BusinessMagazin

Tag: textile

  • Din ce in ce mai rau

    “Direct sau indirect, criza financiara internationala afecteaza pe toata lumea”, reflecteaza Joseph Seroussi, un sudanez care face afaceri in Romania de mai bine de 40 de ani, la gandul ca, in mai putin de o luna, comenzile de lohn i-au scazut cu cel putin 20%. “Acum impactul pare mic, dar se va simti serios prin somaj si mai putin export”, continua proprietarul J&R Enterprises, companie de confectii pe care a infiintat-o in 1990 si care exporta 95% din productie.
     
    Concret, cele trei fabrici ale J&R – Ikos Conf si Norada din Odorheiul Secuiesc si Serconf din Botosani – vor lucra acum 800.000 de costume, fata de un milion, cat era comanda initiala a clientilor externi, plus inca 1,2 milioane de perechi de pantaloni, cu 800 de bucati mai putin decat anul trecut. “Este prima data cand colaboratorii diminueaza cantitatile. De obicei voiau mai mult”, subliniaza Seroussi, explicand ca actuala criza financiara vine pe fondul celei a materiilor prime, a scumpirii utilitatilor si a invaziei de produse ieftine din Asia. Numai ca pana acum nu se punea problema ca n-ar avea pentru cine sa produca, ci mai degraba ca nu avea suficienti angajati care sa lucreze in fabrici. Acum, fabricile folosesc doar 40% din capacitatile de productie, iar numarul de angajati a scazut pana la 5.900, avand in vedere ca in ultimii doi ani au plecat de la fabricile J&R Enterprises in jur de 2.000 de angajati, conform lui Seroussi. Prin urmare, si incasarile grupului au scazut cu aproape 40% in ultimii patru ani, ajungand anul trecut la circa 42 de milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finantelor.
     
    Privind retrospectiv, lipsa fortei de munca ramane cea mai mare problema din industrie, pe care o recunosc toti producatorii. Cifrele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS) arata ca, de doi ani incoace, productia industriala a scazut cu circa 26% si aproape 80.000 de salariati au fost trecuti pe lista disponibilizarilor sau au plecat de buna voie. “Paradoxal, contextul economic actual va avea si un efect pozitiv, in sensul stabilizarii personalului, din cauza ca s-au inchis multe din fabrici, in special cu actionariat strain, orientate strict pe export. Iar angajari nu mai face nimeni”, arata Sorin Chiriac, directorul general al producatorul de confectii Caremil Roman. Una din fabricile inchise recent din lipsa de comenzi este Toscano din Turda, care lucra lunar peste 10.000 de perechi de incaltaminte destinate exportului, in special in Italia. Toti cei 105 angajati au fost disponibilizati.
     
    Caremil, o companie care directioneaza la export 90% din productia lunara de 70.000 de articole de confectii (bluze, fuste, pantaloni sau rochii), se numara printre primele afectate de restrangerea comenzilor. “Cantitatile au scazut cu 20% in februarie si martie si la jumatate in lunile octombrie si noiembrie. Prin urmare nu am mai avut nici comenzi pentru firmele care subcontractau de la noi”, spune Sorin Chiriac, explicand ca in aceste conditii fabrica a trebuit sa lucreze pentru piata interna intr-un procent mai mare decat de obicei. Caremil detine marca Senso, pe care o vinde prin 15 magazine proprii. “Incercam sa castigam aici o cota cat mai mare de piata”, sustine Chiriac, care intentioneaza sa mai deschida inca doua magazine pana la sfarsitul anului in curs si sa le relocheze pe cele care nu au traficul si vanzarile asteptate. Cand vine vorba de noi magazine in 2009, Chiriac nu se lanseaza insa in estimari. “Greu de spus ce si cum din cauza dificultatilor de finantare. Strict din surse proprii nu putem deschide mai mult de trei magazine”, recunoaste directorul Caremil. Revenind la vanzarile pe pietele exter­ne, Chiriac se linisteste la gandul ca “in decembrie si ianuarie suntem acoperiti suta la suta. Este pentru prima data in cei 12 ani de functionare cand vom lucra la capacitate maxima”.
     
    Compania, care a inregistrat in primele noua luni ale anului in curs afaceri de 2,6 milioane de euro, este controlata in procent de 50% de Bogdan Toporas Pitigoi, restul actiunilor fiind impartite in mod egal intre sotii Sorin si Cristina Chiriac. Cei trei par­te­neri detin impreuna si fabrica de tricotaje Smirodava, care produce lunar 30.000 de pulovere, jachete, veste sau com­pleuri, pe care le exporta tot in procent de 90%. Comenzile de tricotaje au scazut cu circa 30%, ca urmare si a cresterilor de preturi pe care a trebuit sa le opereze com­pania “din cauza majorarii salariului minim si a scumpirii utilitatilor”, motiveaza mana­gerul. In primele noua luni din 2008, fabrica de tricotaje a rulat 1,8 milioane de euro.
     
