BusinessMagazin

Tag: tiparire

  • Celebrităţile care nu sunt prietene cu tehnologia. Christopher Walken nu are telefon mobil, iar Angelina Jolie cumpără produse din cataloage tipărite

    Sunt, însă, persoane care au milioane de dolari, dar sunt dezinteresate de tehnologie. Printre acestea se numără vedete de la Hollywood, şefi de stat şi miliardari.

    Vă prezentăm o listă cu persoane celebre care nu folosesc internetul, nu au un computer personal sau un telefon mobil:

     

    Christopher Walken

     

    Celebrul actor, care a făcut un rol de excepţie în filmul „The Deer Hunter”, nu are telefon mobil şi nici nu foloseşte un computer sau internetul. Atunci când apare într-un film, producătorii îi dau un telefon mobil pentru a ţine legătura cu el. Totuşi, imediat după ce filmările se încheie Walken îl returnează.

     

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Celebrităţile care nu sunt prietene cu tehnologia. Christopher Walken nu are telefon mobil, iar Angelina Jolie cumpără produse din cataloage tipărite

    Sunt, însă, persoane care au milioane de dolari, dar sunt dezinteresate de tehnologie. Printre acestea se numără vedete de la Hollywood, şefi de stat şi miliardari.

    Vă prezentăm o listă cu persoane celebre care nu folosesc internetul, nu au un computer personal sau un telefon mobil:

     

    Christopher Walken

     

    Celebrul actor, care a făcut un rol de excepţie în filmul „The Deer Hunter”, nu are telefon mobil şi nici nu foloseşte un computer sau internetul. Atunci când apare într-un film, producătorii îi dau un telefon mobil pentru a ţine legătura cu el. Totuşi, imediat după ce filmările se încheie Walken îl returnează.

     

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Această casă poate fi ridicată în 24 de ore şi costă 10.000 de dolari. Cum e posibil – VIDEO

    Folosind o compoziţie de ciment în loc de cerneală, imprimanta de mari dimensiuni a produs pereţi şi plafoane; prin această tehnică, o casă întreagă poate fi construită în doar 24 de ore.

    Produsul este o locuinţă de aproape 40 de metri pătraţi la un cost de aproximativ 10.000 de dolari.

    Casa este prevăzută cu instalaţii de curent şi apă, reprezentând un mare pas înainte pentru constructori.

    O altă companie, de data aceasta din China, s-a lăudat că a reuşit să tipărească 3D căsuţe simple, folosind ca material de construcţie un amestec de ciment şi deşeuri de materiale de construcţii. Fiecare astfel de căsuţă poate fi construită la un preţ de sub 4.000 de euro.

    Alţii se gândesc deja la construcţii din elemente 3D realizate pe Lună, cum ar fi proiectul anunţat anul trecut de firma de arhitectură britanică Foster & Partners, o colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană cu privire la posibilitatea construirii unei baze pe satelitul natural al Pământul folosind sol selenar şi o imprimantă 3D robotizată.

    Coborând însă pe Pământ, firma de arhitectură DUS Architects din Amsterdam s-a apucat deja de construcţia unei case demonstrative 3D, pe care se aşteaptă să o termine în trei ani, sperând ca ea să devină prima casă tipărită 3D din lume.

  • Această casă poate fi ridicată în 24 de ore şi costă 10.000 de dolari. Cum e posibil – VIDEO

    Folosind o compoziţie de ciment în loc de cerneală, imprimanta de mari dimensiuni a produs pereţi şi plafoane; prin această tehnică, o casă întreagă poate fi construită în doar 24 de ore.

    Produsul este o locuinţă de aproape 40 de metri pătraţi la un cost de aproximativ 10.000 de dolari.

    Casa este prevăzută cu instalaţii de curent şi apă, reprezentând un mare pas înainte pentru constructori.

    O altă companie, de data aceasta din China, s-a lăudat că a reuşit să tipărească 3D căsuţe simple, folosind ca material de construcţie un amestec de ciment şi deşeuri de materiale de construcţii. Fiecare astfel de căsuţă poate fi construită la un preţ de sub 4.000 de euro.

