BusinessMagazin

Tag: Arhitectura

  • V-aţi muta într-un fost buncăr nemţesc?

    Unele buncăre au însă o istorie cu deosebire sumbră, aşa încât este greu de găsit o nouă utilizare pentru ele. Acestea fac parte din categoria celor construite pe locul unor sinagogi demolate, iar unele dintre ele au fost transformate în muzee, dintre care unul dedicat istoriei naţional-socialismului. În schimb, alte buncăre care nu au fost construite în asemenea locuri îşi pot găsi o utilitate locativă, unele fiind transformate în apartamente de lux ori spaţii de birouri, mai ales dacă sunt din cele de suprafaţă, care permit adăugarea de etaje, datorită structurii foarte rezistente.

    Un buncăr suprateran din Bochum a fost transformat în clădire de birouri, iar peste el s-au construit cincisprezece etaje, devenind azi Exzenterhaus Bochum, unde au închiriat liniştite spaţiu diverse companii. La München, un astfel de adăpost de pe timpul războiului se pregăteşte să devină o clădire ce combină spaţii de birouri cu apartamente. La Düsseldorf, un buncăr rămas neterminat urmează a fi transformat în locuinţe de lux pentru cei care caută o casă aparte. În alt caz, un magnat din industria publicităţii, Christian Boros, şi-a cumpărat propriul buncăr pentru a-şi instala în el colecţia de artă, iar deasupra ultimului nivel şi-a construit o locuinţă cu piscină şi grădină.

  • Minarete pe cerul Dobrogei

    Din uriaşul şi incomplet exploatatul nostru patrimoniu arhitectural, năzdrăvanii specialişti de la Igloo au ştiut să extragă esenţe rare, pe care le-au fixat în cadrul unor volume pot face cinste oricărei biblioteci: de la “Haţeg, ţara bisericilor de piatră” la “Bucureştiul ascuns, file de tomografie urbană”.

    De această dată, ne aflăm în faţa unei antologii care are ca subiect geamiile din România, adică locaşurile de cult islamic ale comunităţii turco-musulmane, împământenite şi încă active în zona Dobrogei. Obiectivul nu mai este, ca în alte cazuri, insolitul (precum în volumul “Kombinat” – dedicat ruinelor industriale) sau extravaganţa (ca în albumul “Kastello”, menit să înfăţişeze palatele rromilor care au vrâstat, cu ameţitorul lor kitsch, faţa scumpei noastre patrii), ci o realitate etno-culturală puternică, reverberantă, dar cu poziţionare într-un areal restrâns şi, de aceea, cu vizibilitate redusă.

    Tratarea monografică a moscheilor din România (care nu a constituit, până acum, obiectul niciunei cărţi apărute la noi) a fost realizată cu profesionalismul, minuţia şi atenţia cuvenite unei întreprinderi durabile, iar nu cu vioiciunea frivolă pe care o antrenează, îndeobşte, contemplarea exoticului. Dispunem, prin urmare, de un studiu introductiv temeinic, care trasează istoricul comunităţii musulmane din Dobrogea, dar şi de o privire generală, ţesută din consideraţii legate de arhitectonică, asupra celor 67 de geamii şi moschei din România (amândouă contribuţiile îi aparţin lui Cristian Brăcăcescu).

    Urmează o hartă a amplasamentului locaşurilor dobrogene (asupra cărora este focalizat volumul, deşi astfel de monumente există şi în alte zone ale ţării) şi, apoi, câte un capitol (texte şi imagini) dedicat unora dintre cele mai izbutite artistic şi mai semnificative cultural geamii de la noi. Pentru că nu doar ele au înfrumuseţat peisajul şi spiritualitatea românească, autorii au considerat util să închidă volumul printr-un glosar de termeni de origine turcă, tătară şi arabă care au sporit vocabularul limbii române. Un omagiu foşnitor şi cald ca un văl de tafta.

    “Geamii”, colecţia IglooPatrimoniu, Editura Igloomedia, Bucureşti, 2012

  • Veniţi, veniţi cu pluta!

