Tag: caz

  • Europa se pregăteşte de al treilea val de COVID-19. Numărul noilor cazuri în lume este în creştere

    Numărul cazurilor zilnice de Covid-19 este din nou în creştere, la nivel global, iar mai multe ţări europene se pregătesc pentru al treilea val al pandemiei. Cehia revine la lockdown, iar Franţa se pregăteşte de o decizie similară.

    Ultimele cifre raportate la nivel mondial arată o creştere a numărului de îmbolnăviri COVID-19. Joi au fost înregistrate peste 427.000 de cazuri noi în lume, cu 25% mai multe faţă de ziua precedentă, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

    Iar trendul crescător pare să se păstreze inclusiv în România, unde sâmbătă au fost raportate peste 3.400 de noi cazuri.

    În ceea ce priveşte Europa, sunt mai multe ţări care se confruntă cu o creştere serioasă a numărului de cazuri. Mai mult, în unele state, autorităţie se pregătesc pentru un nou val al pandemiei din cauza tulpinilor noi, mai contagioase.

    Cehia, spre exemplu, a înregistrat în ultima săptămână cea mai mare rată de incidenţă din lume, creştere accelerată de tulpina britanică. Bilanţul zilnic a ajuns la 15.000 de cazuri, iar numărul pacienţilor în stare gravă este la niveluri record. Tocmai de aceea, cehii vor intra într-un nou lockdown.

    Polonia şi Slovacia sunt şi ele pe listă. În Polonia, numărul de cazuri a crescut constant cu 20% săptămânal, iar 10% din cazurile raportate sunt provocate de varianta britanică a coronavirusului.

    O creştere alarmantă a numărului de noi cazuri COVID-19 se înregistrează şi în Franţa. Din 6 martie, francezii ar putea reveni şi ei la un lockdown total.

  • Este oficial: ANAF a publicat formularele pentru bilanţurile anului 2020

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituţiei, formularele electronice pentru situaţiile financiare anuale şi pentru raportările contabile anuale, conform de pe site-ul ANAF.

    Mai exact este vorba despre formularele S1002-S1003-S1005 Situaţii financiare anuale la 31 decembrie 2020 şi formularul S1004 – Raportări contabile anuale la 31 decembrie 2020.

    Formularele electronice pentru situaţiile financiare anuale şi pentru raportările contabile anuale pot fi descărcate de AICI.

    Formularele trebuiesc depuse de firme până la sfârşitul lunii mai a anului 2021.

    Situaţii financiare anuale la 31 decembrie 2020 se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, după caz.

    Raportări contabile anuale la 31 decembrie 2020 se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.

  • ULTIMA ORĂ! Bilanţul a fost anunţat în urmă cu puţin timp! Câte persoane s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

    Autorităţile au raportat 2.668 de cazuri noi de COVID-19 şi 75 de decese pentru ultimele 24 de ore. Numărul românilor aflaţi în secţiile ATI scade, din nou, sub 1.000 de cazuri.

    Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 738.152 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 684.095 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.668 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

    Până joi, 18.675 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    De miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 10.00 au fost raportate 75 decese, dintre care 42 la bărbaţi şi 33 la femei. Este vorba de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, nouă decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

    71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.747. Dintre acestea, 984 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.523.609 teste RT-PCR şi 144.124 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.234 de teste RT-PCR (16.477 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.757 la cerere) şi 7.267 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 39.438 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.257 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 58.469 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 158 de persoane.

  • ANAF a publicat “lista ruşinii” pentru al patrulea trimestru al anului 2020

    Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T4 2020, conform legislaţiei în vigoare.

    În “lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T4 2020. ”Lista ruşinii” este reglementată de Ordinul nr. 509/2019 pentru modificarea şi completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016.

    Obligaţiile fiscale pentru T4 2020 sunt aferente perioadei octombrie – decembrie 2020.

