Tag: Vin

  • Ne FURĂ roboţii LOCURILE DE MUNCĂ, sau companiile concediază tot mai mulţi oameni pentru a economisi bani ?

    Roboţii nu urmăresc să îţi fure locul de muncă pentru că aceştia nu sunt fiinţe conştiente care caută să aplice pentru postul tău; roboţii nu caută nici printr-un algoritm complex, scanând LinkedIn sau alte platforme de resurse umane cu intenţia de a-ţi fura jobul, scriu cei de la Gizmodo.

    Un robot nu îţi urmăreşte job-ul, nu te ameninţă, nu te omoară şi nu îţi fură nimic, managementul e cel care poate lua o astfel de decizie. Deşi presa e plină de titluri precum „Roboţi inteligenţi ar putea să îţi fure job-ul curând” (CNN), „Roboţi cu gulere albe vin după job-ul tău” (Wall Street Journal), „Da, vin roboţii: Job-uri în era oamenilor şi a maşinăriilor” (Wired), „Vin roboţii după job-ul tău? Da, la un moment dat” (New York Times), „Roboţii vin şi îţi vor job-ul” (VICE) sau „Roboţii deja înlocuiesc oamenii într-un ritm alarmant” (Gizmodo), realitatea e alta.

    La prima vedere pare ca automatizarea prinde viaţă şi a devenit un personaj pe care toată lumea dă vina, dar adevărul este că prin aceste titluri, de fapt, se maschează deciziile care sunt luate la nivelul companiilor şi a managementului acestora pentru a se putea economisi bani în timp ce se creşte eficienţa activităţilor.

     

  • Afaceristul român care după ce a căutat în toată lumea un loc în care să se refugieze a realizat că nicăieri nu e ca acasă: „Am fost pe Coasta de Azur, am fost în Spania, în Italia – în zona Toscana. Nicăieri însă nu m-am simţit