    Că pluta nu mai e deloc materialul umil de altădată o demonstrează creaţii recente, cum ar fi Serpentine Gallery Pavilion din Hyde Park de la Londra, realizat anul trecut de către o echipă formată din firma de arhitectură Herzog & Meuron şi artistul chinez Ai Weiwei, care l-a conceput ca pe un adevărat peisaj din plută, scrie Wall Street Journal. La rândul său, oraşul Guimaraes din Portugalia, una dintre capitalele culturale Europene în 2012, a prezentat o casă construită în totalitate din plută de către sculptoriţa Gabriela Gomes.

    Obţinut din scoarţa stejarului de plută, acest material a ajuns să-şi găsească noi utilizări, după ce în domeniul pe care îl domina – îmbutelierea – a apărut concurenţa, cu alte cuvinte capacele care se înşurubează pe sticle, capacele de plastic sau recipientele din aluminiu. Aşa se face că a început, în schimb, să atragă atenţia ca material ecologic, a cărui extracţie şi prelucrare nu produce deşeuri poluante. La imaginea de material “verde” contribuie şi campaniile de reciclare a dopurilor de plută lansate de unele companii aeriene, comercianţi sau cazinouri din Las Vegas.

    Pe lângă calitatea sa ecologică, pluta are şi alte proprietăţi care utilizarea sa în alte domenii. Calităţile sale izolatoare i-au adus întrebuinţări diverse la construcţia acoperişurilor, a planşelor de surf sau a chiar a unor chiuvete de baie realizate complet din plută. Până şi constructorul brazilian de avioane Embraer sau producătorul auto Mercedes-Benz au ajuns să ia în calcul pluta pentru produsele lor, iar NASA o foloseşte pentru izolarea termică a vârfului capsulelor sale.

  • Faceţi cunoştinţă cu o lume aproape uitată

    E un gest de discreţie pe care Luiza Zamora – cea care l-a conceput şi i-a articulate textele – a găsit de cuviinţă să-l corecteze doar printr-o simplă înşiruire de nume a celor care au contribuit, într-un fel sau altul – de la layout la şofatul pe teren şi la traducerea textelor în engleză – într-un colofon pe ultima pagină.

    E o antologie bogat ilustrată de arhitectură tradiţională românească, un studiu etnografic “pe teren”, o radiografie de mentalităţi şi, nu în ultimul rând, o nostalgică descindere în lumea aproape uitată a satului românesc autentic, adică acolo unde – spun autorii pe urmele lui Blaga – veşnicia pare să se fi născut.

    Prezentul album, dedicat pietrei, ca element propriu al casei olteneşti, ca factor – la propriu – de temelie, este al doilea dintr-o serie deschisă cu casele de lemn şi care urmează să se închidă cu casele din zid. “Dacă ar fi fost să facem un album cu casele din inventarul naţional, ar fi rezultat o antologie despre ruine. Ne-au salvat casele neclasate, încă locuite sau aproape părăsite, dar păstrătoare de obiecte, vetre cu corlată ori de acareturi.”

    Aici se află, poate, marele punct de interes al albumului: faptul că inventariază, analizează şi desluşeşte sensurile locuitului tradiţional în forma lui nemuzeificată. Deşi hogeacul nu poate concura cu hota, varul cu lavabila ori soba oarbă cu centrala, toate aceste mărci ale pauperităţii şi ale confortului precar amintesc că puţinătatea mijloacelor străbunilor avea şi o latură pozitivă: se construia durabil, cu un maximum de eficienţă energetică. Un album despre o ţară care încă există, dar pe care mulţi nu au văzut-o niciodată.

    Luiza Zamora (texte), Şerban Bonciocat, Luiza Zamora (fotografii) – “Piatră. Case tradiţionale din nordul Olteniei”, Asociaţia 37

  • Cum să-ţi transformi casa într-un acvariu

    În diverse oraşe din Statele Unite ale Americii au început să apară case care nu au nimic de ascuns, fiind prevăzute cu suprafeţe vitrate mari, scrie Wall Street Journal. Arhitectura locativă modernă presupune ferestre înalte cât tot peretele ori chiar pereţi de sticlă, numai că asemenea case se construiau de obicei în zone izolate, unde nu exista riscul unor priviri indiscrete.

