BusinessMagazin

Tag: tradare

  • Investiţi în brand! Este mai puternic decât cei care fac produsul

    De aceea, cei de la vânzări câştigă mai bine decât cei din „producţie“, decât cei care fac produsul propriu-zis. Dacă extindem puţin discuţia, ajungem la marcă, brand şi produs. Ani de zile am trăit cu iluzia că produsul este mai important şi înţelegem acum că brandul este mai puternic. Un produs sau un serviciu de o calitate mai slabă poate face mai mulţi bani, poate rezista mai mult, dacă are un brand bun. Poţi face produsul în România, în Moldova sau în China (un bun furnizor pentru Dedeman) şi în orice moment găseşti pe cineva să-l execute. Un brand se construieşte mai greu. Americanii fac produsele unde este mâna de lucru mai ieftină, dar bagă sume uriaşe în marketing, în imagine, în brand. Acolo este cea mai mare valoare adăugată şi prin asta cuceresc pieţele lumii.

    Poate jumătate din componentele unui BMW sau ale unui Mercedes sunt făcute în România: volanul la Bistriţa, motorul la Sebeş, cauciucurile la Timişoara, o piuliţă la Sibiu sau tapiţeria la Ploieşti. Dar brandul este german, iar acest lucru face toţi banii, nu contează unde sunt făcute componentele. Iar maşinile germane au cea mai mare marjă din industria de componente auto (ironic, Dacia, o maşină low-cost, are o marjă care se apropie de cele ale brandurilor premium).

    Brandul, povestea lui, spusă zi de zi, an de an, duce produsul mai departe şi îi asigură supravieţuirea. De asemenea, puterea brandului aduce o marjă mai mare pentru produs, ajutându-l să facă faţă competiţiei.

    Noi tot ne mândrim că avem produse bune, româneşti, începând de la roşii, mere, pâine până la haine, costume, pantofi versus ce ne aruncă Occidentul. Cum pot românii să cumpere mere poloneze în loc de mere româneşti de la supermarket? Cum se poate duce tineretul din ziua de astăzi la cârpele de la H&M versus cunoscutele rochii de pe Lipscani sau Calea Victoriei?

    Ce pantofi de piele se făceau pe vremuri la Guban (Timişoara) comparativ cu pantofii din ziua de astăzi, pe care îi porţi o lună şi se rup! Ce maşină bună era Dacia făcută în anii ’70! Ce cămăşi făcea Ceauşescu şi cum sunt cele de astăzi, când le speli o dată şi deja se scămoşează! Ce bere era înainte şi ce bere este acum! Fiecare dintre noi a auzit aceste remarci. Produsele de pe vremea comunismului erau mult mai bune decât cele de astăzi.

    După ’90, multe companii au trăit cu iluzia că este de ajuns să faci un produs şi se vinde de la sine. Nimeni nu-şi punea problema concurenţei, nimeni nu-şi punea problema preţului sau a brandului. Marketingul era o noţiune abstractă, doar un capriciu.

    Când s-a dat liber la importuri, o treime din economia românească s-a trezit că românii nu le mai cumpără produsele. Consumatorii au început să facă comparaţii şi să aibă opţiuni. Decizia lor a fost cruntă pentru produsele româneşti. Foarte multe dintre ele nu au făcut faţă schimbării timpurilor, erau depăşite de vremuri, pentru că între timp au venit alte generaţii. Nu aveau ambalaj, nu aveau culoare, nu aveau sclipici, nu aveau un brand.

    Românii care au preluat companiile în procesul de privatizare, de multe ori directorii fabricilor în perioada comunistă, nu au ştiut ce să facă cu produsele mai departe (poate nici nu-şi propuneau lucrul acesta), pentru că ei îşi concentrau atenţia numai pe partea de producţie. Asta ştiau să facă. Dar dincolo de poarta fabricii era o altă lume, pe care nu o cunoşteau, mult mai dură, cea a consumatorului, a celui care îţi validează produsul prin achiziţia lui. De investiţie în brand nici nu se punea problema, pentru că era considerată o cheltuială inutilă care nu aduce niciun venit palpabil.

    Treptat, multe nume româneşti au ieşit din piaţă, au ajuns la fier vechi, la propriu şi la figurat.

    Pe piaţă însă au apărut alte nume, dincolo de cele străine, care şi-au făcut loc. Noii antreprenori români au început să-şi construiască brandurile de la zero, din necesitatea de a se face cunoscuţi. Mulţi le-au dat o poveste – numele lui, numele fetiţei, numele soţiei, un nume găsit la întâmplare într-o carte sau un nume străin, care dădea mai bine decât un nume românesc. Dacă era un nume german era perfect.

