Tag: Ursus Breweries

  • Clienţii au depăşit complexul berilor româneşti. Mărcile străine pierd teren

    TIMIŞOREANA, URSUS ŞI CIUCAŞ CRESC PENTRU AL DOILEA AN CONSECUTIV, fără să se canibalizeze„, spune Mihai Bârsan, vicepreşedinte marketing în cadrul Ursus Breweries, filiala locală a SABMiller. El explică avansul prin creşterea cotelor de piaţă, în condiţiile în care volumele totale nu au ţinut pasul cu ritmul companiei. În primele şase luni ale acestui an, volumul vânzărilor de bere la nivelul pieţei a atins 8 milioane de hectolitri, în scădere cu aproape 3% comparativ cu intervalul similar din 2012, potrivit informaţiilor Berarilor României, care citează date ale firmei de cercetare Nielsen. Vânzările Ursus Breweries au crescut cu 6% în perioada aprilie – septembrie 2013 comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, motorul fiind mărcile Ciucaş la PET, dar şi Ursus, susţinut de lansarea Ursus Cooler.

    „În ultimele 12 luni, cota de piaţă a Ursus Breweries a crescut cu circa trei puncte procentuale, după ce în anul precedent crescuse într-un ritm similar”, spune Bârsan. În acest interval, toate cele trei mărci – Ursus, Timişoreana şi Ciucaş – au înregistrat plusuri, „ceea ce înseamnă că am reuşit să le diferenţiem, făcându-le relevante pentru tipologiile diferite de români cărora li se adresează”. Cum anume s-a întâmplat asta? În primul rând, povesteşte reprezentantul Ursus Breweries, echipa comercială a făcut un efort pentru a înţelege ce schimbări au intervenit în ultimii ani în rândul societăţii şi a analiza, încă o dată, semnificaţia mărcilor.

    “AM CONSTATAT CĂ ROMÂNII AU DEPĂŞIT FAZA «STRĂIN  MAI BUN», în care un nume cu rezonanţă vest-europeană echivala automat şi cu o calitate mai bună”, spune Bârsan. În această fază, originea românească a mărcilor nu numai că nu mai e un handicap, dar a devenit chiar un avantaj competitiv. Cu o condiţie: să fie confirmată de calităţi reale ale produselor. „Am ales să investim mai departe în toate mărcile noastre româneşti, bazându-ne însă pe beneficiile reale oferite consumatorilor, asumarea originii rămânând implicită, până la urmă un gest de bun simţ şi încredere în sine.„ Rezultate foarte bune au avut în ultimii ani şi alte mărci produse în România, chiar şi în alte segmente. Bârsan consideră acest lucru îmbucurător, pentru că „până la urmă bunăstarea ţării depinde de consumul local„. 70% din PIB îl reprezintă consumul individual al gospodăriilor, iar cu cât mai multe din aceste bunuri sunt produse local, cu atât mai mare este impactul pozitiv pentru toţi românii.

    Bârsan lucrează în cadrul SABMiller din 2005, iar prima poziţie a fost senior brand manager pentru Timişoreana. La 36 de ani, el coordonează o echipă de 30 de oameni, iar bugetul administrat este de ordinul zecilor de milioane de euro. De-a lungul carierei sale a deţinut mandate peste hotare, în Slovacia, Elveţia, Bulgaria. Revenit în România de mai puţin de doi ani, spune că a avut, în această poziţie, pe de o parte avantajul cunoaşterii pieţei, iar pe de altă parte dezavantajul scăderii vânzărilor industriei. Adaptarea la noile reguli de joc nu era suficientă, iar un motor de creştere – chiar şi în domeniul berii, nu doar în IT&C – sunt inovaţiile.

  • Românca de 31 de ani, brand manager peste o bere care se vinde în 38 de ţări

    LA DOAR 31 DE ANI, LAURA ANDREI A DEVENIT SINGURUL ROMÂN CARE LUCREAZĂ LA BIROUL DIN PRAGA AL PRODUCĂTORULUI SABMILLER, care în România deţine Ursus, cea mai mare companie din industria berii în funcţie de cifra de afaceri. Din iunie s-a mutat oficial în capitala Cehiei, acolo unde spune că „toate casele par de turtă dulce„.

