Ciprioţii greci iau decizia ca pe o nouă provocare turcească în contextul în care Ankara trimite vapoare cu instalaţii de foraj marin escortate de nave militare în apele Ciprului, sfidând Uniunea Europeană şi SUA şi socotind că are dreptul să exploateze uriaşele rezerve de gaze naturale descoperite acolo. Deocamdată, Turcia este dependentă de gazele naturale cumpărate din Rusia.
Aşa-zisul stat cipriot turcesc Republica Turcă a Ciprului de Nord a comandat un studiu pentru a stabili cine sunt proprietarii din Varosha, care a fost staţiunea turistică principală a insulei înainte de a fi abandonată şi izolată în urma ocupării nordului insulei de către armata turcă în 1974. Decizia a fost anunţată pe 18 iunie, după ce mai multe state din Uniunea Europeană şi-au arătat intenţia de a acţiona contra Turciei pentru activităţile de forare pe care le consideră ilegale în apele Ciprului. Turcia are două nave specializate în activităţi de forare care desfăşoară operaţiuni acolo. Ciprul spune că explorarea are loc în ape în care deţine drepturi economice exclusive şi că activităţile Turciei îi încalcă suveranitatea.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut clar că „nimeni nu ne poate împiedica să protejăm drepturile ciprioţilor turci în estul Mediteranei“. Armata Turciei, care a capturat nordul Ciprului după o lovitură de stat nereuşită orchestrată de naţionaliştii ciprioţi şi de regimul militar care conducea atunci Grecia, a ţinut Varosha închisă şi nelocuită după ce locuitorii vorbitori de limbă greacă au abandonat staţiunea, aflată lângă portul istoric Famagusta.
„A sosit timpul să facem un pas hotărât pentru Varosha“, a declarat Kudret Ozersay, ministrul de externe al guvernului autodeclarat al Ciprului de Nord, entitate recunoscută ca stat doar de Turcia. Ciprul de Nord are în ochii Uniunii Europene statutul de teritoriu ocupat.
Ziarul proguvernamental turc Daily Sabah scrie că planul este de a redeschide Varosha pentru repopulare. Oraşul, în care clădirile de apartamente, vilele, un magazin de blănuri şi un dealer Alfa Romeo sunt ascunse parţial de iederă, ar putea fi o ţintă pentru investiţii la scară largă dacă noul conflict cipriot este rezolvat paşnic. Însă tensiunile se agravează.
Varosha a avut o populaţie de aproximativ 39.000 de persoane, care au fugit ajutaţi de militari britanici în 1974 când armata turcă a invadat insula. Oraşul a fost golit cu câteva ore înainte ca militarii turci să ajungă acolo. Oamenii se temeau că vor fi masacraţi. De atunci, acolo nu au acces decât soldaţii turci. Clădirile au fost jefuite. Oraşul este acum protejat de o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU din 1984 care prevede că aşezarea goală poate fi repopulată numai de locuitorii săi originari, notează eKathimerini.
Famagusta, oraşul-port din care Varosha făcea parte în vremurile de pace, a reuşit să evite soarta staţiunii închise. În timpul războiului dintre nord şi sud, grecii au fugit, zona a fost bombardată, au murit oameni, inclusiv turişti, dar oraşul a rămas deschis. În 2015, noul ales lider al Ciprului de Nord, Mustafa Akinci, a propus deschiderea Varoshei dacă i se permite redeschiderea portului pentru comerţul internaţional şi a aeroportului Ercan pentru zboruri directe. De când şi-a declarat unilateral independenţa în 1983, Ciprul de Nord este sub un embargo comercial, de transport şi cultural internaţional. Famagusta este cel mai important port al insulei şi ar putea deveni important şi în noul conflict dintre Cipru şi Turcia.
Potrivit presei turce, Ankara va stabili baze navale şi aeriene în Ciprul de Nord pentru a garanta securitatea în estul Mării Mediterane. Mutarea urmează unei vizite în Ciprul de Nord a unei echipe a armatei turce care a purtat discuţii cu oficiali diplomaţi şi militari din nordul insulei, potrivit agenţiei de presă Demirören. S-a convenit că operaţiunile de foraj ale Turciei în regiune fac necesară consolidarea prezenţei turce, în special în ceea ce priveşte aprovizionarea şi garantarea siguranţei navelor de război turceşti.
Decizia comună a guvernelor Turciei şi al Republicii Turce a Ciprului de Nord vine în urma controverselor legate de descoperirea şi exploatarea unor vaste rezerve de gaze naturale în largul coastelor insulei. La începutul lunii iunie, Grecia, Cipru şi Israel au făcut o înţelegere prin care urmează să construiască o conductă pentru resursele de gaze naturale din largul coastei de sud. Conducta EastMed, despre care se estimează că va produce un profit de 9 miliarde de dolari în decurs de 18 ani, va furniza gaze din regiune mai multor ţări din Europa. Guvernul de la Ankara este nemulţumit că a fost exclus dintr-o astfel de afacere de sub nasul său şi şi-a trimis propriile nave de foraj în apele de pe coasta de est a Ciprului pentru a explora alte rezerve de gaze naturale.
De asemenea, Ankara a autorizat efectuarea de lucrări pentru stabilirea unui port maritim fie în Famagusta, fie în Iskele, ambele oraşe fiind aflate în partea de est a Ciprului. Pentru Famagusta sunt propuse modernizarea portului şi construirea unei baze navale. Investiţiile în renovarea Maraşului pentru ca staţiunea să poată funcţiona în paralel cu portul sunt estimate la 10 miliarde de dolari.
Aceste măsuri, a declarat ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, sunt luate pentru a „consolida bunăstarea şi stabilitatea Mediteranei de Est şi a Ciprului prin împărţirea resurselor din jurul Ciprului şi a Mediteranei. Ne dorim doar un singur lucru: garantarea drepturilor poporului cipriot turc“.