    Brandurile româneşti noi, apărute după ’90, au câştigat teren pentru că a trebuit ca proprietarii să investească în ele pentru a le face cunoscute. De aceea, ei sunt mai bine pregătiţi pentru lupta de zi cu zi cu competiţia. Odată cu criza, pe piaţă există un trend al consumatorilor români de a cumpăra într-un spirit de solidaritate brandurile româneşti. O parte din antreprenorii români au înţeles acest lucru şi au investit în marketing. Alţii au tăiat bugetele şi au pierdut teren în piaţă. Multinaţionalele care aveau în portofoliu branduri româneşti au început să reinvestească în ele pentru a nu pierde schimbarea din mintea consumatorilor. Nu de multe ori, privirea consumatorilor se îndreaptă fără niciun cost către brandurile româneşti. Această fereastră poate ţine încă alţi câţiva ani.

    De aceea este important ca antreprenorii români să investească acum în brandurile lor, să le spună povestea, să le dea o valoare în mintea românilor. O investiţie acum, chiar dacă nu va produce vânzări de mâine, va asigura supravieţuirea unui brand şi a unei afaceri.

  • Reacţie la trădare

    Clienţii sunt pentru companii doar cifre seci în tabele sau Powerpoint-uri, iar imaginea zugrăvită în reclame diferă radical. Cum te poţi proteja când cei în care ai avut încredere, cucerindu-ţi sufletul şi banii, te trădează?

    Fiecare dintre noi a cumpărat un produs sau un serviciu de la o anumită companie pentru un anumit motiv. Pentru necesitate, pentru preţ, pentru marcă, pentru reclamă, pentru culoare, pentru un vânzător, pentru o cunoştinţă, pentru proximitate etc.

    De-a lungul anilor, proprietarul produsului sau serviciului se schimbă şi de foarte multe ori acest lucru ne produce o stare de nervozitate. Spre exemplu, am început cu un depozit sau un credit la o bancă şi peste cinci ani ne-am trezit că am fost „vânduţi“ unei alte bănci. În cazul unui depozit, opţiunea de ieşire din contract este simplă.

    În cazul unui credit trebuie să dai banii înapoi dacă „nu îţi place de faţa“ noului proprietar al obligaţiei tale şi vrei să te muţi în altă parte, o operaţiune care este mult mai complicată.

    Ai început cu ABN Amro, celebra bancă olandeză pe care mulţi clienţi din România o regretă şi acum, şi te-ai trezit că eşti la RBS Bank, cu alte proceduri, cu alte reguli, poate cu alţi şefi. Între timp, nici RBS nu mai este pe piaţa românească şi ai ajuns la UniCredit. Ai început cu Citibank, ai crezut în produsul lor de credit de consum şi ai ajuns la Raiffeisen. Ai început cu HVB şi ai ajuns la UniCredit. Ai început cu rozul de la Millennium şi au ajuns la verdele de la OTP. Iar lista de exemple poate continua.

    Durerea este mai mare atunci când obligaţia ta, unde eşti restant, este vândută unui recuperator de credite care te bombardează cu telefoane. (Guvernul tocmai a aprobat o ordonanţă prin care recuperatorii nu te mai pot suna când eşti la muncă.) Dacă trecem la asigurări, ai început cu o poliţă AXA, celebrul grup francez, pentru că ai crezut în ceea ce-ţi spuneau – că sunt aici pe termen lung – şi totuşi contractul tău a ajuns în portofoliul unei companii austriece. Bine că n-ai ajuns la Astra, care voia să cumpere portofoliul de clienţi şi poliţe strâns de francezi în România în trei ani.

    Prin 2000 ai început să fii client al AIG, celebrul gigant american din domeniul asigurărilor, dar între timp, după criză, ai ajuns la Metlife. Să nu uităm de celebrul grup britanic Aviva, care a eşuat pe piaţa românească. Când intră pe piaţă, fiecare companie dă totul din ea, prezentându-se în cele mai frumoase culori şi cu cele mai bune reclame care să mişte inimile şi creierul. Dacă sunt copii în clipuri, cu atât mai bine. Toţi îţi spun că istoria este de partea lor şi că nimic nu s-ar putea întâmpla în viitor. Iar tu crezi.

    Cu cât semnezi mai multe acte, când cumperi un produs sau un serviciu, cu atât conştientizezi că lucrurile sunt în regulă. Paragraful care îţi spune că firma te poate vinde se pierde printre celelalte sute de articole ale contractului. Vânzătorul se uită în ochii tăi, îţi zâmbeşte gândindu-se mai mult la bonusul lui decât la serviciul pe care ţi l-a vândut şi la derularea contractului.