    Obligaţiile fiscale restante ale contribuabililor persoane juridice care fac obiectul publicării sunt cele notificate, existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării. Nu fac obiectul publicării obligaţiile fiscale restante al căror cuantum total este sub următoarele plafoane:

    a) 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;

    b) 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;

    c) 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere;

    ANAF va efectua modificări “în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal central operează, din oficiu, modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii, în sensul eliminării din liste”.

    Lista din acest an nu va cuprinde persoanele fizice, doar pe cele juridice, conform unor modificări legislative recente.

    Lista poate fi consultată AICI

  • BREAKING NEWS: Scădere uşoară a infectărilor cu coronavirus. Număr mare de decese în ultimele 24 de ore

    Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 721.513 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 666.001 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.901 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

    Până joi, 18.105 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat, iar 90 dintre ele au fost raportate în ultimele 24 de ore la 57 de bărbaţi şi 33 femei. Pacineţii decedaţi erau infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, şapte decese la categoria de vârstă 50-59 ani, şase decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

    87 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, doi pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În spitalele din România sunt internate cu COVID-19 7.687 de pacienţim dintre care 989 sunt internaţi la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.379.447 teste RT-PCR şi 102.101 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.726 de teste RT-PCR (15.905 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.821 la cerere) şi 6.568 de teste rapide antigenice.

  • Numărul de cazuri noi de Covid-19, în scădere în România. Bilanţul neaşteptat anunţat vineri

    În România s-au înregistrat 2.699 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore şi 74 de decese. De joi până vineri au fost realizate 23.712 teste RT-PCR şi 5.899 de teste rapide antigenice.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.699 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

    Până vineri, 17.628 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat, iar dintre ele, 74 au fost raportate în ultimele 24 de ore.

    Este vorba 48 de bărbaţi şi 26 de femei, care au decedat infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.

    Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

    70 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru trei pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.968. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.268.464 de teste RT-PCR şi 69.007 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.712 teste RT-PCR (15.012 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.700 la cerere) şi 5.899 de teste rapide antigenice.

    Pe teritoriul României, 47.842 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.148 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 76.461 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 184 de persoane.

  • BREAKING NEWS: Încă o zi cu mii de infectări cu coronavirus. Sunt zeci de deces în ultimele 24 de ore

    În ultimele 24 de ore, în România au fost diagnosticate 3.082 de cazuri noi de COVID-19, iar 62 de persoane au murit. În ATI sunt internaţi, duminică, 1.065 de pacienţi.

    Până duminică, în România au fost confirmate 671.284 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 598.610 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În urma testelor efectuate la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

    Până duminică, 16.654 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au murit.

    De sâmbătă, de la ora 10.00 până duminică la ora 10.00 au fost raportate 62 de decese, dintre care 37 la bărbaţi şi 25 la femei. Este vorba de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Sălaj, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti.

    Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, şapte decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

    59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar trei pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.744. Dintre acestea, 1.065 sunt internate la ATI.

    Până duminică, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.017.624 de teste. Dintre acestea, 15.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.765 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.032 la cerere.

    Pe teritoriul României, 31.382 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.637 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 48.398 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 72 de persoane.

  • ULTIMA ORĂ: Bilanţul oficial de azi. Câte mii de cazuri noi s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore

    Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 663.799 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), din care 595.007 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.841 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

    Până vineri, 16.506 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    De joi de la ora 10.00 până vineri la ora 10.00 au fost raportate 96 de decese, cele mai multe la bărbaţi – 60, în timp ce la femei au fost înregistrate 36 de decese. Este vorba de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.

    Dintre acestea, cinci decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, nouă decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

    89 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, trie pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru patru pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.727. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.973.508 teste. Dintre acestea, 31.592 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.834 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.758 la cerere.

