Tag: colectare

  • Banca Mondială finanţează reforma fiscală din România cu 70 mil. euro

    Proiectul va fi administrat de ANAF, instituţie a cărei conducere a fost schimbată în această săptămână, odată cu numirea lui Gelu Ştefan Diaconu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale a Vămilor în perioada 2005-2009.

    “ANAF a pus bazele solide ale următoarei generaţii de reforme a administraţiei fiscale, care va viza următorii cinci ani”, a declarat Bernard Myers, oficial în cadrul BM specialist în probleme de management al sectorului public. “O ANAF modernizată va fi corectă, orientată spre servirea contribuabililor şi eficientă în identificarea evazioniştilor fiscali. Restructurarea ANAF este vitală pentru Ministerului Finanţelor de a creşte ponderea veniturilor bugetare în PIB.”

    Ponderea veniturilor bugetare în PIB a crescut de la 27,2% la 29% în perioada 2004-2007, însă a scăzut din nou la 27,2% în 2010, în contextul crizei economice. Eficienţa colectării este în România una dintre cele mai scăzute din UE, la 54% pentru TVA şi 61% pentru contribuţiile sociale.

    Proiectul de reformă finanţat de Banca Mondială are patru piloni: dezvoltarea instituţională, creşterea eficienţei operaţionale, partea de comunicare şi serviciile pentru contribuabili, coordonarea şi administrarea proiectului. Creditul de 70 mil. euro este acordat pe 12 ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani.

  • Tulcea este primul oraş din România care primeşte titlul de „Oraşul Reciclării”

    Tulcea a fost oraşul care a obţinut cel mai mare punctaj la evaluarea finală, demonstrând astfel că deţine cel mai performant sistem de colectare separată dintre cele 20 de oraşe participante. Criteriile care au stat la baza evaluării oraşelor participante au fost: calitatea serviciilor de colectarea separată a deşeurilor de ambalaje (însemnând accesul populaţiei la containerele colorate, aspectul acestora şi corectitudinea depunerii separate a deşeurilor în fiecare container), cantitatea de deşeuri colectate şi campaniile de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa colectării separate a deşeurilor în vederea reciclării.

    Pe parcursul competiţiei au fost colectate separat peste 5,5 milioane de kg de deşeuri de ambalaje , dintre care peste 2 milioane de kg de plastic, peste 3,1 milioane de kg de hârtie-carton, 451 de mii de kg de sticlă şi peste 30 de mii de kg de metal. Aceste rezultate au fost posibile datorită implicării autorităţilor locale şi a partenerilor acestora – operatori de salubritate şi organizaţii de profil – astfel încât cei peste trei milioane de români din aceste municipii să aiba acces la un sistem de colectare separată accesibil şi funcţional, prin cele  7.500 containere speciale puse la dispoziţie de Eco-Rom Ambalaje în cele 20 de municipii.
     

  • Peste 80% din români iau în calcul schimbarea băncii cu care colaborează. Care sunt nemulţumirile acestora

     Raportul relevă că 16,2% dintre clienţii români ai băncilor de retail sunt hotărâţi să schimbe banca cu care colaborează în următoarele şase luni şi 67,4% nu sunt siguri dacă vor rămâne la aceeaşi bancă, în timp ce la nivel global procentajele se situează la 10%, respectiv 41%, potrivit sutudiului companiei Capgemini, care furnizează consultanţă managerială, IT şi servicii de outsourcing.

    Raportul World Retail Banking 2013 se bazează pe datele colectate de la 18.000 de clienţi din 35 de ţări şi măsoară cei mai importanţi factori cu privire la canale, tranzacţii şi produse bancare.

    În România, clienţii au nemulţumiri legate de încredere şi siguranţă (doar 23% dintre respondenţi fiind satisfăcuţi), relaţia cu banca (35% satisfăcuţi), cunoaşterea nevoilor şi preferinţelor de către instituţiile de credit (38% mulţumiţi), oferirea mai multor canale de distribuţie (40% satisfăcuţi) şi distribuirea produselor pe canale potrivite (41% satisfăcuţi).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF a adus la buget venituri în creştere cu 6,5% în primul trimestru, deşi profiturile au scăzut

     Taxa pe valoare adaugată rămâne principala sursă de venit, cu o creştere nominală de peste 1 miliard de lei, aproape 10%, de la 11,05 miliarde lei, la 12,1 miliarde lei, dinamica fiind superioară celei prognozate pentru valoarea adaugată brută din economie în acest an, de 6,1% nominal. Potrivit reprezentanţilor ANAF, încasările pe TVA s-au îmbunătăţit mai ales pe zona de comerţ intracomunitar.

    Cea mai bună evoluţie în dinamică a fost înregistrată de impozitul pe venit, cu un plus de 600 milioane de lei (11,6%), unde încasările au totalizat 5,78 miliarde lei, comparativ cu 5,18 miliarde lei în primele trei luni de anul trecut. Rezultatul a fost influenţat parţial de reconstituirea salariilor la nivelul personalului bugetar, angajaţi care au beneficiat de două creşteri de venituri, în iunie şi decembrie, şi reprezintă mai mult de un sfert din total salariaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât au scăzut din 2009 preţurile locuinţelor în Bucureşti şi provincie

     “În 2012 preţurile în primele două trimestre sunt în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar pe tot anul trecut se remarcă o continuare a trendului descrescător. Astfel, din 2009, momentul în care am început să publicăm indicele preţurilor proprietăţilor rezidenţiale, şi până în 2012 preţurile au scăzut cu circa 30% în Bucureşti şi cu 25% în provincie”, a arătat Gheorghe la o conferinţă pe teme imobiliare.

