Tag: turda

  • Care este cea mai apreciată atracţie turistică din România de către străini – GALERIE FOTO, VIDEO

    Salina Turda constituie astazi un adevarat muzeu de istorie a mineritului în sare, se arată pe site-ul atracţiei turistice. Muzeul este vizitat de mii de români în fiecare lună, dar şi de străini atraşi de imaginile 

    “Dacă în iulie anul trecut am avut 81.592 de turişti, în iulie anul acesta au fost 89.434. Perioada de vârf de vizitare este luna august. Anul trecut, de exemplu, am avut în această lună aproape 120.000 de turişti.

    Salina Turda este deschisă zilnic între orele 9.00 – 19.00. Intrarea costă 20 de lei pentru adulţi, 12 lei pentru pensionari, 10 lei pentru elevi şi studenţi, iar copiii până la trei ani au acces gratuit.

    Salina Turda este o atracţie şi pentru fotografii străini, Richard John Seymour, celebrul fotograf britanic, s-a declarat fascinat de Salina Turda, pe care a descris-o ca fiind un monument istoric de o frumuseţe incontestabilă.

    Vizitatorii minei se pot destinde la biliard, ping-pong sau bowling, aceştia având posibilitatea de a închiria mese de biliard sau ping-pong sau pista pentru bowling. De asemenea, cuplurile care doresc să se căsătorească într-un loc inedit, o pot face la Salina Turda.

    Vezi cele mai noi imagini din Salina Turda realizate de Ana Maria Catalin sau Cristian Bortes. Iar clipul aparţine binecuvantare.ro
     

  • Noul directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, în control pe şantierele autostrăzii Sebeş-Turda

    „Loturile 3 şi 4 sunt cele mai avansate în ceea ce priveşte gradul de execuţie, urmând ca acestea să fie recepţionate în momentul în care îndeplinesc toate condiţiile impuse de prevederile contractuale”, precizează comunicatul.

    CNAIR menţionează că „se fac eforturi pentru ca cele două loturi să fie recepţionate în termen cât mai scurt, inclusiv în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor care vizează interpretarea testelor de calitate a lucrărilor”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Record de vizitatori pentru unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, aflat în România

    Directorul Salinei Turda, Simona Baciu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că planurile de dezvoltare prevăd includerea ultimei mine, Iosif, în circuitul turistic, care va duce la dublarea capacităţii de vizitare a salinei.

    „Am înregistrat anul trecut un record de vizitatori ai Salinei Turda, de 618.200 de persoane, dintre care 35% au fost din străinătate, cei mai mulţi din ţări precum Ungaria, Polonia, Israel sau Spania. Numărul turiştilor străini a crescut de la 30% în 2016, la 35% anul trecut. În prezent suntem în lucru cu un studiu de fezabilitate pentru includerea ultimei mine, mina Iosif, situată la peste 110 metri adâncime, în circuitul turistic, document care să fie finalizat în acest an, şi identificarea soluţiilor de finanţare a proiectului. Sperăm să ne apucăm în acest an chiar de proiectare, după care va urma execuţia lucrărilor. Estimăm o investiţie de 10 milioane de euro, care va duce la dublarea capacităţii de vizitare a Salinei Turda”, a spus Baciu.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Ce au descoperit inspectorii pe lotul autostrăzii Sebeş-Turda care trebuia să fie gata pentru recepţia construcţiei

    Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a declarat, marţi, presei, după inspecţia pentru recepţionarea lotului 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, că anumite neconformităţi descoperite în luna noiembrie 2017 s-au menţinut.
     
    ”Am constatat că s-au menţinut anumite neconformităţi descoperite şi în luna noiembrie a anului trecut, ca atare, vom vedea şi ce spun şi celelalte două echipe, pentru că au fost trei echipe, practic, astăzi în inspecţie, una care s-a ocupat de verificarea structurilor, una de siguranţa rutieră şi a treia echipă, noi împreună cu presa, cea care s-a ocupat de partea de drumuri. După câte am văzut, există aceste neconformităţi, se va întruni comisia în după-amiaza aceasta, va studia inclusiv documentele şi în funcţie de ce se va stabili se va decide dacă se acordă sau nu recepţia”, a spus Alin Şerbănescu.
     
  • S-a deschis cel mai modern Centru SPA & Wellness în cea mai vizitată salină din România

    Salina Turda a anunţat pe pagina de Facebook deschiderea centrului SPA &  Wellness al Salinei Turda “unde vă oferim servicii Spa, Fitness şi Centru de Sănătate. Toate aceastea au fost create pentru adevărate momente de relaxare şi desprindere din lumea cotidiană”.

    Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Salina este, cu certitudine, cea mai celebră destinaţie a turiştilor care vizitează localitatea Turda. Această mină datează din secolul al XVII-lea.

  • Cel mai spectaculos nod rutier din România care leagă A10, A3 şi DN1

    Nodul de la Turda este prevăzut cu 6 bretele şi va face joncţiunea atât cu Autostrada Transilvania (A3), cât şi cu DN1. Bretelele care fac legătura cu A3 vor avea 2 benzi, iar cele care leagă A10 de DN1 câte o singură bandă. Nodul rutier este parte componentă a lotului 4 din autostrada lungă de 70 de km.

    Imaginile au fost postate de cei de la Asociaţia Pro Infrastructura, care au scris: „După îndelungi tergiversări şi blocaje birocratice, plantaţia de Paulownia din nodul Turda este istorie. Cel mai spectaculos nod rutier din România, parte a lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda (constructor Porr), a intrat acum în linie dreaptă.

    Conform surselor noastre, şi ultimul blocaj major de pe acest lot este aproape de a fi eliminat, CNAIR şi constructorul stabilind condiţiile pentru implementarea soluţiei tehnice pentru zona Lacului Stejeriş.

    Prin urmare, în acest moment, toate semnalele pe care le avem indică lunile octombrie-noiembrie 2017 pentru finalizarea acestui lot. Aşadar, la finalul toamnei, vom avea conexiune directă pe autostradă între localităţile Aiud şi Turda pentru că va fi dat în folosinţă şi lotul 3 al Autostrăzii A10 (constructor Tirrena Scavi).

    Cu alte cuvinte, vom putea circula pe autostradă neîntrerupt de la Cluj-Napoca (Gilău) şi până la Aiud, eliberând DN1 de traficul infernal dintre aceste două oraşe.”

     

  • Cel mai spectaculos nod rutier din România care leagă A10, A3 şi DN1

    Nodul de la Turda este prevăzut cu 6 bretele şi va face joncţiunea atât cu Autostrada Transilvania (A3), cât şi cu DN1. Bretelele care fac legătura cu A3 vor avea 2 benzi, iar cele care leagă A10 de DN1 câte o singură bandă. Nodul rutier este parte componentă a lotului 4 din autostrada lungă de 70 de km.

    Imaginile au fost postate de cei de la Asociaţia Pro Infrastructura, care au scris: „După îndelungi tergiversări şi blocaje birocratice, plantaţia de Paulownia din nodul Turda este istorie. Cel mai spectaculos nod rutier din România, parte a lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda (constructor Porr), a intrat acum în linie dreaptă.

    Conform surselor noastre, şi ultimul blocaj major de pe acest lot este aproape de a fi eliminat, CNAIR şi constructorul stabilind condiţiile pentru implementarea soluţiei tehnice pentru zona Lacului Stejeriş.

    Prin urmare, în acest moment, toate semnalele pe care le avem indică lunile octombrie-noiembrie 2017 pentru finalizarea acestui lot. Aşadar, la finalul toamnei, vom avea conexiune directă pe autostradă între localităţile Aiud şi Turda pentru că va fi dat în folosinţă şi lotul 3 al Autostrăzii A10 (constructor Tirrena Scavi).

    Cu alte cuvinte, vom putea circula pe autostradă neîntrerupt de la Cluj-Napoca (Gilău) şi până la Aiud, eliberând DN1 de traficul infernal dintre aceste două oraşe.”

     

  • Povestea Cramei la Salina

    Viţa de vie care exista deja în podgorie a fost defrişată, au fost efectuate analize de sol, iar terenul a fost adus la un nivel optim pentru plantare. O nouă viţă de vie s-a născut pe dealurile însorite ale Turzii, iar astfel a început revigorarea unei zone cu un potenţial pentru turismul viticol. Investiţia totală în proiectul depăşeşte 4 milioane de euro, iar bugetele cheltuite pâna acum au vizat plantaţia cu viţă de vie, o cramă, un restaurant, o pensiune, dar şi o herghelie de cai.

    „Am găsit în zona Durgăului, în apropiere de salina din Turda, o vie veche, atestată de la venirea romanilor în Dacia, care se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare Turda, cu care suntem asociaţi. Ei au avut administrarea terenului la momentul demarării proiectului, iar pentru derularea investiţiei am colaborat cu consultanţi români, francezi şi austrieci“, îşi aminteşte Claudiu Sugar, unul dintre proprietarii podgoriei.