    Alţii se gândesc deja la construcţii din elemente 3D realizate pe Lună, cum ar fi proiectul anunţat anul trecut de firma de arhitectură britanică Foster & Partners, o colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană cu privire la posibilitatea construirii unei baze pe satelitul natural al Pământul folosind sol selenar şi o imprimantă 3D robotizată.

    Coborând însă pe Pământ, firma de arhitectură DUS Architects din Amsterdam s-a apucat deja de construcţia unei case demonstrative 3D, pe care se aşteaptă să o termine în trei ani, sperând ca ea să devină prima casă tipărită 3D din lume.

  • Diorama turismului

    În ciuda tehnologiei care uşurează orientarea printr-un oraş, hărţile tipărite mai sunt încă utile, după cum o arată expoziţia unui fotograf japonez, Sohei Nishino, scrie LA Times. Acesta a creat o serie de colaje intitulate ”Diorama Maps“ (hărţi-diorame) – hărţi ale unor oraşe, care prezintă nu numai dispunerea în teren a diferitelor puncte de interes, ci îi arată privitorului imagini de la nivelul străzilor, ajutându-l să-şi dea seama cum ar fi să se plimbe pe acolo.

    După ce alege un oraş, Nishino se plimbă timp de trei luni prin el fotografiind alb-negru clădiri şi oameni, artistul preferând să se caţăre pe acoperişuri sau la etajele de sus ale clădirilor pentru a obţine cele mai bune imagini. |ntors în studio, realizează un colaj, după care tipăreşte o copie a acestuia, care-i împărtăşeşte privitorului experienţa fotografului în oraşul respectiv.

  • Fii programator!

    Pe coperta revistei tipărite sau în fotografia care însoţeşte textul pe site sunt scrise 15 linii de cod. Reprezintă un program foarte simplu, a cărui singură menire este să găsească cel mai mare divizor comun a două numere. Dacă vreţi să vedeţi exact cum funcţionează programul, tot ce trebuie să faceţi este să recreaţi codul în compilatorul şi executorul online ideone (https://ideone.com/). În fereastra care se deschide, ştergeţi textul iniţial şi copiaţi codul. Apoi apăsaţi „Run“.

    Pentru a afla divizorul comun al altor numere, tot ce trebuie să faceţi este să înlocuiţi numerele de la linia 3 (ex. 44 şi 55) cu altele. Acesta este un exerciţiu simplu prin care încercăm să vă arătăm că programarea nu este magia pe care doar anumiţi oameni sunt capabili să o mânuiască, ci se află la îndemâna fiecăruia care este dispus să înveţe. Dacă, în urma acestui exerciţiu, aţi prins gustul programării, dar nu ştiţi ce limbaj de programare să alegeţi, noi vă recomandăm să urmăriţi graficul pe care vi l-am pregătit. Mai departe depinde doar de voi. Ţineţi cont: programarea devine noul tip de alfabetizare!

    Poate că programarea nu pare acum un subiect la fel de sexy, de la modă ca realitatea virtuală, dar impactul asupra vieţii oamenilor este major. Programarea a devenit o parte esenţială a vieţii cotidiene. Când spunem cod ne gândim doar la jocuri video sau soft pentru calculator, dar codul este prezent peste tot. Cu ajutorul codului avioanele ştiu pe unde să zboare, prin cod sateliţii transmit semnalul către televizoarele noastre, codul este prezent şi în automobile. Sistemele GPS, cuptorul cu microunde, laptopurile, lifturile şi multe alte obiecte din jurul nostru au linii de cod în spate.

    „În ziua de azi programatorii sunt adesea cei ce creează rutinele vieţii noastre de zi cu zi şi ale activităţilor profesionale, ce devin tot mai dependente de tehnologia informaţiei“, spune Răzvan Rughiniş, profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica Bucureşti.

    Înainte să explorăm mai departe programarea, poate ar fi bine să vorbim puţin despre obiectul programării: calculatorul.
    Computerele sunt „creaturi“ simple. Toate funcţionează la fel şi se bazează pe o matematică de clasa a doua. Iei un număr şi îl pui în prima cutie. Iei un al doilea număr şi îl pui în a doua cutie. Între cele două cutii are loc o operaţiune (adunare sau scădere), iar numărul rezultat este pus în prima cutie. Se verifică dacă rezultatul este egal cu zero, iar dacă este egal, atunci trece la următoarea cutie şi urmează un alt set de instrucţiuni şi aşa mai departe.