    Azi este un vânzător acolo, mâine poate să fie la concurenţă şi să te sune să-ţi spună că are un produs mai bun pentru tine şi poate te gândeşti la acest lucru. Adică el îţi spune că primul produs pe care ţi l-a vândut nu este cel mai bun, ci are un altul şi mai bun, care este exact ce ţi se potriveşte. Să vedeţi când un vânzător pleacă cu tine, un număr şi un telefon dintr-o bază de date, la a treia companie şi te sună din nou pentru o întâlnire.

    Vânzătorii nu au suflet, fiecare client fiind doar un număr şi o cifră demografică, o literă a categoriei profesionale sau un interval salarial. Şefii îi întreabă în fiecare zi cât au produs astăzi, o formulare extrem de cinică la adresa clienţilor, care sunt văzuţi în Excel-uri şi în PowerPoint-uri; imaginea diferă radical faţă de ceea ce zugrăvesc reclamele.

    Businessul e business şi nu trebuie să existe sentimente, aşa spune legea capitalismului.

    Poate aşa ar trebui să se uite şi clienţii când cumpără ceva. Dar cum te poţi proteja de „trădare“? Poţi să ceri discount atunci când compania te vinde altcuiva? Ţi-l dă cineva? Dacă vrei tu să ieşi dintr-un contract, eşti penalizat la sânge. Gândiţi‑vă numai la poliţele de asigurare cu acumulare. Sau cum a fost la rambursarea anticipată a unor credite.

    Poţi să protestezi pe Facebook sau pe alte reţele de socializare manifestându-ţi nemulţumirea că eşti doar un număr? Te poţi duce la ANPC, ASF sau BNR pentru cazurile de servicii financiare? Ei te protejează mai greu, pentru că legea nu te protejează pe tine, cumpărătorul iniţial de bună-credinţă, care chiar ai crezut în ceea ce ţi-a vândut reclama sau simplul agent.

    Dacă fiecare s-ar proteja într-un fel sau altul, punând mai multe întrebări, manifestându-şi reticenţa cu voce tare în faţa vânzătorului şi nu ulterior, „post-mortem“, în discuţiile din familie, dacă ai sta un pas înapoi faţă de reclame, poate şi pieţele şi jucătorii ar fi mult mai curaţi şi nu ar exista atât de multe trădări. 

  • Lovitură de stat în Turcia. Armata susţine că a preluat controlul ţării, Erdogan susţine că tot el este la conducere şi ameninţă că cei implicaţi vom plăti “un preţ mare” pentru “trădare”

    Tentativa de lovitură de stat din Turcia pare să fi eşuat sâmbătă dimineaţă, în contextul în care mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a susţine Administraţia Recep Tayyip Erdogan, care pretinde că deţine controlul “în mare parte”, scrie Mediafax

    UPDATE 05:48 Situaţie incertă în Turcia: Administraţia Erdogan susţine că a restabilit controlul “în mare parte”

    Tentativa de lovitură de stat din Turcia pare să fi eşuat sâmbătă dimineaţă, în contextul în care mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a susţine Administraţia Recep Tayyip Erdogan, care pretinde că deţine controlul “în mare parte”.

    Recep Tayyip Erdogan a sosit sâmbătă în zori la Istanbul şi a ameninţat că cei implicaţi în tentativa de lovitură de stat vor plăti “un preţ mare” pentru acest “act de trădare”, relatează Reuters.

    Mii de persoane au răspuns apelului lansat de Recep Erdogan şi au ieşit pe străzi. Circa 30 de militari implicaţi în lovitura de stat s-au redat în Piaţa Taksim din Istanbul după ce au fost înconjuraţi de Poliţie.

    Nu este clar cine deţine controlul politic în Turcia, în contextul în care armata anunţa acum câteva ore că ţara este condusă de un “Consiliu pentru pace”.

    Premierul Binali Yildirim susţine că situaţia este “în cea mai mare parte” sub control, conform BBC, precizând că a fost instituită o zonă de interdicţie aeriană în Ankara. Yildirim a declarat că 130 de persoane implicate în lovitura de stat militară ar fi fost arestate.

    Multe zone din Turcia sunt sub controlul armatei, dar nu este clar dacă toate departamentele armatei recunosc atribuţiile Administraţiei Erdogan.

  • Ce spune moştenitorul brandului Stefanel despre cum se îmbracă românii – VIDEO

    Curiozitatea şi pulsul fashionului direct de pe străzile ţărilor pe care sunt răspândite magazinele retailerului italian l-au adus pe Carlo Stefanel în România, odată cu lansarea noii colecţii a mărcii. Cu o săptămână în urma acordării interviului pentru Business Magazin a fost în Portugalia, în următoarea va fi în Germania şi, deşi, locuieşte în prezent în Italia, în apropiere de Veneţia, discursul său trădează experienţa  anterioară, de country manager al Stefanel România.

     

     

  • Inginer care a lucrat pentru spionajul militar rus, condamnat la închisoare pentru că şi-a căutat un loc de muncă la suedezi – FOTO

    Ghenadi Kravţov a lucrat pentru GRU, din 1990 şi până în 2005, ca inginer de transmisiuni radio în domeniul informaţiilor satelitare.

    Lui Kravţov nu i s-a permis să-şi caute locuri de muncă în anumite domenii legate de securitate, după ce a demisionat de la GRU din cauza naturii sensibile a activităţii sale. Însă atunci când această perioadă a expirat, a aplicat pentru un post la o companie suedeză.

    El a fost arestat patru ani mai târziu.

    Procurorii îl acuză că a dezvăluit informaţii secrete în CV, o faptă asimilată înaltei trădări.

    Kravţov afirmă, însă, că este nevinovat.

    Procesul său face parte dintr-o serie de cazuri de trădare şi spionaj, care relevă suspiciunile tot mai puternice ale Guvernului rus faţă de legături cu străinii.

    Avocatul lui Kravţov, Ivan Pavlov, a declarat că, în timpul procesului, care a avut loc cu uşile închise, judecătorul a respins toate moţiunile pe care le-a depus apărarea şi nu a permis să fie audiat niciun martor al apărării.

    Soţia lui Kravţov, Alla, a declarat pentru The Moscow Times că ea-şi păstrează speranţa. “În pofida a tot ceea ce s-a întâmplat, eu cred în miracole. (Cred) că această nebunie va înceta şi că va fi găsit nevinovat”, a spus ea.

  • Cum a reuşit un tânăr de 24 de ani din România să câstige peste 200.000 de dolari jucându-se

    Nimic din înfăţisarea lui Armand Pittner nu trădează faptul că la 24 de ani a strâns o mică avere, de 260.000 de dolari, doar din câştigurile de la turnee de jocuri video.

    În spatele meu, pe perete, se află panouri cu eroi desenaţi, creaturi fantastice cu arme impresionate şi cu puteri nebănuite, iar el este unul dintre cei care-i controlează, le înhămează puterile şi le pune în folosul echipei. Este ceva mai înalt decât mine, să aibă 1,80-90 m înălţime, şi poartă o pereche de blugi albaştri şi un tricou pe care scrie „Come and join the universe”. Îi urmez îndemnul şi vă invit în galaxia sportului electronic, în universul Dota, în microcosmosul lui Armand „b0ne7” Pittner.

    Armand Pittner este cel mai bine plătit român jucător profesionist de jocuri video, cu câştiguri de până la 260.000 de dolari, doar din turnee. Joacă de mic, iar Dota (Defence of the Ancients) încă de la începuturi. Părinţii au strâmbat din nas când vedeau că petrecea atât de mult timp în faţa calculatorului, dar nu i-au interzis să se joace. Odată cu primul turneu la care a participat în străinătate, părinţii s-au deschis mai mult spre jocurile video. Acum îi urmăresc meciurile pe internet de fiecare dată când au ocazia, şi, chiar dacă nu înţeleg total fenomenul, se bucură pentru fiecare victorie a fiului lor.

    Nu a existat un moment precis în viaţa lui Armand când a luat decizia de deveni jucător profesionist. „Pur şi simplu s-a întâmplat. Nu era nimic planificat. Totul a început ca un hobby.”  A jucat din ce în ce mai mult şi a devenit mai bun. Primul LAN (concurs local ce se joacă în reţea) l-a jucat într-o sală de jocuri din Bucureşti. Pe atunci nu erau spectatori, doar tineri entuziaşti ce iubeau jocul. „Am jucat şi într-un mall şi era distractiv cum oamenii se opreau şi se uitau la noi în calculatoare să vadă ce facem”, îşi aminteşte zâmbind b0ne7.

