BusinessMagazin

Tag: venit

  • GfK: Venitul net anual disponibil al românilor a ajuns la 5.083 de euro. Unde se trăieşte cel mai bine

    La nivelul întregii ţări, venitul net anual disponibil pe cap de locuitor a crescut cu 18% în 2018, ajungând la 5.083 euro, de la 4.556 euro în 2017 şi 4.181 euro în 2016, potrivit studiului anual privind puterea de cumpărare în Europa pentru 2018, realizat de GfK.

    Judeţele Botoşani, Vaslui, Călăraşi şi Giurgiu reprezintă polii extremi, cu cea mai mică putere de cumpărare. Urmează în clasament Suceava, Neamţ, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Teleorman, Olt şi Mehedinţi la mică distanţă de primele. Grupul judeţelor cu putere de cumpărare sub media naţională este completat de Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Bacău, Iaşi, Brăila, Tulcea, Vâlcea, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Sălaj, Mureş.
     

    Judeţele situate aproape de nivelul mediei pe ţară din punctul de vedere al puterii de cumpărare sunt acelea care includ oraşe aflate în competiţia dezvoltării: Prahova, Argeş, Constanţa, Alba şi Arad. Aici se prefigurează creşteri economice notabile, ele servind drept sateliţi ai marilor centre economice şi beneficiază de investiţiile jucătorilor care îşi reamplasează activităţile în proximitatea marilor centre economice care devin neîncăpătoare (Cluj, Timişoara, Braşov). Tot aceste oraşe ocupă locuri de top la absorbţia fondurilor europe şi la dezvoltarea infrastructurii. Arad şi-a asigurat un număr foarte mare de conexiuni de transport cu reţeaua europeană de drumuri, în timp ce Alba Iulia este lider naţional absolut în rândul oraşelor inteligente din ţară, cu cele mai multe proiecte smart city implementate.

    Grupul judeţelor cu putere de cumpărare peste medie debutează cu Braşov şi Sibiu, „stelele” pe harta dezvoltării economice a ţării şi motoarele zonei centrale a României. De mai mulţi ani aici se configurează o nouă zonă industrială a ţării care atrage masiv investiţii.

    Braşov s-a dezvoltat pe mai multe segmente de piaţă, în principal pe imobiliare şi Business Service, datorită numărului de oameni cu deprinderi tehnice şi abilităţi lingvistice, a poziţionării geografice centrale, a costurilor mai scăzute faţă de alte locaţii şi a condiţiilor foarte bune de trai. Totodată, judeţul deţine cele mai multe parcuri industriale din ţară (10), după Prahova (15) şi Cluj (11), iar dezvoltarea industriei automotive şi retail a generat şi un boom al construcţiilor rezidenţiale. Astfel, în 2017 s-a finalizat cel mai mare număr de locuinţe în ansambluri rezidenţiale din istoria postdecembristă a Braşovului.

    Sibiu, la rândul său, a devenit un magnet pentru investitorii care vin în România, fiind atractiv pentru industria auto şi IT. Cel mai mare angajator industrial din judeţ şi gigantul în industria auto – Continental – şi-a extins investiţia în 2018, urmat de alţi jucători mari (Kika Automatizare) care îşi transferă activităţile în această regiune.  

    Cluj, Timiş şi Ilfov, în frunte cu Bucureştiul sunt polii tradiţionali de dezvoltare ai ţării unde puterea de cumpărare e cu cel puţin 20% peste media pe ţară. Aceste zone îşi menţin stabile ritmurile de dezvoltare şi au calitatea de ”difuzori” de investiţii pentru zonele din proximitate, aducându-le corecţii pozitive.

    În general, motivele pentru care se dezvoltă oraşele în afară de Bucureşti ţin de forţa de muncă ieftină şi educată. Industriile care au găsit cele mai bune oportunităţi în astfel de oraşe sunt industria componentelor auto, IT şi Business Service. Un alt factor important este infrastructura de transport.

    Se estimează că Sibiu, Braşov, Arad, Constanţa si Alba Iulia sunt oraşele care în curând vor cunoaşte o dezvoltare mai mare decât Bucureştiul, tocmai pentru că au o infrastructură bună, dar şi centre universitare care să formeze piaţa forţei de muncă. Nu în ultimul rând, un alt factor care schimbă harta dezvoltării locale este dinamica costurilor – zonele clasice de dezvoltare devin scumpe pentru noii investitori (cazul Clujului care are în 2019 cele mai scumpe terenuri de spaţii industriale din ţară[1]), iar asta îi determină să se orienteze spre zonele mai puţin explorate ale ţării.