    Din noua poziţie, de international senior brand manager al brandului Kozel, Laura Andrei afirmă că este „gardianul„ mărcii, care se vinde în 38 de ţări şi pentru care provocarea va fi menţinerea aceluiaşi trend ascendent, după mai mulţi ani de creştere. Practic, Laura Andrei coordonează fiecare echipă locală a producătorului din ţările în care acest brand este prezent.

    Provocarea este cu atât mai mare pentru românca stabilită la Praga cu cât Cehia este ţara în care consumul de bere este cel mai ridicat din lume: 45 de fabrici în care se produce bere, la 10,5 milioane de locuitori. Spre comparaţie, în România există doar 18 fabrici la o populaţie dublă.Practic, sarcina ei va fi acum să preia şi să ducă această cultură a berii din Cehia în cele 38 de ţări.

    „Este o piaţă foarte concurenţială, o piaţă foarte mare, unde cultura berii te copleşeşte. Este o instituţie aproape”, spune Laura Andrei. Kozel, un brand premium în patru variante, ajunge în Rusia, Slovacia, Finlanda, Ungaria sau Marea Britanie, pieţe diferite atât din punctul de vedere al consumului de bere, cât şi al modului de promovare. În Rusia, spre exemplu, nu este permisă comunicarea prin intermediul canalelor tradiţionale şi sunt, totodată, şi restricţii la punctele de vânzare. Comunicarea nu este permisă nici în online, astfel că focusul este pe punctul de vânzare. Chiar dacă Rusia rămâne „ţara îndrăgostită de votcă„, vânzările de bere se află pe o pantă ascendentă, la fel ca în România.

    Pe de altă parte, piaţa din Slovacia este asemănătoare cu cea din Cehia, unde tendinţa este de revenire la tradiţional şi de „rejectare a lucrurilor prea complicate„.Kozel este un brand mai puţin cunoscut românilor, pentru că nu se vinde pe piaţa locală, însă din portofoliul SABMiller în Cehia fac parte branduri precum Gambrinus sau Pilsner Urquell.

    Kozel pleacă de pe o poziţionare corectă, a mai spus Laura Andrei, şi este preponderent exportat, Rusia fiind singura ţară în care acesta se produce local, din cauza distanţelor mari. De obicei, marii producători de bere preferă să producă brandurile internaţionale în ţările în care le vând, pentru a nu include în preţul final costuri de transport ridicate.
    Cum se face însă trecerea de la o singură ţară la 38, fiecare cu specifiul său?

    Laura Andrei spune că acest know how există în cadrul grupului, astfel că orice nou venit are instrumentale necesare, iar în plus există şi studiile de piaţă, cele care dau tendinţele.Unul dintre punctele comune tuturor pieţelor europene îl reprezintă orientarea către berile cu arome, segment care câştigă tot mai mult teren. Marii producători europeni se întrec în lansări din această categorie, chiar şi în România.

  • De ce suntem mahmuri dupa ce consumam mult alcool? Si de ce se imbata femeile mai repede ca barbatii?

    Pentru ca foarte multi oameni nu au informatii elementare despre  consumul de alcool, Ursus Breweries a lansat site-ul www.desprealcool.ro si campania “afla-ti echilibrul!”, prin care incurajeaza oamenii sa ia decizii informate despre alcool. Campania a fost sustinuta de-a lungul anilor si de Cabral, care intra in mod constant in dialog cu publicul prin intermediul www.desprealcool.ro. Pe site va publica interviuri cu un continut educational important, cu experti si personalitati publice.

    De ce se imbata femeile mai repede ca barbatii?

    Pe site consumatorii pot gasi raspunsuri la intrebari cum sunt cele legate de mahmureala, cu titlul de exemplu o explicatie este ca organismul se deshidrateaza: in loc sa reabsoarba apa in corp, rinichii o elimina excesiv.Conform rezultatelor aceluiasi studiu, mai mult de jumatate dintre cei care declara ca au cautat sa se informeze despre efectele consumului de alcool asupra organismului, au folosit internetul. Site-ul www.desprealcool.ro este astfel un instrument pentru a pune la dispozitia consumatorilor informatii utile.

    Ce se întâmplă când faci cumpărături la beţie

    Campania initiata de cel mai mare producator de bere de pe piata romaneasca transmite mesaje educationale dincolo de lumea virtuala a internetului, prin evenimente, seminarii si intalniri directe cu consumatorii.