  • Cum ar trebui să ne cheltuim banii. Analist: „Cheia este să vă protejaţi de voi înşivă”

    Anul 2020 a fost unul dificil şi din perspectiva finanţelor personale: mulţi dintre noi am realizat cât de utilă ar fi fost economisirea până în acel moment şi ne-am găsit în situaţia unor cheltuieli neprevăzute: spre exemplu, o maşină pe care am folosit-o mai mult fiindcă am evitat transportul public, acordarea unui salariu unei persoane care s-a ocupat de pregătirea copiilor acasă, abonamente la mai multe servicii de streaming care să ne facă viaţa mai bună – acestea în cel mai bun caz – situaţia a fost mai dramatică în cazul familiilor cu pierderi de locuri de muncă sau în cazul celor pentru care veniturile nu au fost constante. 
     
    Mulţi dintre noi am conştientizat cât de importantă este economisirea şi ne-am propus să facem mai multe în acest sens decât în anii trecuţi. Jurnaliştii de la The New York Times au stabilit o listă scurtă care să ne ajute să economisim mai uşor. 
     
    1. Economisiţi cu scop
     
    Brent Weiss, cofondator al firmei de planificare financiară Facet Wealth, crede că suntem prea vagi când vine vorba despre scopurile noastre financiare. Să economiseşti mai mult sau să cheltui mai puţin sunt scopuri admirabile, însă ar trebui ca de fapt să ne concentrăm pe „ceea ce vrem să realizăm”, a spus el. 
    Vreţi să plătiţi o anumită datorie? Să construiţi un fond de urgenţă de economii? Să vă planificaţi o călătorie la finalul pandemie alături de prietenii voştri?
    Construiţi-vă anumite obiective, apreciaţi cât de mult trebuie să economisiţi şi până când. Aceste detalii sunt cheia economisirii a spus analistul citat de The New York Times.
     
    2. Cumpăraţi ceea ce vă place
     
    Anul trecut am trecut printr-un experiment natural: abilitatea de a cheltui a fost limitată, astfel că am dobândit o dimensiune asupra ceea ce aveam nevoie cu adevărat şi asupra lucrurilor care nu sunt atât de importante. Poate aţi învăţat că vă place să mergeţi la plajă mai mult decât ză zburaţi cu copiii spre o altă destinaţie de vacanţă. Poate să comandaţi mâncare în mai multe zile pe săptămână v-a ajutat când aveaţi un program foarte aglomerat. Poate vreţi să contribuţi în continuare la realizările unei organizaţii caritabile. 
    Dacă reuşiţi să decideţi ce este cu adevărat important pentru voi, veţi ajunge să cheltuiţi mai puţin pe lucruri de care nu aveţi de fapt nevoie. 
     
    3. Fiţi atenţi la felul în care vă stabiliţi bugetul
     
    Ideea unui „sistem bugetar” poate să fie intimidantă – acum însă există chiar şi aplicaţii care vă pot ajuta să faceţi acest lucru. 
     
    4. Încercaţi să vă limitaţi accesul la economii
     
    „Zidurile digitale” sunt destul de accesibile şi este foarte posibil „să daţi iama” în fondurile voastre pentru o escapadă post-vaccin. Dacă faceţi aceasta de prea multe ori, s-ar putea să aveţi nevoie să vă limitaţi instinctele de cheltuieli. Cheia este să vă protejaţi de voi înşivă. Meir Statman, profesor de finanţe la Universitatea Santa Clara din California, recomandă să vă faceţi economiile greu de accesat din punct de vedere al funcţionalităţii. „O modalitate este să vă plasaţi fondurile de urgenţă într-o bancă aflată la cel puţin o oră distanţă şi să renunţaţi la cardul cu care vă puteţi accesa acel cont.”
     
    5. Aceeaşi regulă se aplică atunci când vine vorba despre cheltuieli.
     
    Atunci când faceţi cheltuieli online, încercaţi să vă dezactivaţi cartea de credit de la anumite conturi de magazine, astfel încât să vă limitaţi şi aceste cheltuieli. Stabiliţi împreună cu partenerul de viaţă  să discutaţi orice achiziţie nouă care depăşeşte un anumit preţ. 
    Poate va fi nevoie de un efort suplimentar, dar veţi avea o astfel de discuţie doar atunci când va fi vorba despre ceva ce vă doriţi cu adevărat. 