    De asemenea, competiţia regională se intensifică odată cu disponibilitatea fondurilor europene. În acest sens, unele judeţe au adoptat strategii şi alianţe pentru impulsionarea atragerii acestor fonduri pentru a-şi dezvolta infrastructura, cum este cazul ”Alianţei Vestului” – o alianţă între patru judeţe – Cluj, Timiş, Arad şi Oradea – menită să impulsioneze atragerea finanţărilor pentru dezvoltarea regională.

    Indicele privind puterea de cumpărare măsurat de GfK reprezintă venitul net anual disponibil pe cap de locuitor, din salarii, pensii, ajutor de şomaj şi alocaţii pentru copii, după scăderea taxelor şi a contribuţiilor sociale. Populaţia îşi foloseşte puterea de cumpărare pentru acoperirea cheltuielilor pentru alimentaţie, întreţinere, servicii, vacanţe, asigurări, pensii private şi achiziţii din retail. Cifrele comunicate de GfK pentru puterea de cumpărare au fost realizate în euro pe baza cursului de schimb mediu din 2018 pentru monedele naţionale în cauză (aşa cum sunt ele raportate de Comisia Europeană).

     

  • Primarul Iaşului către Dăncilă: Sper că aţi venit şi pentru a vă lua adio de la votul ieşenilor

    Mihai Chirica a publicat miercuri pe contul său de Facebook o scrisoare către premierul României, intitulată „Câteva întrebări <ciudate> pentru doamna prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă”, în contextul în care Dăncilă este aşteptată vineri la Iaşi.

    În text, edilul o numeşte pe Viorica Dăncilă un „premier cu zero realizări”, îşi exprimă speranţa că vine în oraş pentru a-şi „lua adio de la votul ieşenilor” şi îi cere socoteală pentru promisiunile făcute de-a lungul timpului.

    „Nu cunosc exact scopul principal al vizitei domniei voastre în Capitala Moldovei, dar sper că aţi venit şi pentru a vă lua adio de la votul ieşenilor şi al modovenilor, în general. Cu paşi repezi, mandatul de premier se îndreaptă spre un final falimentar. Lăsaţi în urmă un Iaşi şi o Moldovă de care v-aţi bătut permanent joc”, a scris Mihai Chirica.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câte zile au mai rămas până la termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice 2019 şi cine trebuie să depună declaraţia

    “Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

    Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

    Care este termenul de depunere?

    “Declaraţia se depune până la data de 31 iulie 2019, inclusiv, de către persoanele fizice care au obligaţia:

    – declarării impozitului pe veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2018;

    – declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2019;

    – declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Atenţie, contribuabili: ANAF reaminteşte că Declaraţia Unică se depune până la finalul lunii

    Declaraţia Unică se completează şi se depune până la data de 31 iulie după ce termenul iniţial de 15 martie a fost amânat, potrivit unui anunţ prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), reaminteşte contribuabililor că se apropie data limită.

    Prin Declaraţia Unică, contribuabilii trebuie să declare, după caz, impozitul pe veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2018, impozitul pe venitul estimat a se realiza din România în anul 2019 sau impozitul aferent normei de venit şi venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, contribuţiile sociale datorate în anul fiscal 2018.

    Declaraţia unică se poate depune prin serviciul Spaţiul Privat Virtual sau poate fi transmisă ANAF prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat.

    De asemenea, “Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” se poate transmite şi prin poştă sau se poate depune la sediul unităţilor fiscale.

     

     

  • Povestea lui James Park, antreprenorul care a creat unele dintre cele mai populare brăţări de fitness

    James Park, de naţionalitate coreeană, a terminat un liceu prestigious, şi anume Şcoala Universitară din Cleveland, Ohio. A studiat informatica la Universitatea Harvard, dar a renunţat, dezvoltând ulterior abilităţi în administrarea afacerilor.

