Tag: zboruri

  • Wizz Air relochează zborurile de la Bucureşti către Budapesta de pe Aeroportul Otopeni pe Aeroportul Băneasa, începând cu 30 martie

    Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, anunţă că, începând cu data de 30 martie 2025, zborurile sale de la Bucureşti către Budapesta vor fi relocate de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu.

    “Pasagerii care zboară pe această rută sunt rugaţi să îşi verifice e-mailul pentru informaţii detaliate şi pentru a confirma noul aeroport de plecare sau de sosire, iar cei care şi-au achiziţionat bilete prin intermediul agenţiilor de turism online sunt rugaţi să ia legătura cu acestea şi să confirme modificările”, transmite compania.

    Recent, Wizz Air a anunţat că, de la 1 aprilie, va începe operaţiunile de la noua sa bază de pe Aeroportul Băneasa, cu o aeronavă şi un total de şase rute în acest an.

    Compania operează deja două zboruri de pe Băneasa către Napoli şi Cracovia, urmând să mai lanseze zboruri către Abu Dhabi (EAU), către Londra Luton (Marea Britanie) şi către Varşovia (Polonia).

    Aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa), cel mai vechi din România, situat la doar 9 kilometri de centrul Bucureştiului şi inaugurat în 1920, a trecut printr-un proces de renovare, finalizat în 2021, printr-o  investiţie totală care s-a ridicat la 66 mi­lioane de lei.

    Până în 2012, când a fost închis, aeroportul din Băneasa reprezenta „casa“ companiilor low-cost, ce transportau 2,4 milioane de pasageri înainte să se mute pe aeroportul din Otopeni. Pista de 3.200 de metri lungime a acestui aeroport era considerată cea mai bună din ţară de specialiştii din aviaţie.

     

  • Criză explozivă între SUA şi Columbia: Cum a învins Trump în războiul sancţiunilor şi a forţat Bogota să cedeze pentru a preveni colapsul economic

    SUA renunţă la tarifele vamale impuse Columbiei, după ce Bogota a acceptat deportarea migranţilor fără restricţii, anunţă Casa Albă.

    Potrivit BBC, Donald Trump a dispus anterior impunerea unor tarife de 25% pentru toate produsele columbiene, după ce preşedintele Columbiei a interzis aterizarea a două zboruri militare americane destinate deportării.

    Iniţial, preşedintele columbian Gustavo Petro a declarat că ţara sa va accepta repatrierea cetăţenilor, dar doar prin zboruri civile, tratându-i cu respect şi fără a-i considera infractori.

    Conform Casei Albe, Columbia a fost de acord să primească migranţii repatriaţi prin zboruri militare americane „fără restricţii sau întârzieri”. De asemenea, autorităţile columbiene au subliniat că dialogul cu SUA va continua pentru a „garanta demnitatea cetăţenilor columbieni”.

    Administraţia americană a salutat acest acord, considerându-l o victorie a politicii ferme promovate de Trump, după ce liderii celor două state schimbaseră acuzaţii pe reţelele sociale.

    Ministerul de Externe al Columbiei a anunţat că impasul diplomatic cu SUA a fost rezolvat, la scurt timp după ce preşedintele Petro publicase pe platforma X o postare în care critica „blocada” impusă de Trump.

    Petro refuzase anterior accesul zborurilor militare americane, insistând ca migranţii să fie returnaţi „în condiţii de respect şi demnitate”. Ca răspuns, Trump a ameninţat cu sancţiuni economice şi privind vizele, referindu-se, în acelaşi timp, şi la tarifele comerciale.

    Într-o postare pe X, Petro a răspuns ameninţărilor lui Trump, anunţând măsuri similare din partea Columbiei şi lăudând patrimoniul cultural al ţării.

    La doar câteva ore de la schimbul de replici, cele două părţi au ajuns la un acord. Potrivit Casei Albe, Columbia a acceptat „toate cererile preşedintelui Trump”, iar tarifele propuse de acesta au fost suspendate, fiind pregătite să fie aplicate dacă înţelegerea nu este respectată.

    Sancţiunile privind vizele şi controalele sporite la frontieră pentru cetăţenii columbieni vor rămâne în vigoare până la repatrierea primului grup de migranţi, a precizat Casa Albă.

    Ministrul de externe columbian, Luis Gilberto Murillo, a declarat că ţara sa va continua să primească cetăţeni deportaţi, asigurându-le condiţii decente. El a adăugat că avionul prezidenţial al lui Petro a fost pregătit pentru a facilita întoarcerea celor afectaţi de interdicţia zborurilor militare.

  • ​Wizz Air mizează pe aeroportul Băneasa şi deschide bază aeriană pe terminalul secund din Bucureşti. Compania va opera zboruri pe cinci rute de pe Băneasa

    Compania ungară Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, mizează şi mai mult pe aeroportul Băneasa şi deschide acolo bază aeriană începând cu 1 aprilie 2025, de une va opera zboruri pe cinci rute, au anunţat reprezentanţii companiei. Compania a operat deja primele zboruri regulate de pe aeroportul Băneasa în vara anului trecut, fiind astfel o testare a modului în care se poate opera de pe aeroportul secund din Bucureşti.

    Astfel, Băneasa devine o opţiune tot mai importantă pentru operatorii aerieni în contextul în care aeroportul Otopeni este supraaglomerat.

    „Pe măsură ce continuăm să ne extindem reţeaua şi să avem o cotă de piaţă de 55% în România, suntem mândri să stabilim o nouă bază la Aeroportul Bucureşti Băneasa şi să lansăm trei rute noi din capitală. Această extindere va oferi aproape 750.000 de locuri suplimentare pentru pasagerii ce călătoresc spre şi dinspre capitală în vara acestui an, asigurând o creştere cu 18% a capacităţii în Bucureşti comparativ cu vara trecută”, spune Mauro Peneda, Managing Director în cadrul Wizz Air Malta.

    Începând cu 1 aprilie, Wizz Air va începe operaţiunile de bază de pe Aeroportul Bucureşti Băneasa. Pe lângă zborurile către Napoli (Italia) şi Cracovia (Polonia) care sunt deja în serviciu, compania aeriană va lansa rute din Bucureşti Băneasa către Abu Dhabi (EAU) în 30 martie, către Londra Luton (Marea Britanie) în 1 aprilie şi către Varşovia (Polonia) în 9 iunie.

    De asemenea, Wizz Air va lansa noi rute şi de pe aeroportul Otopeni către Gran Canaria (Spania), Frankfurt Hahn (Germania) şi Friedrichshafen (Germania).