Turcia a lansat joi cel de-al doilea vas de foraj care va opera lângă Cipru, în preajma Peninsulei Karpas, informează publicaţia turcă proguvernamentală Daily Sabah. Operaţiunile de foraj vor începe în iulie. Nava, Yavuz, are de 229 de metri, a forat în apele mai multor ţări, printre care Kenya, Tanzania şi Malaysia, şi este deservită de un personal de 150 de oameni, dintre care 53% sunt cetăţeni turci. Numărul va creşte la 180 când activitatea va atinge maximul.
Primul vas de foraj, Fatih, a început deja să caute gaze şi petrol în apele situate în ceea ce Turcia consideră a fi platoul său continental, la aproximativ 40 de mile marine de oraşul cipriot Paphos. Perimetrul este însă disputat cu guvernul oficial al Ciprului, care spune că este în zona economică exclusivă (ZEE). Versiunea turcă este că guvernul ciprioţilor greci a declarat unilateral regiunea ca fiind în ZEE. Manevrele navei au determinat Nicosia să emită mandate internaţionale de arestare pentru membrii echipajului navei Fatih, deşi este puţin probabil ca administraţia cipriotă greacă să încerce să aresteze personalul sau ca alte ţări să ia în serios mandatele. Turcia ar riposta. Erdogan a şi promis acest lucru.
Autorităţile turce spun că Fatih va continua să opereze în apele din vestul Ciprului, în timp ce Yavuz va opera în est, şi că navele vor efectua foraje şi în Marea Neagră şi în Marea Marmara.
Giganţii energetici Total din Franţa şi ENI din Italia sunt implicaţi în explorarea petrolului şi gazelor din largul Ciprului prin contracte cu administraţia cipriotă greacă, la fel şi ExxonMobil din SUA.
Turcia îşi întemeiază pretenţiile pe două aserţiuni. Una este că Cipru nu are niciun drept să acorde licenţe de foraj până nu ajunge la un acord cu Republica Turcă a Ciprului de Nord în privinţa împărţirii veniturilor. Problema este că Ciprul de Nord nu este recunoscut ca stat suveran decât de Turcia. De asemenea, Ankara susţine că zona sa economică se întinde până la 200 de mile de coastă, ceea ce înseamnă că o porţiune mare din Mediterană i-ar aparţine. Apoi, Turcia mai susţine că în cazul insulelor zona economică exclusivă se întinde pe numai 12 mile, astfel că nu doar cea a Ciprului, ci şi cea a Greciei doar spală ţărmul. Toate aceste pretenţii ale Turciei contravin convenţiei Legea Mărilor din 1994, pe care însă Turcia nu a semnat-o. Ankara nu are relaţii diplomatice cu Nicosia. Turcia este stat membru al NATO, unul dintre cele mai importante din punctul de vedere al dotării militare şi având în vedere că are la Marea Neagră singura flotă comparabilă cu cea a Rusiei. De asemenea, Turcia este importantă pentru reţinerea valurilor de imigranţi sirieni care altfel ar putea ajunge în UE. Cipru este stat membru al UE.
În luna mai, armata turcă a lansat un exerciţiu naval de mai multe zile în Mediterana de Est, în Marea Egee şi Marea Neagră, cu 131 de nave de război, 57 de aeronave de luptă şi 33 de elicoptere pentru a arăta că ia „toate măsurile necesare pentru a proteja drepturile şi legea ţării noastre în Marea Egee, Mediterana de Est şi Cipru” şi pentru „a demonstra că Forţele Armate Turce sunt foarte hotărâte, loiale şi capabile să asigure siguranţa, suveranitatea, independenţa, drepturile maritime şi beneficiile Turciei”.
Tag: turci
-
Fantomele războiului cipriot încep din nou să bântuie
-
Cum şi-a tăiat Erdogan singur craca de sub picioare distrugând agricultura
La cafeneaua din Yeniceabat, liniştea este sâcâitoare. Tăcut este şi Hasan Gormez, care îşi soarbe încet ceaiul negru tradiţional turcesc. Yeniceabat este un cătun aflat la aproximativ două ore de mers cu maşina la sud de Istanbul. „Pe vremuri, cafeneaua satului era plină de fermieri veseli. Se glumea, era forfotă“, povesteşte Gormez, în vârstă de 48 de ani. El lucrează 30 de acri de teren pe care i-a moştenit de la familia sa. „Toţi cei de aici sunt supăraţi din cauza economiei, iar copiii noştri sunt plecaţi.“
Preşedintele „Noii Turcii“, Recep Tayyip Erdogan, lăuda în gura mare înaintea alegerilor locale din 31 martie o naţiune mândră de forţa sa economică, deşi o recesiune a oprit expansiunea care a ţinut aproape neîntrerupt de la sfârşitul anului 2009. Cu toate acestea, prin reorientarea dezvoltării spre cheltuielile de consum şi spre proiectele de infrastructură urbană, Erdogan a accelerat unul dintre cele mai mari transferuri de populaţie din istoria turcă modernă, dezrădăcinând 2 milioane de oameni din lumea agrară pentru a-i arunca pe piaţa muncii din oraşele mari.
Ponderea forţei de muncă angajate în agricultură a scăzut aproape la jumătate, la 15%, în timpul celor 16 ani de la venirea la putere a lui Erdogan, în timp ce o suprafaţă de teren arabil de dimensiunea Olandei a fost scoasă din folosinţa agricolă. Pe măsură ce satele se golesc, auto-suficienţa alimentară a Turciei dispare: cea mai recentă citire a indicelui de securitate alimentară al The Economist Intelligence Unit plasează această ţară pe locul 48 din 113, sub Arabia Saudită, Qatar şi alte state unde relieful dominant este deşertul.