    În 2007, alături de Eric Friedman, James Park a pus bazele companiei Fitbit. Ideea i-a venit după ce a experimentat modul în care platforma de jocuri Nintendo Wii combina senzorii cu partea de software. Park, care se afla într-o formă fizică slabă, dorea să creeze un dispozitiv intuitiv care să se situeze, ca preţ, între pedometrele de 25 de dolari vândute la farmacii şi ceasurile sportive mai scumpe. Iniţial, el a strâns 400.000 de dolari de la familie şi prieteni, dar a suferit unele probleme timpurii, deoarece niciunul dintre fondatori nu a avut multă experienţă în ceea ce priveşte hardware-ul sau producţia. Încă de la început, Park a crezut că produsele cu capabilităţi de detectare a mişcării vor juca un rol semnificativ în viitorul tehnologiei de consum. Când Park şi Friedman s-au întâlnit pentru prima dată cu potenţiali investitori, tot ce aveau era o placă de circuit şi o cutie din lemn. Finanţarea şi producţia erau cele două principale obstacole cărora compania nou-înfiinţată trebuia să le facă faţă.

    În 2011, vânzările Fitbit au început să crească, deoarece tot mai mulţi utilizatori îşi înregistrau în mod curent activităţile fizice zilnice. Pentru a educa consumatorii despre această tehnologie nouă, compania a folosit tactici de marketing agresive pentru a-şi prezenta produsele; mai exact, Park şi Friedman au cheltuit 112 milioane de dolari pe activităţi de marketing. În prima zi de listare pe Bursa de Valori din New York (NYSE), acţiunile au crescut cu aproape 50%, ridicând oferta iniţială de la 20 de dolari la puţin sub 30 de dolari. Acest lucru a dus acţionarul principal al companiei, James Park, la o capitalizare în valoare de 600 de milioane de dolari.

    Ca dovadă a abordării sale inovatoare de a combina stilul, fitnessul şi tehnologia, Fitbit a colaborat recent cu marca de lux Tory Burch pentru a lansa o linie de brăţări, încercând astfel să atragă clienţi dintr-un nou segment demografic.

    Compania, care a devenit publică în iunie 2015, a vândut până acum peste 30 de milioane de brăţări colorate şi clipsuri. Astfel, valoarea netă estimată a lui James Park era de 87,6 milioane de dolari la data de 15 martie 2019. James Park deţine peste 33.000 de produse Fitbit, în valoare de aproximativ 700.000 de dolari, iar în ultimii patru ani a vândut unui fond de investiţii acţiuni în valoare de peste 83 milioane de dolari. În plus, el câştigă 3.624.300 de dolari pe an ca preşedinte al consiliului de administraţie şi director executiv la Fitbit.

  • „Bine ai venit în camera ta de hotel”

    „În 2017, chatbotul Phil Welcome era mai mult un instrument care reacţiona la întrebările clienţilor, dar acum vrem să îl facem mai proactiv, să ofere sfaturi şi idei din proprie iniţiativă. Spre exemplu, dacă ai avut un calendar încărcat săptămâna aceasta, el îţi propune să mergi la Paris, să te relaxezi. Dezvoltăm astfel de interacţiuni cu clientul, cu angajaţii hotelului şi promitem că un proiect de acest tip va fi funcţional în 2020, inclusiv în România”, explică Maud Bailly, chief digital officer (CDO) al grupului Accor, în cadrul unui interviu acordat revistei Business MAGAZIN.

    Totuşi, Bailly spune că trebuie să fim atenţi la modul în care aceste instrumente şi tehnologii vor fi implementate încât noţiunea de privacy să rămână una din ce în ce mai importantă.

    „Nu vrem să implementăm o astfel de soluţie prea devreme. Trebuie să înţelegem că roboţii şi chatbotul nu vor înlocui oamenii, de aceea vrem să implementăm soluţiile abia când suntem pregătiţi, pentru că digitalul este o oportunitate fantastică, dar trebuie să găsim un echilibru. Îţi trebuie un asistent vocal care să îţi dea sfaturi, să îţi sugereze să mănânci dacă observă că nu ai mai făcut asta de mult, să te ajute. Dar trebuie să găsim acel echilibru. Vreau un asistent vocal în fiecare cameră, în fiecare apartament? Nu. În primul rând vrem să îl folosim ca să eliminăm apelurile către recepţie prin comenzi simple către chatbot precum «Hei, Phil, vreau un burger, dar îl vreau repede pentru că trebuie să plec» – situaţie în care el comunică cu stafful hotelului”, spune managerul de la Accor. Grupul francez Accor operează în România 11 unităţi prin intermediul grupului hotelier Orbis – cel mai mare lanţ de hoteluri din Polonia şi Europa Centrală şi de Est, cu 130 de hoteluri – din care deţine în prezent 86% şi pe care îşi propune să îl achiziţioneze integral până la finalul anului 2019, potrivit reprezentanţilor companiei. Potrivit datelor oficiale, grupul Orbis a înregistrat venituri de 335,7 milioane euro în 2018, în creştere cu 4,1% faţă de anul anterior. Astfel, profitul înainte de taxe a ajuns la 98,6 milioane euro, în creştere cu 46,9%.