    Pentru susţinerea creşterii operaţiunilor din Bucureşti, Wizz Air alocă două aeronave Airbus A321neo, ajungând astfel la 21 de aeronave în Bucureşti.​​​

  • ​Wizz Air mizează pe aeroportul Băneasa şi deschide bază aeriană pe terminalul secund din Bucureşti. Compania va opera zboruri pe cinci rute de pe Băneasa

    Compania ungară Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, mizează şi mai mult pe aeroportul Băneasa şi deschide acolo bază aeriană începând cu 1 aprilie 2025, de une va opera zboruri pe cinci rute, au anunţat reprezentanţii companiei. Compania a operat deja primele zboruri regulate de pe aeroportul Băneasa în vara anului trecut, fiind astfel o testare a modului în care se poate opera de pe aeroportul secund din Bucureşti.

    Astfel, Băneasa devine o opţiune tot mai importantă pentru operatorii aerieni în contextul în care aeroportul Otopeni este supraaglomerat.

    „Pe măsură ce continuăm să ne extindem reţeaua şi să avem o cotă de piaţă de 55% în România, suntem mândri să stabilim o nouă bază la Aeroportul Bucureşti Băneasa şi să lansăm trei rute noi din capitală. Această extindere va oferi aproape 750.000 de locuri suplimentare pentru pasagerii ce călătoresc spre şi dinspre capitală în vara acestui an, asigurând o creştere cu 18% a capacităţii în Bucureşti comparativ cu vara trecută”, spune Mauro Peneda, Managing Director în cadrul Wizz Air Malta.

    Începând cu 1 aprilie, Wizz Air va începe operaţiunile de bază de pe Aeroportul Bucureşti Băneasa. Pe lângă zborurile către Napoli (Italia) şi Cracovia (Polonia) care sunt deja în serviciu, compania aeriană va lansa rute din Bucureşti Băneasa către Abu Dhabi (EAU) în 30 martie, către Londra Luton (Marea Britanie) în 1 aprilie şi către Varşovia (Polonia) în 9 iunie.

    De asemenea, Wizz Air va lansa noi rute şi de pe aeroportul Otopeni către Gran Canaria (Spania), Frankfurt Hahn (Germania) şi Friedrichshafen (Germania).

    Pentru susţinerea creşterii operaţiunilor din Bucureşti, Wizz Air alocă două aeronave Airbus A321neo, ajungând astfel la 21 de aeronave în Bucureşti.​​​

  • Wizz Air va lansa din vară şase noi rute de pe aeroportul din Sibiu către Viena, Hamburg, Frankfurt Hahn, Basel, Roma Fiumicino, Madrid şi va creşte frecvenţa zborurilor spre Memmingen, Nürnberg şi Baden-Baden

    Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, va aloca o a doua aeronavă pentru aeroportul din Sibiu în vara anului 2025, marcând astfel un total de 33 de aeronave în România, şi va lansa din luna august şase noi rute către Viena, Hamburg, Frankfurt Hahn, Basel, Roma Fiumicino şi Madrid (cu preţuri începând de la 14,99 euro). De asemenea, Wizz Air va creşte frecvenţa zborurilor de pe aeroportul din Sibiu către Memmingen (operaţiuni zilnice), Nürnberg şi Baden-Baden (ambele deservite de patru ori pe săptămână), potrivit unui comunicat de presa transmis de Aeroportul Internaţional Sibiu.

    ’’Sibiul are o importanţă crucială pentru Wizz Air, unde marchează 11 ani de parteneriat cu aeroportul şi administraţia judeţeană, prilej cu care compania sporeşte capacitatea de aici, adăugând peste 320.000 de locuri în vara anului 2025, o creştere cu 58% faţă de vara trecută. Baza va opera 11 rute către şase ţări şi va creşte totodată frecvenţele a trei rute existente’’, au transmis reprezentanţii companiei Wizz Air.

    ’’Suntem mândri să deţinem o cotă de 55% în România, o piaţă esenţială pentru Wizz Air, şi să ne extindem în continuare operaţiunile (…), a declarat Mauro Peneda, Managing Director Wizz Air Malta, într-un comunicat de presă.

    În prezent, Wizz Air operează 169 de rute de pe 13 aeroporturi din România, conectând pasagerii la 72 de destinaţii din 24 de ţări. În ultimii 18 ani, Wizz Air a stabilit şase baze operaţionale în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Craiova şi Sibiu. Compania aeriană are peste 1.500 de angajaţi în România.

    ’’Această extindere deschide noi oportunităţi de călătorie pentru locuitorii judeţului Sibiu şi ai întregii regiuni, facilitând accesul direct la destinaţii din întreaga lume (…), a declarat Vlad Vasiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, într-un comunicat de presă.

    Aeroportul Internaţional Sibiu, subordonat Consiliului Judeţean Sibiu, a fost tranzitat în 2024 de 573.918 pasageri, în creştere cu 4,3% faţă de anul anterior, când aeroportul a înregistrat un trafic de 550.397 de pasageri. Anul trecut au fost înregistrate 6.741 mişcări aeronave, faţă de 6.608 mişcări aeronave în 2024, în creştere uşoară, de 2%, potrivit unor informaţii anterioare.

    Grupul Wizz Air a avut venituri de 3,9 miliarde de euro în anul financiar 2023. Potrivit raportului de venituri al companiei, Wizz Air a încasat din zborurile operate înspre şi dinspre România circa 438 milioane de euro. Wizz Air Group este o companie fondată în 2003 de către actualul CEO, József Váradi şi de către alte cinci persoane cu experienţă în sectorul aerian. în România, compania a început operaţiunile în 2007, odată cu intrarea ţării în Uniunea Europeană.

  • AnimaWings, companie deţinută de fondatorii Christian Tour, lansează din 15 ianuarie o cursă regulată între Cluj-Napoca şi Bucureşti

    AnimaWings, companie deţinută de fraţii Cristian şi Marius Pandel, fondatorii Christian Tour, anunţă lansarea unei noi rute regulate, între Cluj-Napoca şi Bucureşti, începând cu data de 15 ianuarie 2025, cu o frecvenţă de opt zboruri săptămânale, în zilele de luni (două frecvenţe), miercuri (două frecvenţe), joi, vineri (două frecvenţe) şi duminică. Biletele pentru un zbor Cluj-Napoca-Bucureşti pornesc de la 41 de euro/persoană, potrivit unui anunţ al companiei.

    Zborurile vor fi operate cu aeronave Airbus A220, un model unicat pe piaţa din România, având cinci locuri pe rând, respectiv patru pentru clasa business. AnimaWings a recepţionat luna trecută prima dintre cele şase aeronave contractate de companie în prima etapă de dezvoltare a flotei proprii, până în anul 2026. Airbus A220 este construită special pentru segmentul de 100-150 de locuri, produce cu 50% mai puţin zgomot, emite cu 25% mai puţine emisii de CO2 şi consumă cu 25% mai puţin combustibil decât o aeronavă de generaţie mai veche, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie. 

    Pentru început, aeronava va deservi rute internaţionale precum Paris, Stockholm, Larnaca, Dubai, Marrakesh, Nisa, Ibiza şi rute domestice precum Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea şi retur. Acestora şi se vor alătura cursele charter organizate pentru agenţiile touroperatoare către destinaţii de vacanţă din Grecia, Turcia şi Spania pe perioada verii anului 2025. O a doua aeronava Airbus A220 era aşteptată pentru finalul anului 2024. În primul trimestru din 2025 AnimaWings va recepţiona şi două aeronave de tip A320, cu până la 180 de locuri, conform unor informaţii anterioare furnizate de companie.

  • Cine sunt oamenii din spatele uneia dintre puţinele companii aeriene româneşti ce se luptă cu toţi giganţii internaţionali ce sunt pe piaţa din ţara noastră

    Ce înseamnă să conduci o companie aeriană într-un sector în continuă schimbare? Cum te adaptezi la o industrie competitivă, marcată de dificultăţi operaţionale şi economice? Matt Ian David, CEO al Dan Air, răspunde întrebărilor despre provocările şi oportunităţile din aviaţie, împărtăşind perspectivele sale asupra unui mediu complex şi imprevizibil.

    Chiar dacă lucrează în aviaţie de la 18 ani, Matt Ian David mărturiseşte că aceasta nu a fost prima sa opţiune, ci ceea ce s-a întâmplat în mod natural având în vedere faptul că mereu a fost atras de domeniile tehnice. În prezent, ocupă funcţia de Chief Executive Officer şi Accountable Manager al companiei româneşti Dan Air, unde este responsabil de conducerea strategică şi operaţională a companiei aeriene. Activitatea sa la Dan Air include supervizarea conformităţii reglementărilor aviatice şi implementarea iniţiativelor menite să asigure excelenţa operaţională.

    Pe lângă acest rol, Matt David este şi Managing Partner la WaB, o companie din Bucureşti, unde activează din februarie 2014 şi prin care contribuie la crearea şi implementarea unor soluţii personalizate pentru companiile din diverse industrii, inclusiv aviaţie. În ceea ce priveşte Dan Air, aceasta a fost fondată în 2017 de pilotul comandant Dan Iuhas, având pe atunci denumirea de Just Us Air. A operat o perioadă doar zboruri în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance) pentru diverse companii aeriene precum: Air Cote D’Ivoire, Jazeera Airways, Transavia, TUI, Arik, Sund Air, Air Moldova, Air Baltic, Air Serbia, Wizz Air şi Anima Wings.

    Compania şi-a schimbat numele în 2021 în Dan Air şi a început operarea de zboruri regulate sub marcă proprie. Zborurile regulate au început pe data de 15 iunie 2023, de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, iar din 11 decembrie 2023, Dan Air operează exclusiv zboruri de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău. Până în prezent, Dan Air a transportat peste 3,5 milioane de pasageri (din zboruri regulate şi zboruri efectuate pentru alte companii aeriene) având un grad de ocupare mediu de 80%. Compania a depăşit deja cifra de afaceri de 40 de milioane de euro pentru anul în curs şi, potrivit previziunilor lui Matt Ian David, anul viitor creşterea va fi de cel puţin 30%. 

    Ţinând cont de experienţa sa, executivul spune că nu a avut parte de multe surprize odată cu preluarea rolului de CEO al Dan Air, întrucât se aştepta ca acesta să fie unul complex şi complicat de gestionat. Însă a avut parte totuşi şi de câteva aspecte neprevăzute, deopotrivă bune şi rele: „Ceea ce m-a surprins plăcut la un operator aerian român a fost şi este curajul de care colegii mei dau dovadă de fiecare dată când acceptă cele mai complicate misiuni de zbor, de exemplu zboruri de evacuare din zone de conflict cum a fost în cazul celor efectuate în Israel şi Liban, dar şi de faptul că împreună, reuşim să punem un zâmbet pe faţa pasagerilor noştri, pe care îi deservim cu responsabilitate şi respect”.

    Adaugă şi că ceea ce l-a surprins într-un mod „foarte neplăcut” a fost lipsa sprijinului din partea autorităţilor în a susţine serviciul public de transport aerian regulat: „Aici reamintesc în principal cazul aeroportului Braşov care ar fi putut fi o poveste de succes dacă şi statul s-ar fi implicat cu adevărat în rezolvarea problemelor existente acolo”.  Dan Air a suspendat operarea zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav în iunie 2023, la scurt timp după inaugurarea acestuia. Ulterior, în noiembrie 2023, compania a anunţat mutarea tuturor operaţiunilor pe Aeroportul din Bacău, începând cu luna decembrie a aceluiaşi an – potrivit informaţiilor de atunci, din cauza unor probleme legate de infrastructura şi facilităţile aeroportuare. „Deşi Braşovul este oraşul natal al lui Captain Iuhas, pentru el pot spune că a fost cu siguranţă o decizie grea, însă din punctul meu de vedere era singura decizie logică pe care puteam să o luăm în acele condiţii.

    A fost o decizie dificilă bineînţeles, dar a fost luată spre binele tuturor. Motivele deciziei rămân aceleaşi pe care le-am mai spus în repetate rânduri şi sunt legate de orarul de funcţionare a aeroportului şi de lipsa implicării din partea autorităţilor pentru ca proiectul aeroportului Braşov să poată funcţiona în condiţii optime şi să fie atractiv pentru operatorii aerieni”, explică Matt Ian David. Provocările nu au lipsit nici din perspectiva urmelor pe care le-a lăsat pandemia de COVID-19, care se resimt încă puternic în piaţă: „Aici nu mă refer la intenţiile de călătorie ale pasagerilor, ci mai degrabă la efectele pe care ajutoarele de stat, oferite în timpul pandemiei, continuă să le aibă anumite companii, prin care au fost defavorizaţi puternic micii operatori aerieni.