    Cel putin cateva luni de acum incolo vor avea de lucru si cei 2.200 de angajati care lucreaza la Braiconf Braila, asigura directorul general Anca Nisioi. Compania exporta 80% din productia lunara de 250-300.000 de camasi barbatesti si bluze de dama in Germania, Franta, Danemarca, Suedia sau Italia, iar restul productiei este vanduta in tara printr-o retea de 16 magazine administrate direct de Braiconf. “In strainatate, vanzarile de imbracaminte au scazut. Ne asteptam si noi sa avem sur­prize de genul acesta”, admite Nisioi, precizand ca deja unul din clientii externi
    si-a redus cu 80% cantitatea comandata initial. Braiconf, care lucreaza lohn pentru peste 20 de companii externe, si-a bugetat afaceri de circa 13,6 mil. euro pentru 2008. Chiar daca sustine ca nu i-au scazut comenzile de la clientii straini, Laszlo Dobra, directorul Secuiana, cel mai mare producator de pantaloni din tara, se declara convins ca acoperirea pietei interne poate contrabalansa regresul pietei de exporturi. Cei 700 de angajati ai fabricii Secuiana produc lunar 65-70.000 de perechi de pantaloni. Pentru 2008, compania, care exporta 80% din productie, are semnate contracte de lohn de 4,5 milioane de euro. Piata interna a ajuns sa detina in prezent putin peste jumatate din totalul vanzarilor Secuiana, care anul trecut au ajuns la 6,7 milioane de euro.

  • Cum sa invingi numele grele




    "Din Ghencea mergeti spre Domnesti, treceti bariera si faceti la stanga. La vreo 300 de metri, pe partea dreapta, este o cladire maro. Acolo ne gasiti”, indica Olivera Mihet, fondatoare si director comercial al lantului de magazine House of Art, locul intalnirii cu BUSINESS Magazin. “Cresterea afacerii ne-a impins sa trecem la investitii intr-un sediu mai mare. Aveam nevoie sa fim toti la un loc pentru ca eram prea imprastiati: aveam birourile la Unirea, depozitele erau la Flaros, in spatiu inchiriat”, explica Mihet facand referire la investitia de patru milioane de euro pentru constructia noului sediu din Clinceni, care se intinde pe o suprafata de aproape 8.000 de metri patrati.

    In plin proces de mutare, cladirea cu trei etaje este ocupata acum de mai mult de 100 de angajati din departamentele de contabilitate, logistica, resurse umane si IT. Totodata, noul sediu gazduieste si depozitele de marfa plus o sectie de productie pentru serii scurte. In ziua interviului, Olivera Mihet si sora geamana a acesteia, Daniela Ciucilovici Berciu, erau pe ultima suta de metri cu amenajarea biroului din care vor coordona activitatea, acum integrata, a companiei pe care au fondat-o in urma cu 14 ani, impreuna cu Doru Florin Mihet, sotul Oliverei, si Ionel Petruta, varul acestuia din Alba Iulia.

    Afacerea lor de familie – Staff Collection – a ajuns anul trecut la 21,6 milioane de euro, suma obtinuta doar din productia si comercializarea de confectii. Unul dintre principalii comercianti de imbracaminte din Romania, Staff Collection are in plan pentru urmatorii zece ani, potrivit celor doua gemene, extinderea retelei de magazine in toata Europa Centrala si de Est. Prima piata noua pe lista: Republica Moldova. Un magazin House of Art va fi deschis, in toamna, in Shopping Moldova din Chisinau, pe o suprafata de aproape 500 de metri patrati, in urma unei investitii de circa 100.000 de euro.

    “Va fi primul dintr-o retea de peste zece magazine pe care urmeaza sa le deschidem acolo in urmatoarea perioada”, anunta Olivera Mihet. In paralel, compania continua politica agresiva de extindere a lantului House of Art si in tara. Planurile Staff Collection pentru urmatoarele patru luni ale anului in curs vizeaza deschiderea a inca trei magazine, cu suprafete intre 650 si 740 de metri patrati – la Pitesti (Magazin Trivale), Tulcea (Coral Plaza) si Turda (Retail Park), pe langa cele 60 detinute.

    In urma extinderii retelei de retail, afacerile companiei vor creste pana la 28 de milioane de euro in acest an. Previziunile pentru cresterile vanzarilor in retea, creionate la inceputul acestui an, sunt in grafic, conform oficialilor, Staff Collection inregistrand vanzari de 13 milioane de euro in primul semestru din 2008. Datele de la Ministerul Finantelor arata ca in 2007, Staff Collection a avut un profit net de aproape un milion de euro, adica 5% din veniturile totale realizate anul trecut.

    Mai departe, una dintre principalele probleme pentru care actionarii cauta in acest moment solutii este dublarea capacitatii de productie, astfel incat lantul de magazine sa aiba suficienta marfa pentru a sustine ritmul anual de crestere de circa 25%. Desi nu exclude nici varianta preluarii unei fabrici locale, Olivera Mihet spune ca mai intai vor fi valorificate spatiile existente. Compania detine trei fabrici, in Alba Iulia (1.500 mp), Cugir (1.500 mp) si Blaj (500 mp), unde cei 1.000 de angajati produc, lunar, circa 200.000 de articole de vestimentatie.

    “Lucram numai pentru noi. Forta firmei consta in faptul ca scoatem cate 50 de modele noi lunar, fara sa asteptam schimbarea de sezon. Am crescut deja capacitatea de productie cu o mica sectie de 50 de angajati in noul sediu. La Blaj, de asemenea, suntem in extindere”, spune directorul comercial. Mai mult, in timp ce majoritatea fi rmelor romanesti de confectii lucreaza in principal pentru branduri occidentale, Staff Collection face exact invers: inchiriaza comenzi altor fabrici din Asia si Europa.
    Valoarea contractelor de productie in lohn cu firme straine este diferita de la sezon la sezon. “Am contractat comenzi de 500.00 de euro, dar au fost si contracte de doua milioane de euro. Lucram afara strict anumite grupe de marfuri. Facem produsele de baza, in general”, tine sa precizeze Mihet.

     Cum a ajuns insa Staff Collection sa administreze cea mai mare retea de magazine de confectii din tara? “Povestea de inceput a House of Art este legata de festivalul de moda de la Baden-Baden din Germania, unde am avut ocazia sa ne imprietenim cu cativa creatori din domeniu”, isi aminteste Olivera Mihet cum a fost infiintata firma in 1994.

    Domeniul le era deja cunoscut celor doua gemene, care cu trei ani inainte au deschis prima lor firma, Flagrance, care avea activitate tot in productia si comertul de confectii. “La inceput lucram la alt nivel. Articolele erau confectionate intr-un mic atelier si vandute apoi catre diverse magazine”, completeaza Daniela Ciucilovici. Dupa trei ani, impreuna cu Doru Florin Mihet si varul lui, Ionel Petruta, au infiintat Staff Collection.

    “Varul nostru din Alba a preluat partea de productie si a dezvoltat-o acolo, iar noi ne-am ocupat aici de distributie, design, desfacere”, precizeaza Olivera Mihet. Daca House of Art a ajuns cel mai mare lant de magazine romanesc, putini stiu ca actionarii Staff Collection sunt implicati si in dezvoltarea altor branduri de magazine.

    Este cazul Fox, care se adreseaza segmentului tanar al pietei, administrat prin firma Corssa. Reteaua de 31 de magazine Fox va fi completata cu inca sapte pana la sfarsitul anului. Interesant este ca aceeasi firma opereaza si retelele Levi’s (24 de magazine), Fornarina (1), Docker’s (1), linia de cosmetice Laline (2) si brandul de accesorii si pantofi Playboy (1). Potrivit datelor raportate la Ministerul Finantelor, anul trecut Corssa a generat afaceri de 9,3 milioane de euro inregistrand un profit net de 1,4 milioane de euro, ceea ce inseamna 15% din cifra de afaceri realizata.

    Rezultatele financiare arata ca cele doua surori au inteles ca retetele care se aplica in cazul brandului dezvoltat de ele se pot aplica cu succes si in cazul altor francize internationale. In total, productia si retailul pe cele doua firme – Staff Collection si Corssa – insumeaza circa 3.000 de angajati, dintre care 1.200 lucreaza doar pentru Staff Collection. Consultantii din domeniul comertului de produse textile spun ca rezultatele de pana acum ale Staff Collection si ale altor branduri locale confirma faptul ca acestea pot face fata cu succes avalansei de marci straine intrate pe piata locala prin francize sau prin investitie directa.

    Olivera Mihet crede ca singurul mod in care firmele interne pot rezista in fata concurentei internationale este sa faca investitii serioase in dezvoltarea productiei si a marcii proprii. Conform Mariei Grapini, presedintele Federatiei Patronale a Industriei Usoare, in tara sunt aproape 6.000 de firme de confectii, din care doar aproximativ 400 de companii detin branduri proprii, care insa sunt putin cunoscute in afara Romaniei.