    Până în 2022, francezii vor mai deschide pe piaţa locală încă 10 hoteluri, dintre care trei vor fi inaugurate anul acesta, şi anume Mercure Sibiu cu 85 de camere, Mercure Timişoara cu 60 de camere şi ibis Styles Bucharest Airport cu 85 de camere. Pentru 2020, Accor pregăteşte lansarea ibis Bucharest Politehnica cu 160 de camere, ibis Styles Bucharest City Center cu 152 de camere şi ibis Timişoara cu 200 de camere. Pentru 2021 şi 2022 mai sunt anunţate un Swissotel în Bucureşti, cu 225 de camere – acesta fiind cel mai mare anunţat, şi încă trei proiecte despre care nu se cunosc detalii.

    Francezii pariază pe diversitate, astfel încât aceştia şi-au crescut de peste trei ori numărul de branduri din portofoliu în ultimii cinci ani, încercând să deservească toate categoriile de clienţi conturate de trendurile actuale bazate pe personalizare şi specific.

    „În 2014 am lansat un program pe cinci ani de transformare înspre zona digitală, fiindcă suntem o companie cu o vechime de peste 50 de ani şi trebuie să ne adaptăm. Misiunea mea nu este de a evita şocul digitalului, ci de a încerca să îl anticipez cât mai bine, nu ca şoc negativ, ci ca oportunitate de business, de a ne reinventa. (…) După ce a apărut conceptul Airbnb am înţeles că trebuie să ne diversificăm şi mai mult şi am început să lucrăm şi cu actori din această piaţă de închirieri private. Astfel am trecut de la 12 la 38 de branduri în prezent. Programul meu de transformare digitală vizează toate tehnologiile noi, de la soluţii noi de plată, inteligenţă artificială, chatbotul Phil Welcome, programul de loialitate ALL, iar apoi vrem să găsim utilizări şi pentru recunoaşterea facială şi blockchain”, explică Maud Bailly.

    Programul de loializare denumit ALL cuprinde peste 53 de milioane de membri la nivel global, dintre care circa 150.000 sunt în România. Un astfel de program de loializare arată complet diferit astăzi faţă de unul lansat în urmă cu zece ani, pentru că noile tehnologii şi tehnici de big data analysis oferă o imagine mult mai detaliată şi exactă despre fiecare client în parte.

    „Scopul meu este să folosim instrumentele digitale pentru a ne cunoaşte mai bine clientul, pentru a putea gestiona mai bine acomodarea lui. Scopul este de a mări atât satisfacţia clientului cât şi businessul şi profitabilitatea în acelaşi timp. Dacă vrei să îţi atragi şi să reţii clienţii, trebuie să le oferi mai mult decât cazare. Dacă eşti membru în programul de loialitate, eu, Accor, vreau să îţi ofer ocazia să îţi foloseşti punctele de loializare nu doar pentru cazare, dar şi pentru mâncare şi băuturi, sau entertainment, sau alte experienţe. Prin experienţe mă refer la genul de lucruri pe care oamenii le-a putea cumpăra cu bani, cum ar fi o şedinţă de golf, tenis, sau chiar să vină cu mine în loja Accor să urmărim discursul doamnei Michelle Obama, ceea ce s-a întâmplat deja”, adaugă Bailly.

    Trendul digitalizării a forţat chiar şi industria hotelieră să angajeze oameni din IT, ingineri de software, astfel de poziţii devenind necesare pentru inovaţie. „În contextul în care mergem mai mult spre digitalizare avem o provocare mare pe hard skills şi soft skills. Angajăm din ce în ce mai mulţi designeri de produs. Am creat un departament de product development şi includem în el tot mai mulţi dezvoltatori software. Vrem să putem face din ce în ce mai multe teste şi simulări prin programele noastre. Digitalul este o cursă şi trebuie să îmbrăţişăm viteza, trebuie să ne uităm constant la comportamente, moduri de utilizare şi metrici”, spune ea.