    Proiectul La Salina a fost demarat în anul 2011, odată cu analiza solului şi condiţiilor climatice, scrierea unui proiect de replantare, pregătirea terenului, urmând apoi plantarea efectivă a viţelor de vie, aduse de la două pepiniere din Franţa.
    În 2013 a fost instalat sistemul de susţinere şi a fost tăiată via, iar în anul următor au fost plantate nouă hectare cu vlăstari de vie aduşi din Austria; în acelaşi an a fost culeasă prima recoltă, de pe o suprafaţă de 20 de hectare, producţia fiind de 47.000 de sticle. Tot în 2014, antreprenorii clujeni au deschis restaurantul Sarea-n Bucate, căruia anul trecut i s-a adăugat pensiunea cu acelaşi nume (cu 13 camere, 40 de locuri de cazare), crama La Salina şi a fost lansat centrul de echitaţie Salina Equines.

    În prezent, suprafaţa totală a plantaţiei este de 70 de hectare, din care aproximativ 32 de hectare sunt cultivate cu vie care a ajuns la rod, cu soiurile Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Noir, Muscat Ottonel şi Riesling de Rin. Alte 9 hectare vor intra pe rod în doi ani, aceste suprafeţe fiind cultivate cu Fetească Neagră, Cabernet Sauvinon şi Neuburger. Antreprenorul clujean crede că este o alegere curajoasă şi bine calculată şi oferă argumente: podgoria se află la altitudine mai mare de 450 de metri, este orientată către sud şi influenţa Arieşului face ca în zonă temperatura medie anuală să fie puţin mai ridicată decât în împrejurimi.

    „În trecut, tot viţă de vie a fost plantată pe Dealurile Durgăului, cu Fetească Regală, Fetească Albă, Traminer, adică soiuri de tradiţie pentru centrul viticol Blaj, de care aparţine Turda. În mod surprinzător, apropierea de salină nu influenţează solul, care este format din cernoziomuri cu intruziuni de calcar“, afirmă Claudiu Sugar.

    Antreprenorul clujean spune că lucrul la vie nu se opreşte niciodată, iar pentru a se obţine un vin bun, via trebuie trecută prin mai multe etape. Fluxul tehnologic pentru obţinerea băuturii lui Bachus începe cu stabilirea momentului optim de recoltare, iar apoi începe lungul drum al strugurilor către sticlă, care porneşte de la cules, iar apoi urmează recepţia cantitativă şi calitativă, zdrobitul şi scoaterea boabelor de pe chiorchini, presarea boabelor, fermentarea în tancuri, tragerea vinului de pe drojdie, filtrarea şi îmbutelierea.

    „Calitatea vinului este pregătită încă din vie, unde strugurii sunt îngrijiţi şi culeşi manual. În lădiţe, cu o capacitate de 20 kg, nu ajung decât strugurii cei mai buni“, continuă Sugar povestea. În prezent, capacitatea de producţie, respectiv stocare, este de 140.000 de litri, reprezentată prin tancuri de inox şi butoaie din lemn de stejar. Tancurile de inox sunt dotate cu un sistem de răcire controlat, iar în timpul fermentaţiei alcolice temperatura nu depăşeşte 17-18 grade Celsius; după acest proces vinul este păstrat la 10-11 grade Celsius. După îmbuteliere, sticlele sunt aşezate orizontal în boxpaleţi metalici, astfel încât dopul să fie în contact permanent cu vinul, şi sunt depozitate în camere cu temperatura controlată, între 10-12 grade şi umiditatea peste 70%. Vinul este comercializat ulterior în retail şi horeca, preţul unei butelii ajungând la 7 euro.

     

  • Un celebru fotograf britanic, fascinat de Salina Turda: „Este un monument de o frumuseţe incontestabilă” – FOTO

    Celebrul fotograf britanic Richard John Seymour s-a declarat fascinat de Salina Turda din judeţul Cluj, pe care a descris-o ca fiind un monument istoric de o frumuseţe incontestabilă. Fotografiile sale din Salina Turda au fost expuse la Londra.

    Salina Turda este prezentată drept „o atracţie turistică neobişnuită” ce este vizitată anual de mii de turişti care coboară în fosta mină de sare pentru a juca mini-golf, bowling sau pentru a se plimba cu barca pe lacul din interior, dar şi de persoane cu afecţiuni ale sistemului respirator, transmite Agerpres, care citează site-ul thespaces.com.

    Foto: Richard John Seymour

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Imagini panoramice cu Salina Turda, lansate pe Google Street View

    Compania Google a lansat, joi, pe platforma Google Maps, imaginile panoramice Street View din Salina Turda, astfel încât se permite vizitarea virtuală a acestui obiectiv turistic de către oricine din lume aflat la mii de kilometri distanţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Dan Bulucea, Country Manager Google România, a declarat, joi, la Salina Turda, într-o conferinţă de presă, că acest serviciu este util pentru cei care se află la mii de kilometri distanţă.

    Imagini panoramice cu Salina Turda, lansate pe Google Street View