    Pare un tânăr obişnuit abia ieşit de pe băncile facultăţii, dar banii pe care i-a câştigat în turnee (aproximativ 260.000 de dolari) îl plasează pe locul 69 în topul celor mai bogaţi jucători profesionişti de jocuri video. Asta făcând abstracţie de salariul său lunar. Deşi nu-mi poate dezvălui câţi bani primeşte de la Cloud9, organizaţia la care este angajat, Pittner spune că salariul unui jucător dintr-o echipă de top variază între 2.000 şi 6.000 de dolari pe lună. Nu pare să-i pese foarte mult de banii câştigaţi, nu are de gând să-i investească deocamdată sau să-şi înceapă un business: „Banii aceia există şi apelez la ei dacă am nevoie de ceva”, mărturiseşte Armand Pittner. Ochii albaştri i se aprind când vorbim mai mult despre Dota şi intrăm în detalii, ceea ce arată că şi-a păstrat entuziasmul şi plăcerea de a juca, chiar dacă acum participă la turnee cu premii substanţiale şi îl urmăresc mii de fani.

    Drumul nu a fost uşor. Armand Pittner povesteşte că a trecut prin multe încercări şi a schimbat mai multe echipe până să ajungă la Cloud9, unde avea să-şi facă o casă. Dota este un joc de echipă foarte competitiv. „Trebuie să ştii când să renunţi la un jucător slab care trage echipa în jos. E important să nu ai relaţii puternice de prietenie cu coechipierii. Am întâlnit multe echipe care nu au evoluat tocmai pentru că nu voiau să renunţe la jucătorii mai slabi”, explică Armand din secretele jocului care i-a adus confortul financiar înainte de a împlini 25 de ani.

  • Incredibil, dar adevărat: Prezenţă la vot de 99,97 la sută. Singurii care nu au votat au fost cei care nu se aflau în ţară

    Absenteismul “este considerat infracţiune politică, astfel că este mai grav decât infracţiunile economice”, a declarat un cetăţean al acestei ţări.

    Incredibil, dar adevărat: Prezenţă la vot de 99,97 la sută. Singurii care nu au votat au fost cei care nu se aflau în ţară

     

  • „Trădare!” Partidul lui Victor Ponta recurge la un gest extrem după ce premierul interimar, Gabriel Oprea, i-a sfidat pe social-democraţi

    Liderul informal al PSD, Liviu Dragnea, a făcut un anunţ extrem de tranşant în privinţa guvernării, după ce colegii săi s-au simţit „trădaţi” de ultima decizie a lui Gabriel Oprea.

    Alianţa de guvernare stă pe un butoi cu pulbere, în timp ce Victor Ponta se află în continuare în Turcia,  Rovana Plumb este preşedinta interimară a PSD, iar Liviu Dragnea a rămas singurul mesager al social-democraţilor. Premierul interimar Gabriel Oprea a atras mânia social democraţilor după un gest considerat drept sfidător. Tot mai mulţi pesedişti reclamă „trădarea”:

    Anunţul fără echivoc transmis în urmă cu puţin timp: PSD recurge la un gest extrem după ce premierul interimar, Gabriel Oprea, i-a sfidat pe social-democraţi

  • REUNIUNE DE CRIZĂ în urma crimei de la Londra. David Cameron: “Nu este numai un atac împotriva Marii Britanii. Este şi o trădare a islamului”

     “Nu este numai un atac împotriva Marii Britanii şi a modului de viaţă britanic. Este şi o trădare a islamului şi a comunităţilor musulmane care aduc atât de mult ţării noastre. Nimic în islam nu justifică un astfel de act înspăimântător”, a declarat premierul în cadrul unei conferinţe de presă în faţa Downing Street.

    Downing Street a anunţat încă de miercuri seara o consolidare a securităţii atât la cazarma din Woolwich, un cartier în sud-estul Londrei unde a avut loc drama, cât şi la toate celelalte cazarme din capitala britanică.

    Comitetul COBR, cunoscut şi sub numele de COBRA (Cabinet office Briefing Room A), urma să îi reunească în jurul premierului pe ministrul britanic de Interne Theresa May, primarul Londrei Boris Johnson, şefii serviciilor de informaţii interne MI5 şi externe MI6, pe directorul Scotland Yard şi experţi în domeniul securităţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când se lansează cea mai nouă şi aşteptată parte a trilogiei Riddick? – GALERIE FOTO SI VIDEO

    Pe această planetă însă eroul înfruntă nu numai extratereştri vorace dar şi vânători de recompense. Riddick nu numai că nu moare, ci chiar luptă cu extratereştri şi ticlueşte un plan de salvare a plantei sale de origine, Furya.

    Filmul face parte dintr-o trilogie, înainte fiind lansate Pitch Black şi The Chronicles of Riddick; criticii n-au fost prea îngăduitori cu prima parte, însă cea de-a doua producţie a seriei a beneficiat de recenzii bune.Din distribuţie mai fac parte Karl Urban, Katee Sackhoff şi David Bautista.