    Aceleaşi operaţiuni le poate face şi un om, numai că un computer le poate face de miliarde de ori mai rapid.

    Vrei să devii programator? Vezi ce limbaj de programare ar trebui să înveţi prima dată

    Dacă acum câteva zeci de ani calculatoarele cântăreau tone şi se întindeau pe zeci de metri pătraţi, acum poţi pune un computer în buzunar. La fel ca o epidemie, computerele s-au răspândit peste tot şi nimic nu le opreşte: sunt în ceasuri, telefoane mobile, jucării, avioane, aspiratoare, brăţări, camere video, televizoare, maşini şi multe altele.

    Computerele sunt lucruri extraordinare, care pot face lucruri extraordinare, dar nu fără ajutorul omului şi nici fără cod sau programare. Nu sunt forţe atotputernice, deşi poate ar părea aşa, ci au limitări de hardware sau de software.

    A trecut mult timp de la apariţia aşa-zisului prim computer, realizat de Charles Babbage în 1840, iar acum nu ne mai gândim exact cum funcţionează maşina, cum sunt afişate literele pe ecran sau cum e posibilă vizionarea unui film, navigarea pe internet, aceste operaţiuni sunt luate de-a gata. Şi ne mai şi înfuriem când pagina de web nu se încarcă pe cât de repede vrem sau atunci când procesorul munceşte din greu când edităm fotografii în Photoshop.

    V-aţi gândit vreodată exact ce se întâmplă când este apăsată o tastă? Dacă în momentul de faţă apăs X, tastatura sesizează mişcarea mea, primeşte un semnal pe care-l trimite în interiorul computerului, acesta caută să vadă cărei taste îi corespunde semnalul şi afişează pe ecran X. Staţi puţin. Am sărit un pas. Un computer nu ştie ce este litera X. El trebuie să scoată din memorie imaginea lui X dintr-un font, un X ce este compus din linii, linii care sunt trasate în pixeli. Parcă nu mai pare aşa de simplu. Iar aici vorbim despre afişarea unei singure litere pe ecran, nimic mai mult, nimic mai puţin. Cum o fi în cazul unui sistem de operare?

    Calculatorul tratează inputul uman (indiferent că este text, muzică, imagini sau filme) ca pe un set arbitrar de simboluri, în secvenţe. Când vorbeşti cu Siri sau Cortana şi îţi răspund, nu este datorită faptului că programele te înţeleg. Ele doar transformă cuvintele vorbite în text, apoi textul este tradus în simboluri, după care acele simboluri sunt potrivite cu alte simboluri din baza de date de termeni şi produc un răspuns.

    Ea a fost primul programator din lume. Citeşte povestea fiicei celebrului poet Lord Byron

    De la primele computere la tehnologia de azi s-au schimbat multe, însă un lucru a rămas constant – programatorii sunt tipii aceia care fac lucrurile să meargă. Le spun tipi pentru că IT-ul este încă o industrie dominată de bărbaţi, însă tot mai multe femei sunt atrase de programare şi sectorul IT în general. Şi nici nu e greu de înţeles această atracţie.Pe lângă compensaţia financiară generoasă, programatorii au o alură de supereroi în societatea actuală. Numai că aceşti eroi nu se îmbracă în latex şi nici nu-şi trag chiloţii peste pantaloni, ci fac lucrurile care fac lumea să meargă. Din spatele unui calculator.

    „Programatorii devin arhitecţii mediului nostru ambient şi constructorii infrastructurilor pe care ne clădim proiectele. Nu este la fel de fermecător (ca super-eroii – n.r.), poate, dar este real“, este de părere Rughiniş.

