BusinessMagazin

Tag: tradare

  • Cine sunt oamenii care l-au trădat pe cel mai mare traficant de droguri din lume şi cum au cheltuit soţiile lor 2 miliarde de dolari

    Margarito si Pedro Flores sunt fratii gemeni care l-au tradat pe El Chapo. Autoritatile americane se bazeaza pe marturiile lor in procesul secolului de la New York.
     
    Cei doi frati au fost condamnati deja la cate 14 ani de inchisoare, iar cei doi urmeaza sa depuna marturie in procesul lui El Chapo. Sotiile lor au scris deja o carte in careu au dezvaluit luxul in care au trait din banii obtinuti de pe urma traficului de droguri, scrie sport.ro
     
    In cartea Cartel Wives, aparuta in 2015, femeile au povestit cum au cheltuit 2 miliarde de dolari.
     
    “Intre 2005 si 2008, sotii nostri au traficat 2 miliarde de dolari in Mexic. Aveam case pline de bani. Aveam pereti hidraulici ce se trageau ca in filmele cu James Bond, iar acolo erau milioane de dolari. Aveam o camera plina cu bani. Aveam 1-2 milioane de dolari aruncati prin camera, puteam sa luam oricand pentru cheltuiala.
     
    Aveam muncitori care lucrau in ture de cate 8 ore pentru a numara banii. Numarau milioane de dolari prin masini speciale. Erau bancnote mici, 5-10 dolari, bani adunati de pe strazi. Normal ca ne-am bucurat de ei. Aveam o viata buna. Eram raasfatate, mancam bine, calatoream, stateam cate o luna in vacanta pe plaja, ne traiam viata din plin. Dar in final am decis sa denuntam aceasta viata si sa revenim la normal, la o viata de iubire si familia, o viata simpla”, au scris femeile. 

  • Ştefănescu acuză un COMPLOT în PSD: Scrisoarea acestor oblojiţi o văd ca pe un act de trădare

    Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a declarat, referitor la scrisoare, că doar „rău-voitorii” nu văd lucrurile bune pe care le-a văzut partidul şi a adăugat că trebuie „să punem cruce” discuţiilor în şedinţa CEx.
     
    “Avem de-a face cu un complot. (…) Scrisoarea acestor oblojiţi o văd ca pe un act de trădare şi asta le-o spun public ca să înţeleagă toţi membrii de partid , toţi simpatiyanţii. Actul de trădare vine de la nişte colegi care au fost susţinuţi în funcţii colosale : Ţuşuianu este printre primii oameni în stat, fost ministru al Apărării, actual vicepreşedinte al Senatului, domnul Paul Stănescu, colegul şi prietenul nostru, este vicepreşedinte al partidului, vice-prim-ministru, ministrul Dezvoltării, Gabriela Firea este primarul general al Capitalei şi vicepreşedinte de partid, susţinută total de Liviu Dragnea”, a declarat Codrin Ştefănescu, la Antena 3.

    Secretarul general adjunct al PSD crede că membrii de partid social democraţi nu vor fi de acord cu această scrisoare.

    “Membrii noştri de partid nu o să înghită această scrisoare. Discuţia de la CEX va fi una extrem de de dură şi tranşantă pe această chestiune pentru că ne-au adus mari prejudicii de imaghine toate aceste declaraţii în ultimele câteva săptămâni, într-un moment foarte delicat pentru partid, într-un moment în care în linia 1 se află foarte mulţi colegi de-ai noştri. Vineri, la CEX, va trebui să găsim obligatoriu o soluţie la acaestă chestiune”, a completat Codrin Ştefănescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plângere penală de “înaltă trădare” depusă de PNL pe numele premierului Viorica Dăncilă

    Potrivit surselor citate, preşedintele PNL cere cercetarea tuturor detaliilor legate de adoptarea memorandumului privind mutarea ambasadei din Israel. Potrivit sesizării la Parchetul General, măsura a adus grave prejudicii ţării..

    Întrebat despre demersul preşedintelui PNL, Liviu Dragnea a declarat că este o prostie.

    “Ce pot să comentez la prostia asta? Totuşi e Ziua Eroilor. Nu mă puneţi să vorbesc despre oameni care nu au nicio legătură cu eroii”, a răspuns Liviu Dragnea, la Buzău.

  • Macron crede că există riscul unui “război civil” în Europa,denunţă naţionalismul,populismul

    “Nu putem pretinde că ne aflăm în vremuri normale, există dubii asupra Europei, apare un fel de război civil european, dar nu trebuie să cedăm fascinaţiei sistemelor nonliberale şi egoismelor naţionale”, a declarat Emmanuel Macron marţi, într-un discurs rostit în Parlamentul European, conform publicaţiilor Les Echos, La Repubblica şi postului France24.

    “Unii ne spun că cetăţenii nu mai vor Europa. Dar nu cetăţenii sunt cei care au abandonat ideea europeană, ci suntem ameninţaţi de trădarea unor categorii de intelectuali”, a avertizat liderul Franţei, denunţând “naţionalismul”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Steve Bannon: Întrevederea consilierilor lui Donald Trump cu oficiali ruşi a fost “act de trădare”

    Steve Bannon s-a declarat amuzat şi uimit de întrevederea desfăşurată în Turnul Trump din New York cu un procuror rus care promitea să ofere informaţii compromiţătoare despre candidatul democrat la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton. Întrevederea a fost aranjată de Donald John Trump jr., fiul lui Donald Trump. La întrevedere au participat şi Jared Kushner, ginerele actualului preşedinte al SUA, precum şi Paul Manafort, care la acea vreme era şeful echipei de campanie electorală a candidatului republican Donald Trump.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum s-a ajuns la denumirea de ”leu” şi ce alte denumiri au avut banii românilor

    Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi (löwenthaler) care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Ţările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

    În secolul XVIII circulau mai multe monede precum: paraua otomană şi şfanţul (zwanziger): de unde provine celebra expresie “nu am nici un şfanţ”

    În 1835, Alexandru Ghica, domn al Ţării Româneşti, a stabilit ca moneda naţională să se numească “leu”.

    Monedele din aur şi argint urmau să aibă gravată efigia domnitorului pe avers, cu legenda Alexandru Ioan I. Domnu Principatelor-Unite, iar pe revers, armele ţării, cu legenda În Unire tăria.
    Proiectul nu a fost însă finalizat, pentru că Napoleon III nu a sprijinit până la capăt emiterea unei monede naţionale româneşti, deoarece nu dorea să provoace o reacţie ostilă a Imperiului otoman, conform identitatea.ro.

  • Ascensiunea şi decăderea celei mai puternice femei din cartelul mexican. A fost trădată de iubitul ei pentru că era prea violentă

    Şefa cartelului care controla o parte din oraşul La Paz, Mexic, poreclită “La China”, devenise atât de înfiorătoare încât iubitul ei a trebuit să o oprească şi a dat-o pe mâna poliţiei, relatează Daily Mail.

    Melissa Calderon, în vârstă de 30 de ani, era recunoscută pentru violenţa şi cruzimea ei şi pentru faptul că îşi răpea victimele apoi lăsa trupurile neînsufleţite la uşa familiei victimilor. “La China” este responsabilă de 180 de crime.

    Calderon a fost prinsă după ce iubitul ei a dat-o pe mâna poliţiei, cu promisiunea că i se va reduce pedeapsa dacă va coopera.

    Implicarea ei în crima organizată a început în 2005 când a fost cooptată în cartelul Damaso: organizaţie criminală care are legături cu Sinaloa, cartel ale cărei operaţiuni au loc în statul mexican Baja California Sur, cartel care este condus chiar de Joaquin “El Chapo” Guzman.

    Melissa Calderon a crescut repede în rangurile organizaţiei şi în 2008 a fost făcută comandant. În această calitate, ea a început să-şi impună autoritatea în La Paz, dar şi în Cabo San Lucas, localitate turistică. De când se afla ea la conducere, crimele în regiunea Baja California Sur s-au triplat.

    În iunie a fost demodată deoarece Abelo Quintero, asasin cu ştate vechi, fusese eliberat din închisoare. Furioasă, Melissa Calderon a dezertat din cartelul Damaso şi şi-a format propria organizaţie criminală, iar la scurt timp a declarat război foştilor ei asociaţi.

    În noua organizaţie, Sergio El Scar Beltran a devenit şeful asasinilor, Rogelio El Tyson Franco a fost pus să se ocupe de logistică şi Pedro El Peter Cisneros s-a ocupat de reţeaua de vânzări de droguri.

    Duminica trecută El Chino a fost arestată şi aşteaptă procesul în care este acuzată de 150 de crime.
     

  • Ascensiunea şi decăderea celei mai puternice femei din cartelul mexican. A fost trădată de iubitul ei pentru că era prea violentă

    Şefa cartelului care controla o parte din oraşul La Paz, Mexic, poreclită “La China”, devenise atât de înfiorătoare încât iubitul ei a trebuit să o oprească şi a dat-o pe mâna poliţiei, relatează Daily Mail.

    Melissa Calderon, în vârstă de 30 de ani, era recunoscută pentru violenţa şi cruzimea ei şi pentru faptul că îşi răpea victimele apoi lăsa trupurile neînsufleţite la uşa familiei victimilor. “La China” este responsabilă de 180 de crime.

    Calderon a fost prinsă după ce iubitul ei a dat-o pe mâna poliţiei, cu promisiunea că i se va reduce pedeapsa dacă va coopera.

    Implicarea ei în crima organizată a început în 2005 când a fost cooptată în cartelul Damaso: organizaţie criminală care are legături cu Sinaloa, cartel ale cărei operaţiuni au loc în statul mexican Baja California Sur, cartel care este condus chiar de Joaquin “El Chapo” Guzman.

    Melissa Calderon a crescut repede în rangurile organizaţiei şi în 2008 a fost făcută comandant. În această calitate, ea a început să-şi impună autoritatea în La Paz, dar şi în Cabo San Lucas, localitate turistică. De când se afla ea la conducere, crimele în regiunea Baja California Sur s-au triplat.

    În iunie a fost demodată deoarece Abelo Quintero, asasin cu ştate vechi, fusese eliberat din închisoare. Furioasă, Melissa Calderon a dezertat din cartelul Damaso şi şi-a format propria organizaţie criminală, iar la scurt timp a declarat război foştilor ei asociaţi.

    În noua organizaţie, Sergio El Scar Beltran a devenit şeful asasinilor, Rogelio El Tyson Franco a fost pus să se ocupe de logistică şi Pedro El Peter Cisneros s-a ocupat de reţeaua de vânzări de droguri.

    Duminica trecută El Chino a fost arestată şi aşteaptă procesul în care este acuzată de 150 de crime.
     

  • De ce românii care ajung directori în multinaţionale devin vătafi şi îşi trădează conaţionalii?

    Am pornit de la comentariul unui cititor la unul dintre articolele mele: „Am lucrat timp de patru ani şi jumăte la o corporaţie, unde, aşa cum aţi descris şi dvs. în editoriale, viaţa se scurge foarte uşor, salariul vine la fix, jobul este clar structurat cu taskuri precise, compania ţine costurile cât mai jos, investind la minimum în dezvoltarea angajaţilor, când doresc angajaţi specializaţi şi pregătiţi bine, preferă să angajeze din afară oameni noi, decât să dezvolte mai departe un anagajat vechi şi loial. Am avut nişte experienţe mizerabile! Toate cauzate de managementul românesc, foarte inflexibil şi loial exclusiv şefilor mai mari, manifestând zero ataşament şi respect faţă de conaţionalii lor!!”

    Nu de puţine ori aţi auzit faptul că românii se plâng de românii lor care ajung directori în multinaţionale, luând locul unor expaţi, afirmând că aceştia devin şi se comportă dintr-o dată ca şefi, ca vătafi, poziţii apropiate unor companii româneşti şi mai puţin directori în sensul unor poziţii dintr-o multinaţională.

    Odată ce au preluat poziţia, puterea, directorii/şefii români îşi schimbă atitudinea faţă de momentul când criticau expaţii şi devin vătafi, nu se mai uită în jur, nu mai ţin cont de unde au pornit şi de trecut, ci fac ceea ce spune corporaţia, ceea ce spun şefii direcţi sau de la HQ (headquarter – sediu central), execută întocmai şi chiar mai mult, având un exces de zel suprapronunţat.

    De multe ori anunţul unor decizii de restructurare şi execuţia acestor programe sunt lăsate pe seama directorilor români, care sunt mult mai cinici şi mai răi cu ai lor decât ar fi un expat, care păstrează în el o anumită reticenţă în luarea deciziilor, având în vedere că este totuşi străin în România.

    De asemenea, nu de puţine ori aţi auzit că odată ce românii devin directori nu mai vor să lucreze, să dea business românilor şi companiilor româneşti, preferând să lucreze cu ceea ce vine de la centru sau cu alţi străini de pe piaţă, chiar dacă produsele şi serviciile sunt la acelaşi nivel.

    Francezii lucrează cu francezii în România, îşi dau business reciproc, austriecii lucrează cu austriecii, nemţii lucrează cu nemţii, americanii lucrează cu americanii, nemţii, francezii, britanicii, chinezii şi ruşii, dacă necesităţile o impun, în schimb românii fug de români.

    Foarte mulţi spun că businessul românesc este atât de slab pentru că românii nu se susţin între ei.

    Nu de puţine ori aţi auzit spunându-se că anumite decizii proaste, care nu ţin seama de situaţia din teren, se iau în altă parte – la Viena, la Paris, la Londra, la Berlin sau Frankfurt, peste ocean, pentru că directorii români nu au puterea şi nici dorinţa să se lupte pentru alte decizii care ar putea fi mult mai bune, preferând să nu comenteze, ci doar să le execute.

    Mulţi angajaţi spun că după ce au văzut la lucru un director expat faţă de un director român, ar prefera să lucreze cu un expat, care este mai dispus la comentarii, la discuţii legate de o propunere sau alta, la prezentarea unor argumente la centru, chiar dacă ar şti mai puţin din punct de vedere tehnic decât un român.

    Ironic – nu? -, să-ţi doreşti să lucrezi, să ai şef un expat, în loc de unul de-al tău?

    Cunosc câţiva oameni de afaceri, mai mari sau mai mici, care preferă să facă afaceri cu străinii mai degrabă decât cu românii, chiar dacă critică faptul că investitorii străini au cucerit România şi cel puţin în declaraţii nu sunt de acord cu acest lucru.

    Muncim pentru alţii, muncim pentru străini la noi în ţară, ne-am vândut lor, spun ei. Dar în realitate preferă mai degrabă să lucreze cu străinii, pentru că îşi încasează banii, şansele de a lua o ţeapă sunt mai reduse, sunt mai serioşi şi au şi bani.

    Toţi românii ştiu că dacă lucrezi cu un conaţional, fiecare vrea să lucreze pe banii celuilalt; pe lângă faptul că munceşti pentru realizarea produsului sau serviciului, mai trebuie să munceşti suplimentar pentru a-ţi încasa banii şi de multe ori aceştia sunt mai puţini decât ai convenit iniţial.

    Criza începută în 2008 a scos la suprafaţă problemele businessului românesc şi ale leadershipului din multinaţionale şi din companiile româneşti.

    Ne iluzionăm crezând că putem fi ca nemţii, ca britanicii sau ca americanii, dar foarte puţini dintre noi s-au convertit la cultura economică, de business şi organizaţională a acestor societăţi.

    La fel cum îl invidiem şi îl urâm pe un conaţional care a ajuns director într-o multinaţională, la fel ne urăşte şi el, şi atunci se comportă ca atare.

    Odată ajuns director, arde totul în jur, otrăveşte fântânile pentru ca nimeni să nu vină să-i ia locul, nu îşi pregăteşte un înlocuitor, de frică să nu îi ia locul, ţine deciziile la el şi deleagă cât mai puţin pentru a nu pierde din putere.

    Credeţi că aţi putea fi altfel dacă aţi prelua voi o poziţie de director într-o multinaţională?

    Sau asta este modalitatea noastră istorică prin care putem să supravieţuim aici?

  • Investiţi în brand! Este mai puternic decât cei care fac produsul

    De aceea, cei de la vânzări câştigă mai bine decât cei din „producţie“, decât cei care fac produsul propriu-zis. Dacă extindem puţin discuţia, ajungem la marcă, brand şi produs. Ani de zile am trăit cu iluzia că produsul este mai important şi înţelegem acum că brandul este mai puternic. Un produs sau un serviciu de o calitate mai slabă poate face mai mulţi bani, poate rezista mai mult, dacă are un brand bun. Poţi face produsul în România, în Moldova sau în China (un bun furnizor pentru Dedeman) şi în orice moment găseşti pe cineva să-l execute. Un brand se construieşte mai greu. Americanii fac produsele unde este mâna de lucru mai ieftină, dar bagă sume uriaşe în marketing, în imagine, în brand. Acolo este cea mai mare valoare adăugată şi prin asta cuceresc pieţele lumii.

    Poate jumătate din componentele unui BMW sau ale unui Mercedes sunt făcute în România: volanul la Bistriţa, motorul la Sebeş, cauciucurile la Timişoara, o piuliţă la Sibiu sau tapiţeria la Ploieşti. Dar brandul este german, iar acest lucru face toţi banii, nu contează unde sunt făcute componentele. Iar maşinile germane au cea mai mare marjă din industria de componente auto (ironic, Dacia, o maşină low-cost, are o marjă care se apropie de cele ale brandurilor premium).

    Brandul, povestea lui, spusă zi de zi, an de an, duce produsul mai departe şi îi asigură supravieţuirea. De asemenea, puterea brandului aduce o marjă mai mare pentru produs, ajutându-l să facă faţă competiţiei.

    Noi tot ne mândrim că avem produse bune, româneşti, începând de la roşii, mere, pâine până la haine, costume, pantofi versus ce ne aruncă Occidentul. Cum pot românii să cumpere mere poloneze în loc de mere româneşti de la supermarket? Cum se poate duce tineretul din ziua de astăzi la cârpele de la H&M versus cunoscutele rochii de pe Lipscani sau Calea Victoriei?

    Ce pantofi de piele se făceau pe vremuri la Guban (Timişoara) comparativ cu pantofii din ziua de astăzi, pe care îi porţi o lună şi se rup! Ce maşină bună era Dacia făcută în anii ’70! Ce cămăşi făcea Ceauşescu şi cum sunt cele de astăzi, când le speli o dată şi deja se scămoşează! Ce bere era înainte şi ce bere este acum! Fiecare dintre noi a auzit aceste remarci. Produsele de pe vremea comunismului erau mult mai bune decât cele de astăzi.

    După ’90, multe companii au trăit cu iluzia că este de ajuns să faci un produs şi se vinde de la sine. Nimeni nu-şi punea problema concurenţei, nimeni nu-şi punea problema preţului sau a brandului. Marketingul era o noţiune abstractă, doar un capriciu.

    Când s-a dat liber la importuri, o treime din economia românească s-a trezit că românii nu le mai cumpără produsele. Consumatorii au început să facă comparaţii şi să aibă opţiuni. Decizia lor a fost cruntă pentru produsele româneşti. Foarte multe dintre ele nu au făcut faţă schimbării timpurilor, erau depăşite de vremuri, pentru că între timp au venit alte generaţii. Nu aveau ambalaj, nu aveau culoare, nu aveau sclipici, nu aveau un brand.

    Românii care au preluat companiile în procesul de privatizare, de multe ori directorii fabricilor în perioada comunistă, nu au ştiut ce să facă cu produsele mai departe (poate nici nu-şi propuneau lucrul acesta), pentru că ei îşi concentrau atenţia numai pe partea de producţie. Asta ştiau să facă. Dar dincolo de poarta fabricii era o altă lume, pe care nu o cunoşteau, mult mai dură, cea a consumatorului, a celui care îţi validează produsul prin achiziţia lui. De investiţie în brand nici nu se punea problema, pentru că era considerată o cheltuială inutilă care nu aduce niciun venit palpabil.

    Treptat, multe nume româneşti au ieşit din piaţă, au ajuns la fier vechi, la propriu şi la figurat.

    Pe piaţă însă au apărut alte nume, dincolo de cele străine, care şi-au făcut loc. Noii antreprenori români au început să-şi construiască brandurile de la zero, din necesitatea de a se face cunoscuţi. Mulţi le-au dat o poveste – numele lui, numele fetiţei, numele soţiei, un nume găsit la întâmplare într-o carte sau un nume străin, care dădea mai bine decât un nume românesc. Dacă era un nume german era perfect.

    Brandurile româneşti noi, apărute după ’90, au câştigat teren pentru că a trebuit ca proprietarii să investească în ele pentru a le face cunoscute. De aceea, ei sunt mai bine pregătiţi pentru lupta de zi cu zi cu competiţia. Odată cu criza, pe piaţă există un trend al consumatorilor români de a cumpăra într-un spirit de solidaritate brandurile româneşti. O parte din antreprenorii români au înţeles acest lucru şi au investit în marketing. Alţii au tăiat bugetele şi au pierdut teren în piaţă. Multinaţionalele care aveau în portofoliu branduri româneşti au început să reinvestească în ele pentru a nu pierde schimbarea din mintea consumatorilor. Nu de multe ori, privirea consumatorilor se îndreaptă fără niciun cost către brandurile româneşti. Această fereastră poate ţine încă alţi câţiva ani.

    De aceea este important ca antreprenorii români să investească acum în brandurile lor, să le spună povestea, să le dea o valoare în mintea românilor. O investiţie acum, chiar dacă nu va produce vânzări de mâine, va asigura supravieţuirea unui brand şi a unei afaceri.