Erdogan şi-a început cariera de politician în anii 1990 ca primar al celui mai mare centru comercial al Turciei, Istanbul, şi şi-a construit baza de electorat din clasa muncitoare a uriaşului oraş prin dezvoltarea infrastructurii şi extinderea sprijinului social. Cu toate acestea, chiar şi centrele urbane ale Turciei au devenit terenuri de luptă pentru alegerile locale de pe 31 martie, primul test la urne pentru preşedinte de când şi-a acordat anul trecut puteri executive mult mai extinse. În Istanbul, Ankara şi alte oraşe mari, Erdogan a piedut lupta. Scăderea economică, dispariţia locurilor de muncă şi scumpirea alimentelor au fost fatale partidului celui mai puternic lider din istoria modernă a Turciei.
Abandonarea agriculturii îl bântuie acum pe Erdogan. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea politică a preşedintelui, a pierdut capitala Ankara, un bastion de un sfert de secol al AKP.
Erdogan continuă să aibă o influenţă imensă în mediul rural, unde oamenii i-au îmbrăţişat încercările de desprindere de istoria recentă mai seculară a Turciei şi de a readuce ţara la o formă de guvernare centrată pe islam. Însă vânturile politice încep să bată şi împotriva preşedintelui. Cândva o putere agricolă, Turcia a devenit de-a lungul anilor dependentă de importuri de produse alimentare mai ieftine, făcând agricultura o afacere mai puţin rentabilă şi aducând-o în situaţia de a îngroşa rândurile exilaţilor de la sate. Acest lucru nu părea să conteze prea mult, până când prăbuşirea lirei din vara anului trecut a făcut preţurile alimentelor importate să explodeze, împingând inflaţia alimentară la cel mai rapid ritm din ultimul sfert de secol. „Guvernul a lăsat sectorul agricol în voia sorţii“, spune Nuri Karaca, un fermier de 71 de ani din Bursa. Bătrânul este şi şeful unei asociaţii locale de producători de carne. „Le pasă mai mult de baza de alegători din cartierele marilor oraşe decât turcii din regiunile agricole.“
Fermier şi până acum alegător loial al AKP, Erdinc Sari, în vârstă de 46 de ani, spune că a venit timpul pentru o schimbare. Anul acesta a susţinut un candidat al principalului partid de opoziţie din Bursa, o fostă capitală otomană şi al patrulea oraş al Turciei ca mărime. În parte datorită importurilor, preţul furajelor pentru animale s-a dublat în ultimii trei ani. Guvernul acordă un sprijin anual de 1.500 de lire (274 dolari), care nu acoperă nici 10% din suma pe care Sari o cheltuieşte numai pe îngrăşăminte. „Am doi copii – o fată şi un băiat“, spune el. „Nu vreau ca ei să devină fermieri, ca tatăl lor.“ AKP a câştigat totuşi alegerile în Bursa, dar la limită.
Răspunsul lui Erdogan legat de creşterea preţurilor a fost descurajarea pieţei libere şi orientarea către statul intervenţionist. Poliţia municipală a efectuat raiduri de percheziţie la depozitele şi la comercianţii cu amănuntul, învinuindu-i pe speculanţi de explozia preţurilor, în timp ce municipalităţile au creat standuri de vânzare a unor alimente sub preţul pieţei, subvenţionate de stat – o concurenţă directă pentru comercianţii cu amănuntul care au nevoie de profit pentru a supravieţui. Aprozarele cu preţ redus au devenit o linie a frontului în lupta electorală deschisă de AKP.
Acţiunile poliţiei au fost suficiente pentru a încetini ritmul ascendent al preţurilor în luna februarie. Dar chiar şi după decelerarea la o rată anuală de 29,3% în februarie, de la 31% în ianuarie, inflaţia alimentelor se menţine la mai mult de două ori faţă de prognoza băncii centrale pentru sfârşitul anului. Intervenţiile guvernamentale directe, cum ar fi ameninţarea şi urmărirea penală a băncilor sau a comercianţilor cu amănuntul care majorează preţurile, „intră în conflict cu însăşi noţiunea de economie de piaţă“, spune Cristian Maggio, şeful departamentului de cercetare a pieţei emergente al TD Securities din Londra.
Efectele prăbuşirii rapide a lirei din luna august a anului trecut continuă să ricoşeze între bănci şi producători. Întreprinderile care s-au încărcat de datorii în monedă străină, mai ales dolari, au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată de când forţa lirei slăbeşte. Susţinute prin împrumuturi, unele companii vor fi forţate să se restructureze sau să dea faliment. Producţia industrială scade precipitat din septembrie, diminuându-se în medie cu aproape 7% în fiecare lună.
Guvernul a încercat, de asemenea, să sprijine lira prin presiuni asupra băncilor în sensul ca acestea să nu permită administratorilor de fonduri străine să vândă moneda turcească. Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Erdogan a avertizat băncile că vor fi pedepsite pentru că alimentează creşterea cererii de valută.
Cererea de credite din partea consumatorilor seacă, iar oamenii îşi dau lirele pe siguranţa dolarilor, pe care-i adună şi îi păstrează sub saltea pe măsură ce norii se adună în economie. Între timp, locurile de muncă din servicii şi construcţii care au transformat milioane de săteni în locuitori ai oraşelor dispar rapid. Şomajul creşte de opt luni; este acum 13,5%, cel mai înalt nivel din 2009 încoace.