    INS publică începând din trimestrul unu din 2009 indicele preţurilor apartamentelor şi caselor având ca sursă tranzacţiile autorizate de notari. Perioada de colectare se face lunar, iar variabelele colectate sunt tipul clădirii, locaţia imobilului, anul construcţiei, suprafaţa, preţul declarat al tranzacţiei, dar şi variabile calitative, precum gradul de confort al locuinţei, materialul de construcţie sau amplasarea imobilului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veniturile bugetare colectate de ANAF au stagnat în primele două luni

     ANAF aminteşte însă, într-un comunicat, că la începutul anului au intrat în vigoare noi reglementări privind plata impozitului pe profit, fiind comasate termenele de plată din 25 ianuarie şi 15 februarie pentru 25 martie.

    “Luând în calcul sumele ce urmează a fi încasate din impozitul pe profit, creşterea reală a încasărilor ANAF ar fi de aproximativ 5%. Din datele centralizate de ANAF, ponderea impozitului pe profit în totalul veniturilor bugetare realizate în primele două luni ale anului 2012 este de 6,2%”, se menţionează în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eco-Rom Ambalaje, afaceri de 11 mil. euro din colectarea şi reciclarea deşeurilor

    Eco-Rom Ambalaje, organizaţie care îndeplineşte obligaţiile de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor de ambalaje pe piaţa locală pentru companii precum Coca-Cola, Heineken sau Unilever, a înregistrat anul trecut afaceri de 49 milioane de lei (11,6 milioane de euro), în creştere cu 18% faţă de 2011, în condiţiile în care numărul producătorilor şi importatorilor afiliaţi sistemului a crescut cu 10%, la 2.526 de firme. “Anul 2012 a fost anul creşterilor pentru sistemul de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje. Eco-Rom Ambalaje a reciclat anul trecut 61% (398.463 de tone) din cantitatea de ambalaje puse pe piaţă de companiile aflate in portofoliu (651.126 tone), cu 12% mai mult faţă de anul anterior”, a declarat Sorin Cristian Popescu, directorul general al Eco-Rom Ambalaje. Companiile afiliate sistemului de colectare şi reciclare gestionat de Eco-Rom Ambalaje introduc pe piaţă peste 70% din cantitatea de ambalaje înregistrată la nivel naţional. Asociaţia a avut anul trecut 38 de angajaţi, la fel ca în 2011.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Nivelul de colectare a impozitelor în România este mult sub cel din alte state UE

    “Colectarea impozitelor în România este prea redusă faţă de alte state din Uniunea Europeană. Este la niveluri nedorite. Avem un procent de 75-80% de colectare a taxelor. Dacă am ajunge la 90% ca în Spania sau în alte ţări, mediul fiscal al României ar arăta diferit”, a afirmat de Ruiter la o conferinţă organizată de Ziarul Financiar şi PwC.

    Peter de Ruiter, partener PwC şi şeful departamentului de consultanţă fiscală şi juridică din companie, a arătat că un paradox al simplificării regulilor fiscale este că va determina creşterea poverii fiscale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiscul a încasat în 2012 taxe şi impozite în valoare de peste 36 de miliarde de euro. Câte controale au realizat zilnic inspectorii din structurile ANAF

    Fiscul a colectat în 2012 taxe şi impozite în valoare de peste 164 de miliarde de lei, echivalentul a 36,8 miliarde de euro, la un curs mediu de 4,456 lei/euro, se arată în “Strategia fiscal bugetară pentru perioada 2013-2015 – revizuită”, document obţinut de Mediafax. Veniturile colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anul trecut au fost în creştere cu 4,2% faţă de anul anterior, în special pe fondul “îmbunătăţirii conformării voluntare la declarare şi, implicit, la plată”, dar şi al “trendului favorabil al încasărilor din arierate”, se notează în documentul citat. Astfel, în 2012, gradul de conformare voluntară la declarare a crescut cu 3,1 puncte procentuale de la 87,2% la 90,3%, în timp ce gradul de conformare voluntară la plătit a crescut cu 1,8 puncte procentuale de la 77,9%, la 79,7%.

  • Guvernul va subvenţiona parţial costurile autorităţilor locale pentru aparatele de colectare deşeuri

    “Îmi doresc să nu mai trăiesc în ţara PET-urilor, a sticlelor de plastic, a cutiilor aruncate peste tot, pe orice drum, în spatele oricărei clădiri şi mai ales, eu am vorbit de Delta Dunării, dar acolo este o situaţie cu totul şi cu totul specială în care când vezi o sticlă de plastic sau un PET e o adevărată agresiune, dar e valabil în toată ţara. Şi cred că nimeni nu-şi doreşte să trăiască în ţara PET-urilor, dar nimeni n-a făcut până acum lucruri foarte concrete (…) O să studiem inclusiv ideea unui proiect naţional în care utilizarea acestor aparate de colectare selectivă a deşeurilor să fie subvenţionată inclusiv de bugetul central în cazul autorităţilor publice locale. Vreau să văd cât mai multe primării care au asemenea sisteme. Dacă ei îşi cumpără aparatele, jumătate din sumă sunt dispus să le suport de la bugetul de stat. Vreau să văd staţiunile, fie că vorbim de Mamaia, Sinaia, Herculane, vreau să văd pline de asemenea proceduri şi tehnologie, pentru că la mare sau la munte stai printre PET-uri, dai peste PET-uri, este boala secolului XX şi XXI”, a spus Ponta, prezent la lansarea de către Ministerul Mediului a unui proiect de de îmbunătăţire a colectării şi reciclării deşeurilor de ambalaje PET şi a dozelor de aluminiu de la populaţie. El a apreciat că astfel de aparate ar trebui montate în jurul marilor restaurante, cluburi, stadioane.

    Mai multe pe mediafax.ro