    Cum însă unii proprietari doreau şi case bine luminate, dar nu voiau să renunţe la confortul oraşului, casele de sticlă au câştigat teren şi în zonele urbane. Pentru că în oraş apare totuşi problema unei vizibilităţi prea mari ca să mai asigure protecţia intimităţii locatarilor, arhitecţii s-au văzut nevoiţi să caute soluţii pentru ca oamenii să se poată bucura de confort fără să se simtă mereu priviţi de trecători. O soluţie o reprezintă amplasarea zonelor de zi la etaj şi a dormitoarelor fie la parter, fie în partea din spate a casei, mai puţin expusă privirilor.

    Altă soluţie o reprezintă sticla reflectorizantă, asemănătoare unei oglinzi, care-i fereşte pe cei ai casei de eventualii curioşi. Pentru ca aceste case de sticlă să nu contrasteze foarte tare cu restul caselor din vecinătate, se utilizează culori sau materiale asemănătoare cu cele ale caselor din jur, iar pentru reglajul termic pur şi simplu se plantează copaci, care în timpul verii filtrează cu frunzişul lor lumina şi căldura soarelui, iar iarna le lasă să treacă nestingherite.

  • Comoara de sub gunoaiele Berlinului (GALERIE FOTO)

    Odată intrat, a descoperit că sub mormanele de gunoaie se afla un vechi cabaret berlinez inaugurat în anul 1905 şi închis în anul 1934, în timpul regimului nazist.

    Comoara de sub gunoaiele Berlinului (GALERIE FOTO)

    Dezvoltatorul a achiziţionat cabaretul părăsit, l-a curăţat de gunoaie şi plănuieşte să-l transforme într-un centru destinat manifestărilor artistice, angajând deja o renumită firmă de arhitectură, LAVA (Laboratory for Visionary Architecture) care să modernizeze vechea clădire, păstrând în acelaşi timp şi ceva din aerul său de epocă.

  • Frumoasele restaurante ale României (VIDEO)

    Erau locuri arătoase, unele populare, altele cu ştaif, unde se mânca bine, unde se putea bea un vin sau sau o bere, sau unde se putea îndelung sirota un “şvarţ”. Multe dintre aceste firme de faimă, locuri unde s-au scris nu doar măiastre reţete culinare, ci şi pagini întregi de literatură (vezi “Casa Capşa”) au fost revitalizate, readuse la dimensiunile estetice şi funcţionale din perioada lor mitică (vezi “Carul cu bere”). Adună în continuare lume buluc şi uimesc prin designul lor de epocă, reîmprospătat ori restaurat, sau prin reţetele de odinioară, aplicate în spiritul şi litera lor sau actualizate.

    Pe lângă ele au apărut, însă, restaurante noi care încearcă să le ţină isonul sau chiar să le depăşească. Dacă, la nivelul bucatelor, al imaginaţiei gastronomice, rămâne încă să vă pronunţaţi dumneavoastră, publicul, în privinţa felului în care au fost gândite architectonic, din punctul de vedere al designului interior sau al materialelor din care au fost construite, cei de la editura Igloomedia deja s-au pronunţat şi oferă concluziile lor. Albumul cu titlu simplu (“Restaurante din România”) prezintă o selecţie de 17 amenajări de interior (majoritatea din Bucureşti, dar şi câteva din Cluj, Sibiu sau Piatra Neamţ) care se remarcă prin calitatea detaliilor.

    Realizate de arhitecţi cunoscuţi, proiectele au reuşit să revitalizeze zone întregi şi să devină repere ale peisajului urban de azi. De la “Lacrimi şi sfinţi” la “Baracca”, “Biutiful” (foto), “Negresco” sau “Madame Pogany”, aveţi prilejul să călătoriţi prin cele mai arătoase, inventive, primitoare restaurante gândite şi construite la noi în anii din urmă.

    “Restaurante din România” (texte: Viorica Buică, Reka Ţugui, Anca Rotar, Ioana Păunescu; foto: Cosmin Dragomir, Şerban Bonciocat, Dacian Groza, Nicu Ilfoveanu, Corvin Cristian, George Pruteanu, Ciprian Stoian), Editura Igloomedia, Bucureşti, 2012

  • Cabane de schi care costă milioane

    Ca atare, în diverse staţiuni de schi încep să apară clădiri cu arhitectură modernă, iar preţurile care se obţin pe asemenea case dovedesc faptul că tot mai multă lume nu mai apreciază stilul tradiţional. Se poartă, aşadar, case mari, la construcţia cărora se folosesc şi materiale ca piatra sau oţelul şi care au suprafeţe vitrate la limita maximă permisă de regulamentele de urbanism ale zonei.

    Asemenea “cabane” de schi ultimul răcnet se vând pentru sume de ordinul milioanelor de dolari, cum ar fi cea din Deer Valley, din statul american Utah, cumpărată de şeful FedEx cu 11,2 milioane de dolari ori o alta din Courchevel, în Alpii Francezi, prevăzută cu baie turcească şi sală de masaj, pentru care s-au încasat mai bine de 20 de milioane de euro anul acesta. Pe lângă bârnele de lemn, din asemenea locuinţe moderne lipsesc deseori şi tradiţionalele coarne de cerb, altădată mândria proprietarilor.

    Schimbările în materie de arhitectură a caselor din staţiunile de schi, care se observă atât în SUA, cât şi în Europa, se datorează, spun arhitecţii, schimbărilor în stilul de viaţă al oamenilor aduse de progresul tehnologic, care le permite multora să locuiască mai tot timpul anului într-o astfel de staţiune, putând lucra de acolo. Din acest motiv, anumite elemente asociate cu iarna şi sărbătorile de Crăciun, cum ar fi blana de urs din faţa şemineului sau pereţii şi podelele de lemn, nu-şi mai au locul într-o casă locuită permanent şi se renunţă la ele.

  • Case fabuloase aşa cum nu aţi văzut vreodată – GALERIE FOTO

    O proprietate întinsă pe 600 de metri pătraţi, construită într-un deal, este un exemplu în acest sens. Construită într-un oraş din Paraguay, locuinţa are un acoperiş arcuit – exact ca linia în care este inclusă, iar ferestrele mari asigură o cantitate potrivită de lumină. Proprietatea este dotată şi cu o piscină şi cu o alee pentru maşini.


    “Vila Vals” este numele unei alte locuinţe construite cu scopul de a nu altera frumuseţea naturală a locului poziţionat în apropierea unui izvor termal din Elveţia – Therme Vals.


    Un japonez a creat “Casa Scoică” într-o zonă aflată la 60-90 de minute de Tokyo. Este o destinaţie de weekend populară pentru cei care vor să se înconjoare de natură. Printre scopurile fixate de arhitecţi a fost şi mentenanţa minimă, în această idee au creat o zonă de control care activează toate sistemele din locuinţă prin intermediul a doar trei butoane.


    Şi americanii s-au gândit la case camuflate în natură: Chenequa Residence din Wisconsin, construită din piatră, lemn şi beton înconjoară faţada unui deal şi copacii din zonă, iar fereastrele uriaşe oferă lumină şi o privelişte incredibilă.


  • Confort eco: ce ar trebui să ştie agenţii imobiliari

    Casele cu o arhitectură modernă sunt prevăzute cu tot confortul, inclusiv piscină în multe cazuri, şi nu se remarcă prin opulenţă sau înălţime – proprietarii preferă un singur nivel suprateran – ci par mai degrabă să crească din pământ, integrându-se foarte bine în peisaj, şi au pereţii exteriori din sticlă, pentru o iluminare cât mai bună.

    Unele dintre case sunt chiar construite chiar în coasta unui deal, care le acoperă parţial, reducând nevoia utilizării sistemelor de climatizare.