    Plecând de la analizele comportamentale şi de la analiza fiecărui specific de publicuri, Accor a trecut de la un portofoliu cu 12 branduri la unul cu 38 de branduri, pariul pe diversitate fiind marea mutare. Mai mult, programul Impact – „ambiţia digitală”, aşa cum o numeşte Maud Bailly – a venit cu un obiectiv de investiţii de 225 milioane euro la nivel global, în 100 de ţări inclusiv România, şi va fi aplicat ţinând cont de acelaşi criteriu de diversitate şi personalizare.

    „În digital nu există o singură măsură potrivită. În contextul Impact încerc să adaptez ambiţia digitală a Accor pe fiecare regiune. Există un specific pentru fiecare regiune. În Brazilia, spre exemplu, oamenii plătesc diferit prin plăţi fragmentate, şi am mers cu o astfel de soluţie în hotelurile braziliene. În Africa am văzut că doar 35% dintre oameni au un cont bancar, deci este despre plăţi mobile. Cel mai bun exemplu este China, unde am încheiat parteneriate cu WeChat şi cu alţi jucători pentru a livra soluţii relevante pentru clienţii de acolo. Este uşor să spui că ai văzut oportunitate în China, dar trebuie să fii capabil să profiţi de ea. Noi ne adaptăm site-ul şi aplicaţiile la aşteptările de design ale clienţilor din China. Vrem să implementăm un program de certificare recunoscut de clienţii de acolo pentru 400 de hoteluri, cu elemente specifice, de la mic dejun chinezesc şi până la angajaţi care vorbesc în chineză, să găsim un standard pe nevoile lor”, explică Maud Bailly. Prin urmare, şi comportamentul românilor are un anumit specific la care va apela compania. „România este o ţară foarte conectată. Pentru că România este avansată în ceea ce priveşte internetul şi conectivitatea, vrem să aducem aici conceptul de mobilitate. Când intri în hotel vrem să facem călătoria mai uşoară. În hotelurile din România, când ajungi, vrem ca oamenii să te întâmpine mai proactiv, să nu aştepţi la recepţie, iar digitalul ne poate ajuta să stăm aproape de client de la check-in şi până la check-out”, crede ea.

    Maud Bailly se ocupă de transformarea digitală, de vânzări, de experienţa clientului şi de sistemele informaţionale de date şi utilitatea acestora în businessul Accor încă din aprilie 2017, gândind un masterplan de transformare pentru cele 4.600 de hoteluri din peste 100 de ţări. În mai 2018, ea s-a alăturat Consiliului Digital din Franţa – un grup de 30 de oameni aleşi de Ministerul pentru Digital francez pentru a conduce tranziţia digitală din societatea franceză, precum şi din economie, organizaţii şi din sectorul public.

  • Încă o categorie de salariaţi ar putea fi scutită de la plata impozitului pe venit

    Jurnaliştii ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit pe fondul unui proiect de lege pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, după ce Senatul a adoptat tacit propunerea – care s-ar putea oficializa după şedinţa de astăzi.

    Astfel, potrivit propunerii, Codul Fiscal ar urma să fie completat cu un nou punct la articolul 7 – „48. Activitate de jurnalism – cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, amrine sau aeriene, care se desfăşoara în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”, în conformitate cu forma iniţiatorului.

    Propunerea a fost trimisă spre Senat încă din luna februarie şi a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

    „Mass-media reprezintă un fenomen valoros şi eficient în transmiterea informaţiilor, având, în acest context, receptivitate şi influenţe modelatoare şi educaţionale deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profesiile, de toate convingerile. Jurnaliştii se ocupă atât cu informarea cetăţenilor cu privire la lucrurile relevante din societate, dar şi cu obţinerea de informaţii concrete şi corecte, deoarece nu orice informaţie are putere de a stârni curiozitatea publicului. Fiecare jurnalist intră în contact cu diferite informaţii şi le alege numai pe acelea pe care le consideră demne de interes, demne de a fi făcute publice, demne de a justifica efortul necesar verificării şi prelucrării lor pentru a deveni material de presă. Principala valoare la care ţin jurnaliştii şi la care trebuie să ţină societatea este libertatea presei, aceasta presupune recunoaşterea dreptului jurnalistului de a căuta informaţii şi de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate”, se arată în expunerea de motive.