    Leac pentru mahmureala

    “Descurajarea consumului iresponsabil de alcool este una dintre cele mai importante prioritati de dezvoltare durabila la nivel global ale SABMiller, dar si la nivel local pentru Ursus Breweries in Romania”, a declarat Diana Klusch, director corporate Affairs Ursus Breweries. Studiul realizat de Ursus Breweries arata ca romanii inca mai cred in miturile care spun ca pentru a scapa de mahmureala trebuie sa faci un dus rece (32%) sau sa bei o cafea tare (24%), cand in realitate, metoda corecta si eficienta este consumul de apa pentru rehidratarea organimsului. Numai 50% dintre cei chestionati au stiut ca o persoana care s-a intoxicat cu alcool nu trebuie lasata sa doarma pentru a-si reveni.

    Studiul a fost realizat in luna iunie 2010, aplicat pe un esantion de 2000 de repondenti, din mediul urban, cu varste cuprinse intre 18 si 45 de ani. Aproxiamtiv 70% barbati si 30% femei.

     

  • Andrew Highcock conduce Ursus Breweries, care deţine mărcile Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Peroni şi Grolsch

    “Din păcate, natura nu ne-a ajutat şi în alte privinţe: iarna extrem de rece şi vara secetoasă au deteriorat culturile de care avem nevoie ca materii prime pentru berile noastre”, punctează preşedintele Ursus Breweries. Tot el argumentează că de evoluţia agriculturii interesează compania, pentru că Ursus preia de pe piaţa locală ingrediente pentru materiile prime. Andrew Highcock, care a deţinut anterior mandatului său din România conducerea operaţiunilor din Slovacia, spune că există unele asemănări între companiile din cadrul grului. “Dar provocarea specifică în România este de a produce şi vinde produse care satisfac gusturile româneşti şi, de asemenea, toate portofele.” Compania are în portofoliu mărci precum Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Peroni şi Grolsch, iar Highcook spune că “în ciuda creşterilor de preţ la materiile prime, încercăm să menţinem preţurile la un nivel rezonabil pentru consumatorii noştri”.


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP – Mihai Bârsan, Ursus Breweries

    Lucrează în cadrul SABMiller din 2005, iar prima poziţie din cadrul subsidiarei din România, Ursus Breweries, a fost cea de senior brand manager pentru Timişoreana. La baza deciziei de atunci au stat trei lucruri. Pe de o parte, a fost vorba de dorinţa de a-şi dezvolta experienţa anterioară în marketing prin preluarea unei mărci aflate atunci pe poziţia a şasea în piaţa berii, “dar al cărei potenţial îl intuiam”. În al doilea rând, l-a atras compania în sine, iar în al treilea rând a fost atras de personalitatea vicepreşedintelui de marketing de atunci, Piotr Jurjewicz, “un om cald, serios, cu care am avut o «chimie» excelentă”. În 2009 a preluat o funcţie de marketing manager în cadrul hub-ul european, apoi la foarte scurt timp a fost numit în poziţia de director de marketing al subsidiarei SABMiller din Slovacia. Din aprilie a preluat conducerea departamentului de marketing din Ursus Breweries, revenind, după cum spune chiar el, la “prima dragoste”. A găsit o echipă motivată, un portofoliu de mărci consolidat, dar şi un mediu competitiv mult mai agresiv şi un consumator mai pretenţios, mai digitalizat, mai “înţelepţit” de criză. “Toate acestea sunt elemente noi, care ne pun la încercare, ne dau prilejul de a sparge şabloane, de a învăţa lucruri noi”.

    Cochetează cu ideea de antreprenoriat, pentru că, spune el, “nu mă împac cu ideea «birocratului» de marketing: este foarte important pentru mine să am sentimentul unei libertăţi antreprenoriale, de a fi «in charge»”. În plus, avantajul multinaţionalei este că are sisteme de suport care preiau “marea gramadă de corvoadă birocratică (adevăratul duşman al iniţativei private), astfel că te poţi ocupa mai mult timp de ceea ce reprezintă partea cu adevărat interesantă şi antreprenorială a afacerii”. Peste zece ani se vede în România – “dacă am învăţat ceva în scurtul meu periplu este că indiferent unde m-aş afla, eu trăiesc cu sufletul aici”. A observat că îl atrage mai mult ideea de a lăsa o amprentă care să schimbe în bine ceva “la mine în ţară decât în lumea largă”. De aceea a revenit la Ursus Breweries: “Prin felul cum duce mai departe povestea mărcilor noastre, autentice, istorice româneşti, compania are o influenţă morală şi deci o responsabilitate majoră”. E greu de spus ce se va întâmpla în 10 ani, “dar sigur vor fi încă enorm de multe de făcut în această zonă””.