De când şi-a pierdut locul de muncă acum şase luni, Muharrem Cinar, de 51 de ani, merge în fiecare săptămână la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă din Ankara. Dezamăgit de fiecare dată, a fost forţat să se împrumute foarte mult de la prieteni şi familie pentru a plăti pentru educaţia copiilor săi. „Nu am fost niciodată şomer atât de mult timp“, spune el. „Azi nici măcar nu mai am bani să cumpăr pâine.“ Însă cei mai tineri dintre turci simt cel mai greu dificultăţile de pe piaţa muncii. Un sfert dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani au nevoie de locuri de muncă. Rabia Akman, de 24 de ani, asistentă medicală cu o experienţă de patru ani, este, de asemenea, şomeră de şase luni. „Nu vreau să zic că nu am speranţe pentru viitor“, spune ea. „Dar sunt speriată.“
La Istanbul, cel mai populat oraş al Turciei, cu peste 14 milioane de locuitori, în fiecare dimineaţă femei şi bărbaţi se aşază la cozi în faţa corturilor albe – instalate de guvernul local – cu mult înainte să vină camioanele cu marfă, scrie The Atlantic. Unul este montat chiar în Piaţa Taksim din centrul oraşului, un reper al mişcărilor sociale din Turcia, al protestelor şi manifestărilor de bucurie deopotrivă. Oamenii pot cumpăra de acolo roşii, ardei şi alte legume în cantităţi limitate. Erdogan a acuzat lanţurile de supermarketuri de speculă „trădătoare“. Acestea au răspuns vânzând unele produse în pierdere sau chiar scoţând de pe rafturi unele legume prea scumpe, cum ar fi vinetele şi ardeii, pentru a nu stârni furia publicului sau a partidului. Unele magazine au introdus limite în ceea ce priveşte cantitatea de alimente pe care o persoană o poate cumpăra.
Pe lângă prăbuşirea lirei, o cauză a scumpirii alimentelor este distrugerea recoltei de o serie de furtuni care au lovit regiunile agricole în ianuarie.
„Suntem striviţi de preţurile mâncării. Însă preşedintele nostru ne ia apărarea”, spune mândră Bahariye Bulut, încovoiată de povara cartofilor cumpăraţi de la cortul alb din Taksim, pe care scrie „Luptă totală contra inflaţiei”. Bătrâna de 63 de ani se bazează pe pensia soţului ei pentru întreţinerea gospodăriei. Spune că aceste corturi sunt răspunsul la rugăciunile ei. Pentru Lutfu Guler, funcţionar public ieşit la pensie în vârstă de 75 de ani, cozile pentru mâncare sunt o încercare de a-i cumpăra pe oameni. Mai exact voturile lor. „Priviţi în jur. Toată lumea este nefericită. Aceste cozi sunt o ruşine. Am distrus totul, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Cine a mai auzit înainte de terorism alimentar?”
La doar două străzi distanţă, Faruk se plânge că afacerile aprozarului său s-au înjumătăţit de când guvernul vinde mâncare sub preţul pieţei. „Guvernul îi atacă pe comercianţi şi pe fermieri, dar dacă eu dau faliment, încă o familie va face foamea”, spune Faruk.
Sunt zeci de aprozare cu preţuri scăzute artificial în Istanbul. Însă a îndestula în timpul unei crize populaţia unei întregi ţări este greu pentru orice partid. AKP a pierdut la limită Istanbulul, însă rezultatele alegerilor sunt umbrite de controverse.
-
Cum şi-a tăiat Erdogan singur craca de sub picioare distrugând agricultura
La cafeneaua din Yeniceabat, liniştea este sâcâitoare. Tăcut este şi Hasan Gormez, care îşi soarbe încet ceaiul negru tradiţional turcesc. Yeniceabat este un cătun aflat la aproximativ două ore de mers cu maşina la sud de Istanbul. „Pe vremuri, cafeneaua satului era plină de fermieri veseli. Se glumea, era forfotă“, povesteşte Gormez, în vârstă de 48 de ani. El lucrează 30 de acri de teren pe care i-a moştenit de la familia sa. „Toţi cei de aici sunt supăraţi din cauza economiei, iar copiii noştri sunt plecaţi.“
Preşedintele „Noii Turcii“, Recep Tayyip Erdogan, lăuda în gura mare înaintea alegerilor locale din 31 martie o naţiune mândră de forţa sa economică, deşi o recesiune a oprit expansiunea care a ţinut aproape neîntrerupt de la sfârşitul anului 2009. Cu toate acestea, prin reorientarea dezvoltării spre cheltuielile de consum şi spre proiectele de infrastructură urbană, Erdogan a accelerat unul dintre cele mai mari transferuri de populaţie din istoria turcă modernă, dezrădăcinând 2 milioane de oameni din lumea agrară pentru a-i arunca pe piaţa muncii din oraşele mari.
Ponderea forţei de muncă angajate în agricultură a scăzut aproape la jumătate, la 15%, în timpul celor 16 ani de la venirea la putere a lui Erdogan, în timp ce o suprafaţă de teren arabil de dimensiunea Olandei a fost scoasă din folosinţa agricolă. Pe măsură ce satele se golesc, auto-suficienţa alimentară a Turciei dispare: cea mai recentă citire a indicelui de securitate alimentară al The Economist Intelligence Unit plasează această ţară pe locul 48 din 113, sub Arabia Saudită, Qatar şi alte state unde relieful dominant este deşertul.
Erdogan şi-a început cariera de politician în anii 1990 ca primar al celui mai mare centru comercial al Turciei, Istanbul, şi şi-a construit baza de electorat din clasa muncitoare a uriaşului oraş prin dezvoltarea infrastructurii şi extinderea sprijinului social. Cu toate acestea, chiar şi centrele urbane ale Turciei au devenit terenuri de luptă pentru alegerile locale de pe 31 martie, primul test la urne pentru preşedinte de când şi-a acordat anul trecut puteri executive mult mai extinse. În Istanbul, Ankara şi alte oraşe mari, Erdogan a piedut lupta. Scăderea economică, dispariţia locurilor de muncă şi scumpirea alimentelor au fost fatale partidului celui mai puternic lider din istoria modernă a Turciei.
Abandonarea agriculturii îl bântuie acum pe Erdogan. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea politică a preşedintelui, a pierdut capitala Ankara, un bastion de un sfert de secol al AKP.
Erdogan continuă să aibă o influenţă imensă în mediul rural, unde oamenii i-au îmbrăţişat încercările de desprindere de istoria recentă mai seculară a Turciei şi de a readuce ţara la o formă de guvernare centrată pe islam. Însă vânturile politice încep să bată şi împotriva preşedintelui. Cândva o putere agricolă, Turcia a devenit de-a lungul anilor dependentă de importuri de produse alimentare mai ieftine, făcând agricultura o afacere mai puţin rentabilă şi aducând-o în situaţia de a îngroşa rândurile exilaţilor de la sate. Acest lucru nu părea să conteze prea mult, până când prăbuşirea lirei din vara anului trecut a făcut preţurile alimentelor importate să explodeze, împingând inflaţia alimentară la cel mai rapid ritm din ultimul sfert de secol. „Guvernul a lăsat sectorul agricol în voia sorţii“, spune Nuri Karaca, un fermier de 71 de ani din Bursa. Bătrânul este şi şeful unei asociaţii locale de producători de carne. „Le pasă mai mult de baza de alegători din cartierele marilor oraşe decât turcii din regiunile agricole.“
Fermier şi până acum alegător loial al AKP, Erdinc Sari, în vârstă de 46 de ani, spune că a venit timpul pentru o schimbare. Anul acesta a susţinut un candidat al principalului partid de opoziţie din Bursa, o fostă capitală otomană şi al patrulea oraş al Turciei ca mărime. În parte datorită importurilor, preţul furajelor pentru animale s-a dublat în ultimii trei ani. Guvernul acordă un sprijin anual de 1.500 de lire (274 dolari), care nu acoperă nici 10% din suma pe care Sari o cheltuieşte numai pe îngrăşăminte. „Am doi copii – o fată şi un băiat“, spune el. „Nu vreau ca ei să devină fermieri, ca tatăl lor.“ AKP a câştigat totuşi alegerile în Bursa, dar la limită.
Răspunsul lui Erdogan legat de creşterea preţurilor a fost descurajarea pieţei libere şi orientarea către statul intervenţionist. Poliţia municipală a efectuat raiduri de percheziţie la depozitele şi la comercianţii cu amănuntul, învinuindu-i pe speculanţi de explozia preţurilor, în timp ce municipalităţile au creat standuri de vânzare a unor alimente sub preţul pieţei, subvenţionate de stat – o concurenţă directă pentru comercianţii cu amănuntul care au nevoie de profit pentru a supravieţui. Aprozarele cu preţ redus au devenit o linie a frontului în lupta electorală deschisă de AKP.
Acţiunile poliţiei au fost suficiente pentru a încetini ritmul ascendent al preţurilor în luna februarie. Dar chiar şi după decelerarea la o rată anuală de 29,3% în februarie, de la 31% în ianuarie, inflaţia alimentelor se menţine la mai mult de două ori faţă de prognoza băncii centrale pentru sfârşitul anului. Intervenţiile guvernamentale directe, cum ar fi ameninţarea şi urmărirea penală a băncilor sau a comercianţilor cu amănuntul care majorează preţurile, „intră în conflict cu însăşi noţiunea de economie de piaţă“, spune Cristian Maggio, şeful departamentului de cercetare a pieţei emergente al TD Securities din Londra.
Efectele prăbuşirii rapide a lirei din luna august a anului trecut continuă să ricoşeze între bănci şi producători. Întreprinderile care s-au încărcat de datorii în monedă străină, mai ales dolari, au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată de când forţa lirei slăbeşte. Susţinute prin împrumuturi, unele companii vor fi forţate să se restructureze sau să dea faliment. Producţia industrială scade precipitat din septembrie, diminuându-se în medie cu aproape 7% în fiecare lună.
Guvernul a încercat, de asemenea, să sprijine lira prin presiuni asupra băncilor în sensul ca acestea să nu permită administratorilor de fonduri străine să vândă moneda turcească. Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Erdogan a avertizat băncile că vor fi pedepsite pentru că alimentează creşterea cererii de valută.
Cererea de credite din partea consumatorilor seacă, iar oamenii îşi dau lirele pe siguranţa dolarilor, pe care-i adună şi îi păstrează sub saltea pe măsură ce norii se adună în economie. Între timp, locurile de muncă din servicii şi construcţii care au transformat milioane de săteni în locuitori ai oraşelor dispar rapid. Şomajul creşte de opt luni; este acum 13,5%, cel mai înalt nivel din 2009 încoace.
De când şi-a pierdut locul de muncă acum şase luni, Muharrem Cinar, de 51 de ani, merge în fiecare săptămână la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă din Ankara. Dezamăgit de fiecare dată, a fost forţat să se împrumute foarte mult de la prieteni şi familie pentru a plăti pentru educaţia copiilor săi. „Nu am fost niciodată şomer atât de mult timp“, spune el. „Azi nici măcar nu mai am bani să cumpăr pâine.“ Însă cei mai tineri dintre turci simt cel mai greu dificultăţile de pe piaţa muncii. Un sfert dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani au nevoie de locuri de muncă. Rabia Akman, de 24 de ani, asistentă medicală cu o experienţă de patru ani, este, de asemenea, şomeră de şase luni. „Nu vreau să zic că nu am speranţe pentru viitor“, spune ea. „Dar sunt speriată.“
La Istanbul, cel mai populat oraş al Turciei, cu peste 14 milioane de locuitori, în fiecare dimineaţă femei şi bărbaţi se aşază la cozi în faţa corturilor albe – instalate de guvernul local – cu mult înainte să vină camioanele cu marfă, scrie The Atlantic. Unul este montat chiar în Piaţa Taksim din centrul oraşului, un reper al mişcărilor sociale din Turcia, al protestelor şi manifestărilor de bucurie deopotrivă. Oamenii pot cumpăra de acolo roşii, ardei şi alte legume în cantităţi limitate. Erdogan a acuzat lanţurile de supermarketuri de speculă „trădătoare“. Acestea au răspuns vânzând unele produse în pierdere sau chiar scoţând de pe rafturi unele legume prea scumpe, cum ar fi vinetele şi ardeii, pentru a nu stârni furia publicului sau a partidului. Unele magazine au introdus limite în ceea ce priveşte cantitatea de alimente pe care o persoană o poate cumpăra.
Pe lângă prăbuşirea lirei, o cauză a scumpirii alimentelor este distrugerea recoltei de o serie de furtuni care au lovit regiunile agricole în ianuarie.
„Suntem striviţi de preţurile mâncării. Însă preşedintele nostru ne ia apărarea”, spune mândră Bahariye Bulut, încovoiată de povara cartofilor cumpăraţi de la cortul alb din Taksim, pe care scrie „Luptă totală contra inflaţiei”. Bătrâna de 63 de ani se bazează pe pensia soţului ei pentru întreţinerea gospodăriei. Spune că aceste corturi sunt răspunsul la rugăciunile ei. Pentru Lutfu Guler, funcţionar public ieşit la pensie în vârstă de 75 de ani, cozile pentru mâncare sunt o încercare de a-i cumpăra pe oameni. Mai exact voturile lor. „Priviţi în jur. Toată lumea este nefericită. Aceste cozi sunt o ruşine. Am distrus totul, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Cine a mai auzit înainte de terorism alimentar?”
La doar două străzi distanţă, Faruk se plânge că afacerile aprozarului său s-au înjumătăţit de când guvernul vinde mâncare sub preţul pieţei. „Guvernul îi atacă pe comercianţi şi pe fermieri, dar dacă eu dau faliment, încă o familie va face foamea”, spune Faruk.
Sunt zeci de aprozare cu preţuri scăzute artificial în Istanbul. Însă a îndestula în timpul unei crize populaţia unei întregi ţări este greu pentru orice partid. AKP a pierdut la limită Istanbulul, însă rezultatele alegerilor sunt umbrite de controverse.
-
Reportaj: Turkish delight
Provincia Antalya a cucerit deja milioane de turişti din toată lumea, care nu mai contenesc să vină şi să revină pe litoralul turcesc, cu ape cristaline şi soare îmbietor chiar şi în octombrie. Dintre milioanele de vizitatori, 160.000 au fost anul acesta doar din România. Înainte de a ajunge însă pe plajă, câteva ore merită petrecute în oraşul vechi Antalya, străjuit de Poarta lui Hadrian, construcţie sub forma unui arc de triumf, ridicată în cinstea împăratului roman Hadrian, ca urmare a unei vizite ale sale în zonă în anul 130.
Pe străduţele înguste, cu magazine înlănţuite de o parte şi de alta, din care răzbat mirosurile de ceai, de condimente şi de suc de rodie, se poate ajunge în portul vechi al oraşului, de unde se pot vedea, dintr-o singură privire, Marea Mediterană şi Munţii Taurus. O dată la câţiva paşi, dai peste locuri în care se vând sute de covoare tradiţionale turceşti, de toate dimensiunile şi culorile. Printre ele, îşi fac culcuş pisicile, obişnuite cu răsfăţul turiştilor care nu mai contenesc pe străzile înguste, cu piatră cubică.
În oraş, comercianţii măsoară trecătorii din priviri şi îi ghicesc pe turişti. De fiecare dată când „simt” un grup de străini, scot din dotare toată artileria de cuvinte străine, de la engleză la franceză şi poloneză, şi ajung într-un final şi la limba română, din care au învăţat esenţialul:
„Bună. Ce faci? Foame? Ciorbă de burtă?” Dacă îi ignori, nu insistă. Dacă zâmbeşti, răspund şi ei cu un surâs. Cu puţin noroc, poţi ajunge să negociezi cu negustorii de suveniruri. Cu şi mai mult noroc însă, poţi primi „cadou” un pahar de ceai fierbinte cu diferite arome. Turcii confirmă încă o dată că sunt maeştrii negocierii, astfel că nu ai cum să ieşi din magazinul lor fără să te fi târguit măcar pentru o liră turcească în minus, la care bucuroşi renunţă. Doar de dragul negocierii.La plecarea din oraşul vechi, nu e de ratat o oprire, fie şi de jumătate de oră, în portul Kemer Marina, unde apusul te lasă de-a dreptul fără cuvinte, privit printre iahturi şi bărci strânse laolaltă ca într-o colecţie. Portul este înţesat de restaurante şi bistrouri, de la mesele cărora ceaiul turcesc acompaniază armonios culorile soarelui risipit pe cer.
La aproximativ o oră de mers cu maşina de la aeroportul din Antalya, îşi deschide porţile Tekirova, un orăşel din regiunea Kemer, înţesat de complexuri turistice destinate acelor turişti pentru care vacanţa se traduce printr-un singur concept: all inclusive.
Sub această umbrelă, complexurile hoteliere devin adevărate minioraşe, cu tot ce i-ar trebui unui turist pe timpul unui sejur, de la coafor la magazine de haine sau de dulciuri tradiţionale turceşti, care transformă Antalya într-un tărâm al făgăduinţei.
Güral este un astfel de loc. În provincia Antalya – care include şi oraşul cu acelaşi nume – există două complexuri cu numele Güral, unul în Tekirova şi un altul în Belek.
Cele două Güral se află la a doua generaţie de proprietari, moştenitorii familiei cu acelaşi nume, ale cărei afaceri se învârt în principal în jurul producţiei şi al vânzării de obiecte din porţelan, ceramică, de cărămizi, cu investiţii şi în domeniul energiei. Businessul cu porţelanuri a fost fondat în 1989, iar câţiva ani mai târziu, proprietarii au intrat în posesia unor terenuri de câteva zeci de mii de metri pătraţi, pe care au construit ulterior mici „imperii” cu spaţii de cazare şi alte facilităţi.
„Investiţia în cele două complexuri turistice a fost de peste 200 de milioane de euro. Doar în Güral din Belek s-au investit 50 de milioane pentru renovare în 2015. În cadrul celor două lucrează în medie 500 de oameni, iar în perioadele de vârf de sezon numărul ajunge şi la 800. În Tekirova, se investesc anual circa 400.000 de euro pentru întreţinere”, explică Levent Gültekin Toper, directorul general al Güral Premier Hotels & Resorts, compania care administrează cele două proiecte.
Împreună, acestea au peste 1.200 de camere. Doar în complexul turistic din Tekirova lucrează 140 de oameni în bucătărie, de la chefi la ajutoare de bucătari, care pun la fiecare masă cantităţi industriale de preparate, atât tradiţionale, cât şi internaţionale. De la brânzeturi la mezeluri, de la musacale cu vinete la celebrul kebap, de la baclavale la rahat tăvălit prin nucă de cocos din belşug, aproape că nu există nimic din ce şi-ar putea dori un turist care să nu existe în meniu.
„În complexurile noastre turistice, fiecare găseşte ce vrea – linişte pentru cei care vor să se relaxeze, muzică şi spectacole pentru cei care vor să se distreze”, spune Levent Gültekin Toper. De altfel, în fiecare seară, în Güral Tekirova sunt programate spectacole, fie că sunt concerte cu muzică live şi focuri de artificii, fie că sunt baluri mascate sau seri tematice.
În plus, marea e la doi paşi, astfel, în timp ce valurile line te îmbracă agale şi mirosul Mediteranei se împleteşte în firele de păr, munţii semeţi se înalţă în faţa ochilor.
Românii sunt abia pe locul al optulea în rândul naţionalităţilor turiştilor care vin să-şi petreacă vacanţa la Güral. Le-o iau înainte turcii şi ruşii – cei mai numeroşi, dar şi turiştii din Lituania, Ucraina, Germania, Kazahstan şi Letonia. Cu toate acestea, în 2018, aproape 160.000 de români au mers pe litoralul turcesc, în condiţiile în care, în anii trecuţi, barometrul se oprea la circa 120.000, potrivit datelor agenţiei Paralela 45.
Doar în Güral Tekirova în 2018 au mers 2.624 de turişti români, faţă de 1.492 anul trecut. Ce are Turcia şi nu are România?
„Diferenţele constau în servicii. Turiştii care vin la noi au mai mers şi în Italia, Spania, Grecia, dar au spus că nu au găsit aceleaşi facilităţi. Nu am decis să facem o investiţie similară celor din Antalya şi în altă ţară, pentru că este foarte greu să faci aşa ceva în afara ţării tale”, spune directorul general al complexului turistic.
Un sejur la Güral Tekirova ajunge să coste circa 3.500 de euro, în funcţie de facilităţi şi de tipul de cameră. Anul acesta, vremea a contribuit la businessul proprietarilor de spaţii de cazare din Antalya, în condiţiile în care la jumătatea lunii octombrie încă se putea face plajă la 25, uneori chiar aproape 30 de grade. Sezonul s-a închis pe 20 octombrie şi va fi redeschis în aprilie, iar pe timpul iernii cele două complexuri hoteliere Güral vor fi închise.
Turismul este, de altfel, una dintre marile speranţe ale turcilor, după ce lira turcească s-a prăbuşit pe fondul unui cumul de factori, printre care tensiunile diplomatice cu Statele Unite ale Americii şi îngrijorarea investitorilor cu privire la o implicare tot mai mare a factorului politic turc în economie, mai precis a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
-
Şapte turci au fost ridicaţi dintr-o şcoală din Republica Moldova/ Reacţie din România: E un “cadou” pentru Erdogan
Directorul liceului turc “Orizont” din Chişinău şi alte şase persoane au fost reţinute joi dimineaţă de forţele Serviciilor de Informaţii şi de Securitate din Moldova (SIS) existând suspiciunea că ar întreţine legături cu o organizaţie islamistă.
“Şapte cetăţeni străini, suspectaţi de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfăşoară acţiuni ilegale în mai multe ţări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova”, spune un comunicat al serviciului citat de presa moldoveană.
Invocând prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale Centrul Antiterorist al SIS susţine că a colaborat cu serviciile secrete din alte ţări şi că a efectuat acţiuni concomitent în mai multe colţuri ale ţării.
-
Turcia duce un război pe mai multe fronturi cu SUA care riscă să-i aducă economia în colaps şi să şubrezească NATO. Erdogan le-a cerut turcilor să lupte contra dolarului cu armele „de sub saltea”
Deprecierea lirei este doar cel mai evident semn că economia turcă „ar putea scăpa un pic de sub control”, după cum avertizează strategii de la Nordea, cea mai mare bancă scandinavă. Ei chiar au pariat pe acest lucru. SUA sunt şi cea mai mare putere militară din lume şi forţa dominantă în NATO, în timp ce Turcia este cea mai mare putere militară de la Marea Neagră, exceptând Rusia. Şi Turcia este membră a NATO, dar, cum Ankara se îndepărtează rapid de Occident şi caută alianţe noi în est, acest lucru s-ar putea schimba.Lira turcească s-a depreciate ieri la cel mai redus nivel din istorie faţă de dolar după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat că reevaluează accesul duty-free al Turciei la pieţele din SUA, o mutare care poate afecta importuri turceşti de 1,66 de miliarde de dolari. Anterior, Ankara a impus tarife de import asupra unor produse americane ca răspuns la tarifele aplicate de Washington oţelului şi aluminiului. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a avertizat cetăţenii că ţara este în război economic cu SUA, dar i-a asigurat că Turcia va câştiga.Însă până acum în acest an lira turcească şi-a pierdut un sfert din valoare fără ca banca centrală să acţioneze hotărât, cu creşteri de dobânzi, pentru a opri prăbuşirea. Erdogan are nevoie de dobânzi mici pentru a susţine creşterea economică alimentată cu credit ieftin pe care o promovează. Lira se confruntă acum cu cea mai lungă perioadă de pierderi din ultimele trei luni, notează Bloomberg. În ultimele 12 luni, deprecierea în raport cu dolarul este de 40%.Deprecierea erodează puterea companiilor turceşti de a rambursa creditele în valută şi alimentează inflaţia. Mai multe companii mari au apelat deja la bănci pentru restructurarea datoriilor. Băncile însele au datorii în valută de de 100 de miliarde de dolari scadente în următoarele 12 luni, spune Inan Demir, economist la Nomura. Inflaţie mai mare înseamnă putere de cumpărare mai mică pentru turci. Rata inflaţiei a fost de 16% în iulie. Iar turcii sunt îndemnaţi de Erdogan să lupte contra sancţiunilor americane cu armele pe care le găsesc „sub plapumă”, adică cu valuta şi bijuteriile păstrate acasă. „Scoateţi dolarii, euro şi aurul. Schimbaţi-i în lire. Arătaţi cum pot rezista turcii în faţa întregii lumi”, a spus Erdogan. -
În timp ce lira turcească îşi continuă prăbuşirea, turcii se întorc spre vechea lor iubire – aurul
Cu doar o lună rămasă înainte de alegeri, negustorii din bazarurile Turciei observă o creştere a cererii pentru monede de aur, potrivit Bloomberg.
„Turcii au un comportament interesant – ei cumpără aur atunci când preţurile cresc şi speră ca această creştere să continue”, spune Gokhan Karakan, 32 ani, care conduce un exchange de aur în inima Marelui Bazar din Istanbul. „Oamenii cred că este un trend aici şi aleg să cumpere aur până când dispare nesiguranţa din piaţă”.
Vineri, la Marele Bazar – una dintre cele mai mari pieţe din lume – comercianţii spun că mai mulţi clienţi cumpără aur în loc să vândă, în speranţa că metalul preţios îşi va păstra valoarea în timp ce lira este în scădere liberă.
Preţul aurului raportat la liră este mai mare ca niciodată, dar asta nu descurajează cumpărătorii care caută un „paradis sigur” pentru banii lor.
„Turcii iubesc aurul” spune Tekin Firat, 30 ani, care deţine şi operează un magazin de aur în bazar. „Oamenii cred că aurul nu va pierde niciodată pe termen lung”.
Cetăţenii Turciei se adăpostesc sub umbrela aurului în contextul în care lira este în scădere. Preşedintele Erdogan, care este pe cale de a-şi lansa campania prezidenţială, este pe cale să înfrunte cea mai mare provocare electorală din ultimii 15 ani, în mijlocul unei crize monetare.
El se confruntă cu presiunea investitorilor care cer randamente mai mari atunci când sunt solicitaţi pentru a finanţa o economie erodată de inflaţie şi înghiţită de deficitul de cont curent.
Aurul are o importanţă specială în Turcia. Ţara este casa regatului antic Lydia, unde au fost descoperite cele mai vechi monede de aur din istoria omenirii de până acum – din secolul VII înainte de Hristos.
Turcia a importat 118 tone metrice de lingouri de aur, care valorează 5 miliarde de dolari la preţurile de astăzi, în primele patru luni ale anului, cea mai mare cantitate raportat la perioadă, din ultimii 23 de ani.
Vineri la ora 15.15 aurul se tranzacţiona în Turcia la valoarea de 41,2 dolar per gram, în creştere cu 1% de la începutul zilei.
-
Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO
In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.
Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.
Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.
Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.
Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.
Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.
In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.
In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.
Nota: 8,5/10
-
Cine sunt turcii care vor construi cea mai mare parte din Centura Bucureştiului
„Astăzi, 8 mai 2018, a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centură Bucureşti, km 0+000 – km 100+900, – Lotul 2 (Km 69+000 – Km 85+300) aferent Centurii Sud. Ofertantul desemnat caştigător este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, având preţul de 750,84 milioane de lei fără TVA, şi un punctaj total de 98,25 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară şi 38,25 puncte pentru componenta tehnică”, se arată în comunicatul CNAIR.
În data de 4 mai 2018, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi de execuţie a lotului 1 al Autostrăzii de Centură Bucureşti, care va avea o lungime de aproape 17 km, respectiv Sectorul 1 (Km 52+070 – Km 52+770) aferent Centurii Nord şi Sectorul 2 (Km 52+770 – Km 69+000) aferent Centurii Sud. Ofertantul desemnat câştigător a fost Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS din Turcia, cu preţul de 830,67 milioane de lei, fără TVA şi cu un punctaj total de 98,25 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară şi 38,25 puncte pentru componenta tehnică.
În data de 26 aprilie, Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Artera Proiect SRL, a fost desemnată câştigătoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti, cu un punctaj total de 96,28 puncte, din care 58,03 puncte pentru componenta financiară şi 38,25 puncte pentru componenta tehnică. Construcţia şi proiectarea lotului 3, cu o lungime de aproximativ 18 km, se ridică la suma de 882,36 milioane de lei, fără TVA.
„Contractele de achiziţie publică pentru cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Bucureşti vor putea fi semnate după soluţionarea tuturor contestaţiilor ori plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, precizează CNAIR.
Oferta pentru ultimul lot al acestui proiect se află în faza finală de evaluare, urmând ca săptămâna viitoare să fie anununţat câstigătorul.
Cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului Bucureşti vor avea o lungime însumată de aproximativ 52 de kilometri şi, după ce vor fi finalizate, vor face face legătura între A1 şi A2.
-
Jurnalişti turci, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru implicare în puciul din 2016
Printre jurnaliştii condamnaţi se numără Ahmet Altan, fostul editor-şef al ziarului Taraf, fratele său, Mehmet Altan, dar şi Nazi Ilicak. Potrivit autorităţilor turce, jurnaliştii au transmis ”mesaje codate” în timpul unor emisiuni televizate, cu o zi înaintea tentativei de lovitură de stat din 2016. Ceilalţi trei jurnalişti au primit condamnare pe viaţă pentru tentativa de a răsturna ordinea constituţională din Turcia.
Autorităţile turce a precizat că indivizii erau parte a reţelei FETO condusă de clericul musulman Fethullah Gulen.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat stare de urgenţă după tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016, în urma căreia 250 de persoane au murit şi alte 2.200 au fost rănite.