    Astfel, jurnaliştii s-ar alătura celorlalte categorii de salariaţi scutite de la plata impozitului, precum programatorii, muncitorii din construcţii, sezonierii din turism, cercetătorii şi persoanele cu handicap.

    Scutirea ar fi aplicată atât veniturilor obţinute dintr-un contract de muncă, cât şi celor din drepturi de autor.

    Pentru ca proiectul să devină lege trebuie să primească şi aprobarea deputaţilor.

     

     

  • Mesajul sindicatului din Penitenciare: Bine ai venit acasă, Liviu! Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi deţinuţii, acum erai singur

    “Bine ai venit acasă, Liviu! Mai jos, câteva învaţături utile pentru carantină şi pentru cei câţiva ani de după Iartă maşina aia mioritică în care te-au adus la noua ta casă, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat şi subminat. Ştii matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani să ne dărami cu tot cu justiţie şi puşcării!

    Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi detinuţii, acum făceai puşcărie singur. Toată Rahova era, practic, a ta. N-aţi reusit, şi-a fost doar o întamplare că sluga s-a dovedit nevredincă. Greu eşec! Era, întelegem, o măsură în programul de guvernare de rezervă. Am auzit ca te-au şi înjurat nişte cetăţeni la venirea ‘acasă’. Nici măcar ultimul miting nu ţi-a reuşit mustăcilă! Ce soartă! Ce durere! Probabil că tot auzi aşa vorbe de când nu prea-ţi mai ies băile de muţime. Şi, e păcat de fata aia frumoasă să treacă prin toată hărmălaia asta. Şi, singură, acum”, se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu.

    Reprezentanţii sindicatelor îi transmit lui Liviu Dragnea că celula în care stă e la fel de ani buni, pentru că nu au fost făcute investiţii în sistemul penitenciar.

    “La partid, vedem la televizor, e minunat. Unii zic că-i bine c-ai plecat, alţii că era bine să nici nu fi fost. Mai rău e că ieri, la primirea în penitenciar, la partea de control al cavităţilor n-au fost în tură pianişti. Dar, de bună seamă, încă mai simţi asta. Camera o găseşti aşa cum ai lăsat-o când ai redus de vreo 3 ori banii de investiţii pentru penitenciare în timp ce plangeai şi te smiorcăiai la televizor de mila miilor de infractori condamnaţi pe nedrept pentru crime, tâlhării, violuri, hoţii şi alte blestemăţii. O să-i cunoşti mai bine şi-o să plângeţi împreună. Ai grijă, insă, nu mai invita pe nimeni la baie, Liviu! În puşcărie, nu e ca la Parlament, iar ziariştii nu ţi-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi. Sper! Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2.500 de violatori în puşcării”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • Care este povestea spaniolului Miguel Ventas, care la 76 de ani a renovat un castel cu istorie din România – VIDEO

    Născut la Tarragona şi licenţiat în drept la Universitatea din Barcelona – după cum el însuşi se prezintă –, Miguel Ventas, acum în vârstă de 76 de ani, a ajuns în România în urmă cu aproape 15 ani. Imediat ce şi-a găsit un job, s-a îndrăgostit de un loc pe care azi îl numeşte „acasă”. Aşa a ajuns să cumpere conacul Banffy din Sânmărghita – la câţiva kilometri de Dej, în judeţul Cluj – şi să-şi stabilească acolo şi casa, şi biroul.

    Lucrase în domeniul turismului în Spania, apoi îşi făcuse propria firmă producătoare de mobilă, în aceeaşi ţară cu soare blând şi plaje fierbinţi. La mijlocul anilor ’90 a plecat în Tunisia, tot ca producător de mobilă. După zece ani, când piaţa de acolo nu i s-a mai părut atractivă, a început să se gândească la o nouă destinaţie.

    „Citeam în Financial Times despre mediile economice din mai multe ţări şi aşa am văzut că, pe atunci (în anii 2004-2005 – n. red.), costurile de trai din România erau similare cu cele din Tunisia, însă condiţiile pentru producţia de mobilă erau mai bune. Fiind spaniol, româna îmi era destul de simplu de învăţat, ambele fiind limbi latine, aşa că am hotărât să vin aici. La început, am mers pe la târguri de mobilă, pentru a cunoaşte domeniul şi a interacţiona cu producătorii locali”, îşi aminteşte Miguel Ventas.