    Pe Daniel Guzu, aproape fiecare apus îl găseşte în podgoria de la Ţifeşti, o comună aflată la circa 25 de kilometri de Focşani. Şi-a mutat acolo întreaga viaţă, după ce, căutând un alt loc din lume în care să se refugieze, a realizat că nicăieri nu e ca acasă.
    Până în 2006, Daniel Guzu a deţinut integral producătorul de vopsele Fabryo, pe care a început apoi să-l vândă treptat, urmând să facă exitul din afacere doi ani mai târziu. Atunci şi-a propus să călătorească, în speranţa că va găsi o ţară – neapărat caldă – care să-i devină „acasă”.
    „Am fost pe Coasta de Azur, am fost în Spania, în Italia – în zona Toscana. Nicăieri însă nu m-am simţit atât de bine cum mă simt aici, pe dealul acesta, la mine în sat”, spune Daniel Guzu, de pe terasa hotelului pe care l-a deschis la începutul lunii iunie, chiar în via de la Ţifeşti.
    În total, investiţiile antrepre­norului din 2006 şi până acum în vie, livezi, fabrica de sucuri, depozitul de fructe şi hotelul pe care le are în Vrancea au ajuns la 30 de milioane de euro, dintre care circa 7 milioane de euro au fost fonduri europene. Locul era în paragină acum zece ani, dar antreprenorul vrâncean l-a văzut ca pe un loc cu potenţial de a deveni un refugiu liniştitor. S-a întors în satul natal, a început să cumpere treptat vie, iar astăzi a ajuns la 120 de hectare.
    „Pe vremuri, podgoriile din această zonă aparţineau mănăstirilor. După secularizare însă, au început să fie cumpărate de mici proprietari, motiv pentru care există acum numeroşi proprietari, care au de la jumătate de hectar până la 100 de hectare”, spune Daniel Guzu.
    Scopul său nu este să continue să-şi crească podgoria, însă, dacă mai există vreun vecin dornic să vândă, nu ar ezita. Potenţial există, toată comuna Ţifeşti numărând 2.500 de hectare de vie.
    În podgoria lui Daniel Guzu sunt cultivate soiuri precum Fetească neagră (cu o producţie de 7 tone de vin la hectar), Sauvignon blanc (9-10 tone de vin la hectar) şi Fetească regală (12 tone de vin la hectar). Vinul produs se vinde sub trei branduri diferite – Casa Panciu, Panciu Riserva şi Domeniile Panciu-Podgorie Domnească, toate grupate sub brandul-umbrelă Casa Panciu.De gustul vinului este responsabil Sorin Macoviciuc, enologul cramei, care lucrează de aproape nouă ani pentru vinurile Casa Panciu. Enolog din 1989, Sorin Macoviciuc este originar din Iaşi, o altă zonă recunoscută pentru bogăţia în viţă-de-vie.
    „Vinul e ca o poveste, îl folosim de la naştere până la moarte. E folosit şi la botez, şi la nuntă, şi la înmormântare, ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii”, spune enologul.
    Pariu pe fresh
    Pe lângă vin, Daniel Guzu a identificat, acum câţiva ani, o nouă nişă, cea a sucurilor de fructe, iar acum vrea să pluseze, propunându-şi să facă fresh-uri – sucuri nepasteurizate – într-o fabrică nouă, pe care a deschis-o anul acesta. Brandul va fi acelaşi de pe sucurile pasteurizate, „Ana are”, pentru că, în producţia de sucuri, este prezent de circa şase ani, când a început să facă băuturi pasteurizate din fructe într-o secţie mică, unde avea o singură presă şi o linie de îmbuteliere.
    „La sfârşitul lunii iunie, vom avea prima producţie de fresh-uri. Vom folosi diferite tipuri de fructe – afine, mere, vişine, struguri, cătină. Din căpşuni şi afine facem şi smoothie”, spune Daniel Guzu.
    Dacă la sucurile pasteurizate – supuse procesării termice – termenul de valabilitate este de câteva luni, la cele nepasteurizate (fresh) acesta nu poate depăşi o lună. În fabrica de sucuri lucrează 30 de oameni, iar nevoia de personal este continuă.
    Fabrica se află în localitatea Ţifeşti, la câteva minute distanţă de depozitul de fructe şi livada din Bizigheşti, ambele în Vrancea. De acolo vin resursele pentru cutiile de băuturi care ajung apoi în magazine ale unor reţele precum Carrefour, Cora, Kaufland, Selgros, Metro sau Profi.
    Businessul cu sucuri, împreună cu cel din viticultură, este operat prin firma Natura SRL, cu afaceri de 16,2 milioane de lei (3,5 mil. euro) în 2018 şi profit de
    261.000 de lei.
    În depozitul de la Bizigheşti, aroma merelor e îmbătătoare încă de la intrare.
    „Merele recoltate din livadă sunt păstrate la o temperatură constantă de un grad timp de câteva luni, până cel târziu în februarie, şi se vând treptat. Cea mai aglomerată perioadă este august-septembrie, când fructele sunt culese şi sortate. Avem oameni care se ocupă de sortarea merelor, de exemplu, în funcţie de dimensiuni”, spune Lenuţa Maeschi, şeful depozitului din Bizigheşti.
    Pentru fructele mici, cum sunt afinele, vişinele sau cătina, există camere de îngheţare, în care nu poţi rezista mai mult de un minut – până şi talpa pantofilor se lipeşte de podeaua îngheţată.
    În total, Daniel Guzu are 67 de hectare de meri, 16 hectare de cătină, 10 hectare de afini, 20 de hectare de cireşi, 50 de hectare de vişini şi 12 hectare de struguri de masă, folosiţi tot pentru suc. Toţi sunt materie primă pentru sucuri – fie ele pasteurizate sau fresh. Pentru că, dacă Ana are fructe, Daniel Guzu are planuri de dezvoltare.

  • Câţi bani face Isărescu cu vinul lui: Compania Măr SRL şi-a majorat de trei ori profitul în 2018

    Compania Măr SRL din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, producătorul de vin deţinut de familia Isărescu, a terminat anul 2018 cu un profit net de aproape 794.000 de lei, de peste ori ori mai mare decât în anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Acesta a fost anul cu cel mai înalt profit înregistrat de companie în ultimul deceniu.

    Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 3,46 milioane de lei, mai mare cu aproape 4% faţă de anul precedent.

    Compania a avut în medie 21 de salariaţi, mai arată datele publice.

    La Drăgăşani, familia Isărescu deţine atât circa 40 de hectare de viţă-de-vie, cât şi o cramă şi o pensiune cu sală de degustare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Câţi bani face Isărescu cu vinul lui: Compania Măr SRL şi-a majorat de trei ori profitul în 2018

    Compania Măr SRL din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, producătorul de vin deţinut de familia Isărescu, a terminat anul 2018 cu un profit net de aproape 794.000 de lei, de peste ori ori mai mare decât în anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Acesta a fost anul cu cel mai înalt profit înregistrat de companie în ultimul deceniu.

    Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 3,46 milioane de lei, mai mare cu aproape 4% faţă de anul precedent.

    Compania a avut în medie 21 de salariaţi, mai arată datele publice.

    La Drăgăşani, familia Isărescu deţine atât circa 40 de hectare de viţă-de-vie, cât şi o cramă şi o pensiune cu sală de degustare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Vacanţă în stil rural în Republica Moldova

    Republica Moldova ascunde, nu departe de Chişinău, un sat cu 12 case din lut construite de proprietarii cramei Asconi Winery, care atrage anual aproape 100.000 de turişti şi în medie 300 de turişti pe zi. Aceştia vin aici pentru a se caza pe timp de weekend, pentru a sărbători o zi de naştere sau un botez ori o nuntă, dar şi fără să se cazeze, doar pentru a savura un pahar de vin în mijlocul naturii, spun reprezentanţii cramei. Crama Asconi are o tradiţie de aproape 25 de ani, fiind fondată în 1994, şi are în proprietate peste 500 de hectare de vie în rod. Proprietarul cramei, Anatoli Sîrbu, povesteşte că afacerea lui se bazează pe trei linii de business – domeniul agrar, vitivinicol şi turism, pe cea din urmă înfiinţând-o în urmă cu patru ani.

    „Sectorul agrar ne permite să controlăm tot procesul de producţie, de la calitatea strugurelui până la sticla cu vin. Ceea ce este foarte important, pentru că cel care produce struguri produce şi vinul, nu invers”, a spus Anatoli Sîrbu. Însă partea turistică a cramei a avut un început surpriză, dacă ne gândim că proprietarii au spus că prima dată au început cu un cuptor în care pregăteau câteva bucate pentru puţinii turişti care vizitau în trecut crama. „Partea de turism a apărut întâmplător. Am început cu un cuptor la care pregăteam câteva bucate, în general plăcinte pentru clienţi, şi treptat s-a dezvoltat şi acest sector. În final am decis să construim un sătuc, am mai ridicat un restaurant, iar în prezent avem două restaurante şi 12 case cu 20 de camere de cazare. Din aceste 20 de camere, patru sunt duble, în sensul că au şi sufragerie”, a spus Mihaela Sîrbu, manager de turism în cadrul cramei Asconi. Reprezentanţii afacerii nu oferă însă detalii referitoare la valoarea investiţiilor realizate în acestea.

    Ea spune că materia primă care este folosită la pregătirea bucatelor în cele două restaurante ale cramei este cumpărată exclusiv din Republica Moldova, iar toate bucatele sunt gătite în cadrul cramei. „Am mers pe zona tradiţională în ceea ce priveşte turismul. Şi cu bucătăria mergem tot în direcţia tradiţională”, spune Anatoli Sîrbu. El este completat de fiica sa, Mihaela Sîrbu, implicată şi ea în business: „Dacă în primul restaurant Asconi se servesc bucate tradiţionale din Republica Moldova, în cel de-al doilea restaurant meniurile sunt inspirate din bucătăria ţărilor balcanice, pentru că Moldova, România, Bulgaria, Croaţia au bucate asemănătoare, sunt doar puţin diferite. Încercăm să avem o varietate cât mai mare având în vedere că vin turişti străini de peste tot, vrem să le facem tuturor pe plac”. De bunăstarea turiştilor se ocupă o echipă de circa 40 de persoane care ocupă poziţii de bucătari sau chelneri.

    Deşi reprezentanţii Asconi au investit în dezvoltarea turismului şi au în plan să mai investească în acest sector pentru a putea găzdui un număr cât mai mare de turişti, principala linie de business a cramei este producţia de vin. În prezent, crama are o capacitate de producţie de aproximativ 13 milioane de sticle anual, din care peste 98% merg spre export, povesteşte proprietarul Anatoli Sîrbu.

    „Tradiţional, Republica Moldova a fost axată pe export, este un fenomen rar, cred că peste 90% din tot vinul care se produce în Republica Moldova este exportat. Asta pentru că locuitorii tradiţionali autohtoni au vinul lor de casă şi nu prea se aruncă să cumpere din magazine. Ei cred mai mult în butoaiele lor de 20 de ani. Pe piaţa din Franţa aproximativ 50% din vinurile produse local se vând tot pe piaţa locală, deci la noi este un fenomen rar întâlnit.”

    El îşi aduce aminte că în 2005 crama a exportat 35 de milioane de sticle de vin în Ucraina, Rusia şi alte ţări sovietice. „În prezent, facem export în aproximativ 20 de ţări – printre care România, Cehia, Slovacia, Cehia, UK, Israel, Nigeria, SUA, China, Austria, Polonia, Japonia. Sunt ţări în care suntem prezenţi permanent, având comenzi lunare, şi sunt ţări din care primim câteva comenzi anual, dar este un început, a spus Anatolie Sirbu, proprietarul Asconi Winery. El a menţionat faptul că cerinţele în ceea ce priveşte vinul sunt diverse şi în funcţie de ţările în care este acesta exportat. Astfel că, dacă în America se cer vinuri mai lemnoase, în România acestea nu vor avea viaţă prea lungă, deoarece consumatorul român caută vinuri proaspete şi lejere.

    „Respectăm trendurile regionale, iar ce se consumă în China nu se consumă în Olanda şi ce se consumă în SUA nu se consumă în România. Dacă celor din SUA le place foarte mult lemn, în România se cer vinuri proaspete”, a spus proprietarul cramei. De altfel, din cele 20 de pieţe pe care este prezent brandul Asconi, cea mai mare piaţă este China. „Avem 50 de clienţi internaţionali pe toate pieţele, dar în China avem cel mai mare număr de clienţi companii, aproximativ 26.”

    Începând cu anul trecut, vinurile Asconi sunt prezente şi pe piaţa din România cu trei branduri – Sol Negru, Ice Wine şi Rezerva, însă acestea pot fi găsite momentan doar în sectorul HoReCa, urmând să intre şi în sectorul de retail.

    „Am decis să aduc vinurile Asconi în România pentru că vorbim de un vin de calitate şi am dorit ca şi consumatorul român să se bucure de acest vin procesat cu tehnologie de ultimă generaţie. Există cerere pentru acest tip de vin, deşi importăm de foarte puţin timp, pentru că are un raport calitate/preţ foarte bun. Clienţii revin, au devenit deja fideli unui anumit gen de vin, a spus Marin Braga, proprietarul Wine Art Office şi cel care distribuie pe piaţa locală vinurile Asconi.

    Strategia pentru piaţa din România este creşterea brandului Sol Negru pentru industria HoReCa, însă pe termen mediu şi lung Wine Art Office are în plan crearea unei etichete personalizate pentru lanţurile de retail. „Ne adresăm clientului tânăr, deschis, care a auzit de vinurile din Moldova, de vinurile proaspete şi prietenoase, dar în acelaşi timp complexe. Consumatorul va găsi vinurile Asconi atât în restaurantele cu bucătărie urbană, cât şi în cele mai sofisticate, gourmet sau cele cu fine-dining.”

    Şi-au propus ca importul în România să ajungă la 500.000 de sticle în următorii cinci ani, fiind în prezent listaţi atât în restaurante nou-deschise, cât şi în câteva restaurante cu istorie culinară pe piaţa HoReCa din Bucureşti, potrivit Simonei Mardale, consultant strategie şi marketing la Wine Art Office.

    Fundamentul vinurilor Asconi este bazat pe soiuri franţuzeşti, precum Chardonnay, Sauvignon-Blanc, Muscat, Cabernet-Sauvignon, Merlot. Însă recent reprezentanţii au plantat şi soiuri speciale, precum Riesling, Malbec, Pinot Noir şi desigur soiurile autohtone regionale Fetească Albă, Fetească Neagră, Rară Neagră şi Saperavi.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare, reprezentanţii cramei au de gând să extindă via şi să crească organic.

    „Extindem via, iar până anul viitor vom planta 35-50 hectare. Avem deja achiziţionaţi butaşii. Apoi avem în vedere o dezvoltare anuală de 5-10 hectare de butaşi plantaţi. Până la începutul lunii viitoare vom avea pregătite 21 de cisterne noi, cu un volum de 150.000 litri, cumpărate pentru a stoca vinul şi a răspunde cererii la export în creştere, a adăugat Ion Mereuţa, vinificator la Asconi.

    Republica Moldova dispune de 112.000 ha de viţă-de-vie, plantate cu peste 50 de tipuri de soiuri tehnice. Arealul viticol este repartizat în trei regiuni vitivinicole istorice: Valul lui Traian (sud-vest), Ştefan Vodă (sud-est) şi Codru (centru), destinate producerii vinurilor cu indicaţie geografică protejată. Viticultura Republicii Moldova corespunde tendinţelor mondiale, cuprinzând soiuri de origine vest-europeană, caucaziană, dar şi autohtonă. Cele circa 112.000 de hectare sunt plantate 70% cu soiuri albe (Rkatsiteli, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Aligote), preponderent în zona Codrunşi, şi 30% cu soiuri roşii (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Saperavi), specifice regiunilor de sud. Soiurile aromate ocupă 36% din podgorii.

    Caracteristicile vinului moldovenesc sunt asigurate prin soiurile autohtone, care reprezintă 10% din suprafeţe, printre care: Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, Rară Neagră, Plavai, Viorica. „Sectorul vitivinicol formează 3,2% din produsul intern brut, 7,5% din totalul exporturilor din Republica Moldova şi are peste 250.000 de angajaţi la cele 140 întreprinderi vitivinicole. Moldova are cea mai mare densitate a viilor din lume, de 3,8% din suprafaţa ţării şi 7% din terenurile arabile. De asemenea, 18 milioane de decalitri este volumul anual de vin produs în Republica Moldova, dintre care 86% vinuri liniştite şi 14% vinuri speciale şi spumante”, a adăugat Anatoli Sîrbu.

    El a mai spus că 30.000 de hectare reprezintă plantaţiile noi de viţă-de-vie în ultimii şapte ani, majoritatea clone noi din familia Vitis Vinifera. În ceea ce priveste exportul, 67 de milioane de sticle sunt exportate anual în peste 30 de state ale lumii, din care 55% vinuri roşii. „Investiţiile în plantaţii viticole noi, echipamente şi tehnologii de producere în ultimii 10 ani însumează 330 de milioane de euro. Au fost create multe pepiniere de butaşi de viţă-de-vie pe parcursul ultimei perioade de timp, care comercializau rădăcini combinate cu material săditor european. Maturarea vinurilor beneficiază de microclimatul ideal al beciurilor, la o temperatură şi umiditate constantă”, mai spune proprietarul cramei. În final, exportul de vinuri din Republica Moldova reprezintă în valoare totală 156,1 milioane de dolari, iar 40% din vinurile exportate de Republica Moldova sunt vinuri îmbuteliate.

  • (P) WineMark – prima conferinţă internaţională din România, dedicată marketingului şi comunicării în industria vitivinicolă

    Este evenimentul în care puteţi învăţa de la oamenii cu experienţă tehnici inovatoare de marketing, PR şi vânzări aplicabile în industria vinului, unde puteţi cunoaşte sau interacţiona cu experţi locali şi internaţionali, dar şi reprezentanţi ai producătorilor şi cramelor din România şi Moldova. Informaţii şi bilete disponibile pe www.winemark.ro

    WineMark – prima conferinţă dedicată marketingului şi comunicării în industria vitivinicolă se va desfaşura la Teatrul Naţional din Bucureşti pe 10 iunie, între orele 9.00 şi 17.00

    În România există peste 200 de crame care produc vinuri apreciate in rândul consumatorilor, care sunt, însă, puţin vizibile sau deloc, pe piaţa internaţională. Valoarea totală a exporturilor în anul 2018 a fost de aproximativ 18 mil de litri, cu o valoare totală a exporturilor de puţin peste 30 mil de EUR, în ciuda faptului că suntem pe locul 5 în Europa în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu viţă de vie, cu o producţie de peste 500 milioane de litri anual. Valoarea importurilor este dublă, cu o valoare de peste 60 milioane de EUR pentru peste 300 milioane de litri.

    Reprezentanţii industriei de vin, ai domeniului HoReCa dar şi clienţii finali, consumatorii, sunt asteptaţi pe 10 iunie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la prima conferinţă internaţională de marketing şi vânzări pentru industria vinului, eveniment care doreşte să ajute jucătorii din piaţă să transforme vinul în brand şi astfel, să poziţioneze vinul românesc în alegerile de consum la nivel internaţional.

     

    Evenimentul se va bucura de prezenţa a 6 speakeri recunoscuţi în industria vinului la nivel internaţional, care vor împartăşi din experienţa lor celor prezenţi.

    Adam Teeter (fondator VinePair, Statele Unite), Steve Raye (Bevology, Statele Unite), sau Margaret Nolan şi Giles Darwin (Denomination, Marea Britanie/Australia) vor împărtăşi celor prezenţi experienţa lor în marketingul digital, strategiile de intrare pe piaţa din SUA, designul de etichete, implementarea celor mai bune practici în poziţionarea preţurilor pe diferite canale de vânzare, conturarea celor mai eficiente campanii de branding şi vânzări. Toate acestea vor face ca producătorii români de vin să îşi pună pe harta internaţională vinurile lor de calitate.

    “Am hotărât să organizam această conferinţă după 15 ani de expertiză în această industrie, deoarece considerăm că vinurile româneşti au deja un nivel de calitate ridicat, concurenţa este destul de mare dar e nevoie de această expertiză a specialiştilor astfel încât, să avem şi vinuri cu o prezentare mult mai bună pentru clientul final. Chiar dacă în ultima perioadă vinul este cerut din ce în ce mai mult pe mesele clienţilor din restaurante şi este o alegere şi pentru consumul acasă, în comparaţie cu consumul la nivel european şi internaţional suntem destul de departe”, a declarat Simona Mardale, partener WineMark.

    Pe lângă speakerii internaţionali, la eveniment îşi vor spune povestea şi reprezentanţi ai cramelor româneşti de prestigiu. Conferinţa va pune accent şi pe importanţa dezvoltării zonei de enoturism, o componentă importantă în vânzarea de vin, subliniind importanţa creşterii investiţiilor în această zonă.

    Evenimentul va oferi celor prezenţi toate informaţiile integrate despre industria de vin, astfel încât consumatorul să poată accesa uşor informaţia. Reprezentanţii companiilor din domeniul HoReCa, distribuitorii şi producătorii de vin vor afla de la cei mai buni specialişti care sunt cele mai noi tendinţe în branding, marketing şi comunicare.

    Aşteptăm cât mai mulţi participanţi care pot accesa www.winemark.ro pentru a achiziţiona bilete la prima conferinţă integrată dedicată industriei de vin.

    În incinta Teatrului Naţional, aceştia vor avea acces la zona de conferinţă, la zona dedicată degustarii vinurilor cramelor care sunt partenere şi în zona de socializare, pentru a schimba păreri şi opinii cu cei prezenţi.

  • Modificarea istorică pe care o va face McDonald’s pentru unele dintre cele mai cunoscute produse

    Sunt introduse mari schimbări pentru unele dintre cele mai populare articole din meniul McDonald’s, conform Daily Mail.

    Lanţul de fast-food a gasit modalităţi de a-şi face produsele Big Mac, Quarter Pounders si cheeseburgers „mai calde, mai savuroase şi mai gustoase”, după ce compania a petrecut nenumărate ore optimizând procesul de gătit. Astfel, vicepreşedintele McDonald’s în Australia, Sharon Paz, a dezvăluit că timpul de gătit pentru carnea de vită va fi de exact 40 de secunde pe grătar.

    În plus, pentru bugerii Big Mac vor fi adăugate un pachet suplimentar de sos special, în timpul în care ceapa va fi gătită pe grătar împreună cu chiflele. Doamna Paz a spus că aceste schimbări la meniul McDonald’s au fost dezvoltate în decurs de 18 luni şi vor fi introduse în Australia înainte de a fi aduse în întreaga lume. De asemenea, burgerul va fi mai fierbinte atunci când va fi servit, iar doamna Paz a spus că societatea a schimbat distribuţia de seminţe de susan pe partea de sus.

    „Suntem incredibil de mândri de calitatea produselor alimentare pe care le servim clienţilor noştri, dar căutăm mereu modalităţi de a oferi clienţilor noştri un meniu de cea mai bună degustare”, a spus doamna Paz.

     

  • Povestea unei moştenitoare. Cine este tânăra de 32 de ani care o să conducă un imperiu de 1 miliard de euro

    Când tatăl ei a murit în 1980, Corinne Mentzelopoulos  a moştenit un imperiu care includea 1600 de magazine, 80 de clădiri în centrul Parisului, un hotel care a fost şi casa lui Louis XIV, dar şi o vie care astăzi a făcut-o miliardară.
     
     
    Alexandra Mentzelopoulos este fiica lui Corinne Mentzelopoulos, grecoaica din Bordeaux care deţine afacerea de vinuri Chateau Margaux, cumpărată în urmă cu patru decenii de tatăl ei, scrie Bloomberg. Alexandra are doar 32 de ani, locuieşte la Londra unde deţine un bar şi un restaurant şi se pregăteşte să conducă un imperiu de 1 miliard de euro în Franţa.

    “Este o afacere de familie, vreau să fiu pregătită în fiecare detaliu al ei. După 500 de ani, nu poţi să te umfli în pene şi să crezi că schimbi totul”, spune Alexandra Mentzelopoulos.

    Bunicul Alexandrei, un magnat grec din domeniul retailului, a plătit în 1977 sumă de 72 milioane franci (aproximativ 16 milioane dolari) pentru business-ul de vinuri Margaux.

    Explozia cererii de vinuri în ultimii zeci de ani a făcut ca activele Margaux să valoreze cu uşurinţă 1 miliard de dolari în prezent.

    Corinne Mentzelopoulos spune că nu este interesată să vândă afacerea, chiar dacă preţul de vânzare vehiculat (1 miliard de dolari) ar putea să o facă una dintre cele mai bogate femei din Franţa. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, Margaux, care are doar 81 de angajaţi, ar putea deveni una dintre cele mai mici afaceri care ar putea valora 1 miliard de dolari. Domeniul are 262 de hectare şi produce 280.000 de sticle de vin pe an, iar fiecare sticlă are un preţ de retail de 1000 de dolari.

    Pe măsură ce numărul super-bogaţilor a crescut, vinul bun nu mai e doar un hobby esoteric, ci o investiţie de masă, colectată de un sfert dintre milionari, potrivit Barclays Plc. Mai ales chinezii bogaţi au determinat cererea, vinul devenind al doilea cel mai colecţionat produs de lux, după maşinile clasice.

    “Pentru că este o afacere de familie vreau să cunosc toate detaliile business-ului”, spune Alexandra care este văzută ca viitoarea conducătoare a imperiului.

  • Veste bună pentru milioane de români: O nouă zi de sărbătoare naţională a fost votată

    Recent a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc care prevede o nouă zi de sărbătoare naţională, respectiv prima duminică a lunii octombrie.
     
    ”În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României”, se arată în legea adoptată.
     
  • Veste bună pentru milioane de români: O nouă zi de sărbătoare naţională a fost votată

    Recent a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc care prevede o nouă zi de sărbătoare naţională, respectiv prima duminică a lunii octombrie.
     
    ”În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României”, se arată în legea adoptată.