    Cel mai bun exemplu in acest sens, in industria textila, l-au dat clujenii de la Jolidon, care acum au nu doar o retea de 80 de magazine in Romania, dar au reusit sa-si exporte marca, avand 48 de magazine si filiale in Ungaria, Franta si Italia. Magazinele proprii detin in prezent circa 40% din totalul vanzarilor Jolidon, care anul trecut au ajuns la 60 de milioane de euro, restul reprezentand vanzarile pe pietele externe.

    Compania, care are in total in portofoliu noua branduri de lenjerie (Jolidon, Prelude, Argos, Infiore, Chiaro di Luna, Lilly, Eclizia si Kelitha) si doua marci de confectii (Flacara si Falla), ia in considerare si intrarea pe piata de confectii cu magazine sub brandul Falla. Compania are deja doua spatii de vanzare, la Cluj si la Brasov. De altfel, extinderea retelelor proprii pe alte piete din regiune este singura cale prin care poate fi asigurata cresterea companiilor locale odata ce piata romaneasca va fi acoperita.

    Pana atunci, Olivera Mihet spune ca, in ciuda concurentei tot mai mari, vanzarile vor creste in continuare, in special gratie fidelizarii clientilor fata de brand. Pe acest avantaj mizeaza acum si in lupta cu concurenti internationali, ca Peek & Cloppenburg, Steilmann, Zara, New Yorker, Takko sau Mango sau comercianti autohtoni precum TinaR, Guara, Nichi sau Dinasty. Si tot pe acelasi atu ar urma sa se bazeze si dupa intrarea noilor retele straine: elvetienii de la Charles Vogele au anuntat deja ca deschid cinci magazine pana la sfarsitul acestui an, obiectivul final fiind de peste 50 de magazine in Romania.

    Totodata, si-au confirmat sosirea pe piata in 2009 si olandezii de la C&A, care opereaza peste 1.000 de magazine si ruleaza afaceri de circa sase miliarde de euro. Si conceptul elvetienilor si cel al olandezilor propun acelasi mix de produse de vestimentatie ca Staff Collection. “Acum e competitie adevarata si o simtim si noi. Vom vedea in timp cum evolueaza piata si cum si cat se vor vinde brandurile straine. Noi vom tine pasul cu dezvoltarea lor”, conchide Olivera Mihet.




  • Secuiana ataca pe frontul de Est

    “Viitorul Secuiana este in comert”, enunta Laszlo Dobra perspectiva firmei de confectii din Targu-Secuiesc, care ani de zile a lucrat doar lohn sub etichete precum Baumler, Bruno sau Vanilla.

    Pana acum patru ani, Secuiana exporta peste 95% din productie, insa cifra a scazut intre timp pana la 88%. In ceea ce priveste cifra de afaceri, piata interna detine acum putin peste jumatate din totalul vanzarilor Secuiana, care anul trecut au ajuns la 6,7 milioane de euro.

    Cum a ajuns compania sa schimbe zona de interes si sa se concentreze pe piata interna? Explicatia tine in primul rand de rentabilitatea pierduta a productiei in sistem lohn; viata fabricilor de profil, si asa destul de grea din cauza scumpirii utilitatilor, a aprecierii leului si a invaziei produselor asiatice, mai are de trecut un prag: criza de forta de munca. In fiecare an, din fabricile Secuiana pleaca in jur de 70-80 de angajati, din care doar jumatate sunt supliniti prin noi angajari, tine sa precizeze directorul Dobra, care recunoaste ca si productia s-a redus pana la 3.500 de perechi de pantaloni pe zi, de doua ori mai putine decat in urma cu patru ani.

    Contractele de lohn au scazut de la 7,4 mil. euro in 2005 la 6,8 mil. in 2006, pentru ca anul trecut valoarea sa scada si mai mult, pana la 3,6 mil. euro. Confectia Targu-Secuiesc (actuala Secuiana), fabrica infiintata in 1968, avea la inceputul anilor ’90 circa 1.600 de angajati si lucra numai export pentru pietele din Europa de Vest si America de Nord. “Am fost intre cele 23 de societati care au luat parte la acea privatizare de proba, inainte sa se infiinteze Fondurile Proprietatii de Stat”, afirma Laszlo Dobra, care adauga ca atunci conducerea si angajatii fabricii au cumparat intregul pachet de actiuni al fabricii.

    Dupa privatizare “am luat avant ca o racheta. Anual am investit peste un milion de marci germane in modernizari”, spune directorul Secuiana. Actionarii au mai dezvoltat, intre timp, alte trei afaceri, doua de productie – Seconf Covasna (100% lohn de confectii pentru femei) si S’mode (100% lohn de confectii pentru barbati) – care anul trecut au generat afaceri de cinci milioane de euro, precum si firma de transport Secuiana Trans, care a realizat in 2007 afaceri de 1,8 mil. euro.

    Dezvoltarea grupului s-a oprit insa in 2004, odata ce a inceput aprecierea monedei nationale. “Intr-o jumatate de an am pierdut cam 25% din competitivitate. Atunci au inceput problemele noastre”, aminteste Dobra. Dupa ce Secuiana a lucrat cateva luni in pierdere, prima masura luata a fost sa renegocieze cu fiecare client in parte contractele de lohn. “Ne-au ramas numai clientii care au serii scurte, modele complicate, vor calitate si platesc mai bine”, precizeaza Laszlo Dobra, explicand ca restructurarea activitatii companiei a redus de atunci si pana acum productia cu circa 60%.

    In acest context, Dobra a inteles ca viitorul nu este in productie, ci in marca proprie. In 2004, Secuiana avea doua magazine, unul in Targu-Secuiesc si unul la Constanta. Acum, retelele proprii de retail si de distributie aduc 52% din totalul vanzarilor Secuiana. “Vrem sa ajungem anul acesta la o contributie de 58-60% a retailului”, anunta Dobra, precizand ca asteapta si vanzari mai mari cu circa 13% decat anul trecut, pana la 8,5 milioane de euro, numai pentru Secuiana.

    Cu 26 de magazine proprii in retea si cinci francize, planurile Secuiana pentru 2008 vizeaza deschiderea a inca 10-14 magazine, in special in galeriile marilor hipermarketuri. Investitiile bugetate ajung la doua milioane de euro, in conditiile in care costurile deschiderii unui magazin de 60-80 mp depasesc 150.000 de euro. “Clientii nostri nu cumpara din mall-uri. Am avut opt magazine in centre comerciale de acest tip, dar le-am inchis pentru ca nu erau profitabile”, motiveaza Dobra de ce prefera sa se extinda odata cu marile lanturi de hipermarketuri.

    Dezvoltarea brandului Adam’s face parte din strategia Secuiana de a convinge piata interna: “In cinci sau zece ani nu vom mai putea produce nici macar pentru magazinele noastre”. Deocamdata insa, evolutia Secuiana urmeaza tabloul economic al industriei usoare, caracterizat in ultima vreme de declin. In tara sunt aproape 6.000 de firme de confectii, din care doar aproximativ 400 de companii detin branduri proprii, care sunt insa putin cunoscute in afara Romaniei, conform Mariei Grapini, presedintele Federatiei Patronale a Industriei Usoare.

    Printre firmele care deja exporta marca proprie sunt Jolidon, ID Sarrieri sau Braiconf Braila. Recastigarea pietei interne, care in prezent este acoperita in proportie de 50% de importuri, poate contrabalansa regresul pietei de exporturi, crede Mircea Vasiu, brand manager al firmei Mondostar din Sibiu. Compania, care exporta peste 80% din productie in Germania si Elvetia, are doua marci – Boulevard si Status – pe care le vinde prin sapte magazine proprii, plus alte 35-40 de puncte de vanzare independente. Slovenii si croatii pot achizitiona deja brandul Boulevard in propria tara “iar anul acesta am intrat si in Rusia”, spune Vasiu. Valoarea primului export in Moscova a fost de circa 100.000 euro.

    Mondostar a realizat anul trecut afaceri de 3,1 mil. euro, contributia retailului ajungand la 28% din total. Previziunile pentru cresterile vanzarilor in reteaua magazinelor Boulevard, creionate la inceputul acestui an, au fost deja depasite cu 25% in primul trimestru din 2008, spune Vasiu. “In primele trei luni am vandut de aproape un milion de euro, dublu decat ne-a asteptat”, spune brand managerul, estimand ca Mondostar va inchia anul cu afaceri de aproape patru milione de euro. Mircea Vasiu se arata optimist in privinta potentialului pietei interne, dar nu intentioneaza sa renunte la activitatea de lohn, “atat timp cat pentru noi va ramane profitabila”.

    Directorul Secuiana se arata sceptic in privinta unei posibile rentabilitati a lohn-ului, luand in considerare cresterea salariilor si a costului utilitatilor. Costurile confectiilor produse in Romania nu vor face decat sa creasca deci, ceea ce va afecta competitivitatea, spune el. “Lohn-ul nu mai este o solutie pe termen lung. Doar nivelul calitatii mai e in favoarea noastra”, considera Laszlo Dobra, care spera ca in doi ani Secuiana sa faca primul pas peste granite, cu brandul propriu insa, nu cu contracte de lohn. “Probabil ca vom merge paralel cu unul din cele doua lanturi de hipermarketuri – Carrefour sau Auchan – si in niciun caz spre Vest, ci spre Est, spre Moldova si Ucraina.”

  • Milionarii din textile







    La 70 de ani, Paul Mircea Vasile, director si actionar majoritar al producatorului de tesaturi pentru casa Prodin, conduce o fabrica pe care a reusit s-o scoata dintr-un proces de faliment care a durat noua ani, din 1997 pana in 2006. “Ca sa rezistam am facut credite peste credite si la un moment dat am ajuns in situatia sa nu mai avem bani. Era simplu sa te imprumuti cand dobanda era 1-2%, dar intre timp s-au desteptat bancile si a inceput cresterea galopanta a dobanzilor, care au ajuns pana la 200%”, evoca directorul Prodin. La un moment dat a ajuns in proces cu Banca Comerciala Romana, dupa ce acumulase datorii de 2,5 milioane de dolari, cand tot rulajul fabricii in 1997 era de 3,5 milioane de dolari. Care a fost solutia salvatoare? “Terenul pe care produceam. Lichidatorul a vandut tot”, raspunde Vasile. Cei 17.000 de metri patrati ai fabricii Prodin, amplasata langa targul auto Vitan din Capitala, au fost vanduti cu peste cinci milioane de euro. Banii care au ramas dupa achitarea datoriilor au fost investiti in terenuri si intr-un nou sediu al firmei, intr-o zona periferica a Capitalei. “Cu circa un milion de euro am cumparat 10.000 mp, ne-am relocat productia si am luat utilaje mai performante. Si ca sa nu dam banii la banca, am facut si alte investitii imobiliare”, spune Mircea Vasile, fara sa intre in detalii.

    Chiar daca si-ar permite sa se retraga linistit din afaceri, directorul Prodin continua sa gandeasca strategii care sa ridice firma unde lucreaza de 24 de ani. Mai mult, vrea sa lanseze anul acesta inca doua noi afaceri, in domeniul imbutelierii de apa si in agricultura. “Am cumparat niste ferme la Balotesti. Sunt 15.000 mp pe care ii vom transforma in ciupercarii. Cat despre proiectul de a imbutelia apa din Muntii Vrancei, atat timp cat curge apa, curge si banul, ceea ce in textile nu am”, recunoaste Vasile, estimand ca va avea nevoie de investitii de circa 800.000 de euro in cele doua noi afaceri.

    Fortat de situatie sa accepte vanzarea terenului fabricii, Paul Mircea Vasile este exceptia de la o realitate pe cale sa devina regula; este vorba de o noua specie de romani imbogatiti – cei ce au cumparat, in general prin metoda MEBO, fostele fabrici comuniste de textile care azi inseamna active imobiliare ce pot fi valorificate in milioane de euro.

    Filatura Romaneasca de Bumbac, Renotex, Textila Unirea sau Zefir sunt doar cateva exemple de fabrici care si-au transformat proprietarii in milionari in euro. Pe locul fostei tesatorii de bumbac Suveica, de exemplu, este in constructie un cartier rezidential de 900 de locuinte, Rose Garden. Aceeasi soarta a avut-o si fabrica de textile Maratex din Baia Mare, unde acum se ridica un proiect mixt care va include un mall, trei cladiri de birouri si un hotel de trei stele, dupa ce actionarii fostei fabrici au vandut dezvoltatorului RED Management Capital un teren de zece hectare, plus cladirile aferente, cu peste 16 mil. euro. La Iasi, producatorul de textile Iasitex a vandut anul trecut circa 4,6 hectare de teren catre un grup israelian, in urma unei tranzactii de aproximativ 21 de milioane de euro, iar, la Cluj, actionarii fabricii de textile Tricotaje Somesul au incasat 12 mil. euro pe un teren de 18.000 mp din zona centrala a orasului. Noul proprietar, compania britanica Dawnay Day, va construi aici un mall si o cladire de birouri, in urma unei investitii de 85 de milioane de euro. O investitie de doua ori mai mare si-a calculat grupul spaniol Gran Via, care a cumparat pentru 42 de milioane de dolari fosta fabrica Tricodava de la fondul de investitii Broadhurst. Pe terenul din cartierul Drumul Taberei din Bucuresti urmeaza sa se construiasca un ansamblu rezidential de 2.000 de locuinte, plus spatii comerciale si de birouri. Iar lista poate continua cu cel putin inca vreo 700 de fabrici, cate functionau inainte de 1989, ale caror rapoarte financiare nu le dau mari sanse de supravietuire, dar care pot valora milioane de euro datorita terenurilor unde sunt amplasate. “Majoritatea sunt azi inchise, iar proprietarii sunt greu de gasit, pentru ca dupa privatizare ele au fost vandute si revandute”, precizeaza Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS), adaugand ca in industria de profil privatizarea s-a facut in proportie de 99,5%.

    Bogdan Belciu, director general al filialei romanesti a firmei de consultanta A.T. Kearney, explica situatia prin faptul ca scumpirile accelerate din aria imobiliara au creat oportunitati semnificative pentru investitori, dar si pentru firmele care aveau in proprietate cladiri si terenuri. “Este o situatie conjuncturala din care unii au profitat activ, iar altii indirect, prin simplul fapt ca terenurile din proprietatea lor au crescut in valoare in mod neasteptat si au ajuns sa valoreze mai mult decat firma ca atare”, afirma consultantul.

    Gheorghe Grecu, presedintele Federatiei Sindicatelor Textile Confectii Conftex, sustine aceeasi idee: “La privatizare s-a cumparat afacerea in sine, fara sa se acorde importanta terenurilor sau cladirilor, dar a venit momentul in care piata le-a descoperit, au aparut si dezvoltatorii imobiliari si atunci pretul actiunilor a crescut. Din pacate, multi dintre proprietari vad doar profitul si lasa sa moara o industrie”, apreciaza Grecu.

    Ce impulsioneaza, totusi, cresterile spectaculoase in valoare ale acestor fabrici, daca profitul si productia le sunt in scadere? “Febra imobiliara si cam atat”, raspunde scurt Doru Mladin, presedintele Organizatiei Patronale din Pielarie si Incaltaminte (O.P.PINC). In opinia lui, boom-ul imobiliar care s-a declansat in urma cu cativa ani, cu fabrici active cumparate si apoi inchise pentru a face loc dezvoltarii imobiliare, continua in prezent cu societati cu patrimoniu imobiliar important, care desi sunt inca active in productie, prefera sa isi reloce activitatea de baza in zone sau parcuri industriale, fructificand intr-o forma sau alta oportunitatea afacerii imobiliare.

  • Adesgo pune un picior in Bulgaria

    In 2002, cand israelienii de la Argaman Industries LTD au cumparat Adesgo, o companie aproape de faliment, s-au speriat de starea deplorabila a fabricii. Astazi, Raanan Sobol, presedintele Adesgo, spune: “E cea mai buna afacere pe care am facut-o in toata cariera mea”.

    Patronul grupului israelian are motive sa declare asa ceva: cu aceiasi 450 de angajati preluati in 2002, investitii in echipament si know-how, Adesgo a evoluat de la o cifra de afaceri de 2,5 milioane de dolari in 2002 la 21 de milioane de dolari in 2007, potrivit datelor furnizate de companie, iar dintre toate fabricile detinute de israelieni, aflate in Iordania, Egipt, India, China si Vietnam, cea din Bucuresti este acum cea mai profi tabila.

    Acum insa proprietarii planuiesc o alta miscare: mutarea partiala din Bucuresti. Asa cum s-a intamplat si in alte tari, odata cu intrarea in UE, aplicarea unor politici severe de mediu ii obliga pe proprietarii de fabrici sa le mute din orase in zone industriale. "Ne gandim sa mutam anumite componente ale fabricii din Bucuresti; este vorba in principal de departamentul de vopsitorie", spun reprezentantii Adesgo. Vorbind despre dificultatea gasirii fortei de munca in domeniu, seful de la Adesgo marturiseste ca exista sanse foarte mari ca mutarea sa se faca nu in imprejurimile Capitalei, asa cum se speculase anterior, ci in Bulgaria, unde forta de munca inca este mai ieftina decat cea din Romania.

    Insa chiar daca vor face aceasta mutare, israelienii nu se vor retrage cu totul din Bucuresti; Sobol spune ca vor fi dezvoltate spatiile administrative pe care compania le are aici, aceasta fiind destinatia vechii cladiri a Adesgo din zona Tineretului. Decizia celor de la Adesgo se inscrie intr-o tendinta careia i se aliniaza multe fabrici din tara. De curand, Vel Pitar a anuntat decizia de a muta fabrica intr-o zona industriala din sudul Bucurestiului.

    Si alte companii din tara, cum ar fi Napolact, Pasmatex sau Tricotaje Somesul, au decis sa se mute din orase. Insa, dincolo de necesitatea respectarii normelor UE, alti doi factori determina fabricile sa ia astfel de decizii. Pe de o parte, castigurile obtinute din vanzarea la preturi mai mari a terenurilor din orase si cumpararea unor terenuri mai ieftine in alte zone; pe de alta parte, forta de munca dificil de gasit si din ce in ce mai costisitoare din orase.

    Aceasta ultima explicatie face ca destinatiile fabricilor afl ate in orase sa nu mai fie neaparat zonele industriale extraurbane, ci alte tari. In afara de Adesgo, si Colgate- Palmolive si-a anuntat de curand intentia de a muta fabrica de la Brasov in Polonia.

    “Avantajele pentru proprietarii de fabrici situate in Bucuresti care opteaza pentru relocare in afara orasului sunt diferenta mare de pret intre terenul care se vinde si terenul pe care il cumpara pentru relocare, prin aceasta operatiune proprietarii obtinand profituri foarte mari, si posibilitatea de a obtine autorizatia de functionare de la mediu mult mai usor decat daca si-ar mentine activitatea in oras”, spune Ionut Petcu, consultant in cadrul departamentului de terenuri, Colliers International.

    Petcu detaliaza ca este din ce in ce mai greu sa se obtina reinnoirea autorizatiei de functionare de la agentia de mediu, pentru activitati poluante in interiorul orasului, in apropierea cartierelor traditionale. De asemenea, majoritatea fabricilor din oras sunt construite inainte de 1989 si nu sunt concepute pentru activitatea care se desfasoara in prezent in cladirile respective, facand astfel productia destul de dificila sau nepermitand o utilizare eficienta a spatiilor.

    Odata cu relocarea, spatiile de productie se pot configura dupa nevoile activitatii desfasurate in prezent. “Dezavantajele sunt date doar de transportul in comun, care nu este la fel de bun pentru fabricile aflate din afara orasului”, completeaza Ionut Petcu. Un alt factor care determina fabricile sa aiba in vedere mutarea in afara granitelor tine de infrastructura si de birocratie.

    “Pentru noul amplasament al fabricii Pasmatex am reusit, dupa trei ani de la cumpararea terenului, sa obtinem autorizatia de imprejmuire si sper sa primim si autorizatia de constructie. Avem probleme cu accesul defi nitiv de intrare din drumul national, pentru ca nu se stie ce solutie se va adopta pe termen lung pentru reteaua de drumuri. Consider esentiala pentru mutarea industriei in afara oraselor o buna colaborare cu institutiile statului, cele centrale, cele descentralizate si administratia locala”, este de parere Maria Grapini, patronul producatorului de textile si confectii Pasmatex din Timisoara.

    Doru Mladin, presedintele Organizatiei Patronale din Pielarie si Incaltaminte (O.P.PINC), e de parere ca nu legislatia in armonizare cu cea din UE (“inca destul de permisiva”) e principala cauza a relocarilor, ci situatia pietei imobiliare. “Si in sectorul de pielarie-incaltaminte, fabrici importante odinioara au inchis portile sau si-au relocat productia in zone industriale, pentru a face loc afacerii imobiliare”, spune el.

    Desi reprezinta un fenomen normal, fiindca o zona industriala va oferi intotdeauna conditii si costuri mai bune de operare, relocarea in zonele industriale are destule dezavantaje. “Problema la noi este ca stabilirea si delimitarea acestor zone industriale nu se face intotdeauna de catre autoritatile locale in baza unui plan coerent, gandit din toate punctele de vedere, inclusiv cu planul asigurarii utilitatilor publice necesare si a accesului facil pentru logistica industriala”, adauga Mladin.

    Concluzia ar fi ca zona dezvoltarilor industriale are perspectiva unei dezvoltari haotice, la fel cum s-a intamplat cu constructiile rezidentiale. Ce se intampla insa pe locurile parasite de fabrici in orase? Cum am vazut, interesul companiilor industriale de a vinde terenurile e legat de posibilitatea castigurilor pe o piata imobiliara inca profitabila.

    Fabrica de textile Tricotaje Somesul a vandut un teren de 18.000 mp din zona centrala a Clujului, cu 12 milioane de euro, companiei britanice Dawnay Day, care va construi pe acest amplasament un mall si o cladire de birouri, prin intermediul dezvoltatorului Atrium Centers. Investitia britanicilor va fi de 85 de milioane de euro. In cartierul Drumul Taberei din Bucuresti, grupul spaniol Gran Via a cumparat pentru 42 de milioane de dolari fosta fabrica Tricodava de la fondul de investitii Broadhurst, urmand ca pe terenul respectiv sa construiasca un ansamblu rezidential de 2.000 de locuinte, alaturi de spatii comerciale si de birouri, investitia totala fiind de 200 de milioane de euro.

    Mai rare sunt cazurile cand companiile aleg sa-si dezvolte singure o politica de investitii imobiliare, cum e cazul ModaTim Timisoara, producator de confectii care isi va muta activitatea de productie in afara orasului, iar pe terenul respectiv va construi un proiect imobiliar propriu. ModaTim va construi in total cinci cladiri de birouri, dintre care prima, cu o suprafata inchiriabila de 7.500 mp, a fost deja termi nata toamna trecuta, cu o investitie de opt milioane de euro. Pentru finantarea proiectului, compania a luat un credit de 28 mil. euro de la banca austriaca Investkredit Bank, parte a grupului Volksbank.