Tag: turci

  • Gică Hagi şi Gică Popescu ar putea prelua un club din străinătate

    “Gică Hagi şi Gică Popescu au venit la Izmir pentru Karsiyaka”, scriu CNN Turk şi Haberturk, care vorbesc, luni, despre posibilitatea ca Hagi şi Popescu să se implice în noul proiect de la Kariyaka SK, echipă de tradiţie din Turcia, care în acest moment se zbate în al treilea eşalon.

    Potrivit informaţiilor oferite de jurnaliştii turci, Hagi şi Popescu au ajuns duminică dimineaţă la Izmir, unde au fost întâmpinaţi de o maşină a lui Multu Altug, preşedintele de la Karsiyaka. Acesta i-ar fi pus la punct pe liderii Generaţiei de Aur cu stadiul proiectului, iar în spatele încercării de revitalizare a echipei s-ar afla Mikhail Prokhorov, un miliardar rus cu o avere de peste nouă miliarde de dolari care deţine 80% din echipa americană de baschet Brooklyn Nets. Momentan, detaliile despre rolul celor doi în afacere sunt puţine, dar turcii scriu că Hagi şi Popescu au fost autorizaţi să poarte negocierile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou tip de cafea a fost inventat în Turcia. Leguma surpriză din care este făcută

    Antreprenori turci au creat cafeaua din măsline. O companie din Turcia, care de ani de zile se ocupă cu producţia de măsline, a găsit o modalitate de a realiza şi cafea din măsline, fără fermentare, la o temperatură scăzută, păstrând substanţele nutritive din fruct.

    Aceasta este prima cafea de măsline din lume. Are un gust plăcut şi multe proprietăţi curative”, a declarat directorul companiei, care intenţionează să lanseze în curând noul produs.

    Citeşte mai multe pe www.descoperă.ro

  • Ce ASCUND angajaţii NEPLĂTIŢI ai producătorului de îmbrăcăminte Zara în hainele pe care le cumpără clienţii din magazine

    Acestea conţineau mesaje cel puţin ciudate: plângeri din partea unor muncitori turci care se plângeau că nu au fost plătiţi pentru marfa disponibilă în magazin.

    Pe bilete se putea citi următorul text: “Am produs acest obiect vestimentar pe care îl vei cumpăra, dar nu am fost plătit pentru munca mea.” Muncitorii au mai scris că au fost angajaţi de Bravo, un producător contractat de Zara pentru producerea hainelor, care s-a închis recent.

    Muncitorii în cauză ar trebui să primească salariul pe trei luni, precum şi salarii compensatorii.

    Sursa: Huffington Post

  • Mircea Lucescu este noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a Turciei

    Preşedintele TFF a fost la Bucureşti pentru a-i propune lui Mircea Lucescu un contract de selecţioner până la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018. “Il Luce” îi va pregăti pe turci la ultimele patru meciuri din cadrul preliminariilor pentru turneul final din 2018, găzduit de Rusia. Turcia mai are de jucat împotriva Ucrainei (2 septembrie), Croaţiei (5 septembrie), Islandei (6 octombrie) şi Finlandei (9 octombrie). Înaintea ultimelor patru etape din preliminarii, turcii ocupă locul trei în grupa I, cu 11 puncte, la egalitate cu Ucraina şi la două puncte distanţă de Croaţia şi Islanda (ambele cu câte 13).

    Mircea Lucescu nu se va putea baza pe serviciile celui mai important om al naţionalei, Arda Turan, retras în luna iunie după un scandal în care a fost implicat alături de un jurnalist, în avionul naţionalei.

    Tehnicianul de 72 de ani a rămas liber de contract la sfârşitul lunii mai, după ce a fost demis de la formaţia rusă Zenit Sankt Petersburg, cu care a terminat sezonul din Rusia pe locul trei în clasament.

  • Atunci când democraţia e nedreaptă: cine sunt cei care l-au făcut dictator pe Erdogan

    Astfel, cei 49% care au votat împotriva transformării statului într-o republică prezidenţială, dorind păstrarea stării de fapt, au avut anul trecut o contribuţie egală cu 72% din economia Turciei. Restul de 51%, care au votat în favoarea schimbărilor cerute de Erdogan, au fost anul trecut “responsabili” de 28% din economia statului.

    Similar, cei care au votat împotriva lui Erdogan au cumpărat 85% din volumul total de cărţi comercializate în 2016. Cei 51% care au votat “pentru” au cumpărat doar 15% din aceste cărţi.

    Majoritatea cetăţenilor turci s-au pronunţat, la limită, în favoarea proiectului de instituire a sistemului prezidenţial, situaţie care îi va oferi prerogative sporite preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, conform rezultatelor finale ale referendumului constituţional desfăşurat duminică.

     Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 99,95% din voturi, 25 de milioane de cetăţeni turci (51,3%) s-au pronunţat în favoarea sistemului prezidenţial, iar 23,7 milioane (48,7%) împotrivă, relatează agenţia de ştiri Anadolu.

    Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, iniţiatorul referendumului, a transmis felicitări formaţiunilor care au susţinut proiectul de modificare a Constituţiei – Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), Mişcarea Naţionalistă (MHP) şi Partidul Marii Uniuni BBP).

    “Potrivit rezultatelor, aproape 25 de milioane de cetăţeni turci au votat în favoarea modificării Constituţiei, diferenţa fiind de circa 1,3 milioane de voturi”, a afirmat Recep Erdogan, cerând marilor puteri să respecte rezultatul referendumului.

    Graficul a fost realizat de designerul turc Yardimli Diren.

    Sursa: hvg.hu

  • Recep Tayyip Erdogan câştigă la limită referendumul privind sistemul prezidenţial – rezultate finale

    Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 99,95% din voturi, 25 de milioane de cetăţeni turci (51,3%) s-au pronunţat în favoarea sistemului prezidenţial, iar 23,7 milioane (48,7%) împotrivă, relatează agenţia de ştiri Anadolu.

    Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, iniţiatorul referendumului, a transmis felicitări formaţiunilor care au susţinut proiectul de modificare a Constituţiei – Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), Mişcarea Naţionalistă (MHP) şi Partidul Marii Uniuni BBP).

    “Potrivit rezultatelor, aproape 25 de milioane de cetăţeni turci au votat în favoarea modificării Constituţiei, diferenţa fiind de circa 1,3 milioane de voturi”, a afirmat Recep Erdogan, cerând marilor puteri să respecte rezultatul referendumului.

    Cititi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel AVERTIZEAZĂ Administraţia Recep Erdogan să înceteze orice comparaţie cu NAZISMUL

    “Comparaţiile cu nazismul făcute de Turcia trebuie să înceteze”, a declarat Angela Merkel, citată de site-ul SZ-online.de.

    Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a acuzat-o, într-un discurs televizat rostit duminică, pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că ar utiliza “metode naziste” împotriva cetăţenilor turci.

    “Când le spunem că sunt nazişti, europenii devin stânjeniţi, se solidarizează. Mai ales Angela Merkel”, a afirmat Recep Erdogan.

    Referindu-se personal la Angela Merkel, Recep Erdogan a continuat, potrivit postului N-TV şi revistei Focus: “Foloseşti metode naziste. Împotriva cui? Împotriva fraţilor mei din Germania şi a miniştrilor” care au mers în Germania pentru mitinguri electorale.

  • Ameninţare de război la graniţă. Turcia a făcut anunţul care a zguduit Europa. Planul lui Erdogan deja a început

    În timp ce Turcia se îndreaptă spre prima scădere economică din 2009 încoace, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a început să facă ameninţări fără precedent împotriva Europei, în vremuri în care în UE creşte anxietatea politică din cauza avansului populismului de dreapta în Austria, Germania şi Franţa. Spre sfidarea UE, Erdogan a sugerat chiar mai mult de atât după lovitura de stat eşuată din iulie şi care permite partidului de guvernământ să înlăture din sistem, prin mii de arestări, opoziţia. 

    Vedeţi mai jos declaraţiile STUPEFIANTE ale lui Erdogan

    Ameninţare de război la graniţă. Turcia a făcut anunţul care a zguduit Europa. Planul lui Erdogan deja a început

  • Erdogan îndeamnă cetăţenii turci să schimbe valuta în lire ori în aur, pe fondul crizei financiare

    Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, le-a cerut vineri cetăţenilor turci care au numerar în dolari să schimbe banii în lire turce sau în aur, recomandând Băncii centrale să reducă rata dobânzii pentru a stimula creşterea economică, pe fondul crizei generate parţial de instabilitatea politică.

    Lira turcă a avut în noiembrie cea mai mare scădere înregistrată după criza financiară din anul 2008, în contextul creşterii valorii dolarului american şi din cauza instabilităţii politice de la Ankara după tentativa de lovitură de stat din iulie.

    Săptămâna trecută, Banca centrală din Turcia a majorat dobânzile pentru prima dată în ultimii trei ani, în tentativa de a stopa declinul lirei, deşi Erdogan ceruse reducerea costurilor de împrumut. Lira a continuat oricum să scadă.

    “Cei care păstrează în saltea monedă străină trebuie să o convertească în lire sau în aur”, a declarat Recep Erdoğan într-un discurs rostit vineri la un salon auto, relatează cotidianul Hurriyet.