  • Răspunderea mea, a lui, a noastră

    Am vrut să văd cum a reacţionat lumea la o astfel de ştire, practic o întoarcere la starea de dinainte de incendiu, dar, ghinion, aceasta nu s-a viralizat; drept urmare, a rămas prin ungherele siturilor de ştiri şi ale jurnalelor televiziunilor. Şi doar un singur caz, cel al Arenei Naţionale, mai aduce în atenţia publicului autorizaţiile necesare funcţionării spaţiilor publice şi pericolele care pot apărea.

    Probabil că nici acest caz nu va mai exista prea mult, pentru că recent am auzit, cu jumătate de ureche, recunosc, asta pentru că nu sunt prea pasionat de ştirile cu tentă sportivă, că reprezentanţii uneia sau mai multor echipe de fotbal bucureştene vor merge nu ştiu unde pentru a cere redeschiderea stadionului. Şi, desigur, o să rezolvăm totul cu o declaraţie pe propria răspundere a cuiva. Fapt este că măsura propusă de ministrul de interne nu are altă menire decât de a transfera toată răspunderea, în cazul unui alte nenorociri, către administratorii respectivelor spaţii, iar autorităţile care nu şi-au făcut treaba să fie absolvite de vină. Un punct de vedere interesant, care poate fi extins.

    Să dea cineva, de exemplu, o declaraţie pe propria răspundere că în Vrancea nu va mai fi niciodată un seism major, ca să dormim liniştiţi, fie şi în clădiri cu faţada tapetată de buline roşii.

    Sau să dea altcineva o declaraţie pe propria răspundere că folosirea celor mai ieftine materiale, pentru construcţii sau pentru amenajări, este o acţiune pur economică, care nu are de-a face cu potenţialele pericole ce derivă din folosirea respectivelor materiale.
    Oricum, instituţia propriei răspunderi funcţionează din plin, şi acum, în alte domenii. S-au dat mii de declaraţii pe propria răspundere, de către tot soiul de aleşi şi de oficiali ai statului, cum că nu au făcut poliţie politică înainte de 1989; pe urmă tot ei s-au bătut în dosare de colaboratori ai Securităţii, în mod public. Parlamentarii dau o declaraţie pe propria răspundere că sunt corecţi în folosirea celor peste 10.000 de lei pe care îi primesc pentru cabinetele din teritoriu, deşi legătura aleşilor români cu teritoriul are loc cel mult o dată la patru ani, în perioada alegerilor, în rest netrecând cu lunile pe la birouri.

    Înţeleg că formularul 088, „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA“  este un soi de instrument de schingiuire în masă, care mănâncă luni de zile de stat la cozi la administraţiile fiscale, plus bani pierduţi şi nervi împrăştiaţi. Rezultatul este imposibilitatea practică a deducerii TVA, pentru că Fiscul tratează pe toată lumea ca pe un potenţial infractor. Aşa, fără nicio declaraţie pe propria răspundere.

    Declaraţia pe propria răspundere este un act firesc, ce ţine de normalitatea unei societăţi, de corectitudine, de responsabilitate şi de simţ al măsurii. Dar undeva unde încălcarea, sau manifestarea nepăsării faţă de lege, este norma, şi dacă este menită doar să spele mâna sau obrazul, poate ascunde capcane periculoase.

    „Întâlnirea“, un tablou al pictorului australian Charles Blackman, pictat prin anii ’60 ai secolului trecut; este despre experienţa singuratică şi emoţionantă a celor ce aleg să rămână oameni întregi.


     

  • Să le dea cineva chinezilor batiste de pânză!

    Mă împăcase cu această idee veşnicul hater care, la orice discuţie despre starea presei, purtată online, apare cu ideea că „…presa e pe ducă, pentru că totul e pe net. Şi tăiem şi mai puţini copaci!“.

    Iată că n-am tăiat mai puţini copaci, ba dimpotrivă, ceva mai mulţi decât ne-am închipui, unul dintre motive fiind că umilul chinez de rând a renunţat să-şi sufle nasul cu degetele şi a început să folosească batiste de hârtie (apropo, câţi dintre cunoscuţii dv. mai folosesc batistă de pânză?); în plus cruciada împotriva plasticului, altfel cât se poate de justificată, a sporit consumul de hârtie de ambalaj, acesta fiind al doilea motiv pentru această stare. Mai mult, ţările sărace folosesc din ce în ce mai multă hârtie, pentru educaţie, pentru manuale, în ideea reducerii analfabetismului şi a instruirii intensive.

    Aş lega peak paper de peak oil, o altă marotă a secolului XX pe care am tot regăsit-o şi în anii de după 2000. Dacă e să luăm în serios primele estimări legate de sfârşitul erei petrolului, acum ar trebui să fim cam ca eroii filmelor Mad Max, fie cele din anii 80, fie cel din 2015, hălăduind prin deşerturi în căutarea ultimelor cisterne cu benzină. Nu este aşa, iar petrolul a scăzut de la 150 de dolari barilul la sub 50, într-o mişcare greu de anticipat în urmă cu cinci ani, în perioada campionatului mondial de aruncat cu preţul petrolului, care ajungea şi la 500 de dolari barilul.

    Sigur că înţeleg că sunt şi raţiuni geopolitice la mijloc, şi răfuieli între producători şi o colcăială de interese, dar, pe de altă parte, nu putem să nu constatăm, simplu, că cetăţeanul planetar posesor de automobil a primit un purcoi de 3.000 de miliarde de dolari, bani transferaţi din încasările pe care ar fi trebuit să le primească ţările producătoare de petrol. Acelaşi hater, culturalizat de vestitul documentar „Cine a ucis maşina electrică?“, ar trebui să apară în momentul acesta şi să-mi spună despre moartea motorului cu ardere internă şi de Tesla sau Prius.

    Nu ştiu cine a ucis maşina electrică, dar ştiu că Tesla, de exemplu, pierde 4.000 de dolari la fiecare maşină vândută şi maşina este puternic subvenţionată de stat. Chiar dacă pierderile portdrapelului lui Elon Musk au scăzut de la 14.700 de dolari la 3.794 de dolari, valoarea finală este uimitoare: Tesla Motors, SolarCity şi SpaceX au primit în total, în ultimii ani, 4,9 miliarde de dolari subvenţii din partea statului. Toate acestea pentru ca o elită (pentru că insul care conduce o Tesla are un venit mediu anual de 320.000 de dolari) să pozeze în ecologistă. Nu mă iluzionez, pentru că acelaşi ins mediu consumă în prezent mai puţin carburant decât în urmă cu trei – patru decenii, şi lumea trebuie să se gândească la un înlocuitor pentru benzină.

    Să ne întoarcem la umila hârtie. Este un semnal important, cât se poate de important, pentru că marchează un hotar, cel al trecerii din epoca maşinilor, care a început cu Revoluţia Industrială, în epoca informatică. Şi nu, nici peak coal, adică vârful consumului de cărbune, şi nici peak steel, echivalentul în materie de oţel, şi nici măcar peak oil nu marchează mai bine momentul, cât banala, dar atât de importanta hârtie. Aşadar, putem spune liniştiţi că mileniul al treilea a început în 2013, odată cu depăşirea piscului de hârtie.
    Să le dea, totuşi, cineva chinezilor batiste de pânză!

    Ilustrez cu un colaj al lui Ion Bârlădeanu, un artist al hârtiei cu o istorie fabuloasă.

  • 1,2 mld. pachete de ţigări fabricate anul trecut în România

    Producătorii au arătat astăzi, practic, în fabrica JTI din Bucureşti, de ce sunt necesare şase luni pentru adaptarea producţiei la cerinţele Directivei tutunului, care nu a fost încă transpusă în legislaţia naţională. Reprezentanţii fabricii de pe platforma Pipera au explicat în detaliu etapele şi timpul alocat pentru fiecare operaţiune de pregătire şi tipărire a ambalajelor, operaţiuni executate în străinătate, de furnizori globali, precum şi în ce constă producţia propriu-zisă, adică fabricarea şi împachetarea ţigaretelor, în fabricile producătorilor de tutun din România.

    Procesul de pre-producţie şi tipărire a ambalajelor este efectuat de furnizori globali externi (care nu au filiale în România).

