îmbătrâneşte şi, în ciuda faptului că era obişnuită să cheltuiască anual 15.000 de lire pe extensii de păr şi tratamente cu botox, astăzi realizează cât de inutile au fost acele cheltuieli. Acum este nevoită să îşi vândă hainele pe eBay, după ce businessul său a eşuat.

    Caii săi, premiaţi la diverse concursuri, au fost vânduţi, la fel şi lamele, pe a căror îngrijire Price pierdea zeci de mii de lire. “Când ai în spate un trecut fără bani, cu multe greutăţi, este mereu o parte din tine care se teme că te-ai putea întoarce acolo”, povestea ea în urmă cu câţiva ani. Acum, încearcă să îşi schimbe total comportamentul financiar şi să înveţe din lecţiile amare pe care viaţa i le-a oferit.

  • Ministrul german de Externe, de părere că România ar trebui să rămână fără finanţarea de la UE

    Ministrul german a menţionat că ţări ca România, Ungaria şi Polonia au primit mai multe fonduri de la UE decât au contribuit la bugetul uniunii, astfel că oprirea finanţării pentru încălcarea principiilor fundamentale ar putea oferi o pârghie în astfel de cazuri.

    ”Există principii fundamentale pe care toţi trebuie să le respecte”, a declarat Maas într-un interviu pentru postul ZDF, relatează cotidainul The New York Times.

    În cazul ţărilor care le încalcă ‘‘va trebui să investigăm dacă acest lucru ar trebui să aibă consecinţe financiare’‘, a declarat ministrul german.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Precedent PERICULOS: Rusia a aprobat o lege prin care cei care critică Guvernul POT FI REŢINUŢI

    Legea, despre care criticii spun că reaminteşte de perioada sovietică, stipulează o amendă de până la 100.000 de ruble (6.359 lei) pentru mesaje “indecente”, postate pe reţelele de socializare online, care demonstrează “lipsă de respect faţă de societate, ţară, simbolurile oficiale, constituţie şi autorităţie”.

    Persoanele care postează astfel de mesaje în mod repetat pot fi pedepsiţi cu până la 15 zile de închisoare.

  • Glume şi critici la adresa Mariei Grapini după audierea lui Kovesi: ”Nu meritaţi votul meu”

    “Am tot citit că dna Laura Codruţa Kovesi “a fost pusă în dificultate” de Maria Grapini. Cred că L.C.K a avut nevoie de interpret după ce a vorbit M. Grapini. De aici “dificultate”″, a scris Clotilde Armand pe pagina personală de Facebook.

    Europarlamentul Maria Grapini a avut cea mai dură intervenţie în timpul audierii foste şefe DNA, pe care a acuzat-o că minte şi căreia i-a cerut să explice cum va putea conduce Parchetul European după ce a fost demisă de la DNA, scrie stirileprotv.ro

    La scurt timp după finalul audierii Laurei Codruţei Kovesi, pagina de Facebok a europarlamentarului Maria Grapini a fost invadată de comentarii negative.

    Câteva dintre comentariile postate pe pagina de Facebook a Mariei Grapini:

    “Doamna Grapini, ati reusit, in fata Europei, sa va aratati atat caracterul, dar si cat de mizerabila e politica partidului dvs! Sa stiti ca azi ati ajutat-o pe Kovesi cu interventia dvs de prost gust!???? V-ati facut de ras! Iar!”

    – “Medicamente!! Medicamente!! Nici de pe foaie nu eşti în stare sa citeşti, tuta suprema!”

    – ”Nu vă meritaţi votul meu, nu pot să-l retrag”

    – ”Felicitări pentru prestaţia din Parlamentul European, previzibilă de altfel. Am putut să vedem din nou ce **** sunteţi”.
     

  • „Nu vor să lucreze fără salarii”. Şefa unui lanţ de patiserii critică angajaţii din „generaţia de azi”

    Brennan dă vina pe popularitatea reţelelor de socializare şi spune că „nimeni nu mai vine la Muffin Break în căutare de programe de practică”. „Înainte de social media lumea venea mereu în căutare de perioade de practică şi nu puteam să ţinem pasul cu toate persoanele care ne căutau”, susţine femeia.

     
    „Teoretic, aceştia lucrează pe gratis, dar pot să vă spun că fiecare persoană care a lucrat pentru mine ca stagiar a primit la sfârşit un loc de muncă. Fiecare persoană,” continuă Brennan.
     
    „Generaţia din ziua de azi crede că social media o să le salveze carierele. Există bineînţeles această încredere în sine care creşte de pe urma numărului de urmăritori de pe Instagram sau numărul de likeuri primite la o poză”, adaugă femeia.
     
    Cei care au citit despre afirmaţiile directoarei sunt de părere că aceasta caută persoane care să facă „sclavie”.
     
  • Noi critici pentru proiectul de buget al guvernului. Sumele pentru autostrăzi sunt prea mici

    „Folosind rapoartele CNAIR şi cifrele bugetului propus ieri, vedem că pe Autostrada A3 Câmpia Turzii-Cheţani-Iernut avem nevoie de 462 milioane lei (TVA inclusă) pentru a ajunge la 100% din ambele contracte. Suma alocată de guvern? Doar 164,4 milioane (35,6%) prevăzute pe toată Autostrada Transilvania, între Târgu Mureş şi Borş (mai sunt şi alte mici secţiuni care, teoretic, vor consuma bani)” arată asociaţia, într-o postare pe Facebook.

    Segmentul din A3 dintre Câmpia Turzii şi Cheţani (Straco) a ajuns la doar 19% stadiu fizic, avansul din 2018 fiind de aproximativ 13%. Din cele 4 proiecte promise de şeful CNAIR, doar tronsonul Cheţani-Iernut (Astaldi) are şanse teoretice de finalizare în 2019: este acum la 58%, iar anul trecut a avut un progres consistent de 39 de procente.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

     

  • #Rezist îl critică pe Cioloş: Nu ne mai prostiţi cu securişti buni şi securişti răi/ Declaraţia fostului premier care i-a deranjat pe reprezentanţii mişcării

    „Am tăcut când “gurile rele” spuneau că Dacian e fiu de miliţian, la fel ca Dragnea. (…) Am tăcut când Dacian s-a apucat să facă pe gentelmanul cu o vită arogantă care îl îgnoră pe Preşedintele României votat de peste 6 milioane de români. (…) 
     
    Am tăcut pentru că nu ne plac tătucii şi nu avem încredere în partidele conduse de tătuci, aşa cum sunt PSD, ALDE şi UDMR. Dar, Daciane, când spui că “sigur se poate ‘demonstra’ că există cel puţin o legătură între oricare dintre noi şi Securitate” noi îţi spunem să mai tai dracului din ele că întreaga ta viaţă, activitate şi carieră reprezintă o serie lungă de astfel de “demonstraţii”, scriu reprezentanţii Rezist pe Facebook.
     
    În postare se mai subliniază că fostul premier Dacian Cioloş nu este „un om nou”.
     
    „Şi în război erau cazuri în care medicii preferau să salveze o viaţă amputând un picior sau o mână chiar dacă nu erau siguri 100% că e necesar. Ce e însă 100% necesar pentru România e ca toţi ăştia care aveţi sau aţi avut legături cu PCR, comuniştii, securitatea, miliţia, torţionarii, turnătorii să vă daţi în spate din administraţia publică şi din politică. TOŢI! 
     
    Faceţi ce vreţi voi în mediul privat. Jos labele de pe România, nu vă mai tolerăm şi nu vă mai înghiţim indiferent de culoare politică pe care o reprezentaţi. Nu ne mai prostiţi cu securişti buni şi securişti răi, cum vă prindem, cum vă ardem. Speranţa noastră e ca PLUS să aibă puterea să treacă peste acest incident nefericit şi să aibă înţelepciunea pe viitor să dea la o parte orice membru care se va dovedi că e compromis, indiferent de cât de dureroasă va fi despărţirea”, se mai arată în postarea celor de la Rezist.