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

  • Mihai Bârsan, Ursus Breweries: Indiferent unde m-aş afla, eu trăiesc cu sufletul în România

    BUSINESS Magazin: De cât timp lucraţi în firmă şi cum aţi decis să acceptaţi o poziţie în cadrul companiei?
    Mihai Bârsan: Lucrez în SABMiller din 2005; prima poziţie din cadrul subsidiarei din România, Ursus Breweries, a fost senior brand manager Timişoreana. În 2009 am preluat o funcţie de marketing manager în hub-ul european, apoi la foarte scurt timp poziţia de director de marketing al subsidiarei SABMiller din Slovacia. Începând cu aprilie 2012 am preluat conducerea departamentului de marketing din Ursus Breweries, revenind deci la “prima dragoste”.

    BUSINESS Magazin: Câţi oameni aveţi în subordine şi care este bugetul pe care îl administraţi?
    Mihai Bârsan: Echipa pe care o conduc este o echipă de 30 de oameni care administrează cu un buget în zona zecilor de milioane de euro.

    BUSINESS Magazin: Care a fost cel mai dificil moment din carieră? Cum l-aţi depăşit?
    Mihai Bârsan: Greu de zis. Au fost momente când m-a “smerit” o lansare puternică a competiţiei sau perioade de mare intensitate şi încărcare, dar din fericire am găsit undeva înţelepciunea şi resursele să merg mai departe. Slavă Domnului!, de fiecare dată a existat o cale, o abordare nouă, un sprijin de la echipă sau de la superior. Privind în viitor, sunt sigur că vor veni momente şi mai frumoase, şi mai dificile decât în trecut. Viaţa e interesantă.

    BUSINESS Magazin: Aţi cochetat vreodată cu ideea de antreprenoriat?
    Mihai Bârsan: Da, nu mă împac cu idea “birocratului” de marketing: este foarte important pentru mine să am sentimentul unei libertăţi antreprenoriale, de a fi “in charge”. Avantajul multinaţionalei este însă că are sisteme de suport care preiau marea grămadă de corvoadă birocratică (adevăratul duşman al iniţiativei private), astfel că te poţi ocupa mai mult timp de ceea ce reprezintă partea cu adevărat interesantă şi antreprenorială a afacerii.

    BUSINESS Magazin: Unde vă vedeţi peste 10 ani?
    Mihai Bârsan: În România. Dacă am învăţat ceva în scurtul meu periplu este că indiferent unde m-aş afla, eu trăiesc cu sufletul în România. Am învăţat că mă atrage mai mult idea de a-mi lăsa o amprentă care să schimbe în bine ceva la mine în ţară decât în lumea largă. De aceea am şi revenit la Ursus Breweries. E greu de spus ce se va întâmpla în 10 ani, dar sigur vor fi încă enorm de multe de făcut în această zona: dezvoltarea unor mărci, afaceri, modele şi simboluri româneşti.

  • Ursus Breweries l-a numit pe Simon Fearnhead vice preşedinte finanţe, IT, legal & procurement

    Ursus Breweries anunţă cu această ocazie o altă promovare. Începând cu mijlocul lunii aprilie 2012, Camelia Panait a preluat funcţia de director marketing în cadrul Pivovary Topvar Slovacia. Camelia Panait s-a alăturat echipei SABMiller în 2008, ca marketing manager în cadrul Ursus Breweries după finalizarea studiilor MBA în Spania. A condus un număr de iniţiative de brand pentru Timişoreana, care s-au concretizat în creşterea substanţială a cotei de piaţă a mărcii. Din 2010 Camelia a deţinut funcţia de strategic planning Ddirector în cadrul Ursus Breweries România.

    Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Mărcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Pilsner Urquell, Azuga, Redd’s şi Stejar.

  • Schimbări în echipa de management a Ursus Breweries

    Krzysztof Andrzejewski este numit vice preşedinte vânzări şi distribuţie, poziţie pentru care deţine interimatul din septembrie 2011. Un anunţ referitor la succesorul lui Krzysztof în funcţia de vice preşedinte financiar va fi făcut separat. Krzysztof Andrzejewski va continua să conducă departamentul financiar, ca interimar, până la ocuparea funcţiei.

    “Suntem încrezători că experienţa internaţională acumulată de Mihai Bârsan, la care se alătură cunoaşterea consumatorilor români, se va reflecta pozitiv asupra portofoliului de mărci a Ursus Breweries”, a spus Andrew Highcock, preşedinte Ursus Breweries.

    Mihai Bârsan s-a alăturat Ursus Breweries în martie 2005, iar în aprilie 2009 a devenit marketing manager SABMiller Europa. Din octombrie 2009 a fost numit director de marketing a subsidiarei din Slovacia. Mandatul lui Mihai Bârsan ca vice preşedinte marketing Ursus Breweries va începe la 1 aprilie 2012.

    Grant McKenzie s-a alăturat Ursus Breweries în aprilie 2009. Anterior poziţiei sale în cadrul Ursus Breweries, Grant a condus departamentul de marketing şi trade al companiei Cervecera de Canarias (SABMiller Canare), din poziţia de director de marketing.
    Krzysztof Andrzejewski şi-a început activitatea în cadrul Ursus Breweries în martie 2010. Anterior numirii sale în cadrul Ursus Breweries a ocupat funcţia de director financiar şi de operaţiuni a Kompania Piwowarska în Polonia.
    Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Mărcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Pilsner Urquell, Azuga, Redd’s şi Stejar.

  • Ursus Breweries a lansat aplicaţia online Petre*, pentru cei care vor idei pentru petreceri

    “Petre* este prescurtarea de la petrecere. Petre* este un organizator de petreceri responsabil, te ajută să pui cap la cap detaliile distracţiei, dar îţi şi atrage atenţia să fii tu însuţi responsabil în alegerile tale. Ne-am gândit că în acest mod simpatic îi putem ajuta pe tineri să îşi organizeze petrecerile şi să se gândească la aspecte care depăşesc doar partea logistică, respectiv îi putem încuraja să aibă simţul măsurii şi să îşi dea seama că a fi responsabil poate fi <cool>. Petre* le arată tinerilor că alcoolul poate fi parte a unei petreceri reuşite, dacă este consumat cu măsură”, a declarat Diana Klusch, director corporate affairs Ursus Breweries.

    În momentul folosirii aplicaţiei, utilizatorii sunt întrebaţi de Petre* pentru cine, când organizează petrecerea, câte fete şi câţi băieţi vor fi invitaţi şi ce fel de muzică preferă. Apoi, Petre* le propune o listă de băuturi, mâncare şi muzică, pentru a putea organiza petrecerea într-un mod responsabil şi îi ajuta să îşi invite prietenii prin email sau Facebook. Melodiile recomandate de Petre* sunt alese, în funcţie de opţiunile utilizatorilor, din portofoliul de piese al Roton Music şi pot fi ascultate direct din aplicaţie. Pe lângă băuturi ca bere, apă şi sucuri, Petre* recomandă şi reţete inedite de cocktailuri cu bere, pregătite de specialiştii Barmania.
    Campania “Află-ţi echilibrul!” a fost lansată la sfârşitul anului trecut şi incurajează oamenii să ia decizii informate despre alcool. Mai multe informaţii şi detalii despre program găsiţi pe www.desprealcool.ro

  • Ursus Breweries este anchetat la cererea DNA intr-un nou dosar de santaj al lui Dan Diaconescu

    “Autorizeaza efectuarea unor perchezitii domiciliare (…) la
    sediul S.C. Ursus Breweries SA, parte a grupului industrial SAB
    Miller p.l.c., din Bucuresti, situat in Calea Victoriei nr. 145 –
    etajele 4 si 5 (asa cum apare in actele societatii), respectiv
    etajele 5 si 6 (asa cum apare inscriptionat in cladirea “Victoria
    Center”), sector 1, Bucuresti, – la punctul de lucru al SC Ursus
    Breweries SA, situat in str. Stirbei Voda nr. 26 – 28, et. 7 si 8,
    sector 1, Bucuresti.(…)Dispune emiterea autorizatiilor de
    perchezitie pe o perioada de cinci zile”, este mentionat in decizia
    Judecatoriei sectorului 1.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro