Tag: titei

  • S-a ieftinit petrolul

    Comentatorii de profil, care susţinuseră mereu că preţul petrolului nu poate merge decât în sus, continuă să mizeze pe viitoare scumpiri, prezentând ca argumente efectul sancţiunilor UE şi ale SUA contra Iranului şi spectrul blocării de către Teheran a strâmtorii Hormuz. Deocamdată însă, mai puternice decât aceşti factori rămân criza datoriilor şi recesiunea din zona euro, anticipaţiile de încetinire a creşterii pentru economia Chinei, întoarcerea Iranului la negocierile cu marile puteri şi oferta în creştere din Irak şi Libia.

    De la 1 până la 23 mai, preţurile petrolului au coborât cu circa 15 dolari pe baril.

  • Neagra moştenire a lui Gaddafi

    Deutsche Bank a estimat că nici în 2014 nu va fi restabilită integral capacitatea de producţie, însă Libia ar putea să-şi dubleze producţia actuală (estimată la circa 350.000 de barili pe zi) relativ repede, ceea ce ar însemna, la preţurile de acum, venituri de circa 80 de milioane de dolari pe zi.

    Topul companiilor petroliere cu afaceri in Libia

    Capacitatea totală de producţie, dinainte de declanşarea războiului cu forţele NATO, este de 1,6 milioane de barili pe zi. Eforturile de reluare a producţiei vor fi îngreunate însă, cel mai probabil, de luptele pentru împărţirea terenurilor petroliere între noii lideri, ca şi de reparaţiile necesare la instalaţiile petroliere. CNN notează că numeroase companii vor să înceapă sau să-şi extindă operaţiunile în Libia, de la ENI şi BP la Total şi Repsol din Europa, respectiv Occidental, ConocoPhillips, Marathon sau Hess din SUA.

  • CE va lansa procedura de infringement daca Romania nu va avea in decembrie stocurile minime de titei

    Romania s-a obligat in negocierile de aderare la Uniunea
    Europeana sa constituie stocuri minime de titei si produse
    petroliere in mod etapizat si beneficiaza pana la 31 decembrie de o
    perioada de tranzitie. Administratia Nationala a Rezervelor de Stat
    si Probleme Speciale (ANRSPS) nu a reusit in 2009 sa realizeze
    stocurile, intrucat nu a avut fonduri proprii suficiente si nici nu
    a primit sumele necesare de la bugetul de stat, se arata in nota de
    fundamentare a unui proiect de ordonanta de urgenta elaborat de
    Ministerul Economiei pentru constituirea stocurilor minime de
    siguranta pentru titei si produse petroliere pana la sfarsitul
    anului 2011. Drept urmare, Oil Supply Group, structura din UE care
    monitorizeaza stocurile de petrol ale statelor comunitare, a
    informat autoritatile de la Bucuresti ca, desi Romania “se afla in
    prezent in situatie de infringement”, Comisia Europeana “nu va
    declanta aceasta procedura pana la finele perioadei de tranzitie,
    respectiv 31 decembrie 2011”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tensiuni in OPEC: discutiile despre cresterea productiei de petrol au esuat, pot urma noi scumpiri

    “A fost una dintre cele mai proaste reuniuni ale OPEC”, a spus
    Ali al-Naimi, ministrul saudit al petrolului, citat de
    Reuters.

    Esecul de miercuri al reuniunii de la Viena este ingrijorator
    pentru tarile importatoare de petrol, in frunte cu SUA, care isi
    pusesera sperantele in Arabia Saudita sa convinga OPEC sa ia masuri
    de crestere a productiei, pentru a impiedica majorarea necontrolata
    a pretului la petrol, atacurile speculatorilor si escaladarea
    inflatiei la nivel mondial.

    Titeiul Brent a crescut imediat cu 1,06 dolari/baril, la 117,84
    dolari. Titeiul cu livrare in iulie s-a scumpit la bursa din New
    York cu 1,65 dolari, ajungand la 100,74 pe baril – cel mai mare
    pret din 31 mai incoace. De-a lungul ultimului an, cresterea de
    pret a fost de 40%.

    O nota a bancii JP Morgan estimeaza ca pretul petrolului ar putea
    urca in cursul acestui an pana la 130 de dolari pe baril.

    La reuniune, cele patru tari arabe din Golf (Arabia Saudita,
    Kuweit, Emiratele Arabe Unite si Qatarul) au propus celorlalte opt
    membre OPEC o crestere a productiei cu 1,5 milioane de barili pe
    zi, la 30,3 milioane, Libia, Algeria, Angola, Ecuadorul, Venezuela,
    Irakul si Iranul s-au opus, iar Nigeria a ramas neutra.

    Explicatia esecului tine atat de divergentele de viziune economica,
    cat si de cele politice. Qatarul ii sustine pe rebelii libieni in
    conflictul cu Muammar Gaddafi, iar Arabia Saudita a deranjat Iranul
    (siit) sustinand un guvern sunnit in Bahrein contra unei rebeliuni
    siite.

    “Iranul nu crede ca oferta de titei de pe piata ar fi
    insuficienta”, a spus Mohammad Aliabadi, ministrul petrolului de la
    Teheran.

    Arabia Saudita ar urma acum sa creasca unilateral productia, avand
    in vedere ca estimarile OPEC recunosc ca ar putea fi nevoie de
    majorarea livrarilor spre a stopa scumpirea petrolului, care
    ameninta redresarea economiei mondiale. Sauditii livreaza acum 9,5
    milioane de barili pe zi.

  • Titeiul si cerealele vor fi materiile prime cu cele mai mari cresteri de preturi in acest an

    Astfel, 28% din cei peste 100 de investitori intervievati in
    luna martie considera ca pretul petrolului va inregistra in acest
    an cea mai mare crestere, urmat de cel al porumbului si al graului.
    Aurul, al carui pret a avansat anul trecut cu 30%, ar putea “sa isi
    piarda stralucirea” si sa aiba cea mai slaba evolutie, dupa gazele
    naturale. “Exista motive serioase pentru retragerea plasamentelor
    in aur. Riscurile reale sunt conditiile meteorologice nefavorabile
    si pretul mare al alimentelor. Iata de ce petrolul si cerealele
    sunt in fruntea listei”, a declarat Kevin Norrish, director la
    Barclays. Standard&Poor’s GSCI Spot Index pentru 24 de materii
    prime a urcat anul trecut cu 20%, sustinut de bumbac, argint si
    cafeaua arabica.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cutremurul din Japonia duce pretul petrolului sub 100 de dolari

    Explozie
    la centrala nucleara Fukushima-Daiichi: “Incepe sa semene tot mai
    mult cu Cernobil”

    La New York, contractul pentru titei cu livrare in aprilie a
    scazut la 99,01 dolari pe baril, cel mai redus nivel din 25
    februarie pana acum, pentru a inchide la 99,86 dolari, cu 2,84
    dolari mai putin decat la inchiderea de joi.


    La Londra, titeiul Brent cu livrare in aprilie s-a ieftinit cu 1,93
    dolari, la 113,50.

    “Cererea de petrol in Japonia s-ar putea reduce, cel putin
    temporar, din cauza seismului”, a declarat Carsten Fritsch, analist
    la Commerzbank, citat de AFP.

    Intre cei mai mari consumatori de petrol din lume, Japonia ocupa
    locul al treilea, dupa China si SUA.

    “Contractele la titei s-au ieftinit, in conditiile in care o
    parte notabila din capacitatile de rafinare ale Japoniei au fost
    inchise din cauza cutremurului si a tsunami-ului ulterior. La
    aceasta s-a adaugat si efectul stirilor privind inflatia in China”,
    a adaugat Joe Posilico, broker la MF Global din New York, citat de
    Reuters.

    Inflatia in China a crescut peste asteptarile analistilor, la
    4,9% in luna februarie fata de aceeasi luna a anului trecut,
    conform datelor publicate vineri. Si in ianuarie, inflatia in China
    a crescu tot cu 4,9%.

    Pretul titeiului a fost impins in jos si de stirile ca Arabia
    Saudita, cel mai mare exportator mondial de petrol, a lansat o
    operatiune masiva de securitate, spre a preintampina intentia
    protestatarilor sauditi de a organiza o “Zi a maniei” spre a cere,
    la fel ca si in alte tari din zona, reforme democratice. SUA si
    celelalte mari puteri monitorizeaza cu atentie situatia din zona,
    insa autoritatile saudite au afirmat ca tin situatia sub control si
    ca nu va exista nicio perturbare a livrarilor de titei la
    export.

    “La ora actuala nu exista nicio problema legata de livrari pe
    piata internationala, iar nivelul stocurilor de petrol este
    suficient”, a declarat Christophe de Margerie, CEO al companiei
    franceze Total.


    Cutremur de 8,9 pe scara Richter
    urmat de tsunami pe coasta Japoniei
    (VIDEO)


    Tsunami-ul din
    Pacific loveste Indonezia si
    Filipine


    Japonia inchide
    atomocentralele, dupa cutremurul
    devastator


    Trezit din somn, Barack
    Obama afla de tsunami. Locuitorii din Oregon sunt
    evacuati


    Valul tsunami ajunge in SUA. Obama ajuta
    Japonia, racirea centralei nucleare are
    efect

  • Petrolistii scumpesc din nou carburantii. Cresterile de pret nu puteau pica mai prost

    De la 1 ianuarie si pana in prezent, Petrom a anuntat cinci
    modificari ale preturilor la pompa, patru dintre acestea aducand
    scumpirea carburantilor. Ultima aplicata de companie a fost si cea
    mai mare din 2011, benzina si motorina scumpindu-se fiecare cu cate
    9 bani pe litru.

    Rompetrol, al doilea mare jucator din piata, a scumpit tot vineri
    motorina cu 9 bani pe litru, iar benzina cu 6 bani.

    Detalii pe www.zf.ro.

  • Petrom mai cumpara un zacamant in Kazahstan

    Obiectul tranzatiei a fost compania Korned LLP din Kazahstan,
    care detine in proportie de 100% drepturile asupra licentei de
    explorare inclusiv asupra zacamantului nedezvoltat Kultuk,
    localizat onshore in Bazinul Pre-Caspic, la 34 km nord-vest fata de
    zacamantul Petrom de la Komsomolskoe.

    Conform comunicatului companiei, acordul de vanzare – cumparare
    a fost semnat pe 29 octombrie 2009, iar finalizarea tranzactiei a
    avut loc pe 31 decembrie 2009, dupa obtinerea unor diverse aprobari
    din partea autoritatilor din domeniu din Kazahstan. Vanzatorul și
    cumparatorul au fost de acord ca pretul tranzactiei sa ramana
    confidentiale, dar datele indicate de Petrom arata ca “aceasta
    achizitie nu este substantiala, situandu-se sub pragul de 10% din
    valoarea totala a activelor OMV Petrom SA”, estimate la aproximativ
    6 miliarde de euro. Johann Pleininger, Membru al Directoratului
    Petrom, responsabil pentru activitatile de Explorare si Productie,
    a declarat ca aceasta achizitie face parte din strategia companiei
    de a adauga proiecte de explorare si productie in trei bazine
    geologice selectate din vestul Kazahstanului, din apropierea
    punctelor de productie deja existente.

    Zacamantul Kultuk a fost descoperit in anii 80 si nu a fost
    dezvoltat de atunci. La fel ca zacamantul Komsomolskoe, acesta este
    localizat in zona de tranzitie onshore-offshore, dificila din punct
    de vedere tehnic si de mediu, care este inundata sezonier de Marea
    Caspica. Studiile tehnice indica faptul ca zacamantul Kultuk poate
    fi conectat la zacamantul Komsomolskoe si poate astfel beneficia de
    instalatiile si infrastructura existenta. Sinergiile tehnice si
    operationale ar trebui sa duca la costuri reduse de productie
    pentru ambele zacaminte comparat cu dezvoltarea acestora in mod
    individual. Petrom planuieste investitii in zacamantul Kultuk,
    incluzand o noua achizitie seismica 3D, sonde aditionale si teste
    de productie in urmatorii 2-3 ani pentru a confirma marimea si
    fezabilitatea dezvoltarii zacamantului.

    Noua achizitie va consolida pozitia Petrom in Kazahstan.
    Productia Petrom a fost in scadere cu 4% in prima parte a lui 2009,
    dar si-a revenit usor in al doilea trimestru, cand compania a
    inceput productia pe Komsomolskoe, cu rezerve de circa 34 de
    milioane de barili. Petrom va fi obligat sa cedeze statului kazah
    20% din productie, la un pret agreat de cele doua parti, mai mic
    decat pretul pietei. Din rezervele estimate, aproape doua treimi nu
    vor putea fi deocamdata extrase din cauza costurilor ridicate sau a
    lipsei de tehnologie. Concret, din rezervele de 34 de milioane de
    barili, Petrom va scoate circa 12 milioane de barili. La un pret al
    petrolului de 70 de dolari pe baril, Petrom ar putea scoate petrol
    in valoare de 700 de milioane de dolari.

    Odata cu inceperea extractiei la Komsomolskoe, Petrom va ajunge
    la o productie de 20.000 de barili pe zi in Kazahstan, din care
    jumatate vor proveni din zacamantul Komsomolskoe, iar restul din
    alte zacaminte pe care compania le are acolo. Lucrarile de
    productie la Komsomolskoe ar putea dura intre 10 si 15 ani.
    “Productia din zacamantul Komsomolskoe va duce la cresterea cu 10%
    a productiei totale de titei a Petrom. Din 2005 si pana in prezent
    am investit 330 de milioane de euro in Kazahstan, inclusiv pentru
    dezvoltarea zacamantului Komsomolskoe, unde investitiile s-au
    ridicat la 180 de milioane de euro”, spune Johann Pleininger.

    Petrom are circa 400 de anagajati in Kazahstan si mai sunt
    necesari inca 50 de salariati odata cu intrarea in productie a
    Komsomolskoe, majoritatea fiind localnici. Investitiile prevazute
    pentru dezvoltarea perimetrelor din Kazahstan se ridica la circa
    50-60 de milioane de euro.

  • Exportul de petrol al Rusiei s-a redus la jumatate

    Pretul petrolului a crescut in prima jumatate a anului 2008, atingand maximul record de 147 de dolari pe baril in luna iulie. In prezent, petrolul se tranzactioneaza la mai putin de 50% din pretul record inregistrat anul trecut, respectiv sub 68 de dolari pe baril.

    Titeiul a reprezentat 32,7% din exporturile totale ale Rusiei si 49,9% din livrarile la externe de energie in perioada mentionata, comparativ cu 36,5%, respectiv 52,2%, in ianuarie-iunie 2008, potrivit autoritatilor ruse.

    Productia petroliera a Rusiei a stagnat in primul semestru, comparativ cu perioada similara a anului precedent, la 242,2 milioane de tone metrice (doua miliarde de barili).
     

  • Petrom descopera titei in Rusia

    "Sonda este inclusa in licenta Kamenski in regiunea Saratov (Rusia). Sonda Lugovaya-1 a fost forata la o adâncime de 3.882 metri. Primele teste sunt foarte incurajatoare, aratând o rata de productie de peste 2.500 bbl/zi titei. Doua formatiuni de gaze au produs impreuna 550.000 metri cubi/zi gaze precum si 75 metri cubi/zi de condensat (4.000 bep/zi)", se mai precizeaza in comunicatul Petrom.

    Petrom a intrat pe piata din Rusia in 2006 prin achizitia unui pachet majoritar de 74,9% din Ring Oil Holding & Trading Ltd. si a explorat impreuna cu actionarul minoritar opt blocuri de explorare in regiunea Saratov, localizata la aproximativ 1.000 kilometri sud-est de Moscova si doua in zona Komi, la aproximativ 1.200 kilometri nord-est de Moscova.

    Productia de titei si gaze a Petrom a fost anul trecut de 71 milioane bep. Compania detine in România licente de explorare pentru 15 perimetre de uscat si doua perimetre marine, cu o suprafata totala de 59.100 kilometri patrati, dintre care 13.730 kilometri patrati sunt in Marea Neagra.

    Petrom a inregistrat anul trecut o productie medie mixta de petrol si gaze de 188.476 bep/zi, cu 2,4% mai mica fata de 192.500 bep/zi in anul 2007. Totodata, compania a stabilizat anul trecut productia de titei la 89.300 bep/zi.

    Rezervele dovedite de titei si gaze ale grupului Petrom se ridicau, la finele anului trecut, la 872 milioane bep, cea mai mare parte, respectiv 843 milioane bep, fiind in România. De asemenea, rezervele dovedite si probabile de titei si gaze ale companiei totalizeaza 1,399 miliarde bep, dintre care 1,319 miliarde bep in România.