    Nu îi plăceau – nici atunci şi nici acum – oraşele mari şi aglomerate precum Bucureştiul, aşa că a ales Transilvania şi a început din nou să cerceteze. De această dată, în căutarea unui loc potrivit pentru producţia de mobilă. Iniţial, şi-a stabilit firma undeva în apropiere de Cluj, apoi s-a orientat către Sânmărghita, un sat cu mai puţin de o mie de locuitori, aflat la o distanţă de 12 kilometri de Dej şi de 64 de kilometri de Cluj-Napoca. Pentru că businessul cu mobilă parcă nu era complet pentru tot ceea ce visa el să facă în România, Miguel Ventas a hotărât să facă o investiţie la care nu mulţi se încumetă. Aşa că a cumpărat o ruină, cu gândul că o va readuce la viaţă.

    „Tot timpul am fost interesat de investiţii imobiliare, de aceea am avut curaj să investesc în recondiţionarea conacului Banffy.”

    Rădăcinile

    Istoria satului Sânmărghita îşi are originile la începutul mileniului trecut, localitatea fiind consemnată pentru prima dată în 1330. Iniţial, satul a aparţinut domeniului Cetăţii Ciceu, dăruit de Matei Corvin lui Ştefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea. Alexandru Lăpuşneanu a fost ultimul domnitor care a reuşit să mai stăpânească aceste teritorii transilvane, folosindu-se, în mare parte, de forţa armelor.

    „Numele satului evocă hramul mănăstirii romano-catolice Sfânta Margareta, ctitorită în jurul anului 1300 şi ale cărei ruine au fost descoperite aici în 1861. Despre Sfânta Margareta ştim că a fost nepoata Regelui Angliei Edmund al II-lea şi că s-a născut în jurul anului 1045, în Regatul Ungariei, acolo unde tatăl său, prinţul Edward, a fost forţat să trăiască în exil. În jurul anului 1070, Margareta devine regina Scoţiei, dând ulterior naştere la trei viitori regi ai Scoţiei. Ea a fost o ambasadoare ferventă a catolicismului, fiind canonizată în anul 1250 de către papa Inocenţiu al IV-lea. Datorită legăturilor date de locul naşterii, după canonizare numele său a devenit o prezenţă extrem de populară în Regatul Ungariei, un număr important de biserici şi mănăstiri primind hramul său”, se arată pe site-ul Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark.

    Timp de mai multe secole, diferite părţi ale satului Sânmărghita au aparţinut unor familii importante ale vremii, multe dintre ele nobiliare, precum Banffy, Bethlen, Haller, Kornis sau Kemeny. Conacul Banffy poartă astfel numele familiei căreia i-a aparţinut la începuturi, fiind construit la începutul secolului al XIX-lea. Indiciul că primul proprietar al conacului a fost familia Banffy este o inscripţie de pe una din grinzile imobilului. Arhivele istorice consemnează, la un moment dat, conacul în posesia familiei Bethlen, un alt nume nobiliar al Transilvaniei, pentru ca, la începutul secolului XX, să fie menţionat Jeno Horthy, fratele regentului Ungariei, care, prin căsătoria sa cu Rozsa Bethlen a făcut din conacul de la Sânmărghita o reşedinţă temporară, cel mai probabil destinată expediţiilor de vânătoare de care era extrem de pasionat, mai notează Artmark Historical Estate.

    Arhitectura conacului este neoclasică, imobilul fiind completat de un teren de peste 4.000 de metri pătraţi, cu pomi fructiferi şi un nuc bătrân martor al trecerii timpului.

    Schimbarea la faţă

    Miguel Ventas a preluat imobilul pentru a-l folosi atât ca locuinţă personală, cât şi ca birou. Achiziţia nu a fost lipsită de complicaţii, însă, în întreg procesul birocratic întortocheat, s-a bazat pe sprijinul unui avocat specializat în proceduri de acest tip, Gabriel Florin Tătaru, iar în toamna anului 2006 a devenit proprietar cu acte în regulă, cumpărând imobilul de la primăria comunei Mica, din care face parte satul Sânmărghita.

    „Nu am date exacte legate de cât a costat în total renovarea, însă a durat zece ani, din 2005 până în 2015. În momentul în care am cumpărat-o, clădirea era o adevărată ruină.”

    Cu răbdare, dar şi cu resurse financiare, Miguel Ventas a „şters praful” de pe comoara arhitecturală. Zidurile au fost curăţate pe interior şi pe exterior, au fost egalizate (fiind deteriorate pe alocuri de trecerea timpului), au fost înlocuite grinzile, s-au montat instalaţii noi de apă şi electricitate, acoperişuri, s-au îmbunătăţit izolaţiile, s-au curăţat cele 14 coloane toscane ale conacului, s-au montat ferestre noi şi centrală.

    O bună parte din elementele origi­nale se regăsesc însă în conti­nuare, printre acestea aflându-se coloanele de piatră, o parte din grinzile de lemn, elementele decorative de lemn din interior şi o parte din ornamentele faţadei. La final, conacul era integrat armonios în secolul XXI, putând fi folosit ca locuinţă. În prezent, sunt folosite doar parterul şi mezaninul, etajul şi mansarda fiind open space, complet renovate, dar nemobilate.

    În urmă cu trei ani, Miguel Ventas a dizolvat societatea prin care opera afacerea în producţie de mobilă, astfel că acum, spune el, are timp să se ocupe doar de ce îi place. Are un apartament şi în Budapesta, unde merge destul de des, iar timpul şi-l petrece alături de soţia sa, de origine elveţiană, pe care a cunoscut-o pe când avea 21 de ani, vârstă de la care sunt împreună
    peste tot.

    „Citesc, sunt pasionat de fotografie şi de filosofie, artă şi istorie. Filosofii mei preferaţi sunt Socrate, Seneca, Spinoza, Kierkegaard şi Carl Jung. Conacul l-am pus la vânzare şi vom vedea ce se va întâmpla, cine va fi interesat să-l cumpere. Eu cred că am făcut ce trebuia făcut pentru a-l menţine în viaţă, viitorul aparţine celor care îl vor avea în proprietate mai departe. Deocamdată, nu intenţionez să fac alte investiţii în România”, spune Miguel Ventas.

    Astăzi, conacul Banffy din Sânmărghita este scos la vânzare de Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark, care intermediază această vânzare, cu un preţ de pornire de 500.000 de euro. Imobilul este însă estimat la aproape 600.000 de euro, la capătul tuturor investiţiilor făcute de Miguel Ventas.

    Conacul ar putea fi transformat în mic hotel sau pensiune, în cazul în care proprietarii nu intenţionează chiar să locuiască acolo, mai ales că este amplasat într-un sat liniştit, idilic, zugrăvit în nuanţe pitoreşti, rupt de realitatea cotidiană a oraşului.

    Miguel Ventas îşi doreşte doar ca viitorul proprietar să aprecieze conacul la adevărata sa valoare, aşa cum a făcut-o el însuşi. Pentru ca istoria să se poată scrie în continuare.

    Un nume de viţă nobilă

    Banffy este numele unei familii nobiliare din Transilvania, cu origini maghiare, fiind una dintre cele mai longevive dinastii din această regiune. Datele disponibile arată că istoria acestei familii a început în secolul al IX-lea, în Ungaria, descendenţii urmând să primească terenuri în Transilvania, unde au construit, de-a lungul timpului, mai multe reşedinţe. Una dintre cele mai vechi este castelul Banffy din Bonţida, judeţul Cluj, care datează din 1437. O ramură a familiei a fost ridicată la rangul de baron în 1660, iar o alta a fost ridicată la rangul de conte două secole mai târziu.

    SOS pentru imobilele istorice!

    Artmark Historical Estate, divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark, are în prezent în portofoliu peste 250 de proprietăţi, din care peste 150 sunt proprietăţi istorice sau artistice – conace, castele, domenii boiereşti, cu o valoare totală de aproximativ 200 de milioane de euro. Toate acestea sunt active care au nevoie să fie salvate de la degradare şi ruină, prin investiţii ale proprietarilor.

    „Lucrăm deja cu dezvoltatori care au atât interesul, cât şi puterea de a face ceva în acest domeniu şi a salva astfel de proprietăţi, a le reîncadra în circuitul public şi privat”, spunea recent Monica Barbu, CEO al Artmark Historical Estate.

    Din rândul imobilelor, în afară de conacul Banffy, mai fac parte conacul Procopie Casotta din judeţul Buzău, conacul Oteteleşanu din apropiere de Bucureşti sau vila poetului Octavian Goga.

    Artmark Historical Estate este specializată în valorificarea şi reintroducerea în circuitul rezidenţial şi turistic-cultural a monumentelor istorice şi de artă din România. Divizia se ocupă de administrarea proprietăţilor şi intermediază eventuala lor vânzare.