    Aşadar, provocările cele mai mari sunt cele legate de creşterea costurilor cu combustibilul şi taxele legate de emisiile de carbon şi totodată, creşterea generală a preţurilor serviciilor din interiorul Uniunii Europene precum taxele de navigaţie şi survol”. În pofida acestora, executivul spune că este motivat în continuare să contribuie la dezvoltarea Dan Air, în pofida imprevizibilului ce caracterizează această industrie, mai ales datorită recunoaşterii de anul acesta prin includerea în Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA): „Motivaţia mea este alimentată de către colegii mei de la Dan Air şi de faptul că profesionalismul şi empatia lor ne-au creat o imagine de încredere atât în faţa pasagerilor noştri, cât şi în faţa partenerilor de afaceri. Împreună cu ei am reuşit să ajungem de la un operator local, la o companie aeriană membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni şi am adoptat cele mai înalte standarde şi practici recomandate din industrie. Aşadar, faptul că am putea pierde încrederea pe care am construit-o cu greu mă motivează în a face din această companie, din acest brand românesc, o poveste de succes”. 

    1. Într-o piaţă dominată de companii internaţionale, cum aţi reuşit să faceţi Dan Air să iasă în evidenţă? Ce credeţi că v-a ajutat să câştigaţi încrederea pasagerilor?

    Cel mai mult pentru pasageri contează raportul calitate preţ. Dan Air a reuşit să se facă remarcată prin serviciile de calitate oferite pasagerilor la preţuri competitive, cât şi beneficiile noastre pe care alte companii nu le oferă (transport animale de companie, însoţire minori etc.). Am reuşit să eliminăm o parte din concurenţa de la Bacău fără a face niciun fel de efort, prin simplul nostru comportament natural care este calibrat pe comunicarea cu pasagerii pe atenţia şi pe respectul faţă de aceştia. 

    2. Cum vă menţineţi echipa motivată şi implicată, mai ales într-un domeniu care poate fi atât de stresant? Ce faceţi pentru a avea o cultură de muncă pozitivă?

    Acesta este una dintre cele mai dificile lucruri de făcut deoarece, într-un astfel de domeniu unde munca se desfăşoară în condiţii deosebite, este uşor ca motivaţia să se reducă. Însă cultura organizaţională şi programele recurente de instruire desfăşurate în cadrul Dan Air reuşesc să readucă de fiecare dată motivaţia şi dedicaţia membrilor de echipaj.  De asemenea, punem accent pe o comunicare eficientă şi pe promovarea şi îmbunătăţirea constantă a lucrului în echipă astfel încât fiecare să se simtă bine şi să transmită aceeaşi energie şi pasagerilor. 

    3. Cum v-au influenţat experienţele anterioare deciziile pe care le luaţi pentru Dan Air? Aveţi exemple de situaţii în care v-a ajutat să luaţi decizii mai bune?

    O altă societate pe care o administrez furnizează servicii de echilibru şi centraj pentru Wizz Air încă din 2018 şi avem în gestiune o flotă de peste 200 de aeronave, iar această experienţă m-a ajutat în primul rând să am abilitatea de a înţelege modelul în care poate fi scalată o companie aeriană, acelaşi model pe care încercăm să-l urmăm şi noi la Dan Air. 

    4. De ce a fost important pentru Dan Air să rămână o companie cu „ADN 100% românesc”? 

    Atât acţionarul unic al Dan Air, Captain Dan Iuhas, cât şi eu avem în comun un puternic simţ de patriotism şi dorim să schimbăm paradigma în care ne regăsim de 30 de ani încoace referitoare la „ce e românesc sigur nu este bun” – făcând referire la tendinţa tot mai mare a românilor din ultimii ani în a alege multinaţionale care s-au dovedit la fel de vulnerabile ca orice companie de pe piaţa transporturilor aeriene, iar aici mă refer în principal la cunoscutele companii low-cost. Astfel, dorim să demonstrăm zi de zi că şi companiile româneşti pot oferi servicii cel puţin la fel de calitative ca cele oferite de operatorii internaţionali. 

    5. Ce aţi învăţat din perioada în care Dan Air opera zboruri pentru alte companii? Cum v-au ajutat acele lecţii să dezvoltaţi reţeaua proprie de zboruri regulate?

    Operarea propriilor zboruri regulate a fost mereu o dorinţă a proprietarului companiei deoarece asta reprezintă o dovadă fără echivoc că serviciile pe care le oferim se adresează în primul rând românilor. Experienţa pe care am acumulat-o de-a lungul anilor, zburând pentru alte companii, a ajutat în special la îmbunătăţirea proceselor interne ale companiei, iar avantajul de a zbura pentru multe companii ne-a permis să culegem ce e mai bun din fiecare, iar aceea experienţă pozitivă să o reunim la Dan Air pentru a oferi călătorii plăcute şi mai ales sigure pasagerilor noştri. 

    6. Cum faceţi faţă cerinţelor în creştere ale pasagerilor români, care vor preţuri mai bune şi servicii de top, mai ales într-o piaţă cu o concurenţă atât de mare?

    Nu este foarte greu să faci concurenţă companiilor low-cost consacrate care deja au obişnuit pasagerul cu stresul pe care o călătorie în astfel de condiţii îl poate genera. De la însoţitorii de bord puţin cordiali şi până la calitatea slabă a produselor de la bord, aceste lucruri fac ca Dan Air să aibă o misiune uşoară de a se diferenţia de astfel de practici. Credem că în primul rând pasagerii români cer să fie respectaţi şi să beneficieze de un raport calitate/preţ corect. De asemenea, ei cer ca pe întreagă durată a călătoriei, de la îmbarcare până la aterizare, să fie trataţi cu empatie şi bun simţ. Însoţitorii noştri de bord sunt selectaţi şi instruiţi după cele mai bune practici din domeniul ospitalităţii şi a transportului aerian din Orientul Mijlociu, mulţi dintre însoţitorii noştri lucrând la companii aeriene de 5 stele precum Qatar Airways, dar şi consacratele Emirates sau Etihad Airways. De asemenea, comunicarea transparentă pe care o avem cu pasagerii noştri, ne ajută să ne diferenţiem de ceilalţi. 

    7. Cât de mult influenţează concurenţa structura preţurilor la Dan Air? Care este strategia voastră pentru a menţine biletele accesibile, fără să faceţi rabat la siguranţă sau calitate?

    Politica de preţ este evident stabilită de cerere şi reajustată în funcţie de ofertele concurenţei, însă calitatea şi siguranţa nu sunt afectate de astfel de reduceri de preţ pentru că acestea sunt făcute pe alte considerente. Nicio companie aeriană europeană nu face rabat de la siguranţă, indiferent de politica de preţ pe care o practică. Mai mult, statutul de membru ale IATA, obţinut în urma unor audituri extrem de exigente, ne obligă în primul rând să continuăm să  respectăm nişte standarde de siguranţă şi calitate extrem de riguroase, iar acest angajament a fost asumat întru totul. 

    8. Care este, în medie, preţul unui bilet la Dan Air şi ce primiţi în schimb pentru acest cost? Cum vă asiguraţi că pasagerii simt că merită fiecare leu cheltuit?

    Preţul mediu practicat de Dan Air pentru un singur segment este de 85 de euro, iar experienţa pe care pasagerii o au la bordul aeronavelor noastre este una lipsită de stres, Dan Air fiind printre puţinele companii care oferă o gamă largă de servicii, aşa cum spuneam, transportul animalelor de companie, asistenţă pentru transportul minorilor neînsoţiţi, posibilitatea de a transporta echipamente sportive speciale,   asigurări de călătorie, serviciu la board care include şi duty-free. 

    9. Ce impact au fluctuaţiile economice, cum ar fi creşterea preţurilor la combustibil, asupra afacerii voastre? Ce faceţi pentru a proteja compania de astfel de riscuri?

    Dan Air a menţinut politica de preţuri şi a ales fidelizarea pasagerului în detrimentul profitului, însă având în vedere că aceste creşteri vor fi tot mai accentuate în anii ce vor urma, toţi transportatorii aerieni vor fi obligaţi să majoreze preţul biletelor.  

    10. Având în vedere presiunea globală pentru sustenabilitate, ce faceţi pentru ca Dan Air să fie mai prietenoasă cu mediul? Ce iniţiative aveţi în plan?

    Iniţiativa noastră este să creştem procentul de combustibili sustenabili (SAF) folosiţi de către aeronavele noastre pentru a avea un impact cât mai redus din punct de vedere climatic asupra mediului. Deşi aceşti combustibili sunt aproape de trei ori mai scumpi, rămâne totuşi aceeaşi neimplicare a autorităţilor în a face combustibilul SAF mai accesibil la preţ şi astfel să stimuleze mai mulţi operatori să crească procentul de utilizare al acestuia, în schimb preţul mare descurajează folosirea lui. De asemenea, mai implementăm şi alte măsuri de natură tehnică operaţională şi avem în vedere în primul rând identificarea rutelor optime în raport cu fenomenele meteo din spaţiul aerian în care zburăm, dar şi instruirea echipajelor cu privire la efectuarea unor proceduri cum ar fi coborârea continuă care menţine motoarele aeronavei la un regim de funcţionare redus şi implicit reduce consumul de combustibil.

    11. Cum reuşeşte Dan Air să contribuie la dezvoltarea economică a regiunilor unde operează? 

    Dan Air a creat noi locuri de muncă, întrucât majoritatea membrilor noştri de echipaj sunt din Bacău şi contextual creează mai multe locuri de muncă prin simpla desfăşurare a activităţii noastre pe aeroportul din Bacău, mai ales în contextul în care Dan Air a rămas singurul operator cu bază pe acest aeroport.

    12. Ce impact a avut obţinerea calităţii de membru al IATA asupra companiei? Aţi observat o creştere a încrederii din partea pasagerilor sau a partenerilor de afaceri?

    În primul rând, faptul că am devenit membru al IATA a determinat compania naţională TAROM să închirieze o aeronavă de la Dan Air pe perioada sărbătorilor de iarnă, Dan Air fiind astfel prima companie cu care transportatorul naţional a ales să colaboreze. Cât despre încrederea pasagerilor noştri de care ne bucurăm deja, alăturarea noastră la această asociaţie internaţională nu face altceva decât să confirme angajamentul pe care Dan Air îl are în a-şi îmbunătăţii în mod continuu serviciile oferite. 

    13. Care sunt planurile de creştere pentru Dan Air în următorii 5-10 ani? Ce investiţii sau strategii noi aveţi în vedere?

    Planurile Dan Air în mare sunt legate în primul rând de creşterea numărului de avioane în flotă şi de a spori capacitatea de transport pentru aeroportul Bacău, dar şi deschiderea unei noi baze de operare pe aeroportul Otopeni pentru a putea deservi Capitala. Deja am lansat zboruri regulate din Bucureşti în această iarnă şi se dovedeşte că serviciile Dan Air sunt preferate şi de către bucureşteni. 

    14. Cât de mult se schimbă industria aviaţiei din România? Vedeţi oportunităţi mari pe termen lung sau sunt mai multe riscuri care vă îngrijorează?

    În ultimii 10 ani am asistat la o transformare aproape completă a industriei aviatice din România, deşi ca ţară eram tradiţionali operatori de aeronave Boeing, astăzi s-a ajuns ca majoritatea flotei înregistrată în România să fie formată din aeronave Airbus. Au apărut desigur şi mulţi operatori aerieni, cel puţin în ultimii 3 ani, însă niciunul nu se ridică la performanţa pe care Dan Air a făcut-o în ultimii ani. Riscul primordial pentru industria aviatică din România rămâne concurenţa neloială pe care operatorii străini o desfăşoară cu girul autorităţilor de supraveghere a concurenţei. 

    15. Credeţi că România ar putea deveni un hub regional pentru aviaţie sau este mai realist să ne vedem ca o piaţă de nişă pentru operatorii locali?

    România ar putea deveni un hub numai dacă modelul de business al companiei de stat TAROM ar fi schimbat şi ar urma modelul companiei Air  Serbia care în ultimii ani şi-a recăpătat profitabilitatea şi a creat un hub în Belgrad după modelul companiei partenere Etihad Airways. Cu siguranţă şi România ar putea face asta, dar acest model din păcate nu se potriveşte pentru Dan Air la momentul de faţă. 

    16. Cât de optimist sunteţi în privinţa creşterii industriei aviatice din România? Există anumite riscuri pe care le vedeţi şi care v-ar putea încetini planurile?

    Riscurile principale care sunt inerente în domeniul transporturilor aeriene rămân cele legate de lipsa specializată a forţei de muncă, în special mecanicii şi personalul de certificare. Majoritatea operatorilor români se confruntă cu o lipsă de personal specializat şi pe parte de management, ceea ce face ca aceştia să fie puţin performanţi. Din fericire, echipa Dan Air este formată din oameni cu multă experienţă în domeniul aeronautic care provin de la diferiţi operatori de succes (Ryanair, Wizzair, fosta Blue Air, etc…).

    17. Ce aţi sfătui un antreprenor/executiv care vrea să intre în industria aviaţiei? Ce trebuie să ştie despre complexitatea şi provocările acestei pieţe?

    Oricine îşi doreşte să intre în acest domeniu trebuie să aibă în vedere faptul că nu reuşi să dezvolte o afacere de succes dacă nu se înconjoară de oamenii potriviţi, iar aici mă refer în principal la persoanele care deţin competenţele şi îndemânările necesare pentru a ocupa poziţiile de management reglementate de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Recentele companii aeriene care au apărut în România se confruntă deja cu probleme serioase pe această temă, întrucât nu pot asigura managementul continuităţii afacerii deoarece nu au resursele necesare pentru a putea demonstra conformarea cu reglementările aplicabile. 

    18. Care a fost cel mai frumos şi cel mai greu moment de până acum ca CEO al Dan Air? Cum v-au ajutat aceste experienţe să deveniţi un lider mai bun?

    Cele mai grele momente sunt acelea în care suntem forţaţi să ne dezamăgim pasagerii din cauza unor situaţii care se află în afara controlului rezonabil al Dan Air, iar aici mă refer în principal la întârzieri sau anulări. Cele mai frumoase momente sunt acelea în care reuşim să depăşim bariere şi să demonstrăm că se poate. Astfel de experienţe m-au învăţat o lecţie esenţială… că nu este despre mine şi că tot ceea ce fac la Dan Air trebuie să se concentreze pe nevoile pasagerilor noştri. 

     

    Carte de vizită:

    1. Matt Ian David este un lider experimentat în industria aviaţiei, cu o carieră de peste un deceniu dedicată managementului operaţional, auditului şi dezvoltării strategice în sectorul aeronautic;

    2. În prezent, ocupă funcţia de Chief Executive Officer şi Accountable Manager al companiei Dan Air, unde, din martie 2022, este responsabil de conducerea strategică şi operaţională a companiei aeriene. Activitatea sa la Dan Air include supervizarea conformităţii reglementărilor aviatice şi implementarea iniţiativelor menite să asigure excelenţa operaţională;

    3. Pe lângă acest rol, Matt David este Managing Partner la WaB, o companie din Bucureşti, România, unde activează din februarie 2014. Aici, el contribuie la crearea şi implementarea unor soluţii personalizate pentru companiile din diverse industrii, inclusiv aviaţie;

    4. De asemenea, deţine poziţia de Managing Partner la Aviation Audit, o firmă pe care o conduce din iunie 2017. În această calitate, Matt David asigură servicii de audit şi consultanţă pentru companiile aeriene, contribuind la alinierea acestora la cele mai înalte standarde internaţionale;

    5. Anterior, a fost Chief Operations Officer la JUST US AIR (mai 2021 – martie 2022), unde a gestionat operaţiunile zilnice şi a coordonat activităţile de conformitate şi siguranţă;

    6. În ceea ce priveşte pregătirea sa academică, Matt David deţine o diplomă în Management aerospaţial, cu specializare în Aeronautică, obţinută la Universitatea Politehnica din Bucureşti, precum şi o diplomă de Bachelor of Laws (Drept) de la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. 

    Sursa: LinkedIn

  • Wizz Air a lansat o nouă rută de pe aeroportul din Cluj-Napoca

    Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, a lansat o nouă rută de pe aeroportul din Cluj-Napoca spre Stuttgart, Germania, cu o frecvenţă de două zboruri săptămânale, în zilele de joi şi duminică, potrivit unui anunţ al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu“ Cluj.

    Totodată, Wizz Air a reluat luna acesta zborurilor directe de pe aeroportul din Cluj-Napoca spre Viena, Abu Dhabi şi Lyon. Pe de altă parte, ca urmare a situaţiei actuale din Israel, compania aeriană maghiară a suspendat temporar zborurile spre şi dinspre Tel Aviv până în data de 14 ianuarie 2025, inclusiv.

    Wizz Air are şase baze aeriene în România, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Timişoara şi Iaşi, şi operează peste 170 de rute dinspre aeroporturile locale către 24 de ţări. Compania a transportat circa 13 milioane de pasageri spre şi dinspre aeroporturile locale în 2023, o creştere semnificativă faţă de anul anterior, când a transportat doar 8,5 milioane de pasageri.

    Cea mai mare bază a operatorului ungar Wizz Air se află în Bucureşti, unde sunt 19 aeronave alocate, fiind cea mai mare bază aeriană din toată reţeaua companiei. Wizz Air a ajuns să aibă peste jumătate din cota de piaţă locală, ceea ce plasează compania ca fiind cel mai mare operator de pe plan local. O bună parte din această cotă de piaţă a fost câştigată şi în urma căderii Blue Air din 2022, multe dintre golurile lăsate în piaţă fiind ocupate de Wizz Air.

    Compania aeriană maghiară mizează tot mai mult pe piaţa locală, ba chiar mai mult decât pe piaţa din Ungaria, acolo unde şi-a început activitatea operatorul. Grupul Wizz Air a avut venituri de 3,9 miliarde de euro în anul financiar 2023. Potrivit raportului de venituri al companiei, Wizz Air a încasat din zborurile operate înspre şi dinspre România circa 438 milioane de euro. Wizz Air Group este o companie fondată în 2003 de către actualul CEO, József Váradi şi de către alte cinci persoane cu experienţă în sectorul aerian. în România, compania a început operaţiunile în 2007, odată cu intrarea ţării în Uniunea Europeană.

  • Cum a ajuns inteligenţa artificială să fie de ajutor chiar şi atunci când te pregăteşti să pleci în vacanţă

    Planificarea unei vacanţe ar trebui, în teorie, să fie distractivă. Însă întocmirea unei liste de activităţi pentru o călătorie poate fi, de asemenea, consumatoare de timp şi stresantă, mai ales dacă nu ştii de unde să începi. Ca în multe alte situaţii, ChatGPT poate să vină cu soluţia şi de această dată.

    Din fericire, companiile de tehnologie au concurat pentru a crea instrumente care să te ajute să îţi organizezi vacanţa. Călătoriile au devenit unul dintre cele mai populare domenii de utilizare pentru AI, la care Google, Microsoft şi OpenAI fac deseori referire în prezentările lor, iar firme precum Tripadvisor, Expedia şi Booking.com au început să lanseze produse de planificare a vacanţelor bazate pe AI, scrie un articol amplu al MIT Technology Review. Deşi agenţii AI care pot gestiona întregul proces de planificare şi rezervare a vacanţei sunt încă departe de a deveni o realitate, actuala generaţie de instrumente AI este totuşi destul de utilă pentru a te ajuta cu diverse sarcini, cum ar fi crearea itinerarelor sau îmbunătăţirea abilităţilor lingvistice.

    Cum poţi beneficia însă la maximum de tehnologia AI pentru organizarea călătoriilor? Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să alegi unde să călătoreşti. Avantajul modelelor de limbaj de mari dimensiuni (LLM), precum ChatGPT, este că sunt antrenate pe cantităţi vaste de informaţii de pe internet, ceea ce înseamnă că pot digera rapid informaţii care ar dura ore întregi pentru un om şi le pot condensa în paragrafe simple. Acest lucru le face instrumente excelente pentru a-ţi crea o listă de locuri de interes. Cu cât cerinţa este mai specifică, cu atât mai bine – de exemplu, spunând chatbotului că doreşti sugestii de destinaţii cu climă caldă, plaje pentru copii şi o viaţă de noapte activă (precum Mexic, Thailanda, Ibiza şi Australia) vei primi răspunsuri mai relevante decât cu cereri vagi. Totuşi, având în vedere tendinţa modelelor AI de a „inventa” informaţii – un fenomen cunoscut sub numele de halucinaţie – merită să verifici dacă informaţiile despre locaţiile şi activităţile propuse sunt corecte. Dincolo de modelele de limbaj de mari dimensiuni, există şi instrumente specializate care te pot ajuta să prevezi condiţiile pe care le-ai putea întâlni, inclusiv vremea şi traficul. Dacă plănuieşti o excursie într-un oraş, ar putea fi util să foloseşti Immersive View, o funcţie pentru Google Maps lansată anul trecut. Aceasta foloseşte AI şi viziunea computerizată pentru a crea un model 3D care arată cum va arăta o anumită locaţie într-un oraş, la un moment specific din zi, cu până la patru zile în avans. Pentru că poate prelua informaţii din prognozele meteo şi datele de trafic, te-ar putea ajuta să prezici dacă un bar pe acoperiş va fi în continuare scăldat în soare mâine seară sau dacă ar fi mai bine să alegi o altă rută pentru o plimbare de weekend. Odată ce ai decis unde să mergi, următorul pas este rezervarea zborurilor şi a locului de cazare. Multe site-uri de rezervări de călătorii au integrat chatboţi AI în platformele lor, majoritatea fiind alimentaţi de ChatGPT. Totuşi, dacă nu preferi un site anume, ar putea merita să priveşti imaginea de ansamblu. Căutarea zborurilor în mai multe ferestre de browser poate fi obositoare, dar Google Hotels, preluând informaţii în timp real de la companiile partenere ale Google, face uşoară compararea orelor şi, esenţial, a preţurilor. Aceasta este o modalitate rapidă şi uşoară de a căuta zboruri şi cazări care se încadrează în bugetul tău. De exemplu, i-am cerut lui Gemini să-mi arate zboruri dus-întors de la Londra la Paris pentru sub 200 de lire. Este un punct de plecare excelent pentru a obţine o idee generală despre cât vei cheltui şi cât va dura călătoria.


    Avantajul modelelor de limbaj de mari dimensiuni (LLMs), precum ChatGPT, este că sunt antrenate pe cantităţi vaste de informaţii de pe internet, ceea ce înseamnă că pot digera rapid informaţii care ar dura ore întregi pentru un om şi le pot condensa în paragrafe simple. Acest lucru le face instrumente excelente pentru a-ţi crea o listă de locuri de interes.


    BBC vorbeşte şi despre exemple concrete ale modului în care poate fi organizată o vacanţă folosind tehnologia inteligenţei artificiale. Când Jason Brown, fondatorul companiei de recrutare People Movers, şi-a organizat vacanţa de vară în Amsterdam şi Irlanda în acest an, nu a apelat la un ghid turistic şi nici nu a verificat Instagramul. În schimb, fondatorul companiei de recrutare People Movers a consultat ChatGPT. El a adresat AI-ului o serie de întrebări pentru a ajuta la planificarea itinerarului său în Amsterdam şi Irlanda, inclusiv Dublin şi Galway, pentru excursia de 10 zile din iulie şi august din acest an, alături de soţia sa, cei doi fii de 20 şi 16 ani şi un prieten al unuia dintre fii. „În trecut am folosit întotdeauna site-uri precum TripAdvisor, dar am realizat că am toate informaţiile la îndemână şprin AIţ şi mi le oferă în 15 secunde.” El descrie experienţa ca fiind „fantastică”. „Mi-a oferit un  itinerar pentru Dublin şi un itinerar de patru zile pentru alte locuri din Irlanda. A fost uimitor că le-a împărţit în dimineaţă, după-amiază şi seară. De exemplu, în prima zi a sugerat să ajungem dimineaţa, să petrecem după-amiaza la Trinity College şi pe Grafton Street, iar seara la Temple Bar.” Pentru Amsterdam, spune că i-a oferit cele mai importante obiective turistice, cum ar fi Muzeul Anne Frank, Muzeul Van Gogh şi cartierul Jordaan. Pe măsură ce călătoria avansa, şi întrebările sale pentru ChatGPT evoluau. Deşi a urmat multe dintre sugestiile AI-ului, Brown spune că s-a bazat şi pe recomandări din comunitatea online a colegilor de facultate, în timp ce un prieten pe care l-au vizitat în Amsterdam i-a arătat împrejurimile. „Astfel, am experimentat câteva lucruri pe care nu le-am fi găsit folosind ChatGPT. Dar oferă o structură perfectă a unei excursii şi îţi oferă tot ce ai nevoie şi vrei să vezi.”

     

    Se pare că AI-ul devine o parte integrantă a planurilor de organizare a călătoriilor pentru unii, cu unu din zece britanici folosind AI pentru planificarea vacanţelor, potrivit unui sondaj realizat de Sainsbury’s Bank Travel Money. Unu din cinci a spus că este probabil să-l folosească în viitor.

    Cu toate acestea, studiul a sugerat că AI-ul în domeniul călătoriilor mai are un drum lung de parcurs până să poată prelua complet planificarea vacanţelor. S-a constatat că, dintre cei care au folosit AI pentru planificarea călătoriilor, mai mult de o treime (38%) au spus că a oferit răspunsuri generice, 37% au menţionat informaţii lipsă, iar 30% au constatat informaţii incorecte.


    S-a constatat că, dintre cei care au folosit AI pentru planificarea călătoriilor, mai mult de o treime (38%) au spus că a oferit răspunsuri generice, 37% au menţionat informaţii lipsă, iar 30% au constatat informaţii incorecte.


    Deşi AI-ul generativ poate oferi itinerare personalizate şi recomandări de călătorie, este la fel de bun pe cât de corecte sunt informaţiile pe care a fost antrenat. Dacă aceste informaţii sunt depăşite, părtinitoare, eronate sau false, atunci AI-ul va perpetua aceste dezinformări, subliniază Caroline Bremmer, şefa departamentului de cercetare în turism de la Euromonitor International.

    „Provocarea constă în a asigura informaţii în timp real care sunt corecte din punct de vedere factual. Există riscuri dacă unii dintre consumatori nu fac o verificare riguroasă a rezultatelor oferite de AI-ul generativ folosind şi alte surse, inclusiv discuţii cu persoane informate, cum ar fi localnicii sau agenţii de turism.”

    Totuşi, AI-ul nu funcţionează întotdeauna conform aşteptărilor.

    Rebecca Crowe, în vârstă de 29 de ani, o scriitoare freelancer din Liverpool, a mai declarat pentru BBC că foloseşte frecvent inteligenţa artificială pentru a-şi planifica călătoriile, dar procedează cu prudenţă după câteva experienţe dezamăgitoare, inclusiv o excursie la Lecco, un oraş situat lângă Lacul Como, în Italia. „Experienţa nu a fost grozavă”, spune Crowe. „A listat toate activităţile populare pe care le-ai găsi cu o simplă căutare pe Google, iar itinerarele nu aveau prea mult sens logic. De exemplu, ne sugera să fim dimineaţa la Milano şi după-amiaza la Bellagio, ceea ce nu era fezabil din cauza orarelor trenurilor şi feriboturilor. Apoi trebuia să revenim la Milano a doua zi pentru a explora mai mult. Urmând acest itinerar, am fi petrecut mai mult timp cu transportul decât în vizite.” De asemenea, a folosit AI-ul pentru a găsi restaurante fără gluten atunci când a călătorit cu o prietenă care suferă de boala celiacă. „Rezultatele au fost în mare parte depăşite şi, în unele cazuri, complet greşite. Am ajuns să verific manual fiecare sugestie pentru a vedea dacă restaurantul era încă deschis.” În schimb, ea sfătuieşte oamenii să folosească AI-ul doar ca punct de plecare pentru inspiraţie generală: „Poţi găsi bloguri şi site-uri cu ghiduri complete şi itinerare care sunt mult mai fiabile şi mai actualizate. Dacă vrei o idee generală despre ce să faci într-un anumit oraş, este un punct de plecare bun, dar cantitatea de verificări pe care trebuie să o faci înseamnă că, pe termen lung, nu economiseşti prea mult timp”.    

    Traducere şi adaptare: Ioana Matei

  • O vară de miliarde. În trei luni de vară, românii au cumpărat bilete de avion în valoare de 1,2 miliarde de euro. Aeroporturile au avut un trafic record de pasageri

    Preţul mediu al unui bilet de avion a fost de 163 euro în această vară, potrivit Vola.ro. Industria aviatică locală este dominată de companii străine, doar Wizz Air, operatorul maghiar, deţine peste jumătate din piaţă.

    Vara acestui an a fost cea mai aglo­merată din punct de vedere al că­lă­to­riilor, comparativ cu anii ante­riori, oamenii călătoresc mai mult, iar companiile aeriene introduc noi destinaţii pe radarul de vacanţe al turiştilor locali. În doar trei luni de vară, aeroporturile locale au înregistrat 7,9 milioane de pasageri, potrivit datelor Asociaţiei a Aeroporturilor din România (AAR), atingând astfel un nou record, peste nivelul de anul trecut, când 7,3 mili­oane de persoane au tranzitat aero­porturile locale.

    Vola.ro, platforma de rezer­vări ale biletelor de avion, a realizat un studiu privind călătoriile din această vară cu avionul, iar una dintre con­cluziile studiului este faptul că preţul mediu plătit de români pe un bilet de avion a fost de 163 euro. Spre comparaţie, preţul mediu din vara anului trecut a fost de 169 euro, cu 4% mai puţin.

    Cu astfel de date, românii nu au stabilit un nou record doar în termeni de volume, dar şi ca valoare. În această vară, turiştii români au plătit 1,2 miliarde de euro pe biletele de avion, potrivit unui calcul realizat de ZF pe baza datelor Vola şi AAR. O mare parte din aceşti bani merg însă către companiile străine, care domină piaţa locală. Doar Wizz Air, operatorul aerian din Un­ga­ria, are peste jumătate din piaţa locală, mai exact o cotă de piaţă de 53%, conform informa­ţiilor anunţate de companie anterior.

    Din cei care aleg să călă­torească cu avionul, peste 95% merg către destinaţii externe, iar doar 5% reprezintă zborurile interne.

    Datele de la AAR mai arată că peste 60% dintre pasageri au călătorit pe rute din inte­ri­orul spaţiului Schengen. România este parte din spaţiul aerian Schengen din primăvara acestui an, ceea ce facilitează călătoriile românilor cu avio­nul, care nu mai sunt nevoiţi să stea la cozile de control a actelor de identitate.

    Aeroportul Otopeni, cel mai tranzitat din ţară, a avut 4,5 milioane de pasageri în cele trei luni, adică peste jumătate din numărul total de pasageri înregistraţi pe plan local.

    Creşterea numărului de pasageri vine şi ca urmare a unui apetit tot mai mare de a călători, dar şi datorită unui număr în creştere de zboruri. Companiile aeriene au introdus noi destinaţii, iar cel care beneficiază de cele mai multe zboruri şi destinaţii noi este Bucureştiul.

    Dacă pe destinaţiile charter, închiriate de către agenţiile de turism, Turcia şi Grecia au ocu­pat locurile fruntaşe în topul destinaţiilor de va­can­ţă ale românilor, în ceea ce priveşte vacanţele făcute pe cont propriu, Italia a fost ţara către care au zburat cei mai mulţi români.

    Italia este o destinaţie care se pretează pe mai multe tipuri de turism, dar este şi una dintre ţările unde s-au stabilit foarte mulţi români.

    Românii merg în vacanţe în Italia şi pentru un simplu city-break, dar şi pentru circuite sau sejururi care se întind pe mai multe zile. Doar din Bucureşti au decolat peste 2.100 de zboruri către oraşele din Italia în cele trei luni de vară, potrivit datelor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Astfel, în fiecare zi, de pe Aeroportul Otopeni decolau 24 de zboruri către diferite oraşe din Italia.

    Anul 2024 ar putea stabili un nou record pentru industria aviatică locală. Dacă ritmul de creştere al traficului aerian se va menţine la fel până la finalul anului, aeroporturile locale ar putea înregistra peste 26 de milioane de persoane care au călătorit cu avionul, cu un milion în plus faţă de 2023.