    Pe piaţa locală sunt produse şi comercializate circa 150 de sortimente de ţigarete. Anul trecut, în România, au fost fabricate circa 1.200.000.000 pachete de ţigarete. Toate ambalajele necesare producţiei au fost concepute şi tipărite în străinătate de către furnizori specializaţi.

    Înainte de tipărire, trebuie pregătite desenele tehnice şi ştanţele cu avertismentele de sănătate şi adaptate designul şi grafica pentru fiecare dintre cele 150 de sortimente. Această pregătire este făcută de doar două companii globale care deservesc toţi producătorii de tutun din Europa.

    Odată încheiată pregătirea graficii şi ştanţelor, se comandă cilindrii şi cartonul. În lume, există numai trei furnizori de cilindri pentru rotogravură. Pregătirea cilindrilor durează până la 14 săptămâni. Cilindrii sunt apoi transportaţi la cele câteva tipografii de profil. De la instalarea cilindrilor în tipografie şi până la definitivarea comenzii de tipărire trec aproape şase săptămâni. Dintre tehnicile de tipărire (rotogravură – tipărire cu cilindri, offset – tipărire cu plăci şi flexo), este preferată rotogravura, chiar dacă este mai scumpă, pentru că menţine calitatea tiparului la tiraje mari şi reprezintă o piedică în calea contrafacerii (offset-ul este utilizat pentru volume mici).

    După tipărire, ambalajele sunt transportate în fabricile locale. Transportul, cu tirul, durează până la o săptămână. Producerea şi împachetarea propriu-zisă a ţigaretelor, în fabricile producătorilor de tutun, se face în aproximativ trei săptămâni, după care urmează distribuţia în ţară, către depozite, magazine, chioşcuri etc.

    Numărul furnizorilor globali de ambalaje este limitat, iar modificările trebuie făcute pentru toate cele 28 de state membre aproape simultan. Aşadar, se aplică principiul „primul venit, primul servit”, capacităţile de producţie ale furnizorilor trebuind în mod normal rezervate cu câteva luni în avans. Rezervarea se poate face doar după ce legea şi normele ei de aplicare sunt definitive. Fabricile din România nu au rezervat încă nimic, iar pieţele cu legi adoptate sau proiecte de lege foarte avansate au lansat deja comenzi.

    Demersurile industriei tutunului referitoare la transpunerea Directivei 2014/40/UE. Semnificaţia datei de 20 mai 2016.

    Conform textului Directivei, data limită de transpunere prin lege şi data de conformare a producţiei coincid (20 mai 2016). Ţigaretele fabricate conform actualei Directive vor mai putea fi puse pe piaţă după 20 mai 2016, doar dacă au fost fabricate înainte de această dată.  Însă producţia este limitată de legislaţia fiscală, deci industria nu poate produce în prezent stocuri suficiente pentru acoperirea necesarului în perioada de vară.

    De aproape doi ani, producătorii de ţigarete cer autorităţilor, în mod repetat, adoptarea cât mai rapidă a legii referitoare la Directiva tutunului, explicând în toate comunicările oficiale că sunt necesare şase luni pentru adaptarea producţiei la noile cerinţe. Astfel, pentru conformarea producţiei la 20 mai 2016, era nevoie ca legea şi normele de aplicare să fi fost publicate până la începutul lui decembrie 2015. Ca urmare, companiile sunt deja în situaţie de avarie. Dacă fabricile nu vor mai putea produce, piaţa legală se va bloca tocmai la vară, în perioada de vârf, iar pierderile la buget vor fi, în medie, de circa 250 milioane de euro lunar, reprezentând taxe şi contribuţii. Comerţul ilegal cu ţigarete, care a ajuns în noiembrie 2015 la 17,5%, va creşte rapid, în condiţiile în care produsele legale nu vor mai fi disponibile.

    Pentru că Directiva însăşi prevede 20 mai 2016 ca dată limită de transpunere, dar şi de conformare a producţiei la noile cerinţe, România nu este într-o situaţie singulară. Mai multe state UE sunt în întârziere dar, de exemplu, în proiectele de transpunere, Polonia şi Danemarca prevăd perioade de tranziţie necesare producţiei de până la nouă luni, pentru a nu pune în pericol veniturile la buget.

    Precizări suplimentare:

    •           „Solicitarea unei perioade de şase luni pentru adaptarea producţiei nu înseamnă „amânarea Directivei”, aşa cum greşit au afirmat diverşi politicieni. Dimpotrivă, am cerut urgentarea transpunerii şi o perioadă de graţie pentru producţie de şase luni de la intrarea în vigoare a legii şi a normelor de aplicare, sau permisiunea de a produce în paralel conform vechii şi noii Directive şi de a ne adapta din mers noilor cerinţe, astfel încât, la 20 mai 2017 (termenul pentru „piaţa curată”, prevăzut în Directivă), pe piaţă să nu mai existe decât produse de tip nou,” se arată în comunicatul de presă transmis.

    •           Orice Directivă trebuie transpusă la nivel naţional prin lege. „Transpunerea” nu este sinonimă cu traducerea. „Ca urmare, textul publicat în Jurnalul Oficial al UE în aprilie 2014 este doar baza comună şi poate suferi modificări/ completări semnificative pe parcursul proceselor legislative din cele 28 de state membre. Aşadar, cu toate că ştiam de doi ani ce prevede Directiva, nu am putut demara adaptarea producţiei în absenţa legii naţionale, care poate conţine şi alte prevederi decât cele din textul de bază.

    •           Industria a explicat situaţia în şedinţa Comitetului din 21 ianuarie, singura întâlnire pe această temă la care a fost invitată să participe. Toţi reprezentanţii instituţiilor membre au fost de acord că trebuie găsită o soluţie, cu excepţia reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi a rezervelor experţilor de la Ministerul de Externe. Comitetul a decis să trimită Premierului un Memorandum pe această temă.

    •           Conform informaţiilor din presă, Proiectul de lege urmează să fie definitivat la nivelul Executivului şi trimis la Parlament pentru aprobare. Informaţiile primite până acum de la Ministerul Sănătăţii sunt incomplete şi nimeni nu poate garanta cum va arăta textul final şi când anume va fi aprobat de Legislativ. Activitatea Parlamentului ar putea fi influenţată de perioada electorală. Prin urmare, pentru că mai sunt doar trei luni până la 20 mai, am cerut Guvernului ordonanţă de urgenţă,” mai arată comunicatul de presă.

    Industria tutunului e reprezentată de patru investitori multinaţionali, British American Tobacco, Japan Tobacco International, Philip Morrris Trading şi Imperial Tobacco, primele trei având fabrici locale a căror producţie e exportată în proporţie de 60%. Companiile de ţigarete au virat în 2015 la bugetul de stat, circa 3 miliarde de euro, fiind al doilea mare contribuabil, după sectorul petrolier. Suma reprezintă aproape 2% din PIB şi 12,5% din totalul veniturilor bugetare. În industrie lucrează aproape 4.000 de angajaţi, fiind generate alte 45.000 de locuri de muncă indirecte.

  • Volumul reeditat “Mein Kampf” al lui Hitler are comenzi record, ce depăşesc de aproape patru ori tirajul ediţiei

    Cererea pentru prima ediţie a volumului “Mein Kampf” ce a fost tipărită într-o versiune adnotată în Germania după moartea lui Adolf Hitler i-a luat prin surprindere pe editorii proiectului, întrucât numărul comenzilor primite de aceştia este de aproape patru ori mai mare decât tirajul cărţii.

    Această carte politică în două volume, scrisă de Adolf Hitler între anii 1924 şi 1926, care acuză existenţa unei conspiraţii evreieşti la scară planetară, este considerată unul dintre principalele instrumente ale propagandei naziste, informează Reuters.

    Germanii au lansat o versiune reeditată de 2.000 de pagini a cărţii scrisă de Adolf Hitler, care cuprinde explicaţii şi comentarii pe marginea textului iniţial. Aceasta este prima ediţie republicată a cărţii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Financial Times.

    Insitutul de Istorie Contemporană din Munchen anunţă republicarea cărţii lui Hitler, cu 3.500 de adnotări, la care s-a lucrat timp de trei ani de către istorici.

    Drepturile de autor vor fi de domeniu public, începând cu anul 2016, odată